Speta Legea 10/2001. Decizia 64/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 64

Ședința publică de la 25 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Cumpănașu

JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan

Grefier - -

Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta reclamantă -ă și continuat de moștenitorii și, ambii domiciliați în C,-, -. B,. 35, jud. C, împotriva sentinței civile nr.161 din 11 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.965/2005, ca urmare a casării deciziei civile nr. 870 din 13 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr-, prin decizia civilă nr.8107 din 28 noiembrie 2007, pronunțată de ÎCCJ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL B DE, PRIMĂRIA B DE și intervenienții, cu l în Tg.Ju,-, județul G, cu l în B, sector 2,-, cu l în B,-,.12,.A,.3,.15, sector 3, -, cu l în Tg.J,-, județul G și, cu l în P,-, județul P având ca obiect "legea 10/2001".

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanții reclamanți moștenitori și reprezentați de avocat,intimații intervenienți, - și reprezentați de avocat, avocat pentru intimații pârâți CONSILIUL LOCAL B DE, PRIMĂRIA B DE.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se depunerea relațiilor solicitate Primăriei B de, după care;

Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelului de față.

Avocat, pentru apelanții reclamanți moștenitori și, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul de a se restitui în natură suprafața de 3885 mp, teren situat în sat, comuna B de, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în această fază procesuală.

Învederează că este de acord cu plata contravalorii construcțiilor dacă Primăria face o evaluare a cestora.

Cu privire la construcțiile demolate arară că există dosar la Prefectură și solicită să se mențină sentința referitor la acest capăt de cerere.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Avocat, pentru intimații intervenienți, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul de a se restitui terenul liber iar pentru terenul ocupat de construcții să se acorde teren în compensare sau măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, fără cheltuieli de judecată.

Avocat pentru intimații pârâți CONSILIUL LOCAL B DE, PRIMĂRIA B DE arată că o mare parte din suprafața de 3885 mp face parte din domeniul public, motiv pentru care nu se poate restitui în natură.

Precizează că pentru suprafața ce a fost cerută, să pot acorda măsuri reparatorii prin echivalent bănesc sau se poate da o suprafață în altă parte, părțile având posibilitatea să aleagă la momentul oportun.

Pune concluzii de respingere a apelului, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr.161 din 11 aprilie 2006, Tribunalul Gorja admis în parte acțiunea civilă formulată în baza Legii nr.10/2001 de către reclamanta, în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Local B de, precum și cu intervenienții, (fostă ), - și; a constatat că reclamanta și intervenienții au calitatea de persoane îndreptățite să formuleze prezenta cerere; a dispus restituirea în natură a terenurilor foste proprietatea autorilor și -, cu excepția terenului pe care se află edificat cimitirul și din satul, comuna B de.

A constatat că reclamanta și intervenienții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafețele de teren ce nu pot fi restituite în natură, cât și pentru cel pe care se află edificat cimitirul și din, precum și pentru construcțiile demolate, în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că odată cu modificarea Legii nr.10/2001, pentru construcțiile demolate, reclamanta și intervenienții pot beneficia de măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, urmând a se adresa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar în ceea ce privește terenurile existente urmează a fi restituire în natură, cu excepția terenului pe care se află edificat cimitirul și.

Prin decizia civilă nr.870 din 13 noiembrie 2006, Curtea de Apel Craiovaa respins apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței primei instanțe și a obligat apelanta la 800 RON, cheltuieli de judecată către intimații intervenienți, reținând, în esență, următoarele:

În ceea ce privește critica referitoare la suprafața de 3.885 mp.teren, în sensul că aceasta poate fi restituită în natură, nefiind afectată de construcții de utilitate publică s-a constatat că sub acest aspect sunt incidente prev.art.2811pr.civ. respectiv că se poate cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul acesteia sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

Astfel, s-a constatat că în considerentele sentinței s-a arătat că urmează a fi restituite în natură terenurile existente, cu excepția terenului pe care se află edificat cimitirul și, iar prin dispozitivul aceleiași sentințe s-a hotărât că reclamanta șu intervenienții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafețele de teren ce nu pot fi restituite în natură, cât și pentru cel pe care se află edificat cimitirul și, fără însă a se preciza că este vorba de terenul în suprafață de 3885 mp.

Concluzionând, sub acest aspect, instanța de apel a arătat că nu rezultă din dispozitivul sentinței și chiar din considerente, ce a hotărât instanța cu privire la suprafața de 3.885 mp.teren și cum nu există critici sub acest aspect, nu poate fi cenzurat motivul de apel ce vizează restituirea în natură a acestei suprafețe de teren.

Și celelalte critici formulate de apelanta-reclamantă au fost constatate nefondate, apreciindu-se că aceasta, pentru prima dată în apel, a contestat dreptul intervenienților, pe considerentul că nu au urmat procedura prevăzută de lege, dovedind rea-credință în exercitarea drepturilor procesuale.

Și critica potrivit căreia prima instanță nu s-a pronunțat asupra despăgubirilor a fost apreciată ca nefondată, constatându-se că aceasta a procedat în sensul art.31 din Legea nr.10/2001 modificată, care prevede o procedură specială de acordare a despăgubirilor, respectiv în Titlul VII din Legea 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalizate, indicând ca temei de drept al motivelor de recurs dispoz.art. 304 pct.8 și 9 pr.civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta reclamantă a arătat că ambele instanțe s-au pronunțat numai în parte asupra a ceea ce s-a cerut, în sensul că instanța de apel a apreciat critica reclamantei privind soluția primei instanțe ca fiind, "lipsită de temei", întrucât aceasta poate continua procedura administrativă în fața primarului, pentru valoarea despăgubirilor asupra construcțiilor demolate și a inventarului vin/mort, constatare ce contravine dispoz.art.21 și urm.din Lg.10/2001.

Nelegal, instanțele de fond și apel au respins cererea reclamantei, de restituire în natură a suprafeței de 3.885 mp. teren cu motivarea că este afectată de cimitirul și din satul, întrucât, potrivit identificării făcute prin expertiza topo efectuată în cauză și necontestată de părți, nu sunt localizate incinte de natura celor menționate mai sus, suprapuse terenului în litigii.

Potrivit dispoz.art.16(1) și art.181din Legea nr.10/2001 republicată, se impune restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv sau, în măsura în care aceasta nu este posibilă, restituirea în compensare, pe un alt amplasament, echivalent în dotări urbanistice rurale și de infrastructură, ceea ce nu a preocupat nici prima instanță și nici instanța de apel.

De asemenea, s-a arătat că soluționarea cererii incidentale este total surprinzătoare, pentru că persoana îndreptățită nu poate fi decât acela care îndeplinește cumulativ condițiile prev.de art.3 și 4 din Lg.10/2001, autor al notificării prev.de art.20 și urm.din același act normativ.

Prin decizia civilă nr.8107 din 28 noiembrie 2007, pronunțată în dosar nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a admis recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.870 din 13 noiembrie 2006 Curții de Apel Craiova - Secția Civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași Curți de Apel.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Recurenta reclamantă a solicitat prin acțiunea formulată în temeiul Legii nr.10/2001, obligarea pârâților Primăria Comunei B de și Consiliul Local al Comunei B de să-i restituie un teren în suprafață de 10.000 mp.pe care se află și cimitirul satului, iar în cazul în care o parte din teren nu poate fi retrocedată în natură, să fie despăgubită cu suma de 15.000.000 lei, reprezentând c/valoarea reactualizată a terenului imposibil de restituit în natură, precum și a construcțiilor, așa cum au fost enumerate prin cererea de chemare în judecată, ce au fost demolate.

Aceste bunuri au fost proprietatea autorului reclamantei, și au fost preluate de către Primăria B de abuziv, în anul 1949, filele 9,10,11 dosar fond.

Din terenul de 10.000. solicitat prin notificare, prin Ordinul 101 din 13.05.2005 emis de Prefectura G, potrivit Legii nr.18/1991, moștenitorilor autorului li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 5.992 mp. fila 169 dosar fond, și, deși la dosar nu a fost depus acest titlu, reclamanta, prin cererea de apel, nu a formulat critici cu privire la aceste constatări ale primei instanțe.

Pronunțând soluția, prima instanță a reținut că pentru construcțiile demolate, reclamanta și intervenienții pot beneficia de măsurile reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, urmând a se adresa Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, iar în ceea ce privește terenurile existente, s-a reținut că urmează a fi restituite în natură, cu excepția terenului pe care se află edificat cimitirul și din satul.

Dispozitivul sentinței primei instanțe cuprinde însă dispoziții contradictorii, în sensul că, pe de o parte, s-a dispus restituirrea în natură a terenurilor foste proprietăți ale autorilor și -, cu excepția terenului pe care se află edificate cimitirul și din satul, comuna B de, iar, pe de altă parte, s-a constatat că reclamanta și intervenienții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafețele de teren ce nu pot fi restituite în natură, cât și pentru cel pe care se află edificate cimitirul și din satul.

Față de cele arătate, deși reclamanta, prin motivele de apel a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că nu poate fi restituită în natură suprafața de teren de 3885 mp. situată în intravilanul comunei, deoarece aceasta nu este ocupată de cimitirul și satului, prin decizia atacată s-a respins apelul declarat de reclamantă, fără a se face o analiză pertinentă asupra acestor critici și fără ca situația de fapt să fie pe deplin stabilită.

Potrivit art.314 pr.civ. Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

În speță, instanțele de fond și apel au constatat corect că s-a făcut dovada calității de persoane îndreptățite la restituire în sensul art.3 (1) coroborat cu art.4(2) din Legea nr.10/2001, republicată, și a dreptului de proprietate al autorului, asupra terenului și construcțiilor aferente la data preluării abuzive, conform art.6 (1) din Legea nr.10/2001, însă, fără să stabilească deplin situația de fapt a respins apelul ca nefondat, constatând nelegal că sub acest aspect sunt incidente prev.art.281 pr.civ. în sensul că se poate cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

Instanța de apel era obligată să verifice, în limita criticilor formulate, dacă, într-adevăr, terenul în litigiu este ocupat de cimitirul și satului, sau de alte amenajări de utilitate publică, pentru a se putea stabili dacă, potrivit art.10(1) teza ultimă din Legea nr.10/2001 republicată, recurenta și intervenienții sunt îndreptățiți să primească și pentru acest teren măsuri reparatorii în echivalent sau dacă acesta este liber și poate fi restituit în natură.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât prin hotărârea primei instanțe s-a reținut că, față de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, terenul în litigiu nu se poate restitui în natură, fiind ocupat de cimitirul și satului, deși din raportul de expertiză întocmit în primă instanță, nu rezultă că terenul este ocupat de cimitir și biserică.

Mai mult, la acest raport de expertiză nu s-au întocmit schițe anexe în care să fie evidențiat terenul restituit reclamantei și intervenienților în temeiul Legii nr.18/1991, precum și terenul pentru care s-au acordat măsuri reparatorii și dacă acesta este afectat de construcții, servituți legale și amenajări de utilitate publică.

În această situație, s-a constatat că starea de fapt nu este pe deplin stabilită, neexistând un probatoriu pertinent și adecvat în acest sens, impunându-se efectuarea unei expertize topo, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit art.3054 pr.civ. pentru a se stabili în concret afectațiunea terenului în suprafață de 3885 mp.la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, precum și dacă în raport de dispoz.art.10 din Legea nr.10/2001, republicată, se poate dispune restituirea sa în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

S-a indicat ca expertul, în baza tuturor înscrisurilor administrate de părți, să stabilească dacă terenul în suprafață de 3885 mp.situat în satul, comuna B de, este ocupat de cimitirul și acestui sat sau dacă este afectat de alte construcții, amenajări de utilitate publică ori servituți legale, urmând ca la întocmirea lucrării, expertul să aibă în vedere și suprafața restituită reclamantei și intervenienților prin Ordinul nr.101 din 13.05.2005 al Prefecturii G, în temeiul Legii nr.18/1991.

Totodată, s-a dispus ca pentru stabilirea împrejurării privind data edificării construcțiilor, în măsura în care se va constata că pe terenul în litigiu sunt amplasate asemenea imobile, să se administreze proba cu înscrisuri, deoarece pentru restituirea în natură a terenului se are în vedere situația juridică a acestuia la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, potrivit dispoz.art.9 din legea nr.10/2001, iar art.10 (3) din același act normativ prevede că se restituie în natură terenurile pe care s-au edificat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990.

Potrivit certificatului de deces depus la dosar, apelanta reclamantă a la data de 08 aprilie 2008, în cauză fiind citați moștenitorii care au declarat că înțeleg să continue acțiunea formulată de aceasta.

Primind cauza spre rejudecare, conformându-se indicațiilor ÎCCJ B date prin decizia de casare, Curtea a dispus efectuarea unei expertize topografice, având ca obiective: identificarea prin măsurători, dimensiuni și schiță a suprafeței de teren de 3385 mp. stabilirea în concret a afectațiunii acestei suprafețe de teren la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, precum și dacă terenul este ocupat de cimitirul și din sat, comuna B de, sau dacă este afectat de alte construcții, amenajări de utilitate publică, servituți legale.

S-a mai indicat ca, în raport de cele constatate, expertul să stabilească dacă terenul se poate restitui în natură sau se pot acorda măsuri reparatorii în echivalent, avându-se în vedere la data întocmirii lucrării și suprafețele restituite reclamanților moștenitori și intervenienților prin Ordinul Prefectului nr.101 din 13 mai 2005, în temeiul Lg.18/1991.

Raportul de expertiză întocmit de expert a fost depus la data de 11 noiembrie 2008 (fila 63 dosar apel), la ale cărei concluzii pârâta Primăria B de a formulat obiecțiuni.

Instanța, în ședința publică din data de 10 decembrie 2008 dispus ca, față de dispozițiile menționate în decizia de casare să se efectueze adresă către Primăria B de, prin care să se precizeze dacă pentru terenul solicitat de reclamanții moștenitori și intervenienți se poate acorda teren în compensare, iar prin răspunsul la obiecțiuni, expertul să precizeze și data edificării construcțiilor care se află pe terenul în litigiu, precum și dacă la data construirii au existat autorizații de construcție.

Cu adresa nr.799 din data de 3.02.2009 la care s-a revenit ulterior cu adresa nr.799 din data de 18.02.2009, pârâta a comunicat relațiile solicitate, iar răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză a fost depus de expert la data de 2.02.2009.

Examinând lucrările dosarului, Curtea constată întemeiat apelul declarat de reclamantă și însușit de reclamanții moștenitori, pentru următoarele considerente:

Prin art. 1 alin. 1 din Legea nr.10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv, se consacră principiul restituirii în natură a acestora.

Art. 7 din lege conține o reconfirmare a principiului conform căruia, restituirea în natură primează, această regulă fiind enunțată și de art. 9 din actul normativ citat.

Pornind de la prevederile legale citate, este de netăgăduit că instanța de judecată investită cu o contestație la Legea nr.10/2001 trebuie să verifice cu prioritate dacă principiul enunțat își găsește sau nu aplicabilitatea, respectiv dacă este posibilă restituirea în natură a bunului notificat.

În speță, față de concluziile raportului de expertiză, precum și față de răspunsul la obiecțiunile intimatei pârâte Primăria B de, se constată că expertul a identificat terenul solicitat de reclamanții moștenitori și intervenienți, pentru restituire în baza Legii 10/2001, în suprafață de 3885 mp. situat în intravilanul com.B de sat, jud.

Din acest teren, suprafața de 785 mp.este aferentă fostei clădiri și anexe ale B de, fiind ocupată în prezent de SC SRL, iar pe diferența de teren în suprafață de 3100 mp.este amplasată o clădire degradată denumită "salon de ", cu o suprafață construită de 177 mp. conform inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al comunei B de, publicat în al României nr.668 bis din 09 septembrie 2002.

Expertul răspunzând obiectivelor trasate de instanță a mai precizat prin lucrarea întocmită că pentru o suprafață de 5992 mp. intimata Primăria B de a propus reconstituirea dreptului de proprietate potrivit Legii 18/1991, în favoarea reclamanților moștenitori și intervenienților.

Față de precizările făcute de expert prin lucrările întocmite, Curtea constată că imobilele construcții aflate pe teren fac parte din categoria celor menționate expres în art.29 din Legea nr.10/2001, neputând fi restituite reclamanților moștenitori și intervenienților.

În atare situație, se constată că suprafața de teren identificată de expert și care poate fi restituită în natură din terenul intravilan situat în comuna B de sat, către reclamanții moștenitori și intervenienți, este de 2923 mp.având dimensiunile și vecinătățile precizate de expert în raportul de expertiză și schița anexă la raport.

Totodată, prin dispoz.art.26 alin.1 din Lg.10/2001 se arată că, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării, este obligată ca prin decizie sau dispoziție motivată să acorde persoanei îndreptățite, în compensare, alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condiții speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă, sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Or, în raport de aceste dispoziții reiese fără echivoc faptul că măsura compensării cu alte bunuri sau servicii este obligatorie și nu facultativă, neputând fi lăsată la aprecierea unității deținătoare sau a entității investită potrivit legii cu soluționarea notificării, aceasta fiind obligată prin decizia sau dispoziția motivată emisă, să acorde în compensare persoanei îndreptățite la restituire bunuri și servicii.

Prin adresa nr.799 din data de 03.02.2009 înaintată la solicitarea instanței de apel, intimata Primăria Mun.Tg.J a comunicat că nu există posibilitatea ca pentru terenul solicitat de reclamanții moștenitori și intervenienți să se acorde teren în compensare, întrucât Primăria B de nu dispune de rezervă de teren.

Cu adresa nr.799 din 18 febr.2009, intimata Primăria Com.B de a comunicat instanței că ulterior emiterii primei adrese s-a identificat teren care poate fi acordat în compensare pentru terenul solicitat de reclamanții moștenitori și intervenienți, teren situat în comuna B de, jud.

În raport de aceste ultime precizări făcute de intimata Primăria B de, instanța urmează ca potrivit dispozițiilor legale susmenționate, să dispună restituirea către reclamanții moștenitori și intervenienți, prin compensare, a suprafeței de 962 mp. teren ocupat de construcțiile identificate prin raportul de expertiză și schița anexă, lucrări întocmite de același expert, cu teren de aceeași categorie de folosință, pe raza com.B de, jud.

Această suprafață de teren de 962 mp. reprezintă diferența dintre suprafața totală de 3885 mp. solicitată de reclamanții moștenitori și intervenienți și suprafața restituită acestora în natură, de 2923 mp.

De menționat că, acțiunea reclamanților a fost promovată anterior intrării în vigoare a Legii nr.247/2005, existând obligația pentru instanță de a stabili printr-o expertiză valoarea despăgubirilor cuvenite pentru imobilele demolate, precizate în acțiune.

Prin sentința instanței de fond, cu privire la aceste construcții s-a constatat că reclamanții moștenitori și intervenienții sunt îndreptățiți să primească măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.

Prin apelul declarat de reclamantă și însușit de moștenitori, nu se formulează critici referitor la acest aspect și, mai mult, prin concluziile orale, din faza de dezbateri, apelanții reclamanți moștenitori au arătat că referitor la construcțiile demolate există dosar la Prefectură pentru acordarea de despăgubiri și solicită menținerea sentinței referitor la rezolvarea dată de instanța de fond acestui petit de cerere.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod pr. civilă, Curtea urmează să admită apelul reclamantei și însușit de reclamanții moștenitori.

Se va schimba sentința în parte, dispunându-se restituirea în natură către reclamanții moștenitori și intervenienți a suprafeței de 2923 mp.teren intravilan situat în Comuna B de, sat, identificat prin raportul de expertiză întocmit în apel d e exp. și schița anexă la raport.

Se va dispune restituirea către reclamanții moștenitori și intervenienți prin compensare a suprafeței de 962 mp. teren ocupat de construcțiile identificate prin raportul de expertiză și schița anexă, întocmite de același expert, cu teren de aceeași categorie de folosință, pe raza comunei B de, jud.

Vor fi menținute dispozițiile sentinței referitoare la constatarea calității de persoane îndreptățite a reclamanților moștenitori și intervenienților, precum și la constatarea îndreptățirii acestora la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcțiile din acțiune, în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de declarat de apelanta reclamantă -ă și continuat de moștenitorii și, ambii domiciliați în C,-, -. B,. 35, jud. C, împotriva sentinței civile nr.161 din 11 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.965/2005, ca urmare a casării deciziei civile nr. 870 din 13 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr-, prin decizia civilă nr.8107 din 28 noiembrie 2007, pronunțată de ÎCCJ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL B DE, PRIMĂRIA B DE și intervenienții, cu l în Tg.Ju,-, județul G, cu l în B, sector 2,-, cu l în B,-,.12,.A,.3,.15, sector 3, -, cu l în Tg.J,-, județul G și, cu l în P,-, județul P având ca obiect "legea 10/2001".

Schimbă în parte sentința, în sensul că dispune restituirea în natură către reclamanții moștenitori și intervenienți a suprafeței de 2923 mp.teren intravilan situat în Comuna de, sat, identificat prin raportul de expertiză întocmit în apel d e exp. și schița anexă la raport.

Dispune restituirea către reclamanții moștenitori și intervenienți prin compensare a suprafeței de 962 mp. teren ocupat de construcțiile identificate prin raportul de expertiză și schița anexă, întocmite de același expert, cu teren de aceeași categorie de folosință, pe raza comunei B de, jud.

Menține dispozițiile sentinței referitoare la constatarea calității de persoană îndreptățită a reclamanților moștenitori și intervenienților, precum și la constatarea îndreptățirii acestora la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcțiile din acțiune, în condițiile Titlului VII din Lg.247/2005.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

05.03.2009

Red.jud.-

Tehn.MC/10 ex.

Președinte:Maria Cumpănașu
Judecători:Maria Cumpănașu, Costinela Sălan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 64/2009. Curtea de Apel Craiova