Speta Legea 10/2001. Decizia 63/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 63/
Ședința publică din 26 martie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelantul pârât MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 1581, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 27.09.2007, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, cu domiciliul în C, b-dul - -, nr. 191,.10,.D,.71, cu domiciliul în C,-, -.C,.60, având ca obiectLegea nr. 10/2001.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru apelantul pârât Municipiul C prin Primar, avocat, în baza delegației de substituire fără număr din 27 februarie 2008, aflată la fila 38 dosar, iar pentru intimații reclamanți răspunde avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. -, aflată la fila 13 dosar.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Apărătorul apelantului pârât depune la dosar (filele 44-62) un set de înscrisuri privind relațiile solicitate de către instanță la termenul de judecată anterior.
Apărătorul intimaților reclamanți depune la dosar chitanța nr. - din 16 septembrie 2007 cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 1.000 lei.
Învederează, totodată, că nu poate demonstra cât de adevărate sau nu sunt cele consemnate în procesul verbal de preluare a imobilului. Însă, rămâne ca instanța să compare cele două înscrisuri: procesul verbal de preluare a imobilului, cu situația de impozitare depusă în dosarul de fond și să aprecieze, deoarece apar și neconcordanțe privind starea bunurilor.
Întrebat fiind de către instanță dacă imobilul era închiriat,apărătorul intimațilorreclamanți precizează că "era locuibil."
Apărătorul apelantului pârât solicită instanței să observe că, din relațiile solicitate de la, rezultă că imobilul nu a fost închiriat nici un moment, având în vedere tocmai starea acestuia.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul apelantului pârât, având cuvântul, pune concluzii de admitere a apelului așa cum a fost formulat și motivat și schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii formulată de reclamanți. Cu cheltuieli de judecată.
Se referă la faptul că notificarea privește cota de 5/6 din imobilul în litigiu și nu pentru întreg imobilul; recunoscându-se că există alți moștenitori pentru diferența de imobil.
Face un scurt istoric al speței.
Mai arată că, la solicitarea de a afla dacă în urma exproprierii s-au încasat despăgubiri, nu a primit răspuns.
O altă critică privește faptul că instanța asimilează ruina unui edificiu cu cazul prevăzut de lege pentru imobilele demolate. Consideră că, această construcție fiind în ființă trebuie restituită în natură, prejudiciul suferit prin degradarea materială urmând a fi recuperat pe calea dreptului comun de persoanele ce se fac vinovate de cauzarea acestui prejudiciu.
Se referă la procesul verbal din 1962 și arată că la momentul preluării imobilele nu erau terminate; corpul A avea doar zidărie și acoperiș, iar celălalt corp - anexă era construit din paianță și șipci de lemn, fiind normal să nu reziste în timp la intemperii - aspecte față de care instanța nu s-a pronunțat.
Cu privire la contradicția din procesul verbal și declarația de impunere, despre care apărătorul intimaților reclamanți a făcut vorbire astăzi, arată că întâietate ar avea procesul verbal care este un document semnat atât de către cei care au primit, cât și de către cei care au predat.
Concluzionând, solicită admiterea apelului și reformarea hotărârii apelate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți; cu cheltuieli de judecată.
Curtea, verificând hotărârea apelată, constată că instanța de fond s-a pronunțat cu privire la ambele clădiri, calificându-le "Corp A" și "imobil parter".
Apărătorul intimaților reclamanți, solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de apelantul pârât Municipiul C prin Primar; cu cheltuieli de judecată.
Arată că, în primul motiv de apel se critică hotărârea instanței de fond prin prisma faptului că imobilul a cărui restituire a solicitat-o nu s-ar încadra în categoria imobilelor vizate de Legea nr. 10/2001, respectiv că, în speță, ar fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 33/1994.
Consideră afirmațiile apelantului pârât ca fiind pur formale, atâta timp cât nu se aduce nici un argument de drept în sprijinul acestora și mai ales că apelantul nu a formulat vreo apărare la fond.
Arată că acțiunea reclamanților a fost introdusă după apariția Legii nr. 10/2001, astfel că nu îi puteau fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 33/1994, motiv pentru care solicită respingerea acestei critici.
Prin cel de-al doilea motiv de apel se aduce în vedere instanței faptul că reclamanții nu ar fi fost îndreptățiți la restituirea imobilului în natură, întrucât ar fi trebuit să rambursese valoarea despăgubirii primite de autorii lor, fără însă a se arăta care ar fi cuantumul acesteia. Solicită respingerea și a acestei critici.
Al treilea motiv de apel vizează acordarea în mod necuvenit de despăgubiri pentru ruina edificiului, în sensul că apelantul face o distincție între edificiul demolat și edificiul ruinat, concluzionând că numai pentru primul legea prevede acordarea de despăgubiri, dar și că imobilul ar fi în ființă, fapt ce nu poate conduce la acordarea de despăgubiri.
Consideră că în această categorie pot intra și imobilele ruinate din culpa celui ce le-a deținut, dat fiind că efectul final, atât al demolării, cât și al ruinării, este unul identic și anume pieirea construcției, iar caracterul principal al legii speciale este cel reparatoriu.
Este de părere că art. 41 din Legea nr. 10/2001 distinge că distrugerile și degradările cad în sarcina deținătorului. Consideră critica ca fiind neîntemeiată.
Întrebat fiind de către instanță, dacă degradările au intervenit după momentul notificării, apărătorul intimaților reclamanți arată că, au trecut șase ani de la data notificării, iar imobilul s-a degradat în timp; au fost lăsate, deliberat, persoane de etnie rommă să fure cărămizile.
Învederează că și celelalte critici sunt nefondate.
Se referă la faptul că desocotirea se va face între moștenitori dacă va fi cazul.
Concluzionâns, solicită respingerea apelului ca nefondat; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr- reclamanții și au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanta prin Primar, obligarea pârâtului la restituirea în natură a imobilului situat în C,str.- nr.3 precum și obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri pentru constructia ruinată.
În expunerea situației de fapt arată reclamantii că prin acte translative de proprietate a dobândit un teren în suprafață de 310,15 mp, pe care ulterior a edificat o constructie.
Aceasta a decedat în anul 1955 rămânând ca moștenitori cei trei copii: (), () și -, reclamantii justificându-și calitatea de moștenitori ai acestuia din urmă.
În baza Decretului nr.69/1960 imobilul a fost trecut în proprietatea statului prin expropriere.
Prin sentința civilă nr.1581/27.09.2007 Tribunalul Constantaa admis actiunea reclamantilor și a obligat pârâtul să restituie reclamantilor în natură imobilul - teren situat în Constanta,-, în suprafață de 310,10 mp.A fost obligat pârâtul să acorde reclamantilor pentru imobilul constructie (corpA) amplasat pe latura de Nap roprietății și pentru imobilul parte, amplasat pe latura de Vai mobilului,măsurile reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii.
În baza art.274 Cod pr.civilă pârâtul a fost obligat la 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanti.
Pentru a pronunța această solutie prima instantă a retinut, în esență, că imobilul - teren și constructii, fostă proprietate a autoarei reclamantilor a fost expropriat în baza Decretului nr.69/1960, dar exproprierea nu și-a atins scopul, imobilul - constructie nu a fost demolat dar în prezent se află într-o stare avansată stare degradare. S-a mai retinut că degradarea ireversibilă a celor două clădiri este imputabilă pârâtului, carenu a luat măsuri de conservare, motiv pentru care, conform art.11 alin.(8) din Legea nr.10/2001, reclamantii sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru locuintele distruse.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal a declarat apel pârâtul Municipiul Constanta prin Primar, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
1.Dispozițiile Legii nr.10/2001 nu erau aplicabile în speță, în cauză nu a fost emisă nici o dispoziție în temeiul art.26 din lege, iar Legea nr.33/1994 nu a fost abrogată, acest act normativ reglementând condițiile de restituire a imobilului - fosta proprietate a autoarei reclamantilor și care a făcut obiectul exproprierii, în baza Decretului nr.69/1960.
2.În condițiile în care dispozițiile Legii nr.10/2001 își găsesc în speță, prima instantă a făcut o greșită aplicarea dispozițiilor art.11 din această lege, întrucât nu a dispus și obligarea reclamantilor la restituirea sumei încasată cu titlu de despăgubiri, după exproprierea imobilului.
3.În mod gresit prima instantă a asimilat ruina unui edificiu cu cazul prevăzut de lege pentru imobilele demolate. În condițiile în care locuița se afla în ființă, ea trebuia restituită în natură, în starea în care se află, întrucât Legea nr.10/2001 nu asimilează clădirile aflate în ruină imobilelor demolate.
4.În mod gresit prima instantă a obligat pârâtul să acorde reclamantilor o anumită categorie de măsuri reparatorii, în condițiile în care nu s-a dovedit că există alte bunuri, disponibile pentru a fi oferite în compensare, iar oferirea unor bunuri și servicii este atributul exclusiv al unității detinătoare.
5.Prin acțiune directă în instantă se tinde la obligarea primarului să restituie un bun care se află în patrimoniul unității administrativ teritoriale, în condițiile în care primarul are o capacitate specială, în baza legii nr.10/2001,doar în etapa administrativ obligatorie.
Prin întâmpinare, intimatii reclamanti au solicitat respingerea apelului pârâtului ca nefondat.
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile pârâtului Municipiului Constanta prin Primar se constată următoarele:
1.Pornind de la ratiunea adoptării Legii nr.10/2001 privind situația juridică a unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exprimate în caracterul profund reparatorii, este de precizat că prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de fostii proprietari prin abuzurile săvârșite de stat.
Sustinerea apelantului pârât în sensul că dispozițiile legii nr.10/2001 nu erau aplicabile în cauză, întrucât imobilul, fosta proprietate a autorilor reclamantilor a făcut obiectul unei măsuri de expropriere este vădit nefondată, în cauză nefiind incidente dispozițiile Legii nr.33/1994.
Prin Decizia nr.LIII(53) din 4 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casatie și Justiție conform art.329 Cod pr.civilă și publicate în Monitorul oficial al României, Partea I nr.769/13.11.2007 s-a statuat că"Dispozițiile art.35 din legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică se interpretează în sensul că aceste dispoziții nu se aplică în cazul actiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001".
Înalta Curte de Casatie și Justiție a retinut, în considerentele acestei decizii, ca dispozițiile art.11 și urm-din Legea nr.10/2001 asigură realizarea în practică a întregii proceduri de restituire și respectiv, a măsurilor reparatorii în echivalent constituind cadrul juridic, cu caracter special, pentru cererile de retrocedare a imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, singurul ce poate fi invocat după intrarea în vigoare a acestei legi.
2. dispozițiilor art.11 din Legea nr.10/2001 în speță, este lipsită de orice îndoială.
Conform dispozițiilor art.11 din legea nr.10/2001 "Imobilele expropriate și ale căror constructii edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanei îndreptățite dacă nu au fost înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale.
Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirilor primite actualizate cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislatiei în vigoare".
Sintagma "despăgubiri primite" vizează acele despăgubiri calculate și încasate efectiv de proprietarul imobilului care a fost expropriat.
Conform dispozițiilor art.11.3 din nr.HG250/2007 de aplicare a Legii nr.10/2001, în cazul în care despăgubirile nu s-au încasat sau în cazul în care persoana îndreptățită prezintă o declaratie autentificată prin care declară pe propria răspundere că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat și își asumă obligatia rambursării acestora, în cazul în care ulterior acordării beneficiului legii se constată și se dovedeste că totuși s-au acordat despăgubiri, restituirea în natură sau acordarea de alte măsuri reparatorii nu se condiționează de rambursarea ori de deducerea despăgubirii.
Din analiza Decretului de expropriere nr.69/22 februarie 1960 rezultă că exproprierea terenurilor în suprafață de 52.000 mp împreună cu constructiile aferente s-a realizat fără acordarea unor despăgubiri pentru bunurile preluate de stat, în art.2 din Decret prevăzându-se numai obligatia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Orasului Constanta de a lua măsuri ca locatarii din constructiile expropriate să fie mutate în locuinte corespunzătoare înainte de începerea demolării contructiilor (fila 16 Decizia nr- al Tribunalului Constanta ).
În anexa la decizia nr.69/1960 este mentionat la poziția 28 și imobilul situat în-, proprietatea -, și, fără a se face vreo mentiune cu privire la vreo despăgubire plătită proprietarilor (fila 32).
Conform dispozițiilor art.1169 cod civil celui ce face o afirmatie în fata instantei de judecată îi incumbă și obligatia de a face dovada temeiniciei acestor sustineri.
Cum în speță, nici în fata instantei de fond și nici în apel pârâta nu a făcut dovada că autorii reclamantilor au încasat o despăgubire pentru imobilul - teren și constructii - supus exproprierii, în mod corect prima instantă nu a condiționat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului expropriat, de restituirea unei sume de bani, încasată cu titlu de despăgubire, criticile apelantului pârât fiind nefondate.
3.Critica ce vizează asimilarea gresită a ruinei edificiului cu demolarea clădirii, după expropriere este fondată.
Legea nr.10/2001 se înscrie în încercarea legiuitorului român de a reglementa măsuri reparatorii cât mai complete și mai adecvate proprietarilor, fostilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, posedați abuziv de statul român în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.Legiuitorul a fost preocupat să acopere pe cât posibil toate situațiile de preluare a imobilelor de către stat în perioada de referintă, acordând prevalentă principiului restituirii în natură a bunurilor abuziv preluate de stat.
În acest sens art.9 din legea nr.10/2001 consacră cu titlu de regulă guvernatoare faptul că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, iar în condițiile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor acorda despăgubiri în condițiile reglementate de același act normativ.
În cauză, se retine că imobilul supus exproprierii se compunea dintr-o suprafață de teren de 310,10 mp și două corpuri de clădire corpul A, având 2 nivele și corpul Bol ocuintă tip parter.
Terenul în suprafață de 310,10 mp a fost dobândit de cumpărătoarea în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.5958/1936 și nr.1716/7 mai 1936, iar prin autorizația nr.890/1937 aceasta a fost autorizată să execute o constructie din zidărie conform planurilor aprobate (filele 7-10).
Din declaratia globală pentru impunerea veniturilor proprietăților clădite și asimilate lor nr.809/7.03.1950 rezultă că autoarea reclamantilor - deținea în proprietate un imobil clădit compus din 2 corpuri de clădire în Constanta,- (fila 11). Conform descrierilor din această declaratie, un corp de clădire avea structura parter, cu o suprafață clădită de 36 mp și avea destinatia de locuintă (poziția 1) iar cel de-al doilea corp de clădire avea structura subsol și parter (2 nivele ), era neterminat și nelocuit (pozițiile 2 și 3 filele 11 verso și 12 dosar nr- al Tribunalului Constanța ).
Corpul de clădire A compus din s-a aflat în stadiul de constructie neterminată și nelocuibilă și la data aplicării Decretului de expropriere nr.69/1960. Acest aspect rezultă din interpretarea înscrisurilor întocmite după condamnarea unuia dintre succesorii fostilor proprietari- (fostă )-pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.236 lit.c cod penal, prin sentința penală nr.33/15.01.1962 pronunțată de Tribunalul Popular al Orasului Constanta (filele 21,22).
Prin această sentință penală s-a dispus și confiscarea averii inculpatei, iar în vederea executării hotărârii judecătoresti s-a procedat la inventariera averii acesteia.Deși imobilul situat în Constanta,- făcuse deja obiectul exproprierii conform Decretului nr.69/1960, în anul 1962 a fost inventariat în vederea preluării cotei de 1/3 proprietatea condamnatei (decizia nr.870/19 septembrie 1962 - fila 45).
Din procesul-verbal întocmit la 17 octombrie 1962, rezultă că acest corp de clădire era neterminat fiind realizată numai zidăria și acoperișul din țiglă, lipsind ușile, ferestrele și celelalte elemente de constructie (fila 46).
Din analiza acestor înscrisuri rezultă că din anul 1950 (când s-a întocmit declaratia globală pentru impunerea veniturilor proprietarei ) și până în anul 1960 și ulterior în anul 1962, imobilul compus din 2 nivele - demisol și parter-nu a fost finalizat și nu a fost locuibil, fiind lipsit de uși, ferestre și alte elemente constructive, aspect de natură să afecteze în timp rezistenta imobilului și să determine ruinarea acestuia.
Situația s-a perpetuat și după exproprierea bunului,constructia nu a fost demolată, dar nici nu a fost finalizată, în prezent aflându-se într-o stare avansată de degradare.
Din expertiza efectuată în cauză de ing. rezultă că imobilul (corpul A) prezintă în prezent fundatii continui de beton, zidărie portantă din cărămidă cu o uzură de 70%, șarpantă din lemn, învelitoare țiglă deteriorată și este lipsită, ca și la data preluării de finisaje interioare și exterioare, instalatii electrice de iluminat, instalatii sanitare și instalatii de încălzire.
Conform concluziilor expertizei corpul Aaf ost realizat în baza autorizatiei de construire nr.8901/30.03.1937, constructia fiind stopată în anul 1940 când structura de rezistentă și acoperisul au fost terminate. După anul 1940 timp de 20 de ani, până la data preluării de stat conform Decretului de expropriere nr.69/1960 constructia a fost abandonată și proprietarul nu a luat măsuri de conservare (închiderea golurilor, tencuirea peretilor),situație mentinută și după expropriere, fapt ce a determinat o uzură accentuată a clădirii (fila 96).
Clădirea nu a fost demolată după expropriere ea regăsindu-se pe teren și în prezent într-o stare avansată de degradare.
Conform dispozițiilor art.11 al.(1) din Legea nr.10/2001, imobilele expropriate și ale căror constructii edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură.Aceste dispoziții își găsesc aplicabilitate în speță, în raport cu corpul de clădire A, prima instantă făcând o aplicare gresită a acestor dispoziții legale. Se impune schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul obligării pârâtului să restituie în natură reclamantului alături de terenul în suprafață de 310,10 mp și constructia tip (nominalizată corp A în expertiză ing. ) situată în C,-.
În ceea ce priveste corpul de clădire B reprezentând o locuintă tip parter, funcțională la data exproprierii, din expertiza efectuată în cauză rezultă că aceasta este demolată integral, statul nu a luat nici o măsură pentru conservarea ei după momentul preluării abuzive, motiv pentru care în mod corect prima instantă a retinut că acest corp de clădire nu mai poate fi restituit în natură reclamantii fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii conform art.26 din Legea nr.10/2001 pentru acest corp de clădire.
4.Este întemeiată și critica pârâtului ce vizează obligarea sa la acordarea în exclusivitate a unor bunuri sau servicii în compensare pentru clădirea ce nu mai poate fi restituită în natură.
Conform disp.art.10 și art.26 alin.(1) din Legea nr.10/2001 republicată, în ipoteza în care restituirea în natură a imobilelor nu este posibilă entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite în compensare, alte bunuri sau servicii, ori că propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Prin urmare, în cazul compensării cu alte bunuri sau servicii, entitatea investită cu soluționarea notificării are plenitudine de competentă în stabilirea măsurilor reparatorii, în timp ce în privința despăgubirilor formulează numai o propunere de acordare a acestora. Chiar dacă din cuprinsul art.26 alin.(1) al Legii nr.10/2001 rezultă că, în cazul imposibilității restituirii în natură, regula este acordarea măsurilor compensatorii și numai în subsidiar, dacă această măsură nu este posibilă, ori nu este acceptată de cel îndreptățit, se vor face propuneri de acordare de despăgubiri, instanța reține că aceste dispoziții trebuie coroborate cu prevederile art.1 alin.(5) din lege, în forma modificării prin OUG nr.209/2005. În acest sens, instanța sesizată de cel nemulțumit nu va putea acorda ca măsură compensatorie alte bunuri decât cele cuprinse în tabelul bunurilor disponibile care se pot acorda în compensare.
Acordarea în compensare de alte bunuri este o obligație a unității deținătoare, însă o astfel de reparație nu depinde numai de voința unității notificate și a notificatorului, ci și de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.
Includerea bunurilor în categoria celor disponibile este o atribuție care revine Consiliului Local C în temeiul art.38 lit."h" din Legea nr.215/2001, singura autoritate care este îndrituită să analizeze dacă un bun proprietate a unității administrativ teritoriale trebuie să fie menținut sau nu în proprietatea sa, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unității administrativ teritoriale. În aceste condiții, instanța de judecată nu poate dispune de un alt bun decât cel înscris în lista bunurilor disponibile, peste voința titularului dreptului.
În cauză se retine că prima instantă a obligat pârâtul Municipiul Constanta, prin Primar să acorde reclamantilor exclusiv măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii pentru corpul de clădire ce nu poate fi restituit în natură deși nu s-a făcut dovada că există disponibile bunuri sau servicii și că reclamantii ar fi fost de acord cu o anumită ofertă făcută de pârât.
Față de considerentele mai sus expuse, în baza art.26 din legea nr.10/2001 se va schimba în parte hotărârea apelată, în sensul obligării pârâtului să acorde reclamantilor pentru imobilul parter, amplasat pe latura de vest a proprietății (corp B în raport de expertiza efectuat de ing. ) măsuri reparatorii în echivalent constând în bunuri sau servicii, iar în ipoteza în care această măsură nu este posibilă sau nu este acceptată de către reclamanti, să propună acordarea de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr.247/2005.
5.Critica ce vizează obligarea prin actiune directă, în instanță, a Primarului să restituie reclamantilor un bun din patrimoniul unității administrativ teritoriale este nefondat.
Conform dispozițiilor art.21din Legea nr.10/2001 republicată în cazul imobilelor detinute de unitățile admininistrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoane îndreptățite se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al Municipiului
Avându-se în vedere această precizare expresă a legiuitorului, rezultă că nu este necesară o aprobare prealabilă sau ulterioară a restituirii de către Consiliul Local, responsabilitatea aplicării legii apartinând în totalitate primarului (art.21.5 din nr.HG250/2007).
Conform dispozițiilor art.22 din Legea nr.10/2001, în termen legal reclamantii au notificat unitatea detinătoare - Municipiul Constanta, prin Primar, cu privire la solicitarea lor de a li se restitui imobilul situat în C,-, imobil ce făcut obiectul unei măsuri de expropriere, iar în lipsa unui răspuns la notificare, în termenul legal de 60 de zile, reclamantii s-au adresat direct instantei de judecată, cu o acțiune îndreptată împotriva unității detinătoare - Municipiul C -,iar nu împotriva primarului, care este doar reprezentantul unității administrativ-teritoriale în această procedură.
Prin Decizia civilă nr.20/19.03.2007 Înalta Curte de Casatie și Justiție a statuat în recurs în interesul legii că, în aplicarea dispozițiilor art.26 al.(3) din Legea nr.10/2001 "instanța de judecată este competentă să solutioneze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și actiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității detinătoare de a răspunde la notificarea părtii interesate.
În considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casatie și Justiție a retinut că "în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr.10/2001, atunci când unitatea detinătoare nu răspunde persoanei îndreptățite în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării, instanța învestită cu solutionarea cauzei are competenta să evoce fondul cererii și să constatate pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.Într-un asemenea caz, lipsa raspunsului unitătii detinătoare echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat de instanța de judecată".
Pentru considerentele expuse în baza art.296 Cod pr.civilă se va admite apelul pârâtului Municipiul Constanta prin Primar în parte în sensul celor mai sus mentionate.
PENTRU ACESTRE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil formulat de apelantul pârât MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 1581, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 27.09.2007, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, cu domiciliul în C, b-dul - -, nr. 191,.10,.D,.71, cu domiciliul în C,-, -.C,.60.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă pârâtul să restituie reclamantilor, în natură, în starea în care se află imobilul constructie aflat pe terenul din C,-,identificat în raportul de expertiză ca și "Corp A" amplasat pe latura de N proprietății.
Obligă pârâtul să acorde reclamantilor pentru imobilul parter, amplasat pe latura de vest a proprietății (Corp B în raportul de expertiză ) măsuri reparatorii în echivalent constând în bunuri sau servicii, iar în ipoteza în care această măsură nu este posibilă sau nu este acceptată de către reclamanti să propună acordarea de despăgubiri conform titlului VII din Legea nr.247/2005.
Mentine restul dispozițiilor.
Compensează cheltuielile de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,azi 26.03.2008.
Președinte Judecător
Grefier
- -
jud.fond:
red.dec.jud./08.04.2008
tehnored.gref./29.04.2008/7ex.
Emis 3 com.
azi, 07 mai 2008
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
