Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 57/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SEC IA CIVIL
DECIZIA CIVIL Nr. 57/
edin a public de la 23 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PRE EDINTE - - -
JUDEC TOR - - -
JUDEC TOR - - -
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind solu ionarea recursului declarat de pârâtul,domiciliat în Foc ani,str.- - nr.5,.12, jud.V i de intervenienta, domiciliat în com.Tulnici,jud.V, împotriva deciziei civile nr.165 din 20 septembrie 2007 pronun at de Tribunalul Vrancea,în contradictoriu cu intima ii, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal cut în edin a public a spuns recurentul pârât,personal,lips fiind recurenta intervenient i intima ii,.
Procedura legal îndeplinit.
S-a cut referatul cauzei de tre grefier,în sensul recurentul pârât a depus la dosar chitan a nr.-/22.01.2008 cu care face dovada achit rii taxei judiciare de timbru în sum de 110 lei i timbre judiciare în valoare de 0,45 lei,iar intima ii i au depus la dosar note de concluzii i au solicitat judecarea cauzei în lips,dup care;
Nemaifiind alte cereri de formulat,Curtea constat cauza în stare de judecat i acord cuvântul în dezbateri.
Recurentul pârât pune concluzii de admitere a recursului,casarea deciziei pronun at de instan a de apel i modificarea hot rârii pronun at de instan a de fond,în sensul scoaterii suprafe ei de 8000 mp din masa succesoral.Cu cheltuieli de judecat.
CURTEA
Asupra recursului civil de fa ță;
Din actele i lucr rile dosarului rezult urm toarele:
Prin ac iunea formulat reclamantul a chemat în judecat pe pârâ ii, i pe pârâ ii, i pentru a se dispune partajarea averii mase de pe urma defunctului decedat la 07 ianuarie 2000.
Pârâtul a formulat cerere reconven ional solicitând ca reclamantul i pârâta raporteze la masa de împ it contravaloarea fructelor culese de pe terenurile ce fac parte din masa succesoral i pe care le folosesc exclusiv i cota parte ce i se cuvine din bunurile ce au apar inut defunctului i au fost înstr inate de ace tia precum i pe cele primite de ace tia cu titlu de zestre.
Dup administrarea probatoriilor prin încheierea din 28 iunie 2006 Judecătoria Focșania admis în parte în principiu ac iunea i cererea de interven ie formulat de, în nume propriu i a constatat deschis succesiunea defunctului, decedat la 07 ianuarie 2000, stabilind mo tenitorii, cotele i masa succesoral, desemnând exper i pentru evaluarea bunurilor i formarea loturilor.
Prin sentin a civil nr.728 din 21 februarie 2007 Judecătoria Focșania admis în parte ac iunea i cererea de interven ie formulat de în nume propriu, dispunând ie irea din indiviziune prin omologarea variantelor propuse de exper ii i, când aplicarea dispozi iilor art.742 i 741 cod civil.
Împotriva acestor hot râri au formulat apel pârâ ii, i reclamantul, apreciind acestea sunt nelegale i netemeinic prin aceea:
-încheierea de admitere în principiu este nelegal prin modul în care a fost solu ionat cap tul de cerere privind pasivul succesoral, înc lcându-se principiul disponibilit ăț ii întrucât reclamantul nu a solicitat niciodat ce a dispus instan a de fond;
-în mod nelegal s-a inclus în masa succesoral suprafa a de 5500 mp teren situat în pct. pe care a primit-o cu titlu de zestre i pe care o st pâne te de peste 35 de ani;
-în mod nelegal instan a de fond a atribuit aproape toat suprafa a de teren din pct. lui, în detrimentul celorlal i mo tenitori, având în vedere valoarea mare a acestuia;
-în mod nelegal i s-a atribuit intervenientei toat suprafa a de dure în condi iile în care i s-a atribuit i tot terenul din punctul;
-în mod gre it i s-au atribuit pârâtei suprafe ele de 8.000 mp în pct. lot - i 1826 mp teren în pct. de i prin încheierea de admitere în principiu s-a re inut aceste suprafe e de teren sunt proprietatea sa i nu fac parte din masa de împ it;
-instan a de fond l-a favorizat de asemenea pe pârâtul ruia i-a atribuit în totalitate casa trâneasc aflat în satul, prin aceasta fiind afectat, acesta primind un teren în spatele casei nici o cale de acces;
-instan a de fond nu a luat în considerare obiec iunile la rapoartele de expertiz ce au fost formulate de recuren i;
-instan a de fond a solu ionat în mod gre it cererea de suportare a pasivului succesoral, dispunând în mod vag cu privire la aceste cheltuieli i într-un mod care nu este executabil.
Au solicitat admiterea apelului, schimbarea sentin ei i a încheierii de admitere în principiu în raport de motivele invocate, cu cheltuieli de judecat.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare i cerere de aderare la apelul declarat de, i, considerând încheierea de admitere în principiu în parte nelegal cu privire la cuantumul pasivului succesoral care a fost re inut de instan a de fond într-un cuantum exagerat, nefiind luate în calcul probele administrate în cauz cu privire la aceste cheltuieli. A solicitat admiterea cererii i desfiin area în parte a încheierii de admitere în principiu cu privire la pasivul succesoral i în rejudecare aprecierea corect a cuantumului acestora în raport de probele administrate.
Analizând sentin a i încheierea de admitere în principiu în raport de criticile formulate, de probele administrate în cauz i de textele de lege incidente pricinii, tribunalul a constatat acestea sunt fondate pentru considerentele urm toare.
În spe ță, încheierea de admitere în principiu pronun at în cauz este contradictorie, motiv pentru care i sentin a pronun at ulterior nu este clar.
Astfel, solu ionând cererea de raport, instan a de fond a apreciat terenurile care au fost st pânite de pârâta, prin înzestrare de la rin ii nu fac parte din masa succesoral, îns, ulterior a dispus partajarea acestora. Motivarea încheierii de admitere în principiu nu se reg se te în dispozitivul acesteia care nu
este clar, constatându-se pe de o parte pentru terenurile de 8.000 mp fânea ță intravilan i 1826 mp la pct. 2 intervenit uzucapiunea în favoarea pârâtei, iar pe de alt parte fiind introduse în masa succesoral.
De asemenea, în ce prive te cap tul de cerere privind pasivul succesoral, modul de rezolvare a acestuia încalc principiul disponibilit ăț ii care cuprinde printre altele dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecat. În acest context instan a este obligat se pronun e numai cu privire la ce nu s-a cerut sau dea mai mult decât s-a cerut.
Considerând aceste împrejur ri, cum încheierea de admitere în principiu este contradictorie, când imposibil controlul judiciar, tribunalul a constatat apelul este fondat.
Ca urmare prin decizia civil nr.165/20.09.2007 Tribunalul Vranceaa admis apelul declarat de reclaman ii i,precum i cererea de aderare la apel formulat de reclamantul,împotriva încheierii de admitere în principiu i a sentin ei pe care le-a desfiin at i a trimis cauza spre rejudecare la aceea i instan ță.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul i intervenienta, solicitând se caseze decizia de apel i se re in cauza spre rejudecare cu privire la cuantumul cheltuielilor de înmormântare de 20.000 RON exagerat de mare i cu privire la suprafa a de 8000. teren din satul care apar ine intervenientei i care gre it a fost atribuit reclamantei,deoarece tribunalul a solu ionat apelul a intra în cercetarea fondului.
Recursul declarat nu este fondat.
Este adev rat tribunalul nu a solu ionat cauza în fond dar aceasta nu constituie o nelegalitate în condi iile în care a trimis cauza spre rejudecare la prima instan ță din cauza contradic iilor dintre motivare i dispozitiv precum i dintre încheierea de admitere în principiu i sentin ță.
În rejudecare,la prima instan ță se vor relua discu iile atât cu privire la pasivul succesoral cât i cu privire la suprafa a de 8000. teren.
adar,cum recuren ii nu au învederat nici un motiv de nelegalitate a deciziei de apel ci au criticat solu ia instan ei de fond care a fost desfiin at, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Mai mult decât atât,recursul intervenientei nu se justific nici prin faptul aceasta nu atacat sentin a respectiv nu a declarat apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul,domiciliat în Foc ani,str.- - nr.5,.12,jud.V i de intervenienta, domiciliat în com.Tulnici, jud.V, împotriva deciziei civile nr.165 din 20 septembrie 2007 pronun at de Tribunalul Vrancea,în contradictoriu cu intima ii, având ca obiect succesiune.
Irevocabil .
Pronun at în edin a public de la 23 Ianuarie 2008.
Pre edinte, - - | Judec tor, - - | Judec tor, - - |
Grefier, - - |
Red./08.02.2008
Dact.
2 ex.
11.02.2008
FOND:
APEL: -
Președinte:Luminita SoleaJudecători:Luminita Solea, Anica Ioan, Simona Bacsin