Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 83/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ Nr.83

Ședința publică din 31 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Daniela Calai

JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu

JUDECĂTOR: G -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 304/A/19 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. -, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect succesiune.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în substituirea avocat în reprezentarea reclamantei intimate și avocat în reprezentarea pârâtului recurent.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că, prin registratura instanței, la data de 23 ianuarie 2008, reclamanta intimată a depus întâmpinare.

Reprezentanta reclamantei intimate depune delegație de reprezentare, delegație de substituire și chitanțele nr.-/02 din 14.12.2007 și -/02 din 21.12.2007 privind onorariul avocațial, iar reprezentantul recurentului depune chitanța nr.156/11.12.2007 privind onorariu avocațial.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii apelului potrivit motivelor expuse în scris, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea hotărârii instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.558/2006 la Judecătoria Arad reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul să se constate că a decedat la data de 27.01.2003; că masa succesorală rămasă se compune din imobilul înscris în CF 2609; că au vocație succesorală reclamanții (în calitate de soție supraviețuitoare) și pârâtul (ca fiu al defunctului); că doar reclamanta a acceptat succesiunea; a solicitat înscrierea în cartea funciară a dreptului astfel recunoscut.

În motivare a invocat că doar ea, nu și pârâtul, a acceptat succesiunea defunctului.

Pe cale reconvențională, pârâtul a solicitat să se constate calitatea de moștenitori acceptanți a ambelor părți, să fie predată masa succesorală în cotele corespunzătoare către părți și înscrierea în cartea funciară a cotelor de drept astfel recunoscute.

În susținerea cererii a invocat faptul că la data decesului tatălui său, acesta nu mai avea imobilul în patrimoniu; reclamantul a plecat în Italia și, abia la întoarcerea în țară a aflat că imobilul revenise în patrimoniul defunctului în urma unui proces despre care a aflat cu aceeași ocazie.

Prin sentința civilă nr.851/22.11.2006, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei și în tot cererea reconvențională.

În consecință, a constatat compunerea masei succesorale rămase de pe urma defunctului, calitatea de moștenitori acceptanți a părților și cotele cuvenite acestora; a dispus înscrierea în cartea funciară a cotelor de drept.

Pentru a dispune astfel, față de probele administrate, instanța a reținut că masa succesorală se compune din imobilul înscris în CF 2609.

Acest imobil a făcut obiectul unui litigiu desăvârșit printr-o hotărâre judecătorească în baza căreia a fost rezoluționat contractul de întreținere încheiat între defunct și numiții (sentința civilă nr.329/17.05.2004).

Cum, la data decesului antecesorului comun, imobilul nu se afla în patrimoniul său, pârâtul nu și-a putut materializa intenția de acceptare a succesiunii; ulterior acesta a plecat în Italia unde și-a stabilit reședința, astfel că nu a avut cunoștință despre deschiderea succesiunii prin reîntoarcerea imobilului în patrimoniul defunctului decât după chemarea sa în judecată de către reclamantă.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 304/A/19.09.2007 pronunțată de Tribunalul Arad, apelul a fost admis iar sentința schimbată în sensul admiterii în tot a cererii principale și al respingerii cererii reconvenționale.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că, din chiar susținerile pârâtului, acesta a avut cunoștință despre decesul tatălui și deschiderea succesiunii, dar nu a făcut vreun act de acceptare expresă sau tacită a succesiunii în termenul de 6 luni prevăzut de art.700 alin.1 Cod civil. Faptul stabilirii sale în Italia și revenirea imobilului în patrimoniul autorului la 31.01.2006 nu se constituie în temeiuri de acceptare a succesiunii sau de prelungire a termenului în sensul art.700 alin.2 Cod civil.

În consecință, reclamanta este unic succesor acceptant al succesiunii, instanța dispunând conform celor mai sus arătate.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului pârâtei.

În motivare a invocat greșita respingere a cererii sale de repunere în termenul de acceptare a succesiunii, câtă vreme la data decesului autorului său imobilul nu se mai găsea în patrimoniul său, el a plecat în Italia și abia ulterior a aflat despre reîntoarcerea imobilului în patrimoniul defunctului.

A mai invocat faptul că nici reclamanta nu a acceptat în termen succesiunea, ea continuând să locuiască în imobil nu în calitate de acceptant tacit al succesiunii ci ca beneficiar al unui drept de uzufruct viager constituit în favoarea sa prin contractul de întreținere.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art.306 alin.2 Cod pr.civ. față de dispozițiile art.299 și urm. Cod pr.civ. instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.651 Cod civil, succesiunea se deschide prin moarte și, față de dispozițiile art.700, dreptul de a deschide succesiunea se prescrie în termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.

Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate, rezultă că acceptarea trebuie făcută, ca regulă, în termen de șase luni de la decesul persoanei a cărei moștenire se transmite.

Legea nu distinge, în ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de șase luni după cum, la data decesului, în patrimoniul defunctului existau sau nu bunuri. Pe de altă parte,dacă intrarea sau reintrarea în patrimoniul defunctului a unui bun după data decesului s-ar constitui (așa cum susține recurentul) în temei de repunere în termenul de acceptare, s-ar ajunge la situația nelegală și inechitabilă ca, indiferent de intervalul de timp scurs între decesul luide cujusși creșterea patrimoniului acestuia, succesorul că solicite (și să i se recunoască) dreptul de a se alătura succesorilor diligenți care au respectat termenul de șase luni prevăzut de art.700 Cod civil, respectiv s-ar da efecte juridice favorabile culpei sau dezinteresului celui ce nu a respectat termenul.

În consecință, în mod corect a reținut instanța de apel că pârâtul nu a acceptat în termen succesiunea (aspect afirmat, de fapt, chiar de acesta) și că nici lipsa bunurilor din patrimoniul defunctului la data decesului acestuia, nici stabilirea sa în străinătate și nici faptul că acesta a luat cunoștință de rezilierea contractului de întreținere încheiat de defunct (cu consecința reîntoarcerii imobilului în masa succesorală) nu se constituie în temei de repunere în termenul de acceptare în condițiile art.19 din Decretul nr. 167/1958.

Nici susținerile recurentului vizând neacceptarea succesiunii de către reclamantă nu se constituie în temeiuri de modificare sau casare a deciziei recurate.

Contestarea calității de moștenitor acceptant a reclamantei presupunea formularea unei cereri în acest sens de către pârât, cu respectarea dispozițiilor art.112, 119 Cod procedură civilă. Or, în cauză, reclamantul nu a formulat o atare cerere ci s-a referit la acest aspect pe calea concluziilor scrise depuse în primă instanță (fila 65 dosar); pe de altă parte, el nu a criticat sentința prin care judecătoria a recunoscut reclamantei calitatea de moștenitor acceptant.

În consecință, susținerile recurentului vizând neacceptarea în termen a succesiunii de către reclamantă nu are natura unei excepții în sensul art.162 Cod procedură civilă ci apare ca fiind o cerere nouă ce nu poate fi primită, față de dispozițiile art.316 raportat la art.294 Cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, raportat la art.304 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 304/A/19 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. -.

În baza art.274 Cod procedură civilă, va obliga recurentul la plata către intimata a sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârât împotriva deciziei civile nr. 304/A/19 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. -.

Obligă recurentul la plata către intimata a sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 31 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu

- - - - G -

GREFIER,

- -

Red./4.02.2008

Tehnored. /2 ex./11.02.2008

Prima instanță:

Instanța de apel:,

Președinte:Daniela Calai
Judecători:Daniela Calai, Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 83/2008. Curtea de Apel Timisoara