Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 169/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 169/A/2008

Ședința publică din 26 iunie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț

JUDECĂTOR 2: Eugenia Pușcașiu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul declarat de, împotriva încheierii civile nr. 60 din 5 martie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- ( număr în format vechi 2469/2004), privind și pe reclamanta, și pe pârâții, având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă, în nume propriu, pârâta intimată, în nume propriu și în calitate de mandatară a reclamantei intimate și pârâtul intimat, în nume propriu și în calitate de mandatar al pârâtei intimate, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este viciată cu pârâta intimată, care figurează în proces atât în nume propriu, cât și în calitate de mandatară a reclamantei intimate, întrucât din eroare a fost citată de la adresa din C-N,-, jud. C, deși, în realitate, aceasta domiciliază în C-N,-,. 58, jud. C, aspect care rezultă din procura specială autentificată sub nr. 36305 din 10 ianuarie 2008, însă acest viciu de procedură se acoperă prin prezența personală în instanță a pârâtei intimate, conform prevederilor art. 89 alin. 2.proc.civ.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 iunie 2008, prin registratura instanței, a depus la dosar un înscris.

Curtea constată că, în ceea ce-l privește pe acesta nu are calitate de parte în prezentul dosar, întrucât acesta figura în proces doar în calitate de mandatar al reclamantei intimate, însă această calitate de mandatar i-a fost retrasă prin procura autentificată sub nr. 36305 din 10 ianuarie 2008, procură prin care a fost numit un al mandatar de reclamanta intimată și anume, noul mandatar al reclamantei este pârâta intimată.

Având în vedere că prin motivele de apel a formulat o cerere de reexaminare a amenzii judiciare ce i-a fost aplicată prin încheierea civilă nr. 60 din 5 martie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- ( număr în format vechi 2469/2004 ) și că această cerere este de competența Tribunalului Cluj, conform dispozițiilor art. 1085alin. 3.proc.civ. Curtea, constată că în privința acestei cereri de reexaminare a amenzii judiciare este incidentă excepția reglementată de art. 158 și 159.proc.civ.

În ceea ce privește apelul promovat de, având în vedere că acesta este promovat de o persoană fără calitate procesuală, care nu a fost niciodată parte în dosar, Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității apelului, și acordă părților prezente cuvântul asupra acestor excepții.

Pârâtul intimat apreciază că neavând calitate procesuală, nefiind parte în dosar, nu era o persoană îndreptățită de a declara apel, apelul trebuind deci să fie respins pentru acest motiv, iar în ceea ce privește cererea de reexaminare a amenzii judiciare aplicate lui, consideră că ar mai trebuie să i se aplice acestuia amenzi judiciare, pentru promovarea cu rea credință și prin abuz de drept a unor cereri.

Pârâta intimată arată că achiesează la concluziile pârâtului intimat.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepții lor invocate.

CURTEA

Prin încheierea civilă nr. 60/05.03.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-au respins cererile formulate de reclamanta, prin mandatar, pentru îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. nr. 838/2005, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, nr. în format vechi 2469/2004; s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de intervenientul; s-a aplicat intervenientului o amendă judiciară de 700 lei, în temeiul art. 1081alin. 1 pct. 1.pr.civ.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, cererea de intervenție este inadmisibilă în procedura sumară a îndreptării erorii materiale, procedură în care nu pot dobândi calitatea de parte alte persoane decât acelea care au avut această calitate la data pronunțării hotărârii a cărei îndreptare se cere.

Cu privire la cererea de îndreptare a erorii materiale referitoare la corectarea numelui defuncților și, s-a constatat că aceasta nu poate fi admisă, întrucât din actele existente la dosarul cauzei nu se poate aprecia care este numele corect al acestora, în condițiile în care în unele acte apare numele, iar în altele numele de.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel numitul, arătând în motivarea apelului că în loc să se aprecieze efortul său, prin care a ajutat instanța la aflarea adevărului și impunerea, aceasta l-a amendat cu suma de 700 lei, motiv pentru care se impune a se revedea această decizie și a se reveni asupra acestei hotărâri. S-a mai invocat faptul că nu i-au fost luate în considerare cererile pe care le-a formulat, nu i s-a reținut calitatea de posibilă parte în dosar și că judecătorul a fost incompatibil.

În motivarea apelului au fost reproduse cronologic și exhaustiv multiplele cereri formulate de în multele dosare promovate de acesta în calitatea sa de mandatar, s-a făcut o reproducere a stării de fapt și a istoricului cauzelor, precum și a multiplelor demersuri făcute de la diferite autorități.

La termenul de judecată din data de 26 iunie 2008 Curtea, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității apelului, excepție care urmează să fie admisă în temeiul art. 137.pr.civ. coroborat cu art. 283, art. 284, art. 285, art. 287, motivat pe faptul că numitul nu a avut calitatea de parte în dosarul în care s-a pronunțat încheierea atacată, iar calitatea sa de mandatar al reclamantei a încetat, prin procura specială, autentificată sub nr. 36305/10.01.2008 în Republica Italiană, arătând că înțelege să-și numească un nou mandatar, în persoana lui ( 10).

Același aspect este confirmat și de cuprinsul tranzacției autentice aflată la fila 44 dosar, din care rezultă faptul că mandatarul reclamantei este și că reclamanta înțelege să renunțe personal la toate acțiunile, indiferent de instanța la care ar fi înregistrate, pe care numitul le-a promovat în numele reclamantei.

Așa fiind, constatându-se că nu are calitatea de parte în dosarul nr-, este evident că acesta nu poate promova în mod legal și valabil apel împotriva unei hotărâri pronunțate într-un dosar în care el nu poate justifica o calitate procesuală, astfel încât apelul său urmează să fie respins ca inadmisibil.

În ceea ce privește motivul de apel referitor la nedreapta s-a amendare de către Tribunalul Cluj, Curtea constată că aceasta reprezintă practic o cerere de reexaminare a amenzii judiciare, cerere care, potrivit art. 1085alin. 3.pr.civ. se soluționează prin încheiere irevocabilă, dată în Camera de Consiliu, de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 158.pr.civ. raportat la art. 1085alin. 3.pr.civ. se va dispune declinarea competenței de soluționare a cererii de reexaminare a amenzii judiciare în favoarea Tribunalului Cluj.

Intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil apelul declarat de împotriva încheierii civile nr. 60 din 5 martie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Declină în favoarea Tribunalului Cluj soluționarea cererii de reexaminare privind amenda judiciară aplicată lui.

Decizia este definitivă.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - -

Red./dact.

10 ex./27.06.2008

Jud.primă instanță:

Președinte:Carmen Maria Conț
Judecători:Carmen Maria Conț, Eugenia Pușcașiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 169/2008. Curtea de Apel Cluj