Speta Legea 10/2001. Decizia 96/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA - CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.96/
Ședința publică din 17 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
GREFIER: - -
S- fixat termen de pronunțare asupra apelului declarat de către reclamantul i împotriva sentinței civile nr.2249/PI/30.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu pârâtul intimat Primarul municipiului T și cu intervenientele intimate și.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au fost lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 10 aprilie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru azi, 17 aprilie 2008.
A,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2249/Pi/ din 30.10.2007 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa respins contestația formulată de contestatorul i, împotriva dispoziției nr.1130/26.03.2007 emisă de intimatul Primarul Municipiului A admis cererea de intevenție accesorie formulată de intervenientele și, ambele domiciliate în T,-,. 2, jud. T, în interesul intimatului Primarul Municipiului
Pentru a hotărî astfel prima instanță, respectiv Tribunalul Timișa reținut în fapt și în drept următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr.dosar -, la data de 24.04.2007, contestatorul ias olicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului T, să dispună anularea dispoziției nr. 1130/26.03.2007 emisă de intimat și obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții de admitere a notificării sale de restituire în natură a imobilului înscris în CF nr. 241 T, constând în casa de locuit situată în T,-.
În subsidiar, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se admită cererea sa întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și să fie restituit în natură imobilul descris anterior, fără cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că, prin sentința civilă nr. 2277/9.12.2002 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat nevalabilitatea titlului de trecere a imobilului în litigiu în proprietatea Statului Român și s-a dispus rectificarea CF nr. 241 T, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român înscris în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin sentința civilă nr. 9967/10.11.2005 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă, s-a dispus reînscrierea dreptului de proprietate al foștilor proprietari, părinții săi, asupra suprafeței de 806 mp, în prezent fiind operată această hotărâre în CF.
Cele 4 apartamente rezultate din împărțirea casei de locuit după preluarea imobilului, au fost cumpărate de foștii chiriași în anul 1996, în baza Legii nr. 112/1995.
Prin dispoziția contestată, s-a invocat existența unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea legii, deoarece în baza Legii nr. 112/1995, se puteau vinde numai imobilele preluate de Stat cu titlu, ori, în cauză, prin hotărâre judecătorească, s-a stabilit că titlul de proprietate al Statului Român a fost nevalabil, deci nul. Ca urmare, titlul statului a fost inexistent, iar antecesorii săi au rămas proprietari de drept pe toată perioada.
Jurisprudența națională și a CEDO a stabilit că, în asemenea cazuri, deposedarea foștilor proprietari a avut loc abia în momentul vânzării imobilelor de către statul neproprietar și că această deposedare trebuie să se facă în condițiile impuse de art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la CEDO, după o justă și prealabilă despăgubire.
Aceste cerințe nu au fost îndeplinite, astfel că trebuie aplicat cu prioritate art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție.
S-a mai invocă faptul că Statul Român nu a avut niciodată un titlu asupra imobilului, antecesorii lui păstrând calitatea de proprietari, astfel că, la momentul deposedării, ei erau deținătorii unui bun în accepțiunea Convenției; că imobilul, la data preluării, era un tot unitar, compus din casa de locuit și teren în suprafață de 806 mp, iar tratamentul juridic diferit aplicat celor două componente ale imobilului este de natură să încalce același articol; că jurisprudența CEDO a statuat că vânzarea unui bun al altuia de către stat unor terți, chiar de bună-credință, chiar dacă aceasta vânzare a avut loc într-un moment anterior confirmării în justiție în mod irevocabil a dreptului de proprietate al proprietarului de drept, combinată cu absența totală a oricărei despăgubiri, constituie o încălcare a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție.
În cauză, intimatul Primarul Municipiului Taf ormulat întâmpinare ( 9-10), prin care a solicitat respingerea prezentei contestații, ca netemeinică și nelegală, deoarece apartamentele din imobilul în litigiu au fost vândute foștilor chiriași în baza Legii nr. 112/1995, iar terenul aferent a fost atribuit în cote-părți în folosință proprietarilor apartamentelor.
Pentru imobilul-casă cu etaj, care nu poate fi restituit în natură, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dosarul fiind transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001.
În ceea ce privește susținerea contestatorului potrivit căreia contractele de vânzare-cumpărare referitoare la imobilul în cauză ar fi fost încheiate cu încălcarea legii, aceasta este eronată, întrucât, prin sentința civilă nr. 22777/2002 a Judecătoria Timișoara, s-a respins cererea de constatare a nulității acestora.
La termenul de judecată din 11.09.2007, numitele și au formulat cerere de intervenție accesorie, în favoarea intimatului, solicitând respingerea acțiunii reclamantului, ca netemeinică și nelegală ( 94-95).
În motivare, se arată că imobilul este în prezent proprietatea tabulară a unor persoane fizice, ele fiind proprietare ale apartamentului nr. 2, că au avut calitatea de chiriași în imobil, iar, după apariția Legii nr. 112/1995, au cumpărat apartamentele deținute.
Prin sentința civilă nr. 22777/09.12.2002, Judecătoria Timișoaraa constatat valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, această hotărâre rămânând irevocabilă și având autoritate de lucru judecat, astfel că valabilitatea lor nu mai poate fi pusă în discuție.
În drept, se invocă dispozițiile art. 54 și urm. pr.civ.
Contestatorul iaf ormulat întâmpinare la cererea de intervenție accesorie, solicitând respingerea acesteia, ca nelegală și neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, atât în principiu, cât și pe fond ( 101).
Se reiterează argumentele invocate privind prioritatea art.1 din Primul Protocol Adițional la CEDO față de dreptul intern. În ceea ce privește admiterea în principiu a cererii de intervenție, apreciază că nu se impune, față de obiectul cauzei și de caracteristicile decurgând din acesta, părți neputând fi decât emitentul dispoziției și destinatarul ei.
La termenul de judecată din 25.09.2007, tribunalul a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de și, având în vedere conținutul cărții funciare, care le indică pe acestea ca fiind proprietarele. nr. 2 din imobilul în litigiu, astfel că ele întrunesc cerințele art. 49 alin. 3 și 51 pr.civ. în sensul că justifică un interes legitim pentru a interveni în prezenta cauză în vederea protejării dreptului lor înscris în CF ( 102).
În cauză, au fost administrate probe cu înscrisuri: dispoziția contestată și actele aflate în dosarul administrativ constituit la unitatea deținătoare în baza notificării nr. 316 din 10.08.2001 a BEJ B; extras CF, acte de stare civilă, sentința civilă nr. 22777/09.12.2002 a Judecătoria Timișoara, sentința civilă nr. 9967/10.11.2005 a aceleiași instanțe, precum și deciziile pronunțate în soluționarea căilor de atac declarate împotriva acestor hotărâri, dovada declanșării procedurii în fața CEDO, material probator din a cărui analiză tribunalul reține, în fapt, următoarele:
Potrivit CF nr. 241 T, nr. top 9906, imobilul constând în casă cu 1 etaj și C în- cu teren în suprafață de 806 mp, a fost proprietatea numiților i și soția născ., în părți egale, cu titlu de cumpărare ( 81).
Imobilul sus-menționat a intrat în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr. 92/1950 prin naționalizare, după care s-a procedat la apartamentarea casei în 4 apartamente, fiecăruia revenindu-i o cotă-parte din părțile-comune în proprietate și o cotă de teren în folosință ( 81 verso).
Apartamentele au fost vândute în baza disp. Legii nr. 112/1995, chiriașilor, iar, în prezent, dreptul de proprietate al acestora asupra construcțiilor este înscris în CF (81-83).
Prin sentința civilă nr. 22777/9.12.2002 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 19017/2002, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1375/A/1.10.2003 a Tribunalului Timiș și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1349/15.11.2004 a Curții de APEL TIMIȘOARA, s-a constatat nevalabilitatea titlului de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu, s-a dispus rectificarea CF nr. 241 T în sensul radierii dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea Statului Român.
Prin aceeași hotărâre, a fost respinsă cererea reclamantului de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii 112/1995, între Statul Român și chiriași, cu privire la apartamentele din imobil, constatându-se că terții-cumpărători au fost de bună credință la încheierea contractelor, aflându-se într-o eroare invincibilă cu privire la calitatea de proprietar a Statului. S-a reținut că este incidentă situația prev. de art. 46 al. 2 din Legea nr. 10/2001, în sensul că Statul Român a preluat imobilul printr-un titlu nevalabil.
În baza sentinței susmenționate, precum și a sentinței civile nr. 9967/10.11.2005 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 310/A/11.04.2006 a Tribunalului Timiș și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2514 Curții de APEL TIMIȘOARA, s-a procedat la reînscrierea dreptului de proprietate al foștilor proprietari i și soția născ. asupra terenului în suprafață de 806 mp în Cf nr. 241 T, nr. cad. 9906.
Prin notificarea nr. 316/10.08.2001 emisă de BEJ B, contestatorul ias olicitat restituirea în natură a imobilului casă cu 1 etaj și C în suprafață de 806 mp, situată în T,-, înscris în CF nr. 241 T, nr. top 9906, notificare ce a fost înregistrată la unitatea deținătoare sub nr. -/14.08.2001.
Prin dispoziția nr. 1130/26.03.2007, emisă în soluționarea notificării sus menționate, intimatul Primarul Municipiului Tal uat act de faptul că, în baza sentinței civile nr. 9967/10.11.2005 a Judecătoria Timișoara, definitivă și irevocabilă, s-a reînscris dreptul de proprietate al antecesorilor petentului, foștii proprietari i și soția născ., asupra terenului în suprafață de 806 mp din CF nr. 241 T, nr. top 9906; s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, contestatorului pentru imobilul constând din casă cu 1 etaj, înscrisă în aceeași Cf și s-a dispus transmiterea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (fila 85 - 86).
S-a reținut, în motivare, faptul că apartamentele din imobilul revendicat au fost înstrăinate în baza Legii 112/1995 către chiriași.
Analizând dispoziția contestată în raport de probele administrate și de dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, tribunalul constată că prezenta contestație nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, constituie imobile preluate în mod abuziv, imobilele naționalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950, astfel că, față de temeiul preluării imobilului în litigiu de către Statul Român, se reține aplicabilitatea prev. Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 3 alin. 1 lit. a coroborat cu prev. alin. 2 al art. 4 din același act normativ, sunt îndreptățiți la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice, proprietare ale imobilului la data preluării în mod abuziv.
În speță, contestatorul justifică această calitate, fiind fiul proprietarilor tabulari ai imobilului revendicat la momentul preluării sale abuzive, respectiv a numiților i și soția născ.. Calitatea sa de moștenitor, dovedită cu acte de stare civilă, a fost recunoscută și în cadrul litigiilor derulate anterior cu privire la imobil, nefiind contestată de către intimat.
În ceea ce privește natura măsurilor reparatorii acordate în baza Legii nr. 10/2001 rep. contestatorul a arătat că dreptul de proprietate al antecesorilor asupra terenului a fost restabilit în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile și solicită ca și construcția în litigiu să fie restituită în natură, și nu prin echivalent, solicitare ce apare a fi neîntemeiată, față de disp. art. 18 lit. c și art. 45 alin. 2 din Legea nr.10/2001 rep.
Astfel, potrivit disp. art. 9 coroborat cu art. 18 lit. c din actul normativ arătat, imobilelor preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, măsurile reparatorii stabilindu-se doar în echivalent dacă imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale.
În speță, cele 4 apartamente a căror restituire în natură o solicită contestatorul în prezenta cauză, au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, chiriașilor, dreptul acestora de proprietate fiind înscris în CF.
Contractele încheiate între stat și chiriași au fost contestate de către notificator pe calea unei acțiuni întemeiate pe disp. art. 45 alin. 2 din Legea nr.10/2001, iar cererea reclamantului de constatare a nulității absolute a actelor de înstrăinare a fost respinsă în mod irevocabil de către instanța de judecată, odată cu cererea în revendicare formulată cu privire la acestea pe calea unei acțiuni în rectificare CF.
S-a statuat cu putere de lucru judecat faptul că imobilul în litigiu a fost preluat în baza unui titlu nevalabil, fiind în situația prev. de art. 46 al. 2 și nu alin. 1 ( art. 45, în actuala numerotare), iar chiriașii au fost de bună-credință la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, fiind într-o eroare comună și invincibilă cu privire la calitatea Statului-vânzător de proprietar.
Ca atare, susținerile contestatorului privind inexistența titlului Statului, precum și nevalabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare, nu mai pot fi reiterate în prezenta contestație, aspectele statuate prin sentința civilă nr. 22777/2002 a Judecătoriei Timișoara intrând în puterea de lucru judecat, în sensul că hotărârea arătată, care a rămas irevocabilă, este prezumată absolut ca reflectând adevărul, iar concluziile sale nu pot fi contrazise de o altă instanță de judecată.
Așadar, în condițiile în care s-a stabilit anterior, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, că Statul a avut un titlu pentru preluarea imobilelor, dar care nu era valabil, iar contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii 112/1995 sunt valabile, tribunalul nu poate contrazice aceste aspecte, fără a aduce atingere puterii de lucru judecat a hotărârii anterioare.
În consecință, vor fi înlăturate apărările contestatorului în acest sens, ca neîntemeiate.
prioritară și obligatorie a art.1 din Primul Protocol Adițional la CEDO trebuia invocată în fața instanțelor de judecată ce au soluționat litigiul, având ca obiect constatarea nevalabilității titlului Statului și restituirea imobilului, și nu în prezentul litigiu, față de considerentele deja invocate.
Este adevărat că, pentru părțile componente ale unui imobil ce au fost un tot unitar, trebuia stabilit un regim juridic identic, însă, așa cum am arătat, acest aspect a fost tranșat în mod irevocabil de o instanță națională, astfel că nu mai poate face obiectul unei noi judecăți.
În plus, dreptul de proprietate al foștilor chiriaș, dobândit în baza Legii nr. 112/1995, recunoscut și protejat prin hotărârile judecătorești irevocabile arătate, constituie un bun în sensul art.1 din Primul Protocol al CEDO, astfel că se bucură de garanțiile instituite de acest act normativ.
Dacă, prin prezenta hotărâre, s-ar dispune restituirea în natură a celor patru apartamente către contestator, s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al chiriașilor-cumpărători, ce este, de asemenea, protejat de art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO, ori, este unanim admis că, pentru înlăturarea unei încălcări a drepturilor garantate de CEDO, nu este admisă o altă încălcare. Cu alte cuvinte, o eventuală încălcare a dreptului de proprietate al contestatorului, nu poate fi reparată prin încălcarea aceluiași drept protejat de Convenție al chiriașilor-cumpărători.
În plus, intimatul a propus, prin dispoziția contestată, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru cele 4 apartamente, în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel că se va dezdăuna contestatorul pentru partea din imobil ce nu poate fi restituită, nefiind încălcat art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO.
Pentru toate aceste considerente, în baza textelor legale invocate coroborate cu prevederile art. 26 alin.3 din Legea nr.10/2001, tribunalul constată că prezenta contestație nu este întemeiată, motiv pentru care o va respinge, atât, în ceea ce privește petitul principal, cât și cel subsidiar, constatând că imobilul construcție nu poate fi restituit în natură.
Având în vedere soluția pronunțată asupra contestației și dispozițiile art. 49 al. 3 și 51 și urm pr.civ. Tribunalul Timișa admis, ca întemeiată, cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientele și, în interesul intimatului Primarul Municipiului T.
În baza disp. art. 274 și urm. pr.civ. tribunalul nu a acordat părților cheltuieli de judecată, contestatorului, ca necuvenite, față de soluția pronunțată în cauză, iar celorlalte părți, ca nesolicitate.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel, în termen legal reclamantul, solicitând schimbarea ei, în tot, în sensul admiterii contestației sale, conform formulării în scris și respingerii cererii de intervenție motivând în esență, că greșit instanța de fond constatat că nu poate face aplicarea textului unei prevederi a Convenției Europene a Drepturilor Omului, invocarea intrării unei hotărâri judecătorești anterioare în puterea lucrului judecat și invocarea aplicării excepției autorității lucrului judecat fiind contrară normei Convenției, care trebuie aplicată cu prioritate, pe de o parte.
Pe de altă parte, apelantul susține că tot greșit instanța de fond a reținut că dreptul de proprietate al chiriașilor, dobândit prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, ar fi el însuși un drept susceptibil de a fi protejat de art.1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenție, căci contractele de vânzare - cumpărare de acelorași chiriași sunt nule absolut.
Intimatul pârât Primarul municipiului T, prin întâmpinare solicită respingerea recursului reclamantului.
Verificând sentința civilă apelată, în limitele cererii de apel și în raport de probele de la dosar administrate de prima instanță, coroborate cu dispozițiile art.282 rap.la art.295 Cod procedură civilă, Curtea stabilește că apelul de față al reclamantului este neântemeiat, urmând ca în temeiul dispozițiilor art.295 Cod procedură civilă să fie respins ca atare, soluția primei instanțe fiind corectă.
Într-adevăr, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că sentința civilă apelată este legală și temeinică, întrucât prima instanță a reținut o corectă sate de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prev. de art. 2 alin.1 lit.a, 3 alin.1 lit.a, art.4, art.9 art.18 lit.c, art.45 al.2, art.46 al.2, art. 49 al.3, art. 51 din Legea nr.10/2001, republicată, și ale Legii nr. 112/1995, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică de natură să atragă nulitatea sentinței civile apelate, bine și cu temei, fiind respinsă contestația reclamantului, pentru considerentele expuse judicios de către instanța de fond, însușite în totalitate și de C, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în apel nefiind întemeiate.
Astfel, din studiul probelor dosarului rezultă în mod clar că dreptul de proprietate al foștilor chiriași (intervenienți) dobândit în baza Legii nr. 112/1995 recunoscut și protejat prin hotărârile judecătorești anterioare, irevocabile - respectiv sentința civilă nr.22777/912.2002, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr.19017/2002, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.1375/A/1.10.2003, a Tribunalului Timiș și apoi irevocabilă prin decizia civilă nr.1349/15.11.2004 a Curții de APEL TIMIȘOARA - constituie un bun, în sensul și în înțelesul art.1 din Primul Protocol Adițional al CEDO, astfel că el trebuie să se bucure de toate garanțiile instituite de acest act normativ și prin urmare, dacă s-ar fi dispus restituirea în natură a celor patru apartamente către contestatorul apelant s-ar fi adus atingere dreptului de proprietate al chiriașilor - cumpărători, ce este de asemenea ocrotit de art.1 din citatul Protocol.
Ca atare, este unanim admis în doctrina juridică și jurisprudența în materie că, pentru înlăturarea unei încălcări a drepturilor garantate de CEDO nu există posibilitatea legală a admiterii unei alte încălcări, adică, în concret o eventuală încălcare a dreptului de proprietate al contestatorului recurent nu poate fi reparată printr-o altă încălcare a aceluiași drept de proprietate, de asemenea protejat de Convenție, al chiriașilor cumpărători, jurisprudența CEDO neputând fi de natură să înlăture siguranța și securitatea raporturilor juridice din circuitul civil, cumpărătorii chiriași fiind de bună - credință la data când au cumpărat respectivele apartamente în litigiu.
Așa fiind în raport de considerentele de mai sus Curtea stabilește că nici una din criticile invocate în apel nu sunt întemeiate, deoarece Dispoziția nr. 1130/26.03.2007 emisă de Tribunalul municipiului T - prin care, printre altele, pentru imobilul în discuție s- propus acordarea de despăgubiri în condițiile art.16 - Titlul VII din Legea 247/2005, numitului i, domiciliat în Austria și s-a transmis dosarul aferent notificării Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - este legală și temeinică, prin aceasta nefiindu-i afectat dreptul de proprietate al apelantului contestator, întrucât el primește o justă și echitabilă despăgubire, ce i se cuvine în mod legal câtă vreme acest imobil nu-i poate fi restituit în natură, fiind deci cazul respingerii apelului contestatorului de față.
Aceasta, deoarece, prin notificarea nr.316/10.08.2001, contestatorul a solicitat restituirea în natură a imobilului, "casă cu etaj în C în suprafață de 806. situat în T,-, înscris în 241 T, nr.top. 9906" dar potrivit referatului Direcției Patrimoniu - Serviciul Administrare Locuințe și Utilități, Biroul Locuințe - nr.1/17.01.2007, imobilul revendicat a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 către numiții -.1 contract de vânzare - cumpărare nr. 9758/18.10.1996 ( contract de închiriere nr. 2184 din 30.09.1991); G -.2 contract de vânzare - cumpărare nr. 9464/20.09.1996 (contract de închiriere nr. 2186 din 25.11.1974); -.3, contract de vânzare cumpărare nr. 94/R/30.09.1996 contract de închiriere nr.2187 din 11.07.1989) și -.4, contract de vânzare - cumpărare nr. 10328/20.11.1996 (contract de închiriere nr. 2185 din 5.03.1990), iar potrivit referatului Direcției Urbanism din data de 15.11.2006 terenul aferent imobilului revendicat nu poate face obiectul restituirii în natură, întrucât a fost atribuit pe cote părți, în folosința proprietarilor celor patru apartamente de mai sus.
Prin aceeași dispoziție atacată s-a mai luat act de faptul că în baza sentinței civile nr.9967/10.11.2005, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr.9537/2005 - rămasă definitivă prin decizia civilă nr.310/A/11.04.2006, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.12377/2005 și irevocabilă prin decizia civilă nr.2514/23.11.2006, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, în dosar nr. 5983/2006 s-a reînscris dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 806. înscris în CF 241 T nr. top. 9906, în favoarea foștilor proprietari i și soția (născută ), antecesorii contestatorului apelant.
Curtea consideră că este eronată susținerea contestatorului potrivit căreia contractele de vânzare cumpărare referitoare la imobilul în cauză ar fi încheiate cu încălcarea legii, pentru motivul că prin Sentința civilă nr. 22.777/ 2002 Judecătoriei Timișoara s-a constatat nevalabilitatea titlului de trecere în proprietatea Statului a imobilului, câtă vreme respectivele contracte de vânzare - cumpărare nu au fost anulate de vreo instanță de judecată, ele fiind deci în vigoare, neputându-se susține - cu temei - că acestea ar fi fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale de la acea vreme.
Ca atare, Curtea constată că motivele invocate în apel nu sunt de natură a fi aplicate în speța în cauză, deoarece contractele de vânzare - cumpărare ale chiriașilor sunt legale, acest aspect fiind stabilit în mod definitiv și irevocabil de instanțele de judecată menționate mai sus, imobilul în cauză neputându- fi restituit în natură apelantului, deoarece el este în prezent înstrăinat legal altor persoane respectiv chiriașilor - cumpărători, al căror drept de proprietate dobândit deci prin cumpărare, în baza Legii nr. 112/1995 este de a fi, la fel, susceptibil de protejare, în baza art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană Drepturilor Omului (CEDO), ci potrivit dispozițiilor legale actuale, în vigoare, apelantul este - într-o atare situație - îndreptățit la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr.10 /2001 (republicată), cum bine și cu temei a considerat și prima instanță.
În speță, Curtea consideră că sunt aplicabile prevederile art.9 coroborat cu art. 18 lit.c din Legea nr. 10/2001, care arată clar că imobilele preluate abuziv - indiferent în posesia cui se află - vor fi restituite în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de sarcini, iar măsurile reparatorii se stabilesc doar în echivalent dacă imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale - precum în speță - unde apartamentul nr.2 al intervenientelor chiriașe - și - solicitat a fi restituit în natură, alături de celelalte trei apartamente - fost dobândit legal în baza Legii 112/2995, dreptul acestor chiriașe intimate interveniente fiind înscris și în cartea funciară nr. - ( fila 108 doar fond).
Apelantul a solicitat în instanță dreptul de proprietate asupra terenului, pe care se află, intabulată construcția, în cadrul acestui demers judiciar, acesta solicitând și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de Statul Român cu intervenientele intimate chiriașe, dar acest demers judiciar al apelantului s- finalizat sub acest aspect, prin respingerea acestui capăt de cerere, pronunțându-se o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă, prin care s-a constatat că acest contract de vânzare cumpărare prin care intimatele interveniente au dobândit proprietatea asupra apartamentului nr.2, din imobilul în discuție este perfect valabil, nefiind întocmit cu încălcarea vreunei dispoziții legale, așa cum s-a stabilit prin Sentința civilă nr.22777/9.12.2002 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.1375/A/1.10.2003 a Tribunalului Timiș și irevocabilă prin decizia civilă nr.1349/15.11.2004 a Curții de APEL TIMIȘOARA.
În consecință, câtă vreme, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a instanței de judecată s-a constatat valabilitatea încheierii contractului de vânzare - cumpărare, și Curtea consideră că intimatele interveniente beneficiază de autoritatea lucrului judecat cu privire la acest aspect, apărările apelantului trebuind a fi înlăturate, ca neântemeiate, căci în caz contrar s-ar aduce atingere puterii lucrului judecat al hotărârii judecătorești anterioare, care, este de presupus că exprimă adevărul în cauză.
Curtea mai consideră că dreptul de proprietate al apelantului contestator nu îi este încălcat, întrucât prin dispoziția contestată i se fac propuneri concrete de acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru toate cele patru apartamente cu respectarea dispozițiilor art.16 din titlul VII al Legii nr.247/2005, nefiind astfel încălcat art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO, apelantul nesuportând deci nici un fel, de prejudiciu material, din moment ce poate fi dezdăunat pentru imobilul construcție, ce nu-i mai poate fi restituit în natură.
Curtea consideră că ceea ce este important în prezenta cauză este faptul că titlurile de proprietate ale actualelor proprietare tabulare intimate chiriașe interveniente nu au desființate prin nici un mod legal,(interesând mai puțin valabilitatea titlului statului) și aceste intimate sunt posesoarele unor titluri de proprietate dobândite în baza Legii nr. 112/1995, titluri nedesființate deci, care le atestă dreptul lor real de proprietate (al chiriașelor cumpărătoare asupra apartamentului cumpărat), acesta putând opune acest drept al lor, oricăror altor persoane, inclusiv proprietarului revendicator ( afirmativ, chiriașele și antecesorii acestora locuind în imobilul în prezent proprietatea lor tabulară de cca. 50 de ani).
Așadar, avându-se în vedere dispozițiile Legii nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005, precum și metodologia de aplicare acestei legi, în situația de față, dispoziția emisă de Primarul municipiului este legală și temeinică, deoarece în actualul contest faptic și juridic,dispozițiile legale precitate prevăd că, dacă imobilul construcție nu este liber, fiind transmis prin contract de vânzare - cumpărare în mod valabil altor persoane, legea conferă doar dreptul la despăgubiri, în condițiile art.16, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cum bine a reținut și prima instanță.
Referitor la aspectul că prin hotărârea judecătorească menționată s-a dispus respingerea cererii apelantului de față, de constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 9464/1996, vizând apartamentul nr. 2, în litigiu, al cumpărătoarelor chiriașe interveniente intimate de mai sus, Curtea mai arată că deși s-a constatat nevalabilitatea titlului statului, existența, unei cauze ilicite la încheierea acestui contract de vânzare - cumpărare nu a fost dovedită în cauză, în condițiile impuse de dispozițiile art.1169 Cod civil, iar dispozițiile de drept comum aplicabile în materie instituie o prezumție "juris tantum" de bună credință, conform art. 1899 alin.2 Cod civil, în favoarea chiriașelor, exprimată în convingerea lor că vânzătorul (adică Statul Român - prin organele sale abilitate) avea la data încheierii contractelor de vânzare - cumpărare, calitatea de proprietar al bunului înstrăinat ( conform art. 1898 Cod civil), sarcina răsturnării acestei prezumții legale de bună - credință incumbându- apelantului.
În cauză nu s-a dovedit însă reaua credință a cumpărătoarelor prin nici un mijloc de probă, astfel că devine incident principiul ocrotirii bunei - credințe a subdobânditorului bunului, cu tiltu particular și oneros, buna - credință întemeiată pe eroarea comună și invincibilă asupra calității de proprietar al statului, din moment ce, la data încheierii acestui contract de vânzare - cumpărare, în cartea funciară nu a fost notată nici o acțiune în justiție cu privire la imobilul în litigiu, apelantul neaducând la cunoștință terților subordonatori pe nici o cale calitatea sa de adevărat proprietar și intenția de redobândire a bunului în cauză, astfel încât, Statul Român, încheind actele juridice de înstrăinare, s-a comportat ca un proprietar aparent.
Curtea constată că în prezenta cauză este aplicabil deci principiul validității aparenței de drept ( sau principiul erorii comune invincibile - error communis facit jus ), care presupune două condiții cumulative: a)eroare cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului, să fie comună, unanimă și totodată invincibilă și b) buna credință a subdobânditorului, care trebuie să fie perfectă, adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoială imputabilă acestuia, ambele aceste condiții fiind întrunite în speță.
Acest principiu al validității aparenței de drept înlătură așadar, nulitatea unui act juridic civil încheiat într-o situație de eroare comună, obștească constituind o excepție de la regula desființării actului subsecvent ca efect al anulării actului inițial (resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis), cu consecința menținerii în ființă a actului subsecvent.
Potrivit art. 1899 alin.2 cod civil "buna credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce aleagă reaua credință". B credință își are originea în cele patru virtuți ale onestității: loialitatea, prudența, ordine și temperanța, care convertite în planul juridic dau intenție dreaptă, diligența și abținere de la vătămare, iar reaua credință se fondează pe fapte psihologice situate la antipodul celor de mai sus.
În speță, Curtea observă că nu există fraudă, ca expresie a relei credințe, căci părțile contractante nu pot fi acuzate că au contractat cu rea- credință, nefiind încălcate dispozițiile art. 948 coroborate cu art. 962-965 Cod civil, ci toate aceste condiții impuse de lege sunt respectate,chiriașele intimate îndeplinind toate condițiile cerute de Legea nr. 112/1995, pentru cumpărarea imobilului, nefiind nici ele și nici imobilul în vreuna din situațiile expres și limitată prevăzute de lege ca prohibitive pentru înstrăinare, potrivit art. 9 și 10, neputând așadar fi vorba despre existența vreunei cauze de nulitate absolută.
Având în vedere întregul tablou al situației de fapt, cumpărătoarele chiriașe nu pot fi acuzate că nu ar fi avut o cauză reală, licită și morală la încheierea contractului de vânzare- cumpărare, validitatea cauzei fiind strâns legată de existența unui comportament de bună - credință și de clarificarea scopului mediat din acest contract, anterior, trei instanțe prin hotărârile judecătorești pronunțate în cauză reținând buna credință a acestor intimate cumpărătoare, iar reaua lor credință nu este probată în dosar (ea presupunând atitudine incorectă, necinstită, perfidă, rău intenționată, adică un comportament în frauda legii).
Chiar intabularea dreptului de proprietate al acestor chiriașe în cartea funciară constituie o dovadă certă și indubitabilă a bunei lor credințe, care au înțeles să nu fraudeze legea și să opereze în respectul ei, convenția fiind încheiată potrivit art. 970 Cod civil și obligând la " toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa", acesta fiind sensul real al actului lor de intabulare a dreptului de proprietate, raportate cele de mai sus și la momentul istorico- juridic, din anul 1996, când s-a încheiat contractul lor de vânzare - cumpărare, neputându-se valorifica decât legislația în vigoare, deoarece normele adoptate ulterior nu pot retroactiva. (În același sens se pronunță și jurisprudența CEDO - cauza Brumărescu împotriva României, cauza Constandache împotriva României).
În fine, Curtea mai constată că în speță corect s-a reținut existența excepției autorității de lucru judecat, rezultând din hotărârea pronunțată într-un proces anterior, potrivit art. 1201 Cod civil, vizând existența triplei identități de persoană obiect și cauză, deoarece prima hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă a rezolvat în fond procesul dintre părți - vizând respingerea cererii de constatarea nulități absolute a contractelor de vânzare - cumpărare - discutându-se temeinicia motivelor invocate de apelant, iar nu pe considerații de ordin procedural.
Așadar, Curtea consideră că intimatele interveniente chiriașe au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 2 din imobilul în litigiu, în baza contractului de vânzare - cumpărare menționat, act de înstrăinare încheiat cu bună - credință și cu respectarea deplină a condițiilor Legii nr.112/1995, din economia reglementărilor cuprinse în art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, dezvoltată prin dispozițiile art. 46.3 din Normele Metodologice, aprobate prin HG nr. 498/2003, rezultând că înstrăinările efectuate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu bună - credință și cu deplina respectare a condițiilor legii. precum în speță - se bucură de protecția legală, în mod imperativ aceste texte legale recunoscând și păstrând efectul translativ de proprietate al unor asemenea acte juridice, la data când a avut loc acest transfer al dreptului de proprietate către cumpărătoare, titlul Statului Român nefiind contestat, el este considerat de bună credință, în raport de împrejurarea că în cartea funciară era înscris titlul statului și nu era notat nici un proces sau notificare din partea apelantului.
Intimatele subdobânditoare sunt de bună credință, conform art. 46 al.2 din Legea nr. 10/2001 (actual art. 50), fiind respectate cerințele prevăzute de art.9 din Legea nr. 112/1995, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, adică la momentul vremii respective, neexistând în dosar vreo dovadă contrară, neputând fi pronunțată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare respectiv, iar apelantul are posibilitatea legală să beneficieze de o satisfacție echitabilă pentru imobilul respectiv, prin valorificarea măsurilor reparatorii cuprinse și precizate de Legea 10/2001, așa cum a fost modificată prin art.16 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Așa fiind în raport de toate considerentele ce preced, cum niciuna din criticile formulate în apel nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să-l facă admisibil și să influențeze soluția pronunțată în cauză de către prima instanță, care este deci corectă sub toate aspectele invocate, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod pr.civilă, Curtea va respinge ca nefondat acest apel al contestatorului, menținând în vigoare sentința civilă apelată, pe care verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei și cu principiul disponibilității, ce guvernează procesul civil, potrivit tuturor argumentelor expuse pe larg mai sus.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel, de către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.2249/PI/30.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-.
DEFINITIVĂ.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 17 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - -
GREFIER,
- -
Red.TP/ 12 mai 2008
Dact NF/ 12 mai 2008
Ex.2
Tribunalul Timiș - Președinte
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat
