Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 330/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (1984/2008)
Completul 4
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr. 330
Ședința publică de la 18.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: I
Pe rol pronunțarea cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă -, împotriva deciziei civile nr.68/A/17.06.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și -.
Obiectul pricinii - succesiune.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 11.02.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 18.02.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, -na, și, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză să se constate deschisă succesiunea defunctei, decedată la data de 10 iulie 2005, cu ultim domiciliu în S, să se constate compunerea masei succesorale, a cotelor ce le revin fiecărui moștenitor în parte, să se dispună ieșirea din indiviziune a părților asupra masei succesorale, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că alături de pârâții, și -na au vocație succesorală concretă la succesiunea rămasă de pe urma defunctei, în calitate de fiice și fiu, fiecare revenindu-i câte o cotă de 1/4 din masă.
De asemenea, reclamanta a arătat că masa succesorală rămasă în urma decesului autoarei lor se compune din următoarele bunuri imobile: imobil situat în municipiul S,-, județul I compus din construcție în suprafață de 58 mp și terenul aferent acesteia în suprafață de 1200 mp și teren arabil în suprafață de 1,37 ha situat în comuna, județul I precum și următoarele bunuri mobile: un șifonier, un pat, o vitrină, o măsuță, o mașină de cusut marca, un frigider mic, o masă, precizând totodată și o variantă de împărțire a acestor bunuri între comoștenitori, în raport de interesele fiecăruia.
În conformitate cu dispozițiile art. 114 Cod procedură civilă și următoarele, pârâții, și -na au formulat în termen legal întâmpinare și cerere reconvențională, precizând că sunt de acord cu dezbaterea succesiunii rămase de pe urma defunctei, că în privința bunurilor imobile, acestea sunt compuse din imobil casă de locuit și teren aferent construcției de 502,80 mp și cât privește suprafața de teren arabil extravilan de 1,3750 ha aceasta a fost reconstituită de pe urma bunicului dumnealor, în favoarea dânșilor alături de numita -na ( părților), în prezent decedată, fiind emis titlul de proprietate cu nr. -/55781 din 17 octombrie 1995.
De asemenea, pârâții în legătură cu bunurile mobile rămase de pe urma autoarei comune, au solicitat excluderea din cuprinsul acestora a unui frigider mic și a unui pat care ar fi proprietatea pârâtului.
În privința obiectului cererii reconvenționale promovate de pârâți, aceștia au solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 751 cod civil ca reclamanta să fie obligată să raporteze la masa succesorală bunurile mobile ce i-au fost donate cu act autentic nr. 1552 din 08 iunie 1983, respectiv - trei covoare persane, opt carpete persane, un set plușat, două cuverturi supraelastice, trei plăpumi, două cuverturi de lână, trei garnituri lenjerie de pat, 20 metri perdele, traverse și jaluzele, o bibliotecă, una mobilă dormitor, un vestiar pentru încălțăminte, un aparat radio "", trei tablouri, două servicii tacâmuri de 12 persoane, una masca chiuvetă, suma de 11.700 lei la valoarea din anul 1983.
De asemenea, pârâții au dorit să se constate că au un drept de creanță asupra imobilului inclus în masa succesorală, constând într-o serie de îmbunătățiri, respectiv: pus dușumea într-o cameră, montat jgheaburi pentru toată casa și instalație de încălzire cu convector, solicitând totodată și partajarea pasivului succesoral în sumă de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomenile ulterioare suportat exclusiv de dumnealor.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâții au arătat că, la data de 03.01.1990 a decedat tatăl lor, rămânând ca avere bunurile menționate în certificatul de moștenitor nr. 342/5.07.1990, iar ca moștenitori acceptanți, în calitate de soție supraviețuitoare și, în calitate de fiu.
Urmare partajului voluntar autentificat sub nr. 3499/18.08.2003, imobilul casă de locuit și terenul aferent de 502,80 mp. a revenit mamei, defuncta, iar lui i-a revenit lotul nr. 2 din partea de est a proprietății compus din casa de locuit cu pereți din blocuri de beton, compusă din două camere, bucătărie, o baie, un hol și o verandă cu învelitoare din plăci azbociment și suprafața de 301,70 mp. teren aferent.
În conformitate cu dispozițiile art. 132 Cod de procedură civilă, reclamanta, față de poziția părților precizată în cuprinsul întâmpinării și cererii reconvenționale formulate de aceștia, și-a întregit și completat obiectul cererii principale (fila 36 dosar fond) precizând faptul că imobilul ce ar trebui inclus în masa succesorală situată în municipiul S,-, este compus din: teren în suprafață de 804,5 mp suprafața rezultată din măsurătorile cadastrale și construcțiile1construcție în suprafață de 57,19 mp compusă din trei camere, două holuri, o sală și2construcție în suprafață de 83,17 mp compusă din două camere, o bucătărie, o baie, un hol, o verandă, cum urmează: - cota de 5/8 din întregul teren, respectiv suprafața de 502,80 mp, cota de 5/8 din construcția1edificată în timpul căsătoriei de defuncții lor părinți și și construcția2în integralitate, edificată exclusiv de defuncta, dreptul de proprietate asupra acestei construcții fiind înscris în cartea funciară nr. 5849/N a localității S în favoarea defunctei, conform încheierii de intabulare nr. 24491 din 04 august 2003 pronunțată de Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Slobozia.
Din terenurile agricole situate în comuna, județul I, părților le-ar reveni fiecare suprafața de 34,37 mp (din totalul de 13.750 mp cuvenit autorului lor ), suprafață ce reprezintă cota moștenită de, ca soție supraviețuitoare, conform titlului de proprietate nr.-/1995 eliberat de Prefectura Județului
Reclamanta solicită de asemenea să se constate nulitatea absolută a actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 34991 din 18 august 2003 de Biroul Notarului Public " " și repunerea părților în situația anterioară, în sensul reintrării în masa succesorală și a imobilelor ce au făcut obiectul acestui partaj voluntar.
Prin sentința civilă nr. 3013 din 21 decembrie 2007 Judecătoriei Slobozias -a admis în parte, cererea principală formulată de reclamanta împotriva pârâților, în prezent decedată, -na și.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâții (în prezent decedată), și -na.
S-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, decedată la 10 iulie 2005, cu ultimul domiciliu în municipiul S, județul I, se compune din bunurile mobile și imobile individualizate în încheierea pronunțată la data de 29 noiembrie 2006 Judecătoriei Slobozia.
S-a constatat calitatea de comoștenitori a reclamantei și a pârâților, și -na cu o cotă de fiecare asupra masei rămasă de pe urma defunctei.
S-a constatat calitatea de comoștenitori a reclamantei și a pârâților și -na cu o cotă de 1/12 fiecare asupra cotei de rămasă de pe urma defunctei, decedată la 07 august 2006, în timpul procesului.
S-a constatat că pârâții, -na, inclusiv decedată în timpul procesului, au un drept de creanță constând în îmbunătățiri aduse la imobilul1- din masa succesorală constând în: pus jgheaburi la casă, dușumea într-o cameră, montat și achiziționat instalație de încălzire cu convector, care se ridică în cuantum de 2.914 lei.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților în cote de 1/3 fiecare asupra masei succesorale; s-a dispus omologarea rapoartelor de expertize;
S-a atribuit reclamantei următoarele bunuri sau contravaloarea acestora: contravaloare bunuri și bani ce au fost incluse în actul de donație, actualizate în sumă de 17.985,5 lei, mașina de cusut "" în valoare de 150 lei, o măsuță (60 lei), lotul nr. 3 din expertiza topografică - în suprafață de 1.145 mp astfel cum este individualizată în raport și cota de 1/3 ce i se cuvine din suprafața de 0,3437 ha teren arabil în calitatea sa de moștenitoare a lui - astfel cum este individualizat în lotul nr. 5 din expertiza topografică - varianta 1 (fără sulte) cotă parte din dreptul de creanță de 323 lei provenit de la;
S-a atribuit pârâtului imobilul casă de locuit, individualizat în memoriul tehnic1- compus din trei camere, două holuri, o sală, p magazie și teren aferent construcțiilor în suprafață de 502,80 mp situate în S,-, județul I, în valoare de 105.400 lei, din valoarea imobilului, cotă parte din dreptul de creanță este în sumă de 1.295 lei, un șifonier (100 lei), un pat (60 lei), din pasivul succesoral în cuantum de 2.000 lei, lotul nr. 4 din expertiza topografică în suprafață de 4.584 mp astfel cum este individualizată în raport și cota de 1/3 ce i se cuvine din suprafața de 0,3437 ha teren arabil în calitatea sa de moștenitor a lui - astfel cum este individualizat în lotul nr. 5 din expertiza topografică - varianta 1 (fără suite);
S-a atribuit pârâtei -na următoarele bunuri sau contravaloarea lor: - o vitrină (150 lei), un frigider mic (50 lei), o masă lemn (20 lei), două paturi (80 lei), un pasiv succesoral în sumă de 2.000 lei, lotul nr. 2 în suprafață de 4.584 mp teren arabil din expertiza topografică cum este individua1izat în raport și cota de 1/3 ce i se cuvine din suprafață de 3.437 mp teren arabil în calitatea sa de moștenitoare a lui - astfel cum este individualizată în lotul nr. 5 din expertiza topografică, varianta 1 (fără sulte), un drept de creanță în sumă de 1.295 lei reprezentând îmbunătățiri aduse la imobilul ce a fost atribuit pârâtului;
S-a atribuit pârâtului suprafața totală de 13.750 mp teren arabil reprezentând lotul nr. 1 din expertiza topografică, astfel cum a fost individualizată în raport, varianta 1 (fără sulte);
În vederea egalizării loturilor, s-a dispus obligarea pârâtului către reclamanta la plata sumei de 29.089,8 lei și către pârâta -na la plata sumei de 35.457 lei, sume cu titlu de sulte, iar reclamanta a fost obligată către pârâta -na la plata sumei de 5.255,18 lei;
S-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin încheierea pronunțată de Judecătoria Slobozia la data de 29 noiembrie 2006, în conformitate cu dispozițiile art. 675 indice 5 Cod de procedură civilă stabilit care este componența masei succesorale rămasă de pe urma defunctei decedată la 10 iulie 2005, cu ultim domiciliu în municipiul S, stabilind totodată calitatea de comoștenitori ai acesteia, a părților implicate în proces, respectiv reclamanta și pârâții, (în prezent decedată) și -na în calitate de fiu și fiice a defunctei, fiecare având o cotă de asupra masei.
Ținând seama de faptul că pârâta a decedat în cursul procesului, părțile implicate solicitând continuarea cauzei, reclamanta și ceilalți doi pârâți, și -na, fiind moștenitori cu vocație succesorală concretă asupra cotei de ce-i revenea defunctei din masa succesorală a autoarei, fiecărui moștenitor revenindu-i cota de 1/12.
Coroborând probatoriul administrat în cauză de ambele părți, cu dispozițiile art. 728 Cod civil, instanța a apreciat că atât acțiunea principală promovată de reclamantă, cât și cea reconvențională formulată de pârâți sunt întemeiate, în parte, urmând a fi admise în această modalitate.
Instanța a dispus astfel ieșirea din indiviziune a părților în cote de 1/3 fiecare asupra masei succesorale cu omologarea rapoartelor de expertize.
Ținându-se seama de concluziile rapoartelor de expertize, poziția părților față de eventualele lotizări întocmite, de interesul acestora pentru atribuirea anumitor bunuri în loturile ce le revin, a atribuit reclamantei următoarele bunuri sau contravaloarea acestora: contravaloare bunuri și bani ce au fost incluse în actul de donație, actualizate în sumă de 17.985,5 lei, mașina de cusut "" în valoare de 150 lei, o măsuță (60 lei), lotul nr. 3 din expertiza topografică - în suprafață de 1.145 mp astfel cum este individualizată în raport și cota de 1/3 ce i se cuvine din suprafața de 0,3437 ha teren arabil în calitatea sa de moștenitoare a lui - astfel cum este individualizat în lotul nr. 5 din expertiza topografică - varianta 1 (fără sulte) cotă parte din dreptul de creanță de 323 lei provenit de la.
Atribuie pârâtului imobilul casă de locuit, individualizat în memoriul tehnic1- compus din trei camere, două holuri, o sală, p magazie și teren aferent construcțiilor în suprafață de 502,80 mp situate în S,-, județul I în valoare de 105.400 lei, din valoarea imobilului, cotă parte din dreptul de creanță este în sumă de 1.295 lei, un șifonier (100 lei), un pat (60 lei), 11 din pasivul succesoral în cuantum de 2.000 lei, lotul nr. 4 din expertiza topografică în suprafață de 4.584 mp astfel cum este individualizată în raport și cota de 1/3 ce i se cuvine din suprafața de 0,3437 ha teren arabil în calitatea sa de moștenitor a lui - astfel cum este individualizat în lotul nr. 5 din expertiza topografică - varianta 1 (fără sulte).
Atribuie pârâtei -na următoarele bunuri sau contravaloarea lor: - o vitrină (150 lei), un frigider mic (50 lei), o masă lemn (20 lei), două paturi (80 lei), un pasiv succesoral în sumă de 2.000 lei, lotul nr. 2 în suprafață de 4.584 mp teren arabil din expertiza topografică cum este individualizat în raport și cota de 1/3 ce i se cuvine din suprafață de 3.437 mp teren arabil în calitatea sa de moștenitoare a lui - astfel cum este individualizată în lotul nr. 5 din expertiza topografică, varianta 1 (fără sulte), un drept de creanță în sumă de 1.295 lei reprezentând îmbunătățiri aduse la imobilul ce a fost atribuit pârâtului.
Atribuie pârâtului suprafața totală de 13.750 mp teren arabil reprezentând lotul nr. 1 din expertiza topografică, astfel cum a fost individualizată în raport, varianta 1 (fără sulte).
În vederea egalizării loturilor, dispune obligarea pârâtului către reclamanta la plata sumei de 29.089,8 lei și către pârâta -na la plata sumei de 35.457 lei, sume cu titlu de sulte, iar reclamanta a fost obligată către pârâta -na la plata sumei de 5.255,18 lei.
Împotriva sentinței pronunțate, în termen legal a declarat apel motivat reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Aceasta a susținut că atât hotărârea dată cât și încheierea interlocutorie pronunțată în condițiile art. 6735Cod de procedură civilă sunt nule absolut, deoarece pentru aceasta din urmă nu a fost întocmită minuta prevăzută de art. 258 Cod de procedură civilă, neregularitate care se sancționează cu nulitatea actelor menționate, potrivit art. 106 alin. 1 Cod de procedură civilă.
În ceea ce privește hotărârea pronunțată, apelanta a susținut că aceasta se impune afd esființată, deoarece instanța nu s-a pronunțat asupra unui capăt al cererii formulate de ea, respectiv asupra constatării nulității actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 3499 din 18 august 2003, în cuprinsul dispozitivului nefăcându-se referire la această cerere.
O altă critică din apel vizează neaplicarea art. 6739Cod de procedură civilă, deoarece instanța nu a omologat, în ceea ce privește partajarea terenului arabil situat în extravilanul comunei, în suprafață de 3.437,50 mp, varianta 2 propusă de expert, prin atribuirea terenului către ea și crearea de sulte pentru celelalte părți.
Apelanta a susținut nelegalitatea soluției pronunțate și prin aceea că s-a dispus împărțirea bunurilor mobile și a sumelor de bani donate de către în anul 1983, deși prin felul și în condițiile în care a fost făcută donația, aceasta era scutită de raport, criticând și faptul că instanța a procedat la partajarea contravalorii bunurilor și a sumei actualizate, iar nu la partajarea efectivă bunurilor care există și a sumei donate.
Ultima critică formulată vizează reținerea pasivului succesoral pretins a fi suportat de către pârâți, despre care apelanta a susținut că nu a fost dovedit cu mijloace de probă concludente, respectiv cu chitanțe sau bonuri, declarațiile de martor nefiind suficiente pentru a considera întemeiată cererea pârâților formulată în sensul împărțirii și a cheltuielilor de decesul lui.
Prin decizia civilă nr. 68 din 17 iunie 2008 Tribunalului Ialomița, în baza art. 296 Cod de procedură civilă s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta, împotriva sentinței civile nr. 3013 din 21 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Slobozia, pe care a păstrat-o în tot; a obligat apelanta către intimata -na la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că motivul privind nulitatea hotărârii și a încheierii din data de 29 noiembrie 2006, pentru lipsa dispozitivului întocmit potrivit art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, este neîntemeiat, întrucât, la filele 211 - 213 dosar fond se află "minuta" întocmită de judecător, după deliberare, a încheierii dată în temeiul art. 6735- 6736Cod de procedură civilă, iar la filele 364 - 367 din dosarul de fond, cea a sentinței pronunțate.
Întrucât în considerentele încheierii din 29 noiembrie 2006 și ale sentinței pronunțate, instanța a enunțat argumentele pentru care a considerat neîntemeiată cererea reclamantei, prin care solicită constatarea nulității actului de partaj voluntar autentificat prin încheierea nr. 3499 din data de 18 august 2003, respingând motivele invocate și având în vedere că, urmare a celor reținute, a concluzionat că cererea reclamantei este întemeiată în parte, admițând-o ca atare, tribunalul a considerat că instanța s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost investită de către apelanta - reclamantă, astfel că și cel de-al doilea motiv de apel apare nefondat.
Nici critica vizând greșita aplicare a art. 6739Cod de procedură civilă nu este întemeiată, deoarece, prin partajarea terenului arabil în natură, între comoștenitori, instanța a asigurat respectarea art. 741Cod civil, ținând seama totodată, așa cum s-a reținut în cuprinsul raportului de expertiză, de acordul părților exprimat cu ocazia efectuării lucrării, privind formarea loturilor, care s-a baza pe modul cum a fost lucrat terenul până la împărțirea judiciară și pe opțiunea participanților la expertiză (apelanta a fost reprezentată de către apărătorul său), cât privește aranjarea pe parcele.
În ceea ce privește cuprinderea în masa partajabilă a contravalorii bunurilor mobile și a sumei de 11.700 lei actualizate, ca urmare a raportării donației făcute de către apelantei, tribunalul a considerat că întemeiat a procedat în acest mod prima instanță, întrucât, potrivit art. 738 și 751 Cod civil, bunurile trebuiau raportate, prin aducerea la succesiunea, întrucât donația de care a beneficiat apelanta nu a fost făcută cu scutire de raport, iar conform art. 772 - 773 Cod civil, în cazul în care se raportează mobilele, raportul nu se face în natură ci, prin reținerea în valoarea de împărțit, a contravalorii bunurilor, respectiv a sumelor de bani.
Cum din probele administrate în cauză, declarațiile martorilor audiați de pârâți, rezultă că într-adevăr, pârâții au suportat cheltuielile ocazionate de decesul lui, cuantumul acestora fiind determinat pe baza estimărilor făcute de cei audiați, tribunalul a apreciat neîntemeiate susținerile apelantei că în lipsa unor înscrisuri, nu se putea reține ca probat pasivul succesoral constând în respectivele cheltuieli, urmează a constata că și ultimul motiv de apel este nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În primul rând recurenta susține că sentința apelată este nulă întrucât la data de 29.11.2006, dată la care instanța de fond a pronunțat încheierea de admitere în principiu, conform art. 673 indice 5 și 6. pr. civ. nu a întocmit minuta prevăzută de art. 258. pr. civ.
Așadar, în prezenta cauză instanța de fond a pronunțat încheierea de admitere în principiu la data de 29.11.2006, scrisă de mână, fără să întocmească minuta acesteia, acesta fiind singurul înscris de la dosar, mai mult decât atât, prezenta încheiere de admitere în principiu nu este motivată, potrivit dispozițiilor legale. De altfel, în mod greșit a apreciat instanța de apel că la filele 211-213 se află minuta încheierii de admitere în principiu, când în realitate aceasta este chiar încheierea propriu - zisă și nu minuta acesteia, întrucât la dosarul cauzei nu se află opisată încheierea din 29.11.2006, comunicată de instanță odată cu sentința.
În al doilea rând, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere din cererea de chemare în judecată, respectiv asupra cererii prin care recurenta a solicitat să se constate nulitatea absolută a actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 3499/18.08.2003 de BNP.
Instanța de fond a omis să se pronunțe în dispozitiv asupra acestei cereri, fără a se menționa dacă se respinge sau se admite cererea prin care s-a solicitat constatarea nulității actului de partaj voluntar, făcând doar mențiune în cuprinsul sentinței, însă și aici punctul său de vedere este confuz.
Pe de altă parte, instanța de fond a omis să se pronunțe și asupra cererii prin care s-a solicitat includerea în masa succesorală a locului de veci situat în orașul S, cimitirul, parcela 307 și atribuirea dreptului de folosință reclamantei.
Această soluție a fost menținută de instanța de apel care a apreciat, în mod nelegal, că instanța de fond s-ar fi pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere.
Pe de altă parte, recurenta susține că, în mod nelegal prin decizia recurată nu s-a stabilit un termen de plată al sultei și, de asemenea nu s-a dispus reactualizarea sultei cu indicele de inflație.
Recurenta susține că actul de partaj voluntar este lovit de nulitate absolută întrucât obiectul acestui partaj nu este licit, în condițiile în care s-a partajat și corpul de clădire C2, construcție ce era proprietatea exclusivă a defunctei și nu făcea parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului său soț,.
Un alt motiv de nulitate vizează lipsa capacității de exercițiu a curatorului mamei sale, determinată de lipsa discernământului, având în vedere vârsta sa înaintată.
Un alt motiv de critică se referă la faptul că, în mod greșit, s-a dispus raportarea donației, deși era scutită de raport, și, chiar dacă s-ar fi impus acest lucru era necesar ca raportul donației să se facă prin aducerea bunurilor la masa succesorală și nu prin actualizarea sumei de bani la care acestea au fost evaluate prin actul de donație.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii sale de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este fondat, pentru următoarele considerente.
Nu poate fi primită critica recurentei referitoare la nulitatea sentinței cu motivarea că lipsește minuta întocmită la data pronunțării încheierii de admitere în principiu, întrucât în mod corect, a reținut instanța de apel că aceasta se află la filele 211-213 din dosarul de fond. Recurenta este într-o veritabilă eroare, întrucât ceea ce s-a întocmit și se află la filele indicate este minuta, iar ulterior, odată cu sentința a fost redactată și motivată încheierea de admitere în principiu, aspect ce nu atrage nulitatea sentinței.
Sunt însă întemeiate criticile recurentei referitoare la nepronunțarea asupra cererii sale vizând constatarea nulității absolute a actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 3499/2003, dispozitivul sentinței nefăcând nici o mențiune cu privire la modalitatea de soluționare a acestui capăt de cerere.
Astfel, din examinarea încheierii de admitere în principiu, rezultă că instanța a stabilit calitatea de moștenitori a părților, iar în privința compunerii masei succesorale cu privire la imobilul casă de locuit a apreciat că sunt incluse doar construcțiile C1 și C3 și terenul aferent în suprafață de 502,80 mp, în considerentele acesteia făcând discuție cu privire la faptul că nu se impune constatarea nulității contractului de partaj voluntar.
Ulterior, deși prin modul de soluționare în principiu se putea deduce că cererea de constatare a nulității contractului de partaj voluntar a fost rezervată hotărârii finale, prin sentință nu a mai fost analizată și nici soluționată, reluându-se doar în considerente constatarea că în masa succesorală se includ doar construcțiile C1 și C3 și terenul aferent de 502,80 mp.
Simpla mențiune din cuprinsul considerentelor încheierii de admite în principiu referitoare la respingerea acestei cereri nu acoperă cerințele legale referitoare la pronunțarea asupra tuturor capetelor de cerere, fiind necesar ca, în dispozitiv să se regăsească soluția instanței la toate capetele de cerere cu care a fost investită.
Este de asemenea întemeiată critica vizând nepronunțarea de către instanța de fond asupra cererii reclamantei de a se include în masa succesorală și a locului de veci situat în orașul S, cimitirul, parcela 307 și atribuirea dreptului de folosință reclamantei.
Considerând aceste motive de recurs ca întemeiate, care conduc la soluția trimiterii cauzei spre rejudecare, curtea constată că nu se impune cercetarea celorlalte motive de critică, urmând ca instanța investită cu rejudecarea cauzei să le aibă în vedere la soluționarea pe fond a litigiului.
Având în vedere dispozițiile art. 312. pr. civ. curtea va admite recursul, va modifica decizia recurată, în sensul că va admite apelul, va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond în condițiile art. 297 alin. 1. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta - reclamantă -, împotriva deciziei civile nr. 68 din 17 iunie 2008 Tribunalului Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- (în format vechi 790/2008), în contradictoriu cu intimații - pârâți și -.
Modifică decizia recurată, în sensul că:
Admite apelul formulat de apelanta - reclamantă -, împotriva sentinței civile nr. 3013 din 21 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
I
Red.
. /
2 ex./12.03.2009
I -;
Jud. S -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad