Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 433/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.433/R/2008
Ședința publică din 21 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTORI: Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Țuluș
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de intervenienții și împotriva deciziei civile nr.581 din 19 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe reclamantul și pe intimații pârâți și Statul Român prin Consiliul Local al municipiului C-N, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal se prezintă mandatara recurenților intervenienți, asistată de av. din Baroul Cluj cu împuternicire avocațială la dosar, și reprezentantul intimatului reclamant, din Baroul Cluj cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind părțile din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 12 februarie 2008 s-a înregistrat la dosar întâmpinare de către intimatul reclamant, act ce s-a comunicat reprezentantei recurenților intervenienți, anterior începerii dezbaterilor.
Nefiind cereri prealabile de formulat și nici excepții de ridicat instanța constată prezentul recurs în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Reprezentanta recurenților intervenienți, av., susține recursul așa cum este formulat, solicită admiterea lui modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, schimbarea hotărârii instannței de fond, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului și admiterea cererii de intervenție în interes propriu pe care au formulat- oral motivele expuse în memoriul de recurs depus la dosar. Solicită cheltuieli de judecată în toate instanțele, în cuantum de 4.111,75 lei conform listei de cheltuieli.
Reprezentantul intimatului reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat, conform întâmpinării de la dosar și menținerea deciziei atacate, ca legală și temeinică.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2185 din 14.03.2007, pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, fost admisă acțiunea civilă formulata de reclamantul - împotriva pârâților, SC " " SA C-N prin lichidator si STATUL R prin Consiliul Local al mun. C-N fost respinsă cererea de intervenție in interes propriu formulata de intervenientii si - prin mandatar si in consecință:
S-a dispus înscrierea in CF a dreptului de proprietate al numitului asupra apartamentului nr.4 situat in Cluj N,- compus din 3 camere si dependințe având nr. top. 904/ l/IV, dobândit in baza contractului de de vânzare-cumpărare nr.35.768 încheiat la data de 05.11.1997 cu SC SA C-N, ca bun propriu, cu titlu de drept cumpărare; s-a constatat că masa succesorala rămasa după defunctul decedat la data de 23.12.2000 cu ultimul domiciliu in C-N, se compune din apartamentul nr.4 situat in C-N,- in valoarea de
160.000 lei RON iar calitate de moștenitori au reclamantul si pârâta, in calitate de fii, in cota de 1/2 parte fiecare; s-a dispus înscrierea in G5 a dreptului de proprietate al reclamantului si a pârâtei asupra acestui apartament, in cota de 1/2 parte, cu titlu de moștenire; s-a dispus sistarea indiviziunii asupra imobilului, prin atribuirea lui in favoarea reclamantului, cu obligarea acestuia la plata unei sulte in favoarea pârâti in suma de 80.000 lei RON in termen de o luna de la rămânerea irevocabila a hotărârii; s-a dispus înscrierea in CF a dreptului de proprietate al reclamantului asupra acestui apartament, cu titlu de moștenire si partaj, ca bun propriu și au fost obligați intervenientii la plata sumei de 2503 lei RON reprezentând cheltuieli de judecata in favoarea rec1amantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Contractul de vânzare-cumpărare nr. 35.768 a fost încheiat la data de 05.11.1997 intre SC si și a avut ca obiect apartamentul nr.4 situat in C N str. -. -, actuala -, nr.38 cu nr.topo.904/I/IV înscris in CF nr.25096 C.
Conform certificatului de deces seria - nr.- a decedat la data de 23.12.2000. Din copia legalizata a certificatului de naștere al reclamantului rezultă că acesta este fiul lui. De asemenea, din actul comunicat de către pârâta, respectiv certificatul de absolvire rezultă că și pârâta este fiica defunctului.
În mod evident in cauză nu este vorba de o succesiune vacanta, care trebuie a fi culeasă de către stat, astfel cum au invocat intervenientii. În aceste condiții, petitul din cererea de intervenție prin care se solicită a se constata succesiunea vacanta a fost respins ca neîntemeiat.
În ce privește cererea de intervenție, inițial instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al intervenienților, întrucât ea se referea eronat la întreaga cerere de intervenție, cerere care avea mai multe petite ramase in discuție, din care doar unul se referea la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între defunctul și Statul Român prin Consiliul Local al municipiului C-
Ulterior, după administrarea întregului probatoriu, instanța a apreciat că cererea intervenientilor formulată doar in sensul de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare este prescrisă, dreptul acestora de a formula o asemenea cerere încetând, potrivit art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001 odată cu data de 14.08.2002 (indiferent de cauza de nulitate absoluta invocata) in timp ce cererea lor a fost depusa in instanța la termenul din 06.07.2005. Se poate observa ca acest termen era deja expirat la momentul pronunțării sentinței civile nr.10.378/ 01.11.2002 a Judecătoriei Cluj -N, astfel încât dacă in cadrul acelui proces intervenientii s-au limitat doar la a invoca unul din motivele considerate de ei ca fiind de nulitate si nu toate cele care ar fi putut fi analizate, ei au pierdut acel termen.
Potrivit CF 25096 C intervenientii au dobândit dreptul de proprietate asupra porțiunii de 9/32 parte din porțiunea de 23/32 parte de sub B2 a lui la data de 21 august 1971 cu titlu de drept cumpărare, ca bun comun.
La data de 08.05.1974, sub nr.2006 in baza cererii si in favoarea Ministerului d e Interne Unitatea Militară nr.0916 si a ordonanței de luare a masurilor asigurătorii s-a notat sechestrul penal asigurător asupra porțiunii de sub B6 ce-i revine lui, după sistarea comunității de bunuri comune cu soția lui de 9/32 parte din imobilul de sub cumpărat de la.
Prin sentința civilă nr.583 din 31 iulie 1974 Tribunalului Militar București a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de înapoiere in tara. Totodată s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător aplicat asupra bunurilor.
Prin Decizia nr.70 din 22 februarie 1975 Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului C s-a decis, in temeiul art.48 din Legea nr.57/1968 combinate cu ale art.2 alin.2 din Decretul nr. 223/1974, trecerea in proprietatea Statului, fără plata, a unui număr de 18 imobile, printre care apartamentul proprietatea personală a lui situat in C-N,-.
Prin Decizia nr.478 din 04 noiembrie 1975 Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului sau scos de sub efectele deciziei nr. 70/1975, in cotele corespunzătoare, imobilele prevăzute in anexa I, 11 poziții unde era menționat faptul ca se restituie cota de 1/2 parte a soțului rămas in tara, respectiv, respectiv 9/64 parte din imobil, preluându-se doar cota de 9/64 parte a lui, care a plecat ilegal din tara.
Aceste decizii au fost înscrise in CF sub B+ 9-10, respectiv intabularea dreptului de proprietate al Statului R asupra porțiunii lui, in baza Decretului nr.223/1974. În același timp, sub -12 fost menționata intabularea dreptului de proprietate al Statului R, in baza deciziei nr. 107/26.03.1977, in baza Decretului nr. 223/1974, asupra cotei de 9/64 parte a lui.
Instanța a apreciat că este eronată invocarea de către intervenienti a faptului ca imobilul din litigiu a fost preluat prin confiscare, in baza unei hotărâri penale de condamnare, întrucât nu se poate face sub nici o forma aceasta afirmație in ceea ce o privește pe numita, preluarea cotei sale de proprietate datorându-se tocmai faptului ca a plecat din tara definitiv.
În privința cotei de proprietate lui s-a reținut că nici preluarea cotei sale nu s-a realizat în baza hotărârii penale, atâta timp cat in aceasta hotărâre se face mențiunea expresa ca se dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurător.
Pentru motivele expuse, instanța a apreciat că nu se poate retine că preluarea imobilului de la intervenienti a avut loc in urma condamnării penale, pentru motivele arătate anterior, fiind evident ca aceasta preluare a avut loc in temeiul Decretului nr.223/1974, care astfel cum rezulta din cele doua decizii menționate nu a retroactivat, ele operând in 1975, după intrarea in vigoare a acestui decret. În aceste condiții, preluarea s-a realizat cu titlu.
Astfel, in temeiul art.22-24 din Legea nr.7/ 1996 prima instanță a dispus înscrierea in CF a dreptului de proprietate al numitului asupra apartamentului nr.4 situat in Cluj-N,- compus din 3 camere si dependințe având nr.topo.904/I/IV, dobândit in baza contractului de de vânzare-cumpărare nr.35.768 încheiat la data de 05.11.1997 cu SC SA C-N, ca bun propriu, cu titlu de drept cumpărare.
Instanța a mai reținut că celelalte aspecte invocate de intervenienți referitoare la faptul că imobilul intră în categoria celor care nu pot fi înstrăinate în baza Legii 112/1995 sau că acest imobil intră în categoria monumentelor istorice sunt nefondate, și înlăturate de adresa oficială emisă de Direcția Fondului Imobiliar de Stat din cadrul Primăriei municipiului C-N (273).
In baza art.650 si următoarele civ. s-a constatat ca masa succesorala rămasa după defunctul decedat la data de 23.12.2000 cu ultimul domiciliu in C-N, se compune din apartamentul nr.4 situat in C-N,- in valoarea de 160.000 lei RON iar calitate de moștenitori au reclamantul si parata, in calitate de fii, in cota de 1/2 parte fiecare.
Potrivit art.22-24 din Lega nr. 7/1996 s-a dispus înscrierea in CF a dreptului de proprietate al reclamantului si a pârâtei asupra acestui apartament, in cota de 1/2 parte, cu titlu de moștenire.
În baza art.728 civ. coroborat cu art.6731si următoarele pr.civ. prima instanță a dispus sistarea indiviziunii asupra imobilului, prin atribuirea lui in favoarea reclamantului, cu obligarea acestuia la plata unei sulte in favoarea paratei in suma de 80.000 lei RON (valoarea imobilului fiind stabilită prin expertiza tehnica efectuata de expert ) in termen de o luna de la rămânerea irevocabila a hotărârii.
In temeiul art. 22-24 din Legea nr. 7/1996 s-a dispus înscrierea in CF a dreptului de proprietate al reclamantului asupra acestui apartament, cu titlu de moștenire si partaj, ca bun propriu.
Prin decizia civilă nr. 581/19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- fost respins ca nefondat apelul declarat de intevenienții și prin mandatar, împotriva sentinței civile nr. 2185 din 14.03.2007, pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, care a fost menținută în totul.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, conform Declarației autentificate de prin încheierea nr. 464 din 18 aprilie 2001, reclamantul a acceptat în mod expres succesiunea după defunctul decedat la data de 23.12.200. În aceste condiții, așa cum s-a reținut și în considerentele sentinței civile apelate, sunt nefondate susținerile intervenienților în sensul că se impune constatarea existenței succesiunii vacante. Cu privire la pârâta, instanța a statuat corect asupra calității acesteia în condițiile în care pârâtul nu a contestat acceptarea succesiunii de către aceasta.
Potrivit înscrierii de sub 9-10 din nr. 25096 C, porțiunea intervenientului de sub 6 din imobilul în litigiu, a trecut în proprietate a statului în baza Deciziei nr. 478 din 4 noiembrie 1970 și nr. 70 din 20 februarie 1975, emise de Consiliul Popular al județului C în temeiul Decretului nr. 223/1974. Împrejurarea că nu s-a operat și radierea notării sechestrului penal de sub 8, concomitent cu înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român nu este de natură a determina o altă concluzie.
În ceea ce privește porțiunea de proprietate a intervenientei de sub 5, trecerea în proprietatea statului s-a realizat prin efectul Deciziei nr.107din 26 martie 1977, având același emitent și temei legal de preluare. Rezultă că instanța a stabilit corect și situația de fapt referitoare la preluarea imobilului în proprietate a statului.
Cu privire la petitul de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, instanța de apel reținut că, inițial, excepția a fost respinsă pentru considerentele ce rezultă din hotărârea primei instanțe. Ulterior, excepția a fost corect admisă, dar cu toate că prin efectul admiterii acesteia, era inutila cercetarea pe fond a cererii având ca obiect constatarea nulității absolute, instanța s-a referit in extenso la toate aspectele ce se impuneau a fi examinate în cazul respingerii acestei excepții. În consecință, și în cuprinsul motivelor se reiterează ansamblul argumentelor privitoare la acest petit.
Conform art. 137 alin. 1.pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a cererii.
În speță este incident textul art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată, care prevede că, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune, în ipotezele reglementate de alin. 1-4 ale aceluiași articol, se prescrie în termen de un an.
Contrar susținerilor apelanților, textul de lege citat se aplică atât în ipoteza în care se invocă un motiv de nulitate absolută, cât și în cazul invocării fraudei la lege. Interpretarea conferită de apelanți textului examinat, în realitate, adaugă la lege.
Celelalte aspecte invocate de către apelanți nu au fost examinate de instanța de apel față de statuarea instanței de control judiciar, în sensul că excepția prescripției este întemeiată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal intervenienții și prin mandatar, solicitând modificarea hotărârii instanței de apel, în sensul admiterii apelului declarat de ei, cu consecința schimbării sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul și admiterea cererii de intervenție în interes propriu formulată de ei.
În motivarea recursului întemeiat pe prev.art.304 pct.9 Cod proc.civ. recurenții au arătat următoarele:
Decizia pronunțată de instanța de apel este rezultatul interpretării și aplicării greșite a legii. Cu toate că nu a mai analizat caracterul titlului de preluare imobilului în litigiu, prin soluția de respingere a apelului s-a dat gir reținerii instanței de fond în sensul că preluarea imobilului în litigiu s-a făcut corect.
Atât prima instanță, cât și instanța de apel ar fi trebuit să analizeze problema preluării imobilului prin a analiza dacă titlul de proprietate al statului a fost sau nu un titlu valabil. Cu privire la acest aspect, Decretul nr.223/1974 procedat la confiscarea imobilelor proprietate privată, iar în ipoteza în care s-au aplicat dispozițiile acestui act normativ, cum este și cazul intervenienților, s-au încălcat drepturile înscrise în Constituția de la acea vreme, cât și tratatele internaționale la care România era parte. Prin urmare, cele două instanțe trebuiau să observe că titlul statului nu a fost valabil, aspect deosebit de important date fiind prev.art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001.
Cele două instanțe au reținut că preluarea imobilului în litigiu s-ar fi realizat fără nici o legătură cu aplicarea condamnării penale împotriva lui. Înscrierile în CF dovedesc fără putință de tăgadă că aplicarea Decretului nr.223/1974 s- făcut absolut formal, cu scopul de a da o haină aparent de operațiune cu caracter civil unei confiscări dispuse și realizate ca urmare a reținerii în sarcina lui condamnării penale. Toate actele ce au urmat refuzului de înapoiere în țară formează un tot unitar, iar probele administrate în cauză dovedesc realitatea acestor susțineri.
Astfel, în cauză s-a dovedit că asupra imobilului s-a aplicat măsura sechestrului penal asigurător, care deși formal, trebuia să afecteze doar porțiunea de proprietate a lui, pentru că bunul fusese dobândit în regimul comunității matrimoniale, în proprietate devălmașă. Cu toate că prin sentința penală nr.583/1974 a Tribunalului Militar Bucureștis -a dispus ridicarea sechestrului asigurător aplicat asupra imobilului în litigiu, în realitate această măsură nu a fost ridicată până la emiterea deciziei de preluare în baza Decretului nr.223/1974.
Este evident că de la intabularea ordonanței de aplicare a sechestrului asigurător și până la intabularea dreptului de proprietate în 1975 în favoarea statului, intabulare care s- făcut asupra întregului imobil, după ce s- preluat și partea intervenientei nu s- mai înscris niciodată ridicarea sechestrului. Prin urmare, concluzia care se impune este aceea că procedura de preluare imobilului inclus, într-o manieră unitară, etapa cercetării penale și a aplicării sechestrului asigurător asupra apartamentului, iar apoi încheierea formală a actelor prevăzute de Decretul nr.223/1974.
Reținerea celor două instanțe că nu are importanță dacă s-a operat sau nu radierea notării sechestrului penal concomitent cu înscrierea dreptului de proprietate al statului este greșită, pentru că: în temeiul hotărârii judecătorești de condamnare și raportat la disp. Decretului-Lege nr. 115/1938 aplicabil la acea dată cu privire la drepturile asupra imobilului, acest sechestru nu mai trebuia să existe la data adoptării actelor în baza Decretului nr.223/1974; lipsa radierii sechestrului a avut relevanță juridică pentru că în condițiile Decretului-Lege nr. 115/1938 a avut ca efect indisponibilizarea imobilului, ceea ce echivalat cu anihilarea dreptului de dispoziție al intervenientei asupra acestui bun; abia la înscrierea dreptului de proprietate al statului radierea notării sechestrului penal a rămas fără obiect.
Aprecierea instanței de apel cu privire la aplicarea excepției de prescripție în privința cererii de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare în temeiul art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, este greșită. Instanța de apel s- oprit doar la interpretarea literală a dispozițiilor acestui text de lege, interpretare care are în vedere dispozițiile alin.5 rupte practic de cele ale alin.1 din același articol 45, și inclus în sintagma indiferent de cauza de nulitate și ipoteza fraudei la lege. Prevederile alin.1 sunt clare, în sensul că, actele juridice de înstrăinare trebuie bine circumscrise, în raport de legile în vigoare la data înstrăinării. Prin aceste dispoziții însuși legiuitorul a admis, prin ipoteză valabilitatea acestor acte numai dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare.
Prin urmare, disp. alin.5 din art.45 au în vedere numai cauzele de nulitate intrinseci ale actului juridic și nicidecum frauda la lege. Interpretarea contrară ar avea drept consecință extinderea sferei de aplicare a Legii nr. 112/1995, sferă determinată strict prin disp.art.1, ca lege anterioară printr-o lege ulterioară, Legea nr.10/2001, încălcându-se în acest fel principiul fundamental al aplicării legii civile în timp.
Actul de dobândire a dreptului de proprietate de către numitul asupra imobilului în litigiu nu a fost valabil, pentru că încheierea lui constituie și realizează o fraudă la lege, el nefiind cuprins în câmpul-/1995. frauda la lege se răsfrânge și în interiorul actului juridic, asupra obiectului și cauzei acestuia, nu poate răpi individualitatea ei și, pe cale de consecință, aplicarea sancțiunii de desființare a actului astfel încheiat. Or, pentru fraudă la lege nu este prevăzut nici un termen de prescripție și nici nu poate fi prevăzut un astfel de termen, deoarece s-ar permite pe cale ocolită încălcarea legii.
Prin întâmpinarea depusă intimatul s- opus admiterii recursului, cu următoarele argumente:
În definiția noțiunii de nulitate absolută, doctrina a stabilit și cauzele care atrag nulitatea absolută a actului juridic civil, între care este și fraudarea legii, noțiune echivalentă cu aceea de încălcare sau nerespectare a legii efectuată cu intenție prin mijloace viclene.
În speță, nu ne aflăm în prezența unei fraude la lege, întrucât prin încheierea contractului atacat s-au respectat dispozițiile legale în vigoare. Oricum, chiar dacă ar fi vorba de o pretinsă fraudă a legii, dreptul la acțiune pentru constatarea nulității actului este prescris raportat la disp.art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001.
Susținerea recurenților, potrivit căreia cu toate că instanța a dispus ridicarea sechestrului asigurător, în cartea funciară nu s-ar fi operat această dispoziție și că prin neoperarea ei ar fi fost afectat dreptul de proprietate al recurentei, este nelegală. Faptul că sechestrul asigurător nu a fost radiat din cartea funciară se datorează culpei recurenților care au luat la cunoștință de faptul că instanța penală pronunțat ridicarea sechestrului asigurător și, cu toate acestea, nu au cerut instanței de CF să efectueze radierea înscrierii în Cf a sechestrului asigurător.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art.304 pct.9 Cod proc.civ. curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod proc.civ. urmează să-l respingă pentru următoarele motive:
Potrivit CF 25096 C, intervenienții au dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de 9/32 parte din cota de 23/32 parte de sub B2 lui, la data de 21 august 1971, prin cumpărare. Această cotă s- identificat cu apartamentul nr.4 din imobilul situat în C-N,-.
La data de 8 mai 1974 s- notat în cartea funciară sechestrul penal asigurător asupra porțiunii ce-i revenea lui din imobil.
Prin sentința nr.583/31 iulie 1974 Tribunalului Militar București (fila 79-80) fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de înapoiere în țară. Prin aceeași hotărâre s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător aplicat asupra bunurilor acestuia, inclusiv asupra imobilului în litigiu, sechestru care fost înscris în cartea funciară.
Reclamantul nu îndeplinit formalitățile necesare pentru radierea sechestrului asigurator înscris asupra cotei lui de proprietate. Nimic nu împiedica nici pe reclamanta în condițiile în care ar fi dorit să dispună de cota sa de proprietate din bun să solicite radierea sechestrului asigurător, radiere dispusă în baza sentinței nr.583/1974.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 478 din 4 noiembrie 1975 se preia de către Statul Român cota de 9/64 parte lui în baza Decretului nr.223/1974, iar ulterior prin decizia civilă nr. 107 din 26 martie 1977 se preia și cota de 9/64 parte din imobil a lui, tot în baza Decretului nr.223/1974.
Prin cererea de intervenție formulată la 6 iulie 2005, intervenineții au solicitat să se constate că reclamantul și pârâta nu au acceptat succesiunea după defunctul, decedat la data de 23 decembrie 2000, în termenul legal; că succesiunea defunctului este vacantă, astfel că imobilul din litigiu revenit în patrimoniul statului; să fie obligat pârâtul Primarul municipiului C-N să dispună restituirea în natură, în favoarea lor, imobilului în litigiu.
În subsidiar, intervenienții au solicitat să se constate nulitatea absolută contractului de vânzare-cumpărare încheiat asupra apartamentului în litigiu, că acest apartamentul nu face parte din masa succesorală rămasă după defunctul și să fie obligat pârâtul Primarul municipiului C-N să dispună restituirea în natură acestui apartamentul.
Legea nr.10/2001, este o lege specială care reglementează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-29 decembrie 1989.
Potrivit art.6 din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora.
În speță, imobilul fiind trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr.223/1974, se constată existența unei legi speciale de reglementare, Legea nr.10/2001, revendicarea imobilului în litigiu putându-se face numai în condițiile acestui act normativ.
De altfel, intervenienții au și uzat de prevederile acestei legi, formulând notificare în data de 30 iulie 2001.
Este real că art.2 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001 prezumă caracterul abuziv al preluării imobilului în baza Decretului nr.223/1974, însă nu este mai puțin adevărat că o astfel de constatare poate fi făcută de instanța de judecată doar în cadrul plângerii formulate împotriva dispoziției de soluționare notificării și doar dacă instanța ar fi fost investită cu un capăt de acțiune care să vizeze constatarea preluării abuzive, fără titlu valabil, imobilului în litigiu.
În cuprinsul cererii de intervenție, nicăieri nu se solicită instanței să constate preluarea abuzivă, fără titlu valabil imobilului în litigiu de către Statul Român în baza Decretului nr.223/1974. Doar în motivele de recurs se arată că instanța de apel ar fi trebuit să abordeze în esența ei problema preluării abuzive, prin a analiza dacă titlul de proprietate al statului fost sau nu valabil.
Oricum, chiar dacă intervenienții ar fi investit instanța cu un asemenea capăt de acțiune, analiza acestuia putea fi făcută strict, în condițiile și cu procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, și în nici un caz pe calea dreptului comun, având ca obiect alături de constatarea vacanței succesiunii, obligarea pârâtului Primarul municipiului C-N să dispună restituirea în natură bunului.
Prin Legea nr.10/2001 fost reglementată o procedură specială prin care pot fi revendicate imobilele preluate în mod abuziv, procedură care presupune parcurgerea fazei prealabile, obligatorii, ce se declanșează odată cu depunerea notificării, finalizată printr-o decizie sau dispoziție motivată, supusă căilor de atac prevăzute de art.24 alin.7 și 8 din Legea nr.10/2001, art.26 alin.3 după modificare.
În consecință, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, nu mai este admisibilă formularea unor acțiuni în revendicare pe calea dreptului comun, în privința imobilelor ce fac obiectul acestei legi, revendicarea acestor imobile fiind posibilă doar în temeiul și condițiile Legii nr.10/2001.
Obligativitatea revendicării imobilelor ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001 doar în condițiile din această lege, nu înseamnă că accesul în justiție, printr-un proces echitabil, ar fi fost eliminat, ci presupune doar că o acțiune fondată pe dispozițiile noii legi impune parcurgerea procedurii speciale prevăzute de această lege. Înalta Curte de Casație și Justiție s- pronunțat în sensul că aceasta nu constituie o îngrădire adusă liberului acces la justiție, deoarece după parcurgerea fazei prealabile prevăzute de Legea nr. 10/2001, persoanele nemulțumite de modul în care fost finalizată procedura se pot adresa justiției cu plângere prin care să se atace respectiva dispoziție sau decizie.
În consecință, intervenienții nu pot pe calea unei acțiuni de drept comun să obțină restituirea în natură unui imobil care se încadrează în textul art.2 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001 și a cărui revendicare se putea face doar în condițiile și procedura reglementată de Legea nr.10/2001.
Prin urmare, susținerile recurenților că cele două instanțe ar fi fost ținute să analizeze în esență problema preluării abuzive, dacă titlul de proprietate al statului fost sau nu valabil, sunt înlăturate de reținerile anterioare.
Din analiza actelor dosarului reiese că nici susținerea intervenienților referitoare la actul în baza căruia s-a făcut preluarea, respectiv că preluarea s-a făcut ca urmare condamnării penale lui, sunt nefondate. Înscrierile din CF (fila 59) sunt efectuate în următoarea ordine: În primul rând, s- înscris în anul 1974, sechestru asigurător care, în urma condamnării prin sentința penală nr.583/1974 a Tribunalului Militar București, fost ridicat. În anul 1975 în baza deciziei nr.478 Consiliului Popular Județean C fost trecută în proprietatea Statului Român cota de proprietate lui, iar prin decizia nr.107 din 1977 fost trecută în proprietatea statului cota lui.
Drept urmare, susținerea intervenienților că preluarea imobilului în baza Decretului nr.223/1974 s-a făcut formal, doar pentru da "haină aparent de operațiune cu caracter civil unei confiscări dispuse și realizate ca urmare reținerii în sarcina intervenientului a acestei infracțiuni", este nefondată.
În consecință, fiind evident că preluarea s- făcut în baza Decretului nr.223/1974, chiar dacă abuzivă, imobilul în litigiu putea face obiectul Legii nr. 112/1995.
Conform prevederilor art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, prevede că prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare legii. Termenul de un an a fost prelungit succesiv, prin OUG nr.109/2001 și OUG nr.145/2001 și expirat la 14 august 2002.
Prevederile enunțate au făcut obiectul controlului de constituționalitate, pe calea excepției de neconstituționalitate. Astfel, prin decizia nr.296/2003, decizia nr.115/2007, s- reținut că "exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru stabilit de legiuitor, după cărui expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Dispozițiile legale criticate recunosc dreptul titularului la exercitarea acțiunii în constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare imobilelor preluate abuziv și asigură posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen instituit în scopul evitării unor stări de incertitudine prelungite în ceea ce privește raporturile juridice civile, precum și pentru asigurarea stabilității și securității acestora, cu atât mai mult cu cât au ca obiect dreptul de proprietate".
Judecătorul constituțional a mai reținut că "imprescriptibilitatea, consfințită cu titlu de principiu în legislația civilă, nu este consacrată ca atare de Constituție. Așa fiind, legiuitorul poate, în considerarea unor rațiuni majore, să deroge de la acest principiu, așa cum procedat prin norma dedusă controlului fără îndreptăți calificarea reglementării respective ca fiind neconstituțională".
Susținerea intervenienților că disp.art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, poate avea în vedere numai cauze de nulitate intrinseci actului juridic și nicidecum frauda la lege, că pentru fraudă la lege nu este prevăzut nici un termen de prescripție, sunt nefondate în raport de reținerile anterioare.
Analizând compatibilitatea art.45 alin.5 cu dispozițiile art.1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană, referitor la protecția proprietății, și ale art.6 paragraful 1 din aceeași convenție, privind dreptul la un proces echitabil, Curtea reținut că "textul de lege criticat se armonizează cu aceste prevederi, având ca scop asigurarea stabilității și securității raporturilor civile, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate".
În considerarea celor reținute, curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienții și împotriva deciziei civile nr.581 din 19.2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienții și - împotriva deciziei civile nr.581 din 19.2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. IA dact.GC
2 ex/17.03.2008
Jud.apel:,
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Țuluș
