Speta Legea 10/2001. Decizia 748/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.748
Ședința publică din 30 iunie 2009
PREȘEDINTE: Carmina Orza
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele și, împotriva sentinței civile nr. 840/PI/ 03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat PRIMARUL MUNICIPIULUI T, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Dezbaterile și susținerile care au avut loc în cauză au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 iunie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizia și prin care a fost amânată pronunțarea cauzei la data de 30 iunie 2009.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea civilă introdusă și înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 2855/30/11.03.2005 (nr. dosar vechi 2855/2005), reclamantele - și au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Dispoziției nr.650/14.02.2005 emisă de Primarul Municipiului T și admiterea cererii reclamantelor de acordare de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru imobilul situat in T, str.-, nr.1, cuprins în CF 4262 T, nr.top 5835, la valoarea reală a acestuia din care urmează să fie scăzută suma reprezentând valoarea despăgubirilor primite, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantele arată că este ilegală soluția de respingere a cererii cu privire la teren pe motiv că acesta nu face obiectul Legii nr.18/1991, și deci nu putea face obiectul unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza acestui act normativ.
Prin sentința civilă nr. 840/PI/2009, Tribunalul Timiș admite admite excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele - și, împotriva pârâtului Primarul Municipiului T cu sediul în T, Bd. CD-, nr. 1, jud.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență că termenul de perimare de 1 an a început să curgă în speță la 21.01.2008 și s-a împlinit la 21.01.2009, cauza rămânând în nelucrare în această perioadă din culpa părților, care nu au solicitat repunerea pe rol și astfel în temeiul art. 248 și 252 Cod procedură civilă s-a admis excepția perimării invocată din oficiu și s- constatat perimată acțiunea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe civile, au declarat recurs, în termen legal, reclamantul și, solicitând modificarea ei, in tot, în sensul respingerii excepției perimării, menținând cauza pe rolul Tribunalului Timiș, invocând, în principal, în drept, temeiul prevederilor art.248 alin.1 teza II - Cod procedură civilă, respectiv că nu se poate reține culpa recurentelor reclamante pentru lăsarea în nelucrare a cauzei, deoarece prima instanță, avea obligația să îndeplinească un act de procedură, iar în subsidiar respingerea acestei excepții, conform art. 249 Cod procedură civilă, deoarece perimarea s-a întrerupt prin efectuarea actelor de procedură în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, motivând în esență că în mod greșit, prima instanță a constatat că în cauză a intervenit perimarea pronunțând o soluție nelegală, care le prejudiciază grav și contravine însuși dreptului lor la apărare, atâta timp cât instanța a ignorat total aspectul că nu le-a fost comunicată soluția suspendării cauzei, dispusă de prima instanță, la data de 21.01.2008.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul pârât Primarul municipiului solicită respingerea recursului reclamantelor.
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de motivele invocate în recurs, față de starea de fapt și de actele și lucrările dosarului, Curtea urmează să dispună admiterea prezentului recurs al celor două reclamante, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă și să caseze sentința civilă recurată, respingând excepția perimării și să dispună trimiterea cauzei la Tribunalul Timiș, în vederea continuării judecării cauzei, pe fondul ei.
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că sentința civilă recurată este nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță reținut o greșită stare de fapt și a făcut o aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prevăzute de art. 248 și 252 Cod procedură civilă, când a constatat perimarea prezentei acțiuni a reclamantelor, criticile formulate în recurs, fiind întemeiate.
Astfel, Curtea constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 248 alin.1 teza a 2-a Cod procedură civilă, respectiv perimarea nu a intervenit, deoarece instanța avea obligația să îndeplinească un act de procedură.
Fiind incidentă această ipoteză prevăzută expres de Codul d e procedură civilă, nu se poate reține culpa reclamantelor recurente pentru lăsarea în nelucrare cauzei câtă vreme, prima instanță nu le-a comunicat încheierea din data de 21.01.2008, prin care s-a dispus suspendarea prezentei cauze, cu atât mai mult cu cât la acest termen de judecată nu fost prezente nici una din părți.
În vederea soluționării corecte a prezentei excepții, Curtea observă că în conformitate cu art. 255 Cod procedură civilă încheierile de ședință sunt hotărâri judecătorești, și sunt supuse regimului acestei categorii de acte.
Conform art. 266 alin.3 Cod procedură civilă, prima instanță avea obligația să comunice această hotărâre deoarece ea este supusă căii de atac a recursului. Actul pe care instanța trebuia să îl întocmească și să-l îndeplinească din oficiu este comunicarea efectivă a acestei încheieri, conform cu art.92 alin.1, 2 raportat la alineatul 6 Cod procedură civilă, și întocmirea procesului verbal de comunicare aferent, în cauză fiind incident art. 266 alin.3 Cod procedură civilă, care vizează "curgerea termenului de exercitare a recursului", curgere ce privește inclusiv începerea termenului în reclamantele aveau posibilitatea declarării acestei căi de atac (stabilirea momentului la care se naște posibilitatea promovării căii de atac a recursului).
De asemenea art. 301 Cod procedură civilă stabilește regula conform căreia termenul de recurs se calculează de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel. Ori, legea nu privește vreo derogare în cazul încheierilor de suspendare cauzelor, astfel încât se aplică regula generală. Aceasta regulă este consfințită cu titlu de principiu și de prevederile art.102 Cod procedură civilă, articol care stabilește că " termenele încep să curgă de la data comunicării".
În consecință, Curtea stabilește că atâta timp cât există o hotărâre judecătorească care, fiind susceptibilă de recurs, trebuia comunicată, este evident că este incidentă prevederea art. 248 alin.1 partea a 2- finală, respectiv "partea nu se socotește în vina când actul de procedură (oricare ar fi el) urma să fie îndeplinit din oficiu".
Așadar, din studiul dosarului Curtea reține că reclamantele nu au fost prezente la ședința de judecată și nu li s- comunicat că s-a dispus suspendarea cauzei, motiv pentru care acestea nu se află în culpă că nu au mai îndeplinit un alt act procedural care să împiedece intervenirea perimării, pentru că indiferent de motivul pentru care s-a dispus suspendarea cauzei, la soluționarea acestei excepții, urmează a se analiza cronologia actelor de procedură întocmite în dosar și eventuala obligație pe care instanța nu și- îndeplinit-
Încheierea de suspendare din 21.01.2008 este un act de procedură, care a întrerupt un eventual termen de perimare, care ar fi început să curgă anterior, astfel încât pentru stabilirea corectă a împrejurării dacă a intervenit sau nu perimarea trebuie stabilit momentul la care acest termen de un an începe să curgă, și acesta este tocmai 21.01.2008 data ultimului act de procedură din dosarul cauzei.
Curtea consideră că după acest moment, instanței de fond îi revenea obligația să comunice părților această încheiere, ambele părți fiind lipsă, așa cum rezultă din însăși această încheiere de suspendare, fiind de esența admiterii acestei excepții, existența culpei în atitudinea pasivă a părților, culpa ce urmează să fie analizată în fiecare caz particular.
Or, reclamantele au sesizat prima instanță cu o cerere, și atâta timp cât nu li s- comunicat că s-a dispus o măsură judiciară (suspendarea cauzei) care ar putea să atragă consecințe juridice pentru ele, nu li se poate reține nici o culpa, căci prima instanță avea obligația să le comunice această încheiere, și neexistând dovada că li s-a comunicat o asemenea măsură, reclamantele au așteptat soluția pe fond.
La fel, Curtea consideră că termenul de declarare a recursului împotriva încheierii de suspendare nu este unul determinat în zile, ci, după caz, determinabil după regula "cât timp durează suspendarea cursului judecății", nu este de natura să excludă incidența prevederilor legale invocate mai sus, respectiv art.248 Cod procedură civilă și aceasta deoarece, reclamantele puteau promova recurs, cât timp durează suspendarea, dar cu condiția să aibă cunoștință de această suspendare. termenului de recurs presupune și cunoașterea momentului la care acesta începe să curgă, chiar dacă el nu e stabilit în zile.
De asemenea conform art.86 alin.1 Cod procedură civilă, toate actele de procedură se comunica din oficiu, lucru pe care prima instanță nu l-a făcut, motiv pentru care reclamantele nu au luat la cunoștință de măsura suspendării cauzei, fapt ce ar putea atrage consecințe grave pentru reclamanți, care ar putea pierde calea pentru recunoașterea drepturilor solicitate prin cererea introductivă de instanță.
Aceasta interpretare este dovedită și de practica instanțelor de judecată care, în mod corect, comunica părților încheierea de suspendare a judecății cauzei, aceasta fiind o hotărâre judecătorească supusă prevederilor art. 266 Cod pr.civilă și ca atare ea trebuie comunicată.
Ori, câtă vreme prima instanță nu și-a îndeplinit obligația de comunicare, Curtea apreciază că reclamantelor nu li se poate reține nici o culpă, atâta timp cât orice act procedural urma să îl îndeplinească numai după îndeplinirea procedurii de comunicare, și implicit după ce au luat la cunoștință de faptul că această cauză este suspendată.
Această opinie a fost împărtășită constant in jurisprudența și în practica instanțelor, care au constatat că perimarea nu curge după darea hotărârii care trebuie comunicată, fiind supusă unei căi de atac, fără a distinge care ar fi ea.
În consecință, Curtea constată că în cauză hotărârea constând în încheierea de suspendare din data de 21.01.2008, trebuia să le fie comunicată reclamantelor, astfel încât instanța nu a îndeplinit acest act procedural din oficiu, motiv pentru care Curtea urmează să constate că nu a intervenit perimarea, conform art.248 alin.1 teza a 2-a, pentru că dacă s-a omis comunicarea acestei încheieri de suspendare este evident că reclamantele nu aveau de unde să cunoască că s-a luat aceasta măsură de suspendare, astfel încât ea trebuia să fie adusă la cunoștința, conform dispozițiilor imperative ale Codului d e procedură civilă, precitat doar astfel putând să acționeze în consecință.
De altfel, Curtea mai observă că în cauză a intervenit întreruperea cursului perimării prin efectuarea unor acte de procedură în vederea judecării procesului, respectiv că reclamantele au făcut demersuri pentru soluționarea situației litigioase, conform noilor modificări legislative aduse prin Legea nr. 247/2005, iar soluția organelor administrative a fost atacată la Judecătoria Timișoara, făcând obiectul dosarului nr-, iar în prezent este în faza de recurs la Tribunalul Timiș, sens în s-au depus la dosarul cauzei acte întocmite în acel dosar (fila 119-122 dosar fond) și în aceste condiții, Curtea constată că în cauză nu a intervenit perimarea, deoarece aceasta constituie o sancțiune care intervine în cazul în care, în mod culpabil, părțile nu efectuează acte procedurale, ceea ce nu este cazul în speță.
Ori, reclamantelor nu li se poate reține nici culpa, deoarece nu au fost în măsură să facă dovada finalizării irevocabile a cererii formulate în temeiul Legii nr. 247/ 2005, din motive independente de ele, datorită modalității în care a decurs procedura administrativă și respectiv cea jurisdicțională, la instanțele de judecată, procedura în care reclamantele au respectat termenele prevăzute de lege.
În aceste condiții, prezenta cauză a rămas în nelucrare și datorită faptul că nu s-a soluționat irevocabil notificarea reclamantelor conform Legii nr. 247/2005, urmând ca în funcție de soluția din dosarul respectiv să se poată continua demersul judiciar început în prezenta cauză.
În consecință, în raport de toate considerentele ce preced recursul reclamanților fiind fondat, va fi admis și va fi casată sentința civilă recurată, dispunându-se respingerea excepției perimării și ca atare trimiterea cauzei la Tribunalul Timiș, în vederea continuării judecării cauzei și pronunțării unei soluții pe fond, deoarece, greșit, respectiv cu încălcarea prevederilor art. 288 alin.1 - teza II- și art. 249 Cod procedură civilă, prima instanță a admis excepția perimării acțiunii, invocată din oficiu, potrivit tuturor argumentelor expuse, pe larg, mai sus de
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele și, împotriva sentinței civile nr. 840/PI/ 03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-, pe care o casează și rejudecând respinge excepția perimării și dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Timiș, pentru continuarea judecății.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 30 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /30.06.2009
Tehnored /30.06.2009
Ex.2
Primă instanță:
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat
