Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 287/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie
DECIZIA CIVILĂ NR.287/Dosar nr.-
Ședința publică din data de:-22 Octombrie 2008
PREȘEDINTE: Carmen Maria Tică JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
- - - - președinte secție civilă
- - - JUDECĂTOR 3: Ligia
- - grefier
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta, împotriva Deciziei civile nr.12/Ap din data de 8 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr.-, având ca obiect "succesiune".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc asupra recursului în ședința publică din data de 16 octombrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 22 octombrie 2008.
Se constată depuse la dosar, prin serviciul Registratură al instanței, concluzii scrise formulate de pârâta.
Față de actele, lucrările și probele dosarului, instanța, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 3143/13.02.2002 pronunțată de Judecătoria Brașovs -a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantele și împotriva pârâtei și, în consecință a dispus revocarea testamentului olograf întocmit de defuncta la 02 martie 2000 în favoarea pârâtei. A respins ca fiind lipsită de obiect cererea privind anularea certificatului de moștenitor eliberat în beneficiul pârâtei. A respins cererea privind constatarea revocării de drept a testamentelor încheiate anterior datei de 02 martie 2000. A constatat că reclamantele sunt succesoarele legale ale defunctei în calitate de colaterali ordinari (clasa a IV-a de moștenitori). A respins cererea privind obligarea pârâtei la restituirea către reclamante a bunurilor succesorale. A respins cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențională. A obligat pârâta să plătească reclamantelor suma de 2.093.000 le cu titlu de cheltuieli de judecată( taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat).
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamantele și sunt fiicele lui care, la rândul său, este fiul lui și.
Prin urmare, reclamantele sunt verișoare primare cu defuncta și vin la succesiunea acesteia în calitate de moștenitoare legale, din clasa a IV-a de moștenitori.
Instanța a mai reținut că, la data de 15.02.2000, defuncta a întocmit un testament olograf prin care a testat în favoarea nepoatei sale, numita, suprafața de 5 ha teren situat în localitatea, jud. A și casa de locuit.
Ulterior, la data de 02.03.2000, defuncta a mai întocmit două testamente olografe, a căror ordine nu poate fi stabilită, unul prin care instituie ca legatar universal asupra averii sale pe pârâta și un altul prin care testează terenul cu suprafața de 5 ha din comuna, jud. A, numitului.
În testamentul întocmit în favoarea pârâtei se menționează că dorința defunctei este de aog ratifica pe pârâtă, ca urmare a obligației asumate de aceasta de aoî ngriji și de aoî nmormânta în Cimitirul "Eternitatea".
La o săptămână după încheierea testamentelor sus-menționate, respectiv la data de 09.03.2000, a decedat.
Martorii audiați la solicitarea reclamantelor, și (vecini cu defuncta) au descris existența unei conflictuale între pârâtă și defunctă, care a intervenit la scurt timp după mutarea pârâtei împreună cu defuncta. Această stare este confirmată și de faptul că, la data de 03.02.2000, pârâta a formulat plângere penală împotriva defunctei și a martorului pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă, calomnie și amenințare, aspect ce rezultă din sentința penală nr.2034/ 14.04.2000 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 5658/2000.
Prima instanță a reținut că această situație de fapt descrisă de martori se referă la o perioadă de timp mai mare decât cea scursă între momentul întocmirii testamentului și cea a decesului testatoarei, fiind însă relevantă în cauză față de perioada scurtă dintre cele două momente - întocmirea testamentului și decesul testatoarei - pentru a reliefa natura relațiilor existente între pârâtă și defunctă.
Pornind de la prevederile art.930 combinat cu art.830 cod civil potrivit cărora revocarea judiciară pentru neexecutarea sarcinilor aparține în primul rând moștenitorilor, prima instanță, având în vedere calitatea reclamantelor de moștenitoare legale ale defunctei, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor invocată de pârâtă la termenul de judecată din 22.11.2000.
În ceea ce privește revocarea testamentelor încheiate anterior datei de 02.03.2000, prima instanță a constatat că, întrucât valabilitatea testamentului încheiat în favoarea pârâtei nu a fost contestată conform art.920 și următoarele Cod civil, testamentele anterioare sunt revocate de drept, însă acestea nu au fost individualizate de reclamante, care nici nu au solicitat judecarea în contradictoriu cu beneficiarii testamentelor, cererea formulată în acest sens fiind informă din punct de vedere juridic, astfel că a fost respinsă această cerere.
În ceea ce privește cererea privind restituirea de către pârâtă a bunurilor succesorale, prima instanță a respins-o motivat de faptul că reclamantele nu au făcut nici o dovadă cu privire la existența acestor bunuri.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, considerând-o netemeinică și nelegală.
Tribunalul Brașov, prin decizia nr. 12/Ap/22.01.2008 a respins apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva sentinței civile nr. 3143/ 13.02.2002 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul civil nr.15760/2000 pe care a păstrat- A respins cererea apelantei pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată în apel. A obligat apelanta pârâtă la plata sumei de 328,19 lei reprezentând diferență taxă judiciară de timbru datorată pentru judecata în primă instanță. A obligat intimata reclamantă la plata sumei de 1107,56 lei reprezentând diferență taxă judiciară de timbru și timbru judiciar datorate pentru judecata în primă instanță.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:
În ce privește procura din dosarul de fond instanța constată că aceasta a fost dată de intimata reclamantă fiicei acesteia pentru ao" reprezenta la toate instituțiile și organizațiile legale", semnătura ei fiindu-i opozabilă în orice împrejurare.
În baza acestei procuri mandatarul desemnat de intimata reclamantă sus-menționată a angajat un avocat care s-o reprezinte pe reclamantă în fața primei instanțe, avocatul ales prezentându-se și efectuând toate actele necesare susținerii poziției procesuale a reclamantei încă de la al doilea termen de judecată acordat în fața primei instanțe, respectiv 01.11.2000.
De altfel, intimata reclamantă a dat o nouă procură autentificată la data de 11.04.2003 de Biroul Notarului din municipiul, Republica M, fiicei sale prin care aceasta din urmă a fost împuternicită să-i apere interesele la toate instanțele administrative și judecătorești de toate nivelurile, fiind împuternicită cu toate drepturile părții în procesul civil pe dosarul nr.891/2003 al Tribunalului Brașov, să semneze pentru intimata reclamantă și să îndeplinească toate acțiunile și formalitățile legate de această însărcinare, procură ce îndeplinește condițiile prevăzute de art.68 alin.1 Cod procedură civilă și care a fost depusă în apel la termenul de judecată din data de 21.09.2004.
Susținerea apelantei pârâte în sensul că intimata reclamantă ar fi fost reprezentată de către soțul acesteia, care a răspuns prezent la instanță, fără a avea procură de reprezentare, iar cea pe care o avea și cu care s-a legitimat privea o defunctă din anul 1999, nu se confirmă, în nici o încheiere de ședință nefăcându-se mențiunea că intimata reclamantă ar fi fost reprezentată de soțul său, ci reprezentarea a fost asigurată de avocatul ales și care a depus împuternicirea avocațială la termenul de judecată din 01.11.2000, termen la care s-a depus și precizarea de acțiune, în care se arată că, în cauză, alături de, are calitate de reclamantă și, fiind astfel stabilit cadrul procesual cu privire la părți.
Apelanta pârâtă nu arată în ce fel încheierea de ședință din 16.05.2001 "este un abuz vizibil", deoarece instanța "nu a încuviințat nejustificat și nemotivat lipsa reclamantei la interogatoriu", ci, după administrarea probei cu interogatoriul reclamantei prezente - - a dispus acordarea unui nou termen de judecată și a dispus încunoștiințarea reclamantei în sensul de a se prezenta în instanță în vederea administrării probei cu interogatoriul la cererea pârâtei.
Din practicaua încheierii de ședință din 18.04.2001 rezultă că numai avocatul reclamantelor și pârâta au fost prezenți în instanță, astfel că aceste mențiuni concordă cu cele făcute pe citativul încheierii din 28.03.2001 cu privire la prezența în instanță a celor implicați în prezenta cauză.
Este nefondată susținerea apelantei pârâte în sensul că în încheierea din 18.04.2001 instanța a consemnat în mod abuziv că martorii pârâtei lipsesc, deși pe citativ aceștia apar prezenți.
Prezența părților și a martorilor pentru termenul din 18.04.2001 a fost consemnată de grefier pe citativul încheierii anterioare, cea de la termenul din 28.03.2001 care, așa cum s-a arătat anterior, este conformă cu mențiunile făcute în practicaua încheierii din 18.04.2001.
Într-adevăr, avocatul reclamantelor a depus la dosar lista de probe atât pentru termenul de judecată din 17.01.2001, cât și pentru termenul de judecată din 28.03.2001, iar instanța nu a pus în discuție probele nici la termenul din 14.02.2001, nici la cel din 07.03.2001.
Tribunalul a constatat că la termenul de judecată din 14.02.2001 prima instanță a apreciat că este lipsă de procedură cu pârâta și a acordat termen în vederea îndeplinirii procedurii de citare, iar la termenul de judecată din 07.03.2001 instanța a comunicat avocatului reclamantelor cererea reconvențională formulată de pârâtă, acesta solicitând un nou termen pentru a lua cunoștință de conținutul cererii, termen acordat de către instanță și pentru ca pârâta să timbreze cererea reconvențională potrivit dispozițiilor instanței, astfel că în mod justificat nu s-a pus în discuție cererea în probațiune.
Apelanta pârâtă susține că acțiunea reclamantelor trebuia anulată ca insuficient timbrată.
Susținerea apelantei pârâte nu poate fi primită deoarece Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru nu cuprinde nici o dispoziție din care să rezulte obligativitatea ca pe chitanța doveditoare a plății taxei judiciare de timbru să figureze numele părții în sarcina căreia s-a stabilit o asemenea obligație, important fiind ca această taxă să fie achitată în cuantumul și până la termenul dispus de către instanța de judecată, precum și în contul anume destinat colectării acestei taxe.
Art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997 prevede că, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Pornind de la aceste dispoziții legale tribunalul a constatat că prima instanță a pus în vedere reclamantelor să timbreze acțiunea promovată după ce acestea și-au precizat-o la solicitarea instanței făcută la primul termen de judecată, iar reclamantele s-au conformat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că, într-adevăr, probele au fost încuviințate la termenul de judecată din data de 28.03.2001, iar martorii reclamantelor au fost audiați la termenul de judecată din 30.01.2002.
Din cele prezentate anterior rezultă că s-a încercat audierea martorilor încuviințați în probațiune pentru părți încă de la termenul de judecată din 13.06.2001, când toți martorii au fost prezenți în instanță, însă acest lucru nu a fost posibil datorită atitudinii pârâtei, iar termenele ulterioare s-au acordat pentru ca pârâta să facă dovada formulării cererii de strămutare după cum aceasta a afirmat în nota de ședință depusă pentru termenul de judecată din 27.06.2001, precum și a soluției date acestei cereri, probe pe care pârâta nu le-a făcut, deși s-au acordat termene în continuare până în 12.12.2001, când s-a dispus continuarea judecății și citarea martorilor în vederea audierii.
Tribunalul a reținut că art.723 alin.1 Cod procedură civilă prevede că drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, ori pârâta s-a folosit de aceste drepturi în mod abuziv, pentru ca apoi, în apelul declarat împotriva sentinței civile pronunțate, să aprecieze că instanța a avut un comportament abuziv, iar sentința pronunțată este "profund abuzivă, nelegală, netemeinică".
Așa cum s-a arătat, prin încheierea de ședință din 16.05.2001 instanța a dispus acordarea unui nou termen de judecată și citarea martorilor reclamantelor în vederea audierii, sub sancțiunea amendării în caz de neprezentare, însă nu a mai fost necesară aplicarea acestei sancțiuni deoarece la termenul din 13.06.2001 martorii au fost prezenți în instanță, neputând fi însă audiați datorită poziției adoptate de pârâtă și care a fost descrisă anterior.
Nu poate fi primită susținerea apelantei pârâte în sensul că hotărârea primei instanțe este abuzivă deoarece aceasta nu a fost citată pentru a depune interogatoriile la dosar, deși această probă a fost încuviințată.
La termenul de judecată următor, 16.05.2001, a fost prezentă reclamanta, căreia i s-a luat interogatoriul propus de către pârâtă, însă pârâta, deși a constatat că reclamanta nu s-a prezentat în instanță în vederea administrării probei încuviințate, nu a depus la dosar interogatoriul pentru aceasta și nu a solicitat aplicarea dispozițiilor art.225 proc.civ. astfel că instanța a dispus, din nou, comunicarea unei adrese către această reclamantă în sensul de a se prezenta în instanță la termenul ce se va acorda în vederea administrării probei cu interogatoriul.
a fost internată în această instituție începând cu data de 10.05.2001 fiind suferindă, printre altele, de ciroză hepatică.
Proba cu interogatoriul acestei reclamante nu a mai fost administrată în fața primei instanțe, iar în apel, la solicitarea apelantei pârâte s-a încercat administrarea acestei probe prin comisie rogatorie, însă s-a revenit asupra acesteia după ce instanța căreia i s-a solicitat administrarea probei cu interogatoriul intimatei prin comisie rogatorie, a înaintat instanței de apel o notă prin care arăta că persoana nu a putut fi interogată din motivul stării grave de sănătate care rezultă din certificatul medical consultativ anexat acestei note.
Așa încât, instanța nu avea obligația s-o citeze pe pârâtă pentru a depune la dosar, în scris, interogatoriul ce urma a fi luat reclamantei, ci, după încuviințarea probei, această parte avea obligația să aibă pregătit interogatoriul în scris pentru termenul ce s-a acordat în vederea administrării probei
Este adevărat că la termenul de judecată din 13.06.2001 apărătorul reclamantelor a depus la dosar înscrisurile încuviințate în probațiune, iar în încheierea de ședință nu se menționează dacă un exemplar al acestor înscrisuri a fost comunicat și pârâtei însă, pârâta a fost prezentă la acel termen de judecată și, în încheiere, nu există nici o mențiune în sensul că aceasta, neprimind copia înscrisurilor depuse de reclamante în probațiune, ar fi solicitat instanței de judecată să pună în vedere reclamantelor să mai depună un exemplar din înscrisuri în vederea comunicării lor către pârâtă.
De altfel, din cererea existentă la fila 143 în dosarul de fond, purtând rezoluția judecătorului din data de 09.07.2001, rezultă că apelanta pârâtă a solicitat copii ale unor înscrisuri din dosar, inclusiv a celor depuse de reclamante la termenul din 13.06.2001, fiindu-i necesare la Parchet.
Susținerea apelantei pârâte în sensul că prima instanță, în mod abuziv, a reținut prin dispozitivul sentinței că această parte nu a mai manifestat interes pentru a se prezenta la judecată este eronată, prin dispozitiv instanța nereținând acest aspect, ci doar în considerente arătând că, după termenul de judecată din 13.06.2001, pârâta a depus o notă de ședință prin care arăta că a formulat cerere de strămutare, după care nu s-a mai prezentat în instanță.
În ce privește audierea martorilor, prima instanță a dispus citarea doar a martorilor reclamantelor deoarece numai adresele acestora erau indicate la dosar și i-a audiat la termenul de judecată din 30.01.2002.
Deși apelantei pârâte i s-a pus în vedere la termenul de judecată din 18.04.2001 să indice adresa martorilor încuviințați acestei părți pentru a fi citați în vederea audierii, sub sancțiunea decăderii din probă, pârâta nu s-a conformat acestor dispoziții ale instanței, astfel că, la termenul de judecată din 30.01.2002, instanța a dispus decăderea pârâtei din proba cu martori în condițiile art.186 alin.1 raportat la art.170 proc.civ.
Audierea s-a făcut în lipsa pârâtei deoarece aceasta nu s-a mai prezentat în instanță de la termenul de judecată din 13.06.2001, susținerea sa că prima instanță ar fi trebuit s-o citeze neputând fi primită deoarece pârâta avea termen în cunoștință.
În ce privește susținerea apelantei pârâte în sensul că reclamantele nu au calitate procesuală activă întrucât au fost exheredate nominal prin testamentul lăsat de defunctă numitului, tribunalul a apreciat că este nefondată deoarece, intimatele reclamante, așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar și așa cum a reținut și prima instanță, au fost verișoare primare cu defuncta, venind la succesiunea acesteia în calitate de moștenitoare legale din clasa a IV-a de moștenitori, a colateralilor ordinari, iar testamentul despre care vorbește apelanta pârâtă că ar fi fost lăsat de defunctă numitului nu face obiectul prezentei cauze.
Având în vedere considerentele reținute anterior, tribunalul, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, a respins apelul declarat de pârâtă, ca nefondat, și a păstrat hotărârea primei instanțe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, în temeiul dispozițiilor art. 304 punctul 4, 5, 6, 7 și 9 Cod procedură civilă,
În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă lipsa calității procesuale active a intimatelor reclamante.
1. Actele de stare civilă nu au nici o legătură cu defuncta și nici una dintre intimatele reclamante nu au depus certificatul de moștenitor.
Intimatele reclamante nu sunt moștenitoare rezervatare, iar pretinsa neîndeplinire a obligației de întreținere asumată de către recurentă s-a stins la moartea beneficiarei întreținerii. Creanța întreținerii defunctei nu se transmite și pretinselor ei moștenitoare.
2. Nulitatea absolută a hotărârilor instanțelor de fond și de apel este dată de abuzurile acestora prin: neintroducerea în cauză a moștenitorului testamentar,.
La termenul din data de 08.06.2008, moștenitorul, a cerut instanței de apel, introducerea sa în cauză. Instanța de apel, prin abuz, a încălcat dreptul la apărare al moștenitorilor nerespectând principiile contradictorialității oralității și nemijlocirii.
3. Instanța de apel a încălcat dreptul la apărare al apelantei pârâte, care deși a înștiințat instanța, că nu poate fi prezentă la dezbateri și a solicitat acordarea unui termen scurt, aceasta a acordat un termen pentru depunerea de concluzii scrise.
4. Încălcând principiul oralității, contradictorialității și al nemijlocirii, instanța a decăzut-o practic pe apelanta pârâtă din dreptul de a cere probe.
5. Se mai arată că principiul egalității de tratament a fost încălcat de către instanță, întrucât aceasta a admis trei martori pentru reclamantă și doi martori pentru pârâtă.
6. De asemenea nu a fost aplicată sancțiunea decăderii din probă a reclamantei, având în vedere că martora a fost propusă în anul 2003 și a fost adusă în instanță în anul 2005.
7. După 12 termene de judecată, a fost pusă în discuția părților timbrajul datorat de către intimatele reclamante.
8. Prin această modalitate, s-a depășit termenul rezonabil necesar, soluționării unui proces.
9. judiciare de timbru achitate de către pârâtă sunt nedatorate, întrucât nu a solicitat bunuri mobile sau imobile, ci doar prin cererea reconvențională s-a cerut menținerea testamentului cu care a fost gratificată de către defuncta.
Instanța, a procedat în mod nelegal, atunci când a decăzut-o pe apelanta pârâtă din administrarea probei cu interogatoriu și a respins înlocuirea martorei propusă inițial cu martora.
10. Prin scutire intimatelor reclamante de la plata taxelor de timbru au fost încălcate dispozițiile legale.
Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra lipsei calității procesuale active a reclamantelor, omisiune care se circumscrie dispozițiilor prevăzute de art. 304 punctul 6 Cod procedură civilă, care constituie motiv de casare.
Motivarea hotărârilor instanței de fond și apel sunt contradictorii în condițiile prevăzute de art. 304 punctul 7 Cod procedură civilă.
Nerespectarea principiilor contradictorialității și oralității dezbaterilor, se circumscrie dispozițiilor art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Examinând decizia atacată în raport cu motivele invocate în recurs, instanța constată că recursul este nefondat.
În raport cu obiectul cauzei supuse judecății, constatând în revocarea testamentului pentru neîndeplinirea sarcinilor, calitatea procesuală și interesul în promovarea unei astfel de acțiuni aparține persoanelor care, urmează să beneficieze de efectele revocării: moștenitorii legali indiferent dacă sunt sau nu rezervatari (art. 930 Cod civil coroborat cu art. 830 Cod civil).
Intimatele reclamante, au calitate de succesibili a defunctei, aspect dovedit prin actele de stare civilă, din care rezultă că fac parte din clasa a - IV - a de moștenitori legali a colateralilor ordinari, fiind verișoare primare cu defuncta.
În ceea ce privește, respingerea cererii formulate de la ultimul termen de judecată în fața instanței de apel, soluția de inadmisibilitate a acestei cereri este întemeiată.
Cererea de introducere în cauză a lui în calitate de moștenitor testamentar, pe lângă caracterul inform al acesteia, în sensul că nu se precizează dacă este o cerere de intervenție în interes propriu sau în interesul uneia din părți, este inadmisibilă și ca urmare a faptului că acest moștenitor testamentar a avut în cauză calitatea de martor la solicitarea apelantei.
Pe de altă parte testamentul prin care defuncta l-a gratificat pe cu suprafața de 5 ha. teren nu face obiectul prezentei cauze.
Neîntemeiată este și critica cu privire la încălcarea dreptului la apărare a pârâtei, pe considerentul că instanța a amânat pronunțarea deciziei în vederea depunerii de concluzii scrise.
Amânarea judecății la cererea părții are un caracter de excepție, iar instanța are facultatea de a admite cererea o singură dată.
La două termene consecutive, pârâta a formulat cereri de amânare, astfel încât instanța a amânat pronunțarea pentru ca partea să depună concluzii scrise.
Într-o anumită etapă procesuală, în raport cu temeinicia motivelor invocate se poate admite cererea de amânare pentru lipsă de apărare, temeinic justificată și se poate acorda un singur termen, fără totuși ca instanța să fie obligată să acorde termen pentru acest motiv.
Instituirea prin lege a acestei modalități de reglementare a procedurii de judecată, respectiv de amânare a pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise, constituie o opțiune a legiuitorului și nu o încălcare a dreptului la apărare, în condițiile aplicării judicioase a textului de lege de către instanța de judecată.
Ținând cont de principiul egalității părților în proces, în funcție de complexitatea pricinii și de teza probațiunii, instanța poate să limiteze numărul martorilor a căror audiere este necesară.
Criteriul avut în vedere va fi poziția părților, și măsura în care situația de fapt necesită probatorii mai ample sau mai sumare.
Prin încuviințarea a trei martori pentru reclamante și doi martori pentru pârâtă nu a fost încălcat principiul egalității de tratament.
Judecata în condițiile art. 188 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă,nu este subsecventă aplicării sancțiunii decăderii din probă pentru lipsa martorului, decăderea intervenind atunci când nu este respectat un termen legal imperativ.
Absența martorei a fost determinată de neindicarea adresei acesteia la termenul din 13 noiembrie 2003, schimbarea adresei (21.01.2005), existența unui alt proces pe rolul judecătoriei cu același termen de judecată (28.06.2005), dispunându-se aducerea martorilor cu mandat de aducere la termenul din 06.12.2005.
Motivul de recurs cu referire la timbraj este nefondat, având în vedere că intimata reclamantă a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, ca urmare a admiterii cererii de asistență judiciară, astfel cum rezultă din încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 06.06.2007.
În ceea ce privește taxa judiciară de timbru pusă în vedere recurentei pârâte, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, avea posibilitatea ca în termen de 3 zile să formuleze cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru.
Necontestarea timbrajului la momentul comunicării acestuia de către instanța de judecată, o cerere de anulare a acțiunii pentru acest considerent, este inadmisibilă în această fază procesuală.
Pentru tergiversarea soluționării cauzei, o parte din culpa procesuală o are chiar recurenta pârâtă, care de-a lungul termenelor de judecată a formulat numeroase cereri de amânare, nu a prezentat martorii în instanță, a formulat cereri de recuzare și de strămutare.
Termenul de soluționare a prezentei cauze este totuși rezonabil, având în vedere că este vorba despre un dosar cu un element de extraneitate, în care s-a impus acordarea unor termene consecutive de 3 - 6 luni, pentru realizarea procedurii cu străinătatea.
Ținând seama de situația concretă a martorei, care în repetate rânduri a arătat faptul că nu se mai poate deplasa în instanță și că nu cunoaște aspecte sau date referitoare la părțile din prezentul litigiu, instanța a procedat legal decăzând-o pe recurenta pârâtă din această probă testimonială.
Critica privind abuzul instanței care ar fi încuviințat nejustificat lipsa reclamantei la interogatoriu este lipsită de suport legal. Nu există nici un text de lege care să-i permită instanței de judecată că oblige partea din proces să se prezinte la interogatoriu încuviințat.
Instanța poate doar să facă aplicațiunea dispozițiilor art. 225 din Codul d e procedură civilă, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în acest text de lege.
Art. 304 punctul 6 Cod procedură civilă, vizează situațiile de plus petita și minus petita. Din examinarea considerentelor hotărârii recurate, se constată că instanța s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel și a excepțiilor invocate, respectiv asupra calității procesuale active, cât și asupra modalității privnd stabilirea și achitarea taxei de timbru.
Recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 punctul 7 Cod procedură civilă, susținându-se că motivarea hotărârilor instanței de fond și apel sunt contradictorii, existând o dualitate de raționamente cu privire la statuarea în fapt și în drept asupra cererilor părților.
Textul de lege invocat, consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs, respectiv nemotivarea hotărârii și existența unei contradicții între considerentele aceleiași hotărâri, sau între considerente și dispozitiv.
Ca urmare, motivul de nelegalitate invocat de recurentă nu se circumscrie dispoziției legale arătate, în condițiile în care, instanța de apel a răspuns tuturor criticilor formulate, iar între considerente și dispozitiv nu există nici o contradicție.
În cauză nu poate fi reținută nerespectarea principiului oralității dezbaterilor și al contradictorialității.
Instanța de judecată a dat cuvântul părților pentru a-și susține poziția lor procesuală, asigurând contactul nemijlocit între judecători și părțile litigante, acordând posibilitatea părților de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei care pot servi la soluționarea ei. În acest sens părțile aflate în litigiu au avut dreptul de a formula cereri, de a propune și administra probe și de a pune concluzii cu privire la toate problemele de fapt și de drept.
În considerarea aspectelor relevante, motivul invocat de recurentă cu privire la nerespectarea principiilor de drept nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă, cu atât mai mult cu cât acest text vizează două ipoteze: hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Față de considerentele relevate, mai sus, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul declarat va di respins.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă, împotriva Deciziei civile nr.12/22.01.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.:--/19.11.2008
Dact.:-/2 ex./21.11.2008
Jud.apel:-; -.
Jud.fond:-
Președinte:Carmen Maria TicăJudecători:Carmen Maria Tică, Camelia Juravschi, Ligia
