Speta Legea 10/2001. Decizia 66/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(1885/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 66

Ședința publică din 26.01.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mirela Vișan

JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu

Grefier - - -

- XX -

Pe rol se află pronunțarea asupra apelului formulat de apelantul reclamant împotriva sentinței civile nr. 601 din 24.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Municipiul B, prin Primarul General.

Cauza are ca obiect acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 12 ianuarie 2010, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19 ianuarie, și, ulterior, la 26 ianuarie 2010, când a decis următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, la data de 24 noiembrie 2008, sub nr-, reclamantul a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL B, prin Primarul General, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând echivalentul bănesc al imobilului în suprafață de 1515 mp, situat în B, Cartierul Apărătorii Patriei, șos. -, sector 4.

În motivarea cererii, s-a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 41720/29.08.1938, autorul reclamantului, a cumpărat imobilul în suprafață de 1515 mp, iar, prin Decretul nr.465/1970, terenul a fost expropriat, fiind trecut în proprietatea statului fără nici o despăgubire.

A mai arătat reclamantul că, prin notificarea nr. 3691/06.11.2001, formulată în baza Legii nr.10/2001, a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului, dar, până la această dată, notificarea nu a fost soluționată, contrar prevederilor legii.

Prin cererea precizatoare formulată la data de 27.02.2009, reclamantul a învederat instanței că solicită obligarea pârâtei să propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, invocând Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite.

Prin sentința civilă nr. 601/24.04.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis acțiunea precizată, formulată de reclamant; a obligat pârâtul Municipiul B, prin Primarul General, să emită o dispoziție pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Legii nr. 247/2005, în favoarea reclamantului, pentru imobilul teren în suprafață de 1515 mp, situat în B, șos. - (fără număr), sectorul 4; a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a expus următoarele considerente:

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, lege pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, stabilește condițiile și procedura ce trebuie respectată de persoanele îndreptățite pentru restituirea imobilelor ce fac obiectul legii.

Toate procedurile imperative, prevăzute prin legea specială de reparație, trebuie parcurse de către cei îndreptățiți, acestea fiind coordonatele în care legiuitorul a apreciat că se poate realiza restituirea imobilelor preluate abuziv de statul român.

Tribunalul a considerat însă că vătămarea pricinuită reclamantului, în exercitarea drepturilor sale, fundamentate pe prevederile legii speciale de reparație, prin neemiterea, până la acest moment, a unei dispoziții motivate, ca răspuns la notificarea formulată în anul 2001, poate fi examinată în cauza dedusă judecății, neexistând niciun impediment în acest sens, fiind evident că reclamantul, în raport de conduita unității deținătoare, nu poate fi lipsit de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia nr. XX din 19.03.2007, decizie privind admiterea recursului în interesul legii și, deci, obligatorie, potrivit art. 329 alin.3 Cod de procedură civilă.

Pentru aceste considerente, tribunalul a analizat în fond cererea de restituire formulată de reclamant, potrivit Legii nr. 10/2001.

Referitor la dreptul de proprietate asupra imobilului teren, în suprafață de 1515 mp, situat în B, Șos. - n, sectorul 4 ( cu-, în cartierul Apărătorii Patriei, anterior integrat în comuna suburbană ), tribunalul a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 41720/29.08.1938, autorul reclamantului, l-a dobândit de la, prin același act, fiind cumpărate suprafețe învecinate, de către G și Al..

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 58/21.09.2007, emis de și Asociații, reclamantul este unicul moștenitor al defunctului, decedat la data de 30.12.1998.

Imobilul a fost preluat de stat de la fostul proprietar, fiind expropriat și inclus în proprietatea CAP Popești, în anul 1962, fără plata de despăgubiri - așa cum se reține din adresele - nr. 422/29.06.2006 și 691/25.06.2008.

Reținând, în consecință, calitatea de proprietar a autorului reclamantului asupra imobilului în litigiu, calitatea de moștenitor a reclamantului, precum și caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat, conform art. 2 alin.1 din Legea nr.10/2001 republicată, tribunalul a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită Ia restituire, în temeiul dispozițiilor reparatorii speciale ale acestui act normativ.

In ceea ce privește modalitatea de restituire, tribunalul a reținut că restituirea în natură nu este posibilă, având în vedere că, în prezent, terenul este afectat, parțial, de Școala Generală nr. 113, parțial, de blocul nr.4 din. - nr.11, spații verzi, spații de circulație pietonală și auto - conform adreselor sus-menționate și notei de reconstituire, întocmită pe baza expertizei tehnice, de către Serviciul cadastru Imobiliar, din cadrul, Ia data de 23.01.2007.

Astfel, tribunalul a constatat că cererea reclamantului de acordare a despăgubirilor pentru acest teren este întemeiată, în raport de prevederile art. 1 alin. 2, coroborat cu art. 10 din Legea nr. 10/2001, pârâtului revenindu-i obligația de restituire prin echivalent a imobilului notificat, cu respectarea însă a reglementărilor speciale din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Tribunalul a reținut cu privire Ia acest aspect, în raport de solicitarea reclamantul de stabilire a cuantumului acestor despăgubiri, împrejurarea că dispozițiile art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor sunt aplicabile în speță, astfel cum rezultă și din interpretarea celor statuate, prin decizia nr. LII din 4.06.2007, de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în recurs în interesul legii.

In consecință, tribunalul a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamant, și, constatând că reclamantul este îndreptățit Ia măsuri reparatorii în echivalent - despăgubiri pentru imobilul în litigiu, a obligat pârâtul să emită o dispoziție în acest sens, conform Legii nr. 10/2001, cuprinzând propunerea acestora în favoarea reclamantului, în condițiile Legii nr. 247/2005 (Titlul VII).

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței apelate și efectuarea unei expertize evaluatorii, care să stabilească cuantumul despăgubirilor, cu consecința pronunțării unei hotărâri, prin care să fie obligat pârâtul Municipiul B, prin Primarul General să emită o dispoziție care să conțină măsurile reparatorii și cuantumul acestora.

Prin motivele de apel, s-a criticat soluția pronunțată de către instanța fondului, din perspectiva respingerii probei cu expertiză evaluatorie a bunului imobil și a lipsei menționării cuantumului măsurilor reparatorii în echivalent, ceea ce determină o încălcare a Deciziei nr. XX din 19.03.2007, pronunțată în recurs în interesul legii, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin care a fost recunoscută competența instanțelor de judecată de a soluționa pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei sau dispoziției de respingere a cererilor de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la aceasta.

În același sens, a fost invocată și o decizie de speță, decizia civilă nr. 3105 din 19.05.2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin care s-a statuat că instanța trebuia să evoce fondul cauzei, judecând devolutiv și stabilind însuși dreptul subiectiv, adică natura și întinderea măsurilor reparatorii.

În dovedirea cererii, apelantul a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză evaluatorie, probe la care a renunțat în ședința publică din 12.01.2010, moment procesual la care a învederat instanței că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 297 Cod procedură civilă, solicitând admiterea apelului, trimiterea cauzei spre rejudecare, cu privire la capătul de cerere referitor la stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Intimatul Municipiul B, reprezentat prin Primarul General, nu a formulat întâmpinare, obligatorie conform art.289 alin.2 Cod procedură civilă.

In etapa procesuală a apelului, nu au fost administrate probe.

Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel formulate, care formează limitele devoluțiunii în cauză, conform art.295 alin.1 Cod procedură civilă, și analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale relevante, Curtea apreciază că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Sub un prim aspect, Curtea constată că ceea ce se critică în mod esențial în cauză este împrejurarea dacă instanța de fond avea atributul și/sau obligația să stabilească cuantumul despăgubirilor la care urma să fie obligată unitatea deținătoare a imobilului în litigiu, situat în Cartierul Apărătorii Patriei, șos. - -, sector 4.

Or, acest aspect nu poate fi dezlegat decât prin raportare la conținutul cererii de chemare în judecată, respectiv al cererii precizatoare, al căror efect general este acela al fixării cadrului procesual, limitelor judecății, sub aspect subiectiv și obiectiv, formulată de contestatorul - reclamant.

În acest context, Curtea reține că, prin cererea de chemare în judecată introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Municipiul B, prin Primarul General la plata sumelor reprezentând echivalentul bănesc al imobilului în suprafață de 1.515 mp, situat în Cartierul Apărătorii Patriei, șos. - -, sector 4, în temeiul Legii nr. 10/2001, ca urmare a faptului că, din expertiza extrajudiciară efectuată, rezultă că imobilul este ocupat de o școală, un bloc, precum și de detalii de sistematizare, fără ca, prin această cerere, reclamantul să solicite stabilirea cuantumului despăgubirilor bănești, astfel cum pretinde prin motivele de apel.

În același sens, prin cererea precizatoare depusă la data de 27.02.2009, în fața instanței de fond (fila 157), reclamantul, asistat de apărător ales, a reiterat solicitarea de a fi obligat pârâtul să propună măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul în litigiu, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, precum și a Deciziei nr. XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite.

Acesta fiind cadrul procesual obiectiv fixat prin cererea de chemare în judecată și cererea precizatoare, de către însuși reclamantul, asistat de apărător ales, Curtea apreciază că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, invocate de către apelant, la momentul dezbaterii apelului, întrucât instanța de fond a soluționat aceste cereri, în integralitatea lor, fără a se putea susține în mod valid că s-a formulat un capăt de cerere distinct, având ca obiect stabilirea cuantumului despăgubirilor de către instanța de judecată, asupra căreia tribunalul nu s-ar fi pronunțat sau că instanța a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului.

Procedând în continuare la analiza soluției pronunțate, din perspectiva deciziilor nr. XX/19.03.2007 și nr. LII/04.06.2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în recurs în interesul legii, Curtea apreciază că instanța de fond a pronunțat o soluție în concordanță cu aceste decizii, respectând dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.

Astfel, constatând că unitatea deținătoare nu a răspuns la notificarea nr. 3691/06.11.2001, formulată de reclamantul, instanța de fond, în considerarea deciziei nr. XX/19.03.2007, a apreciat că este competentă să analizeze în fond cererea de restituire, formulată de reclamant, în temeiul Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește modalitatea de restituire, tribunalul a reținut că restituirea în natură nu este posibilă, terenul fiind afectat parțial de Școala Generală nr. 113, parțial de blocul nr. 4 din-, spații verzi, spații de circulație pietonală și auto, astfel încât cererea reclamantului de acordare a despăgubirilor pentru imobilul în litigiu este întemeiată, însă cu respectarea reglementărilor speciale din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în considerarea art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, aplicabile în cauză, astfel cum rezultă și din interpretarea celor statuate prin decizia nr. LII/04.06.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite. Astfel, în considerentele acestei decizii, s-a stabilit, în interpretarea art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, că legiutorul a înțeles să facă distincție între notificările ce erau deja soluționate la data intrării în vigoare a acestei legi, prin consemnarea, în cuprinsul unor decizii/dispoziții, a sumelor ce urmau a fi acordate ca despăgubire, ipoteză la care se referă alineatul 1, și notificările care nu erau încă soluționate într-o asemenea modalitate, în privința cărora s-a reglementat, în cuprinsul alineatului 2, să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de documentele cu propuneri de acordare a despăgubirilor.

In acest sens, deciziile sau dispozițiile care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestație, ca și cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei, atât timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată, în raport cu prevederile art. 24 (fostul art. 26) din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului.

Cum procedura judiciară a fost declanșată de către reclamantul la data de 24 noiembrie 2008, iar notificarea acestuia nu a fost soluționată până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, în mod legal, instanța de fond s-a declarat competentă să soluționeze cererea persoanei îndreptățite, echivalând nesoluționarea notificării în termenul legal cu refuzul nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la această notificare, însă, constatând că nu poate dispune în mod direct restituirea în natură a imobilului în litigiu, și, în absența unei cereri a reclamantului pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor de către instanța de judecată, ce ar fi putut fi discutată și din perspectiva articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, temei juridic, de asemenea, neindicat de către acesta - cerere pe care apelantul o formulează pentru prima dată în apel, ceea ce este inadmisibil, conform art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă - a decis aplicarea procedurii reglementate în art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Pentru considerentele expuse, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, Curtea, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - reclamant împotriva sentinței civile nr. 601 din 24.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant, domiciliat în B,-, sector 6 și cu domiciliul ales la av., în B,-,.106,. B,.3,.38, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 601 din 24.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Municipiul B prin Primarul General, cu sediul în-, sector 5.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Tehnored./CS

4 ex/04.03.2010

---------------------------------------------

- Secția a III-a -

Președinte:Mirela Vișan
Judecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 66/2010. Curtea de Apel Bucuresti