Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 277/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2498/2008)
Completul 4
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 277
Ședința publică de la 11.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: I
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul - reclamant și de recurenta - intervenientă, împotriva deciziei civile nr.536/07.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă și intimatul - intervenient -.
Obiectul pricinii - succesiune - nulitate testament.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul - reclamant, personal și recurenta - intervenientă, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 1342/18.06.2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (pe care o depune), intimata - pârâtă reprezentată de avocat -, în baza împuternicire avocațială nr. -/2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 29), lipsind intimatul - intervenient.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură, la data de 06.02.2009, recurentul - reclamant și recurenta - intervenientă, au depus "note de sedință", în 3 exemplare.
Recurentul - reclamant, recurenta - intervenientă și intimata - pârâtă, prin apărători învederează că nu au alte probe sau cereri de administrat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul reclamant și intervenienta, prin avocat, solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise. Arată în continuare, că defunctul, a decedat la 6.05.1997, iar conform fișei medicale decesul acestuia a survenit în urma unei boli foarte grave, care a antrenat o iresponsabilitate și o imposibilitate fizică de exprimare coerentă, aspecte care rezultă din actele aflate la dosar. In continuare arată să s-a solicitat de fapt nulitatea absolută a testamentului defunctului mai sus menționat pentru lipsă de consimțământ și în subsidiar nulitatea testamentului pentru existenta sugestiei și a captației, și deși intimata-pârâtă a solicitat unele clarificări în privința cărei nulități își va putea efectua apărările, instanța de fond, a respins această cerere, deoarece a apreciat că, nulitățile se pot analiza și examina în totalitate; la momentul pronunțării, instanța de fond s-a pronunțat numai cu privire la lipsa discernământului și în raport de această constatare, a calificat fără a fi pusă în discuția părților natura juridică a nulității, motiv pentru care apreciază că nu a fost respectat principiul disponibilității și nici contradictorialității.
Arată că, deși, la instanța de fond, intimata a pus în discuție natura juridică a nulității, instanța a dispus prorogarea până la momentul pronunțării, fără a mai pune însă vreodată în discuția părților, această calificare; la 2.04.2004, prin încheierea de ședință de la acea data, instanța a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la reducțiunea liberațiunilor excesive și la acțiunea in constatarea nulității relative, aspecte care sunt menționate și in motivele de recurs.
În continuare, arată că, instanța a făcut aplicarea art. 9 al. 2 din Decretul 167/1958, în condițiile în care acesta vizează prescripția acțiunilor care au ca obiect nulitatea unor acte juridice pentru viciu de consimțământ și eroare, aspecte care nu au fost menționate în acțiune. În realitate trebuia făcută aplicarea art. 7 din Decretul 167/1958.
Totodată, mai arată că, apreciază s-a făcut o gravă aplicare și interpretare a dispozițiilor legii, respectiv disp.art. 654 și 700 civ. deoarece așa cum prevăd acestea, pentru succesiune trebuie să existe persoana ce succede la momentul deschiderii acesteia, precizând faptul că intimata a fost chemată în judecata, nu ca persoana cu vocație succesorală ci ca persoană care deține fără drept bunuri succesorale, aceasta nefăcând vreo declarație expresă de acceptare a moștenirii ca legatar particular; este adevărat că, la dosar există o declarația expresă de acceptare a succesiunii ce aparține numitei, ca soție supraviețuitoare a defunctului. Nu s-a dovedit însă identitatea intre și.
Se mai învederează de către apărătorul recurentului - reclamant și al recurentei - intervenientă, că la dosar există înscrisuri din care rezultă că defunctul, la momentul decesului nu era căsătorit, ca atare a făcut declarația expresă de acceptare a succesiunii ca soție supraviețuitoare, în baza unui act de căsătorie fals, aspect care rezultă din adresa 1250/1997 emisă de organele de cercetare penală.
Mai arată că art. 700 civ. face vorbire de un termen de opțiune succesorala, respectiv de 6 luni, când este vorba de legat universal, iar când este vorba de legat particular, termenul de succesiune este de 3 ani, solicitând a se vedea că intimata, nu a făcut vreo declarație de acceptare in calitate de moștenitor testamentar, de la momentul decesului până la momentul formulării prezentei acțiuni.
Apreciază totodată faptul că, instanța a încălcat rolul activ, deoarece nu a ținut seama de actele aflate la dosar, respectiv actul medical din care a rezultat că defunctul, la momentul când ar fi fost efectuat testamentul, era spitalizat, suferea dureri foarte mari, delira si era instabil psihic; apreciază că instanța avea posibilitatea dispunerii efectuării unui raport de expertiză.
Având in vedere cele de mai sus, solicită să se facă aplicarea art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 pr.civ, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, iar față de faptul că prezenta cauza a fost soluționată exclusiv pe excepție și nu pe fond, solicită admiterea recursului și casarea deciziei civile recurate, și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Apărătorul intimatei solicită respingerea recursului, avându-se în vedere că intimata are calitate procesuală pasivă în prezenta acțiune. Arată în ceea ce privește certificatul de căsătorie fals, că intimata a fost cea care a sesizat, organele de cercetare penală, așa încât nu s-a mai dispus începerea urmăririi penale împotriva sa. Nu solicită cheltuieli de judecată. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B sub nr.16001/20.12.2002, reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună deschiderea succesiunii defunctului, decedat la 06.05.1997, cu ultimul domiciliu în B, nr.3, sector 2, să se constate calitatea reclamantului de unic moștenitor al defunctului în calitate de descendent, nulitatea testamentului olograf prezentat de pârâtă ca fiind scris, semnat și datat de defunct, compunerea masei succesorale, iar în subsidiar, în cazul constatării legalității testamentului, să se dispună reducțiunea acestuia. S-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea reconvențională pârâta a solicitat constatarea valabilității testamentului olograf întocmit la 03.05.1997 scris, semnat și datat de defunctul, constatarea calității pârâtei - reclamante de moștenitoare testamentară cu titlu particular, constatarea componenței masei succesorale, partajarea masei succesorale conform clauzelor testamentare, constatarea calității pârâtei - reclamante de titulară a drepturilor morale și patrimoniale de autor privind manuscrisele la care se face referire în testament.
La data de 23.05.2003 numita a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând să se constate că o parte din bunurile mobile ce au fost incluse în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului reprezintă bunurile proprii ale intervenientei, iar altele sunt bunuri comune dobândite împreună cu defunctul în timpul căsătoriei și pe cale de consecință, să fie scoase din masa succesorală bunurile proprii ale intervenientei, iar cele comune să fie reținute doar în cotă de .
La data de 19.06.2003 numitul a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei - reclamante, solicitând respingerea acțiunii principale și a cererii de intervenție în interes propriu și admiterea cererii reconvenționale.
Prin sentința civilă nr.3302/30.04.2004, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins, pentru intervenția prescripției dreptului material la acțiune, capetele din cererea principală formulată de reclamantul, împotriva pârâtei, privind constatarea nulității relative a testamentului olograf datat 3 mai 1997 și reducțiunea liberalităților excesive dispuse prin testament, a disjuns soluționarea restului cererii principale, a cererii reconvenționale și a cererilor de intervenție principală, formulată de intervenienta, respectiv accesorie formulată de intervenientul- - și a acordat termen în vederea soluționării cererilor disjunse la 04.06.2004, cu citarea părților.
Pentru a pronunța această sentință, asupra excepției prescripției dreptului material la acțiunea în constatarea nulității relative a testamentului și în reducțiunea liberalităților excesive, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a invocat nulitatea testamentului olograf datat 03.05.1997 pentru mai multe motive, între care și cauze de nulitate relativă constând în lipsa discernământului testatorului și vicii care au afectat voința acestuia.
Regimul juridic al nulității relative se caracterizează prin prescriptibilitatea extinctivă a acțiunii în constatarea acestei forme de nulitate.
În lipsa unei reglementări speciale, termenul de prescripție este cel general de 3 ani, reglementat de art.3 din Decretul nr.167/1958.
Punctul de plecare în calculul acestui termen este stabilit de art.9 al.2 din Decretul nr.167/1958, respectiv data la care reclamantul a luat cunoștință de existența testamentului. Termenul de 18 luni prevăzut de acest text legal se calculează nu de la data "încheierii actului", ci de la data deschiderii succesiunii. În caz contrar, ar putea apărea situații în care, în raport de data întocmirii testamentului, termenul de prescripție ar începe să curgă înainte de decesul testatorului.
În ceea ce privește modul de calcul al termenului, se aplica dispozițiile art.101 alin.3 și 4 Cod procedură civilă, în lipsa oricăror dispoziții privind calculul termenelor de prescripție stabilite pe luni sau pe ani, cuprinse în Codul civil sau în Decretul nr.167/1958.
În cauză, astfel cum rezultă din cererea de suspendare a procedurii succesorale notariale formulată de reclamant (fila 6 din dosarul notarial) acesta a cunoscut încă din 24.07.1997 existența testamentului. De la această dată a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani, care s-a împlinit la data de 24.07.2000, în timp ce acțiunea de față a fost introdusă la data de 20.12.2002.
Acțiunea în reducțiunea liberalităților excesive este o acțiune personală patrimonială, fiind prescriptibilă în cadrul termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958.
Conform dispozițiilor art.7 din Decret, termenul începe să curgă la data nașterii dreptului la acțiune, care este data deschiderii succesiunii. În mod excepțional termenul începe să curgă pentru persoana care nu a avut cunoștință de existența testamentului, la data la care a luat cunoștință de acest act juridic. Și acest termen se calculează conform dispozițiilor art.101 al.3 Cod procedură civilă, iar în cauză s-a împlinit la data de 24.07.2000.
Reclamantul a invocat drept cauză comună de întrerupere a termenului de prescripție atât pentru acțiunea în nulitate, cât și pentru cea în reducțiune, cercetările penale efectuate în vederea constatării falsului comis prin emiterea certificatului de căsătorie invocat de pârâta - reclamantă.
Instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.16 al.1 lit.b din Decretul nr.167/1958. Chiar dacă plângerea penală formulată pentru fals poate fi asimilată cererii de chemare în judecată la care se referă textul legal menționat, aceasta a avut ca obiect nu testamentul, ci un certificat de căsătorie. Între cele două acte juridice nu există nici o legătură, iar soluția dată asupra plângerii penale nu influențează asupra existenței testamentului sau a efectelor sale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Competența materială a soluționării apelului s-a stabilit prin regulator de competență de către Înalta Curte de Casație și Justiție care a statuat prin decizia nr.4159/19.05.2005 că aceasta aparține Curții de Apel București.
Prin decizia civilă nr.44/26.01.2006, Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca nefondat apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr.3302/30.04.2004 a Judecătoriei Sectorului 2
Prin decizia civilă nr.7382/22.09.2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.44/A din 26.01.2006, pe care a casat-o și a trimis cauza la Tribunalul București pentru soluționarea apelului declarat de același reclamant împotriva sentinței civile nr.3302/30.04.2004 a Judecătoriei Sectorului 2
Pentru a statua astfel, instanța supremă a reținut că la data de 26.01.2006, data soluționării apelului declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr.3302/04.04.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, era în vigoare Legea nr.219/2005 publicată în Monitorul Oficial nr.609/14.07.2005, privind aprobarea OUG nr.138/2000 pentru modificarea și completarea Codului d e procedură civilă, care avea inserată dispoziția legală de imediată aplicare în art.II alin.1 că procesele în curs de judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor legal învestite, precum și căile de atac se judecă de instanțele competente potrivit legii.
Potrivit normelor în vigoare la data judecării apelului formulat de reclamant, competența de soluționare a apelului declarat împotriva unei hotărâri pronunțată de judecătorie revenea tribunalului, iar cea a recursului, curții de apel, conform art.3 pct.3 Cod procedură civilă.
Apelul s-a reînregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub nr-, iar prin decizia civilă nr.536/07.04.2008, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul - reclamant, împotriva sentinței civile nr.3302/30.04.2004 a Judecătoriei Sectorului 2 B și a obligat apelantul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata, reținându-se, referitor la respingerea în mod greșit de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei în ceea ce privește cererea principală și lipsei calității procesuale active în ceea ce privește cererea reconvențională, că aceste excepții au fost soluționate de către instanța de fond prin încheierea din ședința publică din data de 02.04.2004.
Instanța de fond a reținut că în cuprinsul testamentului olograf depus în copie la dosar desemnarea legatarului s-a făcut atât prin indicarea numelui - - cât și a calității "demna mea tovarășă de viață și ideal". Această mențiune coroborată cu cea privind intenția testatorului și a legatarei de a se căsători și cu recunoașterea reclamantului din cererea de chemare în judecată în sensul că pârâta a fost concubina tatălui său, conduc la concluzia că pârâta - reclamantă este beneficiara testamentului. În consecință, ea are calitatea de a sta în judecata cererilor prin care se pune în discuție validitatea și executarea dispozițiilor testamentare.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității. În cererea sa de chemare în judecată, însuși apelantul - reclamant a fixat cadrul procesual prin indicarea ca pârât a numitei.
Invocarea de către însuși titularul cererii de chemare în judecată a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului pe care el l-a indicat prin cerere este de-a dreptul hilară și total lipsită de interes.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a intimatei - pârâte - reclamante în ceea ce privește cererea reconvențională, tribunalul a constatat că această problemă nu poate fi analizată în cazul prezentului apel, având în vedere soluția instanței de fond de disjungere a cererii reconvenționale.
Un prim aspect invocat este acela că instanța nu a pus în discuția părților cauza de nulitate, iar în acest sens i-a rost încălcat apelantului dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.
Din analizarea practicalei sentinței civile nr.3302/04.04.2004, se reține că instanța de fond a pus în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune în reducțiunea liberalităților excesive și la acțiunea în constatarea nulității relative, nefăcând distincție între diferitele motive de nulitate invocate de reclamant. Din concluziile apărătorului reclamantului, se constată că acesta a combătut această excepție, făcând referire la întreaga acțiune și nu numai cu referire la motivul existenței unui captației și sugestiei, așadar dreptul la apărare al reclamantului nu i-a fost încălcat.
Consimțământul este unul din elementele esențiale ale oricărui act juridic și exprimă voința persoanei la încheierea actului. Lipsa cu desăvârșire a consimțământului face ca actul astfel încheiat să fie sancționat cu nulitate absolută. Lipsa discernământului (chiar și totală) în exprimarea voinței relevă însă nu inexistența consimțământului, ci un simplu viciu ala acestuia, deoarece, în acest caz, consimțământul există. Ne aflăm așadar în fața unui viciu de consimțământ, care nu atrage decât nulitatea relativă a actului, sancțiunea nulității fiind edictată, de această dată, în vederea protejări persoanei interesate.
Astfel, lipsa discernământului (fie ea și totală, cum susține apelantul) este o cauză de nulitate relativă, deoarece în asemenea cazuri este pusă în discuție apărarea unui interes de ordin particular al persoanei și nu unul de interes general, public.
S-a reținut că plângerea penală nu poate fi încadrată în noțiunea de cerere de chemare în judecată.
Un al doilea aspect care trebuie analizat este acela dacă, în cazul în care s-ar considera că plângerea penală face parte din categoria cererilor de chemare în judecată la care se referă dispozițiile legale de mai sus, ar fi putut în speța de față să întrerupă cursul prescripției.
S-a mai reținut că obiectul plângeri penale nu era la actul juridic dedus judecății prezentului litigiu, ci la un alat act juridic, astfel că întreruperea cursului prescripției dreptului la acțiunea în nulitatea testamentului nu avea cum să se întrerupă.
Referitor la ultima argumentație a apelantului în sensul că nu există, iar subiectul pasiv ala acțiunii a fost determinat abia în 2002, tribunalul a apreciat că acesta este neîntemeiat pentru considerentele expuse în combaterea primului motiv de apel, precum și că acțiunea în nulitatea testamentului putea fi pornită în cuprinsul termenului de prescripție, termen care a început să curgă de la data cunoașterii existenței testamentului împotriva persoanei instituită ca legatar prin acest testament, persoană pe care (indiferent de numele său), reclamantul o cunoștea.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs apelantul și intervenienta, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.5 și 9 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:
- atât instanța de fond, cât și instanța de apel au încălcat principiul contradictorialității care guvernează procesul civil, soluționând capătul de acțiune vizând nulitatea testamentului fără a pune în discuția părților calificarea nulităților invocate;
- instanța de apel nu a sesizat, deși apelantul a criticat acest aspect prin motivele de apel, că instanța de fond nu a soluționat principala cauză de nulitate a testamentului invocată de reclamant prin acțiune, respectiv lipsa consimțământului. Instanțele nu au analizat dacă testamentul este scris, semnat și datat de autor;
- în mod greșit instanța de apel i-a respins apelantului proba cu expertizele grafologică și medico-legală;
- recurentul a luat cunoștință de existența testamentului abia la data de 27.11.2002 când notarul i l-a arătat - a se vedea încheierea notarială de la acea dată - astfel încât acțiunea reclamantului nu poate fi respinsă ca prescrisă. Instanțele anterioare au făcut greșit aplicarea dispozițiilor art.9 alin.2 din Decretul nr.167/1958;
- greșit instanța de apel nu a admis excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei în cererea reconvențională și nici excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei - pârâte în acțiunea principală, nereținând că nu s-a făcut nicio dovadă că ar fi una și aceiași persoană cu, nominalizată în testament.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea va găsi întemeiat în parte recursul pentru următoarele considerente:
Instanța de fond s-a pronunțat prin sentința apelată numai pe capetele de acțiune având ca obiect nulitatea relativă a testamentului olograf datat 3 mai 1997 și reducțiunea liberalităților excesive dispuse prin acest testament, disjungând restul capetelor din acțiunea principală, cererea reconvențională și cererile de intervenție.
Ca atare, atât instanța de apel cât și instanța de recurs, ca instanțe de control judiciar, nu pot analiza decât dacă aceste două capete de acțiune au fost sau nu legal soluționate prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Astfel fiind, instanța de recurs nu are competența materială de a analiza apărări sau excepții ce vizează cererile disjunse prin sentința instanței de fond.
Ca atare, în mod corect instanța de apel nu a analizat excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei - intimate în cererea reconvențională disjunsă, această excepție urmând să fie soluționată de către instanța ce a fost învestită cu soluționarea acestei cereri.
În ceea ce privește critica greșitei respingeri a excepției lipsei calității procesuale pasive în acțiunea principală, Curtea reține legalitatea hotărârii instanței de apel sub două aspecte:
În primul rând, se reține că excepția prescripției dreptului material la acțiune se soluționează prioritar excepției lipsei calității procesuale pasive iar admiterea prescripției, ca în prezenta cauză, duce la respingerea acțiunii și ca atare, la inutilitatea analizării calității procesuale pasive.
În al doilea rând, reclamantul - recurent confundă excepția lipsei calității procesuale pasive cu chestiunea de fond a lipsei identității dintre pârâta și persoana trecută în testament.
Recurentul nu dorește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, întrucât prin admiterea acestei excepții de procedură acțiunea sa în constatarea nulității testamentului olograf în litigiu ar fi respinsă, ceea ce în mod evident nu este dorința și interesul recurentului.
Recurentul susține ca o apărare de fond, că persoana nominalizată în testamentul olograf drept nu există, întrucât pârâta - intimată este. Această chestiune de fond nu putea însă să fie analizată, decât dacă instanțele ar fi respins excepția prescripției.
Nu va fi primit nici motivul de recurs vizând respingerea probelor cu expertiză grafologică și medico-legală întrucât aceste probe tind să probeze pe fond cauza, ori prin admiterea excepției prescripției extinctive instanțele nu au mai ajuns la analizarea fondului cauzei.
Nu este fondat nici motivul de recurs vizând încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art.16 lit.b din Decretul nr.167/1957, întrucât, pe de o parte, acest text de lege nu vizează suspendarea cursului prescripției extinctive, așa cum susține recurentul, ci întreruperea acestuia, iar pe de altă parte, suspendarea procedurii notariale invocate de recurent nu este motiv nici de suspendare și nici de întrerupere a cursului termenului prescripției extinctive.
În ceea ce privește momentul la care recurentul - reclamant a luat cunoștință de existența testamentului olograf în litigiu, Curtea apreciată că acesta a fost la data de 24.07.1997, așa cum rezultă din cererea formulată la această dată de recurent prin care solicita notarului suspendarea procedurii notariale (vezi fila 6 dosar notarial).
Această cerere a fost semnată și datată de recurent și necontestată de acesta. Din conținutul cererii rezultă fără dubiu că recurentul cunoștea la data de 24.07.1997 existența testamentului olograf și conținutul acestuia.
Ca atare, în mod legal, instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond prin care s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru capetele de cerere având ca obiect nulitatea relativă a testamentului și reducțiunea liberalităților excesive dispuse prin testament.
Nu este fondat nici motivul de recurs vizând greșita calificare dată de instanțe lipsei discernământului ca rezultat al stării de boală a testatorului în momentul emiterii testamentului.
În mod legal s-a reținut de către instanța de apel, că lipsa discernământului, ca efect al bolii, echivalează cu o viciere a consimțământului și nu cu lipsa acestuia, sancțiunea fiind nulitatea relativă și nu nulitatea absolută a actului juridic.
Este însă fondat primul motiv de recurs care va duce la modificarea deciziei instanței de apel și desființarea parțială a sentinței apelante pentru încălcarea principiului contradictorialității și al nepronunțării pe capătul de acțiune vizând nulitatea testamentului pentru încălcarea condițiilor de formă cerutead validitatem.
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea testamentului, invocând mai multe motive de nulitate, unele absolute, altele relative.
Astfel, reclamantul a arătat că la momentul întocmirii testamentului testatorul avea discernământul ori afectat de boală, ori afectat de captație și sugestie din partea pârâtei cu care trăia în concubinaj. Acestea sunt motive de nulitate relativă care au fost respinse de instanțe ca prescrise.
Reclamantul a mai invocat însă că testamentul în litigiu nu a fost scris, semnat și datat de autorul său. Această condiție de formă este prevăzutăad validitatemde dispozițiile art.859 Cod civil, iar încălcarea ei este motiv de nulitate absolută.
Nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au pus în discuția părților calificarea motivelor de nulitate invocate de reclamant prin acțiune, încălcând astfel principiul contradictorialității, și s-au pronunțat numai pe motivele de nulitate relativă pe care le-au respins ca prescrise.
Având în vedere că nulitatea absolută poate fi invocată oricând și de orice persoană care are interes, fiind imprescriptibilă și reținând și faptul că această nulitate nesoluționată de instanțe nu poate fi analizată pentru prima oară în recurs întrucât s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicție care guvernează procesul civil, Curtea va admite recursul, va modifica decizia recurată, în sensul că va admite apelul formulat de apelantul - reclamant, împotriva sentinței civile nr.3302/30.04.2004 a Judecătoriei Sectorului 2 B, va desființa în parte sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecarea capătului de acțiune privind nulitatea testamentului la instanța de fond.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - reclamant și de recurenta - intervenientă, împotriva deciziei civile nr.536/07.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - pârâtă și intimatul - intervenient -.
Modifică decizia recurată.
Admite apelul formulat de apelantul - reclamant, împotriva sentinței civile nr.3302/30.04.2004 a Judecătoriei Sectorului 2
Desființează în parte sentința apelată și trimite cauza spre rejudecarea capătului de acțiune privind nulitatea testamentului la instanța de fond.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - --- - - - -
GREFIER
I
Red.
.
2 ex./12.06.2009
TB-5 -;
Jud.2 -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
