Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 445/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr.445
Ședința publică din 24 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu
GREFIER: - -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 995/A/27.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect succesiune.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2008 prin care s-a amânat pronunțarea la data de 24 aprilie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față constată:
Prin decizia civilă nr. 995/A/27.11.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș - Secția civilă a admis apelul reclamantului, a schimbat în tot sentința civilă nr.2616/15.03.2007 a Judecătoriei Timișoara, a constatat că reclamantul are calitatea de moștenitor a defunctei sale bunici și a obligat apelanții și să-i plătească acestuia suma de 3408,15 lei cheltuieli de judecată la prima instanță.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin sentința civilă nr.2616/15.03.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții și prin mandatar.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță, prin interpretarea coroborată a probatoriului administrat în cauză în fapt, a reținut că pârâții sunt descendenții defunctei, decedată în data de 18.12.2005, iar reclamantul este nepotul de fiică al defunctei, fiind copilul pârâtei.
De-a lungul vieții sale, defuncta a întocmit și revocat mai multe testamente. Astfel, la data de 7.10.1992 a încheiat un testament autentic la Biroul Notarial de Stat T prin care a testat întreaga sa avere pârâtului.
La data de 19.11.1998, prin testamentul autentificat sub nr.5362 la. - a testat întreaga sa avere reclamantului, instituindu-l legatar universal.
Astfel, în temeiul art.921 Cod civil, prin testamentul nr.5362/19.11.1998 a fost revocat tacit de către defunctă testamentul nr.31945/7.10.1992, această voință a testatoarei rezultând fără niciun dubiu din cel de-al doilea testament autentic, cele două legate fiind incompatibile.
Ulterior, în data de 6.09.2000, testatoarea încheie un testament olograf prin care se instituie legatar universal pârâtul.
Pentru aceleași argumente și în baza aceluiași art.921 Cod civil, prin aceste testament olograf a fost revocat tacit de către testatoare testamentul autentic nr.5362/19.11.1998 prin care se instituia legatar universal reclamantul.
De asemenea, în data de 15.11.2002, testatoarea a mai încheiat un testament olograf prin care din nou îl instituie pe reclamant legatar universal. Prin acest testament olograf, testatoarea, în temeiul art.921 cod civil a revocat tacit testamentul olograf din 6.09.2000 făcut în favoarea pârâtului.
Ulterior, testatoarea prin declarația autentificată sub nr.6898/27.11.2003 a revocat în tot cuprinsul său testamentul autentificat sub nr.5362/19.11.1998 la. --, care instituie pe reclamant succesor universal al testatoarei.
În aceste împrejurări, s-a apreciat că ultima voință a testatoarei a fost ca reclamantul să nu o moștenească.
Prima instanță a constatat că prin declarația autentificată sub nr.6898/27.11.2003, testatoarea a revocat tacit în baza art.921 Cod civil și testamentul olograf încheiat în data de 15.11.2002 în favoarea reclamantului. Această revocare tacită rezultă fără niciun dubiu din faptul că această declarație autentificată din 27.11.2003 este incomparabilă și cu testamentul olograf din 15.11.2002 făcut în favoarea reclamantului.
Din această ultimă declarație autentificată în data de 27.11.2003 rezultă ultima voință a testatoarei care nu este aceea de a-l institui pe reclamant legatar universal al său, a reținut prima instanță.
În ceea ce privește declarația bătută la mașina de scris și semnată de testatoare din data de 26.11.2005 prin care învederează că menține în totalitate testamentul olograf din 15.11.2002 în favoarea reclamantului, prima instanță a reținut că aceasta nu prezintă nicio relevanță juridică, întrucât, pentru ca această declarație din 26.11.2005 să fie considerată o retractare expresă a revocării testamentului olograf din 15.11.2002, trebuia să îmbrace fie o formă autentică, fie o formă testamentară, respectiv să fi fost scrisă de mâna testatoarei în sensul art.859 Cod civil. Or, declarația din 26.11.2005 nu a fost nici autentificată și nici olografă în sensul art.859 Cod civil, fiind bătută la mașina de scris.
În acest context, Judecătoria a apreciat că în speța de față nu mai există niciun testament valabil, astfel încât dezbaterea succesorală de pe urma defunctei se va efectua după regulile moștenirii legale.
Pentru aceste argumente, instanța a respins acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș în dosarul nr- la data de 25.05.2007, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, și pe fond admiterea acțiunii și constatarea calității sale de moștenitor testamentar.
Motivând în fapt a arătat că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor 921 Cod civil arătând că declarația autentică din 27.11.2003, nu constituie un testament nou în sensul dispozițiilor art.921 Cod civil, ci este o revocare expresă făcută în baza art.920 Cod civil, a testamentului autentic din 19.11.1998.
În drept, a invocat dispozițiile art.282-289 Cod procedură civilă și art.920, 921 și 923 Cod civil.
A timbrat corespunzător apelul cu 9,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Legal citat, intimatul nu s-a prezentat în instanță dar a trimis prin fax o întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe.
Intimata a formulat de asemenea întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat, arătând că își menține aceleași motive invocate prin întâmpinare și în fața instanței de fond, în sensul de a se reține că, prin declarația defunctei din 27.11.2003, aceasta și-a exprimat ultima voință, aceea ca nepotul să nu o moștenească, iar în ce privește declarația din 26.11.2005, arată că nu are nicio relevanță deoarece nu a fost scrisă de mâna defunctei sau autentificată.
Tribunalul a apreciat că apelul este fondat.
Analizând apelul reclamantului, prin prisma actelor de procedură efectuate în primul ciclu procesual, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art.292 alin.2, art.295 alin.1 și art. 296 Cod procedură civilă, s-a constatat că acesta este fondat și s-a dispus, în consecință, admiterea lui, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.802 Cod civil, testamentul este un act juridic revocabil, prin care testatorul dispune pentru timpul încetării sale din viață, de tot sau parte din avutul său.
În speță, defuncta a încheiat mai multe testamente și declarații de revocare a acestora.
Ultimul testament olograf al defunctei datează din 15.11.2002 (fila 24 dosar fond).
Acesta cuprinde precizarea că menține în totalitate testamentul încheiat în formă autentică 5362/19.11.1998 la. --, după care testează din nou toată averea sa mobilă și imobilă în favoarea reclamantului, instituindu-l pe acesta legatar universal.
După acest moment, prin declarația autentificată sub nr.6898/27.11.2003 la același birou notarial (fila 11 dosar fond), aceasta arată că revocă testamentul autentificat sub nr.5362/19.11.1998 la. --, declarație pe care instanța de apel a apreciat-o ca fiind de natură să schimbe voința testatoarei exprimată prin testamentul olograf din 15.11.2002, prin care îl institui legatar tot pe reclamantul apelant.
Ultima manifestare de voință, în scris, a defunctei, privitoare la averea sa, o constituie declarația din 26.11.2005 (fila 12 dosar fond), care nu este însă nici olografă, nici autentificată la notar și prin care aceasta menține în continuare și în totalitate testamentul din 15.11.2002 (testament olograf). Însă, această declarație a sa, datorită faptului că nu respectă forma prevăzută de lege pentru a valora revocare (și anume să fie cuprinsă într-un înscris întocmit în forma testamentară sau autentică), este lovită de nulitate absolută.
Prin urmare, ultimul testament al defunctei, care respecta condițiile de fond și de formă prevăzute de lege, este testamentul olograf din 15.11.2002, act juridic necontestat de pârâții intimați.
În mod greșit prima instanță a calificat declarația autentificată sub nr.6898/27.11.2003 la. -- ca fiind un act de revocare tacită și a testamentului olograf din 15.11.2002, deoarece această declarație se referea strict la un testament anterior celui olograf, și anume cel autentificat sub nr.5362/19.11.1998.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri în termen legal, ambii pârâți solicitând modificarea ei și în consecință respingerea ca nefondat a apelului reclamantului.
Ambii recurenți au invocat aceleași argumente respectiv în drept dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă (nemenționate în mod expres în recursul pârâtei dar determinate de împrejurarea că se invocă nelegalitatea deciziei), iar în fapt aceea că ultimul act de voință al testatoarei - defuncta lor mamă, menționat în actul autentic din 27.11.2003 a fost acela ca nepotul ei reclamantul să nu o moștenească - așa cum decisese anterior -, lucru permis de art.920 și 921 Cod civil care consacră posibilitatea și consecințele revocării testamentului.
S-a menționat că interpretarea acestui act ca fiind doar revocarea testamentului autentic nr.5362/19.11.1998 și menținerea ca valabil a testamentului olograf din 15.11.2002 ar fi incompatibile cu voința ultimativă a testatoarei, aceea de a lăsa deschisă urmașilor săi doar procedura succesorală legală.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul reclamant a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor pârâților motivată prin aceea că prin ultimul act de voință din 27.11.2003 nu a fost revocat decât testamentul autentic din 19.11.1998 (prin care el era desemnat ca succesor universal) nu și testamentul olograf din 15.11.2002 (prin care tot el era desemnat într-o atare calitate) care continuă să-și producă efectele legale.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art.306 alin.2 Cod procedură civilă, sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursurile declarate în cauză sunt fondate.
Este fără putință de tăgadă că, din cauze care exced discuțiilor impuse de cadrul acțiunii, numita - mama celor doi pârâți și bunica maternă a reclamantului, și-a exprimat succesiv, în perioada anilor 1992 - 2005, mai multe acte de voință prin care a desemnat ca legatar universal fie pe fiul său, pârâtul, fie pe nepotul său, reclamantul.
Astfel, prin testamentul autentic nr.31945/7.10.1992 al notariatului de Stat T - fila 7 și verso dosar fond - testează întreaga avere și instituie ca legatar universal pe pârâtul - fiu.
Prin testamentul autentic nr.5362/19.11.1998 al -- - fila 8 și verso - instituie legatar universal pe reclamantul.
Prin testamentul olograf I din 6.09.2000 în limba germană - fila 9 - necontestat, este instituit ca legatar universal pârâtul - fiu.
Prin testamentul olograf II din 15.11.2002 - fila 10 - se menține testamentul autentic nr.5362/19.11.1998 și se instituie legatar universal reclamantul.
Prin declarația autentică nr.6828/27.11.2003 - fila 11 și verso - în mod explicit se revocă testamentul autentic nr.5362/1998 care indica pe reclamantul ca moștenitor.
Ultimul act despre care s-a pretins că ar conține voința testatoarei este declarația neautentificată din 16.11.2005 prin care ea confirmă testamentul olograf din 15.11.2002.
Acest act - despre care reclamantul a afirmat că este un testament olograf -, astfel cum în mod corect au reținut ambele instanțe anterioare, nu are o astfel de calitate deoarece nu îndeplinește condițiile prevăzute în acest sens de art.859 Cod civil, pentru că deși semnat - afirmativ - de testatoare nu e scris în întregimea lui în mod direct și datat de către aceasta, fiind tehnoredactat.
În aceste condiții, în mod justificat a fost considerat inapt de a produce consecințele juridice specifice unui testament însă este important pentru datele pe care le conține, astfel cum se va arăta în continuare.
Prin urmare, ultimul act de voință valid al testatoarei a fost cel exprimat în declarația autentică din 27.11.2003, prin care a precizat, în mod expres, că își revocă testamentul autentic nr.5362/19.11.1998 emis în favoarea reclamantului.
Rezultă deci că, a dorit, neechivoc, ca nepotul său să nu mai fie succesorul său universal astfel cum îl desemnase prin testamentul autentic menționat.
Deși revocarea s-a referit în mod expres doar la acest testament, în mod evident ea vizează implicit și testamentul olograf din 15.11.2002 pentru că ar fi ilogic ca actul său de voință să aibă două interpretări care se contrazic reciproc. În concret, nu se poate susține că excluzându-l pe reclamantul de la beneficiul de unic succesor universal atribuit prin testamentul autentic din 19.11.1998, ea a dorit să-i confirme totuși această calitate conferită prin testamentul olograf ulterior din 15.11.2002.
Făcând o interpretare formală a declarației din 27.11.2003 a testatoarei și concluzionând că reclamantul a rămas în continuare succesorul testamentar unic al defunctei înseamnă a da efect juridic primordial unei voințe prezumate, în detrimentul voinței exprese a testatoarei - clar și coerent exprimată - sau cu alte cuvinte, a nesocoti voința sa reală, exteriorizată în scopul de a-l descalifica pe reclamantul ca unic succesor în baza testamentului și de a lăsa astfel cale liberă devoluțiunii succesorale legale.
Dacă reclamantul susține că unica interpretare corectă a declarației menționate este cea contrară celei de mai sus și că el a rămas succesor universal al bunicii sale conform testamentului olograf din 15.11.2002, nerevocat explicit, nu mai era necesar să se servească în instanță și de declarația neautentică, tehnoredactată, din 26.11.2005, pe care - afirmativ - ar fi semnat-o testatoarea (care, așa cum s-a arătat în cuprinsul prezentei, nu are valoarea juridică a unui testament olograf) și în conținutul căreia se precizează că își menține testamentul său nou, din 15.11.2002.
Ori, prezentarea ca probă de către reclamant a acestui act ca fiind expresia ultimei voințe a testatoarei justifică îndreptățita concluzie că din actul de voință anterior - declarația autentică din 27.11.2003 - el a înțeles și cunoscut că bunica sa nu a mai dorit să-l desemneze ca succesorul ei universal.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite recursurile pârâților și, va modifica în tot decizia civilă nr. 995/A/27.11.2007 a Tribunalului Timiș și în consecință va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr.2616/15.03.2007 a Judecătoriei Timișoara.
Fiind în culpă procesuală, intimatul reclamant va fi obligat să plătească recurentului pârât suma de 1825 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat dovedit cu chitanța fiscală de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 995/27.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția civilă în dosarul nr- pe care o modifică în tot și în consecință:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr.2616/15.03.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-.
Obligă intimatul reclamant să plătească recurentului pârât suma de 1825 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Daniela Calai
- - G - - -
GREFIER,
- -
Red./24.04.2008
Tehnored. /2 ex./30.04.2008
Prima instanță:
Instanța de apel: C,
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Daniela Calai
