Succesiune. Jurisprudenta. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 12.05.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mihaela Paraschiv
JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Stegaru
GREFIER - - - -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-intervenientă împotriva deciziei civile nr.1295.A din 13.10.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata- reclamantă și intimata-pârâtă.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-intervenientă personal și asistată de avocat cu împuternicirea avocațială nr.- din 15.12.2008 la dosar, intimata-reclamantă prin avocat cu împuternicirea avocațială depusă în copie conformă cu originalul încheiat prin e-mail, lipsind intimata-pârâtă, personal.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Reprezentantul intimatei-reclamante, depune la dosarul cauzei declarația dată de intimata-pârâtă și adresată reclamantei prin care intimata-pârâtă recunoaște calitatea de moștenitoare a reclamantei, comunicând un exemplar al respectivului înscris și reprezentantului recurentei-interveniente.
Reprezentantul recurentei-interveniente, depune la dosarul cauzei copia citației, copia cererii de chemare în judecată și certificatul de grefă emis în dosarul nr- aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 De asemenea, înțelege să depună și practică judiciară, învederând că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat astfel încât solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul intimatei-reclamante,învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe recursul declarat.
Reprezentantul recurentei-interveniente, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea deciziei civile atacate și trimiterea spre rejudecare. În susținerea recursului, precizează că decizia pronunțată de instanța de apel a fost dată cu încălcarea legii. De asemenea, instanța nu a procedat la administrarea tuturor probelor respectiv, a probei testimoniale cu martori pentru a se putea dovedi că în realitate, reclamanta a cunoscut de emiterea certificatului de moștenitor 203 din 1986. Totodată, se impune administrarea probei testimoniale și pe aspectul acceptării sau neacceptării tacite a succesiunii. Tot referitor la acest aspect precizează că faptul că reclamanta a preluat o serie de bunuri nu reprezintă o acceptare tacită a succesiunii, în termenul legal de șase luni de la data decesului tatălui său.
Reprezentantul intimatei-reclamante, solicită respingerea recursului, menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. În susținerea poziției sale învederează instanței că așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, respectiv interogatoriu și înscrisuri rezultă că, reclamanta a acceptat succesiunea după defunctul său tată, în termenul legal de 6 luni, prin preluarea de bunuri precum și cheltuielile de înmormântare pe care le-a efectuat dar și prin plata taxelor și impozitelor aferente imobilului succesoral.
CURTEA
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise,
DISPUNE
Amână pronunțarea pentru data de 14.05.2009 în cauza ce are ca obiect soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-intervenientă împotriva deciziei civile nr.1295.A din 13.10.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata- reclamantă și intimata-pârâtă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 12.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECATĂR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER,
- - -
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 265.R
Ședința publică de la 14.05.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - - -
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta-intervenientă împotriva deciziei civile nr.1295.A din 13.10.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata- reclamantă și intimata-pârâtă.
Dezbaterile pe fondul cererii de recurs au avut loc în ședința publică din data de 12.05.2009, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, având nevoie de timp pentru delibera și pentru da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 14.05.2009- data pronunțării prezentei decizii civile.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, reclamanta, fosta, a chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea certificatului de moștenitor nr. 203 din 12.02. 1986 emis de notariatul de Stat al Sectorului 2 B în dosarul notarial nr. 249/1986 de pe urma defunctului, decedat la data de 23.10.1985 cu ultimul domiciliu în B, sector 2 și să se constate că reclamanta este moștenitor rezervat ar al defunctului în calitate de fiică, pârâta neputând fi unica moștenitoare a defunctului în calitate de soție supraviețuitoare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca este fiica pârâtei și a defunctului așa cum rezultă din certificatul de naștere nr. -/1957. La data de 23.10.1985 a decedat tatăl său iar ca moștenitori au rămas părțile, reclamanta în calitate de fiica și pârâta în calitate de soție supraviețuitoare. La eliberarea certificatului de moștenitor, pârâta a ascuns notarului că defunctul are și o fiică, arătând că defunctul are o soră care a și renunțat la moștenire în favoarea pârâtei. Abia anul acesta, când a venit în România, a aflat despre existenta acestui certificat întrucât pârâta, în vârstă de 92 de ani, a înstrăinat apartamentul pe care îl dobândise împreuna cu defunctul.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 651, 653 si 689 cod civil coroborate cu art. 112 Cpc.
A solicitat proba cu acte, interogatoriu, martori și orice altă probă utilă soluționării cauzei.
S-au depus în copii următoarele înscrisuri: certificat de moștenitor nr. 203/1986, contract de vânzare-cumpărare cu rezerva dreptului de uzufruct viager autentificat sub nr. 73/18.01.2006, act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8182/1978, încheiere de rectificare nr. 7/12.01.2006 și încheiere nr. 30363/2005 emisă de Of. de cadastru și publicitate imobiliară Sector 2.
Pârâta nu a depus întâmpinare.
La data de 11.10.2007 numita a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, solicitând să se constate că este străină de succesiunea defunctului ca efect al renunțării acesteia la succesiune, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin această cerere intervenienta a invocat excepția lipsei de interes în promovarea acestei cereri de către reclamantă întrucât la data de 11.12.1985, adică în termenul legal de 6 luni de acceptare a succesiunii, aceasta a dat o declarație în, înregistrată la Notarul Public sub nr. 13/12/85 prin care renunța la succesiunea defunctului său tată. Pe cale de consecință reclamanta nu are nici un interes în promovarea acțiunii de anulare certificat moștenitor, întrucât ea nu ar putea beneficia de masa succesorală rămasă de pe urma tatălui său. Interesul nu este nici legitim, nici actual și nici născut.
A precizat că la data de 18.01.2006 a cumpărat de la pârâtă imobilul situat în B,-,. 2, sector 2 așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare cu păstrarea uzufructului viager autentificat sub nr. 73/2006 astfel încât își justifica interesul, prin acțiunea de față fiindu-i atacat dreptul său de proprietate. La data cumpărării i s-a prezentat certificatul de moștenitor atacat ca și act de proveniență a imobilului și în acesta exista un singur moștenitor în persoana pârâtei.
La termenul de judecată din 07.11.2007, în baza art. 52 alin Cpc, a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție și, în baza art. 137 alin 2 Cpc, a fost unită cu fondul excepția lipsei de interes invocată de intervenienta.
Reclamanta a depus întâmpinare la cererea de intervenție, prin care a arătat că intervenienta nu pretinde nici un drept propriu și că declarația din data de 13.12.1985 dată în fața notarului din nu poate fi primită ca mijloc de probă în prezenta cauză și oricum nu reprezintă o renunțare la moștenirea tatălui său. Această declarație nu a fost apostilată și deci nu este valabilă pe teritoriul României. Mai mult, nefiind înregistrată în dosarul succesoral ea nu a produs efecte juridice. Ea a acceptat succesiunea tacit și chiar și intervenienta a știut acest lucru la încheierea contractului întrucât s-a obligat ca în situația în care va vinde imobilul să-i plătească J din suma ce se va primi pentru apartament.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115-118 Cpc și art. 52 alin 3 Cpc
A solicitat proba cu acte, interogatoriu și martori.
S-au administrat probele cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei.
Prin sentința civilă nr. 10543/19.12.2007 Judecătoria Sectorului 2 Bar espins excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii și a admis cererea formulată de reclamanta împotriva pârâtei și în contradictoriu cu intervenienta, dispunând anularea certificatului de moștenitor nr.203/12.02.1986 și constatând că reclamanta este moștenitoarea defunctului, în calitate de fiică, alături de pârâtă, în calitate de soție supraviețuitoare și a respins cererea de intervenție, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că a decedat la 23.10.1985, având ultimul domiciliu în B, sectorul 2, iar vocație concretă la moștenirea defunctului au - fiică, cu o cotă de 3/4 din moștenire și - soție supraviețuitoare, cu o cotă de 1/4, în baza art. 652 și următoarele civil și a Legii nr. 319/1944. La data de 12.02.1986 în dosarul notarial nr. 249/1986 s-a emis certificatul de moștenitor nr. 203 privind succesiunea defunctului, prin care se atestă că moștenitorul acceptant este soția supraviețuitoare și că a renunțat la moștenire - sora defunctului, masa succesorală constatându-se a fi compusă din cota indiviză de 1/2 din apartamentul situat în B,-,. 2, sectorul 2. În anul 2006, printr-un contract de vânzare cumpărare cu rezerva dreptului de uzufruct viager, pârâta a înstrăinat apartamentul intervenientei.
Față de acestea, prima instanță a constatat că certificatul de moștenitor 203/1986 este nul absolut, necuprinzând toți moștenitorii cu vocație concretă la succesiunea defunctului (existența reclamantei în calitate de fiică a defunctului nefiind adusă la cunoștință notarului, deși face parte din clasa 1 de moștenitori și o înlătura de la moștenire pe sora defunctului). Pârâta ascunzând existența reclamantei, în baza art. 88 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 36/1995, se impune anularea certificatului de moștenitor.
A mai reținut prima instanță că la data de 11.12.1985 reclamanta a dat o declarație prin care renunța la succesiunea tatălui, dar aceasta nu este valabilă și nu a produs nici un efect întrucât, anterior, a acceptat tacit succesiunea, dovadă stând însuși răspunsul la interogatoriu al pârâtei, care a declarat că reclamanta a acceptat tacit moștenirea, preluând bunuri care au aparținut defunctului la aproximativ o lună după deces și trimițând bani pentru înmormântare și pentru plata taxelor și impozitelor aferente imobilului succesoral. Acceptarea succesiunii este irevocabilă, acceptantul nemaiputând reveni asupra actului acceptării și renunțarea ulterioară fiind fără efect. Pentru aceste argumente, excepția lipsei de interes în promovarea cererii principale (invocată de intervenientă) a fost respinsă, reținându-se ca evident interesul reclamantei în anularea certificatului de moștenitor, emis cu fraudarea drepturilor sale, cât timp a acceptat în termen succesiunea tatălui.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 111.pr.civilă, prima instanță a constatat că reclamanta este moștenitoarea defunctului, în calitate de fiică, respingând cererea de intervenție prin care a solicitat să se constate că reclamanta este străină de succesiune ca efect al renunțării, ca nefondat.
S-a mai reținut că intervenienta, care a încheiat un act de dispoziție cu moștenitorul aparent, are la îndemână mijloace procesuale pentru apărarea dreptului dobândit.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel intervenienta la 28.01.2008, în termen legal, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de intervenție și respingerii cererii principale ca lipsită de interes, ca efect al renunțării reclamantei la succesiunea tatălui ei defunct.
În motivare apelanta a arătat că prima instanță a interpretat greșit probele dosarului, evaluându-le individual și fără a le pune în succesiunea legală și logică. Probele dosarului dovedesc cu claritate, dacă sunt privite în ansamblu, că intimata reclamantă a renunțat la succesiunea tatălui, în mod valabil, neintervenind nici o acceptare tacită anterioară. Din acest punct de vedere, este străină de succesiune și nu are interes să formuleze acțiunea. fiind condițiile istorice ale anului 1985, este evident că reclamanta nu putea reveni în țară, așa cum susține, fiind plecată definitiv în. Este adevărat că pârâta - mama reclamantei a confirmat această venire în țară, dar este evidentă lipsa de apărare a pârâtei pe parcursul procesului și înțelegerea pe care o are cu reclamanta, așa încât afirmațiile părților sunt îndoielnice. Pe de altă parte, chiar dacă ar fi revenit în țară, reclamanta nu s-a făcut o dovadă clară a acceptării tacite a succesiunii. Potrivit art. 690.civil actele de conservare și administrare provizorie a bunurilor moștenirii nu reprezintă acte de acceptare dacă cel care le-a făcut nu și-a însușit calitatea de moștenitor. În ceea ce privește folosirea bunurilor succesorale și intrarea în posesia lor, pentru ca acestea să reprezinte acceptare tacită a moștenirii ar trebui ca, prin cantitate și valoare, bunurile respective să excludă ideea de preluare cu titlu de amintiri de familie. Or, în cauză s-a afirmat că reclamanta a luat din patrimoniul defunctului un ursuleț din și o cu " ", bunuri care intră în categoria amintirilor de familie și nicidecum nu justifică concluzia acceptării tacite a succesiunii. Cât privește banii trimiși pentru înmormântare, ei pot fi interpretați ca ajutor pentru mama rămasă în viață sau ca gest de respect față de tatăl defunct și în nici un caz drept act pe care l-ar putea face numai un erede. Concluzia logică este că fiica a dorit să își ajute mama, cât timp, la doar două luni de la deces, a dat o declarație valabilă de renunțare la succesiune.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă a invocat excepția inadmisibilității apelului, arătând că, deși cererea de intervenție a fost intitulată ca fiind în interes propriu, în realitate, în funcție de motivarea și natura ei, nu poate fi calificată decât cerere de intervenție accesorie în apărarea pârâtei intimate, întrucât apelanta intervenientă nu a solicitat un drept propriu, ci doar a făcut apărări în susținerea respingerii cererii principale. Față de calificarea cererii de intervenție ca fiind una accesorie, apelul intervenientei apare ca neavenit, inadmisibil, având în vedere că intimata pârâtă nu a înțeles să formuleze apel.
Pe fond, s-a arătat că în mod greșit susține apelanta că prima instanță ar fi interpretat eronat probele, cât timp pârâta a recunoscut fără dubiu că reclamanta, la o lună de la decesul tatălui, a acceptat tacit moștenirea prin preluare de bunuri aparținând defunctului și prin plata unor impozite aferente imobilului. Bunurile respective aveau o valoare economică, fiind de colecție și cele mai valoare bunuri mobile pe care le-a avut defunctul. Declarația de renunțare dată ulterior în Canada nu este valabilă, având în vedere actul irevocabil al acceptării succesiunii anterior. Mai mult, declarația nu a fost prezentată notarului și nu a fost înregistrată în dosarul succesoral pentru a produce efecte juridice, neîndeplinind nici condițiile prevăzute de legea română pentru a fi valabilă pe teritoriul României. Din chiar cuprinsul certificatului de moștenitor atacat rezultă că intimata pârâtă a ascuns existența fiicei defunctului, declarând că defunctul a avut numai o soră, care a și renunțat la moștenire în favoarea pârâtei. Cât privește pretinsa înțelegere între reclamantă și pârâtă în cauză, se arată că atitudinea procesuală a pârâtei nu este expresia unei astfel de înțelegeri ci reprezintă numai o încercare a acesteia de a îndrepta nedreptatea pe care a făcut-o fiicei cu ocazia dezbaterii moștenirii tatălui, cu atât mai mult cu cât, ulterior, a făcut greșeala să înstrăineze imobilul, privând-o pe reclamantă la dreptul său la moștenire. De altfel, pârâta a recunoscut calitatea de succesoare a reclamantei cu ocazia înstrăinării imobilului, când i-a cerut apelantei interveniente, și aceasta a dat, declarația autentificată sub nr. 74/006, prin care s-a obligat ca, în situația în care va vinde imobilul succesoral, să plătească reclamantei 1/2 din prețul încasat.
Prin încheierea de la 26.06.2008, Tribunalul a respins excepția inadmisibilității apelului, reținând că cererea de intervenție a avut indicat un obiect propriu, în strânsă legătură cu obiectul cererii principale, fiind admisă în primă instanță ca atare, așa încât, în calitate de intervenientă principală căreia i s-a respins pe fond cererea de intervenție, apelanta intervenientă are atât calitatea cât și interesul de a declara apel, indiferent dacă vreo altă parte a exercitat calea de atac, intervenientul principal bucurându-se de independență procesuală. Pe de altă parte, intimata reclamantă nu a formulat vreo cerere de aderare la apel, prin care să se critice soluția dată cererii de intervenție sub aspectul calificării ei, așa încât, în raport cu limitele devoluțiunii apelului, stipulate expres în art. 294 alin. 1.pr.civilă, nu se poate pune în discuție, pentru prima oară în apel calificarea cererii de intervenție.
Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare la apelul declarat. Nu au fost administrate probe noi în calea de atac a apelului.
Prin decizia civilă nr.1295/A din data de 13.10.2008 TRIBUNALUL B - SECTIA A-V -A CIVILA a fost respins, ca nefondat, apelul, a fost obligată apelanta la plata cheltuielilor de judecată către intimata reclamantă în sumă, de 2.100 lei.
În motivarea deciziei s-a constatat că u se poate reține o lipsă de coroborare a probatoriului administrat în cauză de către prima instanță, întrucât conținutul certificatului de moștenitor a cărui anulare s-a cerut, coroborat cu răspunsul la interogatoriu al pârâtei, conduce la concluzia reținută de prima instanță că pârâta a ascuns, la momentul dezbaterii succesiunii, existența fiicei defunctului, reclamantă în cauză, care a făcut acte de acceptare tacită a moștenirii defunctului prin preluarea unor bunuri mobile din patrimoniul acestuia, anterior semnării declarației de renunțare la succesiune, dată în 11.12.1985, în Canada.
Tribunalul a re ținut în continuare că din conținutul declarației rezultă că reclamanta a înțeles să renunțe la partea de moștenire care îi revenea de pe urma tatălui, în favoarea mamei sale, ceea ce nu este echivalent cu un act de renunțare propriu-zisă, abdicativă, ci se constituie, cel mult, într-o renunțarein favorem, echivalentă cu acceptarea succesiunii. Numai faptul ascunderii existenței reclamantei în calitate de succesibil la momentul dezbaterii succesiunii constituie suficient temei pentru anularea certificatului de moștenitor nr. 203/1986, fiind corect reținut și interesul reclamantei în promovarea cererii, prin dovedirea acceptării succesiunii în termen, prin preluarea unor bunuri din masa succesorală și contribuția adusă la cheltuielile de înmormântare, acceptare confirmată și de declarația de renunțarein favorem, dată ulterior.
Cât privește pretinsa înțelegere procesuală între reclamantă și pârâtă, tribunalul a re ținut că aceasta este o simplă speculație a apelantei, cauza dedusă judecății fiind soluționată pe baza probatoriului administrat și nu a unor speculații. Chiar și declarația dată de intervenientă, devenită titulară a dreptului de nudă proprietate asupra apartamentului prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 73/18.01.2006 de, prin care se angajează ca în situația înstrăinării apartamentului să plătească J din suma primită către reclamantă, reprezintă un aspect probatoriu secundar care întărește argumentele avute în vedere la admiterea cererii principale și respingerea cererii de intervenție, aducând un indiciu asupra cunoașterii de către intervenientă a calității de succesoare a reclamantei.
Pentru aceste argumente, în temeiul art. 296.pr.civilă, Tribunalul a respins apelul ca nefondat, iar în temeiul art. 274.pr.civilă a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată către intimata reclamantă în sumă de 2.100 lei reprezentând onorariul apărătorului intimatei în apel.
Împotriva deciziei men ționate anterior a declarat recurs intervenienta.
În motivarea recursului s-a arătat că ecizia este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea art. 3 și 18 din Decr. 167/1958, în sensul că reclamantei i s-a prescris dreptul de a mai solicita anularea certificatului de moștenitor. Reclamanta susține că nu a avut cunoștință de existența CM 203/1986 decât începând cu anul 2008. făcut aceste afirmații cu scopul de a se apăra împotriva prescripției dreptului de a contesta actul notarial. În afară de aceste afirmații, nu există probe în sensul celor afirmate, astfel că afirmația a rămas nedovedită conform art. 1169 cod civ. Prezumția este însă, dat fiind timpul mare de 22 de ani de la emitere, că în realitate reclamanta a cunoscut de existenta actului dar acum ascunde această cunoaștere. Analizând și declarația de renunțare, act juridic rezultat din voința proprie, se deduce că în realitate reclamanta a cunoscut cu certitudine de actul notarial, mai ales că declarația de renunțare a fost dată tocmai cu scopul de a crea mamei posibilitatea dezbaterii succesorale și de a putea înstrăina apartamentul cu clauză și cu drept viager.În baza art. 1199 cod civ. trecerea unui timp așa de îndelungat, constituia un fapt vecin și conex cu argumentul legal că a intervenit prescripția dreptului de a solicita anularea actului notarial, prezumându-se evident că în realitate s-a știut de existența Era imposibil ca reclamanta să nu cunoască de existența Certificatului notarial și să nu-l conteste așa de mult timp. Greșit instanța nu a administrat proba cu martori pentru a dovedi că reclamanta a cunoscut de emiterea M 203/1986 imediat după emitere. Solicită în faza de recurs, administrarea de înscrisuri pentru a dovedi că în realitate reclamanta a cunoscut de existența 203/1986 încă înainte de 1989.
Recurenta a mai arătat că instanța de fond și apel în mod greșit nu au observat că se aplică art. 25 din Decr. 40/1953, ca fiind în vigoare la momentul emiterii certificatului de moștenitor nr. 203/12.02.986 -tempus regit actum, iar nu art. 88 din Legea nr. 36/1995 care, dacă s-ar aplica ar însemna ca noua lege a notarilor publici să retroactiveze, atât instanța de fond cât și cea din apel au hotărât că anularea certificatului este soluția ce se impune față de motivarea acțiunii, dar anularea certificatului de moștenitor este prescriptibilă în termenul de 3 ani de la emitere, acțiunea având caracter patrimonial personal.
Recurenta a arătat în continuare că instan țele au dat dovadă de lipsă de rol activ, cu încălcarea legii materiale și a legii procedurale - art. 3 și 18 din decr. 167/1986 și art. 129 alin 5 cod proc. civ. În baza art. 18 din decr. 167/1958, instanța avea obligația ca din oficiu să invoce excepția, iar în baza art. 129. proc. civ. avea obligația să administreze probe chiar dacă părțile se opun.
Este necesară casarea cu trimitere pentru administrarea probei cu martori pentru a dovedi că în realitate reclamanta a cunoscut de existența certificatului nr. 203/1986, cu înscrisuri, pentru că recunoașterea mamei nu este însoțită de probe certe care să confirme recunoașterea, interogatoriu, pentru a dovedi că a refuzat opțiunea succesorală și că în realitate nu a fost în țară și nici bunuri nu a luat. Solicită administrarea de înscrisuri în recurs. Excepția prescripției fiind de ordine publică, putând fi invocată și din oficiu, conform art. 306 alin. 2 cod proc. civ. are prioritate legală, poate fi invocată în orice stare a pricinii și urmează a fi admisă.
Recurenta a arătat în continuare că au fost încălcate dispozi țiile art. 700. civ. în sensul că reclamanta nu ar fi exercitat în termen dreptul de opțiune succesorală, de 6 luni de la data când a cunoscut de decesul autorului său, în spe ță lipsind probele pe aspectul acceptării tacite, însăși renunțarea, care în realitate este abdicativă de drepturi, chiar dacă se face afirmația că renunță în favoarea mamei sale (aspect plin de ineficacitate juridică), constituie un alt fapt vecin și conex din care în baza art. 1199 cod civ. se poate prezuma că este o declarație ce face dovedit faptul neacceptării moștenirii, că recunoașterea pârâtei mame, pe lângă faptul unei subiectivități apărute ad-hoc, este și evident nesinceră, pentru că timpul substanțial trecut, face neverosimilă recunoașterea mamei în favoarea fiicei sale. Intervenienta, a stat permanent cu mama reclamantei și cunoa ște în detaliu situația mamei și a dezbaterilor succesorale și a faptului că fiica a cunoscut de existența certificatului de moștenitor și de faptul că nu a luat nici un bun din masă. Recurenta a arătat în continuare că în materia acceptării succesiunii, ca fapt tacit, legea a prevăzut ca succesibilul să se manifeste, în momentul faptului pretins, ca moștenitor, iar nu ca desfășurând acte de conservare sau administrare a bunurilor defunctului, în acest sens fiind art. 690 cod civ. Instanțele anterioare, au considerat ilegal, prin încălcarea textului arătat, că reclamanta a acceptat moștenirea fie prin luarea unor bunuri din moștenire, fără să facă dovada acestei luări, fie prin trimiterea de bani mamei pentru întreținerea apartamentului. Probe că a acceptat tacit nu există, pentru că nu s-au evidențiat fapte manifeste și concludente de acceptare, simplul fapt al luării nu constituie un fapt de acceptare. De asemeni, trimiterea de bani mamei pentru întreținerea apartamentului nu constituie un act de acceptare pentru că aceste fapte sunt de conservare iar nu de acceptare. Acceptarea tacită este un act juridic din care rezultă expres voința de acceptare a moștenirii, dar fiind un act nesolemn, poate fi făcut sub orice formă. Actul juridic săvârșit de succesibil trebuie, pentru a constitui acceptare, făcut în calitatea sa de erede iar nu de a lua un bun pentru amintirea defunctului. Nici luarea de bunuri și nici trimiterea de sume de bani nu este dovedită pentru că recunoașterea mamei, fără o prealabilă verificare și confirmare cu alte probe, nu constituie un temei suficient pentru admiterea acțiunii. În lipsa probelor relevante de acceptare a moștenirii, reclamanta este străină de moștenire și nu mai are nici un drept. Atât instanța de fond cât și cea de apel au socotit în mod nelegal și fără probe că reclamanta a acceptat succesiunea. Existența declarației recurentei după care, în caz că va vinde apartamentul se obligă să dea reclamantei 1/2 din valoarea vânzării, este ineficientă pentru a se considera că a acceptat tacit moștenirea, pentru că declarație este dată sub condiția vânzării, astfel că dacă ea nu vinde apartamentul nu are obligația de a înmâna vreo sumă de bani, iar acceptarea nu există întrucât aceasta este necondiționată suspensiv. Acceptarea este un act pur și simplu, iar nu afectat de modalități. Din economia probelor, rezultă că în realitate reclamanta este străină de moștenire, astfel că excepția trebuie admisă și decizia din apel modificată în sensul admiterii apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Conform art. 305 cod proc. civ. arată că va administra proba cu înscrisuri pentru a dovedi veridicitatea afirmațiilor de mai sus și că într-adevăr dreptul reclamantei s-a prescris sub toate aspectele, iar mama pârâtă a fost nesinceră, motiv de recurs care combinat cu primul, impune și el la rândul lui, casarea cu trimitere la instanța de fond.
În drept au fost invocate dispozi țiile art. 304 pct. 9. proc. civ.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri de către ambele păr ț
Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la motivele de recurs ș i apărările intimatei, Curtea a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
În primul rând trebuie stabilit regimul juridic al declara ț iei din data de 13.12.1985 dată în fa ța unui notar public din Ontario, Canada prin care reclamanta, născută, a declarat că renunță la succesiunea tatălui său, în favoarea mamei sale ț
În doctrina de specialitate ș i practica judiciară s-a stabilit că renun ț area la succesiune în favoarea unuia sau mai multor succesori (renun ț are "in favorem") înseamnă acceptarea mo ș tenirii urmată de transmiterea ei cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Astfel, s-a considerat că dintr-un asemenea act reiese inten ția succesibilului de a accepta succesiunea. Ținând cont că acest act a avut loc în termenul de 6 luni de la decesul decuius-ului în cauză nu se mai pune problema efectuării altor acte de acceptare tacită sau de calificare a actelor de preluare de bunuri recunoscute de către pârâta ța, ș i nici a necesită ț ii administrării unor probe suplimentare cu privire la acest aspect. Astfel motivele de recurs prin care se formulează critici cu privire la acceptarea tacită prin preluare de bunuri sunt nerelevante, raportat la actul men ț ionat anterior.
Renunțarea la succesiune este abdicativă de drepturi doar dacă succesibilul renun ță impersonal ș i cu titlu gratuit, iar nu în cazul în care renun ț area se face în favoarea altei persoane.
În ceea ce prive ș te efectele transmiterii succesiunii ca urmare a renun țării "in favorem", asupra actelor ulterioare încheiate de către pârâta ț a cu privire la întreaga masă succesorală în cauză, dezlegarea acestei situa ț ii juridice nu face obiectul acestui dosar, care se referă doar la constatarea nulită ț ii certificatului de mo ș tenitor pe motivul că la dezbaterea succesiunii nu au fost cita ț i to ț i succesorii acceptan ț
Referitor la excep ț ia prescrip ț iei dreptului de a cere nulitatea certificatului de mo ștenitor, Curtea a constatat nefondat ș i acest motiv de recurs, având în vedere că potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 termenul general de prescrip ț ie este de 3 ani, iar potrivit art.7 din acela ș i decret prescrip ț ia începe să curgă de la data când se na ș te dreptul la ac ț iune. În spe ț ă este vorba despre o nulitate relativă, dată fiind existen ț a interesului personal ocrotit. În mod evident în cazul dezbaterii succesorale în fa ț a notarului efectuată fără citarea unuia dintre mo ș tenitorii acceptan ț i, dreptul la ac ț iune nu poate să se nască decât în momentul în care acesta a aflat despre eliberarea certificatului de mo ș tenitor, neputându-se sus ț ine în mod valabil că ar fi născut dreptul la ac ț iune atât timp cât o persoană nu cunoa ș te despre încheierea unui act vătămător pentru ea. Astfel, nu se poate sus ț ine aplicarea dispozi ț iilor de excep ț ie ale art.9 alin.2 teza finală referitoare la ac ț iunea în anulare, care prive ș te situa ț ia actelor bilaterale, când ambele păr ți au participat la încheierea actului.
În legătură cu data la care reclamanta a aflat despre existen ț a certificatului de mo ș tenitor în cauză, prin ac ț iune aceasta a declarat că acest moment a intervenit în anul formulării ac ț iunii în 2007, când a aflat despre înstrăinarea de către mama sa a apartamentului dobândit în timpul căsătoriei cu defunctul în spe ț ă, afirma ț ie împotriva căreia nu s-a făcut vreo dovadă contrară de către partea care a invocat că acest fapt s-ar fi petrecut la un moment anterior, conform obliga țiilor pe care le avea în temeiul art.1169 civ.
Nu poate fi re ț inută prezum ț ia de cunoa ș tere a emiterii certificatului de mo ș tenitor în cauză cu mai mult de trei ani înainte de formularea ac ț iunii dedusă de către recurentă din faptul trecerii unui foarte mare interval de timp de la data emiterii certificatului de mo ș tenitor în cauză, având în vedere că nu sunt îndeplinite condi țiile art.1203 civ. potrivit cărora "prezumțiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile și înțelepciunea magistratului; magistratul nu trebuie să se pronunțe decât întemeindu-se peprezumții, care să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea; prezumțiile nu sunt permise magistratului decât numai în cazurile când este permisă și dovada prin martori, afară numai dacă un act nu este atacat că s-a făcut prin fraudă, dol sau violență."
Potrivit art. 1199.civ. "prezumțiile sunt consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut". Concluziile logice pe care judecătorul le poate trage de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut ș i care nu sunt determinate prin lege se numesc prezum ț ii simple. Prezum ț iile simple se pot baza pe anumite mijloace de probă directe (depozi ț ia unui martor, un înscris, un început de probă scrisă) sau pe anumite împrejurări care permit judecătorului să tragă concluzia existen ț ei sau inexisten ței faptului ce trebuie probat.
Prima condi ț ie "prezumții, care să aibă o greutate", are în vedere temeinicia ra ționamentului logico-judiciar.
Recurentul sus ț ine că faptul cunoscut este reprezentat de trecerea a 21 de ani de la eliberarea certificatului de mo ș tenitor din 12.02.1986, până la formularea prezentei ac ț iuni, coroborată cu declara ț ia de renun ț are la succesiune în favoarea pârâtei dată de către reclamantă la 11.12.1985, în condi ț iile în care decesul lui a survenit la 23.10.1985, din aceste împrejurări trebuind să se deducă faptul că reclamanta a cunoscut despre emiterea certificatului de mo ș tenitor în cauză cu mai mult de trei ani înainte de formularea ac țiunii.
Or, în mod evident nu se poate deduce printr-un ra ț ionament logico juridic din faptul că reclamanta a dat la un moment dat, în termenul de 6 luni de la decesul decuius-ului în cauză, o declara ț ie de renun ț are la succesiune în favoarea so ț iei supravie țuitoare ș i din faptul că a trecut un interval mare de timp de la emiterea certificatului de mo ș tenitor de pe urma aceluia și defunct, că aceasta ar fi ș tiut sau ar fi aflat cu mai mult de trei ani înainte de formularea ac ț iunii, despre emiterea certificatului de mo ștenitor cu privire la dezbaterea succesiunii la care nu a fost citată.
În mod logic nu poate fi dedusă această concluzie din cele două afirma ț ii, astfel că nu este îndeplinită prima condi ție a art.1203 civ. ș i anume ca prezum ția să aibă greutate și puterea de a naște probabilitate.
Referitor la motivul prin care se sus ț ine că reclamanta ar fi avut obliga ț ia să dovedească momentul la care a aflat despre emiterea certificatului de mo ș tenitor a cărui anulare s-a cerut în cauză, Curtea l-a constatat nefondat, având în vedere că în favoarea acesteia operează prezum ț ia relativă că nu cuno ș tea despre eliberarea lui atât timp cât nu a fost citată la dezbaterea succesiunii, astfel că partea care pretindea că a aflat despre emiterea lui la un moment dat în timp, în spe ț ă recurenta trebuia să facă dovada afirma țiilor sale, ș i să răstoarne această prezum ție.
Este neîntemeiată ș i cererea de a se dispune asarea pentru administrare de probe cu privire la cunoa ș terea emiterii certificatului încă din 1989, având în vedere că pentru a se ajunge la această solu ț ie trebuie ca recurentul să dovedească existen ț a unui motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în dispozi țiile art.304 alin.1 pct.1-9.proc.civ.
Faptul că instan ța nu și-ar fi exercitat rolul activ, conform art. 129 alin 5. proc. civ. în sensul de a dispune din oficiu administrarea de probe pentru răsturnarea prezum ț iei men ț ionate anterior, în condi ț iile în care intervenienta nu a sus ținut că ar exista martori care ar ș ti că reclamanta ar fi aflat despre eliberarea certificatului în cauză cu mai mult de trei ani înainte de formularea prezentei ac ț iuni, nu reprezintă un motiv de nelegalitate, păr ț ile având obliga ț ia conform art. 129alin.1 teza finală de a- și proba pretențiile și apărările.
Atât timp cât nici în recurs recurenta nu a arătat concret care este situa ț ia de fapt ce dore ș te să fie probată, care este momentul concret (recurenta sus ț ine că aest lucru s-ar fi întâmplat imediat după emitere, înainte de 1989, cu mai mult de trei ani înainte de formularea ac ț iunii) la care pretinde că reclamanta a luat cuno ș tin ț ă despre emiterea certificatului de mo ș tenitor în cauză, care sunt martorii care ar avea cuno ș tin ț ă despre această situa ție de fapt și din ce motive nu i-a indicat ș i nu a cerut încuviin ț area acestei probe în termenele prevăzute de lege, nu se impune solu ț ia casării nici în condi ț iile art. 312 alin.3, pentru administrarea de probe noi.
În ceea ce prive ș te înscrisurilor administrate de către recurentă în fa ț a instan ț ei de recurs, Curtea a constatat că acestea reprezintă ni ș te scrisori din partea reclamantei către recurentă, de felicitare cu ocazia unor evenimente familiale, sau de mul ț umire pentru îngrijirea acordată mamei sale, care nu aduc lămuriri cu privire la situa ț ia de fapt ce trebuia dovedită în spe ț ă, nu pot fi considerate recunoa ș teri ale situa ției de fapt pretinse de către recurentă.
În ceea ce prive ș te motivele de recurs prin care se sus ț ine că se aplică, în legătură cu anularea certificatului de mo ștenitor, art. 25 din Decr. nr. 40/1953, ca fiind în vigoare la momentul emiterii certificatului de moștenitor nr. 203/12.02.1986 potrivit principiuluitempus regit actum, iar nu art. 88 din Legea nr. 36/1995 care, dacă s-ar aplica ar însemna ca noua lege a notarilor publici să retroactiveze, Curtea a constatat că prin art.25 din Decretul nr. 40/1953 se abrogă "articolele 620 - 642 inclusiv din codul d e procedura civilă, art. 695 din codul civil, precum și orice alte dispozițiuni contrare", în timp ce potrivit art. 88 alin.1 prima teză din Legea nr. 36/1995 "cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii", acesta fiind textul avut în vedere de către prima instan ț ă, iar nu vreun articol abrogat prin dispozi ț iile art.25 din Decretul nr. 40/1953. În ceea ce prive ș te reglementarea posibilită ț ii anulării certificatului de mo ștenitor ș i în Decretul nr. 40/1953 se regăsesc din punct de vedere al con ț inutului acelea ș i dispozi ții ca și cele din Legea nr. 36/1995 men ționate anterior, și anume în cadrul art. 23 alin.1 teza a doua, potrivit cărora " cei care au pretentiuni la succesiune, pot cere în justiție anularea certificatului eliberat și stabilirea drepturilor lor". Astfel, faptul că prima instan ț ă ar fi men ț ionat un alt temei de drept nu poate duce la schimbarea solu ției.
În temeiul art. 274.pr.civilă va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimata reclamantă în sumă de 4300 lei reprezentând onorariul apărătorului intimatei în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-intervenientă împotriva deciziei civile nr.1295.A din 13.10.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimata-pârâtă, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimata-reclamantă a sumei de 4300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- - -
Red. MP
.red. AP/MP
2 ex./18.06.2009
Judecător apel - Secția a V-a Civilă
Președinte:Mihaela ParaschivJudecători:Mihaela Paraschiv, Melania Stanciu, Georgeta Stegaru
