Speta Legea 10/2001. Decizia 57/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II/a-apel |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 57/2009-
Ședința publică din data de 25 martie 2009
PREȘEDINTE: Doina Măduța | - - | - JUDECĂTOR 2: Eugenia Moșincat |
- - | - JUDECĂTOR 3: Andrea Blidar | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea apelurilor civile declarate de apelanta reclamantă, domiciliată în,-, județul B și apelanta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în O,-, județul Bîn reprezentareaMINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-pentru STATUL ROMÂN, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI O și BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI-SUCURSALA, cu sediul în O, Parcul, nr. 8, județul B, împotriva sentinței civile nr. 180/C din 5 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 2/C/2004, având ca obiect: Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 25 februarie 2009, dată la care părțile prezente au pus concluzii în apel, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 4 martie 2009, 11 martie 2009, 18 martie 2009 și respectiv 25 martie 2009.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 180/C din 5 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI O, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B și BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI - SUCURSALA
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Conform copiei colii CF nr. 1620 O, imobilul cu nr. top. 637, în natură casă și teren în suprafață de 275,6 stj. a constituit proprietatea Institutului de Credit din O SA, cu titlu de cumpărare în baza contractului de vânzare-cumpărare din 26.10.1942.
Potrivit extraselor din procesele-verbale întocmite cu ocazia adunărilor generale ale acestei firme, depuse la dosar, numitul, antecesorul reclamantei (conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 16/1997 emis de BNP ), avea calitatea de acționar la Institutul de Credit al Populare SA O cu un număr de 855 acțiuni.
S-a mai reținut de către prima instanță că, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18.02.1950, a ordonanței președințiale nr. 56/1949 dată de Tribunalul Bihor și a adresei nr. 3974/31.08.1948 a Curții Supreme Bancare de pe lângă BNR B - secția lichidare asupra imobilului în litigiu, s-a întabulat în CF nr.1620 O dreptul de proprietate cu titlu de cumpărare în favoarea numiților și soția, născută și.
De la aceste persoane imobilul a fost preluat de către Statul Român cu titlu de naționalizare, în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Prin notificarea nr. 922/24.10.2001, adresată Prefectului Județului B și înaintată de această instituție către Primăria Municipiului O, reclamanta a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF nr. 1620 O, nr. top. 637.
Constatând că petenta nu a făcut dovada calității de proprietar sau moștenitor al fostului proprietar la data preluării abuzive, prin Dispoziția Primarului Municipiului O nr. 1900/27.11.2003 a fost respinsă notificarea reclamantei.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se restituie în natură. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Domeniul de aplicare prevăzut la art. 1 alin. 1 din lege este stabilit numai la acele preluări abuzive produse în perioada de referință, însă incidența preluării abuzive nu este prezumată ci, în funcție de fiecare situație, entitatea investită cu soluționarea notificării trebuie să aprecieze situația respectivă, ca încadrându-se în prevederile legii potrivit art. 2 alin. 1 din lege.
In speță tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a aparținut Institutul de Credit al Populare SA
Așa cum rezultă din copia registrului societarii - fila 13 la dosar- în baza modificărilor aduse Legii pentru comerțul de bancă, publicate în Monitorul Oficial nr. 27/1948, acest institut de credit a fost considerat dizolvat de drept și a intrat în stare de lichidare, fiind numiți lichidatori de către Curtea Superioară Bancară.
Conform modificărilor aduse Legii pentru comerțul de bancă, prin decizia publicată în Monitorul Oficial nr. 27/3.02.1948, societățile bancare care în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei nu obțin noua autorizație de funcționare în vederea reînscrierii în registrul societăților bancare, se consideră dizolvare de drept și intrate în stare de lichidare, lichidatorul fiind numit de Curtea Superioară Bancară.
Ulterior a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 186/13.08.1948, Decretul nr. 197/1948 pentru dizolvarea și lichidarea întreprinderilor bancare și institutelor de credit, care a stabilit procedura după care urmau să se efectueze operațiunile de lichidare ale acestor societăți.
De asemenea, s-a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 197/1948, operațiunile de lichidare se vor face potrivit dreptului comun și ale dispozițiilor legii pentru organizarea și reglementarea comerțului de bancă, cu derogările prevăzute în decret și în conformitate cu instrucțiunile Curții Superioare Bancare.
Conform prevederilor art. 5 din decret, după depunerea inventarului și bilanțului, lichidatorii (numiții prin decizie de Curtea Superioară Bancară la propunerea BNR), erau datori să procedeze la vânzarea în bloc sau în parte a bunurilor de orice fel care compun activul social al intreprinderilor bancare și institutelor de credit dizolvate și intrate in lichidare, bunurile putând fi vândute de lichidatori prin buna învoială, cu autorizarea Curții Superioare Bancare.
În temeiul acestor dispoziții lichidatorii au procedat la vânzarea imobilului înscris în.1620 O, aparținând Institutului de Credit al Populare SA O, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18.02.1950, în favoarea numiților și soția, născută și cu prețul de 385.000 lei.
De aici tribunalul a tras concluzia că bunul în litigiu nu a fost preluat de Banca Naționala a României, așa cum susține reclamanta și nici de Statul Român.
Imobilul a fost vândut de lichidatori prin bună învoială către persoane fizice, cu acordul Curții Superioare Bancare, ca urmare a dizolvării societății și intrării acesteia în stare de lichidare.
Întrucât în speță nu s-a făcut dovada că imobilul ar fi fost preluat abuziv de Statul Român de la societatea al cărei asociat a fost antecesorul reclamantei, în mod corect, s-a apreciat că a fost respinsă notificarea acesteia. Mai mult, nu s-a făcut nici dovada că Statul Român sau ar fi încasat prețul de vânzare al imobilului.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 26 raportat la 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată, conform dispozitivului hotărârii atacate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel atât reclamanta cât și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor Publice.
Apelanta prin apelul declarat a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a și admiterea acțiunii cu cheltuieli de judecată.
Arată apelanta în dezvoltarea motivelor de apel, că greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a, întrucât acest subiect de drept a înstrăinat imobilul aparținând Institutului de Credit al Populare O prin intermediul Comisiei Superioare Bancare.
Subliniază în acest sens că, Comisia Superioară Bancară reprezintă organul jurisdicțional ce funcționează în subordinea, iar în urma vânzării aceasta din urmă a încasat banii reprezentând prețul imobilului, pe care fie i-a păstrat fie i-a virat bugetului statului.
Pe fondul cauzei, arată apelanta, că în mod eronat instanța a respins acțiunea cu motivarea că nu s-a făcut dovada faptului că imobilul a fost preluat abuziv de la societatea al cărui asociat a fost antecesorul apelantei și că nu s-a făcut dovada că Statul Român sau ar fi încasat prețul de vânzare al imobilului.
În acest sens subliniază apelanta că imobilul a fost preluat de către Statul Român în anul 1948, respectiv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în baza unei hotărâri a comisiei ministeriale care a hotărât radierea și dizolvarea de drept a instituțiilor de credit, fără să prevadă nici o despăgubire în favoarea asociaților sau acționarilor acestei societăți.
Ba mai mult, s-a dispus ca operațiunile de lichidare să fie efectuate de către un organ de stat sub directa îndrumare și supraveghere a, așa încât banii încasați în urma operațiunilor de lichidare reveneau
Un alt argument invocat de apelantă în sensul preluării abuzive a imobilului a fost și acela că anul 1948 fost și anul naționalizării întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi.
Arată apoi că instanța a greșit reținând faptul că apelanta-reclamantă nu ar fi făcut dovada că Statul Român sau ar fi încasat prețul imobilului, întrucât ea nu avea cum să facă dovada unui fapt negativ, ci intimatele-pârâte care susțin că ar fi existat o asemenea plată erau ținute de această dovadă.
Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, prin apelul formulat a solicitat admiterea acestuia, schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii față de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Arată apelata că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în reprezentarea Statului Român, sens în care a invocat prevederile art. 25 din Decretul nr.31/1954 potrivit căruia " Statul este persoana juridică în care participă nemijlocit în nume propriu ca subiect de drepturi și obligații, el participând în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor cu excepția situației în care legea stabilește alte organe în acest scop".
Subliniază apelanta că în privința litigiilor având ca obiect imobile ce cad sub incidența Legii nr. 10/2001, calitatea procesuală o are Primarul Municipiului, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și nu Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
În ceea ce privește fondul litigiului se arată că reclamanta nu făcut dovada calității de proprietar sau moștenitor al acestuia la data preluării și nu s-a făcut dovada faptului că imobilul a fost preluat abuziv de către stat.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii apelate.
Arată intimata că reclamanta face o confuzie între și Curtea Superioară Bancară ce funcționa pe lângă, arătând totodată că aceasta a fost doar consultată cu privire la deciziile și instrucțiunile emise de Curtea Superioară Bancară, încasând banii rezultați din tranzacție, întrucât nu a fost parte contractuală.
Analizând apelurile formulate, prin prisma criticilor invocate, a materialului probator administrat în cauză cât și din oficiu în limitele efectului devolutiv, instanța constată următoarele:
Tema pretențiilor și probațiunii în speța dedusă judecății o formează anularea Dispoziției nr. 1900 din 27 mai 2003 emisă de Primarul Municipiului O, prin care s-a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către reclamanta, și constatarea îndreptățirii acesteia la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobilul înscris în CF nr. 1620 O, nr. top. 637, ce a aparținut Institutului de Credit O, ai cărui acționari au fost antecesorii reclamantei, respectiv numiții și.
Astfel cum rezultă din copia colii de carte funciară 1620 O, imobilul cu nr. top. 637 constituit proprietatea Institutului de Credit din O SA, la care antecesorul reclamantei, numitul, a avut calitatea de acționar cu un număr de 855 acțiuni.
Potrivit Decretului nr. 197/1948 privind dizolvarea și lichidarea intreprinderilor bancare, publicat în Monitorul Oficial nr. 186 din 13 august 1948, băncile particulare și instituțiile de credit au fost lichidate prin numirea unor lichidatori de către Curtea Superioară Bancară care funcționau pe lângă
În temeiul dispozițiilor decretului arătat mai sus, lichidatorii au purces la vânzarea imobilului în cauză, care potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18 februarie 1950, fost înstrăinat numiților și soția, în baza Ordonanței prezidențiale nr. 56/1949 din 10 septembrie 1949 Tribunalului Bihor și pe baza adresei nr. 3974 din 31 august 1948 Curții Supreme Bancare de pe lângă - Secția de lichidare, prețul înstrăinării fiind de 385.000 lei.
În privința caracterului abuziv al preluării este de subliniat că într-adevăr ne aflăm în prezența unei deposedări realizată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 în baza unei hotărâri a comisiei ministeriale care a hotărâtradierea și dizolvarea de drept a instituțiilor de credit, însă caracterul abuziv se impune a fi raportat și la despăgubirile primite la momentul preluării, respectiv dacă acestea reprezintă a despăgubire justă și echitabilă.
În speță, așa cum s-a arătat, imobilul a fost înstrăinat în cadrul procesului de lichidare, prețul înstrăinării fiind de 385.000 lei. Însă, întrucât reclamanta nu a făcut dovada faptului că prețul înstrăinării ar fi fost încasat de către, ori de către Stat, sarcina probațiunii revenindu-i potrivit dispozițiilor art. 1169 Cod civil, nu vor putea fi primite-susținerile acesteia, cum că antecesorii săi nu au încasat prețul, sau că aceștia nu au fost îndestulați rezonabil din prețul primit.
Mai mult decât atât este de subliniat și faptul că imobilul în discuție a făcut obiectul legilor reparatorii, urmare a preluării sale de către Statul Român, cu titlu de naționalizare în baza Decretului nr. 92/1950 de la numiții și.
Prin urmare, cum din ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că din prețul vânzării nu ar fi fost îndestulați acționarii societății de credit lichidate, simplul fapt al scoaterii la vânzare neputând conduce la ideea preluării abuzive, așa încât temeinic prima instanță a conchis că imobilul nu poate fi încadrat în categoria celor menționate la art. 2 al. 1 din Legea nr. 10/2001.
Și în ceea ce privește soluția de admitere a excepției calității procesuale a, soluția primei instanțe se constată a fi întemeiată, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că această instituție ar fi încasat banii din înstrăinare, neavând nici calitatea de unitate deținătoare a imobilului în litigiu.
De asemenea, judicios tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice față de prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, potrivit căruia "statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit în nume propriu ca subiect de drepturi și obligații, situație în care este reprezentat prin Ministerul Finanțelor".
Față de cele ce preced, criticile apelanților la adresa hotărârii apelate fiind nefondate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, se vor respinge ambele apeluri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat atât apelul declarat de apelanta reclamantă, domiciliată în,-, județul B, cât și cel declarat de apelanta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în O,-, județul Bîn reprezentareaMINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-pentru STATUL ROMÂN, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI O și BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI-SUCURSALA, cu sediul în O, Parcul, nr. 8, județul B, împotriva sentinței civile nr. 180/C din 5 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
- judecător fond -
- redactat decizie - judecător - 15.04.2009
- dactilografiat grefier - 23.04.2009- 7 ex.
-comunicat -24.04.2009 -5 ex.
-, domiciliată în,-, județul B
-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în O,-, județul
-în reprezentareaMINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-pentru STATUL ROMÂN
-PRIMARUL MUNICIPIULUI O
-BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI-SUCURSALA, cu sediul în O, Parcul, nr. 8, județul
Președinte:Doina MăduțaJudecători:Doina Măduța, Eugenia Moșincat, Andrea Blidar
