Speta Legea 10/2001. Decizia 550/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(179/2007)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.550
Ședința publică de la 3 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea apelurilor conexe formulate de apelanții-reclamanți, - și de către apelanta-pârâtă COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR de pe lângă PRIMĂRIA ORAȘULUI B V, împotriva sentinței civile nr. 298 din 12.10.2006, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 1496/2006 și împotriva sentinței civile nr.394/23.11.2006, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
are ca obiect - contestație Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 20 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea cauzei la data de 27 octombrie 2009, și, ulterior, la data de 3 noiembrie 2009, decizând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor civile, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 7.07.2006, pe rolul Tribunalului Giurgiu, sub nr-, contestatorul a formulat, în contradictoriu cu intimata Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, contestație împotriva dispoziției nr. 221/10.03.2006, emisă de Primăria Orașului B V, județul G, prin care s-a respins notificarea nr. 5416/12.10.2001, formulată de petenții și, solicitând instanței anularea dispoziției și obligarea intimatei la restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 13884. situat în orașul B V, județul
Prin sentința civilă nr.394/23.11.2006, Tribunalul Giurgiua admis contestația formulată de; a anulat dispoziția nr. 221/10.03.2006, emisă de Primarul Orașului B V, județul G; a respins excepția de tardivitate și l-a obligat pe Primarul orașului B V, județul G să emită dispoziție motivată de restituire a imobilului teren, cu suprafața de 13884, situat în loc. B V, învecinat cu DJ 601, str. -, teren primărie, proprietate particulară, actualmente amenajat ca "târg orășenesc", în natură pentru terenul liber și prin echivalent pentru suprafața ocupată de construcții autorizate la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit actului de vânzare-cumpărare încheiat în 1945, ( ) a înstrăinat, suprafața de 50 arii din proprietatea vânzătorului situată în raza loc. B
Potrivit borderoului exploatațiilor agricole și proprietăților din B V, întocmit în 1948, este înscris cu proprietatea de 6,2437 ha teren, alături de și, cu o proprietate totalizând 12,4875 ha teren.
Prin titlul de proprietate nr. 55545/1996, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 6,75 ha teren, situat pe raza orașului B V, din care 6,37 ha teren arabil, în extravilan și 3,800 mp teren arabil, în intravilan, pentru.
Prin decizia civilă nr. 941/2000, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, s-a dispus anularea menționatului titlu de proprietate în ceea ce privește suprafața de 1,50 ha, situată în extravilan, tarlaua 29/1.
Prin hotărârea nr.125/2006 a Comisiei locale de fond funciar, s-a respins cererea formulată de, și, în calitate de succesori ai defunctului, pentru restabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut defunctului, situat în intravilan și extravilan, pe raza localității B V, cu argumentarea că defunctul a formulat cerere în 1991, nu a figurat în registrul agricol 1959 - 1960, Comisia Județeană, în urma contestației defunctului, a aprobat înscrierea cu suprafața de 5,25 ha teren, iar, ulterior, s-a dispus restabilirea dreptului de proprietate, până la limita suprafeței de 6,08 ha teren, în 1996 s-a emis titlul de proprietate nr. 55545/1996 și s-a procedat la punerea în posesie.
Din referatul anexat hotărârii Comisiei locale, se reține aprecierea Comisiei că, deși se solicită restituirea vechiului amplasament, conform Legii 247/2005, defunctul a acceptat amplasamentele oferite, prin semnarea procesului - verbal de punere în posesie, renunțând în mod tacit la atribuirea vechiului amplasament.
Conform adresei nr. 437/1999, a fost informat de primăria orașului B V, în ceea ce privește situația vechiului amplasament al proprietății, că terenul este amenajat ca târg săptămânal, că nu se cunoaște modalitatea de preluare în proprietate statului și că terenul aparținea domeniului public de interes local, oferindu-i-se fostului proprietar teren în compensare.
Prin notificarea formulată la 9.10.2001, în baza Legii nr. 10/2001, și, în calitate de moștenitori ai defuncților proprietari și, au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 13884 mp, situat în raza localității B V, actualmente amenajat ca târg săptămânal, anexând notificării acte de proprietate, lucrare de expertiză tehnică, acte de stare civilă, certificat de moștenitor.
Conform raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză, privind acțiunea formulată de, în contradictoriu cu Comisia locală de fond funciar B V, s-a identificat fostul amplasament amenajat ca "târg", trecut în domeniul public de interes local, în baza hotărârii consiliului local nr. 23/1999 și, pe care, în perioada 1995 - 2000, Primăria orașului B V, a efectuat o serie de investiții: instalație electrică, mese betonate pentru comercializate produse, alei balastate.
Prin dispoziția nr. 221/10.03.2006, emisă de Primarul orașului B V, s-a respins notificarea formulată de și, cu motivarea că terenul nu intră sub incidența Legii 10/2001.
În consecință, tribunalul a constatat că s-a recunoscut fosta proprietate a autorului reclamantului, amplasată pe raza orașului B V, preluată fără titlu în proprietatea statului, cu privire la care s-a solicitat restituirea dreptului de proprietate, în anul 1996, s-a emis un titlu de proprietate pentru suprafața de 6,75 ha teren arabil extravilan, rezultând, din borderoul proprietăților 1948, că suprafața totală deținută în proprietate a fost de 12,4875 ha, din care 6,2437 ha pe numele, respectiv, din registrul agricol, că fostul proprietar a figurat cu suprafața de 8,22 ha teren, în anul 1951.
A mai constatat că, în anul 1999, a solicitat lămuriri asupra vechiului amplasament al proprietății, răspunzându-i-se că terenul este amenajat ca târg săptămânal și nu se cunoaște modalitatea de preluare în proprietatea statului, că s-a emis deja un titlu prin care s-a oferit teren în compensare pe alt amplasament.
Rezultă, prin urmare, că beneficiarul titlului de proprietate nu a acceptat măsura de atribuire a amplasamentului în extravilan, ca și compensare pentru fosta proprietate, mai mult că, prin hotărâre judecătorească, titlul a fost anulat în ceea ce privește suprafața propusă, la cererea altor persoane îndreptățite.
Mai rezultă notificarea adresată în condițiile Legii 10/2001 și respinsă, cu argumentul neincidenței dispozițiilor acestei reglementări legale, precum și respingerea cererii moștenitorilor fostului proprietar, formulată în condițiile Legii 18/1991, de atribuire a vechiului amplasament, cu consecința că, în ceea ce privește fosta proprietate de 13884 mp, identificată ca fiind amplasată pe raza orașului B V, nu s-a ajuns la restituire.
Astfel, argumentele de respingere a notificării sunt nelegale față de împrejurarea dovedirii că fosta proprietate imobiliară a fost preluată fără titlu, nereieșind că a intrat în patrimoniul CAP, spre a face aplicabile dispozițiilor Legii nr. 18/1991, că terenul nu este evidențiat în categoria terenurilor intrate în patrimoniul statului, în conformitate cu prevederile legale și înregistrat în sistemul de evidență funciară, conform art. 8 - 25 și 35 din Legea 18/1991, reieșind cert că măsura anterioară de oferire a unui amplasament extravilan nici nu a fost agreată de fostul proprietar și, mai mult, a fost anulată prin hotărâre judecătorească.
Argumentul inadmisibilității restituirii, pe considerentul afectării imobilului, nu au a susține refuzul de restituire, deoarece, în condițiile pretenției de restituire, formulată și reiterată, începând cu 1991 și până în 2001, o măsură administrativă de declarare a imobilului ca aparținând domeniului public nu poate fi opusă îndreptățirii fostului proprietar la restituire.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, la data de 22.06.2006, sub nr. 1496/2006, contestatorii și au formulat, în contradictoriu cu intimata Primăria B V, contestație împotriva dispoziției nr. 221/10.03.2006, emisă de Primarul Orașului B V, județul G, solicitând instanței admiterea contestației și dispunerea restituirii în natură a terenului în suprafață de 13884. situat în orașul B V, pe care, în prezent, funcționează târgul local săptămânal.
Prin sentința civilă nr. 298/12.10.2006, Tribunalul Giurgiu, fără a conexa cele două cereri aflate pe rolul aceleiași instanțe, deși erau întrunite cerințele impuse de art. 164 Cod procedură civilă, a admis cererea formulată de reclamanții și, a anulat dispoziția nr. 221/10.03.2006, emisă de Primarul Orașului B V, județul G, obligând Primarul Orașului B V, județul G să emită dispoziție motivată pentru restituirea imobilului teren, cu suprafața de 13884. situat pe raza orașului B V cu DJ 601, str. -, teren primărie, teren societate comercială, actualmente amenajat ca târg orășenesc, respectiv în natură pentru terenul liber și prin echivalent pentru partea de teren ocupată de construcție.
Împotriva sentinței civile nr. 394/23.11.2006, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-, a formulat apel Primăria - Comisia Locală pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar - B V, apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a susținut că, în mod corect, Comisia Locală B V nu a procedat la atribuirea terenului, deoarece amplasamentul solicitat face parte din domeniul public de interes local, prin hotărârea Consiliului Local și că, pe acest teren, s-a amenajat un târg săptămânal, pentru care s-au efectuat investiții de peste 150.000.000 lei, până în anul 2000, respectiv, peste 250.000.000 lei, după anul 2000, constând în extindere rețele electrice, construcție și amenajări tarabe, iar reclamanții nu au făcut dovada calității de moștenitor și nici nu au acte autentice de proprietate, prevalându-se de acte declarative și adrese de corespondență, care nu pot ține loc de acte autentice, suprafața solicitată fiind reconstituită deja.
Apelanta a subliniat că, chiar dacă instanța de judecată nu ar fi ținut seama de lipsa actelor de proprietate a lui în ceea ce privește terenul revendicat, reclamantul nu era îndreptățit să solicite reconstituirea dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe de 13.884 mp, ci doar asupra suprafeței de 8884 mp, întrucât restul terenului fusese înstrăinat.
Prin încheierea pronunțată la data de 17.10.2007, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acelei secții, și înaintarea sa Secției a III-a Civilă a Curții de APEL BUCUREȘTI, în vederea discutării cererii de conexare a dosarului nr- la dosarul nr-.
Împotriva sentinței civile nr. 298/12.10.2006, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 1496/2006, a formulat apel Primăria - Comisia Locală pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar - B V, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate sau desființarea acesteia și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe, apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta Primăria - Comisia Locală pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar - BVa arătat, în esență, că, prin decizia civilă nr.421/2.12.2002 a Tribunalului Giurgiu, pronunțată în dosarul nr.3050/2002, s-au admis apelurile declarate de Primăria Orașului BVJ udețul G și Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.18/1991 - Prefectura Județului G împotriva sentinței civile nr.1256/26.02.2002 a Judecătoriei Bolintin Vale, pe care instanța a schimbat-o în totalitate, în sensul că a respins acțiunea reclamantului formulată împotriva Comisiei Locale pentru aplicarea Legii nr.18/1991 B V, Județul G și Comisiei Județene pentru Aplicarea Legii nr.18/1991 Prefectura G, ca nefondată, această decizie rămânând irevocabilă prin decizia civilă nr.1091/22.04.2003, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr.1073/2003, în raport de care apelanta consideră că intervine autoritatea de lucru judecat, chiar dacă temeiul legal este altul, întrucât se revendică aceeași suprafață de teren, urmărindu-se aceeași finalitate, anume o dublă reconstituire.
În același sens, apelanta a arătat că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, cu acte autentice de proprietate, ci s-au prevalat doar de acte declarative și adrese de corespondență; mai mult, speculând asemănarea de nume între el și, zis " ", cu privire la care aceștia nu au făcut dovada calității de moștenitor, terenul solicitat fiind deja reconstituit.
Împotriva sentinței civile nr. 298/12.10.2006, au formulat apel și reclamanții și, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării Primăriei Orașului B V să emită dispoziție motivată pentru restituirea în natură a imobilului teren cu suprafața de 13884. situat pe raza orașului B V, teren actualmente amenajat ca târg orășenesc.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanții au susținut că sentința atacată este nelegală, întrucât dispozitivul sentinței este inaplicabil, în sensul că nu poate fi executat, câtă vreme instanța de fond nu arată ce suprafață are terenul ce se restituie în natură și ce suprafață are terenul ce se restituie prin echivalent.
În același sens, sentința este netemeinică, întrucât instanța a apreciat, în mod greșit, că o parte din teren nu se poate restitui în natură și trebuie restituită prin echivalent, însă, din actele dosarului, nu rezultă că ar fi posibilă o astfel de departajare în două loturi, pe teren, existând o singură construcție autorizată și nedemontabilă, a cărei situare nu permite în mod obiectiv o separare topografică de restul terenului, fiind aplicabil principiul, conform căruia o construcție urmează soarta terenului, astfel încât era legal și firesc ca întregul teren să fie restituit în natură, cu o eventuală obligare a proprietarilor terenului la plata unor despăgubiri pentru construcție, conform art. 494 Cod civil.
Tot astfel, apelanții au susținut că, din actele dosarului, nu rezultă că primăria ar avea posibilitatea să le atribuie un teren intravilan, în echivalent, pentru partea de teren ocupată de construcție, astfel încât, și sub acest aspect, sentința este imposibil de executat.
În dovedirea cererii de apel, apelanții au solicitat efectuarea unei expertize topografice și cadastrale, pentru a se stabili dacă este posibilă delimitarea terenului pe care se află construcția autorizată, și, eventual, configurația celor două loturi, precum și valoarea construcției autorizate.
Prin încheierea pronunțată la data de 27.11.2007, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, după punerea în dezbaterea părților a excepției de conexitate, a admis conexarea dosarului nr- la dosarul nr-, constatând că sunt îndeplinite cerințele art.164 Cod de procedură civilă.
În etapa procesuală a apelului, a fost administrată proba cu înscrisuri privind documentația ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 55545/5.02.1996, actele de stare civilă ale moștenitorilor lui și, precum și înscrisuri privind situația juridică actuală a imobilului în litigiu și natura juridică a acestuia.
S-a dispus, de asemenea, efectuarea unei expertize tehnice topografice, ale cărei obiective au fost fixate, după punerea acestora în dezbaterea părților, prin încheierea pronunțată la data de 14.10.2008, raportul de expertiză tehnică nr.2756/10.03.2009 fiind depus la filele 263 - 270, dosar apel.
Prin încheierea din 21.04.2009, au fost admise în parte obiecțiunile la raportul de expertiză, răspunsul la aceste obiecțiuni fiind depus la filele 330 și 332 dosar apel.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel formulate, care fixează limitele devoluțiunii în cauză, conform art.295 alin.1 Cod de procedură civilă, și analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale relevante, Curtea reține următoarele:
În fapt, prin notificarea înregistrată sub nr. 160/9.10.2001, la BEJ, petenții și au solicitat Primăriei B V, Județul G, restituirea în natură a suprafeței totale de teren de 13884. respectiv 8884. din întregul imobil, în favoarea lui și 5000. în favoarea lui, teren situat în localitatea B V, Județul G, care constituie, în prezent, locul de desfășurare a târgului săptămânal (filele 17 - 18 dosar nr.1496/2006).
Prin dispoziția nr. 221/10.03.2006, emisă de Primarul Orașului B V, s-a respins notificarea nr. 160/12.10.2001, înregistrată pe rolul Consiliului Local B V, județul G, sub nr. 5416/12.10.2001, având ca obiect restituirea în natură a terenului în suprafață de 13884. situat pe raza orașului B V, Județul G, reținându-se, în referatul privind fundamentarea dispoziției, că terenul a fost solicitat de petentul, în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, fiindu-i eliberat titlul de proprietate nr. 55545/1996, pentru suprafața de 67500. pe numele acestuia, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr.10/2001, cu modificările și completările ulterioare (fila 7 dosar nr.1496/2006).
Titlul de proprietate nr. 55545/5.02.1996, emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Județul G, prin care a fost atribuită, în proprietatea lui, prin reconstituirea dreptului de proprietate, suprafața de 6,75 ha, a fost anulat prin hotărârea nr. 168/4.04.1996, emisă de Comisia Județeană G pentru aplicarea legii fondului funciar (fila 49 nr.1496/2006).
În ceea ce privește situația juridică a terenului în litigiu, Curtea reține că, prin raportul de expertiză efectuat, în cauză, de expert, s-a stabilit că terenul în suprafață de 13884. (suprafață din acte, suprafața din măsurători fiind de 15664,65.) este situată în cvartalul 7 și, pe acesta, se află târgul săptămânal al orașului B În ceea ce privește existența elementelor de sistematizare, experta a precizat că, pe suprafața delimitată prin raportul de expertiză, sunt stâlpi pe care se sprijină cabluri, energia electrică fiind folosită doar pentru aprovizionarea târgului, nu există canalizare și rețele cu gaz, iar alimentarea cu apă este efectuată prin tuburi din propilenă de la un puț cu hidrofor executat în curtea B V, iar, în ceea ce privește construcțiile, doar o parte din acestea sunt executate din BCA, având un caracter permanent, altele având caracter provizoriu.
Astfel cum rezultă din hotărârea Consiliului Local nr. 26/25.10.2002, târgul înscris, la poziția 115, în inventarul bunurilor, care aparțin domeniului public al orașului B V, în suprafață de 13.000. face parte din domeniul public, acest inventar, ce constituie anexa nr.3, fiind însușit de Consiliul Local, prin hotărârea nr. 26/20.05.2002, publicată în Of. nr. 679 bis/13.09.2002 (filele 41 - 44 dosar nr.1496/2006.
În același sens este și adresa nr.1478/25.02.2008, emisă de Primăria Orașului B V - Județ G, prin care se comunică instanței că terenul în litigiu, în suprafață de 13000. situat în orașul B V, județul G, respectiv locul de desfășurare a târgului săptămânal este proprietatea Consiliului Local B V, administrat de B V și aparține domeniului public al acestui oraș, fiind atestat prin nr. 26/20.05.2002, publicată în Of. al României nr.679 bis, Partea I, la poziția 115 (fila 77 dosar nr-, vol. I).
În acest context, Curtea nu poate fi de acord cu argumentul instanței de fond, conform căruia inadmisibilitatea restituirii în natură, pe considerentul afectării imobilului târgului săptămânal, nu poate fi susținut, deoarece, în opinia acestei instanțe, în condițiile existenței unei pretenții de restituire, formulată și reiterată, începând cu anul 1991, și până în anul 2001, o măsură administrativă de declarare a imobilului, ca aparținând domeniului public, nu poate fi opusă fostului proprietar îndreptățit la restituire, întrucât, apelanții reclamanți nu au solicitat și nu au obținut anularea hotărârii Consiliului Local nr.26/20.05.2002, iar efectele acestei hotărâri le sunt pe deplin opozabile și ele conturează existența unei situații juridice ce nu permite restituirea în natură a imobilului solicitat.
În același sens, instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, atunci când a dispus restituirea în natură a întregii suprafețe de teren de 13884. în favoarea contestatorilor, și, câtă vreme, prin notificarea formulată, ce a declanșat procedura administrativă în temeiul Legii nr.10/2001, a solicitat restituirea în natură numai a unei părți din această suprafață totală, respectiv a suprafeței de 8884. suprafața de 5.000. fiind solicitată de către petentul, moștenitorul lui, care a dobândit acest teren prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 577/22.08.1945 (fila 101 dosar nr-).
Or, constatând că terenul în suprafață de 8884. face parte din domeniul public de interes local al orașului B V, pe suprafața acestuia, fiind construit un târg săptămânal, ce servește interesul comunității locale, dar și că acest teren este situat în intravilanul acestei localități, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, Curtea apreciază că se impune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri în condițiile legii speciale, Legea nr. 247/2005, în favoarea apelanților contestatori și și a intimatului - contestator, pentru suprafața menționată, teren situat în orașul B V, județul G, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză judiciară, întocmit de către expert.
În pronunțarea acestei soluții, Curtea a luat în considerare dispozițiile art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001 republicată și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care trebuie interpretate, în sensul că sintagma "amenajări de utilitate publică" are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafațe de teren supuse unor amenajări destinate a servi nevoile comunității, căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi, parcuri și grădini publice, piețe pietonale, iar, printeren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existența sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apăr, gaze, petrol, electricitate de mare calibru).
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că apelul exercitat de apelanții contestatori și este nefondat, întrucât aspectele ce țin de executarea sentinței civile nr. 298/12.10.2006, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, au devenit caduce, în raport de soluția adoptată de instanța de apel, care, constatând imposibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafață de 8884.p, va dispune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri în condițiile legii speciale, Legea nr. 247/2005, în favoarea apelanților.
În același sens, analizând motivul de apel, prin care se invocă, de către apelanții contestatori, netemeinicia sentinței apelate, din perspectiva incidenței art. 494 Cod civil, Curtea apreciază că acest motiv reprezintă o veritabilă schimbare a cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, ceea ce este inadmisibil în apel, în considerarea dispozițiilor art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă.
Asupra apelului exercitat de apelanta pârâtă Primăria - Comisia locală pentru aplicarea legii fondului funciar - B V, prin care s-a invocat, în esență, că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate a calității de moștenitor, că terenul solicitat a fost deja reconstituit și că acesta aparține domeniului public al orașului B V, Curtea apreciază că se impune admiterea acestui apel, numai în considerarea apartenenței terenului solicitat la domeniul public de interes local al orașului B V, toate celelalte motive de apel fiind nefondate prin raportare la ansamblul probator administrat în cauză.
Astfel, calitatea de moștenitori legali a reclamanților apelanți, și, după defunctul, tatăl acestora, decedat la data de 6.02.2004, conform certificatului de deces seria - nr.-, eliberat sub nr.487/7.02.2004, de către Primăria Sectorului 4 B, a fost stabilită prin certificatul de calitate de moștenitor nr.37/5.03.2004 și certificatul suplimentar de calitate de moștenitor nr.65/28.05.2004, ambele emise de și (filele 20 - 21 dosar nr-).
În ceea ce privește existența dreptului de proprietate în patrimoniul autorului reclamanților apelanți, instanța reține că acesta a fost recunoscut de însăși Primăria Orașului B V, în adresa nr.4376/15.12.1991, prin care a susținut că terenul solicitat de, solicitat a fi reconstituit, a fost deținut de tatăl acestuia înainte de colectivizare, acesta fiind înscris, ca titular, în registrul agricol, apelanta intimată Comisia locală pentru aplicarea legii fondului funciar de pe lângă Primăria Orașului BVn edepunând înscrisuri, prin care să facă dovada trecerii legale în proprietatea statului a terenului ce a format obiectul notificării, formulate în temeiul Legii nr.10/2001, prin care să combată prezumția de proprietate, ce funcționează în favoarea apelanților reclamanți, iar motivul respingerii notificării nu a fost acela al inexistenței dreptului de proprietate, ci al incidenței dispozițiilor art. 8 alin. 1 din Legea nr.10/2001, considerându-se că terenul face parte din extravilanul orașului B V, argument ce a fost combătut prin înscrisurile și expertiza administrată în cauză.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-contestatori și - împotriva sentinței civile nr. 298 din 12.10.2006, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă PRIMĂRIA ORAȘULUI BV- COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA ORAȘULUI B V și intimatul-contestator; va admite apelul formulat de apelanta-pârâtă PRIMĂRIA ORAȘULUI B V - COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA ORAȘULUI B V, împotriva sentinței civile nr. 298 din 12.10.2006, pronunțată de Tribunalul Giurgiu și împotriva sentinței civile nr. 394/23.11.2006, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, și, în consecință, va schimba, în parte, aceste sentințe, în sensul că va obliga pârâta să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri, în condițiile legii speciale nr. 247/2005, pentru suprafața de 8884. teren situat în orașul B V, jud. G, identificat prin raportul de expertiză judiciară, întocmit de către expert; menținând celelalte dispoziții ale sentințelor apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți și -, ambii cu domiciliul ales la, în B,--134,.22,.6,.110, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 298 din 12.10.2006, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr.1496/2006, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în B,-,.5,.20, sector 5 și cu apelanta-pârâtă PRIMĂRIA ORAȘULUI BV- COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA ORAȘULUI B.
Admite apelurile conexe formulate de apelanta-pârâtă PRIMĂRIA ORAȘULUI B V - COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA ORAȘULUI B, cu sediul în B V,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 298 din 12.10.2006, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 1496/2006, și împotriva sentinței civile nr. 394/23.11.2006, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-.
Schimbă în parte sentințele apelate.
Obligă pârâta PRIMĂRIA ORAȘULUI B - COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA ORAȘULUI B să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în favoarea contestatorilor, - și, constând în despăgubiri, în condițiile legii speciale nr. 247/2005, pentru suprafața de 8884. teren situat în orașul B V, jud. G, identificat prin raportul de expertiză judiciară întocmit de către expert.
Menține celelalte dispoziții ale sentințelor apelate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
--- - --- -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnodact. /
6 ex./22.01.2010
G - Civ. -;
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu