Speta Legea 10/2001. Decizia 58/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 58
Ședința publică de la 23 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Grefier: - - -
*****
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 16 februarie 2009 privind apelul declarat de pârâta PRIMĂRIA TG. CĂRBUNEȘTI împotriva sentinței civile nr. 324 din 19 noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr. 2248/2003, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în comuna, sat, jud. G, având ca obiect legea 10/2001, trimis spre rejudecare în urma casării deciziei civile nr. 2012 din 24 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. 2321/2004, prin decizia civilă nr. 6984 din 24 octombrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B în dosar nr-.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică din data de 16 februarie 2009 au fost consemnate într-o încheiere separată ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Asupra apelului de față:
a chemat în judecată Primăria orașului Tg.C, pentru a fi obligată să emită decizie sau dispoziție motivată privind notificarea nr. 195/N/11.02.2002, adresată pârâtei pentru restituirea în natură sau prin echivalent bănesc a imobilului situat în Tg. C, în suprafață de 4000mp, ce a aparținut autoarei reclamantei - - și a fost preluat abuziv de stat.
Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat restituirea în natură a terenului liber, reprezentând lotul 9 de 1920mp, lotul 1 de 375mp și lotul 6 de 525mp, în total 2820mp, conform expertizei tehnice efectuată în cauză, precum și obligarea pârâtei la despăgubiri bănești pentru diferența de teren de 1395mp, care nu putea fi restituită în natură, în valoare de 102.349.110 lei.
Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 324 din 19.11.2003, a admis acțiunea cu precizările ulterioare și a dispus restituirea în natură a suprafeței de 2820mp, compusă din parcelele individualizate în dispozitiv, terenuri situate pe raza orașului Tg. C, în zona pieței și CFR Tg.
A constatat că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de teren de 1335mp, terenul ce nu poate fi restituit în natură, în valoare de 102.349.110 lei.
În motivarea soluției, instanța a reținut că, în cauză erau incidente dispoz. art. 20(3), art. 23 și art. 9 din Lg. 10/2001 și că reclamanta, în calitate de succesoare a titularei dreptului de proprietate, autoarea, avea calitatea de persoană îndreptățită.
În acest context, refuzul unității notificate de a emite dispoziția/decizia de soluționare a notificării nu constituia un impediment pentru instanța de judecată de a proceda la calificarea cererii ca o acțiune în realizarea dreptului pretins, dând eficiență prevăzut art. 20(3) din Lg. 10/2001.
Întrucât expertiza tehnică efectuată în cauză evidenția posibilitatea restituirii în natură a unei suprafețe totale de teren de 2820mp, individualizată în raport, aceasta se impunea a fi retrocedată reclamantei, iar pentru diferența de 1335mp teren afectat de utilități publice, reclamanta era îndrituită la măsuri reparatorii în echivalent în valoare de 102.349.110 lei.
Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 2012 din 24.06.2004, a admis apelul declarat de pârâta Primăria Tg. C împotriva sentinței nr. 324 din 19.11.2003, a Tribunalului Gorj, secția civilă, pe care a schimbat-o în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să emită dispoziție privind restituirea prin echivalent sub forma plății de despăgubiri pentru suprafața de 4000mp, situată în Tg. C, solicitată de reclamantă.
Instanța a reținut că obligația de a răspunde la notificare este o obligație de rezultat și perfectă, astfel că executarea ei poate fi asigurată printr-o acțiune în justiție în condițiile Lg. 10/2001.
Pe de altă parte, expertiza efectuată în cauză coroborată cu adresa nr. 6460/8.01.1997, emisă de Prefectura G, atestau că terenul solicitat era ocupat în mare măsură de construcții, respectiv utilități publice și făcea parte din domeniul public de interes local, motiv pentru care nu putea fi restituit în natură, reclamanta fiind îndreptățită conform art. 24(1) din Lg. 10/2001 să primească o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta, cât și pârâta Primăria orașului Tg.
Reclamanta a invocat motivele de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civ. susținând în esență că instanța de apel nu a avut suficient material probator pentru a reține că terenul făcea parte în integralitate din domeniul public de interes local; că a fost încălcat principiul disponibilității în raport cu motivele de apel prin care apelanta Primăria orașului Tg. Cad edus judecății numai critica potrivit căreia instanțele judecătorești nu se pot substitui organului administrativ îndrituit conform Lg. 10/2001, să decidă măsurile reparatorii; existența unei vădite contradicții între considerentele și dispozitivul deciziei criticate, sens în care s-a învederat că, deși în considerentele hotărârii s-a reținut că depășirea termenului de 60 de zile pentru soluționarea notificării unită cu atitudinea persoanei deținătoare poate fi considerată ca o respingere a notificării, în dispozitiv pârâta a fost obligată la emiterea dispoziției de restituire.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului.
La rândul ei, Primăria orașului Tg. Cad eclarat recurs în contra deciziei instanței de apel, susținând în esență că au fost încălcate dispoz. art. 24 din Lg. 10/2001, care statuează doar obligația unității deținătoare de a face o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului, iar nu sub forma plății de despăgubiri cum în mod eronat s-a dispus, cu atât mai mult cu cât legea prevede și alte măsuri reparatorii în echivalent.
Pârâta nu a indicat vreunul din motivele de casare prevăzut de art. 304 Cod pr. civ. însă criticile formulate pot fi încadrate la pct. 9 al textului legal invocat.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia civilă nr. 6984 din 24.10.2007, a admis recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 2012 din 24.06.2004, a Curții de Apel Craiova, secția civilă.
A casat decizia și trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.
Pentru a se pronunța astfel, s-au reținut următoarele:
Cum unitatea investită cu soluționarea notificării nu a emis vreo dispoziție sau decizie motivată în termenul prevăzut de art. 21 din Lg. 10/2001, s-a adresat instanței de judecată solicitând obligarea Primăriei orașului Tg. C să se pronunțe asupra notificării, conform art. 24 din Lg. 10/2001, în redactarea de la data promovării acțiunii.
Ulterior, în fața instanței de fond, reclamanta a cerut acordarea de despăgubiri bănești pentru terenul în litigiu motivat de faptul că o parte din teren (cca.2000mp) ar fi inclusă în domeniul public de interes local, iar cealaltă porțiune ar fi ocupată de investiții făcute de C, care în perioada 1952-1957 fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă să-i plătească chirie pentru respectivul teren ( 7 și 17-18 dosar nr. 2248/2003).
După efectuarea expertizei tehnice, încuviințată de instanță, aceeași reclamantă și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat restituirea în natură a parcelelor de teren libere conform constatărilor expertului și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor bănești pentru diferența de teren de 1335mp, ce nu putea fi restituită în natură ( 50 dosar nr. 2248/2003), precizare avută în vedere de judecătorul fondului.
Din această perspectivă, soluția instanței de apel care a primit critica Primăriei orașului Tg. C, potrivit căreia instanța de fond ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, este greșită.
Deși, corect, instanța de apel a reținut că refuzul entității investite cu soluționarea notificării de aoe xamina chiar și mult peste termenul legal, echivalează ca efecte cu un răspuns negativ, care deschide persoanei îndreptățite accesul la justiție, a ignorat obligația de a rezolva pricina în raport de solicitările formulate prin notificare și acțiunea precizată.
Astfel fiind, greșit instanța de apel a concluzionat că apelanta pârâtă urma a emite o dispoziție privind restituirea prin echivalent sub forma plății de despăgubiri pentru suprafața de 4000mp teren din Tg. C, cât timp intimata reclamantă, prin acțiunea precizată, a pretins obligarea apelantei pârâte la restituirea în natură a terenului liber în total de 2820mp și prin echivalent bănesc a diferenței de 1335mp, în valoare de 102.349.110 lei ( 50 dosar nr. 2248/2003).
Pe de altă parte, expertiza tehnică efectuată în cauză a stabilit că terenul în litigiu era în suprafață de 4155mp din care 2235mp erau incluși în domeniul public de interes local și ocupați în proporție de 95% cu platformă betonată spațiu parcare auto, mese piață cu acoperiș, chioșc gogoși, restaurant, platformă betonată spațiu piață, chioșcuri ( 37 dosar nr. 248/2003).
În cauză, nu s-au administrat dovezi din care să rezulte apartenența terenului în discuție la domeniul public, iar instanțele nu au verificat, prin efectuarea unui supliment de expertiză, dacă detaliile de sistematizare evidențiate au fost autorizate și serveau unei utilități publice, în sensul art. 11 (3) din Lg. 10/2001, republicată, pentru a decide în cunoștință de cauză dacă restituirea în natură era posibilă.
Aceeași concluzie se impune și cu privire la terenul de 1335mp, despre care expertul a concluzionat că nu poate fi restituit în natură și pe care se află amplasate depozite foste ale întreprinderii forestiere. Expertiza nu a precizat dacă respectivele depozite au fost autorizate, dacă serveau unei unități publice și care era în prezent unitatea deținătoare.
Din cele expuse, a rezultat că în cauză situația de fapt nu a fost complet stabilită, ceea ce a împiedicat determinarea corectă a naturii și respectiv întinderii măsurilor reparatorii cuvenite reclamantei în raport de notificarea formulată și care viza o suprafață de 4000mp teren.
Din această perspectivă și critica Primăriei orașului Tg. C vizând greșita individualizare a măsurii reparatorii prin echivalent apare justificată.
În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr-.
S-a dispus efectuarea completării la raportul de expertiză de către același expert ce a fost depusă la data de 29.10.2008, împreună cu schița aferentă și împotriva căreia s-au formulat obiecțiuni încuviințate de către instanță, răspunsul fiind depus la data de 9.02.2009
Părțile nu au mai avut alte obiecțiuni de formulat.
S-a dispus efectuarea unei adrese către Primăria Tg.C, răspunsurile fiind înaintate prin adresa nr.4915/2008, nr.17527/2008, 10/2008 și adresa nr.21107/12.01.2009.
S-au depus la dosar: note de ședință, procură autentificată sub nr.1359/2004, adresa nr.4915/2008, anexa nr.7 privind inventarul terenurilor ce aparțin domeniului public al orașului Tg.C, cerere înregistrată sub nr.15676/2008, certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr.3150, schițe, fișa bunului imobil, delegație, concluzii scrise.
Apelul este fondat.
Reclamanta nu a formulat apel împotriva sentinței civile pronunțate de Tribunalul Gorj ci, numai Primăria Tg.C, care prin apelul promovat a criticat sentința civilă în sensul că tribunalul a dat mai mult decât s-a cerut, dispunând parțial restituirea în natură a suprafeței de teren si măsuri reparatorii pentru suprafața de teren ce nu mai poate fi restituită în natură.
S-au interpretat eronat dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.10/2001, în sensul că în lumina acestor dispoziții legale tribunalul,cel mult putea obliga Primăria Tg.C la emiterea unei dispoziții - în condițiile în care aceasta nu a emis dispoziția, și nu sa admita acțiunea în sensul restituirii direct in natura sau prin echivalent.
Ținând seama de îndrumările date prin decizie de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în rejudecare în apel instanța a procedat la administrarea de noi probatorii și anume: refacerea raportului de expertiză și emiterea de către adrese apelantei în vederea lămuririi judicioase a cauzei.
În urma administrării acestor probatorii, a rezultat faptul că terenul în suprafață de 1920 mp. despre care expertiza la fond menționa că este zonă depozit întreprindere forestieră, este actualmente deținut de către SC SRL în baza contractului de vânzare cumpărare nr.167/2004 de la SC COLECT SRL - H care la rândul său a dobândit terenul de la SC SA Tg.J,căreia dreptul pentru teren i-a fost constituit legal conform HG nr.834/1991 prin certificatul de atestare al dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - 3 nr.3150/1996 emis de Ministerul Industriilor. S-a menționat că acest teren nu face parte din domeniul public sau privat al orașului Tg.C (adresa 17527/2008, adresa nr.21107/2009 emise de Primăria oraș Tg.C, răspuns la obiecțiuni formulate de expert tehnic ing. ).
Ca atare, au apărut elemente noi ce nu au putut fi avute în vedere de către instanțe până la acest moment.
Trebuie ținut seama și de faptul, că singura parte cu care reclamanta s-a judecat în contradictoriu a fost numai Primăria Tg.C, întreaga soluție inclusiv cea privind terenul în suprafață de 1920 mp. fiind pronunțată în contradictoriu numai cu aceasta.
Unul dintre motivele apelului se referă așa cum s-a arătat și la imposibilitatea restituirii în natură a terenului.
Una din imposibilitățile restituirii în natură este și privatizarea. Astfel, folosirea acestei sintagme în apel " ce nu poate fi restituit în natură" - avută în vedere de către apelanta Primăria Tg.C, ca singură parte în contradictoriu cu care s-a pronunțat hotărârea, inclusiv cu privire la acest teren și față de soluția pronunțată - trebuie inteleasa nu neapărat in sustinerea ideii apartenenței la domeniul public ci, că a făcut și obiectul unei privatizări.
În acest context, trebuie avute în vedere dispozițiile art.29 alin.1 din Legea nr.10/2001 republicată care prevede că "pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate altele decât cele prevăzute la art.21 alin.1 și 2, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv."
2 al aceluiași articol prevede că dispozițiile alin.1 sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate, cum este cazul în speță.
Prin alin.3 art.29 din Legea nr.10/2001 se arată că în situația imobilelor prevăzute la alin.1 și 2, măsurile reparatorii prin echivalent se propun de către instituția publică ce a efectuat privatizarea.
Prin urmare, parte în proces trebuia să figureze instituția publică ce a făcut privatizarea.
Acesta este cadrul procesual adecvat soluționării speței,și față de elementul nou intervenit ca urmare a stabilirii situației de fapt, prin noile probatorii efectuate în apel.
Are prioritate, în examinare, față de soluția pronunțată,motivul de apel, referitor la imposibilitatea restituirii în natură, care este o imposibilitate legală, juridică, și care față de elementele noi atrag incidența art.29 din Legea nr.10/2001. Celelalte critici, în parte au fost dezlegate prin decizia civilă a Înaltei Curși de Casație și Justiție.
Pentru dezlegarea acestui motiv de apel a fost necesară refacerea expertizei cu obiective clare, precise, solicitarea de informații primăriei, în urma cărora s-a evidențiat o nouă stare de fapt, cu consecințe juridice în privința entității deținătoare și a modalității de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, întrucât în cazul privatizării sunt incidente, așa cum s-a arătat dispozițiile art. 29 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Potrivit art.294 alin.1 Cod pr.civilă, în apel nu pot fi introduse părți noi.
Prin urmare, se impunea ca instanța de fond, față de mențiunea făcută de expert la fond (fila 37), cu privire la faptul că terenul în suprafață de 1920 mp. este zonă depozit întreprinderi forestiere, să fi făcut cercetări în acest sens, cercetări ce au fost făcute de abia în apel, prin suplimentarea de probatorii si fixare de obiective precise.
De asemenea, se impunea ca instanța de fond să identifice instituia publică ce a făcut privatizarea, și în exercitarea rolului activ, raportat și la principiul disponibilității, să pună în discuția părților lărgirea cadrului procesual în lumina art.29 și urm. din legea nr.10/2001 republicată, care prevede expres procedura și instituția publică ce are calitate în astfel de situații.
Este adevărat că unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil este cel al disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul reclamantului de a determina limitele cererii de chemare în judecată, ale cadrului procesual în care se va desfășura judecata cu privire la obiect și părți.
În respectarea acestui principiu, instanța nu poate introduce din oficiu o altă persoană în proces, însă în exercițiul rolului activ, instanța poate să pună în discuția părților necesitatea lărgirii cadrului procesual inițial.
Procedând astfel, instanța nu încalcă principiul disponibilității, consacrat printr-o normă imperativă și nu se produce vreo vătămare procesuală părților.
Se ține seama totodată că apelanta, care ea însăși a pus la dispoziția instanței ulterior în timpul procesului din evidențele sale, informații cu privire la persoane deținătoare a acestui teren în suprafață de 1920 mp, nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art.27 alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001 republicată, necomunicând persoanei îndreptățite, atunci cand aceasta s-a adresat cu notificare,toate datele privind persoana juridică deținătoare in prezent a suprafeței de teren respective.
De asemenea, instanța trebuia să solicite reclamantei să indice modul de preluare al imobilului,și în situația în care este în posesia unor acte de preluare să le depună la dosar.
Față de cele expuse, se apreciază că instanța nu a procedat la cercetarea fondului, nelămurind toate aspectele legate de cauză în mod judicios și pentru a nu lipsi părțile de un grad de jurisdicție.
Soluția pronunțată și considerentele expuse, fac de prisos analizarea celorlalte critici ale apelului.
Potrivit art.297 alin.1 Cod pr.civilă, instanța va admite apelul, va desființa sentința civilă și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta PRIMĂRIA TG. CĂRBUNEȘTI împotriva sentinței civile nr. 324 din 19 noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr. 2248/2003, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în comuna, sat, jud. G,
Desființează sentința civilă și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
Tehn. 4 ex.
26.02.2008
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
