Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 521/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 521R
Ședința publică de la 8 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 2: Mihaela Paraschiv
JUDECĂTOR 3: Silvia Pană
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr. 133A/, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți -,.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta reclamantă, reprezentată de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 92372/01.09.2009 aflată la fila 37 din dosar și de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 84585/03.11.2009, intimata - pârâtă -, personal, intimata - pârâtă, personal și asistată de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. -/06.10.2009 aflată la fila 39 din dosar, și intimata-pârâtă, personal, lipsind intimatul - pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimata - pârâtă a depus la data de 27.11.2009 concluzii scrise. Se mai arată că s-a comunicat copia completării motivelor de recurs către intimata - pârâtă, la ambele adrese.
La interpelarea Curții cu privire la completarea motivelor de recurs, respectiv dacă acestea au fost depuse în termen, reprezentantul recurentei - reclamante învederează că este o exemplificare a celor două motivări, o precizare a argumentelor acestora.
Părțile prezente și prin reprezentanți, învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Recurenta - reclamantă, reprezentată de avocat solicită admiterea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 133A/, pronunțată de Tribunalul București Secția a V- Civilă, casarea hotărârilor pronunțate de instanțele de fond și de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru analizarea întregii situații de fapt.
De asemenea, susține că la momentul redactării testamentului, notarul a constatat că testatorul ar fi lucid și deplasabil, iar notarul nu avea calitatea necesară. Mai arată că la dosarul cauzei există acte medicale care se contrazic.
Precizează că acest testament nu poate avea caracter autentic și invocă dispozițiile art. 49 din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora notarul avea obligația să îl identifice pe testator. Mai arată că testatorul nu a înțeles conținutul testamentului, iar acesta nu este datat, astfel încât apreciază că este nul.
Totodată, susține că încheierea de autentificare conține același scris cu cel de pe cererea de deplasare, astfel încât rezultă că cererea nu a fost semnată de testator. Cu cheltuieli de judecată pentru cei doi apărători.
Intimata - pârâtă -, personal solicită admiterea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 133A/, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă.
Intimata - pârâtă solicită respingerea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 133A/, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, astfel cum a susținut în concluziile scrise depuse la dosar.
Intimata-pârâtă, personal solicită admiterea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 133A/ pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă.
Curtea dispune închiderea dezbaterilor și reține în pronunțare cererea de recurs.
CURTEA,
Deliberand asupra recursului de fata, constata urmatoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B la data de 18.11.2005 sub nr. 15962/2005, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, și solicitând constatarea nulității absolute a testamentului autentificat sub nr. 771/31.08.2005 de către BNP, să se constate că moștenitorii ai defuncților și sunt, și, să se stabilească masa succesorală ca fiind compusă din imobilul situat în B,- sector 2 și terenul situat în satul, comuna, jud. I, în suprafață de 5000 mp, să se stabilească cotele ce le revin moștenitorilor din masa succesorală, să se constate reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 771/31.08.2005 de către BNP în cazul în care acesta este valabil.
Prin sentința civilă nr. 3358/26.04.2007, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis, în parte, cererea formulată de reclamanta împotriva pârâților, și (la procurator ), a constatat deschisă succesiunea defunctei decedată la data de 12.08.1992 cu ultimul domiciliul în B,-, sector 2, constatat că masa succesorală rămasă de urma defunctei se compune din cota de din imobilul situat în B,-, sector 2 compus din teren în suprafață de 325 mp și construcția situată pe acesta, a constatat că au calitate de moștenitori de pe urma defunctei:, soț supraviețuitor, decedat, cu o cotă legală de 12/16; reclamanta, pârâții, și, în calitate de descendenți (ce vin la moștenire prin reprezentare) cu cote legale de 3/16, fiecare, a constatat deschisă succesiunea defunctului decedat la data de 20.09.2005 cu ultimul domiciliu în B,-, sector 2, constatat că masa succesorală de pe urma defunctului se compune din:cota de 8/16 din imobilul situat în B,-, sector 2 compus din teren în suprafață de 325 mp și a construcției situată pe acesta precum și cota de 1/1 din suprafața de 5 ha și 5000 mp teren situat pe raza satului, comuna, județ I, a dispus reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 771/31.08.2005 de notar Public, " până la limita cotității disponibile de, a constatat că de pe urma defunctului au rămas ca moștenitori reclamanta și pârâții, și, în calitate de descendenți cu cote legale de 1/8, fiecare și pârâta, moștenitor testamentar al defunctului cu o cotă legală de 4/8.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, reclamanta și pârâții, și sunt fii defunctei decedată la data de 6.07.1988, fiica lui și. La data de 12.08.1992 a decedat, iar la data de 20.09.2005 a decedat astfel că reclamanta și pârâții, și sunt nepoți de fiică predecedată ai acestor defuncți.
În conformitate cu dispozițiile art. 665, art. 666 și art. 672 Cod civil, reclamanta și pârâții, și vin prin reprezentare la moștenirea defuncților și. În timpul vieții sale, defunctul a instituit-o legatar universal pe pârâta conform testamentului autentificat sub nr. 771/31.08.2005 de Notar Public, ".
Potrivit concluziilor raportului de expertiză grafică efectuat în cauză, reiese că semnătura de pe testament aparține defunctului, iar din întregul material probator (declarații de martori) nu reiese că actul a fost încheiat sub imperiul unei violențe fizice sau psihice, astfel că susținerile reclamantei potrivit cărora legatul universal este lovit de nulitate nu vor fi reținute.
A reținut că în timpul vieții, defunctul a dispus liber de bunurile ce alcătuiau patrimoniul său prin testamentul autentificat sub nr. 771/31.08.2005 de Notar Public " " și în temeiul căruia, pârâta a fost instituit legatar universal. Prin legatul amintit, defunctul a încălcat rezerva succesorală ce se cuvine moștenitorilor rezervatari: reclamanta și pârâții, și, rezerva succesorală fiind partea din moștenire care se atribuie moștenitorilor rezervatari împotriva voinței defunctului.
Potrivit dispozițiilor Codului civil art. 841-842, calitatea de moștenitori o au descendenții defunctului de orice grad, mai precis moștenitorii ce fac parte din clasa I de moștenitori. Potrivit dispozițiilor art. 841 cod civil cotitatea disponibilă ce poate forma obiectul liberalităților fără a fi supusă reducțiunii, este de din bunurile dispunătorului dacă lasă un copil și, întrucât, reclamanta și pârâții, și vin la moștenirea defunctului prin reprezentarea autoarei lor, se va dispune reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 771/31.08. 2005 de Notar Public " " până la limita cotității disponibile de . Ca urmare a reducțiunii, a constatat că de pe urma defunctului au rămas ca moștenitori reclamanta și pârâții, și, în calitate de descendenți cu cote legale de 1/8, fiecare și pârâta, moștenitor testamentar al defunctului cu o cotă legală de 4/8.
Împotriva acestei hotărâri la data de 8.10.2008 a declarat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivarea apelului s-a aratat că în dispozitivul sentinței, instanța de fond a comis o eroare, întrucât defunctului în calitate de soț supraviețuitor al defunctei conform legii, nu are cum să i se stabilească o cotă de 12/16 din 16/16, astfel ca adunând-o cu cotele celorlalți 4 comoștenitori cărora le revine fiecăruia o cotă de 3/16, să poată fi respectată proporția legală de 16/16.
Cota reală legală ce i-ar reveni defunctului ca soț supraviețuitor după defuncta în concurs cu ceilalți moștenitori descendenți este de 4/16 și de 12/16 pentru ceilalți moștenitori ai defunctei cu cotă parte individuală de 3/16. Că această cotă trebuie respectată atât pentru casa și terenul din B cât și pentru terenul din titlul de proprietate întrat în patrimoniul soților după 1991 când era în viață la reconstituirea dreptului de proprietate fiind considerate bunuri dobândite de soți în tipul căsătoriei numai că în titlu apare numai defunctul.
Față de această împrejurare cotitatea disponibilă ce poate forma obiectul liberalităților fără a fi supusă reducțiunii, este de din masa succesorală a defunctului cu păstrarea rezervei succesorale atât după defuncta cât și după defunctul astfel că se impune refacerea stabilirii corecte a cotelor părți ce revine fiecărui moștenitor.
În completarea motivelor de apel depuse la 14.12.2007, apelanta reclamantă a arătat că prin cererea introductivă a solicitat și constatarea nulității absolute a testamentului autentificat sub nr. 771/31.08.2005 eliberat de BNP. Deși în considerente instanța a analizat această cerere nu s-a pronunțat și prin dispozitiv.
Analiza cauzelor de nulitate a testamentului invocată de apelantă a fost făcută superficial, fără a se administra toate probele privind capacitatea de exercițiu al testatorului și fără a se avea în vedere regulile impuse notariatelor în raport de vârsta testatorului, condițiile și împrejurările în care s-a exprimat actul de voință al acestuia.
A mai arătat că au fost greșit stabilite cotele părților, cota defunctului soț supraviețuitor al defunctei fiind de 4/16, iar cota celorlalți moștenitori fiind de 12/16, fiecăruia revenindu-i câte 3/16. Această cotă trebuie respectată atât pentru casa și terenul din B cât și pentru terenul din titlul de proprietate intrat în patrimoniul soților după 1991, când era în viață la reconstituirea dreptului de proprietate, astfel că acest bun este considerat bun comun.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind înaintată o copie a dosarului notarial de autentificare a testamentului nr. 771/31.08.2005 înaintată de BNP, fișa medicală a lui, copie plângere penală formulată de reclamanta împotriva pârâtei, adeverință medicală eliberată de Dispensarul, extras de rol agricol eliberat de Comisia Comunală și adeverința nr. 606/17.08.1991 eliberată de aceeași comisie, adresa nr. A- eliberat în 24.08.2006 de INML Minovici. A fost administrată proba cu interogatoriul părților precum și proba testimonială, în cauză fiind audiați martorii,.
Prin decizia civila nr. 133A/30.01.2009 pronuntata de Tribunalul București Secția a V-a Civilă a fost admis apelul, a fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că moștenitori ai defunctei sunt: cu o cotă de 4/16 în calitate de soț supraviețuitor și, cu câte o cotă de 3/16 fiecare, în calitate de nepoți de fiică predecedați. De asemenea, s-a stabilit ca masa succesorală de pe urma defunctului se compune din: cota de 5/8 din imobilul situat în B,-, sector 2 și cota de 1/1 din terenul în suprafață de 5 ha și 5000. situat pe raza satului, comuna, județul Au fost mentinute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate si a fost respinsa ca neîntemeiată cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotari astfel instanta de apel a retinut urmatoarele:
"Potrivit art. 1 lit. a din Legea nr. 319/1944, soțul supraviețuitor moștenește din averea celuilalt, când vine în concurs cu descendenții, ceilalți moștenitori culegând restul. Prin urmare, are de pe urma defunctei cota de 4/16, iar ceilalți moștenitori câte o cotă de 3/16.
În ceea ce privește cererea de includere în masa succesorală a defunctei a cotei părți de din terenul situat pe raza satului comuna județul I, Tribunalul o constată neîntemeiată. Astfel asupra acestui teren defunctului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel cum rezultă din titlul de proprietate nr. -/56110/27.02.1996 emis de Comisia Județeană I pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.
Chiar dacă reconstituirea dreptului de proprietate s-ar fi făcut în timpul căsătoriei dintre și, aspect nereal întrucât a decedat la 12.08.1992, iar reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut la 27.02.1996, acest bun nu intra în categoria bunurilor comune ale soților potrivit art. 30 Cod, întrucât fiind bun propriu al defunctului urmează regimul stabilit de art. 31 din Codul fam. Nu s-a făcut nici o dovadă a faptului că acest teren ar fi fost dobândit în timpul căsătoriei dintre și și preluat ulterior de la aceștia, extrasul de rol agricol, în care a fost menționată și familia acestuia fiind insuficient în acest sens.
Prin urmare, nu există temeiuri pentru a se considera că prin reconstituire bunul a intrat în patrimoniul ambilor soți.
Urmare a modificării cotei succesorale a defunctului de pe urma defunctei sale soții, masa succesorală de pe urma defunctului se va compune din cota de 5/8 din imobilul situat în B,- sector 2 (și nu cota de 8/16 cum a reținut instanța de fond, întrucât la cota de din imobil dobândită ca bun comun se adaugă cota de 1/8 din imobil moștenită de pe urma defunctei sale, soții - cotă succesorală x cotă a defunctei), precum și cota de 1/1 din imobilul din județul I, pe care instanța de fond a reținut-o în mod corect.
Tribunalul constată nefondate motivele privind modul de soluționare al cererii de constatare a nulității absolute a testamentului autentificat sub nr. 771/31.08.2005.
Astfel, din punct de vedere procedural, tribunalul constată că, instanța de fond a admis numai în parte acțiunea arătându-se în dispozitiv care au fost cererile admise. Împrejurarea că deși a analizat în considerente cererea de constatare a nulității absolute a testamentului, nu a respins această cerere în mod expres prin dispozitiv, nu este de natură să atragă nelegalitatea sentinței, pe motiv că instanța nu a soluționat toate capetele de cerere, câtă vreme există elemente suficiente din care să reiasă cererile admise.
Cu privire la încălcarea rolului activ al instanței în legătură cu soluționarea acestei cereri, motivat de faptul că instanța de fond nu a dispus administrarea tuturor probelor pentru stabilirea elementelor de fapt legate de discernământul testatorului și de condițiile legale impuse pentru întocmirea unei asemenea testament, Tribunalul apreciază că nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod de procedură civilă.
Astfel, sub un prim aspect, Tribunalul are în vedere că reclamanta a beneficiat în fața instanței de fond de asistență juridică acordată prin avocat, astfel că nu lipsa cunoștințelor juridice au determinat neadministrarea probelor apreciate de apelantă ca necesare, iar sub un alt aspect Tribunalul are în vedere că părțile sunt obligate, potrivit art. 129 alin. 1 și 1169 Cod civil să își probeze susținerile și apărările, rolul instanței fiind acele de a asigura un echilibru între interesele procesuale ale părților de pe o poziție echidistanta și imparțială, instanța neputându-se transforma în apărător al uneia dintre părți în detrimentul celeilalte.
Apelanta rec1amantă nu a făcut în fața instanței de fond probe pe aspecte criticate prin apel și pentru faptul că motivul principal de nulitate invocat a fost lipsa consimțământului testatorului motivat de faptul că semnătura de pe testament nu a fost executată de acesta iar dacă a fost executată de aceasta a fost obținută prin violență fizică și psihică.
În apel au fost administrate probe, pe aspectul valabilității consimțământului exprimat de testator prin întocmirea testamentului autentic în favoarea intimatei pârâte.
Prin probele administrate, apelanta reclamantă nu a reușit să probeze faptul că la data întocmirii testamentului autorul acesteia nu ar fi avut discernământ si prin urmare capacitatea de a încheia acest act civil.
Astfel din fișa medicală a defunctului rezultă că acesta suferea de ciroză și de alte boli specifice vârstei, nereconstituitu-se nici un element din care să rezulte că ar fi avut probleme psihice sau diminuarea capacității de examinare critică a realității. Din adeverința medicală emisă de Dispensarul "Trei " la 5.05.2005 rezultă că era nedeplasabil dar avea discernământul intelectual păstrat. Această adeverință împreună cu o rețetă întocmită de același dispensar din care rezulta că testatorul era în evidenta acestei unități medicale ca fiind suferind de insuficientă cardiacă cronică și ciroză, au fost avute în vedere de notarul public la autentificarea testamentului.
Simpla împrejurare că la data autentificării testatorul era nedeplasabil, nu era de natură să îi creeze notarului public suspiciuni, în condițiile în care acesta a putut consta personal starea testatorului, întemeindu-și convingerea atât pe propriile constatări cât și pe înscrisurile menționate mai sus.
La solicitarea Tribunalului, medicul de familie al defunctului, a trimis instanței o adresă din care rezultă că acesta l-a înscris în evidențele sale pe în luna iunie 2005 și a l-a consultat la domiciliu la 14.06.2005 și 16.08.2005, constatând că acesta este grav bolnav, având insuficiență cardiacă în stadiul ultim, edeme masive la nivelul membrelor inferioare și respirație dificilă, dar faptul că avea un intelect normal pentru vârsta și starea sa de sănătate, răspundea logic la întrebările care erau adresate și avea relații normale cu cei din jur.
Apelanta reclamantă a încercat să demonstreze starea de lipsă de discernământ a testatorului prin depozițiile martorilor și.
Din depozițiile primei martore menționate, colegă de serviciu cu apelanta, rezultă că aceasta l-a cunoscut pe defunct ca urmare a vizitelor le făcea apelantei la școala unde aceasta era profesoară și cunoștea situația dintre apelantă și defunct ca urmare a relatărilor apelantei. Martora a relatat că relațiile dintre apelată și erau foarte bune și că apelanta îl ajuta pe bunicul său, uneori dându-i bani pentru utilități sau spălându-i rufele sau dându-i alimente. Martora a relatat un episod în care, venit în vizită la nepoata sa, era dezorientant, își pierduse un pantof, neștiind ce se întâmplă cu el. Martora a afirmat că starea acestuia era alterată din punct de vedere emoțional, volitiv și cognitiv întrucât acesta trecea de la o extremă la alta râzând și plângând încât trebuia să te apropii cu grijă de el mai ales că nu-i plăceau tonurile imperative. Martora a mai arătat că știe de la apelantă că în ultima vreme nu mai nu mai distingea anumite obiecte nu se mai putea uita la televizor, nu putea să vorbească și era incoerent, relata evenimente ilogice și nu mai recunoștea numite persoane. De asemenea a relatat că acesta avea o stare de frică, considerând că alte persoane vor să îl lovească sau să îi facă rău. A mai declarat că atunci când a fost în vizită la nu a reușit să ia legătura cu acesta întrucât intimata a refuzat să primească vizita apelantei și a martorei. Martora a relatat că, de la o vecină de domiciliu cu, cunoaște faptul că intimata a refuzat să o primească pe apelantă și cu alte ocazii când aceasta a încercat să-i ducă alimente, intimata impunându-i defunctului să rupă orice relație cu familie sa și să aibă relații doar cu persoanele agreate de aceasta. A mai arătat că în ultima vreme în casa defunctului se făceau întruniri religioase ale membrilor cultului Martorii lui.
Din depozițiile martorei propusă de apelantă, rezultă că aceasta l-a cunoscut pe defunct cu prilejul vizitelor făcute la școala unde apelanta își desfășura activitatea. Martora a declarat că își iubea nepoatele; că petrecea sărbătorile împreună cu acestea fie la nepoatele sale fie la el acasă; că atunci când nu s-a mai putut îngriji de el însuși, apelanta și sora sa au angajat pe cineva care să îl îngrijească; că în ultima perioada nu mai era pe deplin lucid, dovadă fiind faptul că în vizitele făcute la școală nu a mai recunoscut-o pe martoră. Martora nu a putut aprecia dacă nerecunoașterea se datora faptului că acesta nu mai vedea bine sau ca urmare a pierderii memoriei. Martora a relatat că aproximativ în anul 2000 a fost lovit de o mașină în dreptul unei stații de pompieri, martora apreciind că accidentul s-a datorat nu faptului că acesta nu vedea pe unde merge ci faptul că nu realiza pe unde merge. Martora a relatat că le dădea bani nepoatelor sale, însă în ultima vreme, de când a început să nu mai recunoască persoanele și să nu mai poată purta o conversație normală, pierzând firul acesteia, nu le-a mai dat bani.
Analizând aceste depoziții Tribunalul le apreciază ca nefiind relevante în stabilirea stării de discernământ a lui la momentul întocmirii testamentului.
Astfel pe de o parte incidentul izolat relatat de martora se referă o perioadă dinainte de momentul la care a rămas imobilizat la pat, iar starea de dezordine corporală și emoțională în care acesta se afla era datorat evenimentului pe care l-a relatat cealaltă martoră și anume faptul că fusese victima unui accident.
Pe de altă parte celelalte aspecte relatate de martora privind faptul că era incoerent, nu mai recunoștea persoane, relata evenimente ilogice nu au fost cunoscute direct de martoră, aceasta cunoscându-le doar de la apelantă.
Sub alt aspect, aspectele descrise de martora privind starea de dezorientare a lui și faptul că acesta nu mai recunoștea persoanele cu care intra în contact se putea datora faptului că acesta și-a pierdut treptat vederea, ajungând ca la un moment dat deplasările sale să le facă cu ajutorul unui pentru nevăzători.
Tribunalul apreciază că din alt punct de vedere, episoadele izolate de natura celor relatate, posibile datorită vârstei, nu atrag concluzia lipsei permanente de discernământ a defunctului. Tribunalul are în vedere că gravitatea acestor manifestări nu a fost una deosebită, de vreme ce apelanta, despre care martora afirmă că îl îngrijea pe defunct, nu a sesizat instituțiile specializate pentru tratarea acestor afirmate degradări de ordin intelectual volitiv și cognitiv ale defunctului.
De asemenea împrejurarea că defunctul s-a izolat în timp de familie, nu mai privea la televizor din cauza stării de sănătate și a aderat la un alt cult religios nu pot fi considerate manifestări ale lipsei de discernământ ale acestuia.
Din declarațiile martorei, propusă de intimată, rezultă martora a fost angajată de intimată pentru a-l ajuta în perioada 2003-2005, perioadă în care martora era infirmieră. Martora a relatat că acesta ar fi vrut să se dea jos din pat dar nu putea, nu avea perioade de apatie sau de însingurare și era lucid întrebând-o pe martoră despre familia sa și despre socrul său cu care era prieten. Martora a afirmat că răspundea în mod normal întrebărilor pe care martora i le punea, ceea ce a condus-o pe martoră la concluzia că era lucid și avea discernământ.
Tribunalul apreciază deci că nici prin depozițiile martorelor audiate, apelanta nu a făcut dovada faptului că la data întocmirii testamentului nu avea reprezentarea consecințelor faptelor sale și deci nu avea discernământ. Motivele pentru care a survenit răcirea relațiilor dintre și nepoatele sale și pentru care acesta a înțeles să testeze averea sa în favoarea intimatei nu vizează analiza discernământului acestuia.
Tribunalul constată deci că motivele de apel privind greșita respingere a cererii de constatare a nulității testamentului întocmit de în favoarea intimatei sunt nefondate.
În consecință, Tribunalul va admite apelul în limitele arătate mai sus și va schimba în parte sentința civilă apelată, în sensul că va constata că moștenitorii ai defunctei sunt: cu o cotă de 4/16 în calitate de soț supraviețuitor și, cu câte o cotă de 3/12 fiecare, în calitate de nepoți de fiică predecedați; că masa succesorală de pe urma defunctului se compune din: cota de 5/8 din imobilul situat în B,-, sector 2 și cota de 1/1 din terenul în suprafață de 5 ha și 5000. situat pe raza satului, comuna, județul I; va menține celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Tribunalul va respinge cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, întrucât nu se poate reține că partea adversă s-ar afla în culpă procesuală, apelul fiind admis doar sub aspectul cotelor, care ar fi putut să fie soluționat de instanța de fond în baza unei cereri de îndreptare a unei erori materiale, nefiind o greșeală de judecată și neimpunând calea de atac al apelului pentru rectificarea acesteia. Apelanta nu a recurs la calea necontencioasă și simplificată reglementată de art. 281 Cod de procedură civilă, astfel că nu se justifică acordarea cheltuielilor de judecată față de admiterea apelului doar pe acest aspect."
Impotriva acestei decizii, la 23.04.2009, a declarat recurs reclamanta in care, dupa descrierea situatiei de fapt si a istoricului cauzei, recurenta a aratat urmatoarele"
"Din actele depuse la dosar reiese că bunicul nu vedea în ultimii ani nemaiputându-se deplasa fără un pentru nevăzători, având vizibilitatea redusă de aici rezultă că era foarte posibil să fi fost înșelat asupra actului testamentar prin care și-a cedat drepturile sale. Acesta fiind forțat înainte de deces cu câteva zile să semneze actul mai sus menționat. Dacă ar fi fost voința dânsului neimpusă, neforțată, involuntară, acesta putea semna un act atât în prezența nepoților ce îl îngrijeau - anexăm copii bonuri în acest sens, cât și a altor martori cu mult timp înainte. Semnarea în aceste condiții și împrejurări a unui act care să lase pe drumuri un nepot de la propria fiică, respectiv sora mea -anexăm copie în acest sens, nu dezvoltă decât certitudinea celor menționate. De aici rezultă că a avut probleme psihice cât și diminuarea capacității de examinare critică a realității. S-a semnat actul cu 15 zile înaintea decesului.
Vă facem cunoscut că este o plângere formulată și înregistrată cu nr. dosar 12658/P/2008 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B pentru a efectua cercetări față de sub aspectul săvârșirii 194,288.Cod Penal- anexăm copie. Motiv pentru care solicităm suspendarea recursului până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului penal."
La 24.04.2009 recurenta a trimis prin posta o alta cerere de recurs, in care a sustinut ca "Decizia nr. 133/A/2009 pronunțată în dosar civil nr. 12206/2005 de Tribunalul București și sentința nr. - pronunțată de Judecătoria Sector 2 B în dosar civil nr. 12206/2005 sunt date cu încălcarea art. 304 pct. 8 interpretând greșit actul juridic dedus judecății și art. 304 pct. 9 fiind emisă cu aplicarea greșită a legii.
În fapt. Prin cererea mea am solicitat instanței de judecată să se constate deschisă succesiunea după defuncții și și stabilirea cotelor părți din masa succesorală pentru moștenitorii legali ai defuncților, și, iar în capătul doi de cerere am solicitat nulitatea absoluți a testamentului întocmit de către pe numele intimatei recurente.
Având în vedere faptul că instanța de fond mi-a respins mai multe probe solicitate cu privire la capătul doi de cerere privitor la nulitatea testamentului dar și cu o interpretare defectuoasă a legii cu privire la stabilirea cotelor părți ce ne revenea după defuncta aspect constatat în instanța de apel a pronunțat o sentință total greșită, netemeinică și nelegală.
În instanța de apel ce are caracter devoltiv în soluționarea cauzelor mi-a fost admise unele probe solicitate pentru dovedirea aspectului dolosiv și infracțional al întocmirii testamentului de către cu sprijinul medicului de familie și al notarului, dar mi-a fost respinsă proba cu o expertiză medico-legală psihiatrică solicitata în scris care să se pronunțe și să stabilească în baza înscrisurilor din dosar și în baza dosarului de examinare medico-legală întocmit cu ocazia decesului defunctului dacă la data întocmirii testamentului avea discernământ.
În primul rând am solicitat a se dispune o expertiză medico-legală de specialitate întrucât subsemnata nu am cunoștințe de specialitate în acest domeniu și cu siguranță nici judecătorii din completul de judecată nu pot să se pronunțe asupra efectelor medicației ce i-a fost administrată defunctului înainte de deces și nici asupra discernământului unei persoane în vârstă de 81 de ani cu multiple afecțiuni fizice, psihice și de vedere așa cum rezultă din multitudine de înscrisuri existente la dosar.
Este necesar a se lua în considerare și faptul că simpla apreciere clinică a notarului și a medicului de familie care nu au specialitatea în psihiatrie cum cere legea nr. 17/2000 și art. 59 din legea nr. 36/1995 nu putea fi concludentă pentru instanța de recurs să considere că defunctul avea discernământ la data întocmirii testamentului.
De unde rezultă în mod cert că instanțele de fond și de apel nu au aplicat corect legea întrucât a evitat-o cu foarte multă ușurință.
Este de notorietate faptul că după anul 2000 pe piața imobiliară și-au făcut apariția o multitudine de persoane ce au fost condamnate pentru obținerea prin înșelăciune, cu violență prin lipsire de libertate a proprietarilor de imobile în special bătrâni și bolnavi, categorie din care face parte și defunctul meu bunic.
Referitor la aliniatul anterior este de observat însăși modul cum este redactat testamentul și poți să-ți dai seama cu ușurință că acest înscris are un caracter sub limita oricărei imaginații bolnăvicioase și de dispreț în sensul că cine ar crede că o persoană la vârsta de 81 de ani își dorește să-și schimbe religia și să-și dorească să fie înmormântat în spatele casei așa cum se procedează în cultul Martorii lui cu atât mai mult cu cât bunicul meu avea o familie, o situație independentă de orice îngrăduire și care în final a fost înmormântat de familia noastră în cultul creștin ortodox, iar intimata a avut tupeul și obrăznicia să-i ridice până și banii de înmormântare oferiți de stat fără a face nici o cheltuială folosindu-se de un înscris eliberat de medical de familie nu de certificate de deces cum prevede legea.
Înțeleg să mai precizez că anul 1999 am convenit cu predecesorul defunct în calitate de nepoată ținând cont de faptul că era singur la o vârstă înaintată și cu sănătatea șubrezită, iar subsemnata și ceilalți moștenitori ai acestuia nu puteam să ne ocupăm în mod direct de îngrijirea lui, să-i plătim o persoană ce a fost, care să-l îngrijească, oferindu-i în afară de o remunerație bănească și posibilitatea să domicilieze în casa acestuia din B,-, sect.2.
La început totul a decurs destul de bine în sensul că noi rudele în prezent defunctului îl vizitam ș-i aprovizionam cu cele necesare traiului îmbrăcăminte, alimente și bani pentru a achita anumite obligații personale afară de sumele ce le ofeream numitei ca plată pentru serviciile prestate. Cu aproximativ un an înaintea decesului bunicului meu numita care era și este adepta cultului Martorii lui a început să-i introduca în imobil diverse persoane dubioase ocazie cu care aveam surpriza că găseam ușile blocate și nu puteam intra în locuință să luăm legătura cu predecesorul nostru.
Precizez faptul că în ultimele 3-4 luni premergătoare decesului bunicului meu se plângea că este lovit de învinuiți, și de alte persoane ce se perindau prin locuința rudei mele, că i se administrau anumite medicamente de care nu avea cunoștință, ci îl înfometa și ci îl amenința cu bătaia dacă deschide ușa rudelor care îl vizitau printre care și subsemnata.
Având în vedere aceste relatări ale defunctului am încercat să iau legătura cu pentru a reglementa raporturile cu privire la modalitatea de îngrijire a bătrânului meu bunic care împlinise vârsta de 81 de ani în anul 2005, fiind de religie ortodox dar care era obligat de învinuită să practice învățăturile sectei religioase Martorii lui, împrejurare în care am fost primită cu ostilitate refuzând chiar să mă mai primească în locuința rudei mele și pe care o mai și plăteam pentru îngrijire.
Pe o perioadă de aproximativ două luni înaintea datei decesului din 22.09.2005, vecinii bătrânului defunct mi-au adus la cunoștință că în casa acestuia se auzeau dese scandaluri si strigăte ale bunicului meu care era supus la rele tratamente.
a fost faptul că învinuita contrar legislației care prevede că sunt interzise persoanelor care au în grijă persoane cu difezabilități fizice și psihice și care sunt plătite pentru această activitate și încheie acte cu titlu gratuit și totuși învinuita întocmește un testament cu 22 de zile înaintea decesului, curios fapt și autentificat din care rezultă că notarul s-a deplasat la adresa cetățeanului din B,-, unde l-a găsit pe testator cu deficiențe de vedere dar după ce i s-a citit actul acesta ar fi declarat că a auzit bine și că cele auzite reprezintă voința sa, a mai precizat faptul că bătrânul era bolnav nedeplasabil dar lucid, ori legea prevede în mod expres că la întocmirea unui înscris în care îți asumi obligații este necesar să ai discernământ nu să fii lucid, luciditatea pasageră nu poate completa discernământul, deasemenea cu toate că era orb a mai și semnat.
celor consemnate în testament survine de la obligația pe care învinuita și-o asumă cu privire la ritualul de înmormântare ca previziune a morții ce urma să se producă cu puțin timp după întocmirea testamentului, în sensul de a-l înmormânta în cultul Martorii lui, luându-i și credința ortodoxă în care s-a născut și a trăit, aspect care ar fi dus implicit la înlăturarea mea și a rudelor mele de la obligațiile creștinești.
Înțeleg să precizez în mod expres că de înmormântarea defunctului meu bunic ne-am ocupat personal noi rudele defunctului întrucât învinuita nu avea posibilități materiale să ducă la îndeplinire falsa obligație ce și-a asumat-o prin testament.
Este de observat că în raportul medico-legal întocmit la cererea familiei noastre de către Institutul Medico-Legal -Minovici după ce se precizează o multitudine de afecțiuni se mai arată că la necropsie s-au constatat leziuni traumatice care s-ar fi produs cu 1-2 zile anterior, care ar fi necesitat dacă ar mai fi trăit cam 16-18 zile îngrijiri medicale.
În acest conglomerat de afecțiuni, ce de fapt existau de altfel așa cum rezultă din constatările notarului și la data întocmirii testamentului, cum era posibil ca defunctul meu bunic să fi avut discernământ sau chiar să fi fost lucid când existența acestuia era legată de medicamente cu efect tranchilizant ce-i obstrucționa orice act normal de voință.
De reținut este și declarația martori care precizează faptul că vânătăile de pe corpul defunctului s-au produs în urma căderilor repetate din pat a lui care vine să confirme în parte consemnările din raportul de expertiză care precizează că vânătăile de pe corp sunt provocate prin lovire de un corp dur sau pe un corp dur aspect ce dovedește că defunctul înaintea decesului a avut parte de samavolnicii și rele tratamente
În această dramatică întâmplare reală se împletește infracțiunea de șantaj, înșelăciune, fals în înscrisuri cu privire numai la semnătură întrucât asta mai lipsea să se mai afirme că defunctul meu bunic după ce era paralizat mai putea să mai și scrie caligrafic, abuz de încredere care culminează cu întocmirea unui înscris ce se numește testament ce ar provenii de la o persoană în vârstă de 81 de ani al cărui discernământ nu a fost confirmat de nici o instituție abilitată, și care testament a fost și este folosit la dezbaterea masei succesorale după defunctul meu bunic, și culmea învinuitei prin sentința civilă nr. 3358/2007 pronunțată de Judecătoria Sector 2 B i se atribuie o cotă de 1/2 din întreaga masă succesorală soluție menținută și de Tribunalul București prin decizia nr. 133/A/2009".
La data de 8.09.2009 recurenta a trimis prin posta o completare a motivarii recursului, in care sustine urmatoarele:
"A) S-a solicitat nulitatea absolută a testamentului.
Motivele ce susținem în prezenta completare privesc legile ce reglementează modul de întocmire a unui testament și sancțiunile ce intervin în caz de nerespectarea formalităților, astfel susținem că s-au încălcat dispozițiile art. 859 cod civ. care are următorul cuprins: Art. 859. - Testamentul olograf nu este valabil decât când este scris în tot, datat și subsemnat de mâna testatorului, formalități care dacă nu sunt îndeplinite sunt observate sub pedeapsa de nulitate, așa cum dispune art. 886 cod civ. care are următorul cuprins Art. 886. - Formalitățile la care sunt supuse deosebitele testamente prin dispozițiile prezentei secțiuni și acelea ale secțiunii precedente se vor observa sub pedeapsa de nulitate.
Privite hotărârile judecătorești prin prisma acestor legi, observăm că ambele sunt nelegale pentru că nu au făcut aplicarea legii aplicabile, fiind lipsite de temei legal.
Invocăm nulitatea absolută a testamentului și pentru că notarul public a încălcat, în momentul redactării înscrisului, dispozițiile art. 49 lit. f și 50 lit. a din lg. 36/1995 în sensul că nu a identificat partea la domiciliul acesteia. Nulitate prevăzută expres de 65 din susmenționata lege a notarilor publici.
Cu privire specială asupra deciziei din apel, cu nr. 133 A/30.01.2009, arătăm această decizie este nelegală în mod esențial pentru următoarele motive:
B) - Așa după cum am arătat, motivele de nulitate absolută pot fi invocate oricând, iar conform art. 295 cod. pr. civ. care are următorul cuprins:
Art.295.-
(1) Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu.
Nulitatea absolută este o chestiune juridică de ordine publică, astfel că cel puțin instanța de apel avea obligația de a constata existența nulității absolute și să o invoce.
Nulitatea absolută a testamentului constă în următoarele:
1- testamentul este olograf pur și simplu.
Este olograf pentru că este scris de mână. Testamentul olograf pentru a fi valabil trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative:
a) să fie scris de mâna testatorului,
b) să fie datat de testator și
c) să fie semnat de testator.
Analizând testamentul constatăm că cele trei condiții nu sunt îndeplinite, ceea ce atrage nulitatea absolută a testamentului.
Existența autentificării nu acoperă nulitatea pentru că autenticitatea nu se referă la faptul că scrierea aparține testatorului, ci doar la faptul că testatorul nu vede, doar aude. Iar faptul că i s-a citit conținutul testamentului și că testatorul orb a auzit și s-a declarat de acord cu conținutul testamentului nu acoperă condițiile de mai sus.
Este de observat că testamentul nu este nici datat, chiar redactat de notar.
Faptul că testamentul este scris de notar nu justifică valabilitatea actului, pentru că dacă am acorda valabilitate scrisului ar însemna să intrăm în conflict cu legea care de-a lungul timpului nu a fost dispusă să acorde dispensă de valabilitate acestui gen de testament.
De altfel, cazul nu este singular în istoria justiției românești, motiv pentru care vom reda practica judecătorească pertinentă și edificatoare asupra chestiunii în discuție Astfel:
1- În Revista Dreptul nr. 7/1997, pag. 88 se arată într-o decizie a Curții de Apel Suceava că testamentul olograf nu a fost datat de mâna testatorului. Decizia consideră că testamentul este nul absolut întrucât, testamentul olograf pentru a fi valabil, trebuie să fie opera exclusivă și personală a testatorului. Decizia civ. Nr. 947/1996.
Ori în cauza noastră testamentul olograf nu corespunde exigențelor legale nefiind scris, datat și, având în vedere că testatorul era orb, credem că plauzibil nici nu l-a semnat.
Faptul că testamentul poartă o autentificare nu schimbă caracterul de olograf pentru că așa cum rezultă din chiar mențiunea din autentificare, aceasta privește faptul citirii și auzirii, iar nu a scrisului, datării etc. aparține notarului.
Deci autentificarea privește aspecte exterioare condițiilor prevăzute de art. 859 cod civ. Dar cum o ilegalitate atrage după sine alte implicații negative, observăm că testamentul s-a vrut a fi unul mistic sau secret. Din păcate nici condițiile acestui gen de testament nu sunt îndeplinite, art. 864 cod civ. le prevede după cum urmează:
Art. 864. - Când testatorul va voi să facă un testament mistic sau secret, trebuie neapărat să-l iscălească, sau ca l-a scris el însuși, sau că a pus pe altul a-l scrie.
în care s-au scris dispozițiile testatorului sau hârtia care servește de plic, de va fi, se va strânge și se va sigila.
va prezenta judecătoriei competente testamentul strâns și pecetluit, precum s-a zis, sau îl va strânge și-l va pecetlui înaintea judecătoriei. va declara că dispozițiile din acea hârtie este testamentul sau, scris și iscălit de el însuși, sau scris de altul și iscălit de testator.
Când testatorul, din cauza de boala, va fi în neposibilitate fizică de a se prezenta înaintea judecătoriei, atunci prezentarea testamentului, pecetluirea lui și declarația susmenționată, se vor face înaintea judecătorului, numit de judecătorie pentru acest sfârșit.
Judecătoria, sau judecătorul numit, va face actul de subscripție*) pe hârtia în care s-a scris testamentul, sau pe hârtia care servește de plic.
Acest act se va subscrie atât de testator, cât și de judecătorie sau judecător.
Toata lucrarea de mai sus nu va putea fi întreruptă de nici o altă operație; când testatorul, din o cauza posterioară subsemnării testamentului, va declara că nu poate subsemna subscripția*), această declarație se va trece în subscripție.
astfel că sub toate aspectele testamentul nu este valabil încheiat.
Din conținutul expres al textului rezultă că singurul caz când un testament poate fi scris de alt autor este cazul testamentului mistic sau secret. Cum însă restul condițiilor nu sunt îndeplinite, cu aplicarea art. 886 cod civ. testamentul este nul absolut.
2- Revista de Drept nr. 6/1999, pag. 127-128, prin care se arată că în recurs s-a decis nulitatea absolută a unui testament pentru că nu a fost scris și semnat de testator, decizia civilă nr. 1027/1998.
Faptul că notarul a autentificat citirea și auzirea conținutului testamentului nu poate constitui decât o eventuală dată certă a ceea ce s-a citit și auzit, care nu acoperă condițiile prevăzute de art. 859 cod civ.
Condițiile prevăzute de lege sunt intrinseci actului iar nu exterioare acestuia.
C-tin în lucrarea sa CODUL CIVIL, vol. VII Ed. 1931, pag. 50 pct. 11 și 17 arată că prima condiție a unui testament olograf pentru a fi valabil, este ca scrierea să aparțină în întregime testatorului; ca testatorul să fie un instrument activ, iar nu pasiv așa cum a fost defunctul. Atât de pasiv încât nu a cunoscut la vârsta sa nici sensul cuvintelor folosite de cititorul notar. La pag. 155 din aceeași lucrare, pct. 75 - 76. Se arată că testamentul este nul dacă este scris de o mână străină, iar la pct. 78 și 82 se menționează că data trebuie scrisă înaintea semnăturii, altfel testamentul este inexistent.
Actul juridic - testamentul- aparent autentic, nu poate fi real autentic pentru că:
a) testamentul este scris de mână. Chiar dacă poartă mențiunea că s-a cerut autentificarea înscrisului, testamentul tot olograf rămâne pentru că scrierea demască caracterul și regimul aplicabil.
b) De asemeni, este și rămâne olograf pentru că notarul nu a făcut mențiunea momentului, cu data exactă, încheierii testamentului, ci a menționat doar data autentificării. De asemeni, testamentul rămâne olograf pentru că nu a fost scris și citit de testator, ci doar a auzit ce i s-a citit. Aici apare un alt gras pericol:
făcând literatura conținutului, observăm că notarul a folosit termeni de specialitate - legatar universal, cod civ. că se aplică art. 841 cod civ. etc. Se pune firesc întrebarea - ce a înțeles testatorul la 81 de ani din simpla auzire? este posibil să se fi scris altceva și să i se citească altceva? Față de modul de lucru, este foarte plauzibil pentru că este incredibil cum un om la 81 de ani abjură de la religia sa naturală și dorește să fie trecut și înmormântat în alt cult religios. Este un semnal de alarmă pe care judecătorii nu-l pot trece cu vederea. Este o chestiune imposibilă.
c) însăși încheierea de autentificare este nulă absolut, așa cum am arătat, conform art. 49 lit. f) și 50 lit. a) cu aplicarea art. 65 din lg. 36/1995. care au următorul cuprins:
Art. 49. - Îndeplinirea actelor notariale, în afară de redactarea înscrisurilor și de consultațiile juridice notariale, se constată prin încheiere, care va cuprinde:
f) numele sau denumirea părților, domiciliul sau sediul acestora și mențiunea faptului prezentării lor în persoană, reprezentate ori asistate, precum și modul în care li s-a constatat identitatea, cu excepția încheierilor prin care se dă dată certă înscrisurilor sau se legalizează copii de pe înscrisuri;
Art. 50. - Părțile participante la actul notarial pot fi identificate de notarul public prin mențiunea în încheiere că ele sunt cunoscute personal de acesta. În cazul în care notarul public nu cunoaște părțile, este obligat să se convingă de identitatea acestora, stabilită, după caz, prin:
a) acte de identitate sau legitimații oficiale prevăzute cu semnătură, ștampilă și fotografia posesorului;
Art. 65. - Încheierea care constată autentificarea unui înscris va cuprinde, sub sancțiunea nulității lângă datele prevăzute la art. 49, și următoarele mențiuni.
Din moment ce încheierea este nulă absolut, actul ce rămâne nu poate fi deci act privat, iar în final testamentul olograf este scris de altă persoană decât autorul. Din înscrisul întocmit de notar nu rezultă că testatorul a fost identificat la momentul scrierii testamentului.
O chestiune foarte curioasă, deși s-a făcut mențiunea că testatorul nu poate din cauza defecțiunilor de vedere, totuși a semnat, iar semnătura este dimpotrivă a persoane chiar cu o ortografie îngrijită. Semnătura exprimă o vârstă mult mai tânără decât cea a testatorului, care nu putea merge, fără echilibru, fără orientare spațio-temporală și fără posibilitate de exprimare, etc.
Tot astfel dacă testatorul nu putea merge fiind imobilizat la pat, este de presupus că nu s-a prezentat la notariat cu ocazia întocmirii încheierii de autentificare, astfel că toate mențiunile din încheiere sunt nereale. Sunt și rămân nereale pentru că citirea nu s-a făcut cu ocazia întocmirii și redactării testamentului, ci cu ocazia întocmirii încheieri de autentificare când testatorul nu era prezent. Oricum, din momentul redactării până în momentul întocmirii încheierii a trecut destul timp, fie chiar ca testatorul să se răzH.scă.
Iată motivul pentru care am spus că testamentul este aparent autentic.
Opiniem că testamentul supus dezbaterii judecătorești este în realitate un simulacru plin de bubele imoralității, pentru că în realitate, testamentul este rodul unei intenții de acapararea de proprietate prin orice mijloace, mai puțin legale.
Nu este credibil că data scrierii testamentului la domiciliul defunctului este identică cu cea de autentificare, după cum nu este credibilă semnătura unui orb echivalentă cu semnătura unei persoane care nu are mijloacele de locomoție și de echilibru. Este o imposibilitate faptică de a se executa o semnătură de către un orb cu grave deficiențe de mișcare și vedere. Este incompatibilă cu logica firească o asemenea posibilitate și este de necrezut. Tot astfel, este incredibilă părăsirea religiei creștin ortodoxe a testatorului la o vârstă așa de înaintată și trecerea acestuia inexplicabil la Martorii lui, știut fiind că o persoană în vârstă nu-și părăsește Dumnezeul lui.
Din modul de lucru considerăm că testatorul a fost victima unei captații, a unei determinări, I s-a insuflat o temere, altfel nimic nu are logică, după cum nu are logică abdicarea testatorului de la religia sa de naștere.
Trebuie arătat că expertiza grafoscopică nu a analizat condițiile de mișcare ale testatorului, dacă acesta avea sau nu forța necesară să semneze sau dacă avea simțul olfactiv nealterat, ci doar dacă era posibil că un cetățean de 81 de ani să semneze. Nu credem că o persoană care nu mai are echilibru și nu mai are reprezentarea momentul vieții sale, sau care, mai grav, prezenta lovituri cu repercusiuni grave, mai poate semn. valabil. Expertiza a avut în vedere doar vârsta semnatarului iar nu posibilitatea faptici de a executa semnătura.
De asemeni, expertiza nu a avut în vedere dacă este posibil ca un om orb să semneze cu caracteristicele existente pe înscris. Deficiențele de vedere erau absolute, din moment ce defunctul pe timpul vieții cădea din pat, deci nu mai avea orientare, vederea fiindu-i cvaziabolită. Se pune întrebarea: dacă nu vedea să meargă, cum putea oare să semneze?
Răspunsul este negativ absolut. Dar totuși, apare o semnătură pe testament și este bine executată, ceea ce exclude că a fost executată de un orb. Sub o analiză cursivă, observăm că semnătura aparține unei persoane cu vedere clară, dar și tremurată de emoție.
Răspunsul corect este că semnătura a fost executată prin metoda imitației servile prin alipirea de un geam și executare prin imitație.
Sunt așadar multe semne de întrebare care pun la îndoială veridicitatea autentificării și a semnăturii existente.
Față de cele ce preced, considerăm că legea a fost încălcată, că instanța de apel greșit nu a invocat excepția nulității absolute. Chiar dacă am fost asistată de un avocat obligația instanței nu este înlăturată de pregătirea profesională a avocatului sau de existența acestuia. Legea are preemțiune în aplicare și nu poate fi de nimeni înlăturată din actul de justiție. Prin invocarea existenței avocatului, instanța de apel nu putea nici să înlăture preemțiunea, nici să o acopere și nici să-și scuze obligația oficială de a invoca excepția, așa cum dispunea art. 295 cod proc.civ.
Este un punct nevralgic al deciziei nr. 133 A/30.01.2009.
Prin modul eronat de a soluționa cauza și apelul, cele două instanțe au schimbat regimul juridic și natura actului, precum și înțelesul lămurit al acestuia în sensul că înscrisul este testament olograf iar nu autentic, după cum din nulitatea absolută au transformat actul în unul valid numai prin aplicarea defectuoasă a legii sau prin evitare aplicării ei.
Neprecedând legal, se impune ca legea să intre pe făgașul ei normal și să admiteți recursul, să evocați fondul și să dispuneți nulitatea absolută a testamentului, să admiteți în totalitate acțiunea și să modificați ca atare decizia din apel.
Menținem motivele de recurs inițiale."
Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizand lucrarile dosarului, curtea retine urmatoarele:
In ce priveste motivele invocate prin cererea de completare a motivarii recursului, depusa la posta la 8.09.2009, curtea constata ca aceasta nu poate fi examinata decat in masura in care contine detalieri ale motivelor deja invocate prin primele doua cereri, intrucat a fost formulata cu depasirea termenului de 15 zile de la comunicarea hotararii atacate. Totodata, chiar daca respectivele motive ar fi fost invocate in termen, parte din acestea nu pot fi analizate intrucat intra sub incidenta dispozitiilor art. 316 rap. la art. 294 alin. 1.proc.civ. reprezentand cauze de nulitate invocate direct in recurs. Sunt in aceasta situatie motivele care vizeaza neindeplinirea de catre testament a dispozitiilor legale privind forma.
Cat priveste criticile vizand expertiza grafoscopica, curtea constata ca expertiza a fost realizata in fata primei instante si in apel nu au fost formulate critici cu privire la aceasta expertiza, asa incat astfel de critici nu mai pot fi primite in recurs.
In ce priveste criticile vizand imprejurarea ca testamentul nu ar fi fost sau nu ar fi putut fi semnat de catre, curtea constata ca, asa cum corect au apreciat si prima instanta si instanta de apel, prin expertiza grafoscopica s-a stabilit ca semnatura de pe testament apartine defunctului, iar recurenta nu a facut nici o alta proba care sa fie de natura sa inlature concluziile expertizei mentionate. Simpla imprejurare ca avea o varsta inaintata nu este de natura sa la prezumtia ca acesta nu ar fi putut semna. De asemenea, slabirea vederii acestuia nu inlatura posibilitatea ca acesta se semneze acte.
Corect au retinut instantele si imprejurarea ca testamentul, fiind autentic, inlatura posibilitatea ca defunctul sa fi semnat testamentul crezand ca semneaza altceva, intrucat formalitatile de autentificare impun notarului sa dea citire actului pe care urmeaza sa il autentifice.
De asemenea, din probele administrate nu se pot retine ca intemeiate sustinerile recurentei in sensul ca semnarea testamentului s-ar fi facut ca urmare a violentei fizice sau psihice la care ar fi fost suspus testatorul. De altfel, criticile cu privire la acest aspect nu se incadreaza in nici unul din motivele de recurs prevazute de art. 304.proc.civ. criticile vizand modul de interpretare a probelor administrate si punctul de vedere pe care recurenta il are cu privire la imprejurarea intocmirii testamentului.
Critica privind neacceptarea de catre instanta de apel a probei cu expertiza medico-legala psihiatrica este neintemeiata. Curtea constata ca in mod corect instanta de apel a respins aceasta proba in conditiile in care actele medicale depuse la dosar nu relevau probleme de natura psihica pe care sa le fi avut si, totodata, nu s-a probat existenta nici unui demers prin care, in timpul vietii acestuia, recurenta sau alta persoana sa se fi adresat institutiilor abilitate pentru a solicita un tratament pentru pentru rezolvarea unor probleme de natura psihica. Totodata, corect a retinut instanta de apel imprejurarea ca afectiunile de care suferea, astfel cum ele rezulta din fisa medicala a acestuia, nu sunt de natura sa conduca la concluzia ca discernamantul testatorului ar fi fost abolit sau semnificativ diminuat la momentul semnarii testamentului. De asemenea, in mod corect s-a retinut ca la incheierea testamentului de catre notar, la domiciliul testatorului, s-a tinut seama de o adeverinta medicala din care rezulta faptul ca testatorul este nedeplasabil, insa are discernamantul pastrat. In mod corect instanta de apel a retinut ca prin probele administrate de apelanta-recurenta nu s-a facut dovada ca cele mentionate in adeverinta sus-amintita nu ar fi fost reale.
Totodata, imprejurarea ca testatorul a inteles sa isi schimbe optiunea religioasa este irelevant atat in ce priveste existenta discernamantului, cat si in ce priveste liberul consimtamant al testatorului, nefacandu-se nici o alta proba din care sa rezulte un comportament religios anterior care sa faca de necrezut o schimbare a optiunii pentru cultul religios, aspecte corect retinute de instanta de apel.
Leziunile constatate la autopsie se mentioneaza in raport ca nu au legatura de cauzalitate cu decesul, acesta fiind nonviolent, si nu fac decat sa confirme imprejurarea ca, datorita diminuarii acuitatii viziuale, isi pierdea orientarea si. Aceste leziuni nu constituie insa un indiciu in sensul sustinut de recurenta, acela ca asupra lui se exercitau acte de violenta sau ca lipsa de orientare se datora unei lipse de discernamant induse de medicatia pe care acesta o lua. De altfel, leziunile mentionate in raport sunt ulterioare datei intocmirii testamentului, asa incat nu pot avea nici o relevanta in ce priveste aspectele mentionate: liberul consmintamant si discernamantul la intocmirea testamentului.
In consecinta, curtea urmeaza sa respinga recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 133A/, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți -,.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astazi, 08.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. MS
Tehnored. AP
2 ex./ 29.01.2010
Secția a V-a civilă
Judecători apel:
,
Președinte:Melania StanciuJudecători:Melania Stanciu, Mihaela Paraschiv, Silvia Pană
