Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 337/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 337
Ședința publică din data de 10 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Gherghina Niculae
JUDECĂTORI: Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Violeta Stanciu C -
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, jud.B, împotriva deciziei civile nr. 24 din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în com., satul, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile: recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B, intimatul-reclamant
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin motivele de recurs, pârâta a solicitat aplicarea disp. art.242 alin.2 Cod pr.civilă iar prin serviciul registratură s-a depus din partea intimatului, notă de ședință în care arată că nu se poate prezenta datorită stării precare de sănătate, fiind de acord cu soluția ce urmează a se pronunța.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
Curtea:
Examinând recursul civil de față, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) să se declare deschisă succesiunea defuncților, decedată la data de 16.03.1969 și a lui decedat la 03.02.2000, ambii cu ultimul domiciliu în com., jud.B, să se constate calitatea de succesibili-acceptanți ai primei succesiuni a reclamantului în calitate de fiu și a lui în calitate de soț supraviețuitor și pentru a doua succesiune, a reclamantului în calitate de fiu și a lui în calitate de soție supraviețuitoare, să se stabilească cotele ce revin tuturor succesibililor, componența maselor succesorale și să se procedeze la evaluarea, lotizarea și atribuirea bunurilor.
-2-
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 3.02.2000 a încetat din viață, cu ultimul domiciliu în com., că acesta a avut o primă căsătorie cu, cunoscută și sub numele de, ce a încetat prin decesul acesteia intervenit la data de 16.03.1969. A precizat reclamantul că s-a născut din această căsătorie iar dezbaterea succesiunii mamei sale s-a realizat conform certificatului de moștenitor nr. 103/25.07.1970 emis de fostul notariat de Stat Județean B, din care rezultă că masa succesorală se compune din casă de locuit ce s-a construit în timpul căsătoriei pe suprafața de 800 mp, teren situat în V satului Bentu, comuna, iar cotele de succesiune erau de pentru, în calitate de soț supraviețuitor și pentru reclamant în calitate de fiu.
Ulterior, tatăl reclamantului s-a recăsătorit cu numita care a încetat din viață la data de 1.10.2006, iar din această a doua căsătorie nu au rezultat copii.
După decesul tatălui reclamantului s-a constatat că defunctului i se reconstituise dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 4,95 ha. teren conform titlului de proprietate nr. 58305/79/14.04.2005 eliberându-se astfel și un supliment de certificat de moștenitor cu nr. 62 din 25.06.2002.
Prin sentința civilă nr. 5762/28.10.2008 pronunțată de Judecătoria Buzăus -a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a constatat vacantă succesiunea rămasă de pe urma defunctei și s-a constatat existența stării de indiviziune între reclamant, cu o cotă de și pârât cu o cotă de asupra următoarei mase succesorale: cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit, situat în com., sat Bentu construcție din paiantă, învelită cu țiglă, cota de 1/1 din dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 48300 mp. teren, din care 45600 mp. teren extravilan și 2700 mp teren intravilan, suprafață situată pe teritoriul satului Bentu, comuna reconstituită prin titlul de proprietate nr. 58305/79/14.04.2005.
S-a constatat dreptul de proprietate al reclamantului asupra cotei de 3/8 din imobilul casă de locuit, situat în com., sat Bentu, construcție din paiantă învelită cu țiglă, potrivit certificatului de moștenitor nr. 103/25.04.1970.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune existentă între părți prin omologarea variantei a II-a cuprinsă în raportul de expertiză, specialitatea topografie cadastru întocmit de expert și a variantei unice din raportul de expertiză specialitatea construcții întocmit de expert ce face parte integrantă din prezenta sentință, după cum urmează:
S-a atribuit reclamantului în deplină proprietate întreaga masă de bunuri aflată în indiviziune compusă din 48300 din care 45600 mp. teren extravilan și 2700 mp. teren intravilan situate în satul Bentu, comuna, reconstituită prin titlul de proprietate nr. 58305/79/14.04.2005 și imobil casă de locuit situat în com., sat Bentu construcție din paiantă învelită cu țiglă.
A fost obligat reclamantul să plătească sultă pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor în cuantum de 1864 lei, după rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 337 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
-3-
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței că în speță sunt întrunite condițiile art.728 Cod Civil, art.741 cod civil iar la atribuire s-a avut în vedere opțiunea părților precum și dispoz.art.6793Cod proc.civ.
S-a reținut că după întocmirea rapoartelor de expertiză, la data de 21.10.2008 reclamantul și-a micșorat câtimea obiectului cererii solicitând excluderea din masa de împărțit a suprafeței de 1200 mp. situată în 26 întrucât aceasta a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2448/25.06.2002 depus în copie xerox la dosar, contract încheiat între și în calitate de vânzători și în calitate de cumpărător, având în vedere că această vânzare a avut loc înainte de deschiderea succesiunii de pe urma defunctei instanța a constata că terenul respectiv nu face parte din masa succesorală, urmând a fi înlăturat, iar valoarea acestuia să fie scăzută din suma rezultată ca urmare a evaluării făcută prin expertiză.
Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice B în numele Statului Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor în baza mandatului general nr. 46397/17.04.2008, criticând-o pentru nelegalitate și netemenicie și susținând în esență că în mod greșit instanța de fond a reținut că sulta cuvenită Statului Român este în cuantum de 1864 lei deși conform expertizei tehnice efectuată în cauză de expert, valoarea totală de circulație a terenurilor în suprafață de 49500 mp. cuprinse în titlul de proprietate nr- este de 5927 lei. suprafața de teren de 1200 mp. situat în 26 ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2448/25.06.2002 în valoare de 120 lei, rezultă că valoarea totală a terenului aflat în indiviziune este de 5807 lei.
Aplicând cota de la valoarea terenului de 5807 lei s-a susținut că rezultă o sultă cuvenită statului român în cuantum de 1542 lei iar nu de 1362 lei cum a stabilit în mod eronat instanța de fond.
La aceasta se adaugă suma de 502 lei reprezentând cota de din 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și obligarea reclamantului să plătească sultă statului român în sumă de 1954 lei.
La primul termen de judecată respectiv, 26.01.2009 instanța a calificat calea de atac a sentinței ca fiind apel, având în vedere că obiectul acțiunii formulată de reclamant îl constituie ieșirea din indiviziune întemeiată de disp.art. 728 Cod Civil.
Tribunalul Buzău, prin decizia civilă nr.24/26.01.2009 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul-apelant Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor B, reținându-se că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probatoriilor administrate, reținând corect componența masei succesorale, cotele ce se cuvin părților precum și valoarea bunurilor de împărțit stabilită conform expertizei tehnice întocmită în cauză de expert în specialitatea construcții și de expert în specialitatea geodezie-topografie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, invocând motivul de nelegalitate prev. de art.304 cpt.9 Cod pr.civilă, susținând că în mod greșit fost respins apelul dat fiind că instanța de fond nu a
-4-
reținut corect valoarea bunurilor de împărțit și implicit valoarea sultei pe care o datorează reclamantul către statul român.
Recurentul susține că are dreptul la sultă în cuantum de 1954 lei și nu de 1864 lei așa cum în mod greșit a dispus instanța de fond, sumă pentru care de altfel și reclamantul a pus concluzii în ședința publică din 28.10.2008.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, decizia criticată prin recursul formulat, constată că este afectată legalitatea acesteia, recursul fiind fondat și urmează a fi admis deoarece:
Prin încheierea interlocutorie din 10.06.2008, Judecătoria Buzăua admis în parte în principiu acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Statul român, a constatat vacantă succesiunea rămasă de pe urma defunctei, a constatat existența stării de indiviziune între reclamant cu o cotă de și pârât cu o cotă de asupra masei succesorale compusă din: cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit situat în com., sat Bentu, jud.B, construcție din paiantă, învelită cu țiglă, cota de 1/1 din dreptul de proprietate asupra suprafeței total de 49500 mp. reconstituită prin titlul de proprietate nr.58305/79/14.04.2005.
S-a constatat dreptul de proprietate al reclamantului asupra cotei de 3/8 din imobilul casă de locuit situat în com. sat Bentu, jud.B, construcție din paiantă, învelită cu țiglă, potrivit certificatului de moștenitor nr.103/25.04.1970 eliberat de Notariatul de Stat Județean
Ulterior, pentru termenul din 21.10.2008, reclamantul a depus la dosar o precizare la acțiune în sensul că solicită excluderea din masa partajabilă a suprafeței de 1200 mp. ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2448/25.06.2002 pe care l-a anexat în copie.
Instanța de fond prin sentința civilă nr.5762/28.10.2008 a constatat existența stării de indiviziune între reclamant, cu o cotă de și pârât, cu o cotă de asupra următoarei mase de bunuri: cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit din com., sat Bentu, jud.B, construcție din paiantă, învelită cu țiglă, cota de 1/1 din dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 48300 mp. teren, reconstituită prin titlul de proprietate nr.58305/79/14.04.2005, a constatat dreptul de proprietate al reclamantului asupra cotei de 3/8 din imobilul casă de locuit situat în com. sat Bentu, jud.B, construcție din paiantă, învelită cu țiglă, potrivit certificatului de moștenitor nr.103/25.04.1970 eliberat de Notariatul de Stat Județean B și a dispus sistarea stării de indiviziune existente între părți prin atribuirea reclamantului a întreagii mase succesorale, cu obligarea acestuia să plătească sultă pârâtului în cuantum de 1864 lei.
Cuantumul sultei a fost stabilit greșit de instanța de fond întrucât conform expertizei tehnice întocmită de expert, valoarea totală de circulație a terenurilor în suprafață de 49500 mp. este de 5927 lei.
suprafața de teren de 1200 mp. teren arabil extravilan, situat în 26 ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2448/25.06.2002, în valoare de 120 lei, rezultă că valoarea totală a terenului aflat în indiviziune, în suprafață de 48300 mp. este de 5807 lei.
Aplicând cota de dobândită de statul român ca urmare a constatării succesiunii vacante a defunctei, la valoarea totală terenului de 5807 lei, rezultă că sulta cuvenită statului român pentru teren este de 1452 lei.
-5-
La această sumă se adaugă suma de 502 lei reprezentând cota de din cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert.
În total, statul român are dreptul la sultă în cuantum de 1954 lei, sumă pentru plata cărei a fost de acord și reclamantul prin concluziile orale din ședința publică din 28.10.2008.
Reținându-se că în cauză este incident motivul de nelegalitate prev. de art.304 pct.9 cod pr.civilă, urmează ca în baza disp. art.312 alin.1 Cod pr.civilă să fie admis recursul, modificată în tot decizia, admis apelul pârâtului, schimbată în parte sentința în sensul obligării reclamantului la plata sultei de 1954 lei către statul român.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, jud.B, împotriva deciziei civile nr. 24 din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în com., sat, jud.B și în consecință:
Modifică în tot sus-menționata decizie în sensul că admite apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Schimbă în parte sentința civilă nr.5762 din 28.10.2008 pronunțată de Judecătoria Buzău și obligă reclamantul să plătească pârâtului Statul Român sulta în sumă de 1954 lei.
Menține restul dispozițiunilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Violeta Stanciu
- - C - - -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
red. NG/tehnored.VM
2 ex./16.04.2009
f- Judecătoria Buzău
a- Tribunalul Buzău
,
Președinte:Gherghina NiculaeJudecători:Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Violeta Stanciu