Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 444/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 444

Ședința publică din data de: 29.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu

JUDECĂTOR 2: Andreea Vasile

JUDECĂTOR 3: Ileana

GREFIER -

Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de către recurenții - pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva deciziei civile nr. 68A/16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și și intimatul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și intimatul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B reprezentați de consilier juridic, care depune, în ședință publică, delegație și intimații - reclamanți și, reprezentați de avocat, care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. 5/23.10.2009.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurentul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar recurentul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL a depus timbru judiciar în valoare de 5,15 lei și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 607 lei, respectiv ordinul de plată nr. 3574/19.08.2009. Menționează că nu au fost comunicate motivele de recurs formulate de către recurentul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL recurentului - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimatei - reclamante. Totodată, învederează că la data de 28.09.209, data poștei, intimații - reclamanți au depus întâmpinare, în patru exemplare, ce a fost comunicată.

Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererile de recurs.

Reprezentantul recurentului - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și al intimatului - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B formulează concluzii de admitere a recursului promovat de către partea pe care o reprezintă și învederează că lasă la aprecierea instanței recursul declarat de către intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Precizează că solicită obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Apărătorul intimaților - reclamanți și solicită respingerea recursurilor promovate de către recurenții - pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, fără cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește motivele de recurs invocate de către recurentul - pârât

STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, învederează că, în opinia sa, cererea de chemare în judecată a reclamanților este admisibilă, în speță existând un legat cu titlu universar.

Subliniază că intimații - reclamanți locuiesc de mai mult de 30 de ani în imobilul în discuție și nu au o altă locuință.

Apreciază că nu a fost întrerupt cursul prescripției.

Concluzionând, solicită respingerea recursurilor, fără cheltuieli de judecată.

Curtea, apreciind cauza lămurită, dispune încheierea dezbaterilor și reține cauza în vederea pronunțării asupra cererilor de recurs formulate de către recurenții - pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva deciziei civile nr. 68A/16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și și intimatul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față, deliberând, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B la data de 26.04.2006 sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul B reprezentat prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului B, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului, cu ultimul domiciliu în B,-, sector 5, decedat la 17.04.1964 și să se constate că succesiunea de pe urma acestuia este vacantă întrucât nu există moștenitori legali, să constate că masa succesorală revine în întregime pârâtului Statul Român și să constate că reclamanții au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului situat în-, sector 5.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a dobândit împreună cu soțul său, în prezent decedat, imobilul în litigiu, la data de 8.10.1958 prin cumpărare, printr-un înscris sub semnătură privată, de la numitul, precizând că acesta deținea în proprietate imobilul și terenul aferent prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13298/1931 la Tribunalul Ilfov și transcris sub nr.62205/1931, cu mențiunea că nu a fost căsătorit, precum și că, deși s-a obligat până la data de 31.11.1958 să fie perfectat contractul de vânzare cumpărare în forma autentică, acest contract nu s-a încheiat, reclamanții exercitând o posesie și folosință de fapt asupra acestui teren fără nici o tulburare, precizând și că pe teren se află o casă cu 2 camere și dependințe. Totodată, reclamanții au arătat că evaluează terenul și imobilul la suma de 3500 Ron.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.680, art. 724, art. 1847, art. 1895, art. 1897, art. 1898.civ.

La data de 04.09.2006, pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar concluzii scrise prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei având în vedere că aceasta nu poate formula o cerere de declarare a unei moșteniri vacante, acest demers aparținând exclusiv statului și a invocat dispozițiile art. 85 din Legea 36/1995. În consecință, a solicitat respingerea cererilor referitoare la declararea vacanței succesorale, ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă.

În ceea ce privește cererea reclamantei privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât pentru un asemenea obiect poate fi chemat în judecată numai proprietarul terenului, însă în cauză nu s-a făcut dovada că Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice are această calitate. Este adevărat că prin declararea moștenirii vacante bunurile defunctului fără moștenitori trec în proprietatea statului, însă în cauză nu s-a dezbătut succesiunea și nu s-a constatat vacanța succesorală. De asemenea, pârâtul a mai menționat că acțiunea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât imobilul ce face obiectul cauzei a fost scos din circuitul civil prin intrarea în vioare a Legilor 58 și 59/1974, astfel încât prescripția achizitivă a fost întreruptă.

La data de 14.09.2006, prin serviciul registratură al instanței, pârâtul Municipiul B reprezentat prin Primarul General a depus note scrise prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului General al Municipiului B, întrucât acesta este organ deliberativ, fără personalitate juridica, în raport de dispozițiile art. 94 din Legea 215/2001, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, arătând că singurul abilitat să solicite declararea vacanței succesorale este statul, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu s-a dovedit că imobilul în cauză face parte din patrimoniul municipalității și, în fond, acțiunea este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

În ședința publică de la data de 19.03.2007 instanța a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului pentru argumentele cuprinse în încheierea de ședință de la aceeași dată și a încuviințat reclamanților proba testimonială cu 1 martor, pe capătul de cerere privind constatarea vacanței succesorale, proba asupra căreia instanța a revenit la termenul de judecată din data de 16.04.2007.

Prin sentința civilă nr. 2513/16.04.2007 instanța a admis excepția lipsei de interes, invocată din oficiu, în ceea ce privește deschiderea succesiunii defunctului și a declarării vacanței succesorale de pe urma acestuia, și în consecință a respins acest capăt de cerere ca fiind lipsit de interes.

Totodată, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiului B prin Primarul General, și în consecință, a respins acțiunea privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă de lungă durată, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Prin aceeași sentință a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință în privința pârâtului, anulând cererea formulată de reclamanți împotriva acestui pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat apel, ce a fost admis prin decizia civila nr. 334/A/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civila, sentința apelată fiind desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.

În considerentele deciziei s-a reținut că reclamanții apelanți au interes în ceea ce privește deschiderea succesiunii defunctului și a declarării vacanței succesorale de pe urma acestuia, întrucât în patrimoniul decedatului subzistă atât dreptul de proprietate referitor la imobilul ce este în fapt posedat de reclamanți cât și obligația de a perfecta vânzarea bunului ce decurge din înscrisul sub semnătură privată încheiat cu reclamanții.

S-a mai reținut că față de împrejurarea că reclamanții au solicitat prin acțiunea pe care au promovat-o, să se constate că au devenit proprietari asupra imobilului în litigiu, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, iar aceasta reprezintă o sancțiune îndreptată împotriva adevăratului proprietar care nu a dat dovadă de diligență de vreme ce un alt capăt de cerere cu care instanța a fost investită vizează tocmai constatarea vacanței succesorale în ceea ce îl privește pe defunctul, tribunalul a apreciat ca în mod eronat a fost admisă de către instanță excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiului

Pe rolul Judecătoriei sectorului 5 B, cauza a fost înregistrată la data de 12.08.2008 sub nr-.

În ședința publică de la data de 15.09.2008, instanța a pus în discuția părților, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Consiliul General al Municipiului

Potrivit dispozițiilor 137 alin. 1.pr.civ. instanța a examinat cu precădere excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Consiliul General al Municipiului

Prin sentința civilă nr. 6961/29.09.2008, Judecătoria sectorului 5 Baa dmis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului CONSILIUL GENERAL AL MUNICPIULUI B și în consecință a respins acțiunea formulată împotriva acestuia ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință, a admis acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâților STATUL ROMÂN reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, și MUNICIPIUL B reprezentat prin Primarul General, a constatat vacanța succesiunea defunctului, decedat la data de 17.10.1964 cu ultimul domiciliu în B,-, sector 5, cu privire la imobilului situat în B,-, sector 5 (fost nr. 18), a constatat că reclamanții au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani (cu joncțiunea posesiilor în privința reclamantului ) dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B,-, sector 5, compus din teren în suprafață de 182,70. și construcții edificate pe acesta, astfel cum a fost identificat în cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expert.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut sub aspectul excepției invocate, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1 și 80 din Legea nr. 215/2001, Consiliul General la Municipiului B este un organ deliberativ și nu are personalitate juridică, astfel că față de această împrejurare, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință și a respins acțiunea formulată împotriva acestuia ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință.

Pe fondul cauzei, instanța de fond ținând seama și de dispozițiile art. 315 alin. 1.proc.civ. sub aspectul calității procesuale pasive, că, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect dezbaterea succesiunii defunctului, de pe urma acestuia, la data de 03.02.1965, a fost emis certificatul de moștenitor nr. 5-35, prin care s-a stabilit calitatea de moștenitor testamentar a numitei.

Având în vedere că potrivit dispozițiile art. 651.civ. succesiunile se deschid prin moarte, instanța a apreciat ca succesiunea defunctului a fost deschisă, însă față de considerentele deciziei de casare, obligatorii în privința chestiunilor de drept dezlegate, potrivit art. 315 alin. 1.pr.civ. care au arătat că în patrimoniul decedatului subzistă atât dreptul de proprietate referitor la imobilul ce este în fapt posedat de reclamanți cât și obligația de a perfecta vânzarea bunului ce decurge din înscrisul sub semnătură privată încheiat cu reclamanții și cum în absența moștenitorilor legali, succesiunea este culeasă de stat, instanța a constatat vacantă succesiunea defunctului, decedat la data de 17.10.1964 cu ultimul domiciliu în B,-, sector 5, cu privire la imobilului situat în B,-, sector 5 (fost nr. 18).

Referitor la cel de al doilea capăt de cerere, având ca obiect constatarea dobândirii de către reclamanți, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, a dreptului de proprietate asupra terenului situat în-, sector 5, instanța a reținut că la data de 08.10.1958, soții (în prezent decedat - autor al reclamantului ) și (reclamanta din prezenta cauză) au convenit cu, transmiterea dreptului de proprietate asupra unui imobil situat în B,-, sector 5 (fost nr. 18), compus din teren loc de casa în suprafață de 182. și o construcție formată din două camere și bucătărie, la acel moment încheindu-se între părți un înscris sub semnătura privată intitulat "declarație".

Instanța a reținut că defunctul deținea acest imobil în temeiul actului de vânzare cumpărare autentificat de fostul Tribunal I Secția notariat, sub nr. 13298/1931.

Din depozițiile martorilor audiați ( și, instanța de fond a reținut că reclamanții cât și autorul lor au stăpânit continuu și netulburat acest imobil, fiind cunoscuți sub nume de proprietar.

Potrivit raportului de expertiza întocmit de expert, instanța de fond a constatat că suprafața terenului este de 182,70. fiind bine delimitat, prin garduri și ziduri, de proprietățile învecinate. A mai reținut, totodată, că pe acest teren este edificată o construcție, cu o suprafață de 80,30.

Față de cele reținute, instanța a considerat că în speță reclamanții au făcut dovada celor două condiții prevăzute de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă de lungă durată, respectiv: termenul de 30 de ani (cu joncțiunea posesiilor în privința reclamantului ), precum și o posesie pașnică, netulburată, publică, continuă și sub nume de proprietar, așadar utilă, astfel că, în baza art. 1890, art. 1837, art. 1846 și urm. civ, instanța a constatat că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B,-, sector 5, compus din teren în suprafață de 182,70. și construcții edificate pe acesta, astfel cum a fost identificat în cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expert, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Statul R prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiul B, și Municipiul B, prin Primarul General, cereri înregistrate pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, la data de 08.11.2008.

În recursul său, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiul B, a arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct. 9.proc.civ.).

Astfel, recurentul-pârât a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctului.

În drept, a solicitat instanței să aibă în vedere că, potrivit art. 680 din Codul civil: "în lipsa de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului", iar, pe de altă parte, Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, prevede în art. 85 o procedura specială privind constatarea vacanței succesorale, la inițiativa reprezentantului statului, după expirarea termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, procedură ce se finalizează cu eliberarea certificatului de vacanță succesorală de către notarul public.

Procedura succesorală, indiferent că aceasta privește o succesiune vacantă sau o succesiune cu privire la care există succesibili care îndeplinesc condițiile cerute de lege pentru a moșteni, este prin natura ei, o procedură necontencioasă.

Prin excepție, atunci când există unul din cazurile prevăzute la art. 78 lit. b) din Legea nr. 36/1995, respectiv atunci când moștenitorii își contestă unul altora calitatea sau nu se înțeleg cu privire la compunerea masei succesorale ori cu privire la întinderea drepturilor care li se cuvin, procedura succesorală dobândește caracter contencios, între părți existând un litigiu pentru a cărui soluționare competentă revine instanțelor judecătorești, spre care notarul trebuie să îndrume părțile, conform art. 78 alin. 3 din Legea nr. 36/1995.

Având în vedere cele menționate, precum și dispozițiile art. 680.civ. recurentul a apreciat că procedură succesorală ce are ca obiect constatarea vacanței succesorale este întotdeauna necontencioasă, dreptul statului asupra unei succesiuni vacante putând coexista cu drepturile persoanelor care invocă un legat cu titlu universal sau cu titlu particular asupra unei astfel de moșteniri, fără a veni astfel în conflict cu acestea, fapt ce exclude posibilitatea existenței unui litigiu cu privire la întinderea drepturilor succesorale între stat, în calitate de titular al dreptului de a culege moștenirea vacantă, și legatarii cu titlu universal sau particular.

Conform art. 331.proc.civ. pentru soluționarea cererilor necontencioase, instanțele judecătorești sunt competente numai atunci când intervenția lor este necesară ("cererile pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanței - întrucât legea prevede o competență specială în favoarea notarilor publici pentru soluționarea cererilor de constatare a vacanței succesorale, intervenția instanțelor judecătorești pentru soluționarea unor astfel de cereri nu este necesară.

Astfel, întrucât printr-o lege specială - Legea nr. 36/1995 - se prevede competența unui alt subiect de drept, investit să îndeplinească un serviciu de interes public, de a soluționa cererile de constatare a vacanței succesorale, respectiv a notarului public, iar competența instanțelor judecătorești pentru soluționarea unor astfel de cereri nu este prevăzută nici de Codul d e procedură civilă și nici de vreo lege specială și, în plus, sesizarea instanțelor judecătorești pentru soluționarea unor astfel de cereri, nu este nici necesară, cererea putând fi soluționată întotdeauna de un notar public, care dispune și de mijloacele legale adecvate pentru luarea măsurilor prevăzute de art. 77 alin. 2 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, de conservare și de administrare a bunurilor succesorale și de solicitare a desemnării unui curator, instanțele judecătorești nu sunt competente să soluționeze cererile având ca obiect constatarea vacanței succesorale.

Prin urmare, prin simplul fapt că succesiunea unei persoane nu a fost dezbătută nu echivalează automat, din punct de vedere juridic, cu faptul că această succesiune este vacantă, de vreme ce în virtutea legii, această stare de fapt se constată printr-un certificat de vacanță succesorală, care, într-adevăr, nu are efect constitutiv, ci numai declarativ, cu consecința că statul ar dobândi moștenirea chiar de la data deschiderii succesiunii defunctului.

Astfel spus, deși Statul prin Ministerul Economiei și Finanțelor ar dobândi moștenirea, ope legis, de la deschiderea succesiunii defunctului, pentru a se produce un asemenea efect este obligatorie eliberarea unui certificat de vacanță succesorală de către notarul public, în procedura strict reglementată de lege, care să constate lipsa oricăror moștenitori legali sau testamentari. O soluție contrară ar duce la consecințe inadmisibile, respectiv s-ar accepta, pe cale de consecință, ideea că, în acele situații în care nu a fost dezbătută succesiunea defuncților din diverse motive, automat statul este moștenitor, procedura constatării vacanței succesorale de către notar devenind practic inutilă, această reglementare legală rămânând fără aplicabilitate practică și fără conținut.

Având în vedere cele menționate anterior, precum și faptul că Legea nr. 36/1995 prevede o procedură specială pentru constatarea și declararea vacanței succesorale, acțiunea reclamantului este inadmisibilă întrucât dispozițiile actului normativ menționat mai sus instituie o procedură administrativă prealabilă și obligatorie.

În al doilea rând, recurentul-pârât a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea principală, întrucât consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1890 Cod civil. Astfel, art. 1890 cod civil stabilește că pentru a se dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune trebuie îndeplinite două condiții: să existe posesie de peste 30 de ani și aceasta să fie utilă, adică neviciată. O posesie este utilă atunci când este pașnică, publică, neîntreruptă, sub nume de proprietar și neechivocă.

Pentru a se putea face aplicabilitatea acestor dispoziții legale este necesar ca bunul posedat să fie în circuitul civil, prin urmare una dintre condiții este ca bunul să fie susceptibil de a fi uzucapat.

Însă, anterior consacrării legale a proprietății private a statului prin art.6 din Legea nr. 18/1991, art. 81 din Legea nr. 69/1991 și art.4 din Legea nr. 213/1998, bunurile aparținând statului și unităților administrativ teritoriale nu puteau fi dobândite prin uzucapiune.

Prin urmare, nu se poate opune o posesie utilă statului cel puțin până în anul 1989, întrucât proprietatea socialistă era insesizabilă, imprescriptibilă și inalienabilă, iar Constituțiile anterioare anului 1991 nu au făcut distincție între bunurile intrate în proprietatea statului făcând parte din domeniul public și fiind astfel insesizabile, inalienabile și imprescriptibile.

Or, având în vedere pe de o parte faptul că terenul în cauză, a intrat în domeniul public al statului, iar pe de altă parte că toate categoriile de terenuri au fost scoase din circuitul civil, recurentul-pârât apreciază că, în acest caz, prezumția de proprietate, ca efect al posesiei nu poate opera în favoarea reclamanților.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, art. 680, art. 1890.civ. iar în temeiul art. 242 alin. 2.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În recursul său, pârâtul Municipiul B prin Primarul General a arătat că sentința civilă pronunțată este netemeinică și nelegală, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că în mod greșit a apreciat instanța de fond că în cauză ar avea calitate procesuală pasivă, atâta timp cât nu există la dosar nicio dovadă ca Municipiul B prin Primarul General ar fi proprietarul terenului solicitat.

Mai mult decât atât, s-a solicitat a se observa că reclamanții, chiar dacă justifică un interes, nu au calitatea de a promova o acțiune de declarare a succesiunii vacante. Această calitate revine exclusiv Statului Român prin Ministerul d e Finanțe, astfel cum este prevăzut de art. 85 din Legea nr. 36/1995.

De asemenea, atâta timp cât nu au fost făcute formalitățile de intrare în proprietatea statului a bunurilor rămase de pe urma defunctului, nu se poate reține că Municipiul B prin Primarul General ar fi proprietarul terenului reclamanților, atâta timp cât nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.

De asemenea, s-a solicitat a se observa că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1890.civ. respectiv acelea ale unei posesii utile, publice, neîntrerupte, continue și sub nume de proprietar asupra imobilului în litigiu, reclamanții fiind doar detentori precari.

Pentru ca uzucapiunea să-și producă efectele trebuie îndeplinite anumite condiții: posesia, împlinirea termenului, buna-credință, justul titlu și mai ales existența unui lucru susceptibil de a fi uzucapat (res habilis).

De la intrarea în vigoare a Codului civil - in 1864 - practica instanțelor de judecată și doctrina au fost constante în a aprecia că nu pot fi uzucapate în general bunuri inalienabile, deoarece "imprescriptibilitatea este un corelativ necesar al inalienabilității".

În actualul sistem legislativ românesc sunt considerate inalienabile bunurile proprietate publică (art. 135 pct. 5 Constituție).

Legea nr. 213/1998 - privind proprietatea publică și regimul acesteia, consfințesc cele trei caractere juridice specifice dreptului de proprietate publică, respectiv inalienabilitatea, imprescriptibilitatea și insesizabilitatea (art. 11 alin. 1 din Legea nr. 213/1998). Rezultă în mod clar că proprietatea publică nu poate fi sub nici o formă uzucapată.

Conform Constituției României din 1991 - proprietatea este publică sau privată - (art. 135 pct. 2) legea fundamentală a țării este primul act normativ care face diferențierea între domeniul public și privat al statului. Imobilele din domeniul privat sunt supuse dispozițiilor dreptului comun, adică pot fi în ultimă instanță chiar uzucapate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9.proc.civ, iar în temeiul art. 242 alin. 2.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

La data de 08.01.2009, intimații-reclamanți si, au formulat in temeiul art. 115 -118.proc.civ. întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursurilor formulate ca nefondate și mentinerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond.

În motivarea întâmpinării s-a arătat cu privire la excepția lipsei calitații procesuale pasive a Statului R prin Ministerul Finantelor Publice pe care a solicitat a fi respinsă, că referitor la imobilul situat in B,- sector 5 succesiunea este vacantă, așa cum în corect instanța de apel și apoi instanța de fond au constatat, întrucât conform certificatului de moștenitor nr. 35 din 3 februarie 1965, numita este moștenitoarea testamentară a lui, dar a moștenit de pe urma acestuia imobilul situat in B,- Raionul I, adică este vorba despre un legat cu titlu particular.

In tratatul de drept succesoral se precizează în capitolul referitor la drepturile statutului cu privire la succesiunea vacantă că, dacă nu există moștenitori legali, iar defunctul prin testamentul lăsat a instituit unul sau mai mulți legatari cu titlu particular, se va naste vocația succesorală concretă a statului, chiar dacă legatarii acceptă legatul, deoarece legatarii cu titlu particular nu au vocație asupra patrimoniului succesoral, ci numai asupra bunurilor determinate ce fac obiectul legatelor "restul patrimoniului defunctului revenind statului".

Sub acest aspect și având în vedere că au solicitat dobândirea dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă cu privire la imobilul situat în B,- sector 5 și au arătat că din acest imobil se compune masa succesorală și, au solicitat, de asemenea, ca instanța să constate că succesiunea este vacantă de pe urma defunctului cu privire strict la imobilul din B,- sector 5, instanța de fond în mod eronat a admis excepția lipsei de interes a reclamanților cu privire la capătul de cerere privind constatarea succesiunii vacante de pe urma defunctului referitor la imobilul din- sector 5. Apreciază intimații că in mod corect instanța de apel și apoi instanța de fond după casare au apreciat că intimații-reclamanți aveau un interes în deschiderea succesiunii defunctului, având în vedere că au dovedit cu înscrisul de la Camera Notarilor Publici care se află la dosar faptul că legatul lui se referă la alt bun și, prin urmare, în aceste condiții, apreciază că in mod corect instanța a constatat că succesiunea de pe urma lui este vacantă și prin urmare statul are calitate procesuală pasivă.

De asemenea, instanța de apel cât și instanța de fond după casare au considerat că reclamanții aveau un interes în deschiderea succesiunii de pe urma lui și a declarării vacanței succesorale, întrucât în patrimoniul decedatului subzista atât dreptul de proprietate asupra imobilului care de fapt este posedat de reclamanți cât și obligația de a perfecta vânzarea bunului care decurge din înscrisul sub semnătură privată încheiat cu intimații-reclamanți.

De asemenea în tratatul de drept succesoral se afirmă faptul că instanța de judecată se poate pronunța asupra constatării unei succesiuni vacante și a componenței acesteia, în mod direct, în lipsa unui certificat de vacanță succesorală.

În acest sens, intimații-reclamanți apreciază că motivul de recurs formulat ca nefiind întemeiat și instanța de apel cât și instanța de fond după casare au apreciat corect asupra acestui aspect și raportat la probele care au fost administrate.

De asemenea, au solicitat a se avea în vedere că instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților cu privire la declararea vacanței succesorale de pe urma aceluiași defunct, considerând că reclamanții au calitate procesuală activă pentru a solicita declararea vacanței succesorale în instanță, recunoscând oricăror persoane interesate acest drept, sub condiția dovedirii interesului.

Astfel, intimații-reclamanți apreciază că au făcut dovada interesului pentru a solicita atât constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctului cu privire la imobilul situat în B,- sector 5, cât și cu privire la dobândirea dreptului de proprietate cu privire la acest imobil prin prescripție achizitivă, întrucât reclamanta și soțul său au cumpărat printr-o chitanță sub semnătură privată imobilul în litigiu în anul 1958. De la data semnării chitanței sub semnătură privată reclamanții s-au comportat ca adevărați proprietari, nefiind tulburați de alte persoane în posesie, exercitând o posesie utilă. Din acest motiv reclamanții au solicitat ca instanța să pronunțe o hotărâre care să ateste dreptul lor de proprietate asupra imobilului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă.

La termenul din 16.01.2009, Tribunalul a pus în dezbaterea părților calificarea dată căii de atac exercitate atât de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și de către Municipiul B, prin Primarul General, apreciind că aceasta este apelul, procedând în continuare la soluționarea cauzei, potrivit acestei calificări.

Prin decizia civilă nr. 68A din 16.01.2009, Tribunalul a respins ca nefondate ambele apeluri declarate în cauză.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

În privința primului motiv de apel invocat de apelantul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor referitor la inadmisibilitatea capătului 1 de cerere și a primului motiv de apel invocat de apelantul Municipiul B privind lipsa calității procesuale active a reclamanților,tribunalul a apreciat că sunt neîntemeiate.

În privința excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, tribunalul a constatat că această excepție a fost analizată de Tribunalul București cu prilejul pronunțării De nr.334/2008. Astfel s-a reținut că în mod corect prima instanță a stabilit că reclamanții au calitate procesuală activă pentru a solicita declararea vacanței succesorale de pe urma defunctului în raport de prevederile art.68 din 36/1995 care stabilesc că orice persoană interesată poate sesiza notarul public în legătură cu deschiderea unei succesiuni,textul de lege menționat nefăcând distincție în legătură cu natura succesiunii respective.

Tribunalul a apreciat că soluția dată asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că nu se mai impune analizarea din nou a acestei exceptii.

In legătura cu excepția inadmisibilității, tribunalul a avut în vedere că potrivit art. 2l al. 1 din Constituția României,Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime", iar potrivit al.2,nicio lege nu poate îngrădi acest drept".

Este adevărat că art. 85 din 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială prevede că procedura constatării succesiunii vacante se declanșează la inițiativa reprezentantului statului după expirarea termenului de opțiune succesorală, însă raportat la dispozițiile constituționale menționate mai sus, nu se poate reține că o persoană interesată în a se constata vacanța succesorală nu poate recurge la procedurile judiciare.

Tribunalul a mai reținut că și motivul 2 de apel invocat de ambii apelanți nu este întemeiat.

Astfel pentru ca o persoană să poată dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune trebuie ca acea persoană să fi exercitat o posesie utilă în termenul prevăzut de lege.

În speță, din probele administrate a reieșit că reclamanții și au exercitat asupra imobilului din litigiu o posesie continuă, publică, sub nume de proprietar și neîntreruptă, astfel că sunt îndeplinite dispozițiile art.l846 și 1890 civ. pentru a se constata că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin uzucapiunea de lungă durată.

Tribunalul a înlăturat și susținerile apelantelor în sensul că imobilul respectiv nu s-ar fi aflat în circuitul civil anterior anului 1991, astfel că termenul uzucapiunii nu ar fi început să curgă decât începând cu anul 1991 pentru următoarele considerente:

Potrivit art.1849 civ. " Posesia este întreruptă prin modurile și după regulile cuprinse în art.1863-1873 civ."

Potrivit art.1864 lit. b civ.Prescripția este întreruptă când lucrul este declarat imprescriptibil în urma unei transformări legale a naturii sau destinatiei sale".

Proprietatea de stat reglementată de Constituțiile anterioare anului 1991 nu poate fi echivalată cu proprietatea publică, așa cum este descrisă de codul civil pentru a-i fi aplicabile dispozițiile art.1849 civ. întrucât nu există o reglementare legală care să asimileze regimul juridic al proprietății publice cu cel al proprietății socialiste de stat, acestea fiind instituții juridice diferite.

Prin urmare, dispozițiile art. 1849 civ. nu sunt aplicabile în speță, neexistând dovezi că imobilul ar fi aparținut domeniului public sau de interes public al statului, fiind astfel inalienabil.

Pe de altă parte tribunalul a avut în vedere și aspectul că prin Decizia nr. IV/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii s-a stabilit că posesiile exercitate de diverse persoane asupra unor imobile nu au fost întrerupte în perioada în care L 58/1974 și 59/1974 au fost în vigoare.

Astfel fiind, tribunalul a constatat că și posesia exercitată de reclamanți asupra imobilului din litigiu anterior anului 1991 este aptă a fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs ambii apelanți, Statul R prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și Municipiul B, prin Primarul General.

În recursul declarat de Statul Român, hotărârea a fost criticată ca nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct. 9.proc.civ.).

Astfel, a susținut recurentul, în mod greșit instanța de apel a respins excepția inadmisibilității, pe considerentul că raportat la dispozițiile art. 21 alin. 1 și alin. 2 din Constituția României nu se poate reține că o persoană interesată în a se constata vacanța succesorală poate recurge la procedurile judiciare, motiv pentru care înțelege să o reitereze, ținând seama de următoarele considerente:

Astfel, Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, prevede în art. 85 o procedură specială privind constatarea vacanței succesorale, la inițiativa reprezentantului statului, după expirarea termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, procedură ce se finalizează cu eliberarea certificatului de vacanță succesorală de către notarul public.

Prin excepție, atunci când există unul din cazurile prevăzute la art. 78 lit. b) din Legea nr. 36/1995, respectiv atunci când moștenitorii își contestă unul altora calitatea sau nu se înțeleg cu privire la compunerea masei succesorale ori cu privire la întinderea drepturilor care li se cuvin, procedura succesorală dobândește caracter contencios, între părți existând un litigiu pentru a cărui soluționare competenta revine instanțelor judecătorești, spre care notarul trebuie să îndrume părțile, conform art. 78 alin. 3 din Legea nr. 36/1995.

Având în vedere cele menționate, precum și dispozițiile art. 680.civ. recurentul apreciază că procedura succesorală ce are ca obiect constatarea vacanței succesorale este întotdeauna necontencioasă, dreptul statului asupra unei succesiuni vacante putând coexista cu drepturile persoanelor care invocă un legat cu titlu universal sau cu titlu particular asupra unei astfel de moșteniri, fără a veni astfel în conflict cu acestea, fapt ce exclude posibilitatea existenței unui litigiu cu privire la întinderea drepturilor succesorale între stat, în calitate de titular al dreptului de a culege moștenirea vacantă, și legatarii cu titlu universal sau particular.

Conform art. 331.proc.civ. pentru soluționarea cererilor necontencioase, instanțele judecătorești sunt competente numai atunci când intervenția lor este necesară ("cererile pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanței."). Întrucât legea prevede o competență specială în favoarea notarilor publici pentru soluționarea cererilor de constatare a vacanței succesorale, intervenția instanțelor judecătorești pentru soluționarea unor astfel de cereri nu este necesară.

Astfel, întrucât printr-o lege specială - Legea nr. 36/1995 - se prevede competența unui alt subiect de drept, investit să ndeplinească un serviciu de interes public, de a soluționa cererile de constatare a vacanței succesorale, respectiv a notarului public, iar competența instanțelor judecătorești pentru soluționarea unor astfel de cereri nu este prevăzută nici de Codul d e procedură civilă și nici de vreo lege specială și, n plus, sesizarea instanțelor judecătorești pentru soluționarea unor astfel de cereri, nu este nici necesară, cererea putând fi soluționată întotdeauna de un notar public, care dispune și de mijloacele legale adecvate pentru luarea măsurilor prevăzute de art. 77 alin. 2 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, de conservare și de administrare a bunurilor succesorale și de solicitare a desemnării unui curator, instanțele judecătorești nu sunt competente să soluționeze cererile având ca obiect constatarea vacanței succesorale.

Prin urmare, simplul fapt că succesiunea unei persoane nu a fost dezbătută nu echivalează automat, din punct de vedere juridic, cu faptul că această succesiune este vacantă, de vreme ce în virtutea legii, această stare de fapt se constată printr-un certificat de vacanță succesorală, care, într-adevăr, nu are efect constitutiv, ci numai declarativ, cu consecința că statul ar dobandi moștenirea chiar de la data deschiderii succesiunii defunctului.

Cu alte cuvinte, deși Statul prin Ministerul Economiei si Finantelor ar dobândi moștenirea, ope legis, de la deschiderea succesiunii defunctului, pentru a se produce un asemenea efect este obligatorie eliberarea unui certificat de vacanță succesorală de către notarul public, în procedura strict reglementată de lege, care să constate lipsa oricăror moștenitori legali sau testamentari.

O soluție contrara ar duce la consecințe inadmisibile, respectiv s-ar accepta, pe cale de consecință, ideea că, în acele situații în care nu a fost dezbătută succesiunea defuncților din diverse motive, automat statul este moștenitor, procedura constatării vacanței succesorale de către notar devenind practic inutilă, această reglementare legală rămânând fără aplicabilitate practică și fără conținut.

În al doilea rând, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de apel a admis acțiunea principală, motivând că proprietatea de stat reglementată de Constituțiile anterioare anului 1991 nu poate fi echivalată cu proprietatea publică și prin urmare dispozițiile art. 1849 Cod Civil nu sunt aplicabile în speță, neexistând dovezi că imobilul ar fi aparținut domeniului public sau de interes public al statului, fiind astfel inalienabil.

Art. 1890 Cod civil stabilește că pentru a se dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune trebuie îndeplinite două condiții: să existe posesie de peste 30 de ani și aceasta să fie utilă, adică neviciată. O posesie este utilă atunci când este pașnică, publică, neîntreruptă, sub nume de proprietar și neechivocă.

Pentru a se putea face aplicabilitatea acestor dispoziții legale este necesar ca bunul posedat să fie in circuitul civil, prin urmare una dintre condiții este ca bunul să fie susceptibil de a fi uzucapat.

Prin urmare, nu se poate opune o posesie utilă statului cel puțin până în anul 1989, întrucât proprietatea socialistă era insesizabilă, imprescriptibilă și inalienabilă, iar Constituțiile anterioare anului 1991 nu au făcut distincție între domeniul public si cel privat al statului, bunurile intrate în proprietatea statului făcând parte din domeniul public și fiind astfel insesizabile, inalienabile și imprescriptibile.

Or, având în vedere pe de o parte faptul că terenul în cauză a intrat în domeniul public al statului, iar pe de altă parte, că toate categoriile de terenuri au fost scoase din circuitul civil, prezumția de proprietate, ca efect al posesiei nu poate opera in favoarea reclamanților.

La rândul său recurentul Municipiul Bac riticat hotărârea ca fiind dată cu încălcarea și greșita aplicare a dispozițiilor legale, temeiul de drept al recursului fiind art.304 pct.9 proc.civ.

În susținerea recursului, recurentul Municipiul Baa rătat că, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctului, calitate procesuală are Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Art.85 din Legea nr.36/1995 prevede procedura care se aplică în aceste situații și cine are calitate pentru a solicita constatarea vacanței succesorale.

Referitor la capătul de cerere prin care se solicită să se constate că intimații-reclamanți și au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului-teren situat în B,-, sector 5, acest recurent a susținut următoarele:

De la intrarea în vigoare a Codului Civil- în 1864- practica instanțelor de judecată și doctrina au fost constante în a aprecia că nu pot fi uzucapate în general bunuri inalienabile, deoarece "imprescriptibilitatea este un corelativ necesar al inalienabilității" ( B.).

În actualul sistem legislativ românesc sunt considerate inalienabile bunurile proprietate publică (art.135 pct. 5 Constituie).

Legea nr.213/1998- privind proprietatea publică și regimul acesteia, consfințesc cele trei caractere juridice specifice dreptului de proprietate publică, respectiv inalienabilitatea, imprescriptibilitatea și insesizabilitatea (art.11 alin.1 Legea nr.213/1998).

Rezultă în mod clar că proprietatea publică nu poate fi sub nici o formă uzucapată.

Conform Constituției României din 1991- proprietatea este publică sau privată (art.135 pct.2) legea fundamentală a țării este primul act normativ care face diferențierea între domeniul public și privat al statului.

Conform Legii nr.18/1991 a fondului funciar terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate publică sau privată. Domeniul public poate fi de interes național sau local.

Imobilele din domeniul privat sunt supuse dispozițiilor dreptului comun, adică pot fi în ultimă instanță chiar uzucapate.

Constituțiile anterioare anului 1991 nu făceau distincție între domeniul public al statului și domeniul privat al statului.

Mai mult, această stare de fapt a fost consfințită și prin decizii ale Tribunalului Suprem chiar în legătură cu prescriptibilitatea - imprescritibilitatea proprietății statului.

În aceste condiții, termenul de prescripție asupra imobilului nu putea să înceapă să curgă decât după anul 1991.

Intimații reclamanți au formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate, pentru motivele cuprinse în decizia pronunțată în apel.

Analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere motivele de recurs, astfel cum au fost dezvoltate de către recurenți, precum și dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată nefondate recursurile, pentru cele ce urmează:

Teza inadmisibilității cererii de chemare în judecată, pentru constatarea vacanței succesorale și, pe acest temei, a dovedirii transmiterii succesiunii în patrimoniul statului, cu alte cuvinte a negării accesului la justiție a unei persoane, pornind de la dreptul dar și de la obligația statului de a prelua o succesiune vacantă, înscrisă în art. 85 din Legea nr. 36/1995, este inacceptabilă.

Existența unei proceduri notariale specifice succesiunii vacante nu accesul la justiție al terților, astfel cum încearcă să susțină recurentul Statul Român, ci consacră, în favoarea Statului, o modalitate rapidă și concretă de a intra în stăpânirea deplină a bunurilor vacante.

În cadrul acestei proceduri, terți interesați în legătură cu bunurile aflate în patrimoniul unei persoane decedate fără moștenitori, nu pot avea inițiativa declanșării ei, astfel încât singura modalitate prin care statul, fie că este lipsit de diligență, fie că nu este interesat, este pus în situația de a-și asuma, în condițiile legii, calitatea de succesor, în limitele activului succesoral, exclusiv prin parcurgerea unei proceduri judiciare, cum este cea de față.

Astfel cum în mod corect s-a reținut prin decizia recurată, orice altă interpretară care să aducă limitări accesului la justiție al unei persoane interesate de succesiunea vacantă, este în afara dispozițiilor constituționale. Din această perspectivă, Curtea reține că prin decizia nr. 939 din 12.06.2008 a Curții de apel București, Secția a III-a civilă, pronunțată în cel dintâi ciclu procesual, obligatorie în raport de dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă, s-a reținut calitatea reclamanților intimați de persoane care justifică interes în cererea de constatare a vacanței succesorale cu privire la succesiunea defunctului.

Prin urmare, cel dintâi motiv de recurs formulat de recurentul Statul Român, prin Ministrul Finanțelor Publice, este nefondat.

C de-al doilea motiv de recurs este comun, susținut de ambii recurenți.

În esență, aceștia su susținut neîndeplinirea condiției exercitării unei posesii utile de către intimați, în contextul reglementărilor anterioare anului 1989, caracterului declarat insesizabil, imprescriptibil și inalienabil al proprietății de stat, în întregul său, deci și al terenului intrat în proprietatea statului ca efect al succesiunii vacante.

Cu privire la modul de aplicare a legii în această materie, astfel cum s-a motivat și prin decizia recurată, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii soluționat prin Deczia nr. IV din 2006, prin care s-a stabilit că posesiile exercitate asupra unor imobile nu au fost întrerupte în perioada în care Legile nr. 58/1974 și 59/1974 au fost în vigoare.

Așa fiind, Curtea, față de dezlegarea dată problemei de drept dezvoltată prin motivele de recurs, nu are a constata decât faptul că termenul de prescripție achizitivă prevăzut de art. 1890 Cod civil, de 30 de ani, s-a împlinit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, a fondului funciar, prima care a făcut distincție între un domeniu public și unul privat al statului.

În această ipoteză particulară, este inutilă, ca urmare, orice argumentare ce și-ar afla temeiul de drept în legile a căror intrare în vigoare este ulterioară momentului împlinirii termenului de prescripție achizitivă.

În raport de aceste considerente, apreciind că decizia împotriva căreia s-a declarat calea de atac a recursului a fost dată cu aplicarea corectă a dispozitiilor legale, recursurile urmează a fi respinse ca nefondate, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca fiind nefondate cererile de recurs formulate de către recurenții - pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva deciziei civile nr. 68A/16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și și intimatul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Tehnored. AP

2 ex./06.12.2009

Secția a IV-a civilă

Judecători apel:

Președinte:Elena Viviane Tiu
Judecători:Elena Viviane Tiu, Andreea Vasile, Ileana

Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 444/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 444/2009. Curtea de Apel Bucuresti