Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 245/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 245/

Ședința publică de la 14 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Mihai SecuianuJUDECĂTOR 2: George Popa

JUDECĂTOR 3: Irina

Judecător - - - vicepreședintele Curții de Apel

Grefier -grefier șef secție

-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de către contestatorul împotriva deciziei civile nr. 87 din 239.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, și.

La apelul nominal au răspuns recurentul-contestator și intimații și, lipsă fiind intimata -ta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei,în sensul că este primul termen de judecată în recurs; recursul civil este motivat, timbrat; recurentul-contestator a depus la dosar un memoriu și copie de pe acțiunea introductivă ce a format obiectul dosarului nr-.

Întrebat fiind, recurentul-contestator precizează că a învestit Curtea de Apel cu prezentul recurs declarat împotriva deciziei civile nr. 87 din 29.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, decizie pronunțată în contestația în anulare împotriva deciziei civile nr. 979/13.11.2008 a Tribunalului Vrancea (dos-).

Curtea, față de precizările recurentului-contestator, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității recursului față de o decizie deja irevocabilă.

Recurentul-contestator lasă la aprecierea instanței.

Intimații și, pe rând având cuvântul, lasă la aprecierea instanței.

CURTE

Asupra recursului civil de față, înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI sub nr-, formulat de către contestatorul, în contradictoriu cu intimații, și -ta.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr- contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.979/13.11.2008 a Tribunalului Vrancea.

În motivarea contestației a arătat că prin sentința civilă nr.411/15.05.2008 a Judecătoriei Adjuds -a admis acțiunea pentru partaj succesoral și s-a dispus ieșirea părților din indiviziune.

Împotriva sentinței contestatorul a declarat recurs iar la data de 03.11.2008 a depus în scris la dosarul cauzei motive suplimentare de recurs în care a arătat că bucătăria este făcută de el împreună cu soția sa.

Contestatorul susține că instanța de recurs nu a analizat acest motiv suplimentar ceea ce, în opinia sa, reprezintă o greșeală în sensul art.318 cod procedură civilă.

Intimata a invocat excepția tardivității contestației în anulare, solicitând respingerea cererii pe acest considerent.

Prin decizia civilă nr. 87 din 29 ianuarie 2009, Tribunalul Vrancea respins ca neîntemeiată excepția tardivității invocată de intimata și tot ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, ontestatorul a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.44/2008 la 24 iunie 2008 criticând-o cu privire la nereținerea contribuției sale la casă și în ceea ce privește pasivul succesoral.

Pe parcursul judecării cauzei, la data de 03.11.2008 contestatorul a formulat un alt motiv de recurs referitor la înlăturarea din masa bunurilor de partajat a bucătăriei susținând că aceasta a fost construită de el împreună cu soția sa.

Tribunalul a reținut că admiterea unei contestații în anulare pe motiv că instanța de recurs nu a verificat un motiv de casare sau de modificare este posibilă doar dacă motivul a fost formulat în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Or, în cauză, motivul de recurs în legătură cu care contestatorul susține că instanța nu s-a pronunțat a fost depus după aproape 4 luni de la data comunicării hotărârii astfel încât acesta nu mai putea face obiect de analiză pentru instanță.

Pe de altă parte, s-a reținut că motivul de recurs invocat la data de 3.11.2008 vine în contradicție cu susținerile făcute prin cererea de chemare în judecată când însuși contestatorul a arătat că masa succesorală se compune din cota de dintr-o casă de locuit cu două camere și hol (înregistrată la primărie ca bucătărie) ca ulterior prin motivul nedepus în termen să afirme că de fapt singurul bun din masa succesorală a fost edificat prin contribuție proprie.

Nefiind întrunite cerințele prevăzute de art. 318 cod procedură civilă contestația în anulare a fost respinsă ca neîntemeiată.

Și excepția tardivității contestației în anulare a fost respinsă ca întemeiată reținându-se în acest sens că potrivit art.319 al.2 cod procedură civilă calea extraordinară de atac a contestației în anulare poate fi formulată oricând înainte de începerea executării silite, or, în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestei cerințe.

Împotriva deciziei civile nr. 87 din 29.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în contestația în anulare, la data de 05.02.2009 contestatorul a declarat recurs, arătând în esență că, instanța de recurs a ignorat probele administrate în cauză precum și dispozițiile legale aplicabile speței confundând date și elemente esențiale ale dosarului, ceea ce a condus la pronunțarea unei soluții eronate.

La termenul din 14 aprilie 2009, Curtea, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității recursului civil.

Excepția este întemeiată și urmează a fi admisă cu consecința respingerii recursului ca inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârilor altor organe cu activitate jurisdicțională.

Față de dispozițiile legale mai sus invocate, Curtea constată că decizia împotriva căreia a fost declanșată prezenta cale de atac nu face parte din categoria hotărârilor ce pot fi reformate pe calea recursului, fiind o hotărâre irevocabilă dată într-o contestație în anulare.

Pentru aceste motive, recursul declarat de contestator va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul civil declarat de către contestatorul împotriva deciziei civile nr. 87 din 239.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 aprilie 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.și tehnoredactat motivare /05.05.2009

decizie VM/05.05.2009

2 ex

Președinte:Viorica Mihai Secuianu
Judecători:Viorica Mihai Secuianu, George Popa, Irina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 245/2009. Curtea de Apel Galati