Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 684/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția civilă
Decizia civilă nr.684/
Ședința publică din 20 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Valentina Gabriela Baciu
JUDECĂTOR 2: Romeo Jirlăeanu
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier -
La ordine fiind judecarea cererii de revizuire și suspendarea executării deciziei civile nr.298/R din 9 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr-, formulată de revizuientul, domiciliat în T str. -. - nr.58 -/2 A.75 jud.
La apelul nominal a răspuns revizuientul personal, și intimata, asistată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, care a răspuns și pentru intimații lipsă, A și.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Revizuientul depune la dosar chitanța Seria -/4A nr.- din 15 august 2008 privind plata sumei de 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Apărătorul intimaților depune la dosar întâmpinare, prin care invocă excepția tardivității introducerii cererii de revizuire potrivit dispozițiilor art.324 pct.1 cod pr. civilă, copie de pe aceasta fiindu-i înmânată și revizuientului.
După studierea întâmpinării, revizuientul, față de excepția invocată, precizează că decizia pe care a atacat-o cu prezenta revizuire a fost pronunțată la data de 9 mai 2008, și a formulat cererea de revizuire după ce a fost motivată susmenționata decizie, pentru a putea studia motivele redactării acesteia, prin accesul la dosar. In raport de această situație, consideră că cererea este formulată în termen legal.
Apărătorul intimaților, susține oral, motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar, și solicită respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulată, întrucât în raport de data pronunțării deciziei de recurs, cererea de revizuire a fost depusă la data
de 29 iulie 2008, peste termenul prevăzut de dispozițiile legale. Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire formulată de revizuientul;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin decizia civilă nr. 298/R din 9 mai 2008 Curții de Apel Galați, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.666 din 11 decembrie 2007 Tribunalului Galați.
Reclamantul a criticat decizia Tribunalului Galați, sub aspectul valorii prea mici stabilite de expert pentru imobilul supus partajării în contradictoriu cu pârâții, A -, - și -.
Recursul a fost respins pentru că motivele prevăzute de art.304 pct.7 și 9 cod pr. civilă, invocate de recurent nu sunt incidente în cauză.
Prin cererea de revizuire a deciziei civile nr.298/R din 9 mai 2008 Curții de Apel Galați, revizuientul, invocă prevederile art.322 pct.2 cod pr. civilă.
Se susține că instanța de recurs nu a analizat motivele invocate de recurent deși recunoaște în motivare că instanța de apel nu a avut în vedere documentele prezentate de apelant și de consilierul expert privind subevaluarea imobilului.
Prin întâmpinare, intimații, A -, - și -, au invocat excepția tardivității cererii de revizuire potrivit dispozițiilor art.324 pct.1 cod pr. civilă.
Potrivit dispozițiilor art.324 pct.1 cod pr. civilă, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazurile prevăzute de art.322 pct.1, 2, 7 (alin.1) de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs, după evocarea fondului, de la pronunțare.
Decizia nr. 298/R din 9 mai 2008 Curții de Apel Galați, este pronunțată de o instanță de recurs, astfel că termenul de o lună se socotește de la data pronunțării.
Cererea de revizuire formulată de revizuientul, a fost înregistrată la 28 iulie 2008, deci peste termenul de o lună prevăzut de art.324 pct.1 cod pr. civilă.
Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă ca tardiv formulată cererea de revizuire a revizuientului.
In conformitate cu art.274 cod pr. civilă va fi obligat revizuientul la plata sumei de 1300 lei cheltuieli de judecată către intimați, reprezentând onorar apărător.
Deși chitanța prezentată de intimați prevede onorar de 3000 lei, se va face aplicațiunea dispozițiilor art.274 (3) cod pr. civilă, având în vedere valoarea pricinii și munca îndeplinită de apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardivă cererea de revizuire a deciziei civile nr.298/R din 9 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr-, formulată de revizuientul, domiciliat în T str. -. - nr.58 -/2 A.75 jud.
Obligă revizuientul la 1300 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. /15.12.2008
Tehn.
2 ex./16.12.2008
fond -
apel - -
recurs - - -
Președinte:Valentina Gabriela BaciuJudecători:Valentina Gabriela Baciu, Romeo Jirlăeanu, Elena