Succesiune. Jurisprudenta. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 2 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Mihaela Paraschiv
JUDECĂTOR 3: Antonela
GREFIER - -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 1621/A/16.12.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante și.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta - pârâtă, prin avocat, care depune delegația de substituire nr. 3522/02.06.2009 și împuternicirea avocațială a avocatului ales nr. 64444/02.06.2009 și intimatele - reclamante și, personal și asistate de avocat, care depune în ședință publică împuternicirea avocațială nr. -/14.05.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta - pârâtă nu a depus timbru judiciar și nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, deși a fost citată cu mențiunea de a-și îndeplini această obligație; de asemenea, se învederează instanței că intimata - reclamantă nu a fost citată cu copia motivelor de recurs.
La strigarea cauzei la amânare, recurenta - pârâtă prin avocat colaborator depune chitanțele emise de Poșta Română nr. -, nr.- și nr. - din data de 07.05.2009, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. De asemenea, solicită amânarea judecării cauzei și acordarea unui termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare a apărătorului ales al recurentei - pârâte, întrucât se află la Curtea de Apel Iași, sens în care depune o cerere însoțită de un extras din sistemul Ecris și copia împuternicirii avocațiale încheiată cu partea pe care o reprezintă la Curtea de Apel Iași.
Reprezentantul intimatelor - reclamante se opune cererii de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare a apărătorului ales al recurentei - pârâte, arătând că nu este temeinic motivată.
Curtea, față de momentul strigării pricinii, respectiv cel al amânărilor fără discuții, constată că pricina comportă discuții și dispune lăsarea cauzei la o altă strigare.
La a doua strigare a cauzei, au răspuns recurenta - pârâtă, prin avocat, cu delegație de substituire și intimatele - reclamante și, personal și asistate de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/14.05.2009.
Recurenta - pârâtă prin avocat colaborator reiterează cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare a apărătorului ales al recurentei - pârâte, arătând că este împuternicită să depună acte, cereri și nu să formuleze concluzii în această cauză, deoarece este avocat stagiar.
Reprezentantul intimatelor - reclamante se opune cererii de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare a apărătorului ales al recurentei - pârâte, arătând că acesta nu s-a prezentat la nici un termen de judecată și exista posibilitatea substituirii cu un avocat care să poată pune concluzii. Totodată, arată că există posibilitatea amânării pronunțării pentru a se depune concluzii scrise.
Curtea deliberând, respinge cererea de amânare formulată de recurenta - pârâtă, având în vedere că, față de momentul primirii citației, respectiv 11.05.2009 (aceasta fiind citată la aceeași dată și la domiciliul ales), apărătorul ales al acesteia avea obligația asigurării substituirii la termenul de judecată de astăzi, reținând totodată că nu s-a dovedit prin suficiente probe dovada imposibilității de prezentare a avocatului ales și dispune strigarea cauzei la ordine.
La strigarea cauzei la ordine au răspuns recurenta - pârâtă, prin avocat, cu delegație de substituire nr. 3522/02.06.2009 și intimatele - reclamante și, personal și asistate de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/14.05.2009.
Se legitimează intimata - reclamantă cu CI seria - nr. - eliberat de SPCEP S2 bir. Nr.3 la data de -, CNP -.
Curtea, având în vedere atitudinea intimatei - reclamante, care nu a înțeles să respecte solemnitatea ședinței de judecată, prin întreruperile repetate provocate de telefonul mobil, în conformitate cu dispozițiile art.1082alin.1 Cod procedură civilă, dispune aplicarea unei sancțiuni în cuantumul minim, respectiv 30 Ron. Cu drept de reexaminare în 15 zile de la data la care a fost luată măsura.
Reprezentantul intimatelor - reclamante învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Recurenta - pârâtă prin avocat colaborator solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în vederea susținerii motivelor de recurs invocate, arătând că sunt utile soluționării pricinii și nu sunt depuse la dosarul cauzei.
Reprezentantul intimatelor - reclamante se opune încuviințării probei cu înscrisuri formulată de recurenta - pârâtă, arătând că nu sunt invocate înscrisurile de care înțelege să se folosească în susținerea motivelor de recurs.
Curtea deliberând, respinge cererea de probatorii formulată de recurenta - pârâtă, având în vedere că nu poate aprecia asupra pertinenței, concludenței și utilității acestora, nefiind indicate.
Curtea luând act de susținerile reprezentatului intimatelor - reclamante, în sensul că nu înțelege să se folosească de acte în recurs, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta - pârâtă prin avocat colaborator solicită amânarea pronunțării asupra cererii de recurs, în raport de dispozițiile art.156 alin.2 Cod procedură civilă.
Reprezentantul intimatelor - reclamante solicită instanței să se verifice aspectul privind tardivitatea formulării cererii de recurs.
Curtea, după verificare, constată că recurenta - pârâtă are domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet Avocat, în B-,.1, sector 5, iar hotărârea împotriva căreia a formulat prezenta cerere de recurs a fost comunicată la adresa din B,-,.9,.C,.9, sector 1.
Reprezentantul intimatelor - reclamante învederează instanței că nu înțelege să invoce excepția tardivității recursului.
Reprezentantul intimatelor - reclamante solicită respingerea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 1621/A/16.12.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate. Continuând, arată că primul motiv de recurs formulat de recurenta - pârâtă este neîntemeiat, întrucât instanța de apel a apreciat corect, că fiind într-o acțiune în constatare a masei succesorale, această acțiune profită și recurentei - pârâte, astfel încât se impune ca și aceasta să suporte parțial cheltuielile de judecată efectuate de reclamante.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că instanța de apel a respins în mod greșit excepția lipsei de interes, arată că este nefondat, întrucât prin acțiunea formulată s-a solicitat completarea masei succesorale, astfel că interesul este actual și justificat prin faptul că prin acțiunea formulată se urmărește întregirea patrimoniului succesoral rămas de pe urma defunctei, intimatele având calitatea de moștenitoare legale ale acesteia.
De asemenea, arată că nu este întemeiată critica referitoare la faptul că intimatele nu au acceptat succesiunea în termenul de șase luni, întrucât ulterior acestea au inițiat un proces prin care au solicitat anularea certificatului de moștenitor emis pe numele recurentei ca unică moștenitoare, iar instanța a admis acțiunea, emițându-se un nou certificat de moștenitor.
Reprezentantul intimatelor - reclamante susține că instanța de apel a dispus, în mod corect și includerea în masa bunurilor succesorale a sumei reprezentând depozitul BCR. Cu cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
CURTEA,
Pentru a da posibilitate recurentei - pârâte să depună concluzii scrise, în raport de dispozițiile art. 156 alin.2 Cod procedură civilă, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de recurs.
DISPUNE:
Amână pronunțarea asupra cererii de recurs la data de 09.06.2009.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
-
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 325R
Ședința publică de la 9 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 1621/A/16.12.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante și.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.06.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.06.2009, când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 7256/12.11.2007 Judecătoria Sectorului 6 Baa dmis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta.
S-a constatat că din masa succesorală rămasă după, decedată la 06.09.2003, fac parte, pe lângă bunurile menționate în certificatul de moștenitor nr. 154/27.06.2007 eliberat de BNP, și cota de din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 23.000 mp situat în intravilanul și extravilanul satului, comuna Cozieni, județul B, dobândit de autoarea părților prin reconstituirea dreptului de proprietate potrivit titlului de proprietate nr. 16345/78 din 24.11.1998, eliberat de Consiliul Județean pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B, precum și dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 10.000 mp situat în extravilanul satului, comuna Cozieni, județul B, dobândit de autoarea părților prin reconstituirea dreptului de proprietate potrivit titlului de proprietate nr. 59143/4 din 28.06.1996 eliberat de Consiliul Județean pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor S-a constatat că reclamantelor și pârâtei, în calitate de fiice ale defunctei, le revine câte o cotă de 1/3 din masa succesorală. A fost obligată pârâta la 700 lei cheltuieli de judecată către reclamante reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că în patrimoniul autoarei părților au existat, la momentul deschiderii succesiunii, și alte bunuri în afară de cele menționate în
cuprinsul certificatului de moștenitor, respectiv cele dobândite prin reconstituirea dreptului de proprietate, potrivit titlurilor de proprietate nr. 16345/78 din 24.11.1998 și nr. 59143/4 din 28.06.1996 eliberate de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
În ceea ce privește imobilul situat în B,-, -. 5,. 102, sector 6, acesta a fost dobândit de autoarea părților în timpul căsătoriei cu, prin contractul de vânzare - cumpărare nr- încheiat cu SC SA, însă a fost înstrăinat către pârâtă prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1215/16.10.2001.
În ceea ce privește suma de 19.110 lei despre care reclamantele au arătat că a fost deținută de autoarea lor la BCR Sucursala Sector 6 B, s-a reținut că din înscrisurile comunicate de către BCR la dosar, nu rezultă existența acestei sume la data decesului în patrimoniul lui, motiv pentru care instanța de fond nu a inclus această sumă în masa succesorală.
Cât privește acțiunile bancare deținute de autoarea părților la Bank SA, potrivit adreselor nr. 2167/08.11.2007 și 58479/07.11.2007 comunicate de Bank SA și Depozitarul Central SA, s-a reținut a nu rezulta că autoarea părților a deținut și alte acțiuni în afară de cele menționate în certificatul de moștenitor nr. 154/2007.
Prin decizia civilă nr. 1621/A/16.12.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, au fost admise apelurile formulate de către ambele părți, fiind schimbată în parte sentința, în sensul constatării că, din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, decedată la 06.09.2003, face parte și suma de 5114,16 lei noi reprezentând depozit BCR și dobândă. A fost obligată pârâta la 409,7 lei cheltuieli de judecată către reclamante, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, compensându-se cheltuielile de judecată.
Pentru a soluționa astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
În ceea ce privește critica apelantei-pârâte în sensul că, în sentința apelată, nu s-au enumerat bunurile menționate în certificatul de moștenitor, s-a apreciat că aceasta este nefondată, deoarece obiectul cererii de chemare în judecată a constat în includerea în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei și a altor bunuri decât cele precizate în certificatul de moștenitor nr. 154/2007, astfel că nu se mai impunea reenumerarea bunurilor menționate în acest certificat.
Nici critica aceleiași apelante referitoare la precizarea cotei pentru fiecare bun cuprins în certificatul de moștenitor nu a fost considerată întemeiată deoarece, așa cum rezultă din sentința apelată, instanța de fond a precizat cota ce revine fiecărei moștenitoare a defunctei, precum și cota de din dreptul de proprietate asupra terenului din satul, Comuna Cozieni, județul B, în suprafață totală de 23.000. cotă ce formează masa succesorală și care nu este identică cu cota ce revine fiecărei moștenitoare din masa succesorală.
Asupra terenului în suprafață de 10.000. situat în extravilanul satului, comuna Cozieni, județul B, tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect că din masa succesorală face parte și dreptul de proprietate asupra acestui teren și nicidecum cota de ce a fost reținută numai în privința terenului în suprafață de 23.000.
În legătură cu modificarea cererii de chemare în judecată după prima zi de înfățișare, Tribunalul a constatat că, față de obiectul dedus judecății, respectiv completare masă succesorală, această modificare poate interveni și după prima zi de înfățișare, această situație reprezentând o excepție de la dispozițiile instituite de art. 132 alin. 1.pr.civ. De altfel, așa-zisa precizare a cererii de chemare în judecată, viza neincluderea în masa succesorală a apartamentului nr. 102 din-, sector 5, reprezentând în realitate o renunțare la unul din capetele de cerere, renunțare care, față de dispozițiile art. 246 și urm. pr.civ. poate interveni oricând în cursul judecății în fața instanței de fond.
În ceea ce privește motivul de apel al pârâtei cu privire la netemeinicia acordării cheltuielilor de judecată către reclamante, Tribunalul a apreciat că este întemeiat, întrucât acțiunea reclamantelor a fost admisă în parte, astfel că și cheltuielile de judecată trebuiau reduse în mod proporțional, mai ales că și renunțarea la unul din capetele cererii de chemare în judecată s-a făcut după comunicarea cererii introductive. În aceste condiții, se impunea o reducere a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamante la suma de 409,7 lei, ținându-se seama și de specificul cererii de chemare în judecată.
Cât privește motivul de apel declarat de apelantele reclamante referitor la includerea în masa succesorală și a sumelor de bani existente la BCR, Tribunalul a constatat că acesta este întemeiat.
Astfel, așa cum rezultă din relațiile comunicate de către BCR SA ( filele 79 - 82 din dosar apel), defuncta a avut un depozit la termen deschis la BCR Sucursala Sector 6, în valoare de 4.000 lei noi, la care s-a adăugat dobânda în valoare totală de 1.114,16 lei, sumă care exista la data decesului acesteia. Această sumă a fost lichidată abia la data de 14.10.2003, deci după decesul defunctei, care a intervenit la 06.09.2003. În aceste condiții, Tribunalul a constatat că și această sumă face parte masa succesorală rămasă de pe urma defunctei.
În privința motivului de apel referitor la includerea în masa succesorală și a acțiunilor bancare, Tribunalul a apreciat că acesta nu este întemeiat, apelantele - reclamante nefăcând în nici un fel dovada existenței acestor acțiuni bancare la data decesului defunctei.
Împotriva acestei decizii, pârâta a formulatrecursîn termen legal, solicitând pe fond, în principal respingerea acțiunii ca lipsită de interes, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civilă, au fost invocate următoarele critici:
netemeinicia acordării cheltuielilor de judecată către reclamante; având în vedere că acțiunea reclamantelor a fost admisă în parte, dar și apelul pârâtei a fost admis, aceasta din urmă nu putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. În contextul în care renunțarea la unul din capetele de cererii de chemare în judecată s-a făcut după comunicarea cererii introductive în fața instanței de fond, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata, chiar diminuate la suma de 409,7 lei nu se justifică neavând importanța specificul cererii de chemare în judecată.
Instanța în mod greșit a respins excepțiile formulate în cauză -exceptia lipsei de interes a acțiuniișiexcepția prescripției acceptării succesiuniiîn termenul legal de 6 luni. În calitate de succesoare, reclamantele nu au acceptat succesiunea în termen legal, nici expres nici tacit, astfel că acțiunea este lipsită de interes.
Defuncta a decedat la 06.09.2003, data la care s-a deschis succesiunea. Aceasta trebuia acceptată în termen de 6 luni, adică până la 06.03.2004, termen după care, în baza art. 700 Cod civil, intervine prescripția. Reclamantele intimate au cerut instanței să constate că au vocație succesorală după ce a trecut termenul de 6 luni și intervenise prescripția. Chiar dacă o altă instanță a dispus modificarea certificatului de moștenitor, în sensul în care și reclamantele intimate au fost considerate ca având vocație succesorală în calitate de fiice ale defunctei, instanța nu a fost investită și nici nu a apreciat că a intervenit prescripția. Față de situația în care succesiunea a fost acceptată în afara termenului legal de 6 luni, prezenta cauză în care se solicită a se constata care este întinderea masei succesorale este lipsită de interes.
Hotărârea instanței de fond și a celei de apel sunt netemeinice sub aspectul identificării masei partajabile în sensul că nu sunt enumerate bunurile menționate în certificatul de moștenitor nr. 154/27.06.2007 eliberat de BNP și nu este specificată în mod separat suprafața de teren intravilan și extravilan.
Nu este precizatăcotapentru fiecare bun: astfel, dacă pentru bunurile în care singură proprietate era defunctă, se poate aprecia că este cota de - teoretic - în cazul celorlalte bunuri, nu pentru ca din nu mai este reprezentată tot cota de .
Instanța de fond și apel au reținut greșit că dinmasa partajabilăfac parte, pe lângă bunurile menționate în certificatul de moștenitor nr. 154/27.06.2007 eliberat de BNP, și cota de din dreptul de proprietate asupraterenuluiîn suprafață totală de 23.000 mp situat în intravilanul și extravilanul satului, comuna Cozieni, județul B, dobândit de autoarea părților prin reconstituirea dreptului de proprietate, potrivit titlului de proprietate nr. 16345/78 din 24.11.1998 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B, dar și dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 10.000 mp situat în extravilanul satului, comuna Cozieni, județul B, dobândit de autoarea părților prin reconstituirea dreptului de proprietate potrivit titlului de proprietate nr. 59143/4 din 28.06.1996 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
Deși nu au formulat întâmpinare, intimatele-reclamante au solicitat prin concluziile scrise, respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Obligarea pârâtei de către instanța de apel, la plata proporțională a cheltuielilor de judecată efectuate în fond de către partea adversă, cu onorariul avocațial și taxele judiciare de timbru, a fost raportată la admiterea în parte a acțiunii, fiind fără relevanță din acest punct de vedere, modificarea cererii de chemare în judecată după prima zi de înfățișare, deoarece renunțarea reclamantelor s-a făcut cu privire la un bun din masa succesorală și nu la un petit în sine al cererii.
Nu se poate aprecia ca fiind lipsită de interes prezenta acțiune, în completarea masei succesorale enunțate de certificatul de moștenitor nr. 154/27.06.2007 după defuncta, câtă vreme calitatea reclamantelor de moștenitori acceptanți, a fost recunoscută printr-o hotărâre anterioară, sentința civilă nr. 6342/16.10.2006 a Judecătoriei Sectorului 6 În acest context, excepția prescripției acceptării succesiunii, apare ca neîntemeiată, fiind stabilit cu putere de lucru judecat, efectul dreptului de opțiune succesorală al reclamantelor, odată cu anularea prin sentința mai sus menționată, a certificatului inițial de moștenitor.
Obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, constând în includerea în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, și a altor bunuri decât cele precizate în certificatul de moștenitor nr. 154/27.06.2007, nu impunea reluarea enunțiativă a bunurilor deja menționate în cuprinsul acestuia, pentru a se considera acest aspect ca fiind unul de nelegalitate a hotărârilor instanțelor anterioare. Tot astfel, lipsa unei specificații a tipului de suprafață de teren (intravilan sau extravilan) inclusă în masa succesorală, nu afectează asupra dreptului succesoral al părților, câtă vreme identificarea bunurilor succesiunii, se realizează conform titlurilor de proprietate la care face referire hotărârea judecătorească.
Întrucât instanța nu a fost învestită cu partajarea bunurilor succesorale, nu se impunea efectuarea unei precizări de cote individualizate la fiecare bun, pentru fiecare dintre moștenitori, astfel cum indică recurenta. Instanța de fond a respectat întocmai petitul cererii, indicând bunurile succesiunii și împărțirea pe cote a moștenirii între succesori.
Critica greșitei rețineri în masa succesorală a imobilelor teren din intravilanul și extravilanul satului, comuna Cozieni, județul B, este una formală, nefiind indicate argumentele acestei susțineri. Totodată, motivul de recurs reprezintă o critică omisso medio, deoarece soluționarea dată acestui capăt de cerere, nu a fost atacată de către pârâtă, în calea de atac anterioară, iar partea de hotărâre necriticată în apel, devine irevocabilă.
Ca atare, Curtea va constata că decizia atacată pronunțată în cauză este legală și temeinică, nefiind afectată de vreunul dintre motivele de casare sau modificare, prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă, recursul urmând a fi respins ca nefondat, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod pr. civilă, Curtea va obliga recurenta la plata către intimate a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei, reprezentând onorariu avocațial în recurs, conform chitanței justificative aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul formulat de recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 1621/A/16.12.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante și.
Obligă recurenta să plătească intimaților 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
-
Red. / Tehnored. / 2 ex.
Judecători apel, Secția a III-a Civilă:,
Președinte:Ileana Ruxandra DănăilăJudecători:Ileana Ruxandra Dănăilă, Mihaela Paraschiv, Antonela