Speta Legea 10/2001. Decizia 82/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 82/A/2009
Ședința publică din 12 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Eugenia Pușcașiu GREFIER: - -
S-au luat spre examinare apelurile declarate de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N și de intervenienta COM, împotriva sentinței civile nr. 515 din 9 octombrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei intimate, avocat, din Baroul Cluj și reprezentanta intervenientei apelante, avocat, din Baroul Cluj, lipsă fiind reclamanta intimată și reprezentantul pârâtului apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială.
Instanța constată că, prin registratura instanței, la data de 6 martie 2009, pârâtul apelant a depus motivele de apel, iar la 10 martie 2009 intervenienta a depus la dosar memoriul de apel, reprezentanta reclamantei intimate învederând instanței faptul că în cursul dimineții de astăzi, anterior începerii dezbaterilor, a ridicat de la dosarul cauzei câte un exemplar din cele două memorii de apel și le-a studiat, fiind în măsură să pună concluzii asupra acestora.
Instanța comunică un exemplar din motivele de apel ale pârâtului cu reprezentanta intervenientei.
Reprezentanta reclamantei intimate și reprezentanta intervenientei apelante, arată că nu solicită amânarea cauzei și nici lăsarea cauzei la oad oua strigare, fiind în măsură să pună concluzii asupra apelurilor.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra celor două apeluri declarate în cauză.
Reprezentanta intervenientei apelante solicită admiterea apelului declarat de intervenientă, pentru motivele arătate pe larg în memoriul de apel, pe care le susține oral. Solicită admiterea apelului declarat de pârâtul Primarul Municipiului C-N, așa cum a fost formulat în scris, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea ambelor apeluri, ca fiind nefondate și inadmisibile, menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică; cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial în sumă de 3000 lei. Arată că preluarea CASBI a fost tranșată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție care este irevocabilă, iar în ce privește situația uzucapiunii, apreciază că sentința pronunțată de Tribunalul Cluj este legală. Se obligă ca până la sfârșitul dezbaterilor să depună la dosar factura privind onorariul avocațial încasat.
După închiderea dezbaterilor, reprezentanta reclamantei intimate a depus la dosar xerocopia facturii, care atestă plata onorariului avocațial de 3000 lei.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 816 din 22 septembrie 2006, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Cluja respins excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei - SRL; a respins acțiunea formulată de reclamanta, având ca obiect anularea dispoziției emise de pârât cu nr. 3267/17.07.2002, privind imobilul înscris inițial în CF nr. 6353 C-N și restituirea în natură a imobilului situat în C-N,-; s-a admite cererea de intervenție formulată de intervenienta - SRL, în interesul pârâtului Primarul Municipiului C-
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut faptul că reclamanta a formulat notificarea înregistrată sub nr. 247/20.06.2001 la Biroul executorului judecătoresc, prin care solicita restituirea în natură a imobilului situat în C-N,-, înscris în CF 6353 nr. top. 15, având ca proprietar tabular sub B 1 pe văduva lui, născută.
Reclamanta a făcut dovada faptului că este nepoata de fiică a defunctei, proprietar tabular.
Potrivit certificatului oficial nr. 200/1949 emis de Ministerul Finanțelor, Oficiul C se certifică că imobilul din C-N, str. -, proprietar, a fost pus sub controlul CASBI din 23.10.1945 până la data de 23.06.1949 când a trecut definitiv în proprietate Comandamentului
Potrivit jurnal nr. 63568/XIX/27.06.1949, Ministerul Finanțelor Publice - Comisia de lichidare CASBI, comunică Oficiului al jud. C că în ședința din 23.06.1949 a fost respinsă contestația lui și soția făcută împotriva Deciziei nr. 5019/1949. Deci, imobilele acestora rămân definitiv trecute în patrimoniul statului.
Potrivit extrasului de hotărâre din procesul verbal nr. 24/1956 emis de Sfatul Popular al orașului C, s-a aprobat transferul imobilului din- din administrarea în administrarea Sfatului Popular al orașului
Prin Dispoziția nr. 3267/17.07.2002 a fost respinsă cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului situat în C-N,-, înscris inițial în CF 6353 transcris în cărți funciare noi cu nr. - col și nr. - ind. cu nr. top. 15/1, respectiv 15/2, pentru că această categorie de imobile nu face obiectul Legii nr. 10/2001, nefiind preluate abuziv. Legea nr. 92/10.02.1945 este anterioară datei de 6 martie 1945 și se referă la persoanele apreciate în acel timp ca fiind inamici ai statului.
Prin încheierea CF nr. 18247/20.11.2000 s-a întabulat dreptul de proprietate al Statului Român în administrarea Consiliului Local al municipiului C-N în baza sentinței civile nr. 6839/2000 pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosar nr. 6556/R/2000, prin această hotărâre recunoscându-se dreptul de proprietate al statului prin Consiliul local al municipiului C-N cu titlu de uzucapiune, în contradictoriu cu pârâta indicată în hotărâre ca având domiciliul în C-N,-.
Între intervenientă și Consiliul local al municipiului C-N s-a încheiat un contract de închiriere pentru două încăperi situate în imobilul în litigiu, contractul fiind încheiat la data de 20.02.1995 pentru o perioadă de 5 ani. Contractul a fost prelungit potrivit Hotărârii nr. 743/1999 a Consiliului local al municipiului C- Potrivit autorizației de construire nr. 1561/26.07.1999 s-a autorizat înlocuirea tâmplărie de lemn cu tâmplărie de aluminiu pentru imobilul în litigiu în favoarea intervenientei.
n temeiul art. 49-56 Cod procedură civilă instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei - SRL, subliniind că în situația în care se va impune ca intervenienta să invoce și să dovedească un drept de creanță sau retenție asupra spațiului comercial aflat la parterul imobilului în litigiu aceasta are tot interesul de a susține poziția pârâtului din prezenta cauză de respingere a acțiunii pentru a putea să continue desfășurarea în viitor a contractului de închiriere.
Pe fond, s-a apreciat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, pentru actele normative anterioare datei de 6 martie 1945 sau ulterioare datei de 22 decembrie 1989 Legea nr. 10/2001 neavând aplicabilitate, chiar dacă, în prima ipoteză, actul normativ anterior datei de 6 martie 1945 fost transpus efectiv producându-și efectele în perioada de referință a legii speciale reparatorii. Singura excepție prevăzută de lege prin art. 1 alin. 1 vizează Legea nr. 139/1940, norma fiind de strictă interpretare, cu referire numai la bunurile rechiziționate, care se aflau și se află situate pe teritoriul actual al României.
Instanța concluzionează în sensul că imobilul pretins prin notificare nu face obiectul Legii nr. 10/2001, preluarea acestuia având la bază un act normativ anterior perioadei de referință a legii, respectiv anterior datei de 6 martie 1945.
Apare fără relevanță faptul că decizia nr. 5019/1949, prin care imobilul a fost preluat de Statul Român, este un act administrativ, cum fără relevanță rămâne și împrejurarea că statul a dobândit proprietatea prin această decizie administrativă.
Într-adevăr, art. 2 din Legea nr. 91/1945 dispune numai cu privire la dreptul de administrare al imobilelor, însă pot fi identificate în cuprinsul acestei legi norme incidente în materie, care stipulează și alte operațiuni juridice decât administrarea, respectiv: lichidarea întreprinderilor (art. 4), întrebuințarea soldului rezultat din înstrăinare și lichidare (art. 4).
Instanța invocă în sprijinul soluției date litigiului și dispozițiile art. 10 din Decretul nr. 228/1948, conform căruia bunurile trec de drept, prin efectul legii de față, în patrimoniul statului, dispozițiile art. 11 și art. 15 din același act normativ.
Se apreciază că în același sens sunt și prevederile Legii nr. 498/1942, ale Legii nr. 443/1944, Legii nr. 644/1944, Legii nr. 826/1946, Legii nr. 998/1946 și Legii nr. 333/1947.
Se reține că statul are un titlu dobândit în temeiul Legii nr. 91/1945, cu privire la imobilul în litigiu, iar Legea nr. 10/2001 nu permite analizarea acestui titlu, atâta timp cât imobilul nu intră sub incidența dispozițiilor reparatorii ale legii.
În ipoteza în care se verifică susținerile reclamantei conform căreia aceasta a fost vătămată în sensul prevederilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, prin neintroducerea sa în cauza civilă nr. 6556/2000, soluționată irevocabil, partea trebuia să își exercite drepturile procesuale în acel dosar, deoarece Legii nr. 10/2001 nu îi permite crearea unui alt cadru procesual.
În baza dispozițiilor art. 49-56 Cod proc. civ. se admite cererea de intervenție în interesul pârâtului, în raport cu rezolvarea dată acțiunii principale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta, solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii contestației și anulării dispoziției nr. 3267/17.07.2002 emisă de Primarul municipiului C-N, cu consecința restituirii în natură a apartamentelor nr. 6 și nr. 7 din imobilul situat administrativ în C-N,- și stabilirea dreptului la despăgubiri pentru partea din imobil care nu poate fi restituită în natură, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată determinate în proces.
În motivele declarației de apel, reclamanta susține că apare evident faptul că Legea nr. 91/10.02.1945, nu a dispus trecerea în proprietatea de stat a imobilului litigios și nu constituie titlul de dobândire a dreptului de proprietate, atâta timp cât prin acest act normativ s-a înființat, având atribuții în administrarea bunurilor mobile și imobile aparținând persoanelor menționate în art. 8 din Convenția de armistițiu încheiată la 12 septembrie 1944.
Abia la data de 4 septembrie 1948, prin Decretul nr. 228 fost desființată și în baza acestui act normativ s-a emis decizia nr. 5019/23.06.1949, care constituie temeiul trecerii în proprietatea statului a imobilului, autorii reclamantei fiind considerați absenteiști, în înțelesul art. 11 din decret.
Or, au fost câștigate cauzei înscrisuri care relevă cu certitudine faptul că proprietarul de carte funciară a decedat în lagăr în anul 1946, astfel că nu putea fi considerat inamic al Statului Român.
Decretul nr. 228/1948 a introdus proceduri speciale care derogă de la regulile în materie din Codul civil și ca atare bunurile au fost preluate fără titlu valabil, reclamanta fiind îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.
De altfel, statul nu și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară decât în anul 2002, când și-a constituit un titlu de întabulare într-o hotărâre judecătorească irevocabilă, prin care se constată dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Intimata - SRL C-N și-a exprimat poziția procesuală prin întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, cu aprecierea că soluția pe care prima instanță a dat-o litigiului este cea corectă ( 16-17 dosar nr-).
Au depus concluzii scrise la dosarul cauzei intimații - SRL C-N, Primarul municipiului C-N, precum și apelanta ( 21, 31, 44 dosar).
Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 24/A/26.01.2007, pronunțată în dosarul nr-, menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 7655/13.11.2007, a admis apelul reclamantei, a desființat în întregime sentința nr. 816/2006, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj, motivat pe următoarele considerente:
"Împrejurările esențiale de fapt ale cauzei, legate de identificarea imobilului care face obiectul dreptului litigios, de momentul și circumstanțele preluării acestuia de către stat, de situația juridică a imobilului la data preluării și, nu în ultimul rând, de calitatea reclamantei, aceea de succesor al proprietarului tabular, au fost cu certitudine stabilite prin hotărârea tribunalului și ele nu fac obiectul criticilor aduse sentinței prin declarația de apel.
Apare astfel inutilă reiterarea elementelor de fapt evocate mai sus și în prezentele considerente.
este în speță determinarea domeniului de aplicare a Legii nr. 10/2001, mai exact incidența normelor speciale reparatorii cu privire la imobilul situat administrativ în C-N,-, identificat în CF 6353 C, preluat de stat la data de 23 octombrie 1945, în baza Legii nr. 91/1945 și ulterior, a Decretului nr. 228/1948.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi.
Prin această normă generală, legiuitorul a stabilit domeniul de aplicare al legii, limitându-l în timp numai la acele preluări abuzive produse în intervalul cuprins între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, denumit "perioadă de referință".
, orice excepție de la regula evocată rămâne de strictă interpretare și aplicare, cu titlu de excepție fiind menționată expres Legea nr. 139/1940 asupra rechizițiilor.
Procedând la interpretarea acestui text normativ, în mod corect prima instanță a reținut că fac obiectul reglementării prin Legea nr. 10/2001 numai imobilele preluate în mod abuziv între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, invocarea oricăror alte temeiuri de preluare abuzivă, anterioare sau posterioare acestei perioade de referință, nefiind posibilă în cadrul procedurii prevăzute de lege.
Imobilul în litigiu a fost pus sub controlul la data de 23 octombrie 1945, în aplicarea Legii nr. 91 din 9 februarie 1945 pentru înființarea Casei de Administrare și Supraveghere a (publicată în Monitorul Oficial nr. 33/10.02.1945).
Acest organism, înființat ca persoană juridică sub autoritatea Ministerului Finanțelor, avea ca atribuție principală "administrarea bunurilor" aparținând persoanelor prevăzute de art. 8 din Convenția de armistițiu din 19 septembrie 1944; în acest sens se statuează prin dispozițiile art. 1 și art. 2 lit. a din lege.
Prin art. 8 al Convenției de armistițiu din 19 septembrie 1944, încheiată între România, pe de o parte și Aliate, pe de altă parte, România s-a obligat să "conserve" bunurile tuturor supușilor inamici, germani și unguri, precum și ale tuturor persoanelor de altă naționalitate, chiar români, care s-ar găsi pe teritoriile Germaniei, Ungariei sau pe teritoriile ocupate de aceste puteri.
În raportul întocmit de Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei Naționale către României, se subliniază faptul că administrarea acestor bunuri ridică probleme "de ordin administrativ, contabil și juridic" astfel că executarea art. 8 din Convenție "trebuie dată unui organism autonom, pus sub autoritatea tutelară a Ministerului Finanțelor".
Acest raport stă la baza adoptării Legii nr. 9/1945, prin care se înființează Casa de Administrare și Supraveghere a, în reprezentarea intereselor Statului Român, cu atribuții de identificare, preluare, conservare și administrare a întreprinderilor și bunurilor care cad sub incidența legii.
O interpretare istorico-teleologică permite așadar instanței să statueze în sensul că finalitatea Legii nr. 91/1945 a fost circumscrisă exclusiv obligației de executare a art. 8 din Convenția de evocată mai sus, ea nu a avut ca efect trecerea bunurilor respective în proprietatea statului, cum în mod eronat a considerat prima instanță.
Imobilul litigios a trecut în proprietatea Statului Român în baza art. 11 din Decretul nr. 228/1948 (publicat în Monitorul Oficial nr. 205/04.09.1948), prin care s-a dispus că bunurile aparținând cetățenilor români absenteiști, se lichidează prin restituire către proprietar, cei îndreptățiți la restituire urmând a depune cereri în termen de 90 de zile de la publicarea legii.
Prin același act normativ se stipulează că "bunurile vor trece de drept, prin efectul legii de față, în patrimoniul statului", în absența unei cereri de restituire formulată în termenul legal (art. 10 alin. 2). Constatarea trecerii se face prin decizie a consiliului de miniștrii, pe baza avizului Comisiei de lichidare a
Pentru imobilul în litigiu a fost emisă decizia nr. 5019/1949, rămasă definitivă prin respingerea contestației formulată de și soția.
Decretul nr. 228/1948 este așadar actul normativ care a reglementat situația juridică a bunurilor conservate și administrate până la acea dată de în baza Legii nr. 91/1945, legiferându-se în sensul unei treceri ex lege a dreptului de proprietate în patrimoniul statului.
Or, apare evident că Decretul nr. 228/1948 intră în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost ea stabilită prin art.1 alin. 1, imobilul pretins de reclamantă fiind unul preluat abuziv de stat, în înțelesul art. 2 alin. 1 din lege.
primei instanțe, în sens contrar, sunt expresia unei eronate interpretări a normelor substanțiale incidente, de natură să determine soluția admiterii apelului declarat de reclamantă, cu consecința desființării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la același tribunal, în baza art. 297 alin. 1 Teza I, Cod proc.civ.
Această rezolvare dată apelului apare ca absolut necesară, în condițiile în care, confirmând legalitatea dispoziției de respingere a notificării, practic prima instanță nu a rezolvat procesul pe fondul dreptului litigios, a dreptului la măsuri reparatorii pretinse de reclamantă. Prin urmare, necesitatea asigurării dublului grad de jurisdicție, obligă la o desființare cu trimitere, în sensul celor arătate mai sus.
Este util a sublinia faptul că rămâne fără relevanță juridică, în prezentul proces, împrejurarea dovedită în care Statul Român și-a constituit un al doilea titlu de întabulare, în anul 2000, respectiv o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care se constată că a dobândit dreptul de proprietate cu titlul de uzucapiune asupra unuia și aceluiași imobil, trecut în proprietate de stat în baza Decretului nr. 228/1948.
Cert este că imobilul intră sub incidența normelor speciale reparatorii ale Legii nr. 10/2001, urmând ca prima instanță, să facă aplicarea acestora, în raport cu situația juridică actuală, dovedită, a acestui bun.
Cu prilejul rejudecării, instanța va avea în vedere și susținerile părților litigante pe fondul dreptului, exercitându-și rolul activ în sensul lămurii acestora".
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr-, fiind soluționată prin sentința civilă nr. 515/09.10.2008, astfel: s-a admis cererea principală formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului C-N; s-a respins cererea de intervenție formulată de intervenienta - COM SRL; s-a dispus anularea dispoziției nr. 3267/2002 a Primarului municipiului C-N, cu consecința restituirii în natură în favoarea reclamantei a apartamentelor nr. 6 și 7 din imobilul situat în C-N,-, concomitent cu stabilirea dreptului la despăgubiri în favoarea aceleiași reclamante, pentru partea din imobil care nu poate fi restituită în natură în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către Statul Român, întrucât CASBI nu a avut nici un temei legal pentru a proceda la confiscarea imobilului, câtă vreme antecesorii reclamantei nu au comis nici o ilegalitate împotriva Statului Român în timpul războiului sau după război, iar hotărârea judecătorească în baza căruia Statul Român și-a întabulat dreptului de proprietate prin uzucapiune nu poate fi opusă procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001, întrucât statul nu a exercitat o posesie liniștită și utilă, ci și-a conservat posesia prin acte administrative impuse reclamantei și antecesorilor săi, astfel că, obținerea unui al doilea titlu pentru întabularea aceluiași imobil, trecut anterior în proprietatea statului, nu poate avea relevanță juridică.
Întrucât apartamentele 6 și 7 se găsesc încă în patrimoniul Statului Român, nefiind vândute chiriașilor, în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 s-a apreciat de către tribunal că acestea pot fi restituite în natură, iar pentru restul imobilului s-au stabilit despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, pe de o parte pârâtul Primarul municipiului C-N, iar pe de altă parte intervenienta - COM SRL.
Prin propriul apel pârâtul a solicitat să se modifice sentința apelată, în sensul stabilirii dreptului la despăgubiri în condițiile Titlului VII pentru întreg imobilul în litigiu, cu motivarea că Statul Român are un drept de proprietate valabil asupra imobilului în litigiu, dobândit printr-o hotărâre judecătorească în uzucapiune, bucurându-se astfel de toate prerogativele dreptului de proprietate recunoscute de lege oricărui subiect de drept. În plus, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român prin decizia nr. 5019/1949 a Comisiei de lichidare CASBI, decizie pe care numitul, moștenitorul proprietarei a contestat-o la acea dată, contestația fiindu-i respinsă.
S-a mai arătat de către pârâtul apelant că de la data recunoașterii dreptului de proprietate al Statului Român cu titlu de uzucapiune, prin sentința nr. 6839/2000, Statul Român nu a fost notificat cu privire la intenția de revendicare a imobilului, iar în CF nu a fost notată vreo acțiune cu un astfel de obiect, așa încât potrivit art. 32-33 din Decretul-lege nr. 115/1938 se poate aprecia că Statul Român a avut o posesie utilă și liniștită.
În sfârșit, arată pârâtul apelant în cauză trebuiau avute în vedere prevederile art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001, fiind absurd și lipsit de temei să se solicite statului sau altei persoane să prevină o eventuală intenție de revendicare, astfel cum lasă reclamantul să se înțeleagă.
Prin propriul apel, intervenienta apelantă a solicitat schimbarea în totalitate a sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei și a admiterii cererii de intervenție accesorie, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului intervenienta a reiterat pe scurt istoricul cauzei, arătând că imobilul nu a fost preluat în mod abuziv de către Statul Român, fiind preluat în baza Legii nr. 91/1945 pentru înființarea CASBI, fiind trecut efectiv în proprietatea Statului Român prin decizia nr. 5019/1949 a Comisiei de lichidare a CASBI, decizie contestată de moștenitorul fostei proprietare tabulare, iar contestația respinsă, întrucât această lege nr. 91/1945 viza o anumită categorie de persoane, care, în acea perioadă erau considerate inamici ai statului. Prin urmare, imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001 întrucât nu a fost preluat după data de 6 martie 1945.
Mai mult decât atât, Statul Român s-a întabulat pe baza unei sentințe judecătorești cu nr. 6839/2000, prin uzucapiune, dosar judecat în contradictoriu cu antecesoarea în drepturi a reclamantei din prezenta cauză, numita.
Dacă se menține soluția primei instanței, se ajunge în situația în care această hotărâre judecătorească va fi lipsită de efecte juridice, existența acestei hotărâri în uzucapiune constituind încă un argument în sprijinul ideii că în prezent Statul Român deține titlul de proprietate valabil asupra imobilului în litigiu.
O altă critică adusă hotărârii primei instanțe de către intervenienta apelantă vizează nelegalitatea restituirii în natură a apartamentelor nr. 6 și 7, în opinia acestei apelante fiind profund nelegal ca restul apartamentelor din imobil să poată fi vândute în baza Legii nr. 112/1995, iar apartamentele nr. 6 și 7, care aveau o altă destinație decât aceea de spațiu locativ, să nu poată fi vândute, respectiv cumpărate, chiar dacă intervenienta era beneficiara Legii nr. 550/2002, această diferență de tratament între chiriașii aceluiași imobil, subliniind nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate.
Apelurile sunt nefondate.
În esență, motivele de apel expuse în cele două memorii de apel, ale pârâtului și ale intervenientei, se structurează pe două idei, o primă idee vizează preluarea cu titlu valabil a imobilului în litigiu de către Statul Român - ambii apelanți susținând că imobilul nu a fost preluat în mod abuziv de către stat -, iar oad oua idee vizează legalitatea restituirii în natură, în favoarea reclamantei a apartamentelor nr. 6 și 7 din imobilul litigios.
În legătură cu primul motiv de apel, cel referitor la lipsa oricărui caracter abuziv al preluării imobilului de către Statul Român, Curtea constată că acesta nu mai comportă nici un fel de discuții și nu mai poate fi analizat, în prezentul ciclu procesual, caracterul abuziv ori lipsit de abuz al preluării imobilului de către Statul Român, fără ca prin această analiză să nu se aducă atingere autorității de lucru judecat de care se bucură decizia civilă nr. 24/A/26.01.2007 a Curții de Apel Cluj, menținută în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 765/13.11.2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, prin susmenționata decizie s-a statuat irevocabil în sensul că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către stat, încadrându-se astfel în prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, întrucât, deși afirmativ imobilul a fost preluat de stat la data de 23.10.1945, în baza Legii nr. 91/1945, în realitate, preluarea imobilului s-a făcut în baza Decretului nr. 228/1948.
Astfel, imobilul în litigiu situat în C-N,- identificat în CF nr. 6353 Caf ost pus sub controlul CASBI la data de 23.10.1945, în aplicarea Legii nr. 91/1945, însă, a fost trecut efectiv în proprietatea Statului Român în baza art. 11 din Decretul nr. 228/1948, text legal care prevedea că bunurile aparținând cetățenilor români absenteiști, se lichidează prin restituire către proprietar, cei îndreptățiți la restituire putând să depună cereri în acest sens în termen de 90 de zile de la data publicării legii, art. 10 alin. 2 din același act normativ prevăzând că bunurile vor trece de drept, prin efectul legii de față, în patrimoniul statului, în absența unei cereri de restituire formulată în termen legal, iar constatarea trecerii se face prin decizie a Consiliului de Miniștri, pe baza avizului Comisiei de lichidare a CASBI.
În speță, a fost formulată o astfel de cerere de restituire de către și soția, respinsă, rămânând astfel definitivă decizia nr. 5019/1949.
S-a statuat așadar în mod irevocabil, de către Curtea de Apel Cluj, că actul normativ în baza căruia a fost preluat abuziv imobilul în litigiu de către Statul Român, este Decretul nr. 228/1948, act normativ care a reglementat situația juridică a bunurilor conservate până la acea dată de CASBI în baza Legii nr. 91/1945, și că acest Decretul nr. 228/1948 se încadrează în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.
Or, față de această statuare irevocabilă și cu putere de lucru judecat, în sensul preluării abuzive de către Statul Român a imobilului în litigiu, în perioada de referință supusă Legii nr. 10/2001, este evident că în actualul cadrul procesual nu se poate rediscuta caracterul abuziv sau valabil al preluării imobilului, fără ca prin aceasta să nu se aducă atingere autorității de lucru judecat de care se bucură respectiva hotărâre judecătorească.
De altfel, așa cum pertinent a sublinia prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei, Statul Român nu-i poate opune reclamantei în procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, posesia valorificată prin sentința civilă nr. 6839/2000, prin care afirmativ Statul Român ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra aceluiași imobil cu titlu de uzucapiune, întrucât, pentru o atare finalitate ar fi fost necesar să se exercite o posesie utilă, cu bună-credință, în timp ce posesia exercitată de Statul Român asupra acestui imobil nu a fost una utilă și de bună-credință, câtă vreme Statul Român a impus antecesorilor reclamantei și reclamantei, prin acte administrative abuzive această posesie, și tot astfel a și conservat-
Se pune firesc întrebarea, de ce mai avea Statul Român nevoie de un alt titlu pentru întabularea imobilului în litigiu în favoarea sa, respectiv o hotărâre judecătorească de uzucapiune, dacă prima preluare a imobilului în anii 1945, 1948-1949 nu a fost una abuzivă?
Statului Român pe acest artificiu juridic, al dobândirii unui titlu în uzucapiune, subliniază încă o dată caracterul abuziv al preluării imobilului în baza Legii nr. 91/1945 și a Decretului nr. 228/1948.
Așa fiind, Curtea constată că problematica preluării abuzive a imobilului în litigiu de către Statul Român a fost tranșată irevocabil, cu autoritate de lucru judecat, prin decizia nr. 24/A/2007 a Curții de Apel Cluj, menținută prin decizia 7655/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nemaiputând fi reiterate.
În legătură cu cel de-al doilea motiv de apel invocat de fiecare din cei doi apelanți, respectiv nelegalitatea restituirii în natură, către reclamanta, a apartamentelor nr. 6 și 7, Curtea constată că acesta este nefondat, motivat pe următoarele considerente:
Prin decizia nr. 24/A/2007 a Curții de Apel Cluj, menținută prin decizia 7655/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat în sensul că reclamanta este persoană îndreptățită în baza Legii nr. 10/2001, fiind moștenitoare a fostei proprietare tabulare, respectiv nepoata de fiică a acestei defuncte ( 9-14 dosar fond), calitate în care a formulat notificarea înregistrată la Biroul executorului judecătoresc sub nr. 247/20.06.2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în C-N,-, înscris în CF nr. 6353 C nr. top 15.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată și actualizată, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice altă persoană juridică în perioada de referință se restituie în natură, în condițiile Legii nr. 10/2001, alin. 2 al aceluiași text legal prevăzând că în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Art. 7 din aceeași lege instituie de asemene regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, regulă consacrată și în art. 9 al Legii nr. 10/2001, care statuează în sensul că imobilele preluate în mod abuziv, indiferente în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
În speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001, republicată, invocată de pârâtul apelant în susținerea apelului său, întrucât apartamentele nr. 6 și 7 nu au fost înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale, astfel încât măsurile reparatorii să poată fi stabilite în echivalent pentru cele două apartamente, așa cum pretinde acest text legal, ele găsindu-se în patrimoniul Statului Român, și fiind închiriate în baza unor contracte de închiriere, în favoarea a două societăți comerciale, - COM SRL și - SRL, aspect confirmat de adresa nr. -/452.1/25.09.2008 a Primăriei municipiului C-N - Direcția Patrimoniul Municipiului și Evidența Proprietății ( 12 dosar fond).
Astfel, la fila 72 din primul dosar de fond a fost depus contractul de închiriere 1875/21.12.1989, încheiat de intervenientă, iar la fila 71 fost depus contractul de închiriere nr. 1910/11.01.2000, încheiat de - SRL.
Prin urmare, câtă vreme cele două apartamente, având destinația de spații cu altă destinație decât locuințe nu au fost înstrăinate, respectiv vândute cu respectarea dispozițiilor legale, aflându-se pe mai departe în patrimoniul Statului Român, ele se impuneau a fi restituite reclamantei, persoană îndreptățită la restituire în baza Legii nr. 10/2001, prin prisma art. 3 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 2 din această lege, în natură în condițiile art. 1 alin. 1, art. 7 alin. 1 și art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Așa fiind, constatându-se că prima instanță în mod legal, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 republicată, a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamantei, a apartamentului nr. 6 și 7, precum și măsuri reparatorii în echivalent pentru restul imobilului ce nu este susceptibil de restituire în natură, Curtea, în temeiul art. 295, art. 296. proc. civ. urmează să respingă ca nefondate ambele apeluri, cu consecința menținerii sentinței apelate ca fiind legală și temeinică.
În temeiul art. 274. proc. civ. apelanții vor fi obligați în solidar la plata către intimata reclamantă a sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial aferent contractului de asistență juridică nr. 9/2/19.02.2009, sumă justificată prin factura nr. 109/19.02.2009 ( 17,18).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N și de intervenienta - " COM" SRL împotriva sentinței civile nr. 515 din 09.10.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numiții apelanți, în solidar, să plătească intimatei suma de 3000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
--- - - - - -
Red./dact.MM
5ex./13.03.2009
Jud.fond:
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Eugenia Pușcașiu
