Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 351/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 351
Ședința publică din data de 26.02.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Vălan Aglaia
JUDECĂTOR 2: Median Anca
JUDECĂTOR 3: Cosma Viorica
GREFIER - - -
Pe rol, pronunțarea asupra recursului formulat de recurentele reclamante și S împotriva deciziei civile nr. 1606/ 28.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți ADMINISTRAȚIA ELOR PUBLICE SECTOR 6 B și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI ELOR, având ca obiect"succesiune".
Dezbaterile pe fondul cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 12.02.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, a amânat succesiv pronunțarea la data de 19.02.2010 și apoi, la data de 26.02.2010, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B la data de 15.02.2008, sub nr. -/2008, reclamantele și S au chemat în judecată pe pârâții Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Administrația Finanțelor Publice Sector 6 B, solicitând instanței să dispună repunerea lor în termenul de acceptare a succesiunii defunctei, să se constate deschisă succesiunea de pe urma acesteia, fiind decedată la data de 17.08.1998, să se constate compunerea masei succesorale rămase, să se constate că reclamantele sunt verișoare primare ale defunctei și unice moștenitoare ale acesteia, să se constate nul certificatul de vacanță succesorală privind succesiunea, prin care Statul Român a devenit unic moștenitor, să oblige pârâtele la restituirea tuturor bunurilor mobile și imobile ce alcătuiesc masa succesorală, iar dacă este imposibilă restituirea, obligarea la plata contravalorii acestora, și la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 23.04.2008, reclamantele au depus cerere precizatoare prin care au solicitat să se constate compunerea masei succesorale rămase de pe urma defunctei, în aceasta fiind inclus bunul imobil, situat în B,-, -. 1,. 5,. 44, sector 6.
Prinsentința civilă nr. 4503/30.06.2008, pronunțată în cauză, Judecătoria Sectorului 6 Baa dmis excepțiile prescripției dreptului de opțiune succesorală și a lipsei calității procesuale active în ce privește pe reclamante; a respins ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de prescripție și a respins cererea formulată de reclamantele și S, împotriva pârâților Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Administrația Finanțelor Publice Sector 6.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit art. 686 Cod civil: "nimeni nu este obligat a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine", dispoziție legală ce conferă succesibilului dreptul de a alege între consolidarea titlului de moștenitor prin acceptarea moștenirii și desființarea acestui titlu prin renunțarea la moștenire, în termenul de 6 luni de zile de la data deschiderii acesteia (dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii, conform art. 700 alin. 1 Cod civil, acesta având natura unui termen de prescripție. Prin natura și durata sa, termenul de exercitare a dreptului de opțiune succesorală este reglementat pentru ca soarta juridică a moștenirii să nu rămână mult timp incertă, începutul curgerii sale fiind stabilit la momentul obiectiv al decesului defunctului, moment având semnificația juridică a deschiderii succesiunii acestuia (art. 700 alin. 1 Cod civil).
Astfel, ceea ce interesează din punctul de vedere al începutului termenului de prescripție și dreptului de opțiune este data decesului, indiferent de data la care succesibilul a aflat despre decesul defunctului, neexercitarea dreptului până la împlinirea acestui termen, având ca efect stingerea sa și o dată cu aceasta se stinge cu efect retroactiv și titlul de moștenitor la succesibilului, devenind străin de succesiune.
Instituția repunerii în termenul de prescripție, reglementată de art. 19 din Decretul nr. 167/1958, pune la dispoziția succesibilului, care din cauze temeinic justificate nu a exercitat în termenul prevăzut de art. 700 alin. 1 cod civil dreptul de opțiune succesorală, un nou termen de șase luni în vederea acceptării succesiunii, consecința admiterii cererii sale având acest obiect.
Repunerea în termenul de prescripție se poate face de către instanță dacă se constată temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit și cu condiția să fi cerut repunerea în termen de în decurs de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție.
noțiunii de cauze temeinic justificate, conform doctrinei și practicii judiciare, se circumscrie noțiunii de caz fortuit, referindu-se la existența unor împrejurări care nu pot fi imputate titularului dreptului de opțiune, care nu întrunesc nici caracterele forței majore.
Astfel, în privința descoperirii legăturii de rudenie cu defunctul, ulterior expirării termenului de opțiune succesorală, se aplică regulile repunerii în termen, instanța urmând să aprecieze dacă "necunoașterea" este temeinic justificată.
Din probele administrate în cauză nu rezultă caracterul temeinic justificat al necunoașterii legăturii de rudenie dintre reclamante și defuncta, decedată la data de 17.08.1998, nefiind astfel dovedită împrejurarea care prin ipoteză ar justifica admiterea cererii de repunere în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală.
Din depozițiile martorilor audiați, rezultând numai necunoașterea datei decesului și a legăturii de rudenie, fără a se dovedi că aceste împrejurări nu sunt imputabile reclamantelor, în condițiile în care un termen unic de prescripție curge de la data deschiderii succesiunii față de toți succesibilii, indiferent dacă vocația acestora la moștenire este concretă sau generală, ori de modalitatea în care ajung la moștenire.
Instanța a apreciat că în cauză se identifică situația în care membrii unei familii nu au păstrat legătura unii cu ceilalți, deși durata vieții defunctei s-a suprapus în mare măsură cu aceea a reclamantelor și a tatălui acestora, decedat la 15.12.1997, cu care s-a aflat în gradul III de rudenie, iar actele de stare civilă care să probeze rudenia au existat în tot acest timp, fără ca accesul la acestea să fie îngrădit, existând posibilitatea certă de a cunoaște existența fiecăreia dintre ele, relația de rudenie și de a păstra o legătură specifică acestui tip de relație.
În speță, necunoașterea legăturii de rudenie este imputabilă reclamantelor și nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 19 din Decretul lege nr. 167/1958, care condiționează repunerea în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală de existența unor cauze temeinic justificate care să fi împiedicat reclamantele să exercite în termenul prevăzut de lege dreptul de opțiune succesorală, care exclude culpa acestora.
Mai mult, repunerea în termen, respectiv cauza identificată de jurisprudență a necunoașterii legăturii de rudenie, având în vedere caracterul expres și de strictă interpretarea a instituției repunerii în termenul de prescripție, va fi apreciată în mod restrictiv, domeniul său excluzând forța majoră și culpa. Apreciind astfel, le este imputabilă reclamantelor necunoașterea legăturii de rudenie cu defuncta, dat fiind în grad apropiat de rudenie, precum și existența actelor de stare civilă care să o probeze, la care accesul acestora nu a fost îngrădit de-a lungul vieții acesteia, cât și ulterior decesului. Drept consecință, instanța a respins ca neîntemeiată, cererea de repunere în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală.
Demersurile în vederea identificării legăturii de rudenie, efectuate de către reclamante ulterior decesului defunctei, la un moment aleatoriu ales, în lipsa oricăror alte diligente depuse până în acest moment, în acest sens, nu justifică prin natura lor repunerea în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, cât timp nu se dovedesc caracterul temeinic justificat al cauzelor ce le-au împiedicat să afle existența rudeniei cu defuncta, fiindu-le imputabil faptul că nu au cunoscut și păstrat legătura cu membrii familiei.
Dreptul la moștenire legală, precum cel pretins de către reclamante, a fost recunoscut de Codul civil, în favoarea membrilor unei familii, fiind astfel fundamentat pe legătura de familie cu defunctul a persoanelor cărora li s-a recunoscut vocația succesorală legală.
Limitarea chemării la succesiune a rudelor pe linie colaterală, precum în speță, instituită de dispozițiile art. 676 Cod civil, la gradul IV de rudenie inclusiv, a fost justificată tocmai de faptul că legăturile de rudenie prea îndepărtate nu ar mai avea acoperire în sentimente reale de afecțiune reciprocă dintre aceste rude și defunct. În speță, între reclamante și defuncta, relațiile specifice de familie au lipsit de-a lungul timpului, iar această împrejurare le este imputabilă, neputând să fie invocate tocmai cu scopul de a obține recunoașterea dreptului de a culege succesiunea pretinsă, cu atât mai mult cu cât, nici nu există acoperire în sentimente reale de afecțiune reciprocă dintre aceste rude și defunctă.
În aceste condiții, întrucât până la împlinirea termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, reclamantele nu au făcut dovada faptului că au acceptat succesiunea defunctei, efectuând acte materiale din care să rezulte indirect, dar neîndoielnic intenția de acceptare a succesiunii și nici acte juridice autentice, ori sub semnătură privată având acest efect, cu consecința neexercitării dreptului de opțiune succesorală în termenul de 6 luni de la data deschiderii succesiunii de către succesibil, potrivit regulilor aplicabile prescripției extinctive, în puterea legii, se stinge dreptul de a accepta moștenirea, astfel că instanța a admis excepția de prescripție a dreptului de opțiune succesorală a reclamantelor, invocată de către pârâtul Statul român prin Ministrul Finanțelor.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantele și S, solicitând admiterea apelului, să se constatate întemeiată cererea de repunere în termenul de opțiune succesorală, să fie respinsă excepția prescripției dreptului de opțiune succesorala si excepția lipsei calității procesuale active, să fie desființată sentința instanței de fond, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanța de fond a pronunțat o soluție greșită în cauză.
S-a precizat că apelul vizează exclusiv aspectul respingerii cererii de repunere în termenul de acceptare a succesiunii întemeiată pe prevederile art. 13 si 19 din Decretul nr. 167/1958, raportat la prevederile art. 700 alin. 2 Cod civil, toate celelalte capete de cerere din cererea introductivă de instanță depinzând întru-totul de soluționarea acestei cereri.
Prindecizia civilă nr.1606 din 28.11.2008, Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de către apelantele reclamante și S.
Pentru a decide în acest fel, tribunalul constatat că, atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin motivele de apel, reclamantele au arătat că pot fi repuse în termenul de opțiune succesorală dată fiind lipsa culpei lor în a lua la cunoștință de intervenirea decesului numitei, de faptul că erau cu aceasta într-o legătură de rudenie în baza căreia se năștea dreptul de aos uccede.
Reclamatele-apelante au susținut că din probele dosarului rezultă cu evidență faptul ca nu le aparține culpa în ce privește cunoașterea legăturii de rudenie și datei decesului defunctei, instanța făcând o greșita apreciere a probelor pe acest aspect.
În cauză, nu s-a făcut dovada că reclamantele-apelante au fost împiedicate printr-o împrejurare mai presus voința lor în a cunoaște existența legăturii de rudenie cu defuncta.
Cum din nicio probă a dosarului nu s-a putut reține vreo împrejurare
neimputabilă reclamantelor în a lua cunoștință de decesul numitei, instanța de fond în mod corect a respins cererea acestora de repunere în termenul de opțiune succesorală, făcând o corectă aplicare a normelor legale incidente. Drept consecință, tribunalul a respins apelul ca fiind nefondat.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs recurentele-reclamante și S, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, recurentele-reclamante au arătat, după expunerea istoricului cauzei, că prin hotărârea dată instanța de apel a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
În apel, reclamantele au solicitat completarea probatoriului cu reaudierea martorilor, având în vedere că instanța de fond a respins acțiunea, considerând că acestea nu au putut dovedi lipsa culpei lor, însă, instanța de apel a respins proba ca fiind neutilă cauzei, reținând că nicio probă a dosarului nu dovedește împrejurarea neimputabilă acestora.
Recurentele arată că, instanța a încălcat obligația, prevăzută de art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, care consacră principiul aflării adevărului, în virtutea căruia, judecătorii pot ordona administrarea unor probe chiar din oficiu și de a administra orice probă utilă aflării adevărului.
Deși, a respins proba cu reaudierea martorilor, pe aspectul lipsei culpei, instanța a respins apelul tocmai pe motiv că recurentele nu au dovedit că necunoașterea decesului nu le este imputabilă. Or, proba propusă era de natură a dezlega cauza, prin dovedirea lipsei culpei lor.
Cum o astfel de conduită reprezintă o încălcare a formelor de procedură sancționată cu nulitatea absolută, recurentele solicită casarea cu trimitere spre rejudecare în apel pentru administrarea de probe.
Descoperirea relației de rudenie, constituie prin ea însăși temei de repunere în termen.
Conform art. 700 Cod civil, dreptul de opțiune succesorală poate fi prelungit, în caz de forță majoră, cu cel mult șase luni.
Odată cu intrarea în vigoare a Decretului nr. 167/1958, s-a hotărât că art. 700 alin. 2 Cod civil, trebuie considerat abrogat tacit și înlocuit prin prevederile art. 13 și 19 din același decret. Conform acestor din urmă prevederi legale, repunerea în termenul de acceptare a succesiunii poate fi dispusă de către instanță, ori de cate ori constată că există orice împiedicare temeinic justificată și neimputabilă succesibilului.
Orice caz de împiedicare, temeinic justificat și neimputabil celui ce solicită repunerea în termen, îndreptățește la repunerea în termenul de acceptare a succesiunii.
Nici instanța de apel nu stabilește nici un fel de culpă în sarcina recurentelor, iar atunci când legea nu prevede nici o sancțiune, nu există culpă. În lipsa culpei exista caz fortuit. Cu toate acestea, instanța a reținut că, deși neimputabil moștenitorilor, comportamentul recurentelor conduce la inexistenta unei cauze temeinic justificate.
Acolo unde încetează culpa începe cazul fortuit, iar acolo unde încetează cazul fortuit începe forța majoră. Doctrina de specialitate a deosebit două categorii înlăuntrul instituției cazului fortuit: aceea de caz fortuit lato sensu și de caz fortuit stricto sensu.
În cauza de față, având în vedere textul de lege în discuție, este necesar a se dovedi cazul fortuit lato sensu - legiuitorul prin sintagma "cauze temeinic justificate" înțelegând orice fel de cauze.
Necunoașterea, reprezintă un fapt civil, care odată dovedit în fața instanței, îndreptățește partea la repunerea în termen. Necunoașterea relației de rudenie, anterior descoperirii sale, reprezintă un impediment obiectiv, caz fortuit, la acceptarea succesiunii, fiindcă împiedică acceptarea unei succesiuni. Nimeni nu poate accepta o succesiune, de a cărei existență nu are cunoștință.
Or, în condițiile în care necunoașterea vizează relația de rudenie, (temei al dreptului de moștenire legală) este evident că aceasta se răsfrânge inevitabil asupra succesiunii și a dreptului de a accepta succesiunea.
Necunoașterea unei situații de fapt, a existentei unei rude, nu poate avea la origine cauze temeinic justificate sau cauze nejustificate, fiind un simplu fapt, care odată demonstrat produce efecte juridice.
Recurentele arată că, hotărârea recurată este rezultatul greșitei interpretări și aplicări a legii, întrucât instanța de apel, ca și cea de fond, a instituit o prezumție de culpă fără a administra minimum de probe în dovedirea ei. Totodată, instanța a invocat vinovăția în afara apărărilor făcute de pârât prin întâmpinare, apreciind că reclamantele sunt culpabile de necunoașterea relației de rudenie cu defuncta.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Curtea a constatat că nu este fondat.
Referitor la prima critică întemeiată pe art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă - prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă - față de faptul că instanța de apel a respins proba privind reaudierea martorilor ca fiind neutilă cauzei, Curtea apreciază că este nefondată.
În acest sens, constată că instanța de apel nu avea obligația, ci posibilitatea de a dispune administrarea unei probe în cauză, conformitate cu dispozițiile art. 295 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nu poate fi interpretată și reținută ca o omisiune în exercitarea rolului activ de către instanță, respingerea unei cereri de reaudiere, în apel, a martorilor audiați la instanța de fond pe aspectul lipsei culpei recurentelor reclamante, rolul activ al instanței presupunând doar aflarea adevărului judiciar, instanța de judecată fiind singura îndreptățită la o astfel de apreciere, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei.
Celelalte motive de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă sunt nefondate, în raport de situația de fapt stabilită de instanțele anterioare în această cauză.
Astfel, decesul numitei a intervenit la data de 17.08.1998, dezbaterea succesiunii acesteia a fost solicitată de către Consiliul Local Sector 6 B la data de 25.10.2002, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamante la data de 15.02.2008.
În privința descoperirii legăturii de rudenie a recurentelor reclamante cu defuncta, ulterior expirării termenului de opțiune succesorală, se aplică regulile repunerii în termen, instanța de apel apreciind în mod corect, în acest sens, că recurentele reclamante nu au fost împiedicate printr-o împrejurare mai presus de voința lor în a cunoaște existența legăturii de rudenie cu defuncta, nefiind dovedite aspecte pertinente, obiective, de natură a le fi împiedicat în a cunoaște rudele acestora.
În consecință, neputându-se reține împrejurări neimputabile recurentelor reclamante în a lua cunoștință de decesul numitei, în mod corect instanțele anterioare au respins cererea acestora de repunere în termenul de opțiune succesorală, făcându-se astfel o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciind că nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate, în raport de dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentele reclamante și S împotriva deciziei civile nr. 1606 din 28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți Administrația Finanțelor Publice Sector 6 B și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored. PS/MȘ - 2 ex.
Data: 23.04.2010
Jud. apel:
Jud. fond:
Președinte:Vălan AglaiaJudecători:Vălan Aglaia, Median Anca, Cosma Viorica
