Speta Legea 10/2001. Decizia 9/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 9/
Ședința publică din 20 ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanții, prin moștenitor, domiciliată în Târgu M, B-dul 1 - 2. nr.206,.11, domiciliat în Târgu M,-/A, domiciliat în Târgu M, B-dul 1 - 2. nr. 241,. 21 și, domiciliată în Târgu M,-, împotriva sentinței civile nr. 841 din 30 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 720/2006.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea din 13 ianuarie 2010 - încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie - pronunțarea fiind amânată pentru astăzi, 20 ianuarie 2010.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 12 iulie 2001 ( dosar nr. 5328/2001 ) reclamanții, și au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele și obligarea acestora la restituirea în natură a imobilului cu construcții "atelier: hală de producție, din cărămidă, sopron de lemne, buncăr și finisaj din cărămidă, vestiar, birou, grup sanitar din cărămidă, rezervor de aer cu cota de 862/1127" și teren aferent în suprafață de 862. situat în Târgu M, -, nr.18, județul M, cuprins în F nr. 90952 Târgu M, nr. top. 59/4, 59/3/1/2, 2/1/2, transcris din nr. 32 și 312/II Târgu
În motivarea cererii s-a arătat că imobilul în cauză a fost preluat de Statul Român în mod abuziv, în temeiul Legii nr. 119/1948, anterior imobilul formând proprietatea antecesorilor reclamanților ( ) și, fiecare cu o cotă de 1 parte. După preluarea imobilului, acesta a intrat în administrarea operativă a fostei Întreprinderi de Stat " ", care apoi a devenit Întreprinderea de prelucrare a lemnului "23 august", antecesoarea de drept a Târgu M, și care în anul 1991 participat în calitate de asociat la înființarea, din contractul de asociere autentificat sub nr. 7971/1991 reieșind că o parte din bunurile imobile mai sus descrise au fost aduse de ca aport la capitalul social. Reclamanții au adus la cunoștința celor două societăți în anul 1991 că înțeleg să revendice imobilul în cauză și că în ipoteza privatizării societății solicită a nu fi inclus și imobilul în cauză în patrimoniul societății și să nu fie înstrăinat.
În drept au fost invocate prevederile art. 1 alin.1, art. 2 lit. a, art. 6 alin. 2, art. 21, art. 24 alin. 7 și 8 din Legea nr. 10/2001.
La data de 8 februarie 2002, reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând introducerea în cauză a pârâtei și anularea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1126/22 mai 2001 și 4270/28 august 2001, arătând că acestea sunt lovite de nulitate absolută, fiind încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, mai mult, după declanșarea procedurii de revendicare de către reclamanți.
Prin sentința civilă nr. 321/14 iunie 2002, tribunalul a respins ca nefondată acțiunea reclamanților reținând că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, întrucât la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilul în cauză aparținea unei societăți constituite în condițiile Legii nr. 31/1990, astfel că, chiar prin anularea contractelor de vânzare-cumpărare prin care imobilul a intrat în patrimoniul, imobilul ar reveni în patrimoniul unei societăți comerciale față de care de asemenea nu sunt aplicabile prevederile mai sus menționate.
Soluția a fost menținută prin decizia civilă nr. 7/A/6 februarie 2003 Curții de APEL TÂRGU MUREȘ, însă aceasta a fost casată prin decizia nr. 7953/12 octombrie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție, împreună cu sentința civilă nr. 321/14 iunie 2002, corelativ cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe - Tribunalul Mureș, reținându-se că nu a fost analizat aspectul bunei sau relei-credințe a pârâtelor la dobândirea imobilului din litigiu și nici eventuala îndreptățire a reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent, conform notificării formulate.
Procedând la rejudecarea cauzei, Tribunalul Mureșa pronunțat sentința civilă nr. 841 din 30 mai 2007, dispunând după cum urmează:
S-a respins excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâta
S-a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată.
S-a dispus judecarea separată a cererii de chemare în garanție formulată de în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Societatea de Investiții Funciare - și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a avut în vedre următoarele motive:
Excepția prematurității acțiunii este neîntemeiată în condițiile în care nu s-a respectat termenul de 60 de zile de soluționare a notificării prevăzut de Legea nr. 10/2001, aspect care îi îndreptățește pe reclamanți să se adreseze instanței.
Întrucât cererea de chemare în garanție a fost formulată cu încălcarea art. 61 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, urmează să se judece separat.
Pe fondul cauzei, s-a apreciat că imobilul în cauză a fost preluat de stat în temeiul Legii nr. 119/1948; prin urmare, sunt aplicabile în cauză prevederile art. 2 alin.1 lit. a din Legea nr. 10/2001, fiind o preluare cu titlu.
S-a reținut totodată că nu sunt incidente dispozițiile art. 20 alin.1 și 2 pentru a restitui imobilul în natură, societățile pârâte fiind societăți cu capital privat.
Deși încă din 1991 reclamanții au adus la cunoștința intenția de a revendica imobilul, în cauză s-a apreciat incidența art. 46 alin.2 din legea nr. 10/2001. Astfel, la privatizarea nu fuseseră edictate legile de restituire, astfel că simpla manifestare a intenției reclamanților nu poate fi considerată o dovadă a relei credințe, cu atât mai mult cu cât privatizarea s-a efectuat cu respectarea prevederilor în vigoare la momentul privatizării. De altfel, reclamanții nici nu au solicitat anularea contractelor de privatizare, astfel încât formularea cererii de nulitate a contractelor de vânzare-cumpărare este și lipsită de interes.
În ceea ce privește acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, nu au calitate pârâtele chemate în judecată, în condițiile în care art. 27 alin.2 din legea nr. 10/2001 prevede că este competentă instituția publică implicată în actul de privatizare.
Prin decizia civilă nr. 118/A/28 noiembrie 2008, Curtea de APEL TÂRGU MUREȘa respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanți și de chemata în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin decizia nr. 5241/26 septembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanți, a casat în parte soluția instanței de apel și a trimis cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 841/ 30 mai 2007 Tribunalului Mureș. Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei nr. 118/A/28 noiembrie 2008 și s-a respins ca nefondat recursul declarat de chemata în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice
Din cuprinsul considerentelor deciziei de casare, rezultă că instanța supremă a apreciat că în soluționarea cauzei prezintă importanță valabilitatea titlului de preluare a imobilului de către stat, acest lucru influențând competența de soluționare a notificării și natura măsurilor reparatorii care pot fi acordate în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul că, în raport de valabilitatea titlului statului este necesar a se face sau nu aplicarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma de la data intrării în vigoare a legii și a formulării notificării, aceasta atât din perspectiva dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și a Deciziei nr. 830/2008 a Curții Constituționale.
Prin urmare, instanța supremă statuat că, în condițiile în care imobilul ar fi preluat fără titlu valabil, este înlăturată aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001 ( în forma de la data intrării în vigoare legii ), neprezentând relevanță întrunirea celorlalte condiții impuse de textul legal.
Procedând la rejudecarea cauzei, conform prevederilor art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea de apel reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, un bun se consideră a fi fost preluat cu titlu valabil de către Statul Român în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 dacă au fost respectate Constituția, tratatele internaționale la care România era parte și legile în vigoare la data preluării.
În speță, imobilul revendicat de reclamanți a fost preluat de către stat, din proprietatea antecesorilor acestora, în baza Legii nr. 119/11 iunie 1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi - art. 1 pct. 20, poziția nr. 16 din lista anexă nr. 8.
Actul normativ menționat fiind edictat sub imperiul Constituției intrate în vigoare la 13 aprilie 1948, trebuia să răspundă exigențelor impuse de art. 11, care statua că, atunci "când interesul general cere, mijloacele de producție, băncile și societățile de asigurare, care sunt proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice, pot deveni proprietatea statului, adică bun al poporului, în condițiunile prevăzute de lege".
Formal, Legea nr. 119/1948 a răspuns exigențelor impuse de Constituția în vigoare, în sensul că a prevăzut în cuprinsul art. 11 alin.1 că " statul va acorda despăgubiri proprietarilor și acționarilor întreprinderilor naționalizate".
Din cuprinsul procesului-verbal de preluare a imobilului din litigiu, încheiat la 30 iunie 1948, și al anexelor acestuia ( filele 128 - 196 dosar apel), nu rezultă că foștii proprietari ar fi beneficiat de vreo despăgubire, conform prevederilor legale anterior menționate, fapt care conduce instanța de apel la concluzia că imobilul a trecut în proprietatea statului fără un titlu valabil, cu încălcarea însăși a dispozițiilor actului de naționalizare și a Constituției în vigoare la data preluării, care, prin dispozițiile art. 8 alin.1, garanta și recunoștea proprietatea particulară și dreptul de moștenire, iar prin art. 10 dispunea că exproprierea putea fi făcută pentru o cauză de utilitate publică, pe baza unei legi, cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât și la data formulării de către reclamanți a notificării prin care au solicitat pârâtelor "" și " restituirea în natură a imobilului ( 11 aprilie 2001 - filele 3, 4 dosar fond ), dispozițiile art. 27 alin.1 stabileau dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent - cu referire la imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale - doar în situația în care era vorba de imobile preluate cu titlu valabil.
Prin urmare, aplicabilitatea prevederilor art. 27 este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două elemente: preluarea proprietății cu titlu valabil și faptul evidențierii în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale. În ipoteza în care se constată că doar una dintre aceste condiții a fost îndeplinită - precum în speță, ultima dintre ele - devine activ principiul restituirii în natură, consacrat de art. 1 alin.1 din lege.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât reclamanții aveau, la data formulării notificării, chiar dacă nu "un bun" - în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, în mod cert "o speranță legitimă" de redobândire a imobilului în natură, speranță dată tocmai de către legiuitorul român, prin modul de concepere a conținutului art. 27 alin.1 la momentul edictării legii.
Împrejurarea că ulterior, pe parcursul judecării cauzei, același legiuitor le-a răpit reclamanților această speranță legitimă ( calificată în mod constant de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind un element esențial al dreptului de proprietate ), intervenind în conținutul art. 27 alin.1 din lege prin înlăturarea condiției de "preluare cu titlu valabil", nu este de natură a conduce instanța la o altă concluzie în abordarea prezentului litigiu, deoarece prin Decizia nr. 830/8 iulie 2008 Curții Constituționale s-a constatat că modificarea adusă textului de lege menționat ( în prezent art. 29 ) încalcă dispozițiile art. 15 alin.2 și ale art. 16 alin.1 din Constituție.
Față de constatările anterior relevate, curtea de apel apreciază ca fiind eronată reținerea de către prima instanță a lipsei de interes a reclamanților în susținerea cererii de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate ulterior cu privire la imobilul revendicat - cu motivarea că, nesolicitându-se anularea actelor de privatizare, imobilul s-ar afla tot în patrimoniul unei societăți comerciale cu capital privat.
Sub acest aspect trebuie observat, însă, că în sensul prevederilor art. 27 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 (în prezent art. 29) nu era necesar ca imobilul în sine să fi făcut obiectul actelor juridice încheiate pe parcursul procesului de privatizare, ci ca unitatea în patrimoniul căreia se afla la momentul notificării să fi fost privatizată conform cerințelor legale. Prin urmare, nu prezintă nicio relevanță faptul că reclamanții nu au solicitat anularea actelor de privatizare, deoarece textul art. 27 alin.1 din lege, în forma aflată în vigoare la data formulării de către reclamanți a notificării, este de strictă interpretare, nepermițând extrapolări de genul celor reținute de către prima instanță și invocate în apărare de către pârâtele deținătoare ale imobilului revendicat.
Revenind la calificarea bunului din litigiu ca fiind preluat de Statul Român fără titlu valabil, Curtea constată că, la data notificării, acesta se încadra în prevederile art. 2 alin.1 lit. h), devenit în urma ultimei republicări - art. 2 alin.1 lit. i), situație în care aplicarea dispozițiilor art. 27 alin.1 ( în prezent art. 29 ) este înlăturată, restituirea în natură fiind posibilă.
În ceea ce privește contractele de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtele "" - cu privire la construcții ( contract autentificat sub nr. 1126/22 mai 2001 ) și "" - cu privire la teren ( contract autentificat sub nr. 4270/28 august 2001 ), ambele în favoarea pârâtei "", Curtea constată că acestea sunt lovite de nulitate absolută, în sensul prevederilor art. 46 alin.2 din legea nr. 10/2001 ( forma în vigoare la data încheierii acestora ), neputând fi reținută buna-credință a părților contractante, în contextul în care actele de înstrăinare au fost încheiate la scurt timp după inițierea de către reclamanți a procedurii administrative de restituire.
În fine, sub același aspect, nu poate fi ignorată, de asemenea, nici împrejurarea că, la data de 10 septembrie 1991, reclamanții s-au adresat pârâtei "", aducându-i la cunoștință intenția lor de a revendica imobilul, în situația în care vor fi adoptate acte normative care vor permite acest lucru. ( fila 8 dosar fond ). Chiar dacă, la acel moment nu erau încă edictate legile reparatorii în privința imobilelor preluate de Statul Român în perioada regimului comunist, demersul reclamanților era de natură a-l atenționa pe deținătorul bunului că titlul său ar putea fi desființat, ceea ce ar fi trebuit să-l determine a acționa cu maximă prudență în viitor, atunci când s-ar fi pus problema unei eventuale înstrăinări.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, va admite apelul declarat de reclamanți și va schimba în parte hotărârea primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii, anulării contractelor de vânzare-cumpărare menționate și obligării pârâtelor la restituirea către reclamanți imobilului din litigiu, în natură.
Nu vor fi acordate cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanții, prin moștenitor, domiciliată în Târgu M, B-dul 1 - 2. nr.206,.11, județul M, domiciliat în Târgu M,-/A, județul M, -, domiciliat în Târgu M, B-dul 1 - 2. nr. 241,. 21, județul M și -, domiciliată în Târgu M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 841/30 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 720/2006.
Schimbă în parte hotărârea atacată și, drept consecință:
Admite acțiunea formulată și precizată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâtele "", cu sediul în Târgu M,-, județul M, "", cu sediul în Târgu M, nr. 18, județul M și "", cu sediul în Târgu M,-,. 2, județul M, prin lichidator și, drept consecință:
Anulează contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.1126/22 mai 2001 și 4270/28 august 2001.
Obligă pârâtele să restituie în natură reclamanților imobilul înscris în nr. 90952 Târgu M, nr. top. 59/4, 59/3/1/2 și 2/1/2 (transcris din nr. 32 și 312/II ), compus din construcții "atelier: hală de producție, din cărămidă; sopron de lemn; magazie de lemn; șopron de lemn; buncăr și finisaj din cărămidă; vestiar; birou; grup sanitar, din cărămidă; rezervor de aer", cu cota de 862/1127 din întreg și teren aferent în suprafață de 862. situat în municipiul Târgu M,-.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
12 exp./25.02.2010
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
