Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 387/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 387
Ședința publică din data de: 02.10.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Carmen Georgeta Negrilă
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 79R/13.02.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și și intimații - pârâți, Primăria Municipiului Ri de Vede și Prefectura Județului
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul - reclamant, personal și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială nr. 26/01.06.2008, aflată la fila nr. 39 din dosar și intimata - pârâtă, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială nr. -/2008, aflată la fila nr. 40 din dosar, lipsind intimații - reclamanți și și intimații - pârâți, Primăria Municipiului Ri de Vede și Prefectura Județului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la termenul anterior s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru a da posibilitatea recurentului - reclamant să își angajeze un alt apărător.
Reprezentantul intimatei - pârâte învederează că recurentul - reclamant a renunțat în ședință publică de la termenul de judecată anterior la serviciile domnului avocat. Față de împrejurarea că la acest termen de judecată recurentul - reclamant se prezintă asistat de același avocat, solicită instanței să aplice sancțiunea ce i-a fost pusă în vedere recurentului - reclamant la termenul anterior pentru situația în care nu va valorifica termenul acordat pentru scopul pentru care s-a dispus amânarea judecării cauzei.
La interpelarea Curții, reprezentantul recurentului - reclamant, cu privire la împrejurarea că împuternicire avocațială aflată la dosar poartă data de 01.06.2008, iar recurentul - reclamant a renunțat la serviciile sale la termenul de judecată din data de 11.09.2008, arată că nu are cunoștință despre acest lucru, renunțarea fiind o chestiune care ține de o reziliere contractuală, neputând fi formulată verbal în fața instanței.
Reprezentantul intimatei - pârâte învederează că partea adversă s-a prezentat personal și renunțat în mod expres la serviciile avocatului său, arătând că dorește să își angajeze un alt apărător. Apreciază că renunțarea ca și mandatul dat unui avocat este expres consemnată prin susținerile formulate în fața instanței de judecată. Față de cele precizate, apreciază că domnul avocat, la acest moment, nu are mandat din partea recurentului - reclamant.
Recurentul - reclamant învederează că nu a renunțat la serviciile domnului avocat, după care părăsește sala de ședință.
Curtea, deliberând, constată că la acest termen se prezintă recurentul - reclamant, asistat de același apărător a cărui absență la termenul de judecată anterior a prilejuit părții posibilitatea de a solicita amânarea judecării cauzei. Cererea de amânare a judecării cauzei formulată la acel termen de judecată a fost respinsă în considerarea lipsei oricărei dovezi în susținerea acesteia.
Potrivit dispozițiilor încheierii de ședință anterioare, Curtea i-a pus în vedere recurentului - reclamant, ce a fost prezent personal, că atitudinea acestuia poate fi interpretată ca un abuz de drept în ipoteza în care, deși a declarat în ședință publică că renunță la serviciile apărătorului ales, solicitând în acest fel amânarea judecării cauzei și acordarea unui nou termen de judecată pentru a-și angaja un alt apărător, această obligație asumată în fața instanței nu va fi dusă la îndeplinire.
În raport de poziția adăugată la acest termen de judecată, este evident că acea renunțare făcută de către recurentul - reclamant la termenul de judecată anterior a fost retractată de către acesta, iar renunțarea la serviciile avocatului ales nu a fost adusă la cunoștința apărătorului la al cărui mandat s-a renunțat, situație în care la acest termen de judecată este prezent același apărător, considerat a reprezenta legal partea în baza art. 72 Cod procedură civilă.
În aceste condiții Curtea, apreciind că atitudinea procesuală a recurentului - reclamant tinzând la amânarea nejustificată a cauzei a prilejuit un asemenea efect, va dispune amendarea recurentului - reclamant cu suma de 100 lei, în baza art. 1081alin. 1, pct. 1 lit. a) Cod procedură civilă.
Reprezentantul recurentului - reclamant învederează că partea pe care o reprezintă insistă să depună la dosar o adresă emisă de către Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv răspunsul acestei instituții la un memoriu adresat de către clientul său. Precizează că acest memoriu cuprinde nemulțumirile părții cu privire la dosarele pe care le are pe rolul instanțelor de judecată.
Curtea, deliberând, față de insistențele recurentului - reclamant, primește la dosar copia adresei despre care a făcut vorbire reprezentantul recurentului - reclamant.
Se procedează la comunicarea a unui exemplar al înscrisului depus la dosar de către recurentul - reclamat, prin avocat, către reprezentantul intimatei - pârâte.
Reprezentantul recurentului - reclamant solicită atașarea dosarului nr. 853/2002 al Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă, în situația în care acesta nu se află atașat la dosarul cauzei.
Reprezentantul intimatei - pârâtă învederează că dosarul nr. 853/2002 al Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă are un alt obiect față de prezenta pricină.
Reprezentantul recurentului - reclamant precizează că dosarul despre care a făcut vorbire conține o serie de acte care au legătură cu aspecte ce țin de masa de bunuri. Subliniază că este vorba despre autoritate de lucru judeca, existând o hotărâre pronunțată de către Judecătoria Roșiori d Vede, menținută de decizia Tribunalului Teleorman.
Curtea pune în discuția părților admisibilitatea cererii de recurs formulată de către recurentul - reclamant, în raport de dispozițiile art. 2821Cod procedură civilă, urmând ca după soluționarea acestei excepții să se pășească la judecarea recursului, așa încât părțile urmează să pună concluzii exclusiv asupra motivului de recurs întemeiat pe dispoziții art. 304 pct. 9 ș pentru care Curtea stabilește încadrarea ca fiind art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă.
Chestiunea prealabilă a unei asemenea analize ține de acele dovezi, care să se regăsească în dosar, prin care să se poată stabili valoarea bunului asupra căruia poartă litigiul.
Reprezentantul recurentului - reclamant apreciază că partea pe care o reprezintă este îndreptățită a promova calea de atac a recursului, întrucât Tribunalul a greșit atunci când a încadrat cererea ca fiind recurs, chiar dacă partea a formulat-o astfel.
Totodată, arată că la dosar nu există documente privind valoarea bunurilor și în raport de care să se stabilească competența și respectiv calea de atac.
Apreciază că valoarea trebuie stabilită sau măcar precizată și subliniază că instanța de fond nu a dispus evaluarea bunului.
De asemenea, precizează că singurul în măsură să evalueze bunurile este recurentul - reclamant, personal, iar Tribunalul Teleormana greșit atunci când cerut părerea apărătorilor, în condițiile în care nicio parte nu era prezentă personal.
Față de cele învederate, subliniază că Tribunalul Teleorman este cel care a greșit și apreciază că partea pe care o reprezintă este îndreptățită să promoveze cale de atac a recursului.
Reprezentantul intimatei - pârâtă învederează că a fost pusă în discuție calificarea căii de atac, recurentul - reclamant intitulându-și calea de atac ca fiind recurs, precizând valoarea bunurilor ca fiind mai mică de un miliar de lei, astfel cum a fost consemnat.
Totodată, apreciază că prezenta cale de atac este inadmisibilă întrucât este vorba despre un recurs declarat împotriva unei decizii pronunțate tot într-un recurs.
Reprezentantul recurentului - reclamant învederează că într-adevăr nu se poate declara recurs împotriva unei decizii pronunțate în recurs, dar nu avocatul este cel care trebuie să fie interpelat cu privire la evaluarea bunurilor, singurul în măsură să facă această evaluare fiind recurentul - reclamant personal.
Reprezentantul intimatei - pârâtă învederează că la termenul de judecată respectiv au fost prezenți atât partea, cât și apărătorul său, iar domnul avocat nu a arătat că dorește să-și întrebe clientul cu privire la evaluarea bunurilor.
Curtea reține cauza în vederea pronunțării asupra excepție inadmisibilității recursului promovat de către recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 79R/13.02.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și și intimații - pârâți, Primăria Municipiului Ri de Vede și Prefectura Județului
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ri de Vede la data de 2.07.2001, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții, prin moștenitor, Primăria Ri de Vede și Prefectura Județului T, solicitând anularea deciziei nr. 404 din 11.10.1991 a Prefecturii Județului T, prin care a fost constituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 407 mp în Ri de Vede,-, pentru; anularea autorizației de înstrăinare nr. 5 din 22.03.1986 prin care numita a înstrăinat bunuri imobiliare situate în Ri de Vede,- și partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctului, autor al părților.
Prin încheierea din 2 iulie 2001, instanța de fond a dispus disjungerea cauzei privind partajarea bunurilor de cererea având ca obiect anulare acte, pentru care s-a format dosar separat.
Cauza având ca obiect partajul a fost suspendată pe durata soluționării cauzei disjunse, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 269/2007 de către Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă în care, admițându-se recursul, s-au respins cererile în anularea actelor pe temeiul excepției autorității de lucru judecat.
Prin sentința civilă nr. 1231/26.09.2007, Judecătoria Ri de Vede a admis și în prezenta cauză excepția autorității de lucru judecat, invocată pârâta și a respins cererea de chemare în judecată, pe acest temei, reținând că între părți au existat numeroase litigii în care s-au pronunțat instanțe judecătorești în legătură cu obiectul cauzei.
S-a reținut astfel că potrivit sentinței civile nr. 3334/22.12.1983 a Judecătoriei Ri de Vede, pronunțată în dosarul nr. 3260/1983, reclamanta a chemat în judecată pe, soția fratelui ei, pentru evacuare. În aceeași hotărâre s-a reținut că la 12.10.1983, și au formulat cerere reconvențională, solicitând partajarea averii succesorale rămase de pe urma defuncților, decedat în anul 1947 și, decedată în anul 1958. În cauza respectivă, a reținut instanța de fond, au fost puse în discuție bunurile ce compuneau masa succesorală și calitatea de moștenitori. Prin sentința civilă anterior menționată, instanța s-a pronunțat în mod expres pe cererea reconvențională având ca obiect partajul succesoral, cu motivarea că a rămas fără obiect.
În raport de această sentință, prima instanță a reținut existența autorității de lucru judecat, ca excepție pe temeiul căreia a fost respinsă acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, considerând-o nelegală și netemeinică, pe temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
de atac a fost înregistrată la Tribunalul Teleorman ca fiind apel.
Prin încheierea din 6.02.2008, Tribunalul a pus în discuția părților calificarea căii de atac și în raport de concluziile părților, reprezentate prin avocat la acel termen, a stabilit că aceasta este recursul.
Prin decizia civilă nr. 79 R din 13.02.2008, Tribunalul, urmare analizării criticilor aduse sentinței prin recursul declarat în cauză, a dispus admiterea căii de atac, casarea în parte a sentinței, în sensul admiterii excepției autorității de lucru judecat invocată de pârâta numai cu privire la bunurile care au făcut obiectul procesului de partaj succesoral soluționat prin sentința civilă nr. 3334/22.12.1983 a Judecătoriei Ri de Vede, în dosarul civil nr. 3260/1983 și trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe cu privire la celelalte bunuri, reținând în esență că o mare parte din bunurile succesorale menționate în cererea de chemare în judecată în cadrul dosarului de față nu au făcut obiectul cererii reconvenționale soluționate prin sentința civilă reținută cu autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâtul criticând-o ca nefiind legală în raport de dispozițiile art. 1201 cod civil raportat la art. 163 și urm Cod procedură civilă, de încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, precum și de faptul că unul din judecătorii ce au intrat în compunerea completului de judecată nu s-a abținut de la soluționarea căii de atac, deși se pronunțase anterior în dosarul nr. 1344/1989 al Judecătoriei Ri de Vede, ce a privit aceleași părți.
Recurenții au criticat hotărârea, ca fiind nelegală pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și pentru faptul că Tribunalul a pus în discuția părților calificarea căii de atac sub aspect valoric, în condițiile în care la fond bunurile nu au fost evaluate de către reclamanți, acțiunea fiind introdusă inițial în 1993, valoarea litigiului neputând fi guvernată de actualele dispoziții legale, fiind aplicabile dispozițiile anterioare anului 2000.
Aprecierea valorii, chiar dacă ar constitui un element de calificare a căii de atac, a susținut recurentul, trebuia stabilită de lșa fond, dacă nu în 1993, în anul 2001, când s-a reluat judecata. Tribunalul a procedat greșit când a cerut părerea apărătorilor, în condițiile în care nici o parte din proces nu era prezentă.
Suma reprezentând valoarea bunului supus partajului, bun imobil cuprinzând teren în suprafață de 900 mp și construcție depășește în mod evident valoarea de 1.000.000.000 lei vechi, astfel încât calea de atac a fost stabilită în mod greșit ca fiind recursul.
Intimata a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil cu referire la acest ultimo motiv de recurs, cu motivarea că hotărârea pronunțată în recurs nu poate fi supusă recursului și ca nefondat în privința celorlalte susțineri.
La termenul de azi, Curtea, având în vedere și excepția invocată de către intimată, prin întâmpinare, a pus în dezbaterea părților admisibilitatea cererii de recurs în raport de dispozițiile art. 2821Cod procedură civilă, încadrând criticile formulate de către recurent prin motivul de recurs ținând de greșita calificare a căii de atac de către Tribunal, ca fiind art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă.
în pronunțare asupra acestei excepții, Curtea constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil, pe baza următoarelor considerente:
Potrivit art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă, casarea unei hotărâri se poate cere,când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale".
Motivul legal de recurs invocat permite analiza prezentului recurs din perspectiva calificării date de instanța în compunerea prevăzută pentru judecarea apelului, cu consecința că, în ipoteza în care calificarea dispusă a fost corect stabilită de instanța a cărei hotărâre se atacă în prezentul recurs, soluția nu poate fi decât cea a inadmisibilității căii de atac, potrivit principiului dedus din dispozițiile art. 299 Cod procedură civilă, conform căruia nu este admisibil recursul la recurs.
Pentru a putea păși la analiza motivului de recurs susținut, analiză ce se impune a fi făcută cu precădere, Curtea este ținută de susținerile și probele administrate în cauză în legătură cu valoarea bunurilor ce formează obiect al dosarului.
Sub un prim aspect, se reține că potrivit dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 219/2005, privind aprobarea OUG nr. 138/2000, cum și actelor normative conținând dispoziții tranzitorii prin care s-au adus modificări normelor de competență a instanțelor judecătorești, respectiv, OUG nr. 58/2003, art. II alin.3, OUG nr. 65/2004, art. II alin.2, calea de atac la care a fost supusă o hotărâre judecătorească s-a stabilit în raport de momentul pronunțării acesteia, și nu prin raportare, așa cum a pretins recurentul, la momentul formulării cererii de chemare în judecată care, în prezentul dosar a fost 2 iulie 2001 și nu anul 1993, astfel cum a pretins acesta.
Prin urmare, calea de atac trebuie apreciată în prezenta cauză în raport de momentul 24.09.2007 când a fost pronunțată sentința civilă nr. 1231 de către Judecătoria Ri de Vede.
Potrivit acestui moment, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 2821Cod procedură civilă, astfel cum au fost introduce prin art. I pct. 94 din OUG nr. 138/2000, modificat prin art. I pct. 40 din Legea nr. 219/2005, limita valorică a obiectului litigiilor soluționate prin hotărâri nesupuse apelului fiind aceea de 1 miliard lei inclusiv.
Potrivit dispozițiilor art. 112 alin.1 pct. 3 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, între altele,obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință".
Nici cererea de chemare în judecată, nici acte ulterior depuse la judecarea în fond sau în apel nu au cuprins vreo mențiune pe baza căreia să se poată aprecia asupra valorii obiectului, în concret asupra imobilelor ce formează obiectul partajului.
Reclamantul însuși, atacând hotărârea primei instanțe, a înțeles să intituleze calea de atac,recurs" și să motiveze această cale de atac pe temeiul dispozițiilor art. 304 Cod procedură civilă, aplicabile recursului.
În aceste împrejurări, instanța de apel a procedat în mod corect punând în discuția părților calificarea căii de atac la care era supusă hotărârea primei instanțe, în prezența reprezentanților legali ai acestora.
Opinia exprimată de apărătorul ales al recurentului nu a reprezentat, în acest context, propria evaluare pe care acesta să o fi făcut cu privire la valoarea obiectului dedus judecății, ci susținerea a însuși punctului de vedere al recurentului, semnatar al declarației de recurs, ceea ce reprezintă în esență o achiesare a părților asupra valorii litigiului și, prin aceasta, asupra căii de atac la care era supusă hotărârea primei instanțe.
Așa fiind Curtea găsește întemeiată excepția invocată de către intimata, recursul urmând a fi respins ca inadmisibil, câtă vreme nu s-a dovedit că în cauză calea de atac a hotărârii primei instanțe a fost greșit calificată de către Tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul împotriva deciziei civile nr. 79 R/13.02.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman în contradictoriu cu intimații, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T și PREFECTURA JUDEȚULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
-
GREFIER
Th.Red. /2 ex.
21.11.2008
Tribunalul Teleorman
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Carmen Georgeta Negrilă
