Speta Legea 10/2001. Decizia 56/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.56/

Ședința publică din 03 Martie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ștefan Badea președinte secție civilă

JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca

Grefier: - -

S-au luat în examinare, pentru soluționare, apelurile civile declarate de reclamantul, domiciliat în Pitești, cartier,-,.87,. A,.6, județul A și de pârâtul MUNICIPIUL P - PRIN PRIMAR, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.317 din 19 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru apelantul-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr.122/30.03.2007, emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România - Cabinet individual - Baroul A, lipsind apelantul-pârât Municipiul Pitești-prin primar.

Procedura este legal îndeplinită.

Apelul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Curtea pune în discuție concluziile raportului de expertiză efectuat de expert -.

Avocat, având cuvântul pentru apelantul-reclamant, arată că are de formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, în sensul că suprafața de teren care poate fi restituită în natură este mult mai mare decât cea reținută de expert, solicitând completarea raportului de expertiză numai în ceea ce privește întinderea suprafeței cu adevărat liberă. Depune și în scris această obiecțiune, precum și un set de acte, despre care s-a făcut vorbire în raportul de expertiză.

Curtea, având în vedere că expertul a răspuns punctual la toate obiectivele stabilite de către instanță, respinge obiecțiunea formulată de apelantul-reclamant.

Avocat, pentru apelantul-reclamant, depune la dosar concluzii scrise și arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.

Curtea constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.

Avocat, având cuvântul pentru apelantul-reclamant, susține oral apelul așa cum a fost formulat, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii și anularea dispoziției emisă de Primarul Municipiului Pitești.

De asemenea, solicită restituirea în natură a suprafeței de 804. situată în Pitești, Bulevardul, nr.121, județul A, așa cum a fost identificată în schița anexă la raportul de expertiză. Pârâtul să fie obligat la plata despăgubirilor pentru construcția demolată, respectiv la plata sumei de 216.684, 72 lei, potrivit raportului de expertiză, întocmit de inginer.

De asemenea, având în vedere că autoarea a deținut în proprietate suprafața de circa 3.400, solicită ca pârâtul să fie obligat și la plata despăgubirilor pentru suprafața de 2.542 ocupată de construcții, în cuantum de 2.542.000 euro sau, în subsidiar, despăgubiri de 600 euro/1m.p. (sumă stabilită de expert), întrucât terenul nu a intrat niciodată în proprietatea statului.

Cu privire la apel, pentru apelantul-reclamant ul formulat de către pârât, solicită respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.

CURTEA

Asupra apelului de față, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 6.01.2006, contestatorul a chemat în judecată mun. Pitești solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se desființeze dispoziția nr.3647/29.11.2005, emisă de primarul acestuia, și pe cale de consecință să-i restituie în natură suprafața de 1500 mp, iar pentru construcțiile demolate să se plătească despăgubiri prin echivalent.

În motivarea acțiunii s-a arătat că autorii contestatorului și au dobândit în anul 1915 dreptul de proprietate asupra unui teren pe care au edificat o construcție cu o suprafață de 596,05 mp.

Imobilele au fost naționalizate în baza Decretului nr.92/1950 de la, o parte din teren fiind atribuit altor persoane.

Notificarea contestatorului de restituire a terenului rămas liber și de plată a despăgubirilor pentru construcția demolată a fost soluționată în mod greșit în sensul că s-au propus despăgubiri atât pentru teren cât și pentru construcția demolată.

Prin sentința civilă nr.317 pronunțată la 19.12.2006, Tribunalul Argeșa admis în parte contestația în sensul că a restituit în natură contestatorului suprafața de 402, 5 mp iar pentru diferența de 2824,5 a dispus măsuri reparatorii prin echivalent, constând în titluri de despăgubiri.

Pentru a pronunța o astfel de soluție, instanța de fond a reținut că din suprafața totală de teren pe care statul a preluat-o în mod abuziv a fost restituită contestatorului o suprafață de 101 mp.

De asemenea, în expertiza tehnică efectuată în cauză s-a identificat o suprafață de 402,5 mp liberă de construcții sau alte amenajări de interes public ce poate fi restituită acestuia în natură.

Împotriva sentinței au formulat apel părțile.

Municipiul Pitești a criticat hotărârea pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, în sensul că instanța de fond în mod greșit a restituit suprafața de 402,5 mp, reținând că este liberă de construcții sau alte amenajări de interes public.

Intimatul la rândul său a criticat sentința pentru motivul că era îndreptățit să i se restituie în natură o suprafață mai mare de teren, încălcându-se astfel dispozițiile art.480 din Codul civil, instanța nelămurind pe deplin situația de fapt cu privire la regimul juridic al imobilului ce a făcut obiectul notificării.

Analizând apelurile în limita motivelor invocate se apreciază ca fiind, fondat cel formulat de contestator și neîntemeiat acela formulat de intimat pentru argumentele ce urmează:

Părțile au criticat decizia pronunțată de instanța de fond pentru motivul că în mod greșit s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren mai sus arătată acesta fiind exceptată de la regula restituirii în natură pentru motivul că nu era liberă la data notificării sau că suprafața restituită în natură este mai mică decât aceea la care era îndreptățit contestatorul potrivit apărărilor acestuia de pe urmă.

Contestatorul a solicita restituirea imobilului pe care l-au dobândit în proprietatea lor, și printr-un act autentic de vânzare-cumpărare, ulterior acesta fiind preluat de către stat în baza Decretului de naționalizare nr.92/1950.

Prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză a fost identificată o suprafață de 3447 mp ca făcând parte din actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.662/1915, suprafață din care contestatorul a solicitat să-i fie restituiți în natură 1500 mp situați pe raza mun. Pitești, str. -.

Din suprafața de 1500 mp, 1200 mp se aflau în folosința lui - căruia i-a fost reconstituit drept de proprietate în baza Legii nr.18/1991, iar 946 mp în Administrarea Primăriei mun. Pitești.

În completarea raportului de expertiză tehnică s-a reținut că suprafața de 804 mp este una liberă ce se poate restitui în natură contestatorului, aceasta aflându-se la limita vecinătății proprietăților lui și.

Potrivit art.7 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de către stat se restituie în natură cu excepția cazurilor în care acestea nu sunt ocupate de construcții noi, și nu sunt afectate de amenajări de interes public, în această de pe urmă ipoteză, restituirea urmând a se face numai prin plata de despăgubiri.

Din normele metodologice cuprinse în Hotărârea Guvernului nr.250/2007, privind aplicarea Legii nr.10/2001, rezultă că entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată să verifice destinația imobilului a cărui restituire se solicită, pentru a se evita astfel restituirea în natură a acelor imobile afectate de amenajări ce deservesc nevoile comunității.

Din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză nu a rezultat că suprafața de 800 mp ar fi afectată de vreo amenajare de interes public sau de existența unei construcții edificată în mod legal astfel că apărarea Municipiului Pitești în sensul exceptării imobilului de la restituirea în natură pentru afectarea acestuia de lucrări de interes public nu s-a confirmat.

Regimul juridic al imobilului de teren liber ce a intrat în proprietatea statului în mod abuziv îndreptățește contestatorul să i se restituie în natură, dându-se astfel eficiență regulii reglementată de art.7 din Legea nr.10/2001, motiv pentru care în baza art.296 Cod proc.civilă, se va admite apelul acestuia de pe urmă și se va dispune schimbarea sentinței în sensul restituirii în natură a suprafeței de teren liberă așa cum a fost identificată în raportul de expertiză tehnică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul civil declarat de reclamantul, domiciliat în Pitești, cartier,-,.87,. A,.6, județul A, împotriva sentinței civile nr.317 din 19 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Schimbă sentința de mai sus în sensul că modifică dispoziția nr.3647/2005 și constată că reclamantul este îndreptățit să i se restituie în natură suprafața de 804. astfel cum este identificat în anexa la completarea Raportului de expertiză tehnică - exp.ind. - (179), iar pentru diferența de teren, în suprafață de 2542. reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent, iar pentru construcția demolată constată că valoarea acesteia este de 216.684,72 RON, potrivit Raportului de expertiză tehnică - ing..

Respinge apelul declarat de apelantul-pârât MUNICIPIUL P - prin PRIMAR, cu sediul în Pitești,-, jud.

Obligă intimatul Municipiul Pitești-prin primar să plătească reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 700 lei.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.03.2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

Șt.

Grefier,

Red.

/4ex/02.04.2008

Jud.fond.E,

Președinte:Ștefan Badea
Judecători:Ștefan Badea, Ion Rebeca

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 56/2008. Curtea de Apel Pitesti