Speta Legea 10/2001. Decizia 90/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 90
Ședința publică din data de: 07.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Carmen Georgeta Negrilă
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva sentinței civile nr. 1408/05.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, -, -, -, -,.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns intimații - reclamanți, -, -, -, -, reprezentați de avocat, cu împuternicire avocațială nr. -/19.03.2009, aflată la fila nr. 23 din dosar, lipsind apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la termenul de judecată anterior s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru a da posibilitatea intimaților - reclamanți să ia cunoștință de conținutul motivelor de apel, reținându-se acordul părții adverse. Menționează că apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de apel.
Reprezentantul intimaților - reclamanți, -, -, -, -, solicită respingerea apelului promovat de către partea adversă, ca neîntemeiat și nelegal.
Totodată învederează că, potrivit Deciziei nr. XX/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în situația în care unitatea deținătoare sau unitatea investită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin dispozițiile art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau de la depunerea actelor doveditoare, instanța este ținută să evoce fondul și să constate, dacă este sau nu întemeiată cererea.
În ceea ce privește termenul de 60 de zile, arată că, potrivit doctrinei în materie, acesta nu este un termen de recomandare, cum greșit a considerat apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
Concluzionând, solicită respingerea apelului ca nefondat și precizează că partea pe care o reprezintă înțelege să își rezerve dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată. Depune concluzii scrise.
Curtea, apreciind cauza lămurită, dispune încheierea dezbaterilor și o reține în vederea pronunțării asupra cererii de apel formulată de către apelantul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL împotriva sentinței civile nr. 1408/05.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, -, -, -, -,.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub nr. 10209/3/11.03.2008 reclamanții, -, -, -, -, și, prin mandatar, au cheamat în judecată pârâtul MUNICIPIUL B, prin Primarul General, pentru ca prin hotărârea ce se va, să se dispună obligarea acestuia la restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 303 mp, situat în B,- fostă-, sector 2, preluat de către stat în mod abuziv de la autorul reclamanților.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că terenul în cauză a fost dobândit în proprietate de autorul lor - (căsătorit cu ) prin actul de vânzare cumpărare încheiat la data de 23 martie 1930, de la numitul. Ulterior, autorii și-au construit pe acest teren o casă din paiantă, formată din 3 camere, hol vestibul, baie, bucătărie și 2 magazii din lemn.
La data de 21.01.1964 a decedat, moștenirea acestuia fiind culeasă de către, fiul său, căruia i-a revenit întreaga masă succesorală prin renunțarea soției supraviețuitoare și fiică, situație atestată de certificatul de moștenitor nr. 140/1964 emis de fostul notariat de Stat al Raionului 1 Mai, B, iar la data de 23.01.1980, a încetat din viață, moștenirea acesteia fiind culeasă de cei 2 copii și.
La data de 22.09.2000, a încetat din viață numitul, moștenitorii legali ai acestuia fiind soție supraviețuitoare și, soră, astfel cum rezultă din certificatele de moștenitor 888/1980 eliberat de fostul Notariat de Stat al Sectorului 2, nr. 20/5.04.2001 și nr. 36/19.06.2006 emise de Biroul Notarilor Publici asociați &.
La data de 29.06.2002 a încetat din viață numita, iar succesiunea acesteia, conf. certificatului de moștenitor nr. 112/2005 a fost culeasă de ultimii opt reclamanți din prezenta cerere.
În temeiul Legii 10/2001 a fost formulată notificarea 13.02.2002, expediată prin Biroul executori1or judecătorești și, prin care și au solicitat pârâtului restituirea în natură a terenului în suprafață de 303 mp situat în-, sector 2.
S-a mai precizat că, în anul 1988 construcția de pe acest teren a fost demolată și autorii reclamanților au fost evacuați, fără ca în temeiul acestei operațiuni statul să dețină vreun titlu legitim.
Având în vedere faptul că de la data notificării și depunerii actelor care dovedesc temeinicia și legalitatea solicitării reclamanților, au trecut circa 7 ani, fără ca pârâtul să-și îndeplinească obligația legală în termenul de 60 zile, s-a formulat prezenta cerere pe care se solicită admiterea și prin hotărârea ce o se va da, să oblige pârâtul Municipiul B prin Primarul General să restituie în natură terenul în suprafață de 303 mp, situat în B- sector 2.
În drept, acțiunea a fost întemeiază pe dispozițiile Legii 10/2001.
n cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri și expertiza topo.
Prin sentința civilă nr. 1408F/5.09.2009, Tribunalul București, Secția a V-a Civilă a admis cererea și a dispus obligarea pârâtului să restituie în natură către reclamanți terenul în suprafață de 313,23. situat în B,- (fostă-) sector 2, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin actele depuse la dosar reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 1 0/2001, așa cum stabilesc dispozițiile art. 3-4 din acest act normativ, terenul în suprafață de 303 mp. făcând obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 23.03.1930 în care în calitate de cumpărător figurează autorul reclamanților.
Imobilul a cărui restituire s-a solicitat a trecut în proprietatea statului, așa cum rezultă din adresa emisă de către pârât - Direcția de Evidență Imobiliară și Cadastrală sub nr. -/11292/17.07.2008.
Tribunalul a constatat din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de către expert topo, că terenul ce face obiectul cererii are o suprafață de 313,23 mp fiind liber de construcții și nu este afectat de detalii de sistematizare.
În raport de cele reținute, s-a apreciat că cererea reclamanților este fondată și a fost admisă, în sensul obligării pârâtului ca în termen de 60 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii să restituie în natură reclamanților suprafața de 313,23 mp teren, situat în B,-, sector 2, identificat între punctele 1,2,3,4, din schița anexă a raportului de expertiză, în aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care pot fi restituite în natură terenurile libere de construcții.
În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâtul Municipiul B, prin Primar General a formulat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul a susținut că în mod nelegal prima instanță a dispus obligarea sa să restituie în natură intimaților terenul în suprafață de 313,23. situat în B,-, (fosta-, sector 2), identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert, întrucât prin dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 legiuitorul a stabilit că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.
Prin urmare, instanța de judecată nu se putea subroga într-un drept pe care legea l-a atribuit în sarcina unității deținătoare și nu putea soluționa fondul notificării, atâta vreme cât procedura administrativă nu a fost finalizată.
Potrivit art. 25, în înțelesul dat de Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau după caz de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.
Așadar, termenul de 60 zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referința, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare (art. 25 Legea nr. 10/2001, republicata - pct. 25.1 nr.HG 250/2007).
În cazul în care persoana îndreptățită a depus o dată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care nu s-au depus actele doveditoare deodată cu notificarea, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
Mai mult decât atât, Normele Metodologice fac vorbire de necesitatea existenței, alături de notificare și celelalte acte, a unei precizări a persoanei îndreptățită la restituire în sensul că nu mai deține alte probe, precizare ce condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării. (pct.25.1 din nr.HG 250/2007).
În speță, reclamanții nu au arătat care este data depunerii ultimului înscris și nici nu au făcut dovada existenței unei astfel de precizări, context în care, obligația de a emite dispoziție de restituire o considerăm cel puțin prematură.
Instanța de fond a reținut calitatea de persoană îndreptățită a reclamanților la restituire în natură ignorând dispozițiile Legii nr. 10/2001 sau aplicându-le trunchiat.
Notificarea ce face obiectul dosarului nr. 23983/2002 urmează a fi analizată pe cale administrativă și, dacă se va stabili că imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, iar solicitanții nu se numără printre categoriile de persoane exceptate de la beneficiul legii, s-a făcut dovada dreptului de proprietate, s-a formulat notificarea în termen legal, se va emite o dispoziție conform art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Se mai arată că termenul de 60 de zile pentru a răspunde notificării prevăzut de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 este un termen de recomandare, norma legală sus menționată având caracter dispozitiv, iar nu imperativ. De altfel, depășirea termenului de recomandare de 60 zile prevăzut pentru soluționarea cererii poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care termenul a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Intimații pârâți nu au formulat întâmpinare la motivele de ape, în ședința publică de azi, depunând însă concluzii scrise prin care au solicita menținerea soluției primei instanțe ca legală și temeinică.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Apelul formulat este nefondat.
Analizând materialul probator administrat în cauză, văzând critivile formulate prin motivele de apel și examinând sentința atacată sub toate aspectele, în limitele devoluțiunii fixate prin acestea, conform art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază ca legală și temeinică soluția apelată, pentru cele ce se vor arăta.
Intimații reclamanți prin autoarea lor, pe calea notificării formulate în termen legal, prin executor judecătoresc, notificare nr. 806/12.02.2002, înregistrată în evidențele Primăriei sub nr. 23983/2002, conform relațiilor de la fila 37 dosar fond, au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 303 mp situat la adresa din B,- (fostă-), sector 2, imobil ce a fost preluat abuziv de stat în anul 1988 și care a aparținut autorului inițial al părților -, conform contractului de vânzare cumpărare din 23.04. 1930 aflat la fila 14 dosar primă instanță.
Deși notificarea a fost formulată în termen legal și era însoțită de înscrisurile doveditoare pentru a se putea decide cu privire la măsurile reparatorii solicitate de intimați în baza legii speciale și cu toate că termenul de imperativ de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. 1 din Legea 10/2001, republicată este de mult epuizat, apelantul nu a procedat la emiterea dispoziției motivate de soluționare a notificării, potrivit normei anterior invocate.
Curtea apreciază nefondată susținerea apelantului în sensul că termenul de 60 de zile este unul de recomandare (formularea legii fiind una imperativă) ca și cea privind momentul la care el începe să curgă, întrucât în speță nu era aplicabilă ipoteza privind depunerea ulterioară a înscrisurilor doveditoare, iar pe de altă parte, în măsura în care apelantul aprecia că se impune completarea probatoriului avea posibilitatea solicitării suplimentării lui.
Indicarea absenței unei declarații provenind de la intimați în sensul că nu mai dețin alte acte doveditoare, conform pct. 25.1 din HG 250/2007 cuprinzând Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001 ține de un formalism excesiv, apelantul în absența acestei declarații nefiind împiedicat să emită dispoziția motivată asupra notificării, în absența acestui înscris putându-se uza de o prezumție simplă în sensul inexistenței altor dovezi de care intimații înțelegeau să se folosească.
Curtea constată neavenită și critica vizând substituirea instanței de judecată în atribuțiile Comisiei de aplicare a Legii 10/2001, întrucât o atare susținere se fundamentează pe propria culpă a apelatului pentru întârzierea nejustificată în soluționarea cererii cu consecința creării, menținerii și prelungirii, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, a unei incertitudini juridice în ce privește recunoașterea și restabilirea dreptului lor de proprietate asupra imobilului cerut spre restituire în natură acum mai bine de 7 ani.
De altfel, aceste sunt și rațiunile avute în vedere de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție cu ocazia adoptării Deciziei nr. XX/2007, prin care în soluționarea recursului în interesul legii cu un atare obiect, statuat astfel: "În aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care, s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate".
Datorită pasivității apelantului un interval atât de îndelungat, intimații reclamanți sunt lipsiți chiar de accesul la o instanță, garantat de prevederile art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, acces care în cazul procedurii prevăzute de legea specială se produce de o manieră indirectă, respectiv după emiterea deciziei sau dispoziției motivate, pe calea contestării acesteia în condițiile art. 26 alin. 3 din actul normativ de referință.
Astfel cum corect a reținut prima instanță, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei și care au fost anexate de intimați și notificării adresate Primăriei Municipiului B, intimații reclamanți au făcut atât dovada dreptului de proprietate al autorului lor, cât și a calității lor de persoane îndreptățite, astfel cum impun dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. a coroborat cu art. 4 alin. 2 din Legea 10/2001, republicată.
Dovada dreptului de proprietate reiese din contractul de vânzare cumpărarea din 23.03.1930, act sub semnătură privată, încheiat între autorul intimaților, în calitate de cumpărător și, în calitate de vânzător. Pentru momentul perfectării lui, contractul sub semnătură privată avea efect translativ de proprietate, la vremea respectivă, inclusiv înstrăinarea imobilelor fiind supusă regimului juridic de drept comun, respectiv principiului consensualismului, conform art. 1294 Cod civil, până la adoptarea Decretului 221/1950, act normativ care prin dispozițiile art. 2 introdus ad validitatem forma autentică a actelor de înstrăinare a imobilelor, fie construcții, fie terenuri.
Pe de altă parte, prin certificatele de moștenitor și actele de stare civilă administrate de intimați (filele 10-13 și 38-43 dosar primă instanță) s-au făcut și dovezile ținând de calitatea de persoană îndreptățită.
Legea 10/2001, încă prin art. 1 alin. 1, instituie regula restituirii în natură, măsurile reparatorii prin echivalent fiind prevăzute în subsidiar, conform alin. 2 al aceluiași text.
Imobilul ce a aparținut autorilor intimaților (care la vremea respectivă era compus din teren și construcție) a fost preluat în fapt în anul 1988, potrivit susținerii acestora, apelantul neadministrând probe contrare, astfel că preluarea lui a fost una fără titlu valabil, conform art. 2 lit. i din lege.
Împrejurarea că din situația juridică ce a fost comunicată la solicitarea primei instanțe (fila 63 dosar) reiese că imobilul de la adresa în litigiu a fost înscris în anexa 2 HG 556/1990 nu poate avea valoarea confirmării titlului statului, chiar în condițiile în care prin art. 1 din acest act normativ s-a prevăzut că "imobilele compuse din terenuri, construcții și împrejmuirile aferente, situate în municipiul B și în sectorul agricol I, demolate înainte de data, pentru realizarea unor obiective de investiții,se consideră trecute în proprietatea statului, urmând ca foștii proprietari prevăzuți în tabelele anexa nr. 1-34) la prezenta hotărâre, sa primească despăgubirile cuvenite potrivit legii".
Construcția situată pe acesta a fost ulterior demolată. Deși intimații aveau vocația obținerii unor despăgubiri și pentru construcția demolată abuziv (în condițiile în care potrivit actului normativ anterior menționat nu au făcut-o deja), notificarea astfel cum a fost formulată, privea doar restituirea în natură a terenului, iar conținutul cererii de chemare în judecată este în același sens, astfel că prima instanță s-a pronunțat în mod corect în limitele învestirii sale, cu respectarea dispozițiilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă.
Tribunalul, în aplicarea principiului restitutio in integrum, anterior enunțat, a dispus efectuarea unei expertize topo care să verifice dacă terenul este liber de construcții, precum și dacă este afectat de detalii de sistematizare, pentru verificarea ipotezei incidente dintre cele reglementate de art.10 din lege.
Proba a concluzionat că terenul are o suprafață de 313,23 mp, este liber și nu este afectat de detalii de sistematizare, astfel încât nu există niciun impediment legal, obiectiv, dintre cele reglementate de art. 10 din lege pentru a se dispune restituirea în natură, motive pentru are se va respinge apelul ca nefondat în baza art. 296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de către apelantul - pârât MUNICIPIUL B prin Primar General, cu sediul în-, sectorul 5, împotriva sentinței civile nr. 1408F/05.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți domiciliată în B,-, -A,. 3. 42, etaj. 3, sector 3, domiciliată în B,-, B1.G3,. A, etaj. 2,. 10, sector 3, - domiciliată în B,-, B 1.,. 151, sector 3, - domiciliată în B,-, Bl. 3,. 3, etaj 3,. 96, sector 2, - domiciliată în Comuna, județul B, - domiciliată în Municipiul S,-, jud. S, domiciliată în Municipiul M,-,. 3, Jud. M, domiciliat în Municipiul M-, jud. S și, domiciliată în Municipiul M-, Jud. S, ca nefondat.
Ia act că nu se solicită cheltuieli.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.CN
.red.
12 ex./25.05.2009
Judecător fond, Secția a V-a Civilă
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Carmen Georgeta Negrilă
