Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 1298/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1298
Ședința publică din 17 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Cristian Pup
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 367/08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați, și SC SRL A, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat A pentru reclamanta recurentă, pârâtul intimat personal și asistat de avocat care se prezintă și pentru pârâta intimată, lipsă fiind pârâtele intimate și SC SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocat A pentru reclamanta recurentă, depune taxă judiciară în valoare de 364, 00 lei și timbru judiciar în valoare de 0,5 lei și solicită amânarea cauzei pentru a-i fi comunicată întâmpinarea și arată că pârâta intimată nu a fost legal citată conform prevederilor art. 105 raportat la art. 107 Cod procedură civilă.
Instanța constată că pârâta intimată a fost legal citată și respinge cererea de amânare, lăsând cauza la rând.
La a doua strigare nemaifiind de formulat alte cereri instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat A pentru reclamanta recurentă pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat în scris, respectiv admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului, cu cheltuieli de judecată în ambele grade de jurisdicție ale apelului și recursului. În subsidiar apreciind că se află în situația prevăzută de art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, solicită casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.
Avocat pârâții intimați și pune concluzii de respingere a recursului, menținerea hotărârii Tribunalului Arad ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.367/08.10.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile nr.3289/14.04.2009 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul cu același număr, în contradictoriu cu reclamanta și pârâții și SC SRL A, cu consecința schimbării în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei și a cererii de chemare în garanție formulată de pârâta SC SRL împotriva pârâților.
Prin această decizie, tribunalul a infirmat soluția instanței de fond, care a admis acțiunea reclamantei, constatând nulitatea absolută a testamentului olograf din data de 16.07.2001 întocmit în favoarea pârâtei, constatând totodată că aceasta nu are vocație succesorală la moștenirea defunctului, decedat la data de 14.02.2003 în A, observând totodată că reclamanta are calitatea de unic moștenitor al defunctului.
Ca o consecință, judecătoria a dispus și anularea certificatului de legatar nr.47/23.02.2006 eliberat de BNP și apoi, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.860/23.02.2006 de către BNP, încheiat între pârâta, în calitate de vânzătoare și pârâții, în calitate de cumpărători.
Totodată, s-a constatat și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5147/2006 la același notar public, încheiat între familia, în calitate de vânzători și pârâta SC SRL A, în calitate de cumpărătoare, dispunându-se și rectificarea CF nedefinitivă 70527 A, în sensul radierii înscrierilor de sub B3, B4, B5 și B6 și intabulării dreptului de proprietate al reclamantei, cu titlu de moștenire, OCPI A fiind autorizat să efectueze cuvenite modificări în CF.
În sfârșit, chemații în garanție au fost obligați să plătească pârâtei SC SRL suma de 105.000 EURO cu titlu de despăgubiri civile.
În considerentele sentinței, judecătoria a reținut că pârâta a solicitat deschiderea procedurii succesorale notariale pentru defunctul, decedat la data de 14.02.2003, notarul public formând dosarul succesoral nr.57/2006, în care la aceeași dată cu constituirea sa - 23.02.2006, s-a încheiat și procesul verbal prin care, pe de o parte s-a reținut că testamentul olograf ce stă la baza dosarului succesoral a fost scris, semnat și datat de către defunctul, iar pe de altă parte, se face mențiunea că testamentul original a fost predat pârâtei.
În cauză a fost audiată ca martor doamna, prenumele și domiciliul acesteia fiind identic cu prenumele mamei pârâtei și mai apoi, în cadrul procedurii succesorale s-a emis certificatul de legatar nr.47/23.02.2006, în care se face mențiunea că succesiunea are natură atât legală, cât și testamentară, deși la bază se află doar testamentul olograf, situație care reclama în mod obligatoriu, în raport cu disp.art.75 alin.2 din 36/1995, citarea moștenitorilor legali.
Procedura succesorală poate fi încheiată de îndată, cu respectarea art.82 alin.2 din 36/1995, numai dacă nu se aduce atingere drepturilor moștenitorilor rezervatari - cum este reclamanta - sau dacă există acordul acestora. În plus, încheierea finală emisă în baza art.81 din aceeași lege poartă mențiunea că a fost emisă în ședința din 21.02.2006, în condițiile în care formularea cererii de deschidere a succesiunii și termenul fixat pentru dezbaterea ei s-a stabilit la data de 23.02.2006.
În condițiile în care reclamanta a contestat scrierea, datarea și semnarea testamentului de către defunct și a cărui nulitate absolută se solicită a se constatat, judecătoria a încuviințat efectuarea unei expertize grafice, însă această nu a putut fi efectuată întrucât pârâta a refuzat să prezinte originalul acestui testament.
De asemenea, judecătoria a ordonat, la cererea reclamantei, citarea pârâtei cu mențiunea la "interogatoriu", conform art.225 pr.civ. însă aceasta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a prezentat înscrisul original defăimat, deși pentru termenul de judecată din 07.04.2009 a fost citată cu această mențiune, iar din ansamblul materialului probator prezentat nu rezultă o altă stare de fapt decât cea surprinsă prin procesul verbal încheiat de notarul public în dosarul succesoral la data de 23.02.2006 și anume, faptul că testamentul olograf original a fost predat pârâtei.
În consecință, judecătoria a dat eficiență disp.art.174 și 225.pr.civ. și a socotit ca fiind dovedite pretențiile și susținerile reclamantei cu privire la înscrisul litigios, în sensul că testamentul olograf nu a fost scris, data și semnat de către defunctul. În plus, în susținerea acestei stări de fapt sunt și depozițiile martorilor și, care au arătat că știu împrejurarea că defunctul nu știa să scrie, reușind doar să semneze într-un mod simplist, prin reproducerea literei F, urmată de o prelungire a acesteia.
Drept urmare, observând disp.art.948 pct.2 civ. în condițiile lipsei consimțământului defunctului la întocmirea testamentului, data 16.07.2001, judecătoria a constatat nulitatea absolută a testamentului olograf din data de 16.07.2001 și pe cale de consecință, a mai constata că pârâtei îi lipsește vocația succesorală la moștenirea defunctului, această nefiind nici moștenitoare legală și nici beneficiara vreunui testament valabil încheiat.
Constatându-se nulitatea absolută a testamentului olograf, în aplicarea principiului"resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis", prima instanță a anulat și certificatul de legatar nr.47/23.02.2006 eliberare de BNP.
În continuare, instanța de fond a mai constatat că la data de 23.02.2006, când a fost solicitată deschiderea succesiunii, s-a fixat termen pentru dezbaterea ei, s-a întocmit procesul verbal de constatare a testamentului și a și fost emis certificatul de legatar nr.47/23.02.2006, iar tot atunci s-a încheiat și contractul de vânzare-cumpărare cu privire la terenul arabil extravilan de 5.000 mp care a făcut obiectul testamentului, evidențiat în CF nedefinitiv A nr.70527, între pârâta, în calitate de vânzătoare și pârâtul, căsătorit cu, în calitate de cumpărător, contractul fiind autentificat la aceeași dată de 23.02.2006 sub nr.860, de către același notar public.
Ulterior, la data de 05.10.2006, imobilul reprezentat de același teren de 5.000 mp a fost înstrăinat firmei SRL, prin contractul autentificat sub nr.5147 de către BNP.
Judecătoria a mai opinat că, anulându-se titlul vânzătoarei, se pune problema valabilității contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente și în acest sens, disp.art.36 din 7/1996 prevede că acțiunea în rectificare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greșita calificare a dreptului înscris, se va putea îndrepta și împotriva terțelor persoane care și-au înscris un drept real, dobândit cu bună credință și prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare, în termen de 3 ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de către dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, afară de cazul când dreptul material la acțiunea de fond s-a prescris. Iar situația reglementată de acest articol, vizând tocmai apărarea invocată de pârâți, se referă la situația încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu bună credință, în privința cumpărătorilor.
Chiar în temeiul textului art.36 din 7/1996 raportat la art.34 pct.1 din aceeași lege, judecătoria a constatat că actele în temeiul cărora s-au efectuat înscrierile nu au fost valabile și a dispus rectificarea CF nedefinitiv A nr.70527, în sensul radierii înscrierilor de sub B3, B4, B5 și B6 și intabulării dreptului de proprietate al reclamantei, cu titlu de moștenire, OCPI A fiind autorizat în temeiul art.22 din 7/1996 să efectueze cuvenite mențiuni în CF.
Referitor la cererea de chemare în garanție, instanța de fond a constatat că aceasta este întemeiată în baza art.60 și urm. pr.civ. raportându-se la disp.art.1337 civ. potrivit cu care vânzătorul este obligat de drept, după natura contractului de vânzare-cumpărare, să răspundă față de cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect și care nu au fost declarate la întocmirea contractului. Or, în cauză s-a constatat că sunt dovedite și îndeplinite condițiile angajării obligației de garanție pentru evicțiune a vânzătorilor și există o tulburare de drept, cauza evicțiunii fiind anterioară vânzării, ea nefiind cunoscută de către cumpărător și există totodată prezenta acțiune, intentată de către terț - reclamanta -, împotriva cumpărătorului.
Potrivit art.1344 civ. dacă lucrul vândut se află, la momentul evicțiunii, la o valoare mai mare, din orice cauză, atunci vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării și excedentele valorii în timpul evicțiunii. Cu alte cuvinte, vânzătorii sunt datori să plătească cumpărătorului SC SRL valoarea de circulație a terenului, obiect al contractului de vânzare-cumpărare, la momentul evicțiunii. Această valoare a fost stabilită prin raportul de expertiză tehnică a expertului ing. -, care a evaluat terenul la 105.000 EURO, sumă pe care chemații în garanție sunt obligați să o plătească pârâtei SC SRL. după cum au fost obligați să îi plătească aceleiași pârâte și cheltuieli de judecată.
Această sentință a fost atacată cu apel d e către pârâții și, care au susținut că judecătoria în mod eronat a dat eficiență disp.art.174 și art.225 pr.civ. socotind ca dovedite pretențiile reclamantei cu privire la înscrisul litigios, în sensul că acesta nu ar fi fost scris, data și semnat de către defunctul, deși în cauză nu au fost depuse actele solicitate de instanță în vederea efectuării expertizei grafice. În ciuda acestui fapt, în mod superficial, judecătoria a considerat că susținerile reclamantei ar fi dovedite și în mod la fel de superficial, s-a întemeiat pe depozițiile evazive ale celor doi martori audiați în cauză.
S-a mai susținut de apelanți că prima instanță nu a avut în vedere nici un moment faptul că suma de 105.000 EURO la care s-a ajuns în urma raportului de expertiză a fost contestată tocmai de către cumpărătoarea SC SRL, prin formularea obiecțiunilor la raportul de evaluare din data de 17.02.2009. Judecătoria a folosit raportul de expertiză cu privire la cererea de chemare în garanție, deși expertiza a fost administrată în dezbaterea succesiunii și a minimalizat diferența de valoare dintre cele două categorii de terenuri, atunci când a obligat pârâții - apelanți să plătească către SC SRL suma de 105.000 EURO.
Apelanții au mai susținut că natura comercială a cererii de chemare în garanție fiind justificată, deveneau incidente disp.art.720 ind.1 pr.civ. și astfel, excepția prematurității acțiunii își găsește pe deplin aplicabilitatea cu privire la formularea cererii de chemare în garanție, datorită neparcurgerii procedurii concilierii directe. astfel că s-a încălcat și principiul roului activ al instanței, câtă vreme acest aspect nu a fost pus în discuția părților din oficiu, de către judecătorie.
modului de administrare a probatoriului, în opinia apelanților s-a manifestat și cu ocazia efectuării expertizei grafice, care nu s-a mai realizat datorită neprezentării originalului testamentului olograf, în condițiile în care potrivit art.1169 civ. reclamantului îi revenea obligația de a depune la dosar probe din care să rezulte fără putință de tăgadă faptul că testamentul olograf nu a fost întocmit de către defunctul. Astfel, deși inițial, judecătoria a pus în vedere reclamantei să depună unele înscrisuri semnate de defunct, apropiate în timp de anul 2001, ulterior a renunțat a mai solicita depunerea acestora, în mod nejustificat, deși din probele administrate în cauză se putea stabili cu certitudine că testamentul olograf nu ar emana de la defunctul.
La fel de superficia s-a considerat și maniera de constatare a nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare, fără ca reclamantă să administreze în cauză probe care să reflecte reaua - credință a pârâților ori a pârâtei SC SRL și a ignorat totodată apărările formulate prin întâmpinări, note de ședință și concluzii scrise.
Prin întâmpinare, intimata - reclamantă a solicitat respingerea apelului, în timp ce intimata - pârâta SC SRL a solicitat la rându-i aceeași soluție, însă prin concluzii scrise.
Intimata - pârâta, deși legal citată, nu a formulat apărări în cauză.
Tribunalul, procedând la judecarea apelului, a găsit că acesta este întemeiat și a apreciat că instanța de fond a greșit atunci când a constatat nulitatea absolută a testamentului olograf din data de 16.07.2001, încălcând principiul aflării adevărului.
Aceasta întrucât în cauză, deși a fost încuviințată efectuarea unei expertize grafice, aceasta nu a mai fost realizată, pe motiv că nu a fost prezentat originalul testamentului, însă în raport cu acest fapt, potrivit art.1169 civ. reclamanta avea obligația de a depune la dosar probe din care să rezulte că testamentul olograf nu a fost întocmit de către defunctul.
De aceea, judecătoria și-a fundamentat în mod greșit decizia pe declarațiile martorilor, deoarece aceștia nu au cunoscut în mod direct că defunctul nu a știut să scrie sau să citească, și pentru aceasta în mod eronat s-a renunțat la proba cu expertiza grafică.
Tribunalul a mai adăugat că, în altă ordine de idei, la dosarul cauzei, respectiv la filele 118-120 dosar fond, există diferite declarații extrajudiciare, din care rezultă că defunctul a avut și o casă în A, pe str. -, imobil care a fost moștenit de fiica defunctului - pârâta, precum și faptul că pârâta - beneficiara testamentului, trăiește în momentul de față în Ungaria și și-a schimbat numele de în urma căsătoriei, de aici tribunalul concluzionând să instanța de fond trebuia să pună în vedere reclamantei să întreprindă demersuri pentru aflarea adresei acestei pârâte și nu să treacă cu ușurință la constatarea nulității testamentului.
Referitor la nulitatea absolută privind cele două contracte de vânzare - cumpărare subsecvente, tribunalul a apreciat că din probele administrate nu rezultă reaua - credință a cumpărătorilor, cu atât mai mult cu cât în cartea funciară erau evidențiați ca proprietari vânzătorii, și având în vedere și faptul că testamentul este valabil, atunci nu se impune nici constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare - cumpărare subsecvente.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta, care a indicat ca motive de modificare prev. art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ. susținând că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit disp.art.1169 civ. dând prioritate acestei norme cu ignorarea disp.art.174 și art.225 pr.civ. în condițiile în care pârâta - intimată a refuzat constant, atât prezența la dezbateri și la interogatoriu, cât și prezentarea originalului testamentului olograf pe baza căruia s-a emis certificatul de legatar, ceea ce atrage incidența disp.art.304 pct. 9.pr.civ. În plus, cerința prezentării unor acte suplimentare semnate de către defunctul era nerealizabilă în mod obiectiv, câtă vreme acesta nu știa să scrie și să citească
Totodată, recurenta a susținut că instanța de apel a refuzat să motiveze înlăturarea prevederilor art.172, 174, 180-184, 186 și 201.pr.civ. ceea ce atrage incidența disp.art.304 pct.7 pr.civ.
În cauză s-a mai depus un script redactat de către o terță persoană - neîmpricinată, cu numele de, care nu va fi luată în considerare de curte, în raport cu disp.art.41 și urm. pr.civ. în timp ce intimații - pârâți și au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei, cu însușirea argumentelor utilizate de instanța de apel.
Curtea, analizând recursul declarat de reclamantă, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de aceasta, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ. rap.la art.312 pr.civ, va constata că acesta este întemeiat din perspectiva incidenței motivelor de modificare prev. de art.304 pct.7 și 9.pr.civ. urmând a fi înlăturate ca inutile celelalte argumente și temeiuri de drept ce indicau și incidența art.304 pct.8 pr.civ. or a disp.art.105 pr.civ. care se vor dovedi inutile, pentru motivele ce urmează a fi redate mai jos.
Astfel, curtea va constata că raționamentul major pe care s-a întemeiat sentința judecătoriei se bazează de interpretarea și aplicarea disp.art.174 și urm. pr.civ precum și a art.225 pr.civ. în ceea ce privește validitatea testamentului olograf presupus a fi fost întocmit de către defunctul la data de 16.07.2001, interpretare contrazisă și infirmată ulterior de instanța de apel.
Sub acest aspect, curtea va constata că instanța de fond este cea care a interpretat și aplicat corect disp.art.174 și urm. pr.civ. rap.la art.225 pr.civ. cu referire și la art.75 alin 2 și art.82 alin.2 din 36/1995, în condițiile în care întreaga procedură succesorală notarială a fost afectată de vicii de procedură grave, atâta vreme cât reclamantă recurentă este moștenitor legal rezervatar, în calitate de fiică a defunctului dar nu a fost implicată în această procedură în mod deliberat, nefiind niciodată citată de către notar la dezbaterea succesiunii tatălui ei.
În concret, curtea va constata că în Codul d e procedură civilă sunt cuprinse două capitole rezervate administrării probei cu înscrisuri și a procedurii verificării de scripte, ambele instrumente fiind aplicabile în speța dedusă acum judecății, în privința presupusului testament olograf redactat de către defunctul la data de 16.07.2001. Astfel, textul art. ART. 172 prevede că atunci când partea învederează că partea potrivnică deține un înscris privitor la pricină, instanța poate ordona înfățișarea lui. Cererea de înfățișare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părților sau dacă însăși partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris ori dacă, după lege, ea este obligată să înfățișeze înscrisul.
Mai apoi, ART. 173.pr.civ. dispune ca instanța va respinge cererea de înfățișare a înscrisului, în întregime sau în parte, numai în cazurile când cuprinsul înscrisului privește chestiuni cu totul personale; sau când înfățișarea înscrisului ar încălca îndatorirea de a păstra secretul; ori când înfățișarea ar atrage urmărirea penală împotriva părții sau a unei alte persoane, ori ar expune-o disprețului public.
Esențial în continuare, textul ART. 174.pr.civ. stipulează cu titlu imperativ că în situația în care partea refuză să răspundă la interogatoriul ce s-a propus în dovedirea deținerii sau existenței înscrisului, dacă reiese din dovezile administrate că l-a ascuns sau l-a distrus sau dacă, după ce s-a dovedit deținerea înscrisului, nu-l înfățișează la cererea instanței, aceasta va putea socoti ca dovedite pretențiile părții care a cerut înfățișarea, cu privire la cuprinsul acelui înscris.
Această normă a fost coroborată justificat de către judecătorie cu disp.art.225 pr.civ. care la rândul său prevede ca, dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice
În sfârșit, în cadrul procedurii de verificare de scripte, disp.art.177 pr.civ. atesta ca acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura, iar moștenitorii sau urmașii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura acestuia.
Mai apoi, ART. 178 prevede ca atunci cand una din părți declară că nu recunoaște fie scrisul, fie semnătura, instanța va păși la verificarea înscrisului, iar președintele instanței va obliga pe cel căruia i se atribuie scrierea sau semnătura să scrie și să semneze sub dictarea sa, părți din înscris, in timp ce refuzul de a scrie va putea fi socotit ca o recunoaștere a scrisului.
Articolul 179.pr.civ. prevede ca, dacă instanța, după verificarea înscrisului cu scrisul sau semnătura făcută în fața ei sau cu alte înscrisuri, nu este lămurită, va dispune ca verificarea să se facă prin expert, obligând părțile să depună de îndată înscrisuri pentru verificare, însă această procedură nu a putut fi parcursă din motive obiective, atât pentru faptul că pârâta a refuzat să depună la dosarul originalul testamentului olograf din 16.07.2001, cât și pentru faptul că scripte de comparație nu au putut fi prezentate de către reclamantă, care a susținut permanent că defunctul nu știa să scrie, aspect confirmat și de martorii audiați în cauză, dar la care se adaugă și aspectul de ordin rațional că atâta vreme cât nu exista înscrisul tăgăduit, nu exista nici putința realizării comparației. și tocmai datorită acestui aspect, instanța de fond a fost într-o imposibilitate obiectivă de a urma pașii prevăzuți de art.180-184.pr.civ. neavând posibilitatea de a analiza ea însăși înscrisul original defăimat și nu a putut administra nici proba cu expertiza grafică.
În plus, curtea va mai constata că instanța de fond nu poate fi acuzată de rol activ și aceasta a făcut toate demersurile necesare atât pentru aducerea testamentului original în instanță, cât și cu privire la aflarea domiciliului real și actual al pârâtei - intimate, dovadă fiind și răspunsul Direcției de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei municipiului A, care atestă la fila 127 - dosar fond, că intimata are domiciliul în mun. A,-,.11, jud. A, adresă la care a fost permanent citată, atât cu mențiunea de a se prezenta la interogator, cât și cu cea privind obligația impusă domniei sale de a prezenta în instanță originalul testamentului olograf din 16.07.2001, dispoziții ale instanței care însă au fost ignorate de către intimata, fără nicio justificare.
În condițiile în care reclamanta - recurentă a tăgăduit scrisul și semnătura tatălui ei din cuprinsul unui testament olograf prezentat doar în copie și cum aceasta a susținut că defunctul ei tată nu știa să scrie - aspect confirmat și de martorii audiați în cauză sub prestare de jurământ -, potrivit art.1169 și urm. civ. sarcina probei era răsturnată și era de datoria pârâtei - intimate să dovedească existența și validitatea acestui testament, însă aceasta a ignorat această obligație, motiv pentru care instanța de fond a aplicat justificat disp.art.225 pr.civ rap.la art.172 și urm. pr.civ.
La fel de important și asociat cu aplicarea acestor norme de procedură civilă, judecătoria a mai constatat la fel de judicios că certificatul de legatar emis în beneficiul pârâtei - intimate este lovit de vicii grave, fiind încălcate disp.art.75 și 82 din 36/1995, în condițiile în care nu au fost citați toți moștenitorii defunctului, apoi beneficiara certificatului de legatar nu și-a dovedit filiația față de defunctul, nici cu acte de stare civilă și nici cu hotărâre judecătorească irevocabilă, iar certificatul de legatar a fost eliberat în aceeași zi în care s-a făcut și sesizarea notarului, adică în data de 23.02.2006, în timp ce încheierea finală, care ar fi trebuit redactată în termenii art.83 din 36/1995 cuprinde la rândul ei o anomalie, fiind menționată ca dată de întocmire 21.02.2006, deci cu două zile înainte de fi deschisă procedura succesorală notarială, la inițiativa pârâtei - intimate.
Prin urmare, curtea va constata că toate aceste elemente au fost corect reținute de instanța de fond, care au determinat-o mai apoi să aplice justificat disp. Art. 172 și urm. pr.civ. coroborate cu art.225 pr.civ. raportate la disp.art.75 și urm. din 36/1995 și fără să nesocotească prev. art.1169 civ. a constatat în mod legal nulitatea absolută a certificatului de legatar nr.47/23.02.2006 și mai apoi, a realizat o aplicare corectă a principiului "resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis", prin raportare și la disp.art.34 și 36 din 7/1996, buna credință a dobânditorilor subsecvenți ai imobilului din litigiu neavând nicio relevanță, câtă vreme transmițătorul dreptului original a obținut acest drept prin fraudă, iar reclamanta a acționat înăuntru termenului de prescripție a dreptului la acțiune, de 3 ani.
Pentru toate aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.312 pr.civ. rap.la art.304 pct.7 și 9.pr.civ. și fără a mai considera necesar să analizeze și celelalte motive invocate, va admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.367/08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, pe care o va modifica, în sensul că va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile nr.3289/14.04.2009 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul cu același număr, pe care o va păstra în întregime.
În temeiul prev. art.274 pr.civ. va obliga intimații să plătească recurentei suma de 1.364,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare și onorariu de avocat, în apel și recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 367/08.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Modifică decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâții și - împotriva sentinței civile nr. 3289/14.04.2009, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul cu același număr.
Obligă intimații să plătească reclamantei suma de 364,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare și onorariu avocat, în apel și recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 17 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /05.01.2010
Tehnored /11.01.2010
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Cristian PupJudecători:Cristian Pup, Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat
