Speta Legea 10/2001. Decizia 76/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 76
Ședința publică de la 21 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 2: Paula Păun
Grefier - -
Pe rol judecarea apelurilor declarate de intimații, și de PRIMARUL MUNICIPIULUI TG. J - împotriva sentinței civile nr. 367 din 2 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare, intimații OG, și intimatul intervenient, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimatul intervenient asistat de avocat, apelanții intimați, reprezentați de același avocat, lipsind apelantul intimat PRIMARUL MUNICIPIULUI TG. J -, intimata contestatoare și intimații OG,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează nemotivarea apelului formulat de intimații, și depunerea răspunsul la adresa înaintată Tribunalului Gorj, după care;
Avocat, pentru apelanții intimați și intimatul intervenient, depune cerere prin care apelantul intimat renunță la apelul declarat.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelurilor de față.
Avocat, pentru apelanții intimați, și intimatul intervenient, solicită să se ia act că intimatul renunță la judecarea apelului conform cererii scrise depuse astăzi.
Cu privire la apelul declarat de intimata, solicită să se respingă apelul ca lipsit de interes, iar în ceea ce-l privește pe intimatul intervenient, arată că acesta nu a declarat apel și că motivele au fost depuse la Curtea de APEL CRAIOVA.
Referitor la apelul declarat de intimatul PRIMARUL MUNICIPIULUI TG. J - a pus concluzii de admiterea acestuia.
CURTEA
Asupra apelurilor de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj sub nr-, contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziei nr. 18821/15.12.2006 emisă de Primarul Municipiului Tg. J în soluționarea notificării pe care a formulat-o în baza Legii nr.10/2001, pentru imobilul din Tg. J,-, jud.
A solicitat totodată introducerea în cauză și citarea detentorilor OG, și.
În motivarea contestației a arătat că este unica moștenitoare a bunicii sale, căreia prin Decretul nr.92/1950 i s-a naționalizat imobilul situat în Tg. J,-, în prezent nr.41, compus dintr-o casă de lemn cu două camere și dependințe, cu destinația de locuință, împreună cu terenul aferent în suprafață de 1360.
Că, în temeiul Legii 10/2001 a depus la data de 16.08.2001 notificarea la Primăria Tg. J, pentru restituirea terenului în natură și măsuri reparatorii în echivalent pentru casă, care nu mai există, fiind demolată.
A mai arătat că pe suprafața de 200. din teren i s-a eliberat titlul de proprietate numitului G, iar acesta a vândut terenul lui care și-a construit cu autorizație o casă de locuit, astfel că a revenit la notificarea formulată, solicitând restituirea în natură a restului de teren rămas liber de 1160.
Notificarea a fost rezolvată prin dispoziția nr.18821/15.12.2006 emisă de Primarul Municipiului Tg. J, restituindu-se în natură numai suprafața de 305. cu motivarea că diferența de teren în suprafață de 1055. este afectată de proprietăți particulare.
Pentru terenul în suprafață de 1055. și construcțiile care nu mai există s-a propus să-i fie acordate despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, conform Titlului VII din Legea 247/2005.
Motivarea dispoziției în sensul că diferența de teren în suprafață de 1055. nu i se poate restitui în natură, fiindcă este afectată de proprietăți particulare este fără suport legal, cu excepția suprafeței de 200. deținută de detentorul, pentru care cunoaște că acesta posedă acte.
A mai susținut că nu s-a analizat în ce bază și în ce temei legal proprietarii particulari învecinați ocupă și dețin din terenul ce se solicită a se restitui în natură.
A solicitat anularea dispoziției contestate, restituirea în natură a suprafeței de 1160. în loc de 305. propunerea de a i se acorda despăgubiri în condițiile Legii speciale 247/2005 - Titlul VII, pentru suprafața de teren ce nu i se poate restitui în natură și pentru casă și anexele demolate.
Prin aceeași contestație a solicitat obligarea detentorilor introduși în proces să-i lase fiecare suprafețele de teren ocupate, cu cheltuieli de judecată.
În ședința publică din 2 martie 2007 s-a pus în discuție cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul pârât și s-a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu.
Prin cererea de intervenție formulată, intervenientul a solicitat să participe la judecată alături de mama sa și să fie citat în cauză, pentru a dovedi cum a intrat în posesia terenului pentru construirea locuinței.
Prin întâmpinare Primarul Municipiului Tg. Jas olicitat respingerea contestației, susținând că în urma verificărilor efectuate în teren s-a constatat că doar suprafața de 305. este liberă putând fi restituită în natură, restul de teren în suprafață de 1055. fiind afectat de proprietăți particulare, astfel că restituirea în natură s-a făcut pentru suprafața de teren liberă, care era deținută efectiv de Primăria Municipiului Tg.
Pentru restul de teren afectat de proprietăți private s-a făcut propunerea de acordare de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea 247/2005 și ca atare sunt aplicabile dispozițiile art.11 alin. 2 din Legea 10/2001, referitoare la măsurile reparatorii în echivalent, precum și dispozițiile alin. 3 și 4 al art.11 din aceeași lege, potrivit cu care restituirea se poate face numai prin echivalent pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și a altor amenajări de utilitate publică, ca și în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, ocupă funcțional întregul teren afectat.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea contestației și obligarea contestatoarei la cheltuieli de judecată.
A arătat că este proprietara unui teren în suprafață de 572,p. situată în Tg. J,-, în baza contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr.18/03.01.1994, primit de la părinții săi și, care l-au dobândit prin act de vânzare cumpărare încă din anul 1956, de când l-au stăpânit în mod pașnic, netulburat, public și sub nume de proprietar, părinții săi și în continuare aceasta.
Prin întâmpinare intimatul, a invocat lipsa calității procesuale pasive, iar în subsidiar a cerut respingerea contestației ca nefondată, motivând că a cumpărat suprafața de 912. situată în-, așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.5716/26.09.2003 de la vânzătoarea, fiind cumpărător de bună credință.
A solicitat totodată obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța a dispus efectuarea unei expertize având ca obiective să individualizeze în teren și pe schiță prin suprafață, dimensiuni și vecinătăți terenul în suprafață de 1360. indicat în actul de vânzare cumpărare din 26.06.1943 aflat la fila 7 din dosarul cauzei; să individualizeze terenul în suprafață de 305. prevăzut la art.1 din dispoziția primarului nr. 18821/15.12.2006 pentru care s-a dispus restituirea în natură; să precizeze ce construcții, amenajări sau utilități publice se află pe teren, inclusiv construcții particulare, dacă au fost autorizate și când au fost construite, dacă pot sau nu fi ridicate, cine sunt deținătorii restului de teren nerestituit în natură prin dispoziția primarului, urmând a transpune în teren și pe schiță actele de proprietate depuse la dosar de detentorii persoane fizice, arătând suprafața, dimensiunile și vecinii porțiunii de teren din terenul în litigiu nerestituit în natură deținut de fiecare din persoanele fizice chemate în judecată, din terenul contestatoarei.
Să se precizeze de asemenea, dacă în afara suprafeței de 305. restituită în natură, mai poate fi restituit în natură conform Legii 10/2001 și restul terenului în litigiu sau cât anume din acesta, urmând a individualiza prin suprafață, dimensiuni și vecini suprafața de teren ce mai poate fi restituită în natură.
Raportul de expertiză a fost întocmit de către expert, iar împotriva acestuia au formulat obiecțiuni intimata detentoare, precum și intervenientul.
S-au depus totodată obiecțiuni și de către contestatoarea, în legătură cu terenul deținut de intimatul și intervenientul, obiecțiuni admise de instanță.
Prin sentința civilă nr.367 din 02 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a admis în parte contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Tg.
S-a modificat art. 1 din dispoziția nr. 18821/15.12.2006 emisă de Primarul Municipiului Tg. J, în sensul că s-a dispus restituirea în natură contestatoarei și a suprafeței de 153. teren de 14 și lat de 10,91, învecinat la cu proprietatea OG, la cu, la cu la parcela de 305. restituită în natură contestatoarei conform art.1 din această dispoziție, precum și restituirea în natură a suprafeței de 65,7. cu dimensiunile de 7,3 x 9 teren învecinat la cu, la și E cu proprietatea intervenientului în interes propriu și la cu str. 14 Octombrie, conform raportului de expertiză, schiței însoțitoare și răspunsului expertului la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.
S-a modificat în parte art. 3 din aceeași dispoziție, în sensul că suprafața terenului nerestituit în natură pentru care contestatoarea este îndreptățită la despăgubiri în condițiile Legii 247/2005 - Titlul VII este de 836,3., în loc de 1055.
Au fost menținute restul dispoziției contestate.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul și s-a respins contestația pentru lipsa calității procesuale pasive a intimaților, și .
A fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul.
A fost obligat intimatul Primarul Municipiului Tg. J la 400 lei cheltuieli de judecată, către contestatoare.
S-a reținut că prin art. 1 din dispoziția nr.18821/15.12.2006 emisă de Primarul Municipiului Tg. J, s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 305. situată în Tg. J,- ( fost 23 ), având ca vecini la - și OG, la - și a, respectiv, la -, iar la -, conform planului de situație anexat la dispoziție.
Că, prin art. 3 din aceeași dispoziție s-a propus acordarea de despăgubiri contestatoarei pentru terenul în suprafață de 1055. și construcții în suprafață de 26. imobile situate la aceeași adresă, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv ( Titlul VII din Legea nr.247/2005 ).
S-a mai reținut că, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert, terenul în suprafață de 305. menționat în art. 1 din dispoziția primarului, este deținut la data expertizei de către intimatul.
OGTotodată s-a reținut că potrivit aceluiași raport de expertiză, din terenul în litigiu și nerestituit în natură, deține suprafața de 200. conform contractului de vânzare - cumpărare nr.1563 din 30.08.1996, pe care are construită locuința pentru care posedă autorizație de construcție.
Rezultă de asemenea, că intimata deține din terenul nerestituit suprafața de 281. din care potrivit opiniei expertului se poate restitui în natură contestatoarei suprafața de 153., în timp de intervenientul în interes propriu deține din același teren 328. din care se poate restitui în natură suprafața de 65,7., terenul nefiind ocupat de construcții.
S-a apreciat că în raport de dispozițiile art.9 și 10 din Legea nr.10/2001, dar și art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, contestatoarea este îndreptățită la restituirea în natură a suprafețelor de teren libere, respectiv a celor două suprafețe de 153. și 65,7 deținute de intimata și intervenientul.
În consecință, instanța a concluzionat că acțiunea este întemeiată în parte, urmând ca dispoziția contestată să fie modificată sub aspectul întinderii suprafeței totale restituită în natură contestatoarei.
Cu privire la cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul, s-a reținut că este neîntemeiată, deoarece intervenientul nu a făcut dovada dreptului de proprietate pentru suprafața de 65,7.această suprafață făcând parte din fosta proprietate a autoarei contestatoarei.
S-a mai reținut că intimații, OG, și nu au calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece Legea nr.10/2001 și Normele Metodologice de aplicare unitară a legii nu fac referire la persoanele fizice, ci la "unitatea deținătoare" sau la "entitatea investită cu soluționarea notificării".
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel intimații și, ât și intimatul Primarul Municipiului Tg. -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul declarat de intimatul și, nu a fost motivat în fapt și în drept.
Prin apelul său, intimatul Primarul Municipiului Tg. J - a criticat hotărârea instanței de fond susținând că în mod greșit a dispus modificarea dispoziției contestate, în sensul restituirii în natură a celor două suprafețe de 153. și 65,7.
A arătat că aceste suprafețe de teren nu sunt cuprinse în domeniul public sau privat al Municipiului Tg. J, fiind deținute de persoane fizice, așa încât, prin dispoziție în mod legal s-a dispus restituirea numai a suprafeței de 305.
A concluzionat în sensul că procedând astfel, instanța de fond a încălcat prevederile art. 11 alin. 2, 3 și 4 din Legea nr.10/2001, dar și dispozițiile imperative ale art. 10 pct. 3 din HG nr.498/2003 privind Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 și art.11 pct. 2 din aceeași hotărâre.
A mai susținut că în mod greșit instanța de fond a obligat intimatul Primarul Municipiului Tg. J la plata cheltuielilor de judecată, nefiind incidente dispozițiile art. 274 Cod pr. civilă.
La data de 22 ianuarie 2008 intimata contestatoare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de intimatul Primarul Municipiului Tg. J și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
A învederat că cele două suprafețe de teren sunt libere și pot fi restituite în natură, aspect ce rezultă din împrejurarea că intimații nu au declarat apel, recunoscând implicit ocupațiunea.
A precizat că apelantul nu are nici un interes pe plan local pentru aceste terenuri, apelul declarat de acesta fiind formulat în interesul persoanelor particulare.
La termenul de judecată de la 24 ianuarie 2008 au fost depuse motive de apel d e către intervenientul, situație în care instanța a dispus efectuarea unei adrese către Tribunalul Gorj, pentru a se comunica dacă intervenientul a declarat apel împotriva sentinței civile nr.367 din 2 noiembrie 2007, pronunțată de această instanță în dosarul nr-.
Cu adresa nr- din 5 februarie 2008, înregistrată la Curtea de APEL CRAIOVA sub nr.2630/6 februarie 2008 ( fila 28 dosar apel), Tribunalul Gorja comunicat faptul că intervenientul nu a declarat apel împotriva sentinței civile apelate.
Prin urmare, Curtea nu a fost investită cu judecarea apelului declarat de intervenient, câtă vreme acesta nu a declarat apel.
În ședința publică de la 21 februarie 2008, apelantul a depus prin apărătorul ales cerere prin care a învederat că renunță la judecata apelului.
Având în vedere cererea formulată de apelantul intimat, raportat la dispozițiile art. 246 Cod pr. civilă, coroborat cu prevederile art.298 Cod pr. civilă, se va lua act de renunțare la judecata apelului declarat de intimat.
În ceea ce privește apelul declarat de intimata, urmează a se constata că este lipsit de interes.
Una din cerințele esențiale pentru promovarea unei acțiuni în justiție este existența interesului, respectiv folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă.
Interesul trebuie să fie personal și direct, dar și actual, deci să existe în momentul în care se exercită dreptul la acțiune, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune.
În speță, intimata nu are interes în promovarea apelului său, întrucât prin sentința criticată s-a respins contestația față de această intimată, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Câtă vreme intimata nu a fost vătămată în vreun fel prin hotărârea pronunțată de instanța de fond, aceasta nu justifică interes în promovarea apelului declarat împotriva acestei hotărâri.
Cu privire la apelul declarat de intimatul Primarul Municipiului Tg. J -, Curtea constată că este nefondat.
Prin art. 1 alin. 1 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv, dar și art. 7 și 9 din același act normativ, se consacră principiul restituirii în natură a acestora.
Pornind de la prevederile legale citate, este incontestabil că instanța de judecată investită cu o contestație la Legea nr.10/2001 trebuie să verifice cu prioritate dacă principiul enunțat își găsește sau nu aplicabilitatea, respectiv dacă este posibilă restituirea în natură a imobilului notificat.
În speță, în mod corect prima instanță a dispus restituirea în natură a celor două suprafețe de teren de 153. și 65,7. cele două terenuri fiind terenuri libere în sensul Legii nr.10/2001.
Cele două suprafețe de teren fac parte din terenul fostă proprietate a autoarei și se cuvin contestatoarei, ca moștenitoare a autoarei sale.
Contestatoarea a făcut dovada atât a calității de persoană îndreptățită la restituire conform art. 4 alin.21din lege, dar și a modalității de preluare abuzivă din partea statului.
Prin urmare, contestatoarea este îndreptățită la restituirea tuturor suprafețelor proprietatea autoarei sale, pentru care există posibilitatea restituirii.
Faptul că aceste terenuri se află în curtea intimaților nu constituie un impediment la restituire, din moment ce intimații nu fac dovada dreptului de proprietate asupra acestor terenuri, ci dimpotrivă, rezultă în mod cert că acestea fac parte din proprietatea defunctei.
De altfel, nici unul dintre intimați - nici și nici intervenientul - nu au exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței primei instanțe, ceea ce echivalează cu o recunoaștere atât a drepturilor contestatoarei, cât și a faptului că ocupațiunea exercitată de aceștia este nelegitimă.
Susținerile apelantului intimat Primarul Municipiului Tg. J din acest punct de vedere sunt lipsite de interes, singurii în măsură să formuleze critici în acest sens fiind doar intimații și.
Cât privește susținerea potrivit căreia instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 11 alin.2, 3 și 4 din Legea nr.10/2001, dar și prevederile art.10 pct. 3 și art. 11 pct. 2 din Normele Metodologice de aplicare a legii, se constată că este nefondată.
Temeiul legal al acțiunii îl constituie prevederile art.10 din lege, așa cum corect a reținut și prima instanță și în atare situație contestația trebuia examinată prin prisma acestor prevederi.
Dispozițiile art.11 alin.2,3 și 4 din lege vizează strict situația imobilelor expropriate, ceea ce nu este cazul în speța de față, deoarece imobilul notificat nu a fost preluat prin decret de expropriere.
În ceea ce privește prevederile art. 10 pct. 3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 aprobate prin HG nr.498/2003, astfel cum au fost modificate prin HG nr.250/2007, se constată că acestea au fost întru totul respectate de instanța de fond.
Terenurile restituite de prima instanță nu fac parte din categoria celor enumerate punctual de textul citat, așa încât susținerea apelantului cu privire la acest aspect este nefondată.
De altfel, prin invocarea prevederilor art.10 pct.3 din normele metodologice, apelantul intimat își contrazice propriile susțineri potrivit cu care, terenul în litigiu nu este cuprins în domeniul public sau privat al Municipiului Tg. J, ceea ce evident nu poate fi reținut de instanță, câtă vreme nu a fost în nici un fel demonstrat.
Critica privind greșita aplicare a prevederilor art. 274 Cod pr. civilă, este de asemenea nefondată.
Prin admiterea în parte a contestației și modificarea dispoziției primarului, s-a reținut implicit culpa apelantului intimat în promovarea cererii de chemare în judecată, astfel că dispozițiile art. 274 Cod pr. civilă devin incidente în cauză.
Sentința instanței de fond este legală și temeinică.
Pentru considerentele expuse, urmează a se lua act de renunțarea la judecata apelului declarat de intimatul.
În baza art. 296 Cod pr. civilă se va respinge apelul declarat de intimatul Primarul Municipiului Tg. J -, ca nefondat, iar apelul declarat de intimata va fi respins ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțare la judecata apelului declarat de apelantul intimat -, împotriva sentinței civile nr. 367 din 2 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare, intimații OG, și intimatul intervenient.
Respinge apelul declarat de intimata, ca lipsit de interes.
Respinge apelul declarat de intimatul Primarul Municipiului Tg. J -.
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- -
Red.Judec.-
Tehn./10 ex.
26.02.2008
Jd.fd.
Președinte:Costinela SălanJudecători:Costinela Sălan, Paula Păun