Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 432/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 432

Ședința publică de la 13 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Oana Ghiță

JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu

JUDECĂTOR 3: Costinela Sălan

Grefier - -

Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamantul și de pârâții, recurent, împotriva încheierii din data de 9 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant reprezentat de avocat și recurenții pârâți, .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează netimbrarea recursului cu taxa judiciară de timbru în valoare de 95 lei și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei, după care:

Recurentul pârât depune certificat eliberat de grefa Judecătoriei Craiova prin care se arată că dosarul nr- având ca obiect ieșire din indiviziune a fost suspendat în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- a Tribunalului Dolj, având ca obiect succesiune.

Instanța apreciind cauza în stare de soluționare acordă cuvântul asupra recursurilor punând în discuție și excepția netimbrării recursului formulat de reclamant.

Avocat, pentru recurentul reclamant, susține că recurentul reclamant a timbrat dar nu a depus chitanța la dosar solicitând respingerea excepției și pe fond admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei la Tribunalul Dolj în vederea continuării judecății în apel.

Recurenții pârâți și, pe rând având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, iar cu privire la excepția pusă în discuție lasă la aprecierea instanței.

Avocat, pentru recurentul reclamant, solicită admiterea recursului declarat de pârâți.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față;

Prin încheierea de ședință din data de 9 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-,s-a dispus suspendarea judecării apelurilor formulate de reclamantul și pârâții și, împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 13 februarie 2007 și a sentinței civile nr.1246 din 07 noiembrie 2007, pronunțate de Judecătoria Băilești în dosarul nr-.

S-a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 Cod pr. civilă, motiv pentru care se impune suspendarea judecării apelului până la soluționarea dosarului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, având ca obiect partaj bunuri comune.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal au declarat recurs reclamantul și pârâții și, criticând-o pentru nelegalitate.

Atât reclamantul, cât și pârâții au susținut că Tribunalul Dolja dispus în mod greșit suspendarea judecării cauzei, deoarece dezlegarea acestei pricini nu atârnă de existența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, așa cum prevede art. 244 alin. 1 Cod pr. civilă.

S-a arătat că acțiunea de partaj bunuri comune care formează obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Craiova, având ca obiect partaj bunuri comune, ce a constituit motiv de suspendare a judecării apelului, a fost repus pe rol în vederea perimării, și nu pentru a se efectua probe în scopul soluționării cauzei.

Recursul declarat de reclamantul nu a fost timbrat, deși recurentul reclamant a fost citat cu mențiunea achitării taxei de timbru.

În atare situație, în raport de dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr.146/1997, cu modificările ulterioare, recursul declarat de reclamant urmează a fi anulat ca netimbrat.

Recursul declarat de pârâți este fondat.

Examinând lucrările dosarului, se constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.312 alin. 5 Cod pr. civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, instanța de apel făcând o aplicare și o interpretare greșită a prevederilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod pr. civilă.

Astfel, potrivit art.244 alin. 1 pct. 1 Cod pr. civilă, instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii depinde în totul sau în parte de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Textul menționat reglementează unul dintre cazurile suspendării legale facultative și se referă la acele situații care pot avea o influență hotărâtoare asupra dreptului dedus judecății.

În speță, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 244 alin.1 pct. 1 Cod pr. civilă, deoarece soluționarea apelurilor declarate de reclamantul și pârâții și, împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 13 februarie 2007 și sentinței civile nr.1246 din 7 noiembrie 2007 pronunțate de Judecătoria Băilești în dosarul nr-, nu depinde de soluția dată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, având ca obiect partaj bunuri comune.

Mai mult, din certificatul depus în faza recursului de către recurentul pârât, rezultă că prin încheierea de ședință din data de 9 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Craiova, s-a dispus suspendarea cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod pr. civilă.

Din susținerile formulate în recurs de către părți, Curtea reține că acestea doresc să lămurească aspectele legate de averea autorului lor, în cadrul procesului de partaj succesoral, fără a mai justifica interes pentru acțiunea de partaj bunuri comune pe care acesta a promovat-o în timpul vieții, împotriva pârâtei, acțiune ce formează obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Craiova.

În aceste condiții, aplicarea de către Tribunalul Dolja dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod pr. civilă s-a făcut în mod greșit, măsura dispusă de instanță ducând la tergiversarea acțiunii de ieșire din indiviziune, pentru care părțile se află în litigiu.

Față de această situație, în raport de dispozițiile art. 312 Cod pr. civilă, coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, dar și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, se va admite recursul, se va casa încheierea recurată, urmând a se dispune trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru continuarea judecății în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul împotriva încheierii pronunțată la data de 9 aprilie 2008 de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

Admite recursul declarat de pârâții și, împotriva aceleiași încheieri.

Casează încheierea din 9 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și dispune trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru continuarea judecății în apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Judec.-

Tehn./4 ex.

15.05.2008

Jud. apel

Președinte:Oana Ghiță
Judecători:Oana Ghiță, Maria Cumpănașu, Costinela Sălan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 432/2008. Curtea de Apel Craiova