Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 418/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 418/
Ședința publică din 29.09.2009
PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldea Vicepreședintele Curții de Apel
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
Judecător - - -
Grefier -
La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de către pârâții și, ambii domiciliați în B,-, jud. B, împotriva deciziei civile nr. 54 din 6 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în B,-, -. A,. 2,. 10, jud. B în acțiunea civilă de ieșire indiviziune.
La apelul nominal a răspuns recurenta-pârâtă, personal și asistată de av. ACc are reprezintă pe recurentul-pârât, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind intimata-reclamantă.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că procedura este legal îndeplinită, după care;
Av. A C, apărătorul recurenților-pârâți, precizează că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Av.A C, pentru recurenții-pârâți, arată faptul că prezentul recurs a fost promovat de către pârâți, nemulțumiți fiind de soluția pronunțată de instanța de apel.
Astfel, în raport de probele administrate la instanța de fond, acte de proprietate asupra construcțiilor deținute de părți, expertiza tehnică efectuată în cauză, rezultă faptul că, practic, nu pot fi împărțite comod în natură, suprafețele de teren pe care părțile le dețin. Tot din probele administrate se reține faptul că familia are locuința în partea de la stradă, lățimea totală a terenului la stradă fiind de 6,50 m liniari, loc prin care părțile intră în curte și-și folosesc locuințele. În acest fel intimata-reclamantă nu poate ieși din curte decât trecând prin proprietatea recurenților-pârâți singura posibilitate a părților de a rezolva problema este aceea a unui partaj prin care să fie stabilite două ieșiri separate pentru ca nici unul să nu încalce proprietatea celuilalt.
În concluzie, solicită admiterea recursului, desființarea deciziei pronunțată de instanța de apel și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6120 din 20 octombrie 2008 pronunțată în cauza ce formează obiectul dosarului nr-, Judecătoria Brăilaa respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții și și a obligat reclamanta la plata către pârâți a sumei de 700 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că reclamanta a moștenit de la mama sa imobilul situat în municipiul B,-, format din teren în suprafață totală de 235 mp și locuința situată pe acest teren.
Autorul reclamantei a vândut numiților și o parte din construcție prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notariatul de Stat Județean B sub nr. 8370/1971, iar terenul în suprafață de 120,77 mp din suprafața totală de 260 mp a trecut în proprietatea statului.
Ulterior și au vândut partea lor de construcție situată în municipiul B,- către pârâții și prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1833/11.04.1983.
Potrivit raportului de expertiză tehnică cadastrală întocmit în cauză, prin partajarea suprafețelor de teren deținute de părți se impune instituirea unei servituți de trecere pe lotul pârâților în favoarea reclamantei.
Servitutea de trecere ar putea lua naștere în momentul efectuării partajului, pentru situația în care reclamanta nu are asigurată ieșirea la calea publică.
Având în vedere că ieșirea din indiviziune nu se poate realiza decât prin instituirea dreptului de servitute, iar reclamanta nu a cerut acest lucru, neputându-se acorda mai mult decât s-a cerut, instanța a respins ca nefondată acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanta a motivat că prin hotărârea pronunțată au fost încălcate dispozițiile art. 728 cod civil întrucât este obligată să rămână în indiviziune cu pârâții.
Nici una din părți nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, fiind de acord cu concluziile formulate de expert, or, faptul că nu s-au formulat obiecțiuni, atrage netemeinicia sentinței de fond.
Nici un text de lege nu obligă părțile să stabilească un drept de trecere cu ocazia partajării imobilului, întrucât părțile se pot înțelege pe cale convențională.
Solicită partajarea terenului avându-se în vedere amplasamentul construcțiilor cât și faptul că proprietatea apelantei se află într-un loc înfundat, neavând loc de trecere și ieșire către str. - C
În drept, a invocat dispozițiile art. 728 și art. 720 Cod civil.
Intimații și nu au formulat întâmpinare.
În urma analizării probelor administrate prin decizia civilă nr. 54 din 06.04.2009 Tribunalul Brăilaa admis apelul reclamantei și schimbând în tot hotărârea primei instanței a dispus ieșirea din indiviziune a părților prin formarea a două loturi atribuite părților.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut faptul că în cauză sunt aplicabile disp.art. 728 Cod civil iar stabilirea unui drept de servitute se poate solicita printr-o acțiune ulterioară.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții și care au susținut că proprietățile celor două părți nu sunt comod partajabile în natură întrucât lățimea totală a terenului la stradă este de numai 6,50
Analizând recursul de față prin prisma dispozițiilor art. 304 Cod procedură civilă cât și al probelor administrate Curtea îl consideră ca fiind fondat.
Așa cum rezultă din conținutul raportului de expertiză efectuat cu ocazia soluționării în fond a cauzei partajarea suprafeței de teren deținută de părți în indiviziune impune instituirea unui drept de servitute în favoarea reclamanților pe terenul folosit în prezent de pârâți.
Așa cum a fost dispusă ieșirea din indiviziune de către instanța de apel, reclamanții nu au asigurată ieșirea la calea publică, lotul atribuit acestora fiind un teren înfundat.
Considerăm că ieșirea din indiviziune nu se poate face decât prin instituirea dreptului de servitute, însă reclamanții nu au formulat o asemenea cerere astfel că instanța nu poate să se pronunțe în acest sens.
Ieșirea din indiviziune dispusă de instanța de apel este formală și chiar i-ar putea lipsi pe reclamanți de exercitarea dreptului de proprietate, astfel că se impune ca părțile să rămână în indiviziune.
Pentru aceste considerente Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 în referire la art. 296 din Codul d e procedură civilă urmează să admită recursul de față în sensul celor arătate mai sus.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții și, împotriva deciziei civile nr. 54 din 6 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.
Modifică decizia civilă nr. 54/06.04.2009 a Tribunalului Brăila, în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 6120/20.10.2008 a Judecătoriei Brăila, pe care o menține ca temeinică și legală.
Obligă pe intimată să plătească recurenților suma de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. /02.10.2009
Tehnored.
5 exp./05.10.2009
Com. 3 exp./6.10.2009
Fond: Judecătoria Brăila - judecător -
Apel: Tribunalul Brăila - judecători -
Președinte:Irina Alexandra BoldeaJudecători:Irina Alexandra Boldea, Viorica Mihai Secuianu