Succesiune. Jurisprudenta. Încheierea /2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 19 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 2: Mihaela Paraschiv
JUDECĂTOR 3: Silvia Pană
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta - reclamantă și de recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr.766A/03.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți,.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta - reclamantă, prin mandatar, cu procură la dosar și recurenta - pârâtă, personal, și intimata - pârâtă, personal și asistată de avocat, care depune în ședință publică împuternicirea avocațială nr. -/08.12.2009, lipsind intimații - pârâți,.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta - reclamantă nu a depus timbru judiciar și nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, astfel cum i s-a pus în vedere la termenul de judecată anterior.
Mandatarul recurentei - reclamante depune chitanța seria - nr. - emisă de Consiliul Local al comunei, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Curtea ia act de îndeplinirea obligației de către recurenta - reclamantă, de a depune taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, în cuantumul stabilit potrivit rezoluției de primire a dosarului.
Reprezentantul intimatei - pârâte solicită instanței să pună în vedere recurentei - pârâte să precizeze temeiul de drept al cererii de recurs.
La interpelarea Curții cu privire la temeiul de drept al cererii de recurs, recurenta - pârâtă, personal arată că nu înțelege să formuleze precizări, astfel cum a solicitat reprezentantul intimatei - pârâte. De asemenea, depune înscrisuri, respectiv adresa nr. 676/25.02.2005 emisă de Primăria comunei și fișa din Registrul cadastral al Comunei la data de 01.01.1990, arătând că nu are exemplare pentru comunicare.
Mandatarul recurentei - reclamante învederează instanței că aceste înscrisuri se regăsesc la dosarul cauzei.
Părțile prezente, personal și prin reprezentanți învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta - pârâtă, personal solicită admiterea recursului declarat împotriva deciziei civile nr.766A/03.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, astfel cum a fost formulat. Cu cheltuieli de judecată.
Curtea constată că mandatarul recurentei - reclamante nu are studii juridice și nu poate pune concluzii în prezenta cauză.
Reprezentantul intimatei - pârâte solicită respingerea recursului formulat de recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr.766A/03.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, ca nefondat. De asemenea, arată că prin motivele de recurs nu se aduc critici prin care să se rețină nelegalitatea hotărârii atacate. precizează că hotărârea pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea acordă lămuriri mandatarului recurentei - reclamante, în sensul că există posibilitatea amânării pronunțării asupra cererii de recurs, pentru a depune concluzii scrise.
Mandatarul recurentei - reclamante precizează că nu solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Recurenta - pârâtă, personal solicită respingerea recursului declarat de recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr.766A/03.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă.
Reprezentantul intimatei - pârâte solicită respingerea recursului formulat de recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr.766A/03.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, ca nefondat. De asemenea, arată că în cazul în care nu s-au depus motivele de recurs, solicită anularea recursului, ca nemotivat. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea dispune închiderea dezbaterilor și reține în pronunțare cererea de recurs.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererilor de recurs.
DISPUNE:
Amână pronunțarea asupra cererilor de recurs la data de 26.01.2010
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 51R
Ședința publică de la 26 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta - reclamantă și de recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr.766A/03.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți,.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.01.2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26.01.2010, când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Prin cererea de partaj succesoral înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, solicitând instanței să se constate deschisă succesiunea defunctului, decedat la data de 6.12.1992, cu ultim domiciliu cunoscut în com. jud. I, masa succesorală ca fiind compusă din din terenurile din Titlul de Proprietate nr. 3450/8.04.1993, în suprafață totală de 12500 mp.-11500 mp extravilan și 1000 mp intravilan, precum și cele 975 acțiuni nominative, conform certificatului de acționar la Fondul Proprietății private Muntenia nr. -/24.12.1996. Totodată s-a constatat că moștenitorii defunctului sunt reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare și pârâții în calitate de colaterali privilegiați, defunctul neavând descendenți.
La data de 2 iunie 2006 reclamanta a formulat o cerere precizatoare, prin care a arătat că înțelege să se judece cu, și, ambele în calitate de succesoare de pe urma tatălui lor decedat, frate cu defunctul, și, succesoare, în calitate de fiice ale defunctului la rândul său cu.
S-a solicitat, prin cererea precizatoare să se dispună ieșirea din indiviziune a părților cu privire la terenurile din titlul de proprietate 3492, eliberat de pe urma defunctului I G, tatăl lui, moștenitorii acestuia fiind pârâtul Gh., Gh, decedat - reprezentat de și -decedată, reprezentată de, să se constate deschisă succesiunea defunctului, decedat la 6.12.1992, cu ultimul domiciliu cunoscut în com, jud. I, să se constate masa succesorală rămasă de pe urma defunctului ca fiind reprezentată de cota de din terenurile din titlul de proprietate nr. 3450/1993, 975 acțiuni nominative conform certificatului de acționar la Fondul Proprietății Private Muntenia, din terenurile din titlul de proprietate nr. 3492, în suprafață totală la de 3 ha și 7500 mp, din care 3 ha și 5162 teren extravilan și 2338 mp teren intravilan, moștenitorii fiind părțile din cauza.
Prin încheierea de admitere în principiu, din 6.03.2007, Judecătoria Bufteaa admis excepția lipsei calității de moștenitor a pârâților, și, de după defunctul decedat la data de 6.12.1992 și a constatat că unica a acestui defunct, este reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare. Totodată, a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului, este formată din terenurile în suprafață de 12.500 mp înscrise în titlul de proprietate nr. 3450 din 8.04.1993 și un număr de 975 de acțiuni la Muntenia și că, și, aceasta din urmă în calitate de unică a lui, sunt coproprietari pe terenurile în suprafață totală de 37.500 mp înscrise în titlul de proprietate nr. 3492/4.04.1993, cu o cotă de câte fiecare.
Prin sentința civilă nr. 2627/15.05.2007, Judecătoria Buftea, menținând constatările din încheierea de admitere în principiu, a procedat la ieșirea din indiviziune și atribuirea de loturi în natură, în cote de câte pentru, și, cu privire la suprafața de 37.500 mp teren înscrisă în titlul de proprietate nr. 3492/1993.
În motivarea sentinței s-a reținut că probele administrate în cauză - actele de stare civile au atestat faptul că de pe urma defuncților G și, au rămas în calitate de moștenitori - descendenții, - a cărui succesiune face obiectul litigiului, și.
Prima instanța a reținut în persoana reclamantei calitatea de unic moștenitor al defunctului, în calitate de soție supraviețuitoare, reținând corect din probele administrate ca în cauza nu au fost administrate dovezi din care să rezulte că pârâții, respectiv fratele defunctului-, sau nepoții de frați decedați ar fi acceptat expres sau tacit moștenirea lăsată de defunct și a admis, în consecința excepția lipsei calității de moștenitor a pârâților, și de pe urma defunctului decedat la 6 decembrie 1992.
Având în vedere calitatea reclamantei de unic moștenitor al defunctului, prima instanță a reținut că aceasta va culege întreaga masă succesorală a defunctului, formată din terenurile în suprafață totală de 12500 mp, înscrise în titlul de proprietate nr. 3450 din 8 aprilie 1993 și un număr de 975 de acțiuni la Muntenia.
Având calitatea de moștenitor al defunctului, reclamanta are calitatea de parte și în cererea de ieșire din indiviziune formulată cu privire la terenurile înscrise în titlul de proprietate nr. 3492/4 aprilie 1993, alături de, fiecare având o cota de .
Ieșirea din indiviziune a părților a fost realizată prin atribuirea de loturi în natură, în cote de 1/4 pentru, și, cu privire la suprafața de 37500 mp. teren înscrisă în titlul de proprietate nr. 3492, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert.
În acest sens, instanța a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul, care a propus atribuirea de loturi în natură, la valoare egală, de câte 98.505 lei pentru fiecare dintre coindivizari.
Sentința a fost atacată cu apel d e către pârâtul, care a pretins în principal, că suprafața de 2338 mp teren intravilan, pe care se află gospodăria sa, nu face parte din masa succesorală de după defunctul, fiind greșit inclus în titlul de proprietate nr. 3492/4.04.1993, a cărui nulitate absolută a solicitat-o în dosarul nr-, aflat pe rolul Judecătoriei Buftea.
Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, prin decizia civilă nr. 1614/A/21.12.2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că titlul de proprietate nr. 3492/1993 nu a fost contestat timp îndelungat și că existența unei acțiuni separate pe rolul instanțelor pentru anularea acestuia, nu poate constitui un motiv de suspendare a prezentei cauze, ci doar un demers pentru tergiversarea soluționării acesteia.
Împotriva deciziei au declarat recurs, pârâții și.
La termenul din 15.04.2008, mandatarul reclamantei-intimate, a ridicat excepția anulării recursului declarat de către pârâta, ca netimbrat, arătând că în realitate aceasta nici măcar nu a declarat recurs, cererea aflată la dosar fiind semnată probabil în numele ei, de către o altă persoană.
Instanța a prorogat soluționarea acestei excepții până la data judecății ambelor recursuri.
În acest sens, s-a constatat că într-adevăr, deși recurenta a fost citată conform art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru, cu mențiunea timbrării recursului cu 9,5 lei taxă judiciară de timbru până la primul de judecată stabilit, aceasta nu și-a îndeplinit obligația nici până în prezent. Cum sancțiunea neplății taxei judiciare de timbru este nulitatea, astfel cum se stipulează prin prevederile art. 20 alin. 3 ale aceleiași legi, urmează a se anula recursul declarat de aceasta, ca netimbrat.
Recurentul invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, a pretins că greșit instanța nu a procedat la desființarea sentinței, și trimiterea dosarului Judecătoriei Buftea, în vederea conexării la dosarul nr- al aceleiași instanțe, pentru stabilirea corectă a componenței masei succesorale și a moștenitorilor, de după G, decedat la data de 22.06.1958. Totodată, a arătat că greșit tribunalul nu a procedat la suspendarea judecății apelului, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii privind nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 3492/4.04.1993, ce face obiectul dosarului sus citat.
Prin încheierea din 27.05.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a IV-a Civilă a suspendat judecata recursului până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Judecătoriei Buftea, reînregistrat sub nr-, reținând că între acest din urmă dosar, ce are ca obiect validitatea titlului de proprietate pentru bunul indiviz ce a făcut obiectul ieșirii din indiviziune și prezentul litigiu, există o strânsă legătură, și că dezlegarea dată acestui recurs, atârnă de existența unui drept ce face obiectul dosarului sus citat.
La data de 1.10.2008, a decedat recurentul.
La termenul din 9.12.2008, recursul a fost repus pe rol, ca urmare a încetării temeiului suspendării, iar în locul recurentului decedat, a fost introdusă în cauză, soția acestuia, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 9/4.02.2009.
Prin decizia civilă nr. 281/17.02.2009, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă a anulat, ca netimbrat recursul formulat de recurenta împotriva deciziei civile nr. 1614/21.12.2007, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimații-pârâți, și, a admis recursul declarat de recurenții-pârâți și, decedat pe parcursul procesului, proces continuat de a acestuia împotriva deciziei civile nr. 1614/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimații-pârâți, și, a casat decizia civilă recurată și a trimis cauza aceluiași tribunal, pentru rejudecarea apelului în baza art. 312 alin. 3.proc.civ.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că prin sentința civilă nr. -.07.2008 pronunțată în dosarul nr-/RJ, a fost admisă în parte acțiunea modificată, formulată de reclamanții G și în contradictoriu cu pârâții, Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor I, în sensul că s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 3492/4.04.1993, respectiv cu privire la terenul intravilan de 2338 mp, T3, T 66 și 67, situat în comuna județul
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că suprafața de teren sus citată nu a intrat în patrimoniul CAP, ci a rămas în patrimoniul reclamanților, din anul 1960 încoace, și că oricum este teren aferent casei de locuit, în condițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, așa încât, greșit a fost inclus în titlul de proprietate nr. 3492/1993, eliberat după defunctul G decedat la data de 22.06.1958, unde, ca și coproprietari apar înscriși.,. și. Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.2032/R/04.11.2008 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă. Or, suprafața de 2300 mp teren intravilan (în acte 2338 mp teren) exclusă din titlul de proprietate nr. 3492/1993 a tăcut obiectul ieșirii din indiviziune în prezenta cauză. Astfel, recurentului i s-a atribuit în lot suprafața de 1144 mp teren, pârâtei 385 mp teren, pârâtei 384 mp teren iar pârâtei 387 mp teren. Diferențele valorice au fost compensate prin terenuri acordate în extravilanul localității.
Pentru asigurarea principiului împărțirii pe cât posibil în natură și echitabil a bunurilor rămase de împărțit, în condițiile art. 6739Cod procedură civilă, se impune ca același expert sau un altul să facă alte propuneri de lotizare, care să nu includă terenul intravilan, ci numai celelalte terenuri din titlul de proprietate nr. 3492/1993.
Cum instanța de recurs este oprită, conform art. 305 Cod procedură civilă să efectueze astfel de probatorii, urmează ca în baza art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă să se admită recursul, să se caseze decizia și să se dispună trimiterea cauzei aceluiași tribunal pentru rejudecarea apelului.
În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă sub nr-, la data de 08.04.2009.
În ședința publică din data de 20.05.2009, tribunalul a constatat că prezenta cauză este apel trimis spre rejudecare și nu recurs cum din eroare s-a înregistrat.
Prin decizia civilă nr. 766 de la 03.06.2009 TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILA a dmis apelul declarat de apelantul-pârât, a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea, precizată, a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului G se compune din terenul pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr. 3492 de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor I, în suprafață de 3 ha și 5162. situat în comuna, județul I, fără terenul de 2338. situat în tarlaua 3, parcela 67 cu o suprafață de 1293. situat în tarlaua 3, parcela 66 cu o suprafață de 1045. situat în comuna, județul Pentru compensarea valorică a loturilor atribuite părților din terenul extravilan de 3 ha și 5162. a obligat la sultă către moștenitorii apelantului, astfel: reclamanta se obligă la o sultă de 10.304 RON, valoarea lotului atribuit acesteia fiind de 77.746 RON; pârâții și se obligă la o sultă de 10.339 RON, valoarea lotului atribuit acestora fiind de 77.781 RON; pârâții, și se obligă la o sultă de 10.304 RON, valoarea lotului atribuit acestora fiind de 77,746 RON. A fixat termen pentru plata suitei 3 luni de la rămânere a definitivă a hotărârii. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței de fond.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate și a probelor administrate, având în vedere și noua situație juridică intervenită în privința terenului ce a constituit masa succesorală ce face obiectul partajului, tribunalul a reținut caracterul fondat al apelului, pentru următoarele considerente.
Astfel, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 1968/7.07.2008 pronunțată în dosarul civil nr- a fost admisă acțiunea modificată, formulată de reclamanții G și în contradictoriu cu pârâții, Comisia Locala pentru Stabilirea dreptului de Proprietate asupra terenurilor I, în sensul constatării nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 3492/4.04.1993, cu privire la terenul intravilan de 2338 mp, tarlaua 3, parcelele 66 și 67, situat în com., Județul Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2032/4.11.2008 a Tribunalului București secția a IV-a civilă.
Rejudecând apelul în lumina noii situații juridice a acestui teren intravilan ce a fost inclus în masa partaj abia, având suprafața reală de 2300 mp, tribunalul a admis apelul, schimbând în parte sentința apelată, în sensul excluderii acestei suprafețe, pentru care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat ca este proprietatea numiților G și fiind teren aferent casei de locuit.
În acest context, tribunalul a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului I G, autorul defunctului a cărui succesiune a făcut obiectul dezbaterilor în prezenta cauza se compune din terenul pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr. 3492 de către Comisia județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor I, în suprafață de 3 ha și 5162 mp situat în com, jud. I, fără terenul de 2338 mp situat în tarlaua 3, parcela 67 cu o suprafață de 1293 mp situat în tarlaua 3, parcela 66 cu o suprafață de 1045 mp, situat în com Sat jud.
Având în vedere refuzul părților de a administra o nouă expertiză topografică în faza procesuală a rejudecării apelului, tribunalul a menținut dispozițiile primei instanțe cu privire la lotizarea terenului extravilan, reținând însă modificarea intervenită cu privire la valoarea loturilor atribuite, ca urmare a excluderii din masa de împărțit a terenului de 2338 mp intravilan- proprietatea exclusivă a apelantului.
Astfel, tribunalul a menținut dispozițiile primei instanțe cu privire la atribuirea către reclamanta a lotului nr.2, parcela 1, tarlaua 1 în suprafața de 7592 mp anexa 2 la raportul de expertiza și lotul nr. 1 în suprafață de 2000 mp din tarlaua 15, parcela 56 din anexa 3 la raportul de expertiză tehnică topo întocmit de expert, valoarea lotului atribuit fiind de 77.746 lei, atribuirea către apelantul pârât a lotului nr. 1 în suprafață de 6380 mp. din tarlaua 1 parcela 1 din anexa 2 la raportul de expertiza tehnica topo întocmit de expert, având o valoare de 34.494 lei, atribuirea lotului nr. 4 în suprafață de 7598 mp din tarlaua 1 parcela 1, din anexa 2 la raportul de expertiza tehnica topo întocmit de și lotul nr. 2 în suprafața de 2000 mp, din tarlaua 15, parcela 56, din anexa 3 la raportul de expertiză efectuat de același expert, având o valoare de 77.781 lei, atribuirea către pârâții, și a lotului nr. 3, în suprafață de 7592 mp din tarlaua 1, parcela 1, din anexa 2 la raportul de expertiză topo efectuat de expertu1 și lotul nr. 3, în suprafață de 2000 mp, din tarlaua 15, parcela 56 din anexa 3 la raportul de expertiză întocmit de același expert, având o valoare de 77746 lei.
Conform prevederilor art. 673/5 proc.civ. tribunalul, pentru compensarea valorică a loturilor atribuite părților din terenul extravilan de 3 ha și 5162. a obligat părțile la sultă către moștenitorii apelantului, conform dispozitivului deciziei.
În temeiul dispozițiilor art. 673/10, tribunalul a fixat termen pentru plata sultei, 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Împotriva deciziei menționate anterior au declarat recurs reclamanta și pârâta.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că nu este de acord cu suma hotărâtă pentru plata sultei de 10.304 lei, că în expertiza topo loturile erau departajate în mod egal și necontestate de către ceilalți moștenitori ai lui G datorită faptului că instanța a atribuit întregul lot de 233o mp intravilan lui.
În motivarea recursului pârâta a arătat că titlul de proprietate nr.3492/4.04.1993 nu face obiectul acestei cauze, nefăcând parte din motivele cererii inițiale, că acest titlu, față de care există mai mulți moștenitori, face obiectul unei acțiuni separate, pentru ieșirea din indiviziune, astfel că, decedat la 1.10.2008, soțul său, și nu au nicio calitate în acest proces, că acțiunea a fost introdusă pentru succesiunea lui, decedat la 6.12.1992, ce cuprinde în masa succesorală titlul de proprietate nr.3450/8.04.1993 emis pe numele său.
Recurenta pârâtă a mai arătat că este în vârstă de 86 de ani, nu știe să scrie și să citească și nu mai este în deplinătatea facultăților mintale, astfel că solicită verificarea calității de mandatar a lui, apreciind și că procura aflată în dosar în favoarea acesteia nu este valabilă, întrucât nu se precizează clar calitatea acesteia de mandatar. Solicită și verificarea calității de mandatar a lui, împuternicit de către, că are domiciliul fictiv în comuna, județul I, întrucât a vândut acest imobil încă din 1968, astfel că nu a fost corectă citarea cu aceasta, sancțiunea fiind casarea deciziei atacate.
Recurenta pârâtă a arătat în continuare că nu și-a dovedit calitatea de printr-un certificat de moștenitor în această cauză, sub sancțiunea nulității, că titlul de proprietate nr.3492/1993, emis pentru autorul G se află în prezent depus la Prefectura județului I, la Comisia județeană pentru aplicarea legii fondului funciar, spre a fi modificat privind suprafața de teren intravilan de 2338 mp, situat în tarlaua nr.3, parcelele nr.66 și 67, conform deciziei civile nr.2023/4.11.2008, emisă de Tribunalul București, Secția a IV a civilă, irevocabilă, prin care s-a constatat nulitatea absolută parțială a acestuia, totodată solicitându-se și completarea titlului cu o suprafață de 2338 mp în extravilanul comunei pentru a nu se prejudicia părțile de suprafața de teren totală, de 3,75 ha, care a aparținut autorului, urmând ca după aceea să se facă ieșirea din indiviziune printr-o acțiune separată.
Recurenta pârâtă a mai menționat că nu este de acord cu expertiza topo efectuată întrucât lotizările sunt inegale, pe cote părți, titlul nr.3492/1993 aflându-se în litigiu într-o altă cauză civilă, că titlul nr.3492/1993 a fost emis nelegal pe numele mai multor moștenitori, ai lui G, deși doar soțul său, decedat în timpul procesului, a formulat cerere de reconstituire a terenului în nume propriu, întrucât l-a înscris în 1960 în nume propriu în CAP, astfel că trebuie anulat în totalitate, într-o altă cauză civilă.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.6-9.proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la motivele recursurilor, Curtea a constatat nefondate recursurile pentru considerentele expuse mai jos.
În ceea ce privește recursul declarat de către reclamanta, Curtea l-a constatat nefondat, având în vedere că tribunalul a fost nevoit să oblige părțile la plata unei sulte, către moștenitorii apelantului, conform prevederilor art. 673/5 proc.civ. pentru compensarea valorică a loturilor atribuite părților din terenul extravilan de 3 ha și 5162. întrucât părțile au refuzat să administreze o nouă expertiză topografică în faza procesuală a rejudecării apelului.
În aceste condiții tribunalul a menținut dispozițiile primei instanțe cu privire la lotizarea terenului extravilan, reținând însă modificarea intervenită cu privire la valoarea loturilor atribuite, ca urmare a excluderii din masa de împărțit a terenului de 2338 mp intravilan- proprietatea exclusivă a apelantului, dispoziție obligatorie, conform art.315 alin.1C.proc.civ. care prin expertiza efectuată în fața primei instanțe a fost atribuit în lotul apelantului.
În ceea ce privește recursul declarat de către pârâta, Curtea l-a constatat nefondat având în vedere că prin cererea de partaj succesoral înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, solicitând instanței să se constate deschisă succesiunea defunctului, decedat la data de 6.12.1992, cu ultim domiciliu cunoscut în com. jud. I, masa succesorală ca fiind compusă din din terenurile din Titlul de Proprietate nr. 3450/8.04.1993, în suprafață totală de 12500 mp.-11500 mp extravilan și 1000 mp intravilan, precum și cele 975 acțiuni nominative, conform certificatului de acționar la Fondul Proprietății private Muntenia nr. -/24.12.1996. Totodată s-a constatat că moștenitorii defunctului sunt reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare și pârâții în calitate de colaterali privilegiați, defunctul neavând descendenți.
La data de 2 iunie 2006 reclamanta a formulat o cerere precizatoare, prin care a arătat că înțelege să se judece cu, și, ambele în calitate de succesoare de pe urma tatălui lor decedat, frate cu defunctul, și, succesoare, în calitate de fiice ale defunctului la rândul său cu.
S-a solicitat, prin cererea precizatoaresă se dispună ieșirea din indiviziune a părților cu privire la terenurile din titlul de proprietate 3492,eliberat de pe urma defunctului I G, tatăl lui, moștenitorii acestuia fiind pârâtul Gh., Gh, decedat - reprezentat de și -decedată, reprezentată de, să se constate deschisă succesiunea defunctului, decedat la 6.12.1992, cu ultimul domiciliu cunoscut în com, jud. I, să se constate masa succesorală rămasă de pe urma defunctului ca fiind reprezentată de cota de din terenurile din titlul de proprietate nr. 3450/1993, 975 acțiuni nominative conform certificatului de acționar la Fondul Proprietății Private Muntenia, din terenurile din titlul de proprietate nr. 3492, în suprafață totală la de 3 ha și 7500 mp, din care 3 ha și 5162 teren extravilan și 2338 mp teren intravilan, moștenitorii fiind părțile din cauza.
Această cerere precizatoare, prin care s-a cerutieșirea din indiviziune a părților cu privire la terenurile din titlul de proprietate 3492,și au fost introduși în cauză și ceilalți moștenitori coindivizari menționați în acest titlu, a fost formulată în termenul prevăzut de art.132 alin.1 proc.civ. după ce la primele două termene nu a fost îndeplinită procedura de citare în mod legal.
Astfel, sunt nefondate susținerile recurentei în sensul că titlul de proprietate nr.3492/4.04.1993 nu ar face obiectul acestei cauze, și că din acest motiv moștenitorii coindivizari menționați în acest titlu nu ar avea calitate procesuală pasivă.
Nici formularea unei acțiuni separate având un astfel de obiect nu ar reprezenta un impediment la judecarea acestei cereri ci ar fi putut fi interpretat cel mult drept un caz de litispendență, care ar fi dus la unirea celor două litigii, ceea ce în speță nu s-a cerut.
Faptul că o parte este în vârstă nu reprezintă o dovadă a lipsei capacității de exercițiu, atât timp cât nu s-a făcut dovada punerii sale sub interdicție. De asemenea faptul că nu știe să scrie și să citească nu duce la concluzia că actul încheiat este nul.
Este nefondat și motivul de recurs prin care se susține că procura dat de către lui ar fi nulă, având în vedere că din procura autentificată sub nr.100/2006 rezultă că a fost dată pentru reprezentarea intereselor mandantei în procesele pe care le va deschide în numele său având ca obiect dezbaterea succesorală a averii rămase de pe urma defuncților, G,.
Întrucât este o nulitate relativă recurenta nu este parte interesată să invoce lipsă de procedură cu o altă parte, astfel că indicarea de către reclamantă a unui domiciliu la un imobil pe care l-a înstrăinat cu mult timp în urmă nu îi poate profita recurentei.
Nu este relevant în cadrul prezentului recurs cercetarea dacă o eventuală persoană împuternicită de către mandatara reclamantei are mandat valabil sau nu, atât timp cât singura vătămată printr-o reprezentare eronată ar fi reclamanta, numai ea putând să invoce o astfel de nelegalitate, conform art.105 alin.2 proc.civ. în recurs reclamanta nu a fost reprezentată de o altă persoană decât, astfel că nu s-a impus verificarea mandatului de reprezentare dat unei alte persoane, ținând cont și de dispozițiile art.161 proc.civ. De altfel această procură (nr.1360/2008) se află la fila 60 dosarului nr-.
Este nefondată și susținerea potrivit căruia ar fi trebuit să-și probeze calitatea de printr-un certificat de moștenitor, sub sancțiunea nulității, având în vedere că unul din capetele de cerere ale dosarului îl constituie tocmai deschiderea succesiunii de pe urma defunctului său soț, pentru dovedirea calității de succesibil fiind suficient să probeze că a fost soția defunctului cu actele de stare civilă, dar această calitate nu i-a fost contestată de către recurentă.
Nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să poată duce la modificarea sau casarea deciziei atacate nici faptul că titlul de proprietate nr.3492/1993, emis pentru autorul G se află în prezent depus la Prefectura județului I, la Comisia județeană pentru aplicarea legii fondului funciar, spre a fi modificat privind suprafața de teren intravilan de 2338 mp, situat în tarlaua nr.3, parcelele nr.66 și 67, conform deciziei civile nr.2023/4.11.2008, emisă de Tribunalul București, Secția a IV a civilă, irevocabilă, prin care s-a constatat nulitatea absolută parțială a acestuia, având în vedere că instanța de apel a ținut cont de dispozițiile acestei decizii civile, aceasta fiind de altfel, indicația obligatorie, conform art.315 alin.1 proc.civ. a deciziei de casare, pronunțată în acuză. Astfel, instanța de apel a înlăturat din masa succesorală suprafața de teren intravilan de 2338 mp, situat în tarlaua nr.3, parcelele nr.66 și 67, proprietatea exclusivă a recurentei, acesta fiind motivul pentru care celelalte părți au fost obligate să îi plătească sultă apelantului pârât, antecesorul recurentei.
De asemenea în măsura în care titlul de proprietate nr.3492/1993, emis pentru autorul G se va completa, așa cum susține recurenta, cu o suprafață de 2338 mp în extravilanul comunei pentru a nu se prejudicia părțile de suprafața de teren totală, de 3,75 ha, care a aparținut autorului, urmează ca ulterior acestui moment să se formuleze cerere de ieșire din indiviziune printr-o acțiune separată, pentru suprafața de teren suplimentară care nu face obiectul acestui dosar.
Faptul că recurenta este nemulțumită de modul în care a fost emis titlul nr.3492/1993 și că intenționează să ceară anularea lui într-o acțiune viitoare nu poate fi un impediment la soluționarea prezentului dosar atât timp cât un titlu de proprietate emis de către organele statului în temeiul legilor funciare se bucură de prezumția de legalitate, până în momentul în care este anulat în mod irevocabil. În speță nu s-a făcut dovada existenței unei astfel de hotărâri.
Dacă ulterior va fi desființat acest titlu, recurenta va avea la îndemână solicitarea aplicării principiilor efectelor nulității, constând în retroactivitatea,restituito in integrum(restabilirea situatiei anterioare, adica restituirea prestatiilor efectuate in temeiul actului anulat),resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis(anularea nu numai a actului initial, ci si a actului subsecvent), întrucât quod nullum est, nullum producit effectum.
În ceea ce privește expertiza topo efectuată în cauză, așa cum s-a reținut și în cadrul considerentelor legate de recursul declarat de către recurentă, părțile au refuzat să administreze o nouă expertiză topografică în faza procesuală a rejudecării apelului, astfel că orice critice privind acest aspect nu pot fi avute în vedere partea neputând să-și invoce propria culpă pentru obținerea unui avantaj procesual.
De altfel, recurenta pârâtă a fost compensată pentru lotul inegal, prin obligarea celorlalte părți la plata unei sulte în favoarea lui, soțul său, decedat în timpul procesului.
În consecință, în temeiul art.312 alin.1 raportat la art. 304 pct.6-9.proc.civ. Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurenta - reclamantă și de recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr.766A/03.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. MP
Tehnored. AP/MP
2 ex. /19.02.2010
Secția a IV-a civilă
Jud. apel:,
Președinte:Melania StanciuJudecători:Melania Stanciu, Mihaela Paraschiv, Silvia Pană