Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 222/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 222/

Ședința publică din data de 8 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldea Delegație vicepreședintele Curții, cu -

JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai

Judecător -

Grefier -

-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de către reclamantul, domiciliat în comuna L, județul G și de către pârâții,, toți trei domiciliați în comuna L, județul G și domiciliat în G,-, -.4.A,.21, împotriva deciziei civile nr. 652 din 7.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.

La apelul nominal au răspuns recurentul-reclamant personal și asistat de av., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, recurenta-pârâtă personal și asistată de av., care răspunde și pentru recurenții-pârâți lipsă, și G, în baza împuternicirii avocațiale nr.128 din 7.04.2008.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că este primul termen de judecată în recurs; recursul civil declarat de recurentul-reclamant este netimbrat; recursul declarat de pârâți este insuficient timbrat; recurentul-reclamant a depus la dosar întâmpinare.

Curtea, înmânează un exemplar al întâmpinării formulate de reclamant apărătorului recurenților-pârâți.

Apărătorul recurentului-reclamant depune la dosar chitanța nr.- din 8.04.2008 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei; nu are alte cereri de formulat în cauză.

Apărătorul recurenților-pârâți depune la dosar chitanța nr. - din 28.02.2008 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei; precizează că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării formulate de reclamant; nu are alte cereri de formulat în cauză.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat în cauză, constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și respectiv combaterea recursurilor civile.

Av., pentru recurentul-reclamant, precizează că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 652/07.12.2007 a Tribunalului Galați vizează obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată; apreciază că în mod greșit reclamantul a suportat toate cheltuielile de judecată, cel mult aceste cheltuieli trebuiau compensate.

Av., pentru recurenții-pârâți, referitor la recursul reclamantului care vizează nemulțumirea acestuia cu privire la cheltuielile de judecată, consideră că odată ce apelul pârâților a fost admis, este evident că, reclamantul, ca parte căzută în pretenții, în mod corect a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată. În acest sens, recursul declarat de acesta nefiind fondat, solicită respingerea lui ca atare.

În susținerea recursului declarat de pârâți, consideră că decizia de apel este nelegală și netemeinică sub aspectul modului de soluționare a succesiunii defunctului, în referire directă la activul succesiunii, respectiv la suprafața de 2,04 ha teren extravilan. Susține că probele administrate în cauză converg la faptul că suprafața de 2,04 ha teren extravilan constituie activul succesiunii iar pârâții sunt beneficiarii acesteia în cote legale.

S-a susținut că voința defunctului a fost de a vinde terenul extravilan întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat i-a vândut și suprafața de teren intravilan de 1609. De fapt obiectul vânzării l-a constituit imobilul casă de locuit, vânzarea a fost pur formală, căci scopul a fost întreținerea defunctului, așa explicându-se și răspunsul la interogatoriu al reclamantului legal de cheltuielile de înmormântare în momentul în care a declarat că avea o datorie morală față de defunct. Că reclamantul a fost conștient că actul încheiat nu transferă proprietatea și nu poate avea efecte juridice, explică atitudinea ulterioară de a împărți terenul către toți moștenitorii.

Susține că pe terenul primit de pârâta unul din fiii acesteia și-a ridicat o casă, despre această construcție reclamantul având cunoștință și acceptând-o tacit.

Apreciază că dacă reclamantul s-ar fi considerat proprietar se comporta ca atare și nu ar fi recurs la partajarea terenului.

Susține că soluția legală este aceea de respingere a cererii conexe formulate de reclamantul și solicită în concluzie, admiterea recursului cu consecințele ce se impun. Cu cheltuieli de judecată.

Av., cu privire la recursul declarat de către pârâți, consideră că acesta este nefondat solicitând a fi respins ca atare. Actul de vânzare nu a fost încheiat în formă autentică. Solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 987/2004 pe rolul Judecătoriei L, jud. G, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții G, și să se dispună partajul succesoral al averii rămasă de urma lui de cujus, decedat la data de 04.03.1997.

În motivarea acestei cereri reclamanta a arătat că la data de 04.03.1997 a decedat, succesorii acestuia fiind reclamanta, în calitate de fiică, și, în calitate de fiică. A mai arătat că la data de 22.12.2003 a decedat, moștenitorii acesteia fiind cei trei pârâți, astfel că reclamanta are o cotă succesorală de, iar fiecare pârât câte o cotă succesorală de 1/6.

A mai arătat că masa succesorală se compune din suprafața de teren extravilan de 2,0391 ha. identificată pe raza satului, com. L, jud. G, conform titlului de proprietate nr. 6831-98/30.01.1997.

La termenul de judecată din data de 23.08.2004 numitul a formulat o cerere de intervenție în interes propriu prin care solicita să se constate că la data de 17.02.1997 i-a vândut întreaga suprafață de teren extravilan reconstituită în baza Legii nr. 18/1991 conform aceluiași titlu de proprietate și a depus la dosar un înscris intitulat "Contract de vânzare-cumpărare".

Prin sentința civilă nr. 169/28.03.2005 Judecătoria Laa dmis acțiunea civilă de partaj succesoral, a constatat deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctului, a constatat că masa partajabilă se compune din suprafața de teren de 2,0391 ha. că au calitatea de moștenitori ai defunctului reclamanta, cu o cotă de 3/6, și pârâții, cu câte o cotă succesorală de 1/6 fiecare, s-a atribuit fiecărei părți în natură câte un lot de teren conform raportului de expertiză instrumentat în cauză și s-a respins ca nefondată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul. Cu privire la cererea de intervenție instanța de fond a reținut că nu poate fi primită întrucât vânzarea-cumpărarea este nulă absolut.

Împotriva acestei hotărâri a promovat apel intervenientul, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Galați - Secția civilă sub nr. 1946/C/2005, intervenientul criticând soluția sub aspectul respingerii cererii sale de intervenție.

Prin cererea înregistrată sub nr. 1522/2004 pe rolul Judecătoriei L, jud. G, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții, G, și obligarea acestora la plata sumelor plătite de reclamant cu ocazia înmormântării și pomenirilor ulterioare ale defunctului, precum și să se constate perfectă vânzarea-cumpărarea suprafeței de teren extravilan de 2,40 ha. intervenită la data de 17.02.1997 între reclamant și defunctul, vânzare-cumpărare materializată prin înscrisul sub semnătură privată întocmit la acea dată.

Prin sentința civilă nr. 93/28.02.2005 Judecătoria L, jud. Gar espins ca nefondată acțiunea reclamantului, arătând că în conformitate cu disp. art. 3 din Decretul nr. 167/1957 dreptul reclamantului de a cere obligarea pârâților la plata cheltuielilor de înmormântare și pomeniri ulterioare a autorului lor s-a prescris extinctiv, iar vânzarea-cumpărarea terenului în litigiu este nulă întrucât nu îmbracă forma actului autentic, ci forma actului sub semnătură privată.

Împotriva acestei hotărâri a promovat apel reclamantul, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Galați - Secția civilă sub nr. 1530/C/2005.

La termenul de judecată din data de 28 septembrie 2005 Tribunalul a dispus conexarea apelului nr. 1946/C/2005 la apelul nr. 1530/C/2005.

Prin decizia civilă nr. 481/06.12.2005 Tribunalul Galația admis apelurile, a desființat sentințele civile nr. 169/28.03.2005 și nr. 93/28.02.2005 pronunțate de Judecătoria L și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că la dezbaterea judiciară a unei succesiuni se stabilesc calitățile de moștenitor ale părților, cotele lor succesorale, activul moștenirii, dar și pasivul moștenirii (în cadrul acestuia regăsindu-se și cheltuielile făcute cu înmormântarea și pomenirile ulterioare ale defunctului de către terțele persoane cum este și intervenientul-reclamant ), iar dreptul de a solicita aceste cheltuieli este prescriptibil în termenul de 3 ani prevăzut de dispozițiile Decretului nr. 167/1957, dar acest termen curge de la data dezbaterii succesiunii, astfel că dreptul reclamantului intervenient nu s-a prescris sub aspect extinctiv.

S-a mai arătat că există o contradicție evidentă între dispozitivul sentinței civile nr. 93/2005 și considerentele acesteia în sensul că cererea privind constatarea vânzării este respinsă ca nefondată dar motivarea arată că este prescrisă.

Împotriva acestei decizii civile reclamanta-pârâtă și pârâții G, și au promovat recurs, arătând că dreptul de a solicita obligarea lor la plata pasivului succesoral s-a prescris extinctiv întrucât termenul curge de la data deschiderii succesiunii, iar vânzarea-cumpărarea este nulă și nu există contradicții între dispozitiv și considerente, recurs înregistrat sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția civilă.

Prin decizia civilă nr. 455/R/12.05.2006 Curtea de APEL GALAȚIa respins ca nefondat recursul, considerând că existența contradicțiilor dintre considerente și dispozitiv conduce la sancționarea celor două hotărâri cu desființarea și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în cauză neputându-se exercita controlul judiciar.

În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr- ( nr. vechi: 843/2006) pe rolul Judecătoriei L, jud. G, fiind administrate probele cu interogatoriul reclamantei-pârâte și reclamantului-intervenient, proba testimonială și proba cu acte.

Prin sentința civilă nr. 159/26.03.2007 Judecătoria Laa dmis în principiu și în parte acțiunea civilă de partaj succesoral formulată de reclamanta, a constatat deschisă succesiunea lui de cujus, decedat la data de 04.03.1997, cu ultim domiciliu în com. L, jud. G, a constatat că masa succesorală se compune doar din pasivul succesoral în sumă de 2100 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare suportate de intervenientul-reclamant, a constatat că moștenitori ai defunctului sunt reclamanta, cu o cotă succesorală de 3/6, și pârâții G, și, cu câte o cotă succesorală de 1/6 fiecare, a respins acțiunea de partaj succesoral formulată de reclamanta ca nefondată, a admis cererea de intervenție a intervenientului formulată în cadrul acțiunii de partaj succesoral, a admis acțiunea conexă formulată de reclamantul-intervenient, a perfectat vânzarea-cumpărarea suprafeței de 2,04 ha. teren extravilan identificată pe raza satului, comunei L, jud. G, intervenită la data de 17.02.1997 între defunctul (în calitate de vânzător) și (în calitate de cumpărător), a obligat pe pârâta-reclamantă să-i plătească reclamantului-intervenient suma de 1050 lei și pe pârâții G, și să-i plătească reclamantului-intervenient suma de câte 350 lei, cu titlu de cote-părți din pasivul succesoral, și s-a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la data de 04.03.1997 a decedat de cujus, având ca succesori pe reclamanta-pârâtă, în calitate de fiică, cu o cotă succesorală de, și pe în calitate de fiică, cu o cotă succesorală de, urmare decesului acesteia din urmă la data de 22.12.2003 moștenirea transmițându-se pârâților G, și, în calitate de nepoți de fiu cu câte o cotă de 1/6 fiecare.

S-a mai arătat că în baza Legii nr. 18/1991 defunctului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren extravilan de 2.0391 ha. și asupra suprafeței de teren intravilan de 1609 mp. această din urmă suprafață de teren fiind vândută intervenientului-reclamant în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4830/1991 de fostul notariat de Stat Local T, jud.

Instanța de fond a mai reținut că din proba testimonială administrată în cauză (filele 73-76 și 111 dosar - al Judecătoriei L) și din proba cu acte rezultă că toate cheltuielile de înmormântare și pomenirile ulterioare ale defunctului au fost suportate exclusiv de către reclamantul-intervenient cuantumul total al acestora fiind 2100 lei și constituind pasiv succesoral.

De asemenea, s-a mai arătat că din înscrisul datat 17.02.1997 (fila 17 dosar 987/2004 al Judecătoriei L) și din declarațiile martorilor și rezultă că defunctul i-a vândut la acel moment reclamantului-intervenient suprafața de 2,04 ha. teren arabil extravilan reconstituit conform titlului de proprietate nr. 6831-98/1997, vânzare materializată doar prin înscrisul sub semnătură privată intitulat "Contract de vânzare-cumpărare", dar care se impune a fi constatată a fi perfectă prin hotărâre judecătorească pronunțată în prezenta cauză.

În conformitate cu disp. art. 728 cod civil și art. 6731.pr.civilă s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților succesoare ale defunctului și acestea au fost obligate să-i plătească intervenientului-reclamant suma de 2100 lei, cu titlu de pasiv succesoral, în cotele succesorale pe care fiecare le avea.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat și motivat apel reclamanta-pârâtă și pârâții G, și, care au criticat soluția primei instanțe sub aspectele nelegalității și netemeiniciei acesteia, astfel:

Sentința civilă nr. 159/26.03.2007 este nelegală întrucât există contradicții între dispozitiv și considerentele acesteia întrucât se constată că acțiunile formulate de reclamant sunt dovedite, dar nu se precizează dacă se referă la reclamanta sau reclamantul, în considerente se arată inițial că se admite în principiu acțiunea de partaj succesoral iar ulterior că se va respinge acțiunea de partaj succesoral, prin sentință nu se putea admite în principiu acțiunea de partaj pentru că nu era vorba de o încheiere de admitere în principiu, iar în dispozitiv inițial se admite acțiunea principală și apoi se respinge acțiunea principală. Totodată, prin consemnarea admiterii în parte a acțiunii de partaj succesoral se acreditează ideea că masa succesorală se compune din terenul extravilan, iar prin cererea de intervenție se vizează tot activul succesiunii și astfel instanța se pronunță asupra a ceea ce nu s-a cerut.

Cu privire la fondul cauzei apelanții au arătat că pasivul succesoral este prescris sub aspect extinctiv întrucât termenul de prescripție curge de la data deschiderii succesiunii, iar nu de la data dezbaterii succesiunii, acest drept nu trebuia recunoscut intervenientului-reclamant întrucât a suportat respectivele cheltuieli ca o datorie morală față de defunct, iar vânzarea-cumpărarea nu trebuia perfectată întrucât chiar intervenientul-reclamant a recunoscut la interogatoriul ce i s-a luat că el însuși a împărțit terenul extravilan în litigiu moștenitorilor defunctului, ceea ce echivalează cu o acceptare a ideii că nu i se cuvine acest teren.

În dovedirea apelului apelanții nu au solicitat administrarea de noi probatorii.

În drept a invocat disp. art. 304 pct.9 pr.civilă.

Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat, reluând aceleași apărări și susțineri pe care le-a făcut și în primele cicluri procesuale.

În urma analizării probelor administrate, prin decizia civilă nr. 652/07.12.2007 a Tribunalului Galația fost admis apelul reclamantei-pârâte și al pârâților G, și și schimbându-se în parte hotărârea instanței de fond s-a constatat că moștenirea defunctului nu are pasiv succesoral.

A fost admisă cererea conexă a reclamantului respingându-se capătul de cerere privind obligarea reclamantei-pârâte și a pârâților la plata sumelor reprezentând cote părți din pasivul succesoral.

Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut în esență, că intimatul-reclamant-intervenient nu a făcut dovada suportării pasivului succesoral.

A mai reținut tribunalul că intenția defunctului a fost aceea de a-i vinde intimatului terenul extravilan întrucât în anul 1991 acesta prin act autentic i-a vândut acestuia și suprafața de 1609. teren intravilan.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul, reclamanta-pârâtă și pârâții, și

Reclamantul s-a declarat nemulțumit de faptul că a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Pârâții și reclamanta-pârâtă s-au declarat nemulțumiți de admiterea cererii conexe susținând că suprafața de teren de 2,04 ha teren trebuia inclusă în masa succesorală întrucât intenția defunctului nu a fost aceea de a înstrăina terenul ci de a vinde doar casa de locuit în scopul obținerii întreținerii.

Analizând recursurile de față prin prisma dispozițiilor art.304 Cod procedură civilă, al probelor administrate cât și al motivelor invocate, Curtea le consideră nefondate.

Potrivit dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă partea căzută în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât apelul reclamantei și al pârâților în contradictoriu cu intimatul a fost admis în mod legal tribunalul l-a obligat pe acesta din urmă la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la recursul reclamantei-pârâte și a pârâților, Curtea reține că din ansamblul probelor administrate de instanța de fond, respectiv copia antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între și, declarațiile martorilor, rezultă fără putință de tăgadă că la data de 17.02.1997 s-a realizat acordul de voință între cele două persoane arătate mai sus privind vânzarea suprafeței de 2,04 ha teren situată în extravilanul comunei L, teren pe care defunctul îl dobândise în baza titlului de proprietate nr.6831-98/30.01.1997.

Susținerile recurenților-pârâți și a recurentei-pârâte în sensul că defunctul a intenționat să înstrăineze doar casa de locuit în schimbul obținerii întreținerii nu sunt dovedite cu nici una din probele administrate în cauză, astfel că acestea sunt doar supoziții ale părților.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 în referire la art.296 Cod procedură civilă urmează să respingă ca nefondate recursurile de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile civile declarate de către reclamantul, domiciliat în comuna L, județul G și de către pârâții,, toți trei domiciliați în comuna L, județul G și domiciliat în G,-, -.4.A,.21, împotriva deciziei civile nr. 652 din 7.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 aprilie 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

Grefier,

Red./16.04.2008

VM/17.04.2008

2 ex./17.04.2008

Fond: Judecătoria L - jud.

Apel: Tribunalul Galați - jud. +

Președinte:Irina Alexandra Boldea Delegație
Judecători:Irina Alexandra Boldea Delegație, Viorica Mihai

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 222/2008. Curtea de Apel Galati