Speta Legea 10/2001. Decizia 73/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1956/2009)
Completul 5
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 73
Ședința publică de la 28.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Singh
JUDECĂTOR 2: Stere Learciu
GREFIER - I -
Pe rol se află pronunțarea cererilor de apel formulate de apelanta - contestatoare și de apelanta - intimată AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței civile nr. 747 din 15.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
are ca obiect - Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 14.01.2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 21.01.2010 și apoi la 28.01.2010, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1463 din 24.11.006, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondată, contestația formulată în temeiul Legii nr.10/2001 (art.26) de contestatoarea în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 01.10.2001 reclamanta a formulat, prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc, notificarea nr.679, adresată inițial Prefecturii I și trimisă în final, spre competentă soluționare, la APAPS (actualul AVAS), prin care solicita restituirea în natură a imobilului, moara țărănească denumită "" din localitatea, județul I, imobil deținut de către autorul său și trecut în proprietatea statului în mod abuziv, iar în subsidiar obținerea de masuri reparatorii prin echivalent.
Prin decizia nr.150/14.03.2005 Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a respins notificarea formulată de către reclamantă sub motivul că aceasta nu a dovedit că este moștenitoarea numitului (cel de la care a fost naționalizată moara) și nici faptul că acesta era proprietarul morii la data trecerii acesteia în proprietatea statului.
Potrivit art.23 din Legea nr.10/2001 actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare, o dată cu aceasta sau până la soluționarea notificării.
Deoarece textul legal citat nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, a calității sale de moștenitor al fostului ori adevăratului proprietar, așa cum s-a dispus în Legea fondului funciar nr.18/1991, înseamnă că în materia reglementată de Legea nr.10/2001 sunt aplicabile regulile de drept comun, respectiv cele din domeniul acțiunii în revendicare imobiliară. Întrucât actul normativ amintit vorbește de actele doveditoare ale unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă. Astfel constituie titluri de proprietate: acte juridice translative precum vânzarea cumpărarea, schimbul, donația, contractul de întreținere etc.;actele juridice declarative, de împărțeala judiciară sau tranzacția, hotărârile judecătorești de partaj, de constatare a uzucapiunii imobiliare (acte jurisdicționale declarative), ordonanțele de adjudecare, hotărârile judecătorești prin care este suplinit consimțământul debitorului obligației de a încheia un contract etc.
Din această perspectivă înscrisurile depuse de către reclamantă pentru susținerea notificării, respectiv certificatul nr. 8725/22.08.1991 emis de către Direcția Generală a Arhivelor Statului - Filiala I, procesul - verbal de predare - primire a morii încheiat între și reprezentanții statului și fișa individuală a bunurilor numitului, nu reprezintă în înțelesul legii acte doveditoare ale dreptului de proprietate deoarece acestea atestă simple operațiuni de inventarierea a averii numitului. Reclamanta nu a depus la dosarul cauzei vreun înscris care să constituie titlu de proprietate al numitului asupra imobilului revendicat, înscrisuri care să facă parte din categoriile mai sus enunțate cu titlu de exemple.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea, calea de atac fiind soluționată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și de Proprietate Intelectuală prin decizia civilă nr.165 din 19.06.2007 în sensul admiterii apelului și desființării hotărârii atacate, cu trimitere spre rejudecare la prima instanță.
Instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente pentru a pronunța o astfel de soluție.
Potrivit art.24 din Legea nr.10/2001 "în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive; în aplicarea prevederilor alin.1 și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar".
Din cuprinsul certificatului nr.7/2387/15.02.1948 (fila 53 dosar prima instanță), rezultă că, în baza cererii nr.2387/1948, a fost înregistrata în Registrul Comerțului, sub nr.1969/1931 "firma individuală " având drept obiect de comerț "moară țărănească și presa de ulei". certificatului menționat se coroborează cu mențiunile existente în procesul-verbal nr.7/28.12.1947 (fila 54), cu conținutul cererii adresate la data de 16.02.1947 de, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Camera de Comerț și Industrie C - I (fila 55), a celei de înmatriculare formulată la data de 27.10.1931 (fila 57) și a celei de înscriere modificatoare (fila 54) precum și cu certificatul aflat la fila 56.
Totodată, din cuprinsul deciziei nr.808/28.10.1948(fila 52) rezulta ca "firma comerciantului " a fost radiată din Registrul Comerțului urmare a încetării comerțului "prin naționalizarea întreprinderii în baza Legii 119/1948". În același sens, certificatul nr.-/22.08.1991 (fila 22) atestă că "prin procesul verbal din 18.06.1948 al comunei comunale constituită în conformitate cu Legea naționalizării, rezultă că s-au predat și preluat(. ) imobile și terenuri, proprietatea morii din comuna ", specificându-se în cuprinsul certificatului care sunt respectivele bunuri imobile.
Prin urmare, Curtea a apreciat că din înscrisurile menționate rezulta existența și întinderea dreptului de proprietate ale numitului cu privire la bunurile care fac obiectul prezentului litigiu, în - condițiile de probațiune admise de Legea nr.10/2001 sub acest aspect.
Dovedindu-se că bunurile au aparținut numitului, că acestea au intrat în proprietatea statului prin naționalizare, în temeiul Legii nr.119/1948 și fiind probat în cauză și necontestat că petenta este succesoarea defunctului, Curtea a constatat că sunt satisfăcute regulile instituie prin Legea nr.10/2001, derogatorii de la norma generală aplicabilă, în ceea ce privește dovedirea dreptului de proprietate asupra bunurilor a căror restituire se solicită și pe cale de consecința, a calității petentei de persoana îndreptățită la restituire.
Pe cale de consecința, criticile formulate prin motivele de apel în acest sens sunt fondate, determinând în baza art.297 Cod procedură civilă, raportat la art.24 din Legea nr.10/2001, admiterea apelului declarat.
Urmare a admiterii apelului, în baza art.297 Cod procedură civilă, Curtea a dispus trimiterea spre rejudecare a cauzei către prima instanță întrucât aceasta nu a intrat în cercetarea fondului litigiului.
Stabilirea calității de persoana îndreptățită la restituire reprezintă numai un aspect ce trebuie rezolvat în soluționarea litigiului cu care instanțele au fost investite și care vizează numai calitatea procesuală activă în raportul juridic dedus judecații.
Pe parcursul soluționării cauzei, intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a susținut că nu are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu, aspect pe care prima instanță nu l-a soluționat. Excepția invocată viza atât imposibilitatea obligării intimatei, în condițiile Legii nr.10/2001, la acordarea de despăgubiri (aceasta putând avea, cel mult obligația de a "propune" acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, conform art.29 alin.3 din Legea nr.10/2001 raportat la art. 2 din aceeași Lege), iar pe de altă parte, pornind de la raportul de expertiză efectuat în cauză, se argumenta că față de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului ar fi incidente dispozițiile art.29 din Legea nr.10/2001, numai pentru suprafața de teren de 748 mp. teren și construcție deoarece numai acestea sunt evidențiate în raportul de expertiză, nu și utilajele aferente, deși petenta a solicitat și restituirea acestora prin echivalent.
În respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, Curtea a apreciat că aceste aspecte trebuie soluționate în primă instanță de către tribunal, urmând ca dezlegarea dată să fie supusă controlului judiciar exercitat de instanța de apel.
În plus, stabilirea împrejurării că utilajele în litigiu sunt sau nu evidențiate în patrimoniul unei societății comerciale, integral privatizate (și care este esențială pentru soluționarea litigiului deoarece numai în aceste condiții ar fi operabilă obligația reglementată în sarcina Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului prin prevederile art.29 din Legea nr.10/2001) este o problemă care necesită suplimentarea probatoriului administrat în cauză.
Astfel, deși în raportul de expertiză se precizează că în patrimoniul SC SA, se află numai suprafața de teren de 748 mp. și construcția cu destinația de moară, în cuprinsul hotărârii nr.1/22.12.2001 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor privind aprobarea divizării, în cota cuvenita acționarului și care cuprinde și Moara (identificată în raportul de expertiză) sunt menționate și "utilajele și obiectele de inventar" alături de teren și clădiri.
Prin urmare, apreciind că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului prin analiza tuturor condițiilor care trebuie îndeplinite pentru aprecierea temeiniciei pretențiilor contestatoarei (cercetarea calității de persoana îndreptățita fiind numai unul dintre aspecte ce trebuie coroborat cu cele care vizează modalitatea de despăgubire, verificarea condițiilor impuse de art.29 din Legea nr.10/2001 și care influențează în mod direct stabilirea debitorului obligației a cărei îndeplinire se cere) în baza art.297 Cod procedură civilă, Curtea a dispus desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cauza s-a înregistrat din nou pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, care a soluționat litigiul prin sentința civilă nr.747 din 15.05.2009, în sensul admiterii contestației în anularea deciziei contestate și a obligării să emită o nouă dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 748 mp. si pentru construcțiile identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză, la valoarea reală de piață a imobilului la data plății. A obligat, totodată, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să plătească reclamantei despăgubiri în cuantum de 65.204 Euro în echivalentul în lei la data plății pentru bunurile mobile preluate odată cu moara și nerestituibile în natură, omologând raportul de expertiză topo-cadastrală în specialitatea utilaj tehnologic.
Pentru a ajunge la această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatoarea a formulat cerere precizatoare în sensul că a solicitat anularea deciziei nr.150/14.03.2005 emisă de AVAS și obligarea intimatei la plata despăgubiri lor pentru moara țărănească, anexele acesteia și terenul în suprafață de 3080 mp. suma apreciată astfel: 89.381,6 Euro, reprezentând despăgubiri pentru terenul în suprafață de 3.080 mp; suma de 60.843,035 lei, reprezentând despăgubiri pentru moara din localitatea și suma de 2.541,480 lei, reprezentând despăgubiri pentru anexele morii.
În dovedirea cererii s-au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: decizia nr.150/14.03.2005 emisă de AVAS și care constituie de fapt obiectul contestați ei întemeiate pe dispozițiile art.26 din Legea nr.10/2001 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.247/2005.
Sub acest aspect întrucât prin această decizie s-a respins notificarea nr.679/01.10.2001 cu motivarea că nu au fost depuse actele de proprietate ale imobilului revendicat și nici actele doveditoare ale calității de moștenitor autorului, conform art.22 din lege tribunalul s-a pronunțat asupra legalității prezentei decizii din perspectiva respingerii ei.
Întrucât reclamanta a solicitat ca instanța să se pronunțe pe fond asupra dreptului său conform deciziei nr.XX/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, tribunalul a analizat fondul dreptului contestatoarei.
Cu privire la calitatea de persoană îndreptățită conform art.3 din Legea nr.10/2001 s-a făcut dovada că moara țărănească "" fostă proprietatea lui a fost preluată la data de 18.06.1948 în conformitate cu legea naționalizării, așa cum rezultă din certificatul emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului - filiala I sub nr.-/22.08.1991.
S-a depus și inventarul cu bunurile imobile prin destinație ale morii la data de 5.06.1949, o fișă individuală de avere imobiliară din care rezultă că moara a fost cumpărată în 1913 de către.
S-au depus acte de stare civilă, prin care rezultă că este fiica lui și prin înfiere căsătorită ulterior, precum și certificatul de moștenitor de pe urma defunctei, mama acesteia care i-a transmis fiicei sale 5/8 din dreptul de proprietate.
Din certificatul de moștenitor nr.20/13.03.2003emis de BNP din S, rezultă că averea lui, potrivit certificatului de moștenitor nr.113/10.10.1960 emis de notariatul de Stat al raionului S, a revenit soției supraviețuitoare și fiicei sale ( ).
Tribunalul a considerat că s-a făcut astfel dovada dreptului de proprietate, asupra imobilului în litigiu în patrimoniul autorului contestatoarei și al calității acesteia de moștenitoare legală.
Cu privire la modul de preluare în proprietatea statului, moara țărănească a fost preluată prin naționalizare, deci în mod abuziv în înțelesul art.2 din Legea nr.10/2001.
În urma privatizării, moara (teren în suprafață de 748 mp, clădiri ce conform Cărții Funciare nr.237/N-1206/10.04.2001 a Judecătoriei Slobozia, utilaje, obiecte de inventar, a trecut în proprietate SC. SA, care nu a încheiat nici un contract de vânzare cumpărare pentru suprafața de 3080 mp. teren; potrivit Hotărârii nr.1/22.12.2001 a Adunării generale extraordinare a acționarilor în urma divizării SC. SA S, activele morii au fost predate către SC SRL S, respectiv suprafața de 748 mp. utilaje și obiecte de inventar.
S-a depus certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr.0010/21.03.1997 emis de Consiliul Județean I în baza Legii nr.15/1990 în favoarea SC "" SA S, pentru suprafața de 68.629,5 mp, însoțită și de un centralizator din care rezultă că în are doar suprafața de 694 mp. teren.
În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică contabilă de către care pe baza înscrisurilor prezentate de către contestatoare a certificatelor de preluare în proprietatea statului și a celorlalte înscrisuri depuse de către părți din perioada preluării bunului în proprietatea statului și ulterioare acestor preluări s-a constatat, după inspecția în teren, că utilaj ele sunt în stare de funcționare și au făcut parte din bunurile mobile aferente morii din județul I, valoarea de piață a acestora fiind de 65.204 euro.
Cu privire la teren s-a efectuat o expertiză topo cadastrală constatându-se că în posesia societății privatizate potrivit Legii nr.15/1990 s-a predat de către AVAS terenul în suprafață de 748 mp. și construcțiile, astfel că în cauză devin incidente dispozițiile art.29 din Legea nr.10/2001.
Cu privire la bunurile mobile ce nu pot fi restituite în natură și care au fost privatizate și evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale respectiv SC SA, ulterior lichidată, urmează ca Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în calitate de instituție publică implicată în privatizare, să acorde măsuri reparatori prin echivalent potrivit art.27 din Legea nr.10/2001.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând admiterea căii de atac formulate, schimbarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii introductive, ca nelegală și netemeinică.
Apelanta - pârâtă a criticat soluția primei instanțe pe motive de nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență următoarele:
În ceea ce privește primul motiv de apel, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind interpretate și aplicate nelegal dispozițiile art.29 din Legea nr.10/2001/R, Legea nr.247/2005, dispozițiile nr.OUG81/2007 și nelegal, a stabilit în sarcina sa, obligația efectivă de plată a masurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul revendicat în condițiile Legii nr.10/2001/
Apelanta învederează instanței că nu este legală obligația stabilită în sarcina sa respectiv "Obligă intimata AVAS. să acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 748 mp. și construcțiile." și obligația "Obligă intimata AVAS să plătească reclamantei, despăgubiri în cuantum de 65.204 euro, în echivalent în lei, la data plații, pentru bunurile mobile.".
Se poate constata că, în raport de dispozițiile Legea nr.10/2001/R, Legea nr.247/2005, dispozițiile nr.OUG81/2007, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu are obligația deplata efectivă(obligație de a da) a masurilor reparatorii în echivalent și a sumei de 65.204 euro.
Învederează instanței că obligațiile AVAS conform Legii nr.10/2001/R, se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri conform art.29 din Legea nr.10/2001/R (obligație de a face) și în condițiile Legii speciale nr.247/2005, privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Din analiza dispozițiilor art.29 (3) din Legea nr.10/2001, republicată, se poate constata că AVAS are competenta numai de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii, instituției competente.
Astfel, art.29 (3) din Legea nr.10/2001 prevede "În situația imobilelor prevăzute la alin.(1) și (2), masurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art.26 alin(1) fiind aplicabile în mod corespunzător".
Astfel, prin Legea nr.247/22.07.2005, art.1 (1) Titlul VII, care a modificat și completat Legea nr.10/2001, se reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr.10/2001, republicată.
În acest sens, art.13 (1) capitolul III din Legea nr.247/22.07.2005, precizează ca "Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea cancelariei Primului Ministru, instituției competente Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietarilor, în condițiile art.16 alin.2 Titlul VII din Legea nr.247/2005.
Așadar, din analiza acestor texte legale, se dovedește că AVAS nu are obligația legala de a plăti sume de bani, de a acorda masuri reparatorii in echivalent/despăgubiri, numai propune acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, instituției competente - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform art.16 alin.2 Titlul VII din Legea nr.247/2005.
În același sens, aceasta obligație de plată efectivă a despăgubirilor de către AVAS este nelegală, deoarece și prin nr.OUG 81/28.06.2007 se reglementează în mod cert procedura și modalitățile de despăgubire efectivă pentru imobilele preluate în mod abuziv.
In conformitate cu dispozițiile nr.OUG81/2007, în baza deciziilor emise de către Comisia Centrală și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite un titlu de conversie și/sau un titlu de plată, conform legii.
În acest sens, practica judiciară este constantă, în sensul că masurile reparatorii/despăgubiri solicitate în condițiile Legii nr.10/2001, după intrarea în vigoarea a Legii nr.247/22.07.2005, nr.OUG81/28.06.2007, se acorda efectiv numai de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform art.16 alin.2 Titlul VII din Legea nr.247/2005 (Decizia civila nr.6545/04.07.2006 a, Decizia civilă nr.102/06.01.2006 a, etc.).
În consecință, instituția care acorda efectiv masurile reparatorii/despăgubiri în condițiile Legii nr.10/2001/R este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform art.16 alin.2 Titlul VII din Legea nr.247/2005 și nu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Față de cele menționate mai sus, învederează instanței că obligația stabilită în sarcina AVAS de plată efectivă a obligației efectivă de plată a masurilor reparatorii prin echivalent și a sumei de 65.204 euro, este nelegală, deoarece nu are temei legal și creează un prejudiciu AVAS, astfel ca solicită admiterea acestui motiv de apel ca fondat.
În ceea ce privește al doilea motiv de apel, AVAS apreciază că prin hotărârea instanței de fond au fost încălcate dispozițiile art.6 (4) din Legea nr.10/2001/R privind despăgubirile pentru utilajele și instalațiile preluate de către stat odată cu "Moara ".
Așa cum a arătat, nelegal a fost obligată AVAS să plătească reclamantei, despăgubiri în cuantum de 65.204 euro, în echivalent în lei, la data plății, pentru bunurile mobile.
Conform art.6 (4) din Legea nr.10/2001/R, "În situația în care utilajele și instalațiile solicitate sunt evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art.21 alin.1) și 2), după stabilirea contravalorii acestora, prin decizia entității implicate în privatizare se va propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.".
Așadar, apelanta - pârâtă nu are obligația legală de a plăti sume de bani, numai propune acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, instituției competente - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform art.16 alin.2 Titlul VII din Legea nr.247/2005.
În același sens arată apelanta - pârâtă, că nu sunt îndeplinite condițiile dispozițiilor art.6(2) din Legea nr.10/2001/R, care prevăd ca, "Masurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse".
Conform prevederilor arl.6 alin.2 din Legea nr.10/2001/R, care se refera la utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul, în afară de cazul când au fost înlocuite casate sau distruse.
Analizând actele cauzei, se poate constata că nu s-a dovedit ca aceste utilaje și instalații au fost preluate odată cu imobilul și că au existat la unitatea notificata la momentul intrării în vigoare a Legii nr.10/2001/
Referitor la valoarea stabilită la suma de 65.204 euro, apelanta - pârâtă arată instanței că nu este întemeiată, fiind exagerat de mare, față de dispozițiile Legii nr.247/2005 care prevăd o procedura specială de calcul a despăgubirilor.
Totodată, învederează și faptul că potrivit modificărilor aduse prin Legea nr.247/2005, instituția/entitatea care soluționează notificarea în fond, nu mai are competența de a acorda masuri reparatorii în echivalent/despăgubiri bănești, ci doar emite o decizie cu propunerea acordării masurilor reparatorii, iar modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului masurilor reparatorii urmează a fi decise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Față de cele arătate, apelanta - pârâtă solicită admiterea acestui motiv de apel ca fiind fondat
În ce privește al treilea motiv de apel, acesta se referă la stabilirea în mod nejustificat și nelegal în sarcina AVAS a plății cheltuielilor de judecată în suma de 4534 lei.
Așa cum rezultă din probele cauzei, se poate constata că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost obligată nelegal la plata acestora deoarece nu se poate reține reaua-credință sau comportare neglijentă pricinuită prin apărarea sa în acest proces.
Mai mult decât atât, AVAS și-a executat obligațiile legale, iar cheltuielile de judecată sunt arbitrar stabilite, deoarece nu sunt justificate prin dovezi clare, ca fiind conforme în raport de costurile reale ale procesului.
În concluzie, apelanta - pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului solicită exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4534 lei, deoarece acestea au fost acordate printr-o hotărâre nelegală.
Calea de atac a apelului a fost exercitată și de către reclamantă, care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului în mod direct la plata de despăgubiri, în cuantumul rezultat din raportul de expertiză, iar în subsidiar, la obligarea AVAS să emită o decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Cancelariei Primului Ministru.
În susținerea căii de atac formulate, apelanta - reclamantă a arătat următoarele:
Apelanta - reclamantă arată faptul că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât deși prin decizia de casare a Curții de APEL BUCUREȘTIs -a reținut că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a invocat că nu poate fi obligată la despăgubiri, deoarece în temeiul art.29 alin.3 din Legea nr.10/2001 această instituție poate numai să propună, nu să acorde despăgubiri, în speță, este relevantă Decizia nr.2230/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care infirmă aceste împrejurări.
Astfel, ICCJ prin această decizie a stabilit faptul că instanțele au competența de a stabili efectiv cuantumul despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite, acesta nefiind numai apanajul Comisiei Centrale, în cazul în care notificarea persoanelor îndreptățite a fost soluționată înainte de intrarea în vigoare a Legii 247/2005.
Făcând o paralela cu speța dedusă judecații, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut faptul că prin art.16 alin.1 și 2 din Legea nr.247/2005 (titlul VII), privind regimul stabilirii plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, legiuitorul face distincție între: notificările deja soluționate la data intrării în vigoare a legii, prin consemnarea unor sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, ipoteză a alin.1 al textului și cele care nu au fost soluționate în atare modalitate până la data respectivă și despre care se arată că vor fi predate Secretariatului Comisiei Centrale însoțite de dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor, conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, ipoteză a alin.2 al textului art.16.
Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că În cauza cu care a fost învestită - ca și în cauza de față - notificarea reclamanților a fost soluționată anterior intrării în vigoare a legii, însă dispoziția prin care aceasta a fost soluționată nu a rămas definitivă, fiind atacată în instanță.
Prin urmare, ceea ce urmează a se preda Secretariatului Comisiei Centrale este dispoziția definitivă, emisă în baza hotărârii judecătorești.
Pe cale de consecință, în cauză sunt aplicabile prevederile alin.1 al art.16, în sensul că în situația dată și instanța de judecată poate stabili cuantumul despăgubiri lor cuvenite beneficiarilor legii de reparații, reprezentând valoarea de circulație a bunului, orice altă interpretare a textului echivalând cu denegare de dreptate (sancționată de prevederile art.3 Cod civil) și cu dreptul de acces la instanță, garantat de prevederile art.21 din Constituția României și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
În situația în care, dreptul de acces la un tribunal nu este absolut și se pretează la limitări implicit admise, deoarece ordonă prin natura sa însăși reglementarea statului, aceste limitări nu pot restrânge accesul oferit într-un fel sau până într-un punct, astfel încât dreptul să fie atins în propria sa substanță.
O asemenea limitare nu se leagă de art.6 alin.1 decât dacă tinde către un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, pe umerii reclamanților apasă o sarcină disproporționată în măsura în care, nici până în prezent nu a fost stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite potrivit legii speciale și mai ales, în condițiile în care la peste un an de la adoptarea legii noi, aceștia sunt trimiși, după parcurgerea unei proceduri judiciare, să urmeze o nouă etapă administrativă cu posibilitatea de a urma o nouă etapă judiciară, ceea ce presupune, imposibilitatea valorificării dreptului subiectiv invocat în viitorul apropiat.
Aceasta se constituie într-o ingerință în dreptul reclamanților de a primi despăgubirea, drept recunoscut de Legea nr.10/2001, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.
Raportat la cele menționate anterior, apelanta-reclamantă face vorbire despre faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut într-o cauza similară cu cea care face obiectul prezentului dosar, faptul că instanțele de judecată au competența de a stabili cuantumul despăgubirilor, astfel încât aspectul pe care instanța de apel l-a sesizat pentru a fi soluționat de instanța de fond își găsește soluția în sensul obligării AVAS la plata despăgubirilor în cuantumul solicitat de contestatoare în principal.
În ciuda acestor argumente, dacă instanța va considera că nu poate obliga AVAS la plata despăgubirilor, solicită admiterea contestației, așa cum aceasta a fost precizată în subsidiar.
Pe fond,apelanta reclamanta a aratat ca a formulat notificarea în calitate de moștenitoare a autorului meu, căruia i-au fost preluate ca urmare a naționalizării moara din, anexele acesteia, toate utilajele cu care era dotată aceasta, precum și terenul aferent în suprafață de 5.480 mp.
Astfel, Curtea de APEL BUCUREȘTI prin decizia nr.165/19.06.2007, a confirmat dreptul de proprietate al autorului său, asupra acestor bunuri mobile și imobile, prin trimiterea dosarului spre rejudecare pe fond.
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, care ulterior fie le-a înstrăinat la diverse persoane fizice, fie au fost preluate de SC SRL, ca urmare a divizării societății, care la rândul ei le-a înstrăinat, toate aceste bunuri au fost preluate de SC SA.
Împrejurarea că întreaga suprafață de 5.480 mp. a fost preluată de SC SA rezultă și din cererea de ordonanță președințială ( pg. 45 din primul dosar de fond) formulată de această societate împotriva reclamantei în cadrul căreia aceasta recunoaște faptul că întreaga suprafață făcea parte din capitalul său social.
Ulterior dobândirii acestor bunuri mobile și imobile,SC SA a valorificat o parte din acest teren rămânând în proprietatea sa numai suprafața de 748 mp. aferentă morii, moara și o parte din anexe care apoi au trecut în patrimoniul SC SRL care la rândul ei le-a înstrăinat unei persoane fizice.
Chiar dacă la momentul expertizei tehnice, expertul topografic a reținut numai suprafața de 748 mp. ca fiind aferentă morii, nu exclude faptul că această societate privatizată de AVAS a avut în patrimoniul său întreaga suprafață de 5.480 mp.
Din totalul bunurilor, i-a fost restituită reclamantei numai o parte din terenul în suprafață de 5.480 mp. respectiv suprafața de 1.800 mp. (suprafața din intravilan menționată la It. de pe verso titlului de proprietate) pentru care i s-a emis titlul de proprietate nr.-/2602/17.08.1993 de către Comisia Județeană I, rămânând de restituit suprafața de 3.680 mp. din totalul de 5.480 mp.
Prin raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie, în anexa denumită "Fișa de evaluare a terenului" expertul a stabilit faptul că valoarea de circulație a terenul este de 29,02 Euro/mp.
În acest caz, valoarea despăgubirilor pentru terenul preluat de către stat și care nu i-a fost restituit, în suprafață de 3.680 mp este de 106.793,6 Euro (3.680mp x 29,02 Euro).
Deși expertul a calculat valoarea totală a terenului numai pentru suprafața de teren de 748 mp. aferentă morii la momentul efectuării expertizei, sunt îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru restul suprafeței de teren care a aparținut autorului său preluată de stat și nerestituită.
De asemenea, prin același raport de expertiză tehnică specialitatea construcții s-a stabilit de către expert valoarea de circulație a morii și a anexelor ca fiind de 1.723,98 Euro, respectiv, 72,10 Euro.
Prin ultimul raport de expertiză efectuat în cauză, specialitatea utilaj tehnologic, expertul a reținut faptul că valoarea de circulație a bunurilor mobile constând în utilaje preluate odată cu moara este de 65.204 Euro.
Față de toate aceste considerente, apelanta - reclamantă solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile nr.747/2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în sensul ca instanța să oblige în mod direct Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata despăgubirilor pentru terenul care în realitate măsoară 3.680 mp. și totodată să acorde în cuantumul aferent terenului, morii și anexelor morii.
Analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate de cele două părți si prin prisma dispozitiilor legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește apelul reclamantei, aceasta critică hotărârea atacată în principal, pe două aspecte: faptul că pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului trebuia obligată direct la plata despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză deoarece decizia contestată în termen legal a fost emisă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005 precum și faptul că prima instanță nu a stabilit acordarea de măsuri reparatorii și pentru suprafață de teren de 3680 mp. reprezentând diferență rămasă neretrocedată din totalul de 5480 mp. teren aferent morii.
Având în vedere că nici una din părți, prin apelul promovat nu a formulat critici referitoare la calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei (acesta fiind motivul de respingere a notificării de către pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului prin decizia contestată în prezenta cauză), Curtea apreciază că, respectând principiul disponibilității si limitele învestirii, aceste aspecte au fost pe deplin elucidate de instanța de fond, neconstituind obiect de analiză pentru instanța de control judiciar.
Verificând materialul probator administrat în cauză, Curtea constată că notificarea formulată de reclamantă a fost soluționată de pârâtă la data de 14.03.2005 (prin decizia nr.150) înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005, astfel că potrivit deciziei 52/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, dispozițiile art.16 și următoarele din Legea nr.247/2005 nu sunt aplicabile în cauză. Potrivit acestor texte de lege, s-a luat din competența unităților deținătoare respectiv a entităților învestite potrivit legii cu soluționarea notificărilor, posibilitatea de a acorda despăgubiri, în mod direct în ipoteza în care constatau, în raport de datele concrete ale fiecărui dosar, că restituirea în natură nu este posibilă. În conformitate cu modificările intervenite prin intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr.247/2005, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită cu soluționarea notificării, emitea o dispoziție sau decizie cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor, dosarul urmând a fi înaintat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Pornind de la distincția pe care o face legiuitorul prin dispozițiile art.16 alin.1 și arlin.2 din Legea nr.247/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii, a statuat că deciziile sau dispozițiile atacate în termen legal pe calea contestației, reglementată de dispozițiile art.26 din Legea nr.10/2001 (art.24 în varianta inițială), și care se aflau pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr.247/2005 sau cele atacate ulterior cu contestație (cu respectarea termenului legal de execitare) nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, acestea rămânând supuse controlului instanțelor judecătorești sub aspectul legalității și temeiniciei.
Concluzionând, instanța supremă a arătat că regimul juridic al deciziilor emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.247/2005, contestate în termen legal, rămâne reglementat de dispozițiile Legii nr.10/2001 în varianta existentă înainte de modificarea adusă prin actul normativ sus menționat. Pe cale de consecință, fata de aceste decizii, respectiv dispozițiile emise anterior datei de 22 -07 2005 (data intrării în vigoare a Legii nr.247/2005) instanțele civile (tribunalul în primă instanță) își păstrează deplina jurisdicție de a cenzura legalitatea și temeinicia acestor decizii sub aspectul acordării despăgubirilor, al cuantumului acestora, făcând aplicarea dispozițiilor Legii nr.10/2001 în forma existentă anterior apariției Legii Nr.247/2005.
În cauza dedusă judecății, decizia contestată a fost emisă la data de 14.03.2005 (anterior intrării în vigoare a Legii nr.247/2005) a fost atacată în fața Tribunalului București - Secția Civilă, în termen legal, instanța reținând calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent datorită faptului că retrocedarea în natură a imobilului preluat abuziv nu mai era posibilă. Constatând că în mod nelegal și netemeinic pârâta AVAS a respins notificarea reclamantei, Curtea apreciază că situația premisă avută în vedere de instanța supremă la pronunțarea deciziei nr.52/2007 în recurs în interesul legii, este pe deplin aplicabilă în cauză, astfel că, soluționarea pe fond a notificării depuse de reclamant se realizează prin raportare la varianta inițială a Legii nr.10/2001, dinainte de modificările intervenite prin Legea nr.247/2005.
Prima instanță a reținut, pe baza rapoartelor de expertiză efectuate în prima instanta coroborate cu întregul material probator administrat în cauză, faptul că imobilul solicitat - Moară - (inclusiv terenul aferent și utilajele specifice anexă) nu se poate restitui în natură, aspect necontestat de către nici una din părți, atât în fața primei instanțe cât și în fața instanței de control judiciar.
Prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat, în principal, restituirea în natură, iar în subsidiar, dacă acest lucru nu e posibil, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, arătând cu ocazia dezbaterilor de fond, că înțelege să solicite despăgubiri pentru imobilul autorului său. . apelantei - reclamante la despăgubiri (ca modalitate de individualizare a măsurilor reparatorii prin echivalent) nu este contestată de către apelanta - pârâtă, apelul său vizând strict un aspect tehnic procedural, în sensul de a nu fi obligată direct de instanță la plata despăgubirilor, ci doar la emiterea unei decizii în acest sens.
Examinând conținutul Legii nr.10/2001 în forma existentă anterior intrării în vigoare a Legii nr.247/2005 în art.27 alin.1 legiuitorul prevedea posibilitatea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent sub formă de bunuri sau servicii, acțiuni la societățile comerciale tranzacționabile pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în ipoteza imobilelor preluate abuziv ce figurau evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate legal. Apreciind că in actualul context legislativ acordarea măsurilor reparatorii în modalitatea acțiunilor tranzacționabile pe piața de capital sau a titlurilor de valoare nominală nu mai este posibilă, iar varianta acordării bunurilor sau serviciilor de către entitatea publică implicată în procesul de privatizare nu-și poate găsi aplicarea în cauză, astfel că rămâne ca singură modalitate de reparație prin echivalent, acordarea de despăgubiri bănești în condițiile Legii nr.10/2001 (în varianta anterioară modificării prin Legea nr.247/2005), adică la valoarea reală a imobilului preluat abuziv urmând ca aceasta să fie stabilită în sarcina instituției publice implicată în privatizare și plătite direct de către aceasta.
Cu privire la celelalte critici formulate de apelanta - reclamantă referitoare la neacordarea măsurilor reparatorii și pentru restul suprafeței de teren de 3680 mp. din totalul de 5480 mp. care a fost preluat abuziv de la autorul reclamantei, Curtea o apreciază ca nefondată, întrucât din materialul probator administrat în cauză rezultă că în patrimoniul SC "" SA a intrat doar suprafața de 748 mp. care ulterior, potrivit hotărârii nr.1/2001 a Adunării Generale a Acționarilor privind aprobarea divizării societății, a revenit SC "" SRL.
Această ultimă societate a înstrăinat ulterior suprafața de teren de 748 mp. lui G, potrivit contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.64/2006. Instanța de apel constată, în urma examinării coroborative a mijloacelor de probă administrate în cauză și anume: hotărârea nr.1/22.12.2001 a Adunării Generale Extraordinare a Activelor prin care s-a aprobat divizarea SC "" SA (în cuprinsul căruia figurează Moara alcătuită din teren în suprafață de 748 mp. clădiri și utilaje alături de obiecte de inventar), proiectul de divizare nr.773/22.12.2001 și contractul de vânzare - cumpărare anterior menționat, că Tribunalul Bucureștia făcut o justă apreciere a materialului probator, reținând corect situația de fapt din acest punct de vedere.
Având în vedere că doar suprafața de 748 mp. figurează evidențiată în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, Curtea apreciază că apelanta - pârâtă nu poate fi obligată să acorde măsuri reparatorii prin echivalent decât în limita a ceea ce a intrat în patrimoniul unei astfel de societăți comerciale, nu și pentru restul imobilului căruia, în urma preluării abuzive i s-a atribuit altă destinație.
Așa cum reține și expertul în raportul de expertiză topo-cadastrală efectuată în primul ciclu procesual, parte din terenul inițial (în suprafață de 5480 mp. conform susținerilor reclamantei, deși din certificatul nr.-/22.08.1991 emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului rezultă că, potrivit procesului verbal din data de 18.06.1942 al comisiei centrale constituite pe aplicarea Legii autorul reclamantei figurează cu o suprafață de teren, reprezentând curtea morii, preluată în limita a 5.000 mp.) a fost reconstituit reclamantei în baza Legii nr.18/1991 prin titlul de proprietate nr.-/12602/17.08.1993, iar restul a fost atribuit altor cetățeni ai localității.
Pe cale de consecință, pentru restul suprafeței de teren de 3680 mp. solicitat de reclamantă, față de prevederile art.8 din Legea nr.10/2001, Curtea apreciază că dispozițiile reparatorii ale acestui act normativ nu-și găsesc incidența în speță, sub acest aspect, legiuitorul delimitând clar domeniul de aplicare a Legii nr.10/2001 de cel al Legii nr.18/1991.
În ceea ce privește apelul pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin primele două motive, apelanta critică faptul că prima instanță a dispus obligarea sa direct la plata despăgubirilor în cuantum de 65204 euro în echivalentul în lei la data plăți pentru utilajele aferente morii care au fost preluate odată cu aceasta și nu mai pot fi restituite în natură, precum și pentru faptul că tribunalul a stabilit în sarcina sa obligația de a emite o nouă dispoziție de acordare a despăgubirilor pentru moară, șopronul și terenul aferent acesteia în suprafață de 748 mp. În susținerea criticilor formulate, apelanta face referire la dispozițiile art.29 din Legea nr.10/2001 precum și la prevederile Legii nr.247/2005 titlul VII.
Având în vedere considerentele expuse anterior cu privire la cele statuate de instanța supremă prin decizia nr.52/2007 pronunțată în recurs în interesul legii, Curtea consideră necesar să reamintească că în speță, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr.10/2001 în forma actuală și nici ale Legii nr.247/2005, în sensul că, în ipoteza în care restituirea în natură a imobilului preluat abuziv (moara cu toate anexele sale) nu este posibilă, autoritatea învestită cu soluționarea notificării va emite o decizie motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor care se vor stabili de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu dispozițiile titlului VII din Legea nr.247/2005.
Întrucât notificarea formulată de reclamantă a fost soluționată anterior intrării în vigoare a Legii nr.247/2005, fiind totodată contestată în instanță, în termen legal, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție anterior menționată, dispozițiile art.16 din Legea nr.247/2005 nu-și găsesc incidența în cauză. Față de caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate în interesul legii, consacrat de prevederile art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, Curtea trebuie să dea eficiența cuvenită acestei decizii, constatând, pe cale de consecință că prezenta contestație este guvernată de dispozițiile Legii nr.10/2001 în forma existentă anterior modificării prin Legea nr.247/2005, în sensul de a stabili măsurile reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor (care trebuie să încorporeze valoarea reală a imobilului imposibil de restituit în natură) în sarcina entității implicată în privatizarea societății comerciale (SC "" SA) în evidențele căreia figurează (parțial) imoblul preluat abuziv de la antecesorii reclamantei.
Susținerile apelantei - pârâte referitoare la faptul că obligația de plată efectivă a despăgubirilor de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este nelegală față de prevederile art.18 alin.1 și 2 din Legea nr.247/2005 titlul VII și ale nr.OUG81/2007 (care prevăd competența Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de a emite un titlu de conversie sau de plată, pe baza opțiunii persoanelor îndreptățite și a deciziilor emise de Comisia Centrală), sunt nepertinente în cauză față de cele statuate de instanța supremă prin decizia anterior menționată. Argumentele invocate de apelanta - pârâtă își găsesc suportul în dispozițiile Legii nr.10/201 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005 precum și în prevederile titlului VII al acestui ultim act normativ, însă având în vedere că în cauză își găsesc incidența prevederile Legii nr.10/2001 în forma existentă anterior modificării intervenite în iulie 2005, Curtea apreciază că apelul formulat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului este nefondat din acest punct de vedere.
Ca ultim motiv de apel, pârâta a criticat nelegala sa obligare la plata cheltuielilor de judecată de către prima instanță. Văzând dispozițiile art.274 Cod procedură civilă și apreciind că sunt dovedite prin chitanțele și ordinele de plată depuse la dosarul de fond, cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă și reținute de Tribunalul București în sarcina pârâtei, Curtea apreciază că și acest motiv de apel este nefondat.
Pentru toate aceste considerente, Curtea văzând și dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; va admite apelul reclamantei, va schimba în parte sentința atacată în sensul obligării pârâtei să plătească despăgubiri în echivalentul în lei la data plății pentru sumele stabilite în euro prin raportul de expertiză întocmite de d-na expertă și G pentru terenul aferent morii în suprafață de 748 mp. moară țărănească și anexele sale (șopronul).
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate, cele referitoare la obligarea directă a pârâtei la plata sumei de 65.204 Euro (în echivalentul lei la data plății) pentru bunurile mobile preluate odată cu moara țărănească și nerestituibile în natură, la omologarea celor două rapoarte de expertiză efectuate în cauză și la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta - reclamantă cu domiciliul ales în B,-, sector 2 la și Asociații împotriva sentinței civile nr.747 din 15.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu apelanta - intimată AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B,--11, sector 1.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Obligă pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să plătească reclamantei despăgubiri în cuantum de: - 21.707 euro în echivalentul lei la data plății pentru terenul aferent morii în suprafață de 748 mp.; - 1.723, 98 euro în echivalentul lei la data plății pentru moara țărănească și - 72,10 euro în echivalentul lei la data plății pentru anexele morii (șopron).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Respinge, ca nefondat, apelul apelantei - pârâte AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 747 din 15.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu apelanta - reclamantă cu domiciliul ales în B,-, sector 2 la și Asociații.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
I -
Red.
Tehnodact.
Ex.5/04.03.2010
Secția a IV-a Civi.-
Președinte:Ioana SinghJudecători:Ioana Singh, Stere Learciu
