Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 42/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 42/
Ședința publică de la 21 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldea
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
Judecător - -
Grefier
-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi amânată pronunțarea asupra recursului civil declarat de către reclamantul domiciliat în B,-,.17, sector 1, împotriva deciziei civile nr. 145 din 27.09.2007, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta domiciliată în B,-, jud.B, în acțiunea civilă având ca obiect succesiune.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15 ianuarie 2008, consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 21 ianuarie 2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr- pronunțată de Judecătoria Brăila în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 533/2002, s-a admis în parte cererea principală formulată de către reclamantul în contradictoriu cu și în parte cererea reconvențională formulată de, a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei C este alcătuită din bunuri mobile și anume: un pat de 2 persoane, aragaz, mașină electrică de spălat, două scaune și un imobil teren în suprafață de 0,31 mp situat în comuna, județul V, indicat în titlul de proprietate nr. -/1999 (astfel cum a fost atribuit defunctei prin sentința civilă nr. 3202/2001 a Judecătoriei Focșani ); a constatat că au calitate de moștenitori legali ai defunctei, având cote egale reclamantul și pârâta; a respins cererea reclamantului de reducțiune a liberalităților excesive ca nefondată; a dispus atribuirea bunurilor mobile pârâtei-reclamante; a obligat pârâta reclamantă la plata către reclamantul-pârât a unei sulte de 82,5 lei RON; a atribuit bunul imobil, respectiv suprafața de 0,31 mp situat în comuna, județul V, reclamantului pârât; a obligat reclamantul pârât la plata către pârâta reclamantă a unei sulte de 387,5 lei RON actualizată conform ratei dobânzii legale începând cu data de 20 iuie 2001 și până la plata efectivă; a obligat pârâta reclamantă la plata către reclamantul pârât a sumei de 104,62 lei RON reprezentând pasivul succesoral; a obligat reclamantul pârât la plata către pârâta reclamantă a sumei de 1.000 lei RON reprezentând cota de din cheltuielile privind înmormântarea defunctei C și alte tradiții creștinești.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele.
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta pentru partajul succesoral asupra bunurilor mobile și imobile rămase de pe urma defunctei C, solicitând să se constate masa bunurilor de împărțit, cotele ce revin fiecărei părți, succesiunea este grevată de o datorie de 2.092.500 lei conform sentinței civile nr. 3202/2001 a Judecătoriei Focșani și reducțiunea liberalităților excesive realizate de reclamantă.
Ulterior, reclamantul a formulat cerere de completare a acțiunii în sensul includerii în masa succesorală a sumei de 11.420.000 lei vechi menționată în sentința civilă nr. 773/2000 a Judecătoriei Focșani, cerere la care a renunțat la termenul din data de 11 iulie 2003.
Cu privire la terenul cultivat cu de vie reclamantul a arătat că s-a dispus ieșirea din indiviziune, respectiv 0,64 ha pentru el și 0,31 ha pentru
Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a susținut că mobila de dormitor și mașina de cusut sunt dota ei constituită de mama sa C la data căsătoriei.
De asemenea, o mobilă de dormitor, vitrină cu furnir, dulapul cu uși au fost date cadou de nuntă nepotului și tot acestuia au fost date ceasul cu pendulă și marca.
Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate că de pe urma defunctei a rămas un teren cultivat cu de vie situat în comuna, județul V și un teren de 4 ha situat în comuna, județul B, obligarea reclamantului la plata sumei de 6.300.000 lei vechi reprezentând J din cheltuielile de înmormântare și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 26 iunie 2006 pârâta a renunțat la primul capăt de cerere cu privire la terenuri și a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 10.000.000 lei reprezentând J din cheltuielile de înmormântare.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că potrivit certificatului de moștenitor nr. 153/2001 din 25 septembrie 2001 eliberat în urma dezbaterii succesiunii defunctei C, au rămas ca moștenitori legali și, cu cote egale de .
Cu privire la compunerea masei succesorale instanța a reținut că aceasta este alcătuită din bunuri mobile: un pat de 2 persoane, aragaz, mașină electrică de spălat și două scaune.
Instanța a înlăturat susținerile reclamantului cu privire la existența în masa succesorală a unor bunuri mobile, cu motivarea că nu a făcut dovada conform dispozițiilor art. 1169 cod civil și art. 129 alin.1 teza finală Cod procedură civilă.
În ceea ce privește bunurile imobile, instanța reține că a rămas în discuție doar terenul în suprafață de 0,31 mp situat în comuna, județul V, așa cum a fost individualizat în titlul de proprietate nr. -/1999 și cum a fost partajat prin sentința civilă nr. 3202/2001 a Judecătoriei Focșani.
Cu privire la cererea de reducțiune a liberalităților instanța a respins-o ca nefondată cu motivarea că nu a dovedit faptul că valoarea bunurilor donate excede cotitatea disponibilă.
La împărțirea bunurilor mobile instanța a ținut cont de dispozițiile art. 67310Cod de procedură civilă, în sensul că pârâta deține posesia acestora și i le-a atribuit în totalitate, obligând-o la plata unei sulte către reclamant.
În ce privește împărțirea imobilului teren cultivat cu de vie situat în comuna, județul V, indicat în titlul de proprietate nr. -/1999, astfel cum a fost atribuit defunctei prin sentința civilă nr. 3202/2001 pronunțată de Judecătoria Focșani, instanța a reținut că nu se poate partaja în natură deoarece, prin crearea unor loturi mici s-ar afecta valoarea economică a acestuia, iar faptul că reclamantul are posibilitatea de a-și întregi proprietatea, se impune atribuirea în totalitate acestuia și obligarea la plata echivalentului cotei părți către pârâtă.
Cu privire la pasivul succesoral, instanța de fond a reținut că sunt fondate pretențiile reclamantului și ale pârâtei, părțile urmând să fie obligate să suporte din pasiv.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive.
1. Apelanta a susținut că instanța de fond a avut în vedere o probă cu expertiză tehnică extrajudiciară, privind evaluarea terenului în suprafață de 0,31 ha cultivat cu de vie la suma de 7.750 lei RON.
Consideră că instanța a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, motivând că, fără să fie epuizată administrarea probelor, a judecat pe fond cauza și a avut în vedere o probă extrajudiciară.
Instanța, în virtutea rolului său activ, trebuia să administreze toate probele încuviințate și apoi să judece cauza în fond.
2. Un alt motiv invocat se referă la faptul că în mod greșit s-a reținut în considerentele hotărârii că s-a făcut dovada că defuncta C, datora reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 209,24 lei conform sentinței civile nr.3202/2001 pronunțată de Judecătoria Focșani.
În realitate, așa cum rezultă la fila 159 și 126, există cererea de renunțare a reclamantului la acțiunea modificatoare din 7 iulie 2003, precum și cererea prin care își retrage acțiunea având obiect împărțirea sumei de 11.420.000 lei vechi și a sumei de 2.092.500 lei vechi, precum și renunțarea la locul de veci.
Instanța era obligată să ia act de renunțarea reclamantului.
Apelanta consideră că în mod greșit instanța a obligat-o la plata sumei de 104,62 lei RON reprezentând pasiv succesoral, având în vedere că reclamantul a renunțat prin cerere expresă la împărțirea acestei sume, deși au fost achitate reclamantului.
3. Instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată, deși acestea au fost solicitate de prin apărător atât oral cât și în concluziile scrise și a depus chitanțele de plata onorariului de avocat și taxele judiciare de timbru.
Pentru motivele invocate solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței și în rejudecare, completarea probelor și atribuirea terenului în suprafață de 0,31 ha cultivat cu de vie, reclamantului, obligarea acestuia la plata echivalentului cotei părți actualizată, precum și la plata cheltuielilor de judecată
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a susținut că sunt nefondate criticile aduse de apelantă sentinței atacate.
Cu privire la raportul de expertiză efectuat de expertul tehnic, susține că deși a plătit onorariul, prima instanță nu l-a luat în considerare.
Referitor la suma de 11.240.000 lei vechi, intimatul susține că nu face parte din pasivul succesoral deoarece au fost anulate formele de executare a sentinței civile nr. 773/2000 a Judecătoriei Focșani.
Consideră corectă critica de la pagina 3, rândurile 16-22 din motivele de apel cu privire la dispozitivul sentinței civile nr. 6455/2006 pronunțată de Judecătoria Brăila, având în vedere dovada că defuncta C datora reclamantului conform sentinței civile nr. 3202/2001 a Judecătoriei Focșani suma de 209,25 lei RON.
Cu privire la critica ce vizează greșita obligare a apelantei la plata sumei de 104,64 lei RON, intimatul precizează că suma corectă este 209,25 lei RON și nu 104,64 lei RON.
Intimatul susține că nu este corectă nici suma de 82,5 lei RON din dispozitivul sentinței atacate, deoarece nu cuprinde toate bunurile mobile din masa succesorală și anume: mobila dormitor, sufragerie, brățara de aur de 14 K, sume de bani.
În ce privește suprafața corectă a terenului cultivat cu de vie, este greșit trecută în dispozitivul sentinței 0,31 mp în loc de 0,31 ha.
Referitor la cheltuielile de judecată din cererea reconvențională, motiv de apel formulat de pârâtă, intimatul susține că instanța de fond nu s-a pronunțat nici asupra cheltuielilor de judecată din acțiunea principală.
Intimatul aduce o serie de critici modului de administrare a probelor deși nu a formulat motive de apel.
Nu este de acord cu atribuirea în totalitate a terenului cultivat cu de vie deoarece s-ar încălca dispozițiile art. 741 Cod civil și s-ar stabili în sarcina sa o sultă împovărătoare.
Ulterior, intimatul a depus mai multe precizări referitoare la motivele de apel invocate de pârâtă, la apărările formulate și la probele administrate în cauză.
Prin cererea depusă la dosar la data de 27.08.2007, intimatul a solicitat suspendarea judecării apelului în temeiul dispozițiilor art. 244 alin.2 Cod de procedură civilă, motivând că a depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani împotriva experților și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 Cod Penal.
Cu privire la această cerere instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 pct. 2 Cod de procedură civilă întrucât intimatul nu a făcut dovada începerii urmăririi penale împotriva experților judiciari împotriva cărora a formulat plângere penală.
În cauză s-au administrat probe cu acte și expertiză tehnică de evaluare a terenului în suprafață de 0,31 ha cultivat cu de vie, situat în localitatea, județul
În urma analizării probelor administrate cât și a susținerilor părților, prin decizia civilă nr. 145 din 27.09.2007 a Tribunalului Brăilaa fost admis apelul pârâtei și schimbându-se în parte hotărârea instanței de fond a fost stabilită valoarea suprafeței de 0,31 ha teren cultivat cu -de-vie la suma de 15.399,87 RON, fiind obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 7.699,93 RON reprezentând cota de din valoarea acestui imobil.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a avut în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat de expert, respingând ca nefondate obiecțiunile făcute de reclamant.
Împotriva deciziei Tribunalului Brăilaa declarat recurs reclamantul care, a invocat nelegalitatea acesteia motivat de faptul că instanța a stabilit valoarea suprafeței de 0,31 ha cultivată cu -de-vie, având în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit de expert, fără a observa că aceasta a ignorat o serie de elemente esențiale, cum ar fi: vârsta plantației, desimea, soiurile de -de-vie și proporțiile care există în prezent pe fiecare parcelă.
S-a mai susținut că în raport au fost incluse date eronate întrucât numărul butucilor nu a fost verificat pe teren, exemplificând parcela 2322 tarlaua 71, jud.
A mai arătat reclamantul că deși expertul face trimitere la Legea 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor, aceasta a fost abrogată încă din anul 2005.
Pentru aceste motive, recurentul a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța care a pronunțat-o, respectiv Tribunalul Brăila pentru rejudecare.
Analizând recursul de față prin prisma dispozițiilor artt.304 pct.7 și 9 cod procedură civilă, Curtea îl apreciază ca fiind fondat pentru motivele pe care le vom arăta în continuare:
Instanța de apel a administrat proba cu expertiza tehnică de evaluare a suprafeței de 0,31 ha teren cultivat cu -de-vie, expertiză efectuată de expert.
Din concluziile raportului de expertiză (fila 153 dosar apel) rezultă că valoarea suprafeței de 0,31 ha este de 15.399,87 RON.
După depunerea raportului de expertiză, reclamantul a contestat valoarea imobilului (fila 195 dosar apel) susținând că pe parcela 2322, tarlaua 71, numărul butucilor de -de-vie este cu câteva sume mai mic decât numărul de 1320 butuci reținuți de expert.
A mai susținut reclamantul că este îmbătrânită având o vechime de 42 ani iar durata normală de exploatare a acesteia este de 45 ani, invocând reglementările cuprinse în Proiectul tip emis de Ministerul Agriculturii - pag.56.
De asemenea, a mai precizat reclamantul că nici valoarea de circulație a imobilului nu este reală invocând în acest sens prețurile de vânzare-cumpărare a unor terenuri cultivate cu -de vie ce rezultă din datele înregistrate în registrul agricol al comunei, prețuri plătite în cursul anului 2007.
Deși obiecțiunile făcute de reclamant sunt susținute de acte sau declarații de martori, instanța de apel nu a dispus ca expertul să analizeze și aceste susțineri, pășind la soluționarea cauzei.
Considerăm că susținerile reclamantului sunt întemeiate și de verificarea acestora depinde stabilirea fără echivoc a prețului real al suprafeței de 0,31 ha teren cultivat cu -de-vie.
Deși reclamantul a contestat numărul butucilor de -de-vie aflați în tarlaua 71, instanța de apel nu a verificat aceste susțineri în sensul de a cere lămuriri expertului privind modul de stabilire a numărului butucilor existenți în această parcelă.
Nu au fost verificate nici susținerile reclamantului privind vechimea culturii, desimea, soiurile existente cât și prețurile practicate în zonă la înstrăinarea unor terenuri cultivate cu -de-vie.
Procedând în acest mod, Tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art.312 pct.5 cod procedură civilă, Curtea va dispune casarea deciziei pronunțate de instanța de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În rejudecare, Tribunalul va pune în discuția părților, completarea raportului de expertiză efectuat în caută sau efectuarea unei noi expertize care să răspundă la obiecțiunile formulate de reclamant la raportul de expertiză completate cu susținerile făcute de acesta în cererea de recurs.
Casarea hotărârii se impune și pentru faptul că potrivit dispozițiilor art.305 cod procedură civilă, în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de către reclamantul domiciliat în B,-,.17, sector 1, împotriva deciziei civile nr. 145 din 27.09.2007, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Casează decizia civilă nr.145 din 27 septembrie 2007 Tribunalului Brăila și
trimite cauza spre rejudecare la această instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 ianuarie 2008
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.GP/23.01.2008
/25.01.2008
2 ex/25.01.2008
Fond: Judecătoria Brăila - judecător
Apel: Tribunalul Brăila - judecători:
Președinte:Irina Alexandra BoldeaJudecători:Irina Alexandra Boldea, Viorica Mihai Secuianu