Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 1433/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1433/R/2008
Ședința publică din 19 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTORI: Ana Ionescu, Traian Dârjan Silvia Nicorici
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, precum și recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.154 din 18 martie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal se prezintă recurentul reclamant și reprezentanta intimatului pârât, lipsă fiind recurentul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul reclamantului este legal timbrat cu 611 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, iar recursul pârâtului este legal timbraqt cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 12 iunie 2008 s-a înregistrat la dosar un răspuns la întâmpinare din partea recurentului reclamant.
Nefiind cereri prealabile de formulat și nici excepții de ridicat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea acestora.
Recurentul reclamant susține propriul recurs așa cum este formulat solicită admiterea lui potrivit motivelor arătate în scrtis.
Reprezentanta recurentului pârât, susține propriul recurs solicită admiterea lui, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul înlăturării termenului de un an până la care reclamantul intimat este obligat să-i achite suma de 75.649,19 lei. Solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței de la 40. Solicită respingerea recursului formulat de către reclamantul.
Recurentul reclamant solicită respingerea recursului pârâtului.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 311/18.01.2006 a Judecătoriei Cluj -N, fost admis in parte acțiunea formulată de reclamantul, împotriva paratului, fost admisă în parte cererea reconvenționala formulată de pârât și în consecință, s-a constatat că pasivul succesiunii rămase după defuncta, decedata la data de 12.12.1986, se compune din cheltuielile de înmormântare in suma de 43.935.616 ROL, că reclamantul are un drept de creanța în suma de 21.967.808, reprezentând cota-parte din cheltuielile de înmormântare.
Instanța dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma de 21.967.808 ROL reprezentând cota de 1/2 din cheltuielile de înmormântare.
Instanța a mai constatat că reclamantul are un drept de creanța asupra succesiunii in suma de 1.491.286 ROL reprezentând contravaloarea investițiilor la imobilul-apartament in litigiu și a dispus partajul masei succesorale după defuncta,astfel:
- Lotul l-compus din: imobilul apartament înscris in CF nr. 43952 C-N, nr top 23342/S/XLI si cota de l/4 din suma înscrisa in libretul CEC nr. 715-1--/81 emis de Agenția C, care se atribuie reclamantului;
- Lotul II - compus din:cota de 1/4 din suma înscrisa in libretul CEC nr. 715-1 --/8 emis de Agenția
Reclamantul a fost obligat sa plătească paratului o sulta in suma de 635.250.000 ROL și a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului înscris in CF nr. 43952 C-N, nr. top 23342/S/XLI.
S-a dispus înscrierea unui drept de ipoteca legala asupra imobilului înscris in CF nr. 43952 C-N, nr. top 23342/S/XLI, in favoarea paratului pentru sulta in valoare de 63.525 RON.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin testamentul autentificat sub nr.1827/19 martie 1981 la notariatul de Stat Județean C numita a testat "întreaga sa avere mobila si imobila aflată in patrimoniul sau la moarte-susceptibila de a fi moștenită pe cale testamentara nepotului, văr de uzufruct viager in favoarea soțului.
Succesiunea după defuncta, decedata la data de
12.12.1986, a fost dezbătută pe calea procedurii succesorale notariale în cadrul dosarului succesoral nr. 253/1986 al fostului Notariat de Stat Județean C, fiind emis certificatul de moștenitor nr. 867/6 mai 1986.
Prin certificatul de moștenitor mai sus menționat s-a stabilit ca masa succesorala după defuncta se compune din: cota de 1/4 parte din suma de 5.000 lei depuși pe libretul CEC cu dobânda si câștiguri in autoturisme nr. 715-1--/81 al Agenției C,cota de 1/4 parte din apartamentul nr. 41 din C-N,str -,nr 3,înscris in CF nr. 43952 C-N, nrtop 23342/S/XLI.
S-a stabilit, de asemenea, calitatea de moștenitori ai defunctei, in favoarea reclamantului, soț supraviețuitor si legatar cu titlu universal asupra dreptului de uzufruct viager si respectiv paratului in calitate de nepot de frate si legatar cu titlu universal, care moștenește nuda proprietate a întregii mase succesorale.
Instanța de fond, raportat la voința parților, a pornit în soluționarea problemelor invocate de părți, de la deplina validitatea Certificatului de moștenitor nr. 867/6 mai 1986, întocmit pe baza acordului dintre moștenitori cu privire la calitatea acestora, cotele lor de moștenire si bunurile care compun masa succesorala, precum si la situația de carte funciara, conform căreia părțile sunt coporpietari tabulari asupra imobilului înscris in CF nr. 43952 C-N, nr. top 23342/S/XLI in cote egale de cate 1/4 parte.
In condițiile in care nici una dintre părți nu a solicitat expres anularea certificatului de moștenitor mai sus menționat judecătoria a respins cererea reclamantului formulata prin una dintre precizările de acțiune depuse la dosar, in sensul de a constata ca a dobândit o cota-parte mai mare din moștenire decât cea menționata in cuprinsul certificatului de moștenitor.
S-a reținut că dacă părțile nu au discutat si au căzut de acord cu privire la pasivul succesiunii si deci nu s-a făcut nici o mențiune in certificatul de moștenitor cu privire la pasivul succesiunii, această omisiune nu îi împiedică pe moștenitori ca in cadrul acțiunii de partaj a bunurilor cuprinse in masa succesorala să solicite stabilirea pasivului succesiunii, întrucât procesul de imparțială se lichidează ca fiind conexe toate pretențiile dintre moștenitori privitoare la averea succesorală, iar potrivit prevederilor art. 774 si art. 777 cod civil coerezii trebuie sa plătească datoriile succesiunii proporțional cu partea lor ereditara.
Raportat la faptul că în cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 867/1986 nu este cuprins si pasivul succesiunii ramase după defuncta, instanța de fond, in temeiul prevederilor legale mai sus-menționate a stabilit că pasivul succesiunii se compune din cheltuielile de înmormântare in suma de 43.935.616 lei.
Pentru a stabili cele de mai sus, instanța de fond a avut in vedere înscrisurile depuse de către reclamanți in probațiune la fila 120, coroborate cu răspunsul paratului la interogatoriu, care s-a reflectat si in întreaga atitudine procesuala a acestuia, in sensul re cunoașterii sumei si faptului ca toate cheltuielile înmormântării au fost suportate exlusiv de către reclamant.
Conform prevederilor art 774 si 777 Cod civil datoriile succesiunii se împart de drept între succesori, din ziua deschiderii succesiunii, in proporție cu partea ereditara a fiecăruia.
In condițiile in care cotele-părți din moștenire au fost stabilite prin certificatul de moștenitor apreciat ca fiind valabil de către succesorii defunctei, iar unul dintre succesori, in speța reclamantul a suportat exclusiv cheltuielile de înmormântare a defunctei, instanța a constatat că în favoarea reclamantului s-a născut un drept de creanța in suma de 21.967.808 lei, iar in temeiul art 774,art. 777 si art. 1060 Cod civil a obligat paratul sa plătească reclamantului - suma de 21.967.808 lei reprezentând cota de 1/4 parte din cheltuielile de înmormântare.
In ceea ce privește cererea privind completarea masei succesorale cu includerea in activ a bijuteriilor descrise in completarea de acțiune depusa la fila 34 dosar în valoare de 41.600 lei instanța de fond a respins-
Astfel, părțile au căzut de acord asupra faptului ca defuncta a înmânat paratului, la sfârșitul anului 1984 următoarele bijuterii din aur, respectiv o brățara de aproximativ 30 grame, un lănțișor de 7 grame, un inel de dama de 3-4 grame. Defuncta a precizat paratului ca dorește sa împartă aceste daruri cu numitul G, un alt nepot al defunctei.
Raportat la valoarea bunurilor dăruite de către defuncta nepoților săi, printre care si paratul, instanța a apreciat ca acestea au fost daruri uzuale care, in temeiul art. 759 Cod civil sunt scutite de raport.
Instanța a respins și cererea privind includerea in cadrul pasivului succesoral a cheltuielilor efectuate cu întreținerea si școlarizarea paratului de care reclamanți si soția sa, defuncta,de asemenea, in considerarea dispozițiilor art. 759 Cod civil, conform cărora sunt scutite de raport donațiile care se referă la cheltuielile pentru hrana, întreținere, educație si învățătură.
După cum rezulta din raportul de expertiza completat, efectuat de expert si expert asistent, reclamantul a montat contoare pentru apa calda si apa, valoarea acestor îmbunătățiri fiind de 2.982.572 ROL, acest aspect nefiind contestat de către părți.
Transmisiunea succesorala nu poate avea ca obiect decât bunurile care au aparținut defunctului, deoarece prin moștenire se transmite patrimoniul unei persoane fizice decedate, uneia sau mai multor persoane in viata.
Instanța de fond a apreciat că îmbunătățirile aduse de moștenitor bunului rămas de la defunct nu se includ in masa succesorala si nu se evaluează ca atare, ci urmează sa facă obiect de desocotire intre moștenitori in condițiile gestiunii de afaceri, prev. de art. 987 si următoarele Cod Civil.
În aceste condiții, văzând că părțile sunt coproprietari in cote egale asupra imobilului la care reclamantul a efectuat îmbunătățirile mai sus menționate, judecătoria a constatat ca reclamantul are un drept de creanța asupra cotei de 1/2 din contravaloarea acestor îmbunătățiri, respectiv asupra sumei de 1.491.286 ROL.
Prin decizia civilă nr. 154 din 18.03.2008 a Tribunalului Cluja fost admis apelul declarat de către reclamantul și cererea de aderare la apel formulată de către pârâtul împotriva sentinței civile nr. 311 din 18.01.2006, pronunțată în dosarul nr. 10474/2004 al Judecătoriei Cluj -N, pe care a schimbat-o în sensul că a inclus în pasivul succesiunii și valoarea ratelor achitate de către reclamant, datorie a defunctei, în valoare de 7308,145 RON, aferentă prețului apartamentului în litigiu.
Au fost recalculate sultele și obligat reclamantul la plata în favoarea pârâtului a sumei de 75.649,18 RON, în termen de un an de la data rămânerii definitive și irevocabile a deciziei.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și s-a dispus darea în debit a reclamantului cu suma de 17.677, 133 lei, diferență de taxă judiciară de timbru pentru fondul cauzei, fiind compensate parțial cheltuielile de judecată din apel, constând în onorariul expertului.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut în baza expertizei de evaluare apartamentului și de reactualizare cu rata inflației a sumei de bani achitată de către reclamant că valoarea apartamentului în litigiu este de 175.000 RON, iar suma plătită de către reclamant reactualizată este de 14616,29 RON. În
În intervalul de timp cuprins între decesul soției sale și finalizarea contractului de credit, reclamantul a achitat singur suma de 48.668 ROL. Din
Din această sumă, reactualizată la valoarea de 14616, 29 RON, reclamantului, în calitate de coproprietar îi revenea sarcina să achite J, respectiv suma de 7308, 145 RON.
Cealaltă J din sumă, cota soției decedate, reprezintă un drept de creanță față de moștenire și a fost inclus în pasivul succesiunii, așa cum s-a stabilit prin decizia din recurs.
În calitatea sa de moștenitor însă, reclamantul ar fi ținut să suporte
și o cotă proporțională cotei sale de moștenire, din pasivul succesoral.
Reclamantul însă, a cules din moștenire doar un drept de uzufruct plus o cotă dintr-un CEC de 1/4, de o valoare derizorie, astfel încât ținând cont de faptul că pârâtul beneficiază de nuda proprietate asupra cotei de parte din apartament, în sarcina acestuia cade și obligația de a suporta pasivul succesiunii.
În consecință, constatând pasivul succesoral compus din cheltuielile de înmormântare, 4393, 56 RON și cota de 1/2 parte din ratele rambursate singur de către reclamant, 7308,14 RON, tribunalul a stabilit în sarcina pârâtului obligația de a suporta pasivul succesoral, în valoare totală de 11701,7.
În plus, așa cum a stabilit prima instanță, reclamantul, după decesul soției a efectuat investiții în apartament, învestiții ce se ridică la suma de 298,24 RON, aspect necontestat în apel. Din această sumă, J, respectiv 149,12 cade în sarcina reclamantului să o suporte, în calitate de coproprietar, iar suportarea celeilalte jumătăți cade în sarcina pârâtului.
Prin urmare, tribunalul a constatat că reclamantul are un drept de creanță față de pârât, în legătură cu bunul ce alcătuiește masa succesorală, în valoare de 149, 12 RON.
Raportat la aspectele menționate, tribunalul a apreciat că se impune în cauză re calcularea sultei stabilită pentru egalizarea loturilor pârâților.
În conformitate cu dispozițiile art. 728.pr.civ. tribunalul a păstrat soluția primei instanțe cu privire la componența și atribuirea loturilor, însă a calculat sulta stabilită la fond ca urmare a reținerii pasivului și a dreptului de creanță și ca urmare a reevaluării apartamentului, în sensul că reclamantul a fost obligat la plata în favoarea pârâtului a unei sulte în valoare de 75649, 18 RON.
Celelalte critici exprimate prin cererea de apel au fost găsite neîntemeiate de către tribunal.
Referitor la bijuteriile predate de către soția reclamantului către pârât, față de valoarea scăzută a acestora, tribunalul, la fel ca și instanța de fond, a apreciat că acestea au fost daruri uzuale, potrivit art. 759.civ. fiind scutite de raport.
Referitor la alte creanțe invocate de reclamant în apel, acestea nu au
fost dovedite.
În ceea ce privește reducțiunea legatului cu titlu universal lăsat de
către soția reclamantului, tribunalul a apreciat la fel ca și instanța de fond că în lipsa cererii de anulare a certificatului de moștenitor, această reducțiune nu poate fi solicitată.
Referitor la aderarea la apel,tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată, la fel ca și apelul declarat de către reclamant, criticând modalitatea de sistare a indiviziunii și stabilirea sultei. În privința sultei, aceasta a fost recalculată, așa cum s-a arătat anterior, motiv pentru care aderarea la apel a fost admisă sub acest aspect.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal reclamantul și pârâtul.
Reclamantul solicitat modificarea deciziei atacate în sensul introducerii în masa succesorală a valorii reactualizate a libretului de economii CEC, însușit de pârât, și bijuteriilor din aur, stabilirea corectă contribuției soților la cumpărarea apartamentului, partajul masei succesorale în varianta B din expertiza contabilă întocmită de expert, atribuirea apartamentului în favoarea lui, intabularea pe numele său, radierea ipotecii și stabilirea unui termen de 12 luni calculat de la data primirii deciziei definitive și irevocabile, pentru plata sultei.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de apel nu a respectat îndrumările date de Curtea de APEL CLUJ prin decizia civilă nr. 328/R/19.02.2007 prin care i-a fost admis recursul decizia pronunțată în apel casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Instanțele de fond și apel nu au luat în considerare faptul că testamentul autentificat sub nr.1827/19.04.1981 și certificatul de moștenitor nr. 867/6 mai 1986 au fost întocmite în perioada când proprietarul acestui apartament era Agenția CEC, care ipotecat apartamentul până la rambursarea creditelor.
Instanța de apel nu stabilit corect contribuția soților până în anul 1985, data decesului soției, la valoarea de 73.469 lei, și nici suma rambursată de reclamant după decesul soției sale. Instanța de apel nu procedat nici la actualizarea acestor sume.
În ce privește libretul CEC și bijuteriile din aur, în valoare totală de 31.800 lei, recurentul arătat că deși au aparținut soției sale și că la achiziționarea acestora a contribuit și el, instanța nu le- inclus în activul succesoral și nu dispus partajul acestora, reținând greșit că sunt cadouri sau donații. Mai mult, aceste bijuterii au fost însușite de către pârâtul fără acordul său.
În ce privește cheltuielile de înmormântare, acestea sunt în valoare de 43.935.617 lei, cota parte ce revine fiecărei părți fiind de 21.967.808 lei, iar din investițiile în apartament și contribuțiile la repararea acoperișului blocului revin fiecăruia 133,5 RON. Din aceste sume urmează a fi scăzute cheltuielile de judecată, astfel că sulta ce trebuie acordată pârâtului este de 13.882 RON, ce urmează fi plătită în 12 rate lunare, de câte 1158 RON.
Pârâtul solicitat modificarea în parte hotărârii atacate, cu consecința înlăturării termenului de 1 an până la care reclamantul este obligat să-i achite sulta de 75.649,19 lei.
În motivarea recursului întemeiat pe disp.art.304 pct.9 Cod proc.civ. recurentul arătat că instanța de apel a acordat mai mult decât ceea ce a cerut reclamantul prin înscrisurile depuse la dosar, prin stabilirea termenului de 1 an până la care să-i fie achitată sulta.
Solicitarea reclamantului referitoare la stabilirea termenului de 1 an pentru achitarea sultei fost formulată pentru prima dată în scriptul intitulat "concluzii" și depus la dosar la data de 15 iunie 2007, se constituie într-o cerere nouă formulată pentru prima dată în fața instanței de apel.
Cererea reclamantului reprezintă o încercare de a tergiversa achitarea sultei stabilită în sarcina sa în condițiile în care procesul a fost pornit în urmă cu 4 ani, iar stabilirea acestui termen este contrară dispozițiilor legale.
Prin întâmpinarea depusă la recursul reclamantului, pârâtul s- opus admiterii recursului, arătând că instanța de apel a respecta hotărârea de casare, incluzând în pasivul succesiunii și valoarea ratelor achitate de reclamant, iar testamentul autentificat sub nr.1827/19.04.1981 și certificatul de moștenitor nr.867/6 mai 1986 nu au fost atacate de către reclamant.
Poziția recurentului față de valoarea apartamentului este nefondată, acesta indicând o valoare ridicol de mică a apartamentului.
În mod legal nu au fost incluse în masa succesorală bijuteriile de familie, acestea nefiind dobândite în timpul căsătoriei, fiind moștenire de familie.
În ce privește recursul pârâtului curtea apreciază că este întemeiat și în baza art.312 alin.1 Cod proc.civ. urmează să-l admită și, în consecință, să modifice decizia civilă nr. 154/2008 Tribunalului Cluj în parte, în sensul că, va înlătura dispoziția cu privire la termenul de 1 an de la data rămânerii definitive și irevocabile a deciziei până la care reclamantul este obligat la plata sultei, pentru următoarele considerente:
Conform disp.art.6731pct.4 Cod proc.civ. la cererea unuia dintre coproprietari, instanța ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinicie, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată, sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari și termenul la care este obligat să le plătească.
Din conținutul acestui text de lege rezultă necesitatea ca în cauză să fie dovedite existența unor motive temeinice în raport de care să-i fie atribuit bunul unuia dintre coproprietari și să se poată stabili un termen în care este obligat să plătească sulta. În speță, doar în dosarul nr.2690/2006 a Tribunalului Cluj prin concluziile scrise reclamantul cere acordarea unui termen de 6 luni pentru plata sultei către pârât. Această cerere nu mai este reiterată cu ocazia rejudecării apelului și, mai mult, în cauză nu s- dovedit existența unor motive temeinice care să justifice acordarea termenului de 1 an de la data rămânerii definitive și irevocabile a deciziei, pentru plata sultei.
În sprijinul soluției de înlăturare a acestui termen acordat reclamantului pentru plata sultei, vine și faptul că, procesul a fost pornit în data de 17 iulie 2004, perioadă în care reclamantul a avut posibilitatea să-și procure resursele financiare pentru achitarea sultei.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea apreciază că recursul declarat de reclamant este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod proc.civ. urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
În analiza soluției pronunțată de tribunalul Cluj, curtea va porni de la decizia civilă nr. 328/R/19.02.2007 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ prin care a fost admis recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 734/8.11.2006 a Tribunalului Cluj, care fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare.
Prin această decizie s-a reținut că, nu se poate nega faptul că reclamantul a achitat singur din prețul total al apartamentului suma de 48.668 lei, că este mai presus de orice îndoială că reclamantul are un drept de creanță asupra moștenirii rămasă după defuncta sa soție, suma achitată de acesta cu titlu de diferență de preț după decesul soției sale, impunându-se a fi inclusă în pasivul succesoral, moștenitorii fiind ținuți a suporta pasivul moștenirii, proporțional cu cota parte ce le revine din masa succesorală.
Prin aceeași decizie, instanța de control judiciar a dat îndrumarea ca, în rejudecare să se dispună efectuarea unei expertize tehnice judiciare de specialitate în vederea reactualizării acestei sume și, dacă se va considera necesar, să se opereze o compensare între dreptul de creanță a reclamantului, constând în valoarea actualizată a acestei sume și sulta pe care reclamantul o datorează pârâtului.
În spiritul acestor îndrumări, în baza art.315 alin.1 Cod proc.civ. instanța de apel a dispus administrarea acestor probe.
Prin expertiza tehnică efectuată în cauză de expertul și necontestată de reclamantul s- stabilit că, valoarea reală a apartamentului în litigiu este de 175.000 RON, iar suma de 48.668 lei plătită de reclamant cu titlu de rate după decesul soției sale, reactualizată este de 14.616,29 RON.
În raport de probele administrate, legal a reținut instanța de apel că pasivul succesoral după defuncta se compune din cheltuielile de înmormântare în sumă de 4393,56 RON, cota de parte din ratele rambursate de reclamant după decesul soției sale, în valoare de 7308,14 RON, cota de parte din investițiile efectuate la apartament în valoarea de 149,12 RON, în total 11.850,82 RON.
Raportat la cotele de proprietate și obiectul acțiunii, legal calculat instanța de apel sulta pe care o datorează reclamantul pârâtului. Prin urmare, motivul din recursul reclamantului, referitor la faptul că, instanța de apel nu a respectat îndrumările date de Curtea de Apel prin decizia civilă nr. 328/2007 și la cuantumul sultei pe care o datorează pârâtului, este nefondat.
În ce privește celelalte motive de recurs, referitoare la faptul că, testamentul autentificat sub nr.1827/1981 și certificatul de moștenitor nr.867/1986, au fost întocmite în perioada când proprietar al acestui apartament era Agenția CEC, care ipotecat apartamentul până la rambursarea creditelor, sunt nefondate, atâta vreme cât reclamantul nu contestat nici un moment cotele de proprietate ce revin celor doi moștenitori din masa succesorală și nici certificatul de moștenitor, câtă vreme obiectul acțiunii, conform precizărilor depuse de reclamant l- constituit cererea acestuia de a se constata că are un drept de creanță asupra moștenirii reprezentând diferența de preț pentru apartament pe care a achitat-o singur după decesul soției sale și, care se impune a fi actualizată și inclusă în pasivul succesoral, alături de îmbunătățirile aduse la apartament, contravaloarea bijuteriilor în valoare totală de 41.600 lei, luate de pârât, un carnet CEC în valoare de 5000 lei.
În ce privește includerea în pasivul succesoral bijuteriilor în valoare de 41.600 lei, din procesul verbal de la fila 45 încheiat de reclamant și pârât rezultă că, raportat la dorința defunctei, aceste bijuterii au fost luate de pârât și împărțite între nepoții defunctei.
Prin urmare, legal au fost aplicate disp.art.759 civil de către instanța de apel.
Urmare admiterii recursului pârâtului, reclamantul va fi obligat să-i plătească pârâtului suma de 100 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței de la fila 40.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.154/A din 18 martie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură dispoziția cu privire la termenul de un an de la data rămânerii definitive și irevocabile a deciziei, până la care reclamantul este obligat la plata sultei.
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.
Obligă reclamantul să plătească pârâtului, cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 1000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
plecată în semnează, în,semnează
vicepreședintele Curții de Apel grefier șef secție,
JUDECĂTOR 2: Traian Dârjan Silvia Nicorici
Red. IA dact.GC
2ex/7.07.2008
Jud.apel:,
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Traian Dârjan Silvia Nicorici