Speta Legea 10/2001. Decizia 655/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1790/2009)
Completul 6
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 655
Ședința publică de la 03.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 2: Ilie MARI -
GREFIER - I -
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de apelanții - reclamanți, și G, precum și de către apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 578 din 16.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelantul reclamant G personal și asistat de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/01.10.2009, eliberată de Baroul București (fila12), același avocat reprezentând în proces și interesele apelaților reclamanți, și, lipsind apelantul pârât Municipiul B prin Primarul General. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul apelanților - reclamanți învederează că nu are alte cereri sau probe de administrat, motiv pentru care apreciază cauza în stare de judecată.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la motivele de apel.
Apărătorul apelanților - reclamanți solicită admiterea apelului formulat de către clienții săi, desființarea în parte a sentinței civile apelate și pe fond acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.
Cu privire la apelul formulat de apelantul - pârât Municipiul B prin Primarul General solicită respingerea acestuia.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr.46169/-,la data de 03.12.2008, reclamanții, si G au solicitat în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL B, prin PRIMARUL GENERAL, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea către reclamanți a imobilului situat în B, - 13 nr. 114, sectorul 6.
În motivarea cererii s-a arătat că autorii reclamanților, G, si - au împărțit de comun acord imobilele rămase în urma părinților lor defuncți în trei loturi, după cum urmează: primul lot ce va cuprinde imobilul din B- - va fi stăpânit în proprietate de și -; al doilea lot ce va cuprinde J din imobilul din B- - va fi stăpânit în proprietate de și; al treilea lot ce va cuprinde Ja rămasa din imobilul din B- - va fi stăpânit în proprietate de G și.
Ulterior, a lăsat prin testament nepotului său, partea lui din J din imobilul din B-, imobil pe care îl stăpânește împreună cu fratele său.
În anul 1967, - a decedat lăsând ca moștenitor pe, în calitate de frate și pe, în calitate de nepot de soră predecedată, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 213/1968 eliberat de notariatul de Stat al Sectorului 6, în dosarul nr. 213/1968.
La data de 7 februarie 1973 decedat lăsând ca moștenitor pe, în calitate de fiu așa cum rezultă din certificatul de moștenitor suplimentar nr. 1672/1973 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 6.
Ulterior, la data de 29.03.1994 a decedat și care a lăsat ca moștenitori acceptanți pe, în calitate de soție și pe în calitate de fiu, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 1001/10.05.1994, eliberat de Notariatul de Stat sector 6.
Reclamanții au mai arătat că imobilul a trecut în proprietatea statului în mod abuziv în anul 1980, în baza Decretului nr. 52/7.05.1980, unde la poziția nr. 139 se regăsește defunctul, de la care au fost expropriate imobilele de la fosta adresă poștală - 13 nr. 114 - 114
În anul 2001 au depus notificarea nr. 2486/31.07.2001 solicitând restituirea în natură a proprietății lor care a fost preluată abuziv de stat, depunând o dată cu aceasta notificare și o mare parte din actele solicitate. În baza notificării trimise în termen legal și prin executor judecătoresc s-a format la Primăria Municipiului B dosarul nr. 27485/09.07.2002.
În anul 2001, au depus în baza Legii 10/2001, notificare prin care au solicitat restituirea imobilului situat în B, - 13 nr. 114, sector 6. Ulterior depunerii notificării, în mai multe rânduri, au depus, în completarea dosarului, acte prin care au făcut dovada faptului că sunt persoane îndreptățite la restituirea apartamentului.
Din motive necunoscute, deși au trecut mai bine de 7 ani de la depunerea notificării, Primăria Municipiului B nu a emis o dispoziție prin care să le fie restituit imobilul de care au fost deposedați fără titlu de Statul
Având în vedere că s-a depășit de foarte multă vreme termenul legal de 60 de zile stabilit de art. 25 alin. 1 din Legea 10/2001, în care Primăria avea obligația să emită dispoziția și având în vedere că în tot acest timp au depus numeroase cererii și memorii prin care au solicitat să li se comunice stadiul soluționării notificării, respectiv să li se emită dispoziția motivată de restituire - cereri și memorii la care nu au primit niciun răspuns - au apreciat refuzul Primăriei Municipiului B de a emite dispoziția motivată de restituire ca fiind nejustificat și abuziv.
În consecință, în conformitate cu art. 25 alin. 1 și art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001, precum și cu Decizia XX din 19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună restituirea către reclamanți, în baza dispozițiilor Legii 10/2001, a imobilului situat în B, - 13 nr. 114, sector 6.
Reclamanții au depus la dosar cerere completatoare prin care au solicitat ca în cazul în care nu va fi posibilă restituirea în natură a imobilului menționat în acțiunea introductiva, să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să le fie acordate despăgubiri în cuantumul stabilit de instanță la valoarea de circulație a pieței imobiliare.
Ulterior, reclamanții au formulat cerere precizatoare, prin care au solicitat ca în cazul în care nu va fi posibilă restituirea în natură a imobilului menționat în acțiunea principală, să se pronunțe o hotărâre prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii, pentru imobilului situat în B, - 13 nr. 114, sectorul 6.
Prin sentința civilă nr. 578 din 16.04.2009, Tribunalul București, secția a IV a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanții, și G în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B, prin Primarul General; a obligat pârâtul să emită dispoziție în favoarea reclamanților și, de restituire prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legi speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul teren în suprafață de 260. situat în B, - 13 nr. 114 și 114 B, sectorul 6 și pentru construcția demolată și a respins în rest acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin notificarea nr. 2486/2001 înregistrată la BEJ, și notificatorii reclamanți au solicitat restituirea imobilului situat în B,-, sector 6.
Prin actul de partaj autentificat sub nr. 29232/1933 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, imobilul situat la adresa mai sus indicată a fost împărțit în două loturi: al doilea lot ce va cuprinde J din imobilul din B- - urma a fi stăpânit în proprietate de si; al treilea lot ce va cuprinde Ja rămasă din imobilul din B- urma a fi stăpânit în proprietate de G și.
Instanța de fond a avut în vedere că de pe urma defunctului a rămas ca unic moștenitor, conform certificatului de moștenitor nr. 1672/1973 eliberat de Notariatul de Stat sector 6 B, și că prin testamentul autentificat sub nr. 20945/1936, l-a instituit ca legatar cu titlu particular, cu privire la terenul dobândit prin actul de partaj mai sus menționat pe nepotul său,.
Prin certificatul de moștenitor nr. 1001/1994 emis de Notariatul de Stat Sector 6 B s-a stabilit că de pe urma defunctului au rămas ca moștenitori și, renunțând la succesiune, și
Din anexa la Decretul de stat nr. 152/1980, tabel ce cuprinde proprietarii ale căror imobile situate în municipiul B s-au expropriat și s-au trecut în proprietatea statului, instanța de fond a reținut că la poziția 139 fost înscris, căruia i s-a expropriat imobilul situat în B, - nr. 13 nr. 114 - 114 B, în suprafață de 260 mp, din care 239 mp suprafață construită.
Tribunalul a mai avut în vedere că deși nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, în sensul art. 23 alin 1 din Legea nr. 10/2001, prin exhibarea unui act translativ de proprietate, sunt incidente dispozițiile art. 23 alin 2 din același act normativ, care stabilesc o prezumție de proprietate cu privire la imobilul în scris în actul abuziv de autoritate, prezumție pe care tribunalul o coroborează cu actul declarativ al partajului voluntar, apreciind pe cale de consecință că s-a făcut dovada că de la s-a preluat abuziv, în sensul art. 2 alin.1 litera i din Legea nr. 10/2001, imobilul, așa cum a fost descris mai sus.
În ceea ce privește calitatea de moștenitori a notificatorilor, tribunalul a constatat că aceasta a fost făcută doar în ce îi privește pe moștenitorii defunctului, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 1001/1994 emis de Notariatul de Stat Sector 6 B, respectiv și, ceilalți notificatori fiind renunțători la succesiunea autorului lor.
Potrivit art. 4 alin 2 din Legea nr. 10/2001 repunerea în termen vizează numai "moștenitorii", deci persoane care au "calitatea de moștenitor".
Or, potrivit dispozițiilor art. 696 din Codul civil, eredele care renunță la succesiune este considerat că nu a avut niciodată această calitate, titlul de moștenitor fiind desființat cu efect retroactiv, moștenitorul fiind considerat ca o persoană străină de moștenire.
De aceea, cel care renunță la succesiune nu intră în categoria persoanelor care sunt moștenitori, el neputând dovedi această calitate întrucât, în acest caz, nu este vorba de neacceptarea succesiunii în condițiile art. 700 din Codul civil și care este doar prezumat de lege ca renunțător, ci, dimpotrivă, se dovedește cu certitudine (declarație notarială) că nu este moștenitor, dat fiind faptul că a renunțat expres la succesiune.
Prin efectul renunțării, moștenitorul este socotit că nu a fost niciodată moștenitor, iar vocația sa succesorală este retroactiv desființată.
Regula indivizibilității patrimoniului succesoral conferă același caracter indivizibil și opțiunii succesorale care nu poate fi condiționată de aspectul cantitativ al patrimoniului succesoral. Renunțarea vizează atât bunurile existente în succesiune la data decesului, cât și cele care, eventual, ar intra în succesiunea respectivă.
Având în vedere că în prezent terenul este afectat de construcții, bloc 56, artere auto, pietonale și spațiu, tribunalul a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin 3 din Legea nr. 10/2001, cu privire la teren și dispozițiile art. 10 alin 1 din același act normative cu privire al construcții, restituirea urmând a se face prin echivalent.
Față de cele de mai sus, având în vedere dispozițiile art. 26 din LEGEA nr. 10/2001, coroborat cu dispozițiile obligatorii ale deciziei ÎCCJ nr. XX /2007 pronunțată în recurs în interesul legii, potrivit cărora instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să emită dispoziție în favoarea reclamanților și, de restituire prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legi speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul teren în suprafață de 260. situat în B, - 13 nr. 114 și 114 B, sectorul 6 și pentru construcția demolată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Municipiul B prin Primarul General și reclamanții, și
Prin apelul declarat de Municipiul B prin Primarul general, s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței civile apelate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
S-a susținut de către acest apelant că în mod greșit instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamanților întrucât, potrivit art. 23 alin.1 și 2 din Legea nr. 10/2001, termenul de 60 de zile de soluționare a cererii este un termen de recomandare, depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauză.
S-a mai susținut că potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai cu acte, respectiv înscrisuri, care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă și numai după ce această dovadă a fost îndeplinită prin depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarelor de notificare.
Mai mult, s-a arătat că potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Prin apelul formulat, reclamanții, și G au solicitat admiterea acestuia, desființarea în parte a sentinței apelate și pe fond acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în B,-, sector 6.
În motivarea apelului, apelanții reclamanți au arătat că, deși instanța de judecată a reținut în mod corect, în considerentele sentinței, atât faptul că sunt persoane îndreptățite la acordarea de masuri reparatorii pentru imobilul a cărui restituire au solicitat-o, cât și faptul că, potrivit Deciziei XX din 19.03.2007 a, instanța poate soluționa pe fond cererea de chemare în judecată și poate dispune direct restituirea în natură a imobilului (acolo unde este posibil), respectiv, acordarea de măsuri reparatorii (în speța de față), soluția cuprinsă în dispozitiv este greșită.
Astfel, instanța "obligă pârâtul să emită dispoziție în favoarea reclamanților și, de restituire prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul teren în suprafața de 260. situat în B, - 13 nr. 114 și 114 B, sector 6 și pentru construcția demolată." în loc să pronunțe o hotărâre prin care sa propună acordarea de masuri reparatorii pentru imobilul în cauză.
S-a arătat că interesul practic al acestei distincții, între "obligarea, de către instanță, a pârâtului să emită dispoziție" și "propunerea acordării de despăgubiri" direct de către instanță constă în faptul că în prima situație, sentința trebuie depusă la dosarul constituit în baza Legii nr. 10/2001 la unitatea administrativă, urmând ca aceasta să emită dispoziția motivată cu propunerea acordării de despăgubiri, iar apoi să înainteze această dispoziție, împreuna cu dosarul, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în vederea stabilirii și acordării despăgubirilor, ceea ce ar conduce la trecerea unei îndelungate perioade de timp și, în plus, i-ar lăsa, din nou, la bunul plac al pârâtei.
În cea de-a doua situație, hotărârea judecătorească, ce propune acordarea despăgubirilor, ar urma să fie depusă direct la în vederea stabilirii și acordării despăgubirilor, instituția culpabilă din această cauză, respectiv Municipiul B prin Primar General, nemaifiind inclusă în procesul acordării despăgubirilor.
În calea de atac a apelului, intimații nu au formulat întâmpinare și nu s-au administrat probe noi.
Curtea, analizând apelul Municipiului B, prin prisma criticilor formulate de către acest apelant constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată (art. 23 înainte de republicare), în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, potrivit art. 23 (art. 22 înainte republicare), unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin nr.HG 250/2007, cu referire la dispozițiile legale sus-enunțate, prevăd la pct. 25.1 că termenul de 60 zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. În continuarea explicitării se arată că în cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta a înțeles să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
În aplicarea acestei a doua date de referință - data depunerii actelor doveditoare - se precizează că termenul pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra notificării de restituire se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățit, dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică persoanei îndreptățiteîn intervalul de 60 zilefaptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. Totodată, în cuprinsul aceluiași articol din Normele metodologice sus-citate, se menționează că pentru a avea beneficiul acestei prorogări este însă necesar ca unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate, depunerea actelor sau comunicarea că persoana îndreptățită nu posedă actele solicitate, având semnificația prorogării termenului de 60 zile pentru soluționarea notificării, ceea ce înseamnă că acest termen se va calcula, după caz, de la depunerea actelor solicitate sau de la data comunicării răspunsului de către persoana îndreptățită.
Curtea constată că prin încheierea de ședință din data de 20.01.2009, instanța de fond a pus în vedere pârâtului, prin reprezentant să depună, în copie, actele ce formează dosarul administrativ privind imobilul situat în B, - 13 nr. 114, sector 6, format ca urmare a notificării reclamanților.
Pârâtul a răspuns solicitării instanței prin adresa din data de 23.01.2009, în conținutul căreia se menționează că dosarul nr. 27485 constituit în baza notificării nr. 2486/2001, privind imobilul în litigiu nu a fost soluționat până la această dată, fiind necesar să fie completat cu actele solicitate prin adresa nr. -/752/23.01.2008 și care nu au fost depuse până la această dată.
Potrivit acestei din urmă adrese înaintate reclamantei, dosarul administrativ mai trebuie completat cu actul de partaj nr. 29232/1933, certificat de moștenitor nr. 1/1981, certificat de moștenitor de pe urma defunctului nr. 373/1973 și nr. 1672/1973 în copii legalizate, situația juridică cu situația despăgubirilor în original, acte de identitate notificatori în copii xerox.
Curtea verificând actele dosarului administrativ format în urma notificării reclamanților constată că acesta cuprinde actul de partaj și certificatele de moștenitor solicitate, acestea fiind depuse o dată cu formularea notificării, fiind certificate conform cu originalul.
De asemenea, dosarul administrativ cuprinde adresa nr. 2292/23.05.2003 emisă de SC SA prin care se face cunoscut că pentru imobilul în litigiu s-au stabilit despăgubiri prin procesul verbal nr. 525 din 5 noiembrie 1980 la suma de 23940 lei, precum și că plata s-a făcut la data de 17 iunie 1981. Și această adresă este certificată pentru conformitate cu originalul de către unul dintre notificatori. În ce privește actele de identitate, constată că acestea au fost depuse în copii xerox o dată cu notificarea.
Curtea reține, însă, că prin adresa nr. 27485/07.09.2007, pârâta a înștiințat pe reclamanta să depună la dosarul administrativ actul de partaj nr. 29232/1933 și certificatul de moștenitor de pe urma defunctului în copii legalizate, precum și situația juridică cu situația despăgubirilor în original. Cu adresa nr. 45409/02 noiembrie 2007, reclamanta și-a exprimat neîncrederea în ce privește depozitarea de către pârâtă a actelor în copie legalizată și a precizat că actele sunt trimise în copie întrucât a le înainta în copii legalizate "ar echivala cu trimiterea originalelor, practic deposedarea de aceste acte". În aceeași adresă reclamanta a menționat că: "oricând suntem dispuși să vă prezentăm originalele spre confruntare", precum și că: "nu mai deținem alte înscrisuri doveditoare".
Așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile pct. 25.1 alin. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevăd că prorogarea termenului legal de îndeplinire a obligației de soluționare a notificării poate opera în cazul în careîn intervalul de 60 de zileunitatea deținătoarecomunică în scrisceleilalte părți faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire, or, în speța de față nu rezultă că între apelant și reclamanți s-a purtat o asemenea corespondență în acest interval de timp.
Prin urmare, termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată nu a fost respectat de apelantul Municipiul B, care de altfel nici până în prezent nu a răspuns notificării reclamanților în ce privește imobilul in litigiu, deși reclamanta a arătat, încă prin adresa din 2007 că nu mai are alte acte de depus și că este dispusă în orice moment să prezinte reprezentanților acestui apelant actele în original spre confruntare.
Potrivit Deciziei date în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din Codul d e procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Ca urmare, prin raportare la decizia în interesul legii sus-citate, Curtea apreciază că nu se poate imputa instanței de fond faptul că în stabilirea obligației pârâtului de a răspunde notificării ar fi interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Susținerea apelantului în sensul că termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, este un simplu termen de recomandare, așa încât depășirea lui nu putea atrage decât obligarea la despăgubiri a unității deținătoare nu poate fi primită, întrucât caracterul imperativ al termenului de soluționare a notificării rezultă în mod neîndoielnic din chiar modul de redactare a normei care îl reglementează: "în termen de 60 zile - unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe -".
A admite că termenul de soluționare a notificării este un termen de recomandare, ar însemna să se lase exclusiv la latitudinea unității deținătoare durata soluționării notificărilor, putându-se astfel ajunge ca prin atitudinea culpabilă a unității deținătoare să fie afectate grav interesele persoanelor îndreptățite, lipsindu-le în fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.
Întrucât reclamanții au atașat la notificare actele de proprietate cu care au înțeles să facă dovada proprietății asupra imobilului în litigiu, acte de stare civilă, certificate de moștenitor și situația juridică a imobilului și a despăgubirilor, susținerea apelantului, prin raportare la dispozițiile art. 23 din Legea 10/2001 republicată, este nefondată. Mai mult, rt. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, prevede obligația unității deținătoare de a răspunde la notificare, obligație care a devenit exigibilă la împlinirea termenului de 60 de zile prevăzut de lege, moment din care creditorul poate cere îndeplinirea ei.
Curtea, față de considerațiile expuse mai sus, reținând culpa apelantului-pârât Municipiul B în nesoluționarea notificării până la această dată, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat de către acesta, ca nefondat.
În ce privește apelul declarat de apelanții reclamanți, Curtea constată că prin motivele de apel se critică doar modalitatea prevăzută în dispozitiv în urma căreia aceștia urmează să intre în posesia despăgubirilor, susținându-se că instanța, în baza deciziei XX din 19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, trebuia să propună direct acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.
Analizând hotărârea instanței de fond, Curtea reține că aceasta a avut în vedere dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, precum și decizia în interesul legii mai sus enunțată, pe baza acestora, precum și a celor mai sus reținute a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtului să emită dispoziție în favoarea lor de restituire în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Din hotărârea apelată rezultă cu certitudine îndreptățirea recunoscută apelanților la despăgubiri acordate în condițiile legii speciale astfel că apelantul pârât nu se mai află în situația de a decide asupra acestui aspect. Ca urmare, apelantul pârât numai formal participă la procedura de acordare de despăgubiri, acesta fiind obligat de a înainta dosarul administrativ, împreună cu actele anexe, precum și soluționarea dată notificării prin hotărârea instanței, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Ca urmare, indiferent de denumirea adresei de înaintare a dosarului administrativ împreună cu actele anexe, consecința este aceeași, respectiv acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, intervenția entității administrative după soluționarea acestei cauze fiind doar formală, fără a necesita timp pentru conformarea dispoziției instanței.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat de către reclamanți, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de apelanții - reclamanți, și G, toți cu domiciliul ales în B,- A, parter, sector 1, precum și de către apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 578 din 16.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, ca nefondate.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - MARI - I -
Red.
.
7 ex./22.12.2009
- Secția a IV-a civilă -
Președinte:Ionelia DrăganJudecători:Ionelia Drăgan, Ilie
