Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 187/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 187/R/2010
Ședința publică din:28.01.2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Andrea Chiș
JUDECĂTORI: Andrea Chiș, Ana Ionescu Anca Adriana
- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.584/A din 10.11.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, privind și pe intimații pârâți, -, A, -, având ca obiecta succesiune.
La apelul nominal făcut în cauză ora 9,30, se prezintă reprezentanta pârâtului intimat avocat, cu delegația la dosar, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, având în vedere hotărârea nr. 79/17.12.2009, privind constituirea completelor de judecată pe anul 2010, în compunerea completului intră doamna judecător, aflată pe prima poziție din planificarea de permanență.
Se constată că la dosar s-a depus prin registratura instanței cu 5 zile anterior termenul de judecată, întâmpinare de către pârâtul intimat.
Instanța constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, și că aceasta a fost citată cu mențiunea să achite taxa judiciară de timbru și timbru judiciar însă aceasta nu s-a conformat.
Față de această împrejurare instanța invocă din oficiu excepția netimbrării recursului.
Reprezentanta pârâtului intimat nu se opune excepției invocate de instanță.
Instanța lasă cauza în pronunțare.
Se prezintă după închiderea dezbaterilor în prezenta cauză, ora 10,15, recurenta și reprezentanta acesteia avocat, solicitând instanței redeschiderea dezbaterilor.
Reprezentanta pârâtului intimat nu se opune cererilor formulate de reprezentanta recurentei.
Instanța încuviințează cererea sens în care s-au reluat dezbaterile în prezenta cauză.
Reprezentanta recurentei depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 1455.50 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei, comunicându-se un exemplar reprezentantei recurentei.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri prealabile de solicitat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 7995/27.05.2009 pronunțată de Judecătoria Cluj -N, cu consecința schimbării în parte a hotărârii în sensul admiterii acțiunii recurentei, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.
Reprezentanta pârâtului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat susținând motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată conform bonului de casă atașat la /fila 24/ din întâmpinare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 7995/27.05.2009 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta, împotriva pârâților, și, a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâtul împotriva reclamantei și în consecință, s-a constatat că apartamentul nr.32 din C-N,-, - a fost dobândit în timpul căsătoriei pârâtului cu defuncta, cu contribuție egală; s-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta, decedată la data de 09.04.2007, cu ultimul domiciliu în C-N, se compune din activul succesoral: cota de parte din imobilul situat în C-N,-, -,.34, înscris în CF - C, cu nr.topo.23402/S/XXXIV, compus din 1 cameră, 1 bucătărie, 1 baie, 1 antreu, 1 debara, 1 logie, cu suprafața utilă de 31,05 mp. cu părțile indivize comune de 1,27/100 parte înscrise în CF col.- si teren atribuit in folosință de 11/870 parte și din pasivul succesoral; suma de 1422,75 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare; s-a constatat că pârâții de ord.2-10 sunt străini de moștenirea rămasă după; s-a constatat că reclamanta și pârâtul-reclamant reconvențional au calitatea de unici moștenitori ai defunctei, în cota de parte fiecare; s-a dispus sistarea stării de indiviziune creată asupra cotei de parte din imobil prin atribuirea masei succesorale în favoarea pârâtului-reclamant reconvențional și obligarea acestuia la plata sultei în favoarea reclamantei, în cuantum de 32.500 lei; s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al pârâtului-reclamant reconvențional asupra apartamentului din C-N,-, -,.34, ca bun propriu, cu titlu prin cumpărare, moștenire și partaj; a fost obligată reclamanta la plata în favoarea pârâtului-reclamant reconvențional a sumei de 77,37 lei, reprezentând diferența dintre cheltuielile de înmormântare și ajutorul de deces acordat.
Prin aceeași sentință au fost respinse capetele 2 și 3 din acțiunea principal, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active în formularea acestora și capetele de cerere din acțiunea principală prin care se solicita a se constata că masa succesorală rămasă după defuncta se comune din întreg imobilul.
Au fost compensate cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că imobilul situat în C-N,-, -,.34 a fost deținut cu titlu de chirie de către pârâtul-reclamant reconvențional și de către soția acestuia,. Motivul dobândirii în chirie a acestei garsoniere l-a constituit preluarea de către Stat a locuinței din C-N,-, locuința deținută de pârâtul-reclamant reconvențional și de bunica acestuia. Ca urmare, începând cu anii 1980, pârâtul și soția lui au locuit în apartamentul ce face obiectul cauzei. În perioada 2002-2003 au început demersurile în vederea cumpărării apartamentului pe motiv ca în anul 2004 urma să expire perioada pentru care a fost închiriat. La fila 121 din dosar a fost depusă copia unei scrisori adresată de către pârâtul-reclamant reconvențional reclamantei, în care se solicita lămurirea problemei banilor ce se cuveneau soției sale din vânzarea unui teren, pentru a se putea cumpăra garsoniera.
În ceea ce privește vânzarea unui teren situat în cartierul din C-N de către reclamantă, aceasta nu a depus un contract de vânzare-cumpărare încheiat în acest sens, însă pârâtul-reclamant reconvențional nu a contestat această stare de fapt. De asemenea, pârâtul-reclamant reconvențional a recunoscut în motivarea cererii sale că reclamanta i-a acordat soției sale o sumă de bani și, de asemenea, a recunoscut că a scris actul intitulat "declarație".
Acest act a fost semnat, în calitate de martor de către d-na și de către d-na. Potrivit declarației primeia dintre ele, martorele nu au fost de față la momentul întocmirii actului și nici la momentul semnării acestuia de către pârâtul-reclamant reconvențional, defuncta și reclamanta cerându-i doar să semneze actul după ce o sumă de bani, martora neputând preciza despre ce sumă era vorba, i-a fost înmânată d-nei de către sora ei.
Pe de alta parte, pârâtul-reclamant reconvențional, prin reprezentanta sa, a încercat să demonstreze în cursul procesului că și dânsul dispunea de banii necesari în vederea cumpărării garsonierei. Astfel, la fila 70 din dosar a fost depus actul intitulat "contract de împrumut", act potrivit căruia în data de 21.07.2003 pârâtul-reclamant reconvențional a primit de la martorul suma de 14.000.000 lei vechi pentru cumpărarea garsonierei. Martorului a cărui declarație a fost consemnată la fila 189 din dosar este nepot al pârâtului-reclamant reconvențional, însă reprezentanta reclamantei nu s-a opus audierii acestuia, astfel încât nu s-a reținut că ar fi într-unul din gradele de rudenie prevăzute de art.189 pct.1 Cod proc.civilă. Probabil apropierea sa de pârâtul-reclamant reconvențional a făcut martorul să acorde împrumutul fără a se stabili vreun termen de returnare și fără ca acesta să se aștepte să primească înapoi banii. Se pare că înțelegerea a fost în sensul de a lăsa garsoniera, la decesul membrilor fam. unuia dintre copii martorului.
În cursul procesului, actul intitulat "contract de împrumut" nu a fost contestat, iar reclamanta nu a formulat nici o poziție critică vis--vis de declarațiile de martor ale numiților și.
Ca urmare, a apreciat prima instanță că la momentul cumpărării garsonierei, în data de 22.07.2003, soții dețineau suma de 14.000.000 lei vechi acordată de către martorul cu o zi înainte, suma de 13.730.763 lei acordată de către reclamantă, fără a se putea stabili data acordării acestei sume, pârâtul-reclamant reconvențional realiza venituri din pensie, de asemenea, și defuncta, care beneficia de pensia de boală, de cea de refugiat și de "indemnizația" lunară acordată de sora ei, reclamanta din prezenta cauză.
După cum poate fi interpretată "declarația" de la fila 29 din dosar reclamanta a dat fam. suma de 13.730.763 lei, sumă utilizată pentru cumpărarea garsonierei, fiind eliberată în acest sens chitanța nr.- (data fiind menționată din eroare ca fiind 27.07.2003 în loc de 22.07.2003), însă la fila 71 din dosar pârâtul-reclamant reconvențional a depus copia unui act ce se dorea a fi testamentul soției sale în care se arăta că suma respectivă a fost înapoiată reclamantei. Actul respectiv nu poate fi calificat drept testament, neîndeplinind condițiile prevăzute de art.859 cod civil referitoare la scrierea, semnarea și datarea de către testator, și, ca urmare, nu poate produce consecințele juridice ale unui testament.
Întrucât capetele de cerere formulate în acțiunea inițială și în cererea reconvențională, prima instanță neputându-se pronunța asupra unor aspecte cu care nu a fost investită, nu are importanță dacă suma de 13.730.763 lei a fost înapoiată sau nu reclamantei atâta timp cât nu s-a dovedit în cursul procesului că ar fi provenit dintr-o moștenire a defunctei de la părinții săi. Doar în această situație s-ar fi putut, eventual, discuta despre caracterul de bun propriu al imobilului. Suma acordată de către reclamanta (dubios de exactă raportat la valoarea de cumpărare a garsonierei ca să poată fi asociată unei moșteniri, fiind greu de crezut că defunctei i-ar fi revenit din moștenire exact suma necesară cumpărării), poate reprezenta un împrumut acordat soților sau o altă modalitate de lămurire a situației juridice dintre surori, însă atâta timp ca nu s-a dezbătut masa succesorală după părinți, nu poate fi calificată ca provenind din moștenire. Pentru suma pe care reclamanta susține că ar fi acordat-o surorii sale fără aop rimi înapoi ar fi putut invoca doar stabilirea unui drept de creanță în favoarea defunctei și, ulterior, în favoarea sa. Reclamanta nu a formulat un astfel de capăt de cerere nici după comunicarea cererii reconvenționale, astfel încât instanța a fost investită doar cu stabilirea masei succesorale ramase după defuncta, masă succesorală în care reclamanta a solicitat a fi inclus întreg imobilul.
Al doilea argument în calificarea apartamentului nr.34 din- ca fiind bun comun al soților îl constituie modalitatea în care a fost dobândit. Garsoniera a fost cumpărată în baza Legii 61/1990, a Legii nr.85/1992 si a Legii nr.76/1994, prețul de vânzare stabilit fiind un preț social stabilit în considerarea calității ambilor soți. Vânzarea imobilelor în acest regim a avut drept scop ajutorarea persoanelor care le dețineau cu titlu de chirie, neputând fi dobândite de alte persoane, care nu aveau calitatea de chiriași în aceleași condiții. Ca urmare, ambii soți în speța de față realizau venituri și ambii au beneficiat de calitatea de chiriași ai garsonierei, condiții în care instanța nu a putut stabili caracterul de bun propriu al imobilului în favoarea unuia dintre soți.
De asemenea, poate ar trebui a se lua în considerare și împrejurarea că defuncta a fost de acord cu întabularea dreptului de proprietate în CF - C în favoarea ambilor soți și până la decesul ce a avut loc în anul 2007 nu a avut nici o problemă în acest sens, chiar dacă actul depus la fila 71 din dosar nu poate fi considerat ca fiind testamentul său.
Prin decizia civilă nr. 584/A/10.11.2009 Tribunalului Cluja fost respins ca nefondat apelul declarat reclamanta de împotriva sentinței civile nr.7995 din 27.05.2009 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, care a fost menținută în totul, apelanta fiind obligată să plătească intimatului suma de 525 lei, cheltuieli de judecată în apel.
S-a dispus darea în debit a pârâtului, CNP - cu suma de 2777 lei, taxă judiciară de timbru datorată la fond.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut următoarele:
Conform declarației de la fila 29 din dosar pârâtul a recunoscut că suma de 13.730.763 lei a fost depusă cu chitanța nr.- din 27.07.2003 pentru cumpărarea garsonierei, banii depuși fiind moșteniți de soția sa de la părinți. Declarația este din data de 22.07.2003 și este semnată de martorii și.
La data de 21.07.2009 între pârât și numitul s-a încheiat contractul de împrumut prin care primul a împrumutat pârâtului suma de 14.000.000 lei. Termenul de restituire nu a fost determinat, fiind condiționat de posibilitățile pârâtului. Conform clauzei inserate în contract, pârâtul urma să folosească suma de bani pentru cumpărarea apartamentului de la Consiliul local al municipiului C-
Martora a arătat că reclamanta împreună cu defuncta au venit la ea acasă unde reclamanta a înmânat defunctei o sumă de bani, sumă care a susținut că provine din vânzarea unor terenuri ce au aparținut părinților lor și că urmează să meargă la primărie pentru achitarea sumei primite ca preț al garsonierei. Martora nu și-a amintit despre ce sumă a fost vorba și nici dacă pârâtul a fost de față la semnarea scriptului. Din discuțiile purtate cu pârâtul martora a aflat că acesta știa că soția sa urma să primească o sumă de bani și că cei doi soți intenționau să cumpere garsoniera împreună.
În ceea ce privește contractul de împrumut încheiat cu, martora a arătat că pârâtul a primit banii într-un local din cartierul, situat la aproximativ 100 de casă și a fost de față pe lângă aceasta și numitul, acesta fiind semnatar al convenției. Despre acest împrumut defuncta știa, întrucât anterior primirii banilor pârâtul discutase cu soția sa despre acesta.
Cu privire la "declarația" din 22.07.2007 în interogatoriul luat reclamantei acesta a susținut că a fost semnată de pârât, acasă la numita, în data de 22.07.2003 în jurul amiezii, însă erau de față doar ei doi. Cu privire la acest aspect, așa cum corect a reținut prima instanță această declarație nu putea fi semnată de decât după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât altminteri reclamanta nu avea de unde să știe numărul chitanței cu care s-a achitat prețul. Prin urmare, deși a dat defunctei o anumită sumă de bani, declarația a fost semnată ulterior încheierii contractului de câtre pârât.
În fine, martorul a declarat că l-a însoțit pe la un bar din cartierul pentru ca acesta să îi dea pârâtului o sumă de bani pentru cumpărarea garsonierei. . i-a spus că este vorba de o sumă de 14.000.000 lei și poate că nici nu o să îi mai primească înapoi.
Așa cum corect a reținut prima instanță, în lipsa dovezii că a fost dezbătută masa succesorală după părinții defunctei, masă din care ar fi provenit suma dată de reclamantă defunctei nu s-a putut considera că această sumă fiind bun propriu conform prevederilor art. 31lit b și Cod fam, prin subrogarea cu titlu particular imobilul garsonieră ar fi dobândit caracterul de bun propriu al defunctei.
În condițiile în care această sumă a fost dată de către reclamantă pârâtei cu un alt titlu, probabil ajutor sau împrumut, acest aspect nu prezintă relevanță la calificarea imobilului garsonieră ca bun propriu sau comun.
Apoi, așa cum a statuat practica și literatura de specialitate prețurile la care s-au vândut imobilele în baza Legii nr.61/1990, Legii nr.85/1992 au fost prețuri sociale, subvenționate de stat, mult inferioare prețului de circulație de pe piața liberă, de acest beneficiu fiind recunoscut în mod egal ambilor soți. Ca urmare, de câte ori s-a dovedit că unul dintre soți a achitat prețul cu contribuție exclusivă sau o contribuție mai mare are doar un drept de creanță pentru această sumă ce depășește cota de și nu un drept de proprietate asupra întregului imobil sau o cotă mai mare din acest drept decât parte.
Susținerea potrivit căreia între moștenitorii defunctei, mama defunctei ar fi existat o înțelegere prin care au împuternicit-o pe reclamantă să facă demersurile necesare reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr.18/1991, sens în care a fost eliberat un titlu de proprietate în care este înscris și terenul care a fost vândut și din al cărui preț defuncta a primit suma de 13.730.763 lei a fost înlăturată. Astfel, deși la fond reclamanta a susținut că suma de 13.730.763 lei a fost predată defunctei la 22.07.2007, în ziua în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru garsoniera din litigiu. În apel, reclamanta a depus o chitanță din care reiese că de fapt, cota ce revenea defunctei a fost de 40.000.000 lei din care la 11 aprilie 2001 defuncta a primit în mână suma de 10.000.000 lei, iar diferența i s-a depus la CEC, împuternicit fiind reclamanta. Conform titlului de proprietate nr.28811/1996 acesta a fost eliberat în favoarea reclamantei în calitate de moștenitoare după defuncta. În condițiile în care întregul teren a fost înstrăinat la 8 martie 2001, iar suma de 40.000.000 lei a fost achitată defunctei la 11 aprilie 2001, de unde este cealaltă sumă pe care reclamanta a plătit-o defunctei în ziua încheierii contractului de vânzare - cumpărare și ce a făcut defuncta cu 40.000.000 lei în decurs de 1 an. Deși, întregul teren a valorat 1.675.601.005 lei, fiind 5 frați, suma se împărțea în mod egal între cei 5 frați, ceea ce ar fi însemnat 335.000.000 lei.
În lipsa dovezii că între moștenitori a existat o înțelegere, că aceștia au mandatat-o pe reclamantă să facă demersurile necesare, scriptele depuse la dosar sunt scripte pro causa, care nu afectează caracterul de bun comun al imobilului. Singura concluzie care poate fi desprinsă este aceea că reclamanta a dat defunctei diferite sume de bani cu titlu de ajutor, care au fost sau nu restituite, însă aceste sume nu au reprezentat cota ce revenea defunctei din moștenirea după părinții săi. În interogatoriul luat reclamantei, acesta arată că a dat banii surorii sale deoarece a rugat-o să cumpere cumva garsoniera, pentru că nu le prelungea contractul de închiriere.
Demersurile și intervențiile reclamantei la Consiliul local pentru a facilita încheierea contractului de vânzare cumpărare nu-i conferă acesteia un drept de proprietate, întrucât a fost un ajutor acordat surorii sale, este adevărat că în că această garsonieră o va moșteni, dar nimic mai mult.
Cu privire la restul susținerilor, statuările primei instanțe sunt legale și în conformitate cu probatoriul administrat în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal reclamanta, solicitând modificarea deciziei atacate, admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului întemeiat pe disp. art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc.civ. recurenta a arătat că prin scriptul intitulat "declarație" a dovedit că soțul supraviețuitor a recunoscut că prețul apartamentului a fost plătit din banii moșteniți de soția lui.
Probele administrate în cauză au dovedit că între frații și nepoții cu vocație succesorală a existat o înțelegere prin care recurenta a fost împuternicită să acționeze în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 în nume propriu, că tot în baza acestei înțelegeri a vândut suprafața de 5600 mp, frații și nepoții primindu-și cota parte din suma ce li se cuvenea în calitate de moștenitori după defuncta și.
Instanța de apel reține greșit că la 11.04.2001 defuncta primit suma de 10.000.000 lei, în realitate ea primind suma de 40.000.000 lei și că scriptele depuse la dosarul cauzei sunt pro causa și nu afectează caracterul de bun comun al apartamentului.
Apartamentul a fost cumpărat în baza Legii nr. 61/1990, nu a fost locuință de serviciu și nici locuință socială, astfel că nu era posibil ca contractul de vânzare-cumpărare să fie încheiat numai pe numele unuia dintre soți, așa cum li se impută că ar fi putut fi dacă recunoașterea pârâtului prin actul scris ar fi reală. În concluzie, prețul garsonierei s-a plătit din banii proprii ai defunctei și, în consecință, are natura de bun propriu al acestuia, în cauză putându-se face aplicarea art. 31 lit. b și f fam, prin subrogarea cu titlu particular.
Prin întâmpinarea depusă intimatul s-a opus admiterii recursului, arătând, în primul rând că motivele de recurs nu se încadrează în disp. art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc.civ. că prin motivele de recurs se solicită reanalizarea probelor administrate în cauză, lucru inadmisibil urmare abrogării disp. art. 304 pct. 10 Cod proc.civ.
Singurul motiv de recurs care ar putea viza nelegalitatea hotărârii este cel prin care se susține că instanța a încălcat disp. art. 31 lit. b și f fam. Susținerile recurentei sunt nefondate pentru că defuncta și intimatul au dobândit împreună acest imobil în considerarea calității lor de pensionari chiriași la stat, cumpărarea imobilului s-a făcut la un preț social, calculat în considerarea ambilor, iar recurenta nu a făcut dovada existenței unei înțelegeri între moștenitorii defunctei.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ. urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Recursul este întemeiat pe disp. art. 304 pct. 7 Cod proc.civ. dispoziții conform cărora "modificarea hotărârii atacate se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Recurenta nu indică însă motivele contradictorii sau de nemotivare a deciziei atacate.
Conform disp. art. 295 Cod proc.civ. instanța de apel trebuie să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Apelanta a criticat sentința instanței de fond arătând că interpretarea primei instanțe, potrivit căreia apartamentul în litigiu este bun comun este greșită și contrară declarației din 22 iulie 2003 și că în mod greșit pune la îndoială recunoașterea pârâtului că banii cu care s-a plătit garsoniera sunt moștenirea defunctei.
În limitele cererii de apel, instanța a analizat și coroborat probele administrare, respectiv declarația pârâtului, a martorilor și, arătând în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea că susținerile apelantei sunt nefondate, cât și motivele pentru care au fost înlăturate unele dintre susținerile acesteia.
Astfel, susținerea recurentei că a dat defunctei suma de 13.730.763 lei provenită din moștenire fost înlăturată de instanța de apel, care reținut că prin chitanța depusă în apel a dovedit că, cota ce-i revenea defunctei a fost de 40.000.000 lei din care la 11.04.2001 defuncta a primit suma de 10.000.000 lei, iar diferența i s-a depus la CEC. În condițiile în care întregul teren a fost înstrăinat la 8.03.2001, iar suma de 40.000.000 lei a fost achitată defunctei la 11.04.2001, nu se justifică proveniența celeilalte sume pe care reclamanta a plătit-o defunctei în ziua încheierii contractului de vânzare-cumpărare și modul cum defuncta a cheltuit 40.000.000 lei în decurs de un an. Mai mult, prețul de vânzare al terenului a fost de 1.675.601.005 lei, fiind cinci frați, suma se împărțea în mod egal, astfel că ar fi rezultat o sumă de 335.000.000 lei pentru fiecare.
În consecință, curtea apreciază că decizia atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au dus la soluția pronunțată, așa cum prevede art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod proc.civ. astfel că hotărârea face posibilă analiza în cadrul recursului legalității sale.
Potrivit disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. modificarea hotărârii se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită legii.
Din motivarea recursului nu reiese vreuna din cerințele testului art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. majoritatea argumentelor invocate de recurentă referindu-se la netemeinicia deciziei atacate și nu la legalitatea acesteia. Excepție face motivul de recurs prin care se susține că instanța a încălcat disp. art. 31 lit. b și f fam, că se poate face aplicarea acestor texte prin subrogarea cu titlu particular.
Cele două instanțe și-au format convingerea legală că în raport de modalitatea în care fost dobândit apartamentul nr. 34 din-, respectiv cumpărarea în baza Legii nr. 61/1990 la un preț social stabilit în considerarea calității ambilor soți, de acordul defunctei cu intabularea dreptului de proprietate pe numele ambilor soți și de interpretarea declarației din 27 iulie 2003 prin coroborare cu toate probele administrate în cauză, apartamentul în litigiu constituie bun comun.
Urmare respingerii recursului, în baza art. 274 Cod proc.civ. recurenta va fi obligată să plătească intimatului suma de 1190 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței de la fila 25.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 584/A din 10.11.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă recurenta să-i plătească intimatului suma de 1190 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. IA dact. GC
14 ex /3.02.2010
Jud. apel:,
Președinte:Andrea ChișJudecători:Andrea Chiș, Ana Ionescu Anca Adriana
