Speta Legea 10/2001. Decizia 81/2008. Curtea de Apel Cluj

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 81/A/2008

Ședința publică din 13 martie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Angela Alb

JUDECĂTOR 2: Carmen Maria Conț

GREFIER: - -

S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - apelurile declarate de pârâta, și, respectiv, de pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N și de PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N, împotriva sentinței civile nr. 703 din 23 octombrie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanții intimați, și pe pârâții intimați STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 6 martie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 703/23.10.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- a fost dmisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții și (decedat in cursul procesului) continuata de, împotriva pârâților, Consiliul Local C-N, Statul R prin Consiliul Local al municipiului C-N și, în consecință: s-a constatat că imobilul situat in C-N, str. -, nr. 70 fost preluat fără titlu valabil de la; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 40399/18.05.2001 încheiat între Consiliul Local C-N și cu privire la apartamentul nr.2 situat în C-N, str. -, nr. 70, înscris în CF - și CF 12115, nr. top. 10133/1/11; s-a constatat caducitatea parțială a Dispoziției nr. 1213/24.03.2003 emisă de pârâtul Primarul Municipiului C-N cu privire la apartamentul 2, situat în ClujN,-, jud. C; s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților si pentru a apartamentului nr. 2 situat în C-N, str. -, nr. 70, jud. C, având nr. top. 10133/1/II, înscris în F nr.-; - actualmente în CF nr. - C; s-a respins capătul de cerere formulat de reclamanți în contradictoriu cu pârâții și pentru constatarea nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta în calitate de promitentă vânzătoare și pârâții în calitate de promitenți cumpărători, având ca obiect imobilul în litigiu, ca lipsită de obiect; s-au respins excepțiile inadmisibilității și tardivității acțiunii invocate de pârâtul Primarul municipiului C-N; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al municipiului C-

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, mobilul situat în C-N-,. 2, constituit proprietatea numitei, antecesoarea reclamanților, fiind preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950.

Imobilul a fost înscris în CF 16502 C, nr.top. 10133 fiind compus din casă din cărămidă acoperită cu tinichea, formată din: la subsol 1 cameră și dependințe, la parter: 6 camere, 2 bucătării și dependințe, iar la etaj: 2 bucătării și dependințe apoi curte și grădină în str. -. - -, nr.62 și a constituit proprietatea numitei, iar mai apoi în baza Decretului nr. 92/1950 imobilul a trecut în proprietatea Statului Român.

Ulterior preluării imobilului acesta a fost parcelat, formându-se parcelele cu nr.top. 10133/1 teren cu construcții în suprafață de 207 mp cu construcție cu 6 apartamente care s-a transcris în CF --5 și parcela cu nr. top. l0133/2 constând din teren curte în suprafață de 250 mp, care s-a reînscris în CF inițial.

Conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 76/15.10.2002 eliberat de reclamantul are calitate de moștenitor al defunctei, decedată la 05.01.1976, în calitate de fiu al defunctei, nepoată de soră a defunctei. Reclamantul, conform actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei este nepotul de soră al fostei proprietare de CF, respectiv fiul lui căsăt.. La apariția Legii nr. 10/2001, reclamanții și au notificat Primarul municipiului C-N prin notificările înregistrate sub nr. 1667, 1668 din 14.08.2001 la Biroul executorului judecătoresc, pentru restituirea în natură a imobilului în cauză situat în C-N, str. - - - actualmente nr. 70, anterior nr. 62.

Prin Dispoziția nr. 1213/24.03.2003 s-a respins cererea petenților și de restituire a imobilului situat în C-N, str. - -, apreciindu-se că valoarea imobilului estimată de petenți în notificare este de 400.000 USD. La baza acestei dispoziții a stat referatul Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 conform căruia apartamentele din imobil au fost integral vândute în baza Legii nr. 112/1995. Această dispoziție nu a fost atacată de către rec1amanti.

Prin Dispoziția nr. 2872/17.11.2005, Primarul municipiului C-N a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în C-N,- în favoarea celor doi moștenitori ai fostului proprietar de CF, cu aceeași mențiune că apartamentele au fost vândute în baza Legii nr.112/1995.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 40399/18.05.2001, Consiliul local al municipiului C-N a vândut numitei apartamentul nr. 2 situat în imobilul din str. - - nr. 70 pentru prețul de 44.402.209 lei. La baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare au stat contractele de închiriere deținute de către pârâta, contracte prelungite succesiv începând cu anul 1950 până la data cumpărării locuinței.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin 5 din Legea nr. 10/2001, sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege este interzisă înstrăinarea bunurilor imobile terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi.

După cum se poate observa, reclamanții au formulat notificare în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001, dovadă fiind și dispozițiile emise de Primarul municipiului Cluj-N, iar contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâta este ulterior datei de intrare în vigoare a prevederilor Legii nr. 10/200l.

Art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 instituie sancțiunea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate după intrarea în vigoare a acestei legi fără ca dobânditorul să poată opune, ca și în baza dispozițiilor art. 45 din același act normativ, buna credință.

Textul art. III din Legea nr. 247/2005 stabilește un termen de un an pentru formularea acțiunilor în instanță în vederea constatării nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu nesocotirea dispozițiilor art. 21 alin 5 din Legea nr. 10/2001 de la data intrării în vigoare a prezentului titlu sau, după caz de la data luării la cunoștință a încheierii contractului. În cauză cererea a fost înregistrată după trecerea unui termen de 1 an de la intrarea în vigoare a modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, însă pârâta nefiind întabulată în CF reclamanții nu au avut posibilitatea de a verifica anterior acest aspect, în condițiile în care în cadrul procedurii administrative li s-a adus la cunoștință că toate apartamentele au fost vândute anterior în baza Legii nr. 112/1995.

Din probatoriul administrat în cauză nu reiese data de la care reclamanților li s-a adus la cunoștință despre existența contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Consiliul Local al municipiului C-N și pârâta, sens în care instanța a apreciat că această îndoială cu privire la momentul cunoașterii de către reclamanți a existenței contractului de vânzare-cumpărare le profită acestora, sens în care se va considera că cererea de constatare a nulității contractului este formulată în termenul de un an, fără a se mai lua în discuție cererea de repunere în termen.

În ceea ce privește constatarea nulității absolute a promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate la 23.02.2005 între pârâta în calitate de promitentă vânzătoare și pârâții și în calitate de promitenți vânzători, tribunalul a apreciat că acest petit a rămas lipsit de obiect, conform scriptului denumit "act adițional la promisiunea de vânzare-cumpărare din 29.05.2007", părțile au hotărât de comun acord rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu și restituirea de către pârâta promitentă vânzătoare a sumei de 12.000 achitată în baza promisiunii. Prin rezoluțiunea promisiunii de vânzarecumpărare părțile sunt repuse în situația anterioară, contractul nu mai este în ființă, astfel încât nu se mai poate constata nulitatea absolută.

În ceea ce privește caducitatea Dispoziției Primarului municipiului C-N nr. 1213/24.03.2003 cu privire la apartamentul nr. 2, tribunalul a reținut că aceasta a fost emisă de în condițiile în care imobilul în cauză făcuse obiectul unui contract de vânzare-cumpărare și nu putea fi restituit în natură. Cauza pentru care nu s-a dispus restituirea în natură a fost vânzarea imobilului către chiriași.

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 au fost modificate dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel că prin art. VI se prevede că imobilele înstrăinate cu încălcarea prevederilor legale obiect al unor acte juridice desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, notificate potrivit art. 21 alin 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, se restituie în natură. Prin constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 40399/18.05.2001, imobilul în cauză este liber și poate fi restituit în natură, astfel că în ceea ce îl privește, dispoziția este caducă.

Caducitatea reprezintă o sancțiune care intervine ulterior emiterii sau încheierii actului juridic, datorită apariției unor împrejurări care duc la ineficacitatea acesteia prin dispariția unui element esențial, anterior ca actul să-și producă efectele.

În cauză, Dispoziția nr. 1213/2003 nu a produs nici un fel de efect, întrucât nu au fost ridicate despăgubirile, iar cauza de ineficacitate care a intervenit o constituie dispoziția din Legea nr. 247/2005 care permite restituirea în natură în condițiile anulării contractului de vânzare-cumpărare, precum și dispoziția de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.

În cursul procesului reclamantul a decedat, iar conform certificatului de moștenitor nr. 1140/07.02.2007 este unic moștenitor. Acesta a înțeles să continue acțiunea, devenind parte în proces, ca urmare a transmiterii acestei calități prin moștenire.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării acțiunii instanța a reținut că termenul de 12 luni curge de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 și nu de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Pe de altă parte, deși depășit termenul de 12 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 nu există dovada de la care au luat reclamanții la cunoștință de existența contractului a cărei constatare a nulității absolute s-a solicitat. Ca atare, tribunalul apreciază că cererea este formulată în termen.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii și această excepție a fost respinsă, întrucât nu este o acțiune în revendicare formulată pe dreptul comun, ci o acțiune specifică Legii nr. 10/2001.

În fine, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul local al municipiului C-N este neîntemeiată în condițiile în care unul dintre petitele acțiunii este constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare prin care acesta a vândut apartamentul nr. 2 pârâtei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, pârâții, Consiliul Local al municipiului C-N și Primarul municipiului C-

Prin propriul apel Consiliul local al municipiului C-N a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților în principal pe excepții și în subsidiar ca nefondată.

În motivarea apelului pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N a arătat că, în fapt, tribunalul în mod greșit a admis acțiunea reclamanților, soluția pronunțată fiind dată cu încălcarea prevederilor legale în materie.

In speță, având în vedere temeiul de drept invocat. Consiliul Local al municipiului C-N nu are calitate procesuală pasivă.

In conformitate cu prevederile art. 24 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, în cauzele ce privesc contestațiile împotriva modului de soluționare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, calitate procesuală are Primarul municipiului C-N și nu consiliul local, astfel că greșit a fost formulată acțiunea împotriva unui pârât fără calitate procesuală.

În speță a fost emisă Dispoziția primarului nr. 1213/24.03.2003, termenul de contestare a acesteia fiind împlinit.

În aceste condiții, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliului Local al municipiului C-

Pe de alta parte, Legea nr. 10/2001, prin dispozițiile art. 46 alin. 2, coroborate cu dispozițiile art. 18 lit. a, reglementează un criteriu expres de preferință și un adevărat mod de consolidare a titlului de proprietate dobândit de foștii chiriași, cu bună-credință, în condițiile Legii nr. 112/1995.

Actele juridice încheiate cu bună-credință în temeiul Legii nr. 112/1995 nu numai că sunt pe deplin valabile, dar examinate ca titluri de proprietate sunt și preferabile titlului anterior, opus de proprietarul al cărui imobil a fost preluat abuziv de către stat.

Anterior introducerii acțiunii în revendicare apartamentul a fost cumpărat de către pârâtul de rândul 3, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995.

In aceste condiții sunt aplicabile dispozițiile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 care salvează de la nulitate actele juridice de înstrăinare a imobilelor preluate fără titlu, încheiate cu bună-credință și recunosc bunei-credințe valoarea unui mod de dobândire a proprietății, precum și posibilitatea chiriașilor cumpărători de a rămâne în stăpânirea bunului.

Legea nr. 10/2001, prin dispozițiile art. 46 alin. 2, coroborate cu dispozițiile art. 18 lit. a, reglementează pentru prima dată un criteriu expres de preferință și un adevărat mod de consolidare a titlului de proprietate dobândit de foștii chiriași, în condițiile Legii nr. 112/1995 și cu bună-credință.

Până la apariția Legii nr. 1/2000 buna-credință constituia numai o excepție de la aplicarea principiuluiresoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, însă în actuala reglementare legiuitorul a înțeles să confere bunei-credințe a părților contractante efecte similare celor produse de aplicarea principiuluierror communis facit jus.

În caz contrar, introducerea art. 46 alin. 2 din actul normativ nu ar fi avut nici un sens, deoarece ar fi vizat inutil o problemă de drept deja consacrată.

Concluzia ce se poate desprinde din interpretarea normelor legii speciale este aceea că legiuitorul a statuat că actele juridice încheiate în condițiile menționate nu numai că sunt pe deplin valabile, dar examinate ca titluri de proprietate sunt și preferabile titlului anterior, opus de proprietarul al cărui imobil a fost preluat abuziv de către stat.

Prin propriul apel pârâtul Primarul municipiului C-N a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților în principal pe excepții și în subsidiar ca fiind nefondată.

În motivarea acestui apel s-a arătat că tribunalul în mod greșit a admis acțiunea reclamanților, soluția pronunțată fiind dată cu încălcarea prevederilor legale în materie.

Astfel, în raport de prevederile art. 1, art. 20 - 30 și art. 46 din Legea nr. 10/2001, acțiunea în revendicare imobiliară promovată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 devine inadmisibilă, deoarece titularul dreptului la restituire are deschisă pentru valorificarea dreptului său doar procedura administrativă, prevăzută de legea specială.

Astfel potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, în cazul nerespectării procedurii administrative de restituire, persoana îndreptățită pierde dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent, apreciind că acestea determină concluzia inadmisibilității acțiunii în revendicare promovate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, deoarece măsura reparatorie a restituirii în natură a imobilelor preluate fără titlu, reglementată de această lege, nu este altceva decât o acțiune în revendicare specială, supusă unui regim juridic aparte; practic, restituirea poate fi cerută numai în procedura administrativă, cu respectarea termenului prevăzut de legea specială, sub sancțiunea pierderii dreptului la restituire.

Având în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, precum și principiul de dreptspecialia generalibus derogant, solicită a se constata inadmisibilitatea acțiunii, concluzionând că dreptul dedus judecății poate fi valorificat numai în procedura specială prevăzută de legea de reparație, și nu pe calea acțiunii în justiție de drept comun.

Pe de alta parte, acțiunea în anularea contractului de vânzare- cumpărare a fost înregistrată la 09.10.2006 cu depășirea termenului de prescripție prevăzut de art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.

Reclamanții nu au formulat o cerere de repunere în termenul de prescripție prevăzut de art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, iar formularea unei asemenea cereri la aceasta dată apare ca fiind făcută cu depășirea termenului de o lună impus de art. 19 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.

Textul art. 19 din Decretul nr. 167/1958, reglementează condițiile repunerii În termenul de prescripție extinctivă, respectiv se prevede expres în alin. 2 atât termenul în care trebuie formulată cererea de repunere în termen, cât și momentul de la care începe să curgă acest termen, respectiv "o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție".

Legea nr. 10/2001, prin dispozițiile art. 46 alin. 2 coroborate cu dispozițiile art. 18 lit. a, reglementează un criteriu expres de preferință și un adevărat mod de consolidare a titlului de proprietate dobândit de foștii chiriași, cu bună-credință, în condițiile Legii nr. 112/1995.

Anterior introducerii acțiunii în revendicare apartamentul a fost cumpărat de către pârâtul de rândul 3, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995.

În aceste condiții sunt aplicabile dispozițiile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 care salvează de la nulitate actele juridice de Înstrăinare a imobilelor preluate fără titlu, Încheiate cu bună-credință și recunosc bunei-credințe valoarea unui mod de dobândire a proprietății, precum și posibilitatea chiriașilor cumpărători de a rămâne În stăpânirea bunului.

Legea nr. 10/2001, prin dispozițiile art. 46 alin. 2, coroborate cu dispozițiile arte 18 lit. a, reglementează pentru prima dată un criteriu expres de preferință și un adevărat mod de consolidare a titlului de proprietate dobândit de foștii chiriași, în condițiile Legii nr. 112/1995 și cu bună-credință.

Până la apariția Legii nr. 10/2001, buna-credință constituia numai o excepție de la aplicarea principiuluiresoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, însă în actuala reglementare legiuitorul a înțeles să confere bunei-credințe a părților contractante efecte similare celor produse de aplicarea principiuluierror communis facit jus.

În caz contrar, introducerea art. 46 alin. 2 din actul normativ nu ar fi avut nici un sens, deoarece ar fi vizat inutil o problemă de drept deja consacrată.

Pârâta apelantă a solicitat admiterea propriului apel, modificarea sentinței și respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată în fond și în apel.

Pârâta a invocat excepția tardivității acțiunii formulată de reclamanți, tardivitate care, în opinia acestei apelante se întemeiază pe următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. III din Legea nr. 247/2005, actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinația de locuință, încheiate după data de 14 februarie 2001 cu nerespectarea interdicției prevăzuta de art. 44 din nr.OG 40/1999 și care nu au fost atacate în instanță în condițiile art. 46 alin. l din Legea nr. 10/2001, republicată, pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui raza teritorială se află imobilul notificat in termen de 12 luni de la data intrării in vigoare a prezentului titlu sau, după caz, de la data luării la cunoștință a încheierii contractului.

Raportat la dispoziția legală invocată, în mod greșit a respins instanța de fond excepția tardivității acțiunii cu motivarea că cererea de constatare a nulității contractului este formulată în termenul de 1 an prevăzut de art. III din Legea nr. 247/2005 deoarece din probatoriul administrat în cauză nu reiese data la care reclamanților li s-a adus la cunoștință despre existența contractului de vânzare cumpărare încheiat între Consiliul Local al mun. C-N și pârâta și că îndoiala creată cu privire la momentul cunoașterii de către reclamanți a existenței contractului le profita acestora.

Prin Dispoziția Primarului mun. C-N nr. 1213/24.03.2003, reclamanților li s-a respins cererea de restituire a imobilului situat in C-N str. - nr. 70, reținându-se faptul că apartamentele din imobil sunt vândute în baza Legii nr. 112/1995 foștilor chiriași.

Data comunicării acestei dispoziții este data la care reclamanții au luat la cunoștință despre încheierea contractului în sensul dispoziției legale amintite.

Cu o minimă diligență reclamații puteau cunoaște și persoana în favoarea căreia a fost vândut apartamentul nr. 2, obiect al contractului a cărui nulitate absolută se solicită.

S-a mai invocat de către pârâtă excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților, excepție întemeiată, în opinia pârâtei apelante, pe următoarele argumente:

Deși reclamanții și-au întemeiat acțiunea în drept pe dispozițiile art. 1, art. 2, art. 21 a1. 5, art. 25, art. 45 din Legea nr. 10/2001 în realitate acțiunea promovată și susținută este o adevărată acțiune în revendicare întemeiata pe dreptul comun.

Raportat la prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, acțiunea în revendicare formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, pe dispozițiile dreptului comun, este inadmisibilă.

Chiar dacă acțiunea reclamanților nu este o acțiune de drept comun ci o acțiune specifică Legii nr. 10/2001, astfel cum reține instanța de fond, cu atât mai mult reclamanții sunt ținuți să-și valorifice drepturile în condițiile acestei legi.

Imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 pot fi restituite foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora doar în condițiile legii speciale, în speță cu respectarea dispozițiilor art. 22 din lege. Deși reclamanții au făcut dovada că au formulat notificare în temeiul art. 22 din lege nu au atacat Dispoziția Primarului municipiului C-N nr. 1213/24.03.2003 de respingere a notificării în termenul prevăzut de art. 26 al. 3 din lege pentru a-și valorifica drepturile în condițiile legii speciale. Din acest punct de vedere nu justifică interes pentru petitul nr. 2 al acțiunii.

În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta apelantă a arătat că se impune menținerea contractului său de vânzare-cumpărare, motivat pe următoarele:

Vânzarea apartamentului nr. 2 s-a făcut prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 40399/18.05.2001, cu respectarea Legii nr. 112/1995; vânzarea s-a făcut anterior notificărilor formulate de reclamanți. Notificările prin care reclamanții au solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul din C-N str. - nr. 70 au fost înregistrate la Biroul executorului judecătoresc la data de 14.08.2001,

Astfel, în cauză, nu sunt incidente în speță dispozițiile art. 21 al. 5 din Legea nr. 10/2001 astfel cum greșit reține instanța de fond, deoarece dispozițiile acestui text de lege interzice înstrăinarea imobilelor notificate or, în speță, la data înstrăinării apartamentului nr. 2 către pârâta, imobilul nu a fost notificat.

Legea nr. 10/2001 prin dispozițiile art. 46 a1. 2 (în forma actuala a legii art. 45 a1. 2) și art. 18 lit. c reglementează un criteriu expres de preferința și un adevărat mod de consolidare a titlurilor de proprietate dobândite de foștii chiriași cu bună-credință în condițiile Legii nr. 112/1995.

Pârâta a fost de bună-credință pentru că a cumpărat imobilul în litigiu cu respectarea art. 9 din Legea nr. 112/1995, art. 6 din normele metodologice pentru aplicarea legii, în contextul unei legi cu caracter reparator cu precădere în favoarea foștilor proprietari sau a moștenitorilor acestora, respectiva cumpărat încredințată fiind că foștii proprietari sau moștenitorii acestora au beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de lege în favoarea lor. De la data de 14.07.1999, dată la care a încheiat contractul de închiriere, și până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, 18.05.2001, nu a fost notificată de reclamanți în sensul că au promovat sau intenționează să promoveze acțiune în revendicare respectiv că au început procedura administrativă de restituire. Notificarea reclamanților nu a fost notată în cartea funciară. La data formulării și depunerii cererii de cumpărare a imobilului, imobilul nu a fost trecut pe listele cuprinzând imobilele revendicate, afișate la Primăria Municipiului C- A cumpărat apartamentul în litigiu încredințată fiind că statul este proprietar, respectiv că avea toate însușirile cerute de lege pentru a-i putea transmite proprietatea. Este de bună credință întrucât aceasta se prezumă. În speță sunt incidente și principiului forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară și principiulerror communius facit jus.

În ceea ce privește cererea reclamanților prin care se solicita constatarea caducității Dispoziției Primarului mun. C-N nr. 1213/24.03.2003 cu privire la apartamentul nr. 2, în mod greșit a apreciat instanța că este întemeiată. Dispozițiile art. VI din Legea nr. 247/2005, invocate de instanță nu sunt incidente în speță.

Potrivit acestor dispoziții, imobilele înstrăinate cu încălcarea prevederilor legale, obiect al unor acte juridice desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, notificate potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, se restituie în natură. În speță, contractul de vânzare-cumpărare privind apartamentul nr. 2 nu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, motiv pentru care dispoziția instanței de fond, respectiv constatarea de către instanța de fond a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 2 nu poate constitui o cauză de ineficacitate a acestuia care să genereze caducitatea Dispoziției Primarului mun. C-N nr. 1213/24.03.2003. Dispoziția Primarului mun. C-N nr. 1213/24.03.2003, contrar celor reținute de instanța de fond, a produs efecte juridice. Nefiind atacată în condițiile prevăzute de lege, nefiind desființată ca urmare a exercitării controlului judiciar, se bucură de autoritatea conferită de lege.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanții intimați și, au solicitat respingerea apelului declarat de Primarul municipiului C-N și menținerea hotărârii atacate, cu motivarea că apelul acestui pârât nu constituie o veritabilă cale de atac, întrucât nu critică propriu-zis hotărârea instanței de fond. motivelor de apel depuse de Primarul mun. C-N îi oferă cititorului posibilitatea de a se informa cu privire la părerile și concepțiile acestei instituții referitoare la semnificația Legii nr. 10/2001 în peisajul juridic contemporan, mai puțin argumente concrete pentru desființarea hotărârii atacate. Pe lângă aceste considerații generale, apelantul se aproprie destul de rar - uneori asimptotic - de critica propriu-zisă a Sentinței civile nr. 703/23.10.2007 a Tribunalului Cluj.

În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii reclamanților, raportat la prevederile Legii nr. 10/2001, nu sunt acceptabile susținerile pârâtului. unicității căii administrative de restituire în forma descrisă de apelant este criticabilă. Procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu poate fi o "acțiune în revendicare specială" întrucât, pe de o parte, se raportează la un organ administrativ și nu la unul judiciar iar, pe de altă parte, s-ar pune în discuție liberul acces la justiție. Procedura administrativă evocată de către pârât este permanent monitorizată de instanța judecătorească, cel nemulțumit de soluția oferită de administrație având posibilitatea de aoc ontesta în instanță.

În ceea ce privește tardivitatea acțiunii în anularea contractului de vânzare cumpărare, în primul rând, se impune menționat faptul că art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 prevede două momente alternative de la care începe să curgă termenul de 12 luni pentru introducerea acțiunii: intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, respectiv data luării la cunoștință despre încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Cele două repere temporale sunt alternative și au naturi diferite: data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 este un termen obiectiv iar data luării la cunoștință despre încheierea contractului are un caracter subiectiv (prin derogare de la dreptul comun unde termenul maximal are o natură obiectivă). În acest context, acțiunea reclamanților a fost introdusă în termenul de un an de la data luării efective la cunoștință despre existența contractului de vânzare-cumpărare. Prin urmare, nu se poate susține că acțiunea ar fi tardivă.

Referitor la repunerea în termenul de prescripție, reclamanții au formulat o astfel de cerere chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată iar aceasta a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj în interiorul termenului de 30 de zile de la luarea la cunoștință despre existența contractului.

În aceste condiții, este evident că nu există chestiuni imputabile reclamanților de natură a determina respingerea ca tardivă a acțiunii cu privire la petitul de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Consiliul Local C-N și. Reclamanții doresc să evidențieze reaua-credință a apelantului care i-a împiedicat să i-a cunoștință despre datele necesare intentării acțiunii în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare. Astfel, în dosarul nr- soluționat irevocabil, Primarului mun. C-N i s-a cerut să prezinte contractele de vânzare-cumpărare ale apartamentelor din imobilul situat în C-N, str. -, nr. 70 iar acesta a executat această obligație procesuală le-a prezentat doar după ce a fost amendat de către instanță. De precizat că situația reală a apartamentelor din imobil (așa cum rezultă ca urmare a depunerii contractelor) era diferită de cea conținută în răspunsul Primarului la cererea ce i-a fost adresată anterior.

În ceea ce privește soarta contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Consiliul Local C-N și, se impune anularea acestuia, după cum a reținut și instanța de fond.

Având în vedere data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (08.02.2001), data încheierii contractului de vânzare-cumpărare între Consiliul Local C-N și (18.05.2001) și faptul că reclamanții au formulat notificare în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001 - după cum a reținut instanța de fond și după cum rezultă și din cuprinsul dispozițiilor emise de Primar -, se impune aplicarea în speță a dispozițiilor art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.

Apelurile sunt fondate în parte.

Cu privire la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Din xerocopia colii funciare nr. 16502 C, depusă la filele 4-14 din dosar nr. 21246/2006 al Judecătoriei Cluj -N, rezultă faptul că imobilul din litigiu, situat în C-N, str. G-ral - nr. 62, în prezent nr. administrativ 70, cu nr. top. inițial 10133, constând din casă și teren în suprafață de 127 stj.p. a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 92/1950, Statul Român întabulându-și dreptul de proprietate la data de 09.11.1956, inițial imobilul fiind proprietatea lui sub 1, transcris apoi sub 15 în favoarea lui. Parcela cu nr. top. inițial 10133 fost dezmembrată în două noi parcele, una cu nr. top. 10133/1, care a rămas înscrisă în CF 16502 C, reprezentând teren în suprafață de 250 mp, și alta cu nr. top. 10133/2, transcrisă în CF col. - și CF indiv. -, conform documentației de întabulare întocmită de SC SA

Potrivit arborelui genealogic aflat la fila 15 din același dosar, coroborat cu actele de stare civilă aflate la filele 16-24, 69-78, respectiv, cu certificatul de moștenitor nr. 76/15.10.2002 ( 25), de pe urma defunctei, decedată la data de 05.01.1976, au rămas ca moștenitor, în calitate de fiu al defunctei, nepoată de soră. Din aceleași acte de stare civilă rezultă faptul că reclamantul este nepotul de soră al fostei proprietare de carte funciară, respectiv, este fiul lui, căsătorită.

Prin notificarea înregistrată sub nr. 1667/14.08.2001, reclamantul a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea imobilului situat în C-N, str. G-ral - - nr. 70, arătând că acest imobil a aparținut surorii bunicii sale, născută ( 52-54, dosar nr. 21246/2006).

La rândul său, prin notificarea înregistrată sub nr. 1668/14.08.2001, a solicitat, în temeiul aceleiași legi, nr. 10/2001, restituirea în natură a aceluiași imobil.

a decedat la data de 12 decembrie 2006, așa cum rezultă din copia certificatului de deces aflat la fila 125 din dosarul judecătoriei, moștenitorul acestuia fiind, conform certificatului de moștenitor nr. 1140/XIII/5/07/3 emis de un notar public din Budapesta, numitul, conform testamentului public nr. 606/28.07.2005, fiul lui ( 126, dosar nr. 21246/2006 al Judecătoriei Cluj -N).

Prin dispoziția nr. 1213/24.03.2003 emisă de Primarul municipiului C-N, s-a respins cererea petenților și, de restituire în natură a imobilului situat în C-N, str. G-ral - nr. 70, înscris în CF nr. 16502, nr. top. 10133, prevăzându-se în art. 1 din această dispoziție că petenților urmează să li se acorde despăgubiri bănești pentru acest imobil, în condițiile legii, din referatul întocmit de Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Consiliului Local al municipiului C-N, și care a stat la baza emiterii acestei dispoziții, rezultând faptul că restituirea în natură nu este posibilă întrucât apartamentele au fost vândute în conformitate cu Legea nr. 112/1995 ( 50, 51, dosar judecătorie).

Printr-o dispoziție ulterior emisă, cu nr. 2872/17.11.2005 s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, Titlul VII, din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul din C-N str. G-ral - nr. 70, înscris inițial în CF 16502, nr. top. 10133, în favoarea lui și ( 48-49 dosar judecătorie).

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 40399/18.05.2001, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, pârâta a cumpărat de la Consiliul Local al municipiului C-N apartamentul nr. 2 din imobilul situat în C-N, str. G-ral - nr. 70, compus din o cameră și dependințe, cu suprafața utilă de 35,02 mp, reținându-se că această locuință a fost ocupată de către cumpărătoare în baza contractului de închiriere nr. 38504/14.07.1999, fiind de altfel chiriașă în acest apartament încă din anul 1950 ( 81-85 dosar judecătorie).

Prin decizia civilă nr. 133/A/25.04.2007, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosar nr-, s-a dispus restituirea în natură către reclamanții și a terenului cu nr. top. 10133/2 în suprafață de 250 mp din CF 16502 C, precum și apartamentului nr. 1, parcela cu nr. top. 10133/1/I din CF individuală nr. - C, precum și a cotei de 16,75% din părțile indivize comune, inclusiv terenul în suprafață de 207 mp, parcela cu nr. top. 10133/2 din CF col. - C, aferente apartamentului nr. 1, situate în C-N, str. G-ral - nr. 70; a fost respinsă ca prematură acțiunea pentru apartamentul nr. 2 din același imobil; a fost stabilit dreptul la măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești pentru apartamentele nr. 3, 4, 5 și 6 din același imobil, în sumă de 361.400 Euro sau echivalentul în lei la data plății; s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 74,39/100 din terenul în suprafață de 207 mp, cu nr. top. 10133/2 din CF col. - C, aferent apartamentelor nr. 3, 4, 5, și 6, în sumă de 28.781,76 Euro, sau echivalentul în lei la data plății.

În considerentele acestei decizii s-a reținut faptul că în privința apartamentului nr. 2 cererea pentru acordarea măsurilor reparatorii este prematură, întrucât pentru acest apartament a fost exercitată o acțiune în justiție, pentru constatarea nevalabilității contractului de vânzare-cumpărare, acțiune care suspendă procedura administrativă, conform art. 47 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, art. 46 alin. 1 în forma actuală, acțiunea din dosarul nr- fiind una împotriva refuzului nejustificat al Primarului municipiului C-N de a le soluționa reclamanților notificarea.

Se mai reține de către această instanță că imobilul construcție a fost împărțit în 6 apartamente, apartamentele nr. 2, 3, 4, 5, 6 fiind vândute în baza Legii nr. 112/1995, în timp ce apartamentul nr. 1 rămas în continuare în proprietatea Statului Român.

Cu privire la dispozițiile legale incidente în speță.

Art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005 prevede că actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinația de locuințe, încheiate după data de 14.02.2001, cu nerespectarea interdicției prevăzute de art. 44 din OUG40/1999 ( modificată prin Legea nr. 241/2001) și care nu au fost atacate în instanță în condițiile art. 45 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu sau, după caz, de la data luării la cunoștință a încheierii contractului.

Art. 44 din nr.OUG 40/1999 modificată statuează că sunt interzise, sub sancțiunea nulității absolute, înstrăinarea sub orice formă, concesionarea, ipotecarea, contractul de leasing, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș a bunurilor imobile, terenuri și construcții cu destinația de locuință, care fac obiectul unei încunoștințări scrise, notificări, sau cereri în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanelor fizice sau juridice deposedate de aceste bunuri.

În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată, ca urmare a modificărilor ce au fost aduse prin nr. 10 din 8 februarie 2001; <LLNK 12005 209180 301 0 50>Ordonanța de Urgenta nr. 209 din 22 decembrie 2005; <LLNK 12006 263 10 201 0 31>Legea nr. 263 din 27 iunie 2006; <LLNK 12007 74 10 201 0 31>Legea nr. 74 din 26 martie 2007, sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi.

Această reglementare a art. 21 alin. 5, redevenit astfel ca urmare a republicării Legii nr. 10/2001, inițial fiind art. 20 în redactarea inițială a Legii nr. 10/2001, a fost introdusă prin art. I pct. 50 al Titlului I din Legea nr. 247/2005, art. I pct. 50 stipulând că sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi.

Prin urmare, textul inițial al Legii nr. 10/2001 nu conținea o atare dispoziție.

Cu privire la caracterul parțial fondat al apelurilor pârâților.

Reclamanții au invocat în motivarea cererii introductive de instanță, ca motiv de nulitate absolută a contractului, dispozițiile art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv, incidența în cauză a dispozițiilor art. III din Legea nr. 247/2005 ( 3, 42, dosar judecătorie).

În consecință, instanța este ținută să analizeze valabilitatea ori nevalabilitate contractului de vânzare-cumpărare nr. 40399/18.05.2001, încheiat de pârâta cu privire la apartamentul nr. 2, prin raportare la motivul de nulitate invocat de către reclamanți.

Pentru ca instanța să poată analiza valabilitatea acestui contract de vânzare-cumpărare, respectiv, să se poată pronunța dacă acest contract este sau nu lovit de nulitate absolută, este necesar ca instanța să se raporteze la dispozițiile legale în vigoare la momentul încheierii respectivului contract de vânzare-cumpărare, știut fiind că nulitatea absolută este acea sancțiune care intervine ca urmare a nesocotirii, la momentul încheierii respectivului act juridic, a unor dispoziții legale imperative.

Prin urmare, se impune a se verifica dacă, la momentul la care pârâta a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, prin încheierea acestui contract au fost sau nu încălcate anumite dispoziții legale.

În nici un caz nu poate fi primită susținerea reclamanților în sensul că acest contract de vânzare-cumpărare ar fi lovit de nulitate absolută pe motiv că el a fost încheiat mai înainte de finalizarea procedurilor administrative și judiciare de restituire, conform art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată și actualizată, având în vedere că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare o atare dispoziție nu exista în textul Legii nr. 10/2001.

Astfel, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la data de 18 mai 2001, în timp ce interdicția înstrăinării, sub sancțiunea nulității absolute, unui imobil ce intra sub incidența Legii nr. 10/2001, până la finalizarea procedurii administrative și judiciare de restituire, a fost introdusă în Legea nr. 10/2001 abia prin intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, respectiv prin art. I pct. 50 din Titlul I al Legii nr. 247/2005.

Câtă vreme la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare Legea nr. 10/2001 nu cuprindea nici o interdicție în sensul că nu pot fi înstrăinate imobile ce intră sub incidența acestei legi mai înainte de finalizarea procedurilor administrative și/sau judiciare de restituire, nu poate fi reținută nulitatea acestui contract pe motiv că acesta a fost încheiat mai înainte de finalizarea respectivelor proceduri.

Nu poate fi primit nici motivul de nulitate întemeiat pe dispozițiile art. 44 din nr.OUG 40/1999, având în vedere că pentru incidența acestui text legal ar fi fost necesar ca respectivul contract de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită, să fi fost încheiat ulterior înregistrării notificării de către persoanele îndreptățite, iar nu anterior acestei date.

Or, în speță, reclamanții, respectiv reclamantul și antecesorul reclamantului, numitul, au formulat notificările în baza Legii nr. 10/2001, la data de 14 august 2001 ( 52 și 55 din dosarul judecătoriei), în timp ce contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat de anterior acestei date, respectiv la data de 18 mai 2001.

Se constată așadar că la încheierea acestui contract de vânzare-cumpărare nu au fost nesocotite dispozițiile art. 44 din nr.OUG 40/1999, republicată.

S-ar fi putut reține nulitate contractului de vânzare-cumpărare doar în ipoteza în care la momentul la care ar fi încheiat acest contract persoanele îndreptățite ar fi înregistrat deja notificările în baza Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește excepțiainvocată de pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N,referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive,Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, așa cum corect a reținut și Tribunalul Cluj, având în vedere că pârâta a cumpărat apartamentul nr. 2, prin contractul a cărui nulitate s-a solicitat în prezenta cauză, de la vânzătorul Consiliul Local al municipiului C-

În consecință, Consiliul Local al municipiului C-N fiind parte în contractul de vânzare-cumpărare, iar unul dintre capetele cererii introductive de instanță constituindu-l tocmai constatarea nulității acestui contract, este evident că acest pârât justifică pe deplin calitatea procesuală pasivă în cauză, fiind de neconceput să se analizeze de către instanța de judecată nulitatea unui act juridic în condițiile în care una din părțile contractante nu a fost împrocesuată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, pe motiv că aceasta ar reprezenta o acțiune în revendicare pe dreptul comun, excepție invocată atât de pârâta, cât și de pârâtul Primarul municipiului C-N, Curtea constată că aceasta este de asemenea neîntemeiată, urmând să fie respinsă, având în vedere că în prezenta cauză nu se solicită direct restituirea în natură a apartamentului nr. 2 ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 40399/18.05.2001, ci, se solicită constatarea nulității acestui contract, știut fiind că pentru a se putea beneficia de restituirea în natură a apartamentului în condițiile Legii nr. 10/2001, este necesară în prealabil constatarea nulității respectivului contract, iar ca o consecință a constatării acestei nulități, obligarea pârâtului Primarul municipiului C-N să emită dispoziție de restituire în natură, sau să dispună instanța restituirea în natură a acestuia, această din urmă posibilitate a instanței fiind consacrată prin decizia nr. XX/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, decizie prin care s-a statuat că "în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate".

În situația în care reclamanții ar fi solicitat expres, direct în instanță, fără să fi formulat o notificare în baza Legii nr. 10/2001 cu acest obiect, restituirea în natură a acestui apartament, deci fără să fi declanșat procedura administrativă obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001, atunci, într-adevăr, petitul referitor la restituirea în natură a apartamentului ar fi fost inadmisibil, el apărând ca un petit în revendicarea acestui apartament pe calea dreptului comun și, totodată, ca o încercare de eludare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Însă, în privința acestui apartament nr. 2, reclamanții au declanșat procedura administrativă obligatorie și prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, prin formularea notificării prin care au solicitat restituirea imobilului în care este situat acest apartament, astfel încât, față de împrejurarea că notificarea lor nu a primit o soluție favorabilă, aceștia erau pe deplin îndreptățiți să solicite instanței de judecată restituirea în natură a apartamentului, după prealabila constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la acest apartament, o atare finalitate fiind permisă de însăși instanța supremă, prin pronunțarea deciziei în interesul legii nr. XX/19.03.2007.

Practic, acțiunea reclamanților este una specială, de Legea nr. 10/2001, iar în nici un caz o acțiune în revendicare pe dreptul comun, așa cum nefondat susțin pârâții.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea constată că și aceasta este nefondată, motivat pe următoarele considerente:

Pârâtul Primarul municipiului C-N, prin apelul formulat, a susținut că această acțiune în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, a fost promovată cu depășirea termenului de prescripție prevăzut de art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, și, întrucât reclamanții nu au formulat o cerere de repunere în termenul de prescripție, în condițiile art. 19 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, acțiunea se impune a fi respinsă ca prescrisă.

La rândul său, pârâta a susținut că acțiunea ar fi tardivă pe motiv că în realitate reclamanții ar fi aflat despre faptul vânzării apartamentului la momentul la care le-a fost comunicată dispoziția nr. 1213/24.03.2003, întrucât prin această dispoziție cererea reclamanților de restituire în natură a imobilului a fost respinsă tocmai pentru faptul că apartamentele din imobil au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995. În consecință, pârâta apreciază că termenul de 1 an prevăzut de art. III din Legea nr. 247/2005 începe să curgă de la data la care reclamanților le-a fost comunicată dispoziția nr. 1213/2003.

În legătură cu argumentația pe care pârâtul Primarul municipiului C-N și-a întemeiat excepția prescripției, Curtea constată că aceasta excede cadrului legal aplicabil în speță, și aceasta pentru simplul motiv că reclamanții nu au invocat ca motiv de nulitate dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, în redactarea inițială (devenit art. 45 după republicarea legii), ci au invocat dispozițiile art. III din Legea nr. 247/2005, coroborat cu art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Prin urmare, nu există nici un temei pentru ca reclamanții să solicite repunerea în termenul de prescripție în condițiile art. 19 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, raportat la art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, în redactarea inițială.

În consecință, în opinia reclamanților, motivul de nulitate nu era în nici un caz cel prevăzut de art. 46 din Legea nr. 10/2001 în redactarea inițială, ci, cel prevăzut de art. III din Legea nr. 247/2005, respectiv, nerespectarea interdicției prevăzute de art. 44 din nr.OUG 40/1999, precum și cel reglementat de art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată, și anume încheierea contractului mai înainte de finalizarea procedurilor administrative și/sau judiciare prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În consecință, raportat la motivul de nulitate invocat de reclamanți - instanța fiind ținută, prin prisma art. 129.pr.civ. să analizeze doar acest motiv de nulitate -, este irelevant faptul că reclamanții ar fi introdus acțiunea după împlinirea termenului de prescripție prevăzut de art. 46 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 în redactarea inițială, în speță aplicându-se un alt termen de prescripție decât cel reglementat de acest text legal, și anume, termenul de 1 an reglementat în art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005, termen care este de 12 luni și care începe să curgă, după caz, fie de la intrarea în vigoare a acestui titlu, fie de la data luării la cunoștință a încheierii contractului.

Curtea apreciază însă că în speță acest termen de 12 luni începe să curgă nu de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, și nici de la momentul comunicării dispoziție nr. 1213/2003, așa cum nefondat susține pârâta, ci de la data luării efective la cunoștință de către reclamanți a numărului contractelor de vânzare-cumpărare și a titularului acestora.

Simpla împrejurare că reclamanții au aflat din conținutul dispoziției nr. 1213/2003 că apartamentele au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, nu este suficientă pentru a constituit punct de pornire al termenului de prescripție extinctivă, câtă vreme la acel moment reclamanții nu cunoșteau în mod concret ce contracte de vânzare-cumpărare s-au încheiat, respectiv numărul fiecărui contract de vânzare-cumpărare, obiectul fiecărui contract de vânzare-cumpărare și titularul fiecăruia dintre aceste contracte.

Din încheierile de ședință pronunțare de Curtea de APEL CLUJ în dosar nr-, respectiv din adresele emise de Curtea de APEL CLUJ în acest dosar către Primarul municipiului C-N, rezultă faptul că la termenul de judecată din 14.06.2006, Curtea de APEL CLUJa dispus revenirea cu adresă la Primăria municipiului C-N, pentru ca aceasta să comunice instanței contractele de vânzare-cumpărare încheiate pentru imobilul în litigiu, iar la termenul de judecată din 13 septembrie 2006 instanța a constatat ca fiind depuse la dosar, la data de 31 iulie 2006, aceste contracte de vânzare-cumpărare, mai puțin contractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr. 1, apartament care se găsea încă la Statul Român, nefiind înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995.

Prin urmare, reclamanții, prin avocatul ce i-a reprezentat în dosar nr-, au luat efectiv la cunoștință despre numărul fiecărui contract de vânzare-cumpărare, obiectul și titularul fiecăruia dintre aceste contracte doar în data de 13 septembrie 2006, când, la acel termen de judecată instanța a dispus lăsarea cauzei la oad oua strigare pentru ca avocatul reclamanților să poată studia contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar.

Cererea introductivă de instanță, înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Cluj -N sub nr. 21246, fost promovată la 9 octombrie 2006, dată care se situează, prin raportare la 13 septembrie 2006 - data când reclamanții au luat cunoștință de contracte - înăuntrul termenului de prescripție de 1 an, reglementat de art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005.

Chiar dacă s-au considera că în realitate reclamanții au luat la cunoștință despre existența și conținutul acestor contracte de vânzare-cumpărare la momentul la care acestea au fost depuse în dosarul nr-, adică la 13 iulie 2006, acțiunea pentru constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, promovată la 9 octombrie 2006, ar fi formulată tot înăuntrul acestui termen de prescripție de 1 an.

Prin prisma acestor considerente anterior expuse, Curtea constată că excepția prescripției acțiunii este nefondată, urmând să fie respinsă.

În ceea ce privește motivele de apel referitoare la buna-credință a cumpărătoarei, Curtea constată că acestea de asemenea exced cauzei, având în vedere că incidența în cauză a dispozițiilor art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 ar fi fost de reținut doar dacă reclamanții ar fi invocat ca motiv de nulitate absolută a contractului, tocmai textul art. 46 alin. 2 din această lege. Or, câtă vreme reclamanții au invocat un alt motiv de nulitate absolută - art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005 și art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată -, este evident că nu se impune analizare bunei ori relei-credințe a cumpărătoarei, motivul de nulitate absolută neconstituindu-l reaua-credință a cumpărătoarei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

În nici un caz, prin soluția de menținere a contractului de vânzare-cumpărare, ca fiind valabil încheiat, nu se nesocotește jurisprudența CEDO în materie, iar reclamanții nu sunt prejudiciați câtă vreme aceștia au posibilitatea ca pentru respectivul apartament să beneficieze de acordarea de despăgubiri bănești, având în vedere că prin decizia nr. 133/A/2007, prin care s-a soluționat acțiunea reclamanților în baza Legii nr. 10/2001, instanța nu a făcut statuări asupra fondului cauzei în privința acestui apartament, ci, acțiunea a fost respinsă ca prematură pentru apartamentul nr. 2. Deci, reclamanții vor putea obține în cadrul special al Legii nr. 10/2001, despăgubiri bănești pentru acest apartament nr. 2.

Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior menționate și a prevederilor art. 295, art. 296.pr.civ. Curtea urmează să admită în parte toate apelurile pârâților, conform dispozitivului prezentei decizii.

În temeiul art. 274.pr.civ. reclamanții intimați vor fi obligați să plătească apelantei suma de 2.250 lei cheltuieli de judecată în fond și în apel, reprezentând onorariu avocațial, justificat prin chitanțele de plată datate 17.09.2007 ( 37 dosar tribunal), 18.09.2007 ( 38 dosar tribunal) și 21.12.2007 ( 42 dosar apel).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte apelurile declarate de pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N și împotriva sentinței civile nr. 703/23.10.2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o schimbă în parte, astfel:

Respinge petitele din acțiunea reclamanților având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 40399/18.05.2001, încheiat asupra apartamentului nr. 2 din C-N, str. - nr. 70; constatarea caducității parțiale a dispoziției nr. 1213/24.03.2003 emisă de primar și restituirea în natură către reclamanți a apartamentului nr. 2, ca nefondate.

celelalte dispoziții din sentință.

Obligă pe intimații și să plătească apelantei suma de 2.250 lei cheltuieli de judecată în apel și în fond.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 13 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

Red./dact.

11 ex./13.03.2008

Jud.primă instanță:

Președinte:Alexandrina Angela Alb
Judecători:Alexandrina Angela Alb, Carmen Maria Conț

#Judecator Alexandrina Angela Alb

Speta Legea 10/2001. Decizia 81/2008. Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 81/2008. Curtea de Apel Cluj