Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 222/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 222
Ședința publică din data de: 23.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Georgeta Negrilă
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 3: Andreea
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta - pârâtă ). ) împotriva deciziei civile nr. 1214/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta - pârâtă ). ), reprezentată de avocat - -, care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. -/22.04.2009 și intimații - reclamanți și, reprezentați de avocat, care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. -/2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurenta - pârâtă nu a depus timbru judiciar și nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță, deși a fost citată cu mențiunea de a-și îndeplini această obligație. Totodată, arată că au fost comunicate motivele de recurs intimaților - reclamanți, care la data de 14.04.2009, prin compartimentul registratură, au depus întâmpinare, în două exemplare, ce nu a fost comunicată.
Reprezentantul recurentei - pârâte ). ) depune timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei, respectiv chitanța seria - nr. -/22.04.2009, eliberată de Unitatea Bank.
Curtea ia act de îndeplinirea de către recurenta - pârâtă ). ) a obligației stabilite în sarcina acesteia, prin rezoluția pusă la primirea dosarului, de a depune timbru judiciar și de a achita taxă judiciară de timbru în cuantumul fixat de către instanță.
Reprezentantul recurentei - pârâte ). ) solicită să îi fie comunicat un exemplar al întâmpinării formulate de către părțile adverse.
Se procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării formulate de către intimații - reclamanți și reprezentantului recurentei - pârâte ). ).
Reprezentantul recurentei - pârâte ). ) învederează că partea pe care o reprezintă nu solicită amânarea judecării cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării ce i-a fost comunicată în ședința publică de astăzi.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de recurs.
Reprezentantul recurentei - pârâte ). ) solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului, cu menținerea sentinței pronunțate de către instanța de fond.
Continuând, arată că instanța de apel a făcut o analiză sumară a motivelor de apel, fără a motiva în drept hotărârea pronunțată și apreciază că decizia recurată este nelegală.
De asemenea, învederează că prin sentința instanței de fond s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 733/1991 și subliniază că intimații - reclamanți nu au calitate de moștenitori ai defunctei și nici calitate procesuală activă.
Precizează că intimații - reclamanți nu au calitate de moștenitori întrucât nu au acceptat moștenirea.
Mai învederează că hotărârea pronunțată de către instanța de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină și, în același timp, cuprinde elemente contradictorii.
Învederează că instanța de fond a reținut corect temeiurile de drept invocate în motivarea sentinței și a apreciat, în mod just, că deschiderea succesiuni nu echivalează cu acceptarea moștenirii.
Mai arată că, potrivit dispozițiilor art. 689 Cod civil, acceptarea este tacită în cazul în care succesibilul face un act pe care nu ar fi putut să-l facă decât în calitate de moștenitor și din care rezultă neîndoielnic intenția de a accepta moștenirea.
Menționează că legea nu stabilește în concret care anume acte săvârșite de succesor pot fi de acceptare, însă, în art. 690 Cod civil, se arată că actele de conservare, de îngrijire și de administrare nu sunt acte de primire a moștenirii, dacă cel ce le-a făcut nu a luat titlul sau calitatea de erete.
Subliniază că, din probele administrate în cauză, nu rezultă că părțile adverse, în termenul de 6 luni, prevăzut de lege, de la data deschiderii succesiunii defunctei, au săvârșit vreun act ce ar implica acceptarea tacită a moștenirii.
Apreciază că actele de conservare a bunurilor nu reprezintă acte de dispoziție și nu pot echivala cu o acceptare tacită a succesiunii.
Totodată, arată că, potrivit răspunsurilor intimatei - reclamante, reclamanții au folosit bunurile existente în locuința în care defuncta i-a lăsat și după ce aceasta a plecat în Italia.
Mai învederează că, din conținutul scrisorilor intimaților - reclamanți adresate mamei recurentei - pârâte, după 1990, aceștia îi comunică că o așteaptă la locul lor tot ce a lăsat și că ei păstrează casa și toate cele lăsate de aceasta la plecarea în Italia.
De asemenea, apreciază că nici din declarațiile martorilor propuși de părțile adverse nu rezultă că intimații - reclamanți ar fi efectuat acte de acceptare tacită.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului, cu menținerea sentinței pronunțate de către instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților - reclamanți și solicită respingerea recursului promovat de către recurenta - pârâtă ). ) ca inadmisibil.
În susținerea acestei excepții, învederează că hotărârea atacată este o hotărâre intermediară care echivalează cu o încheiere interlocutorie dată în timpul judecării pricinii și care nu a soluționat fondul, motiv pentru care, nu este supusă recursului.
În sprijinul celor afirmate anterior, face referire la Decizia nr. XXXIII din 13.04.2007 dată în interesul legii și în care se arată că recursul declarat împotriva hotărârii dată de instanța de apel prin care s-a anulat în tot sau în parte procedura urmată precum și hotărârea apelată cu reținerea cauzei spre rejudecare este inadmisibil.
Reprezentantul recurentei - pârâte ). ) învederează că dispozițiile art. 238 alin. 2 Cod procedură civilă au în vedere încheierea de ședință și nu o decizie sau o sentință.
În ceea ce privește decizia nr. XXXIII din 13.04.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, arată că aceasta se referă la anularea hotărârii, iar în prezenta cauză este vorba despre desființarea în parte a unei hotărâri, fără a se ridica motive de nulitate a acesteia.
Reprezentantul intimaților - reclamanți și precizează că atunci când a făcut referire la dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă, a avut în vedere practica instanțelor.
Curtea, deliberând, apreciază, în raport de dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, că se impune a se pronunța cu prioritate asupra excepție inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare de către intimații - reclamanți.
Curtea, deliberând asupra excepției inadmisibilității recursului, având în vedere dispozițiile art. 291 alin. 1 Cod procedură civilă, în aplicarea cărora, a fost pronunțată decizia instanței de apel d e desființare în parte cu trimitere spre rejudecare a cererii principale, respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de către intimații - reclamanți, reținând că susținerile formulate de către aceștia sunt aplicabile în situația anulării hotărârii supuse apelului, astfel cum s-a stabilit prin decizia pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, și în acest caz cu existența situației în care anularea se datorează constatării competenței proprii a instanței de apel pentru judecarea în fond.
Reprezentantul intimaților - reclamanți și solicită respingerea recursului promovat de către partea adversă și apreciază că intimații - reclamanți au efectuat acte de acceptare a succesiunii.
Subliniază că actele de acceptare voluntară tacită a moștenirii sunt actele de dispoziție încheiate de către părțile pe care le reprezintă și care au făcut dovada că au donat martorei bucătăria, ce a aparținut defunctei, astfel că intimații - reclamanți au dovedit că și-au însușit moștenirea prin acte de dispoziție.
Mai arată că din depozițiile martorilor audiați în cauză rezultă că s-a procedat la partajarea masei succesorale împreună cu fiica defunctei.
Precizează că intimații - reclamanți au săvârșit acte de acceptare a succesiunii în termenul de 6 luni, stabilit de lege și solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul recurentei - pârâte ). ), având cuvântul în replică, învederează că din declarațiile martorilor nu rezultă că aceștia ar fi cunoscut personal faptele prezentate.
Curtea, apreciind cauza lămurită, dispune încheierea dezbaterilor și o reține în vederea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurenta - pârâtă ). ) împotriva deciziei civile nr. 1214/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B - Secția a II-a Civilă sub nr. 1340/302/06.92.2007, reclamanții pârâți -, și au chemat in judecata pe pârâta reclamantă (fosta ), solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că a preluat tacit, prin acceptare de bunuri, succesiunea defunctei, având calitatea de moștenitori testamentari conform testamentului autentificat sub nr.4965/13.05.1983 de către notariatul Local de Stat al sectorului 1 B; să constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 733, emis la 21.06.1991 de Notariatul Sectorului 5 în dosarul nr. 910/1991, în care se precizează că unic moștenitor al defunctei ar fi fiica acesteia, față de împrejurarea că a fost obținut prin fraudă la lege, pârâta știind că ei sunt moștenitori testamentari ai defunctei să constate că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din următoarele bunuri mobile: 37 icoane pictate pe lemn, vechi de 100 de ani, un tablou "cap cu fes" de, un tablou "" de, un serviciu porțelan de masă și un serviciu cești aflate în posesia pârâtei în urma partajului ce a avut loc între părți cu privire la succesiunea defunctei în anul 1994-1995, precum și un pat cu ladă și 2 șifoniere lemn masiv, bibliotecă neagră, cufăr zestre, masă românească sculptată cu 4 scaune și mobilier (care se află în posesia lor ca urmare a partaj ului menționat anterior) să declare deschisă succesiunea defunctei și să constate că moștenitorii defunctei sunt reclamanții, în baza testamentului autentificat sub nr.4965/13.05.1983 de către Notariatul Local de Stat al sectorului 1 B, în această calitate revenindu-le întreaga masă succesorală față de împrejurarea că pârâta nu a solicitat reducțiunea testamentului în limitele cotității disponibile, fiind moștenitoare rezervatară.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin testamentul autentificat sub nr. 4965/13.05.1983, le-a lăsat întreaga sa avere mobilă și imobilă, instituindu-i legatari universali; în anul 1986 a plecat din țară la fiica sa, pârâta, iar cota de 5/8 cu privire la imobilul din- a fost trecută în proprietatea statului prin decizia administrativă nr. 2409/1989. Au mai arătat reclamanții că, în momentul în care a plecat din țară, le-a lăsat în păstrare 37 icoane pictate pe lemn, vechi de 100 de ani, un tablou cap cu fes de, un tablou "" de, un serviciu porțelan de masă și un serviciu cești, un pat cu ladă și 2 șifoniere lemn masiv, bibliotecă neagră, cufăr zestre, masă românească sculptată cu 4 scaune și mobilier. La data de 15.12.1990 a decedat, iar ei au acceptat tacit succesiunea prin preluarea bunurilor mobile ce i-au aparținut. Între anii 1994-1995 au efectuai un partaj voluntar cu pârâta, predându-i acesteia cele 37 icoane pictate pe lemn vechi de 100 de ani, un tablou cap cu fes de [zer, un tablou "" de, un serviciu porțelan de masă și un serviciu cești, reclamanții păstrând un pat cu ladă și 2 șifoniere lemn masiv, biblioteca neagră, cufărul zestre, masa românească sculptată cu 4 scaune și mobilierul, deoarece știau că pârâta este moștenitoare rezervatară.
Au mai menționat reclamanții că pârâta, deși avea cunoștință de existența testamentului, fără a-i anunța, a solicitat și a obținut certificatul de moștenitor nr.773/1991, din care rezultă că ar fi singura moștenitoare act care are în această situație o cauză ilicită.
În ședința publică din data de 14.03.2007 pârâta reclamantă a depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere reconvențională, în cuprinsul căreia a solicitat instanței respingerea acțiunii principale și admiterea cererii reconvențională, urmând ca, pe cale de consecință, să se constate valabilitatea certificatului de moștenitor nr.733 emis la 21.06.1991 de Notariatul Sectorului 5 în dosarul nr. 910/1991 și să dea eficiență acestuia act autentic; să se constate caracterul simulat al testamentului autentificat sub nr.4965/ 13.05.1983 de către Notariatul Local de Stat al sectorului 1 B și nulitatea absolută a acestuia pentru că nu reprezintă voința reală a testatoarei, iar în subsidiar să dispună reducțiunea testamentului până la limita cotității disponibile, cu stabilirea cotelor legale ce i se cuvin în calitate de fiică a defunctei.
Pârâta reclamantă a invocat excepția lipsei calităi procesuale active a reclamanților pârâți cu privire la primul capăt al acțiunii, arătând că niciunul dintre cei trei reclamanți pârâți nu are calitatea de erede, astfel încât nu ar fi putut accepta tacit succesiunea defunctei.
A mai arătat pârâta reclamantă că actele curat conservatorii de îngrijire și administrare (invocate de către reclamanții pârâți) nu sunt acte de primire a moștenirii dacă cel ce le-a făcut nu a luat titlul sau calitatea de erede, reclamanții pârâți fiind detentori precari, abuzivi, fără titlu cu privire la bunurile lăsate în păstrare în apartamentul în litigiu, cu privire la care niciodată nu a existat un partaj de bunuri.
În ceea ce privește capătul 2 al acțiunii, pârâta reclamantă a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, care este de 6 luni de la data decesului.
A arătat că decesul defunctei a avut loc la data de 15.12.1990, iar prezenta acțiune a fost înregistrată în 2007, cu precizarea că reclamanții pârâți au avut cunoștință de decesul defunctei.
Pe fond, pârâta reclamantă a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că în anul 1982 plecat în Italia și, prin decizia administrativă nr. 1490/1984 i-a fost preluată, fără plată, cota indiviză de 3/8 din imobilul format din teren și casă de locuit din str. -. - nr. 31, sector 5. În anul 1983 mama sa, a venit temporar în Italia, unde a și decedat și, ca urmare a faptului că nu s-a reîntors în țară la termenul prevăzut în pașaport, deși i s-a aprobat prelungirea șederii în Italia, prin decizia administrativă nr. - s-a preluat, tot fără plată, cota indiviză parte ce-i aparținea, de 5/8 din același imobil.
A precizat pârâta reclamantă că testamentul invocat de reclamanții pârâți nu reprezintă voința reală a defunctei de a lăsa toate bunurile mobile și imobile reclamanților pârâți, ci dorința acesteia de a încerca în acest mod să salveze de la confiscare cota de 5/8 din imobil în situația în care nu s-ar reîntoarce în țară. Reclamanții pârâți, care au fost introduși în spațiu înainte de plecarea defunctei în Italia ca prieteni de încredere ai familiei, s-au obligat să păstreze toate bunurile mobile, inclusiv locuința, până la eventuala revenire a adevăraților proprietari.
A mai arătat pârâta reclamantă că reclamanții pârâți o informau periodic despre starea locuinței și despre faptul că au primit anumite persoane trimise de ea în vederea vânzării imobilului și că locuința este păstrată în bune condiții și o așteaptă pe ea și pe fiica sa să revină în casa lor, toate acestea petrecându-se după data întocmirii testamentului din anul 1983.
A precizat pârâta reclamantă că reclamanții pârâți au avut cunoștință de existența certificatului de moștenitor nr. 733/1991 de la început, când ea a venit în țară și a discutat cu aceștia despre scopul vizitei sale.
În ședința publică din data de 11.04.2007 reclamanții pârâți au depus la dosarul cauzei cerere precizatoare cu privire la valoarea bunurilor imobile.
În ședința publică din data de 11.04.2007 instanța a apreciat că excepția prescripției dreptului material al reclamanților-pârâți la acțiune, invocată de către pârâta-reclamantă prin întâmpinare nu este o excepție în sens procesual, pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acea dată.
Prin sentința civilă nr. 3002/18.04.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B - Secția a II-a Civilă în dosarul nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pârâți în ceea ce privește capetele de cerere referitoare la constatarea deschiderii succesiunii, constatarea calității de moștenitori a reclamanților, constatarea masei succesorale; s-a respins acțiunea principală formulată de reclamanții -, și în contradictoriu cu pârâta reclamantă ). ), cu privire la aceste capete de cerere ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă; s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 733/1991; s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă ). ), în contradictoriu cu reclamanții pârâți -, și, cu privire la constatarea caracterului simulat al testamentului autentificat sub nr. 4963/1983 ca inadmisibilă; s-a respins cererea reconvențională cu privire la constatarea nulității absolute a testamentului autentificat sub nr. 4963/1983, ca neîntemeiată și s-a respins cererea reconvențională cu privire la reducțiunea testamentului până la limita cotității disponibile, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la data de 15.06.1983 numita a plecat în Italia, unde a și decedat la data de 15.12.1990. Urmare a plecării definitive din țară, imobilul situat în-, sector 5, ce a aparținut în coproprietate reclamantei și mamei acesteia, a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/ 1974, în imobil rămânând în calitate de chiriași reclamanții pârâți.
Instanța a constatat că succesiunea defunctei a fost dezbătută la Notariatul de Stat al Sectorului 5 B, care a eliberat certificatul de moștenitor nr. 733/26.06.1991, conform căruia moștenitoarea defunctei este fiica acesteia - pârâta reclamantă.
Instanța a reținut și că, la data de 13.05.1983, numita a întocmit un testament autentificat prin care a lăsat reclamanților pârâți, și - toate bunurile mobile și imobile ce se vor găsi în patrimoniul său la data decesului, instituindu-i legatari universali
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților-pârâți instanța a avut în vedere că, deși transmiterea patrimoniului succesoral se produce de drept din momentul deschiderii moștenirii, potrivit dispozițiilor art. 651.civ. ea nu are caracter definitiv și obligatoriu, avându-se în vedere și principiul de ordine publică instituit prin dispozițiile art. 686.civ. potrivit cărora "nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine", astfel că pentru a-și consolida titlul de moștenitor, succesibilul, ce are doar vocație succesorală generală, trebuie să își exercite dreptul de opțiune succesorală prin acceptarea moștenirii.
Acceptarea unei succesiuni, indiferent de categoria din care fac parte moștenitorii, se poate face numai în termenul legal, prevăzut de art.700 civ. respectiv 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii, iar în cazul în care acest lucru nu s-a petrecut, succesorul neacceptant devine străin de moștenire, neputând beneficia de drepturile transmise de către autorul său. Exercitarea dreptului de opțiune succesorală rezultată din dispozițiile art.700 civ poate avea loc prin acceptarea expresă sau tacită a moștenirii, împrejurare prevăzută de art.689 civ.
Instanța fondului a reținut că legea nu stabilește în concret care anume acte săvârșite de succesor pot fi de acceptare, arătând însă în art. 690.civ. că "Actele curat conservatorii, de îngrijire și de administrație provizorie, nu sunt acte de primirea moștenirii, dacă cel ce le-a făcut n-a luat titlu sau calitate de erede."
Prin probatoriul administrat în cauză reclamanții pârâți nu au dovedit că în termenul de 6 luni, prevăzut de lege, de la data deschiderii succesiunii defunctei, au săvârșit vreunul din actele juridice enumerate anterior, privind bunurile succesorale, ce ar implica acceptarea tacită a succesiunii.
Reclamanții au arătat și că au acceptat tacit succesiunea prin preluare de bunuri, respectiv că după moartea lui au păstrat, în calitate de moștenitor testamentari, bunurile mobile lăsate de aceasta în imobil la plecarea în Italia, iar în anul 1991 au dăruit unei vecine mobilierul.
Instanța a apreciat și că, folosirea și conservarea bunurilor mobile ce au fost lăsate de defunctă în grija reclamanților nu echivalează cu un act de folosință a bunurilor succesorale întrucât bunurile rămase în imobil nu au fost luate de către reclamanți cu intenția de a accepta succesiunea, ci erau deținute de aceștia și înainte de deschiderea succesiunii fără nici un titlu.
Astfel, potrivit chiar susținerilor reclamantei, cuprinse în răspunsul la interogatoriu, (întrebarea nr. 5 - fila 41 dosar), reclamanții au folosit bunurile existente în locuința în care defuncta "le-a făcut intrarea" și după ce aceasta a plecat în Italia.
Au fost avute în vedere, sub acest aspect, și scrisorile reclamanților către pârâtă și mama acesteia de după 1990, în care reclamanții le comunică acestora că "vă așteaptă tot ce ați lăsat la locul lor" și "consecvent înțelegerii noastre la despărțire, noi păstrăm casa și toate cele lăsate de dvs. așteptându-vă să reveniți la B".
Instanța a constatat că martorii audiați în cauză nu au relatat efectuarea de acte de acceptare tacită care să îndeplinească condițiile enunțate anterior.
Astfel, instanța a avut în vedere faptul că ambele martore propuse de reclamanți au învederat instanței că știu de la reclamanta faptul că defuncta a întocmit un testament în favoarea familiei, prin care li se lăsau o parte din bunuri și că prin anul 1994-1995 s-a efectuat un partaj între reclamanți și pârâtă conform testamentului, pârâta luând niște icoane, tablouri și un serviciu de porțelan. Martora, vecină cu reclamanții și cu defuncta (pe care a cunoscut-o din anii 1965-1966), susține că reclamanta i-a dăruit în anul 1991 un mobilier, spunându-i că este un cadou din bunurile moștenite prin testament de la defunctă. ar, aceste aspecte relatate de martore nu au putut fi avute în vedere la soluționarea cauzei, întrucât nu reprezintă rezultatul perceperii în mod direct și nemijlocit de către acestea a aspectelor prezentate instanței, ci reprezintă împrejurări relatate chiar de partea care i-a propus ca martori, fiind în mod evident favorabile acesteia. Referitor la depoziția martorei, reclamanților, instanța a considerat că este o mărturie pro cauza, subiectivă și vădit părtinitoare, aceasta susținând că locuiește în S, dar că se afla cu totul întâmplător în vizită la nașii săi în vara anului 1995 când pârâta a luat unele bunuri din locuință și, deși a arătat că se afla la etajul imobilului, a auzit discuțiile referitoare la partajarea bunurilor, a văzut-o pe pârâta plecând cu niște icoane, însă nu a observat dacă era însoțită de alte persoane, iar în ceea ce privește martora, instanța a reținut că declarația acesteia este plină de contradicții și nu reflectă adevărul, astfel încât cele declarate de această martoră nu sunt relevante pentru lămurirea aspectului acceptării tacite a succesiunii de către reclamanți. Astfel, deși a susținut că se afla în relații foarte bune cu defuncta, în tot cuprinsul declarației a vorbit de cele două fiice ale acesteia, în condițiile în care singura fiică a defunctei este pârâta-reclamantă, cu care în anul 1994, când aceasta s-a întors în țară și a venit la imobil, nu a discutat așa cum era firesc, dacă ar fi avut o relației de prietenie cu familia. De asemenea, martora a susținut că înainte de a pleca în Italia, defuncta a locuit cu reclamanții aproximativ doi ani de zile, ori din chiar răspunsul reclamantei la interogatoriu rezultă că aceștia s-au mutat în imobil în anul 1983, iar defuncta a plecat în Italia la data de 15.06.1983. Un alt aspect care a condus la concluzia neveridicității mărturiei acesteia, în sensul că o cunoștea foarte bine pe defunctă și relația acesteia cu reci amanții, îl constituie și faptul că defuncta nu i-a spus de existența testamentului, martora aflând de la reclamantă de acest testament și că partaj ul dintre reclamantă și pârâtă a avut loc în simulați a acestuia, motiv pentru care instanța a respins cererea reconvențională cu privire la constatarea caracterului simulat al testamentului autentificat sub nr. 4963/1983 ca inadmisibilă.
Constatând că reclamanții-pârâți sunt străini de succesiunea defunctei Barcă, prima instanță a respins și cererea reconvențională cu privire la reducțiunea testamentului până la limita cotitătii disponibile, ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții pârâți și -, criticând hotărârea în sensul că în mod nelegal prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pârâți în ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea calității de moștenitori a reclamanților cât și pentru interpretarea greșită a probelor administrate în cauză.
În drept, și-au întemeiat apelul pe dispozițiile mi. 282- 298.pr.civlă.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă-reclamantă a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 1214/30.09.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a V-a civilă, a fost admis apelul astfel formulat, dispunându-se desființarea în parte a sentinței apelate, respectiv în ceea ce privește soluționarea cererii principale, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii principale la aceeași instanță de fond.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut în esență că prima instanță a admis în mod nelegal excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pârâți în ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea calității de moștenitori a reclamanților, căci, cu privire la acest capăt de cerere reclamanții justifică în cauză calitatea procesuală activă iar existența sau nu a calității de moștenitori nu ține de existența calității procesuale active cu privire la această cerere, ci de temeinicia cererii.
În ceea ce privește soluționarea celorlalte capete de cerere principală, instanța a reținut că depind de soluția dată capătului de cerere privind constatarea calității de moștenitori a reclamanților.
Față de cele reținute, în baza art. 297 alin. 1.pr.civilă a fost admite apelul, cu consecința desființării în parte a sentinței apelată, respectiv în ceea ce privește soluționarea cererii principale, și trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii principale la aceeași instanță.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs intimata pârâtă-reclamantă, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 Cod pr. civ.
În motivarea recursului se susține în esență că:
Decizia recurată, vădit nelegală, este bazată pe o sumară "analiză" a motivelor de apel, fără nici o motivare în drept.
Prin sentința instanței de fond s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a Certificatului de moștenitor nr. 733/1991, prin care se stabilește că unica moștenitoare a defunctei, mama reclamantei, este, în calitate de unică fiică.
În mod evident - susține recurenta - reclamanții pârâți nu au calitate de moștenitori ai defunctei, și nici calitate procesuală activă.
Instanța de fond a făcut o amplă analiză a probelor dosarului și o temeinică aplicare a legii, motivând în fapt și în drept sentința prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților - pârâți în ceea ce privește capetele de cerere referitoare la constatarea deschiderii succesiunii, constatarea calității de moștenitori a reclamanților, constatarea masei succesorale.
Decizia pronunțată în apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină și, în același timp, motivele sunt contradictorii.
Formularea, în sensul că, cererea reclamanților - pârâți referitoare la constatarea calității de moștenitor "se justifică", nu echivalează cu aceea de a avea calitate procesuală activă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților - pârâți, instanța de fond a avut în vedere faptul că, deși transmiterea patrimoniului succesoral se produce de drept din momentul deschiderii moștenitorii, potrivit art. 651 Cod civil, ea nu are caracter definitiv și obligatoriu, avându-se în vedere și principiul de ordine publică instituit prin dispozițiile art. 686 Cod civil. Astfel, pentru a-și consolida titlul de moștenitor, succesibilul, ce are doar vocație succesorală generală, trebuie să-și exercite dreptul de succesiune generală prin acceptarea moștenirii.
Acceptarea unei succesiuni, indiferent de categoria din care fac parte moștenitorii, se poate face numai în termenul legal prevăzut de art. 700 Cod civil, respectiv 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii. În cazul în care acest lucru nu s-a petrecut, succesorul neacceptant devine străin de moștenire, neputând beneficia de drepturile transcrise de autorul său. Exercitarea dreptului de opțiune succesorală rezultată din dispozițiile art. 700 cod civil poate avea loc prin acceptarea tacită a moștenirii, împrejurare prevăzută de art. 689 Cod civil.
Mai arată recurenta că, în conformitate cu art. 689 Cod civil, acceptarea este tacită în cazul în care succesibilul face un act pe care nu ar fi putut să-l facă decât în calitate de moștenitor și din care rezultă neîndoielnic intenția de a accepta moștenirea. Când un asemenea act este echivoc, adică în măsură să primească și o altă interpretare, el nu mai valorează acceptare tacită. Legea nu stabilește în concret care anume acte săvârșite de succesor pot fi de acceptare, arătând însă în art. 690 Cod civil, că "Actele curat conservatorii, de îngrijire și de administrație provizorie, nu sunt acte de primire a moștenirii, dacă cel ce le-a făcut nu a luat titlul sau calitatea de erede".
Prin probatoriul administrat în cauză, reclamanții pârâți nu au dovedit că în termenul de 6 luni, prevăzut de lege, de la data deschiderii succesiunii defunctei, au săvârșit vreunul din actele juridice enumerate, privind bunurile succesorale, ce ar implica acceptarea tacită a succesiunii.
Reclamanții - pârâți au susținut, fără să dovedească, faptul că au acceptat tacit succesiunea prin preluare de bunuri. În mod evident, folosirea și conservarea bunurilor mobile ce au fost lăsate de defunctă în grija reclamanților nu echivalează cu un act de folosință a bunurilor succesorale întrucât bunurile rămase în imobil nu au fost luate de către reclamanți cu intenția de a accepta succesiunea și erau deținute de aceștia și înainte de deschiderea succesiunii, fără nici un titlu.
Potrivit susținerilor reclamantei din cuprinsul răspunsurilor la interogatoriu, reclamanții au folosit bunurile existente în locuința în care defuncta "le-a făcut intrarea" și după ce aceasta a plecat în Italia.
Și prin scrisorie reclamanților adresate pârâtei și mamei acesteia, după 1990, le comunică acestora că "vă așteaptă tot ce ați lăsat la locul lor" și "consecvent înțelegerii noastre la despărțire, noi păstrăm casa și toate cele lăsate de dvs. așteptându-vă să reveniți la B".
Nici din declarațiile martorilor propuși de reclamanți nu rezultă efectuarea de acte de acceptare tacită din partea reclamanților.
Ambele martore propuse de către reclamanți s-au referit la împrejurări pe care nu le cunoșteau în mod direct, ci din spusele reclamanților, spre deosebire de martorii propuși de pârâta reclamantă, care au arătat că, personal, au fost în imobilul în litigiu la care pârâta reclamantă avea cheile și, fără nici o opunere din partea reclamanților, aceasta și-a luat o parte din bunurile proprietatea acesteia (tablouri, icoane și altele), fără a fi fost vorba de un partaj între părțile din prezenta cauză.
Recurs legal timbrat.
Intimații au formulat întâmpinare, pe această cale susținând că recursul este inadmisibil pentru că decizia civilă nr. 1214/30.09.2008 este o hotărâre intermediară care echivalează cu o încheiere interlocutorie dată în timpul judecării pricinii și, întrucât instanța nu a soluționat fondul pricinii, poate fi atacată cu recurs - potrivit prevederilor art. 238 alin. 2.pr.civ. - numai odată cu fondul cauzei (în acest sens fiind decizia nr. XXXIII/2007 pronunțată de ÎCCJ pe calea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că recursul declarat împotriva hotărârii dată de instanța de apel, prin care s-a anulat în tot sau în parte procedura urmată precum și hotărârea apelată cu reținerea cauzei spre rejudecare este inadmisibilă).
Mai susțin intimații caracterul nefundat al recursului, arătând în esență că din porobatoriul administrat rezultă că ei au acceptat succesiunea defunctei prin preluarea bunurilor succesorale. Art. 689.civ. nu face vreo distincție în sensul că acceptarea tacită ar opera numai în cazul moștenirii legale.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Recurs legal timbrat.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 304.pr.civ. Curtea constată caracterul nefondat al acestuia.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
Sub aspectul admisibilității recursului pendinte, Curtea constată că această cale de atac vizează o decizie pronunțată în apel, o atare decizie fiind supusă - potrivit cu dispozițiile art. 299 alin. 1.pr.civ. - căii de atac extraordinare a recursului.
Instanța de apel, pronunțând decizia recurată, s-a desesizat de judecarea cauzei dispunând,în temeiul art. 297 alin. 1.pr.civ. desființarea în parte hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea cererii principale, așa încât respectiva decizie nu poate fi asimilată unei încheieri intermediare cu caracter interlocutoriu (o atare încheiere presupunând continuarea judecății de către aceeași instanță).
Hotărârea instanței supreme la care intimații fac referire se referă la o situație diferită de cea existentă în cauză, respectiv la situația în care instanța de apel anulează hotărârea apelată și păstrează cauza pentru aoj udeca în primă instanță, ceea ce înseamnă că nu se desesizează de judecarea pricinii, ci continuă judecata ca instanță de fond.
În ceea ce privește critica prin care recurenții impută instanței de apel faptul că ar fi reținut în mod greșit ca fiind justificată legitimarea procesuală activă a reclamanților, Curtea constată că această critică este fundamentată pe considerații care țin chiar de analiza în fond a pretențiilor formulate prin cererea introductivă.
Calitatea procesuală activă este una dintre condițiile care se cer a fi întrunite pentru exercițiul dreptului la acțiunea în justiție, și presupune existența unei identități între persoana reclamantului și aceea carese pretindetitularul dreptului în raportul juridic dedus judecății.
O asemenea concluzie rezidă în mod neechivoc din conținutul art. 109 alin. 1.pr.civ. conform căruia "oricine pretindeun drept împotriva altei persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente".
În speță, reclamanții au pretins că au vocație la moștenirea defunctei, exhibând și un testament autentic pe care își fundamentează această pretenție, și au solicitat instanței să constate caracterul concret și efectiv al acestei vocații (prin acceptare tacită), prin capetele de cerere subsecvente formulând cereri care au ca finalitate valorificarea unor drepturi pretins dobândite prin moștenire.
Pe de altă parte, prin art. 650.civ. se statuează în sensul că "succesiunea se deferă sau prin lege, sau după voința omului, prin testament".
Prin raportare la menționatele solicitări și susțineri concret făcute de către reclamanții-pârâți prin cererea principală de chemare în judecată, cât și la dispozițiile legale enunțate, condiția legitimării procesuale active a reclamanților se verifică în speță.
Analiza asupra conduitei reclamanților-pârâți în perioada ulterioară decesului testatoarei, evaluarea acțiunilor acestora ca fiind sau nu acte de acceptare a moștenirii este una care privește substanța dreptului pretins de aceștia, deci o veritabilă judecată asupra fondului acțiunii.
Astfel, argumentele dezvoltate de către recurenți (cu privire la neacceptarea succesiunii defunctei de către reclamanții-pârâți) nu sunt relevante în analiza condiției calității procesuale active a acestora, condiția fiind îndeplinită prin însuși faptul că ei tind la valorificarea unor drepturi pretins a le aparține.
Având în vedere considerentele expuse - care urmează a le completa pe cele ale deciziei recurate - Curtea constată că soluția instanței de apel este legală, urmând a fi menținută.
Pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1.pr.civ. va fi respins, ca nefondat, recursul astfel formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurenta - pârâtă ). ) împotriva deciziei civile nr. 1214/30.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și, ca nefondat.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.GS
.red.
2 ex./29.05.2009 Jud Apel Secția a V-a Civilă,
,
Președinte:Carmen Georgeta NegrilăJudecători:Carmen Georgeta Negrilă, Georgeta Stegaru, Andreea
