Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 87/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 87R
Ședința publică de la 16 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 2: Silvia Pană
JUDECĂTOR 3: Antonela Cătălina
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții - reclamanți și împotriva deciziei civile nr. 368/06.03.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, intimata - pârâtă și intimata - intervenientă.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții - reclamanți și, personal și asistați de avocat, care depune în ședință publică împuternicirea avocațială nr. -/16.02.2010, intimata - pârâtă, personal și asistată de avocat, cu împuternicirea avocațială nr. 17765/20.07.2009, intimata - intervenientă, reprezentată de avocat cu împuternicirea avocațială nr. 33/12.01.2010, lipsind intimatul - reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul intimatei - pârâte invocă excepția nulității recursului și arată că recursul a fost motivat prin cererea depusă și formulată de recurenta - reclamantă și apreciază că recursul formulat de recurentul - reclamant este nul.
Reprezentantul recurenților - reclamanți solicită respingerea excepției nulității recursului, având în vedere calitatea procesuală a acestora și invocă dis. Art. 48 alin.2 Cod procedură civilă. Mai arată că recursul era formulat și semnat și de recurentul - reclamant. Totodată, precizează că recurentul - reclamant nu a primit hotărârea recurată.
Reprezentantul intimatei - interveniente solicită admiterea excepției nulității recursului, invocată de intimata - pârâtă.
Reprezentantul intimatei - pârâte precizează că dovada de comunicare a hotărârii recurate există la dosarul de apel, iar pentru recurenta - reclamantă s-au făcut diligențe, în vederea comunicării acestei hotărâri.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și urmează să se pronunțe pe excepția nulității recursului și pe cererea de recurs.
Reprezentantul recurenților - reclamanți și solicită admiterea recursului promovat împotriva deciziei civile nr. 368/06.03.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția V-a Civilă, astfel cum a fost formulat.
De asemenea, arată că intenția autorilor celor doi recurenți era de acceptare a succesiunii. Mai arată că lucrările de reparații nu erau efectuate la nevoie, ci aveau caracter de renovare.
Totodată, precizează că cei doi autori ai recurenților au efectuat alte acte în care arătau că doresc să fie considerați moștenitori ai autoarei lor.
Mai arată că cele două instanțe nu au acordat efecte acestor acțiuni.
Reprezentantul intimatei - pârâte solicită respingerea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 368/06.03.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția V-a Civilă, ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.
Totodată, arată că toate apărările se referă la depoziții de martori și nu sunt indicate motivele de recurs.
De asemenea, arată că imobilul din- a fost demolat în anul 1982. Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei - interveniente solicită respingerea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 368/06.03.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția V-a Civilă.
Continuând, arată că prin motivele de recurs se critică situația de fapt reținută de instanța de apel. Precizează că lucrările efectuate nu au caracter decât de simple acte de conservare și nu pot fi luate în considerare. De asemenea, susține că autorii recurenților au fost citați la dezbaterea succesiunii. Cu cheltuieli de judecată.
Curtea dispune închiderea dezbaterilor și reține cauza în pronunțare pe excepția nulității recursului formulat de recurentul - reclamant și pe cererea de recurs.
CURTEA,
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B sub nr. 14221/2004 reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâtul anularea certificatului de moștenitor nr. 647/14.06.1982 și să se constate că sunt moștenitori ai, decedată la data de 31.08.1977, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii au arătat că bunica lor, a decedat la data de 31.08.1977, având ultimul domiciliu în B,-, sector 2, astfel cum reiese din certificatul de deces nr. 2114/17.09.1977.
Au arătat în continuare că în anul 1982 pârâtul obține certificatul de moștenitor nr. 647 emis de către notariatul de Stat Jud. M, declarând fals că este singurul moștenitor al, deși la deschiderea succesiunii părinții reclamanților erau în viață.
Au învederat instanței că în societate defuncta era cunoscută cu numele de, acest lucru reieșind și din Registrul Stării Civile a Comunei.
În drept și-au întemeiat cererea pa dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995.
În dovedirea cererii legal timbrate au înțeles să se folosească de proba înscrisuri și interogatoriu.
Au anexat cererii legal timbrate următoarele înscrisuri, în copii certificate (filele 6-25).
La data de 26.01.2005 reclamanții au solicitat introducerea în cauză a fiicei pârâtului, decedat la data de 20.10.2004,.
Reclamanții au formulat o cerere completatoare (fila 49) arătând că solicită constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 647/1982, invocând dispozițiile art. 948.civ.
La data de 06.09.2005 a formulat o cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtului, solicitând ca în contradictoriu cu reclamanții să se constate că reclamantul nu are nici un drept succesoral de pe urma defunctului său frate, neacceptând în nici un mod succesiunea acestuia în termenul de 6 luni de la data decesului acestuia - 28.06.2001.
În motivarea cererii a arătat că de pe urma a rămas ca unic moștenitor fratele său, ceilalți frați, cu excepția sa, renunțând expres la succesiune. Astfel, autoarele reclamanților și, și au renunțat expres la succesiunea, prin declarațiile autentificate, sub nr. 4249/1978 și 3591/1978, înregistrate în registrul special de renunțări sub nr. 960 și 961.
În ceea ce-l privește pe, acesta a renunțat expres la succesiunea, renunțare care nu a fost luată în considerare din cauză că acesta fusese adoptat și orice legătură cu familia fusese întreruptă.
În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu a arătat că reclamantul nu a depus nici un certificat de moștenitor de pe urma defunctului și nici nu a acceptat succesiunea acestuia în termenul de 6 luni.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 49 și următoarele, art. 700.civ, art. 697-698.civ. art. 88 Legea nr. 36/1995.
Pârâta a formulat întâmpinare la cererea principală (fila 108), solicitând respingerea acțiunii ca formulată de către persoane fără calitate procesuală activă, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca prematur formulată.
În motivarea excepției invocate a arătat că reclamanții nu au calitate procesuală activă întrucât nu există un certificat de moștenitor eliberat de vreun notariat și nici o hotărâre judecătorească din care să reiasă că s-a dezbătut succesiunea în fața instanței.
Intervenienta a formulat o cerere precizatoare (fila 119) arătând că a formulat cererea de intervenție în interes propriu pentru a-și proteja drepturile la succesiunea mamei sale asupra bunurilor preluate abuziv de către Statul Român. Astfel a arătat că a revendicat aceste imobile împreună cu fratele său, ulterior reclamantul emițând pretenții asupra acestor imobile, pretinzând că este unicul moștenitor al defunctului.
Instanța, prin încheierea din data de 2.11.2005 a încuviințat în principiu cererea în interes propriu formulată de intervenineta.
Prin sentința civilă nr. 467/18.01.2006 instanța a admis excepția de litispendență cu privire la cererea principală formulată de reclamantul și cu privire la capătul al doilea al cererii principale formulate de ceilalți doi reclamanți, dispunând trimiterea acestor cereri la instanța competentă a judeca apelul împotriva sentinței civile nr. 8427/2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2, disjungând judecarea restului cauzei.
Prin decizia civilă nr. 1126/09.06.2006 Tribunalul Bucureștia admis apelurile formulate de apelanții reclamanți și, a desființat sentința civilă nr. 467/2006 și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin decizia civilă nr. 160R/08.03.2007 Curtea de APEL BUCUREȘTIa respins excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 2 B și a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta intervenientă (a ) împotriva deciziei nr. 1126/09.06.2006.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B sub nr-.
Instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intervenientei pe cererea de intervenție în interesul pârâtului, unind cu fondul excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la data 09.10.2007.
Prin sentința civilă nr. 5059/29.05.2008 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 2 Bar espins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale active, acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta; a respins cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei promovată de, ca formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință și a luat act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că a decedat la data de 31.08.1977, având ultimul domiciliu în B,-, sector 2, astfel cum rezultă din certificatul de deces depus la fila 7 din primul dosar de fond.
De pe urma a fost eliberat certificatul de moștenitor nr. 647/14.06.1982, care stipulează ca autorul pârâtei, este singurul moștenitor în calitate de fiu al.
Reclamanții au calitatea de descendenți de gradul 2, după cum urmează:, fiul lui, fiica, astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar (filele 11-13), fiul lui ( ), fiul (filele 15-19) și, fiica lui, fiica (filele 21-25).
Pârâta este fiica defunctului, fiul, iar intervenienta în interes propriu, Dirca, este fiica lui, fiica.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, instanța oar espins-o ca neîntemeiată, având în vedere pe de o parte că nulitatea absolută poate fi constatată la cererea oricărei persoane interesate, reclamanții justificând existența unui interes, iar pe de altă parte faptul că motivele invocate de către pârâtă în susținerea excepției reprezintă apărări de fond, care vor fi analizate ca atare de către instanța.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta are calitatea de a mamei sale, decedată la data de 14.03.1996, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 159/04.06.1996 (fila 20 primul dosar de fond).
Calitatea de moștenitor a reclamantului de pe urma mamei sale, decedată la data de 27.08.1999, rezultă din certificatul de moștenitor nr. 23/01.07.2004 (fila 10).
În ceea ce-l privește pe reclamantul, acesta are calitatea de moștenitor al tatălui sau, decedat la data de 28.06.2001, astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 558/06.12.2005 (fila 161).
În ceea ce-i privește pe cei trei copii ai, și, instanța au apreciat ca aceștia sunt străini de succesiune prin neacceptare pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 700 alin. 1.c:iv. dreptul de opțiune succesorală poate fi exercitat numai înăuntrul unui termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii.
Succesiunea poate fi acceptata fie în mod expres, prin act autentic sau sub semnătura privată, fie tacit, prin acte sau fapte pe care succesibilul nu le putea face decât în calitatea sa de erede, acte sau fapte care să denote în mod neechivoc dorința de acceptare a succesiunii (art. 689.civ.).
Prin declarațiile autentificate sub nr. 3591/27.05.1978 (fila 99 ds rejudecare) și 26623/9.11.1978 (fila 4), și, fiicele, au arătat că înțeleg să rămână străine de succesiunea rămasă de pe urma lor.
Aceste două declarații, contrar celor susținute de pârâtă și de intervenientă în interes propriu, nu valorează renunțare la succesiunea în cauză, urmând a fi coroborate cu celelalte probe administrate în cauză.
Astfel, din răspunsurile la interogatoriu (filele 129, 130, 141) coroborate cu declarațiile martorilor și audiați în cauză la cererea reclamanților rezultă ca și au efectuat lucrări de reparație și de întreținere a imobilelor din satul și din strada -. Instanța a precizat că aceste lucrări au natura unor lucrări de administrare provizorie care nu pot fi considerate ca reale acte de acceptare a succesiunii, neavând caracterul neechivoc al unor asemenea acte.
În ceea ce o privește pe, fiica și autoarea reclamantului, din declarațiile martorului rezultă că aceasta a avut grijă de defuncta până în momentul decesului acesteia, din probele administrate nerezultând însă că ar fi acceptat succesiunea în termenul prevăzut de lege.
Instanța constată că reclamanții au formulat o cerere în temeiul Legii nr. 18/1991 (fila 68), însă acestea nu prezintă relevanta, întrucât acestea valorează acceptare numai cu privire la imobilele ce fac obiectul acestei legi speciale de reparație, nu și cu privire la întreaga masă succesorală rămasă de pe urma.
Pe primul capăt de cerere având ca obiect nulitatea absoluta a certificatului de moștenitor nr. 647/14.06.1982 de pe urma, instanța observa ca prin cererea depusa de către autorul paratei, la Notariatul de Stat al Jud. M (fila 103 ds rejudecare) acesta a indicat numele tuturor descendenților, solicitând citarea acestora la dezbaterea succesiunii, neputându-se vorbi despre o fraudare a dispozițiilor art. 69 din Legea nr. 36/1995.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin DC nr. 368/ 6.03.2009 Tribunalul a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de apel a retinut urmatoarele:
În ceea ce privește acceptarea succesiunii, s- reținut că, potrivit legii, acceptarea este tacită când succesibilul face un act (fapt) pe care nu-l putea săvârși decât în calitatea sa de erede și din care rezultă - indirect - dar neîndoielnic, intenția sa de acceptare a moștenirii (art.689 c, civ.). Din textul de lege menționat rezultă două condiții pentru a fi în prezența unei acceptări tacite: 1) -voința succesibilului de a accepta moștenirea; 2) conduita lui din care sa rezulte intenția de a accepta moștenirea. Codul civil nu stabilește în concret care anume acte săvârșite de succesibil constituie o manifestare a intenției de a accepta tacit moștenirea, mulțumindu-se să precizeze că actele de conservare și administrare provizorie nu reprezintă acte de acceptare, daca cel care le-a făcut nu și-a însușit (se subînțelege prin alte acte) calitatea de moștenitor (art.690 civ.) și ca actele de dispoziție având ca obiect drepturile succesorale constituie acte de acceptare, chiar dacă - aparent - îmbracă forma "renunțării" la moștenire art. 691 civ.).
În speță, din declarațiile martorilor audiați la prima instanță și din răspunsurile la interogatoriu rezultă că părinții apelanților respectiv, (tatăl reclamantului ) și sora acestuia, (mama reclamantei ) după decesul mamei, au efectuat numai reparații, zugrăveli asupra imobilelor ce au aparținut. Autoarea apelantei a ridicat o casă pe unul din terenurile încă din timpul vieții mamei sale și de aceea acest act nu poate fi luat în considerare ca acceptare tacită a succesiunii. De asemenea, cererile făcute în temeiul Legii nr.18/1991, așa cum în mod legal a reținut prima instanță, nu pot fi luate în considerare în cauză, ele valorând acceptare a moștenirii numai în ceea ce privește domeniul de aplicație al acestei legi speciale.
Față de considerentele de mai sus, Tribunalul apreciază că actele efectuate de copiii, autorii apelanților, nu presupun cu necesitate intenția de a accepta moștenirea, dimpotrivă sunt acte de conservare și de administrare provizorie în sensul art. 690 civ. și nefiind însoțite de alte acte neechivoce de acceptare, nu reprezintă o acceptare tacită a moștenirii. Față de aceste considerente, Tribunalul reține că actele materiale săvârșite de autorii apelanților sunt acte de conservare și de administrare și nu pot constitui o manifestare tacită a voinței de a accepta.
În ceea ce privește susținerile apelanților potrivit cărora sentința primei instanțe este nelegală și în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de constatare a certificatului de moștenitor nr. 674/1982. Tribunalul reținut următoarele:
Reclamanții apelanți au solicitat constatarea nulității absolute pentru cauza ilicită și frauda la lege, susținând că moștenitorul din acest act, autorul pârâtei, numitul, a declarat că este unic moștenitor pentru a frauda drepturile celorlalți succesori.
Față de aceste susțineri, din înscrisurile depuse la dosar în fața primei instanțe (filele 99 -104), Tribunalul reține că în cadrul dezbaterii succesorale de pe urma s-au respectat dispozițiile legale în vigoare. Astfel, așa cum a reținut și prima instanță, autorul pârâtei, prin cererea depusă la Notariatul de Stat pentru deschiderea moștenirii a indicat numele tuturor descendenților, solicitând citarea acestora. Prin urmare acesta nu a intenționat să fraudeze drepturile niciunuia dintre descendenți. De asemenea, în fața notarului au dat declarațiile autentificate sub nr. 3591/27.05.1978 și 26623/09.11.1978, doi dintre descendenții, respectiv și, prin care au arătat că nu au făcut nici un act de acceptare a moștenirii. Față de aceste considerente, Tribunalul reține că certificatul de moștenitor legal de pe urma a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale.
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs paratii și, criticand hotararea instantei de apel in sensul ca in mod gresit s-a apreciat ca lucrarile de reparatii efectuate de autorii acestora nu fac dovada intentiei de acceptare a succesiunii.
In sprijinul acestei sustineri se arata ca instanța a omis sa analizeze cuantumul valoric al actelor de conservare și îngrijire care au depășit un cuantum normal al unor astfel de lucrări, actele înfăptuite de autorii recurentilor avand un caracter de salvare a patrimoniului, în lipsa acestora, aceste imobile fiind sortite pieirii.
Apreciaza recurentii ca instanța a aplicat restrictiv prevederile art.689, cod civil, strict în lumina practicii existente, fără a reține că efortul fizic și bănesc depus de autorii lor pentru îngrijirea/salvarea imobilelor, acesta neputand fi determinat decât de voința de a succede și astfel a deveni proprietari asupra acestora. Sintagma "acte de conservare și îngrijire" nu acoperă decât activitățile curente, normale, efectuate în mod automat, fără a implica o manifestare de voință specială de a succede. Un act de conservare reprezentat de operațiuni de renovare capitală, reparații complexe ale acoperișului (nu reparații minore) care au implicat costuri mari are semnificația unei acceptări tacite.
unor lucrări complexe de reabilitare a unui imobil succesoral e un act care nu poate fi făcut decât de către un erede acceptant deoarece implică avansarea unor cheltuieli importante din propriul patrimoniu, cheltuieli mult mai mari decât cele presupuse de activitățile curente de conservare și îngrijire. Un alt detaliu important este dat de faptul că autorii recurentilor nici nu locuiau in acel imobil pentru a putea determina instanța să considere respectivele cheltuieli drept o necesitate personală.
Practica judiciară nu enumeră actele de renovare a unui imobil drept act de conservare, printre cele mai comune astfel de acte de conservare ce nu echivalează unei acceptări tacite fiind: punerea și ridicarea peceților; Întocmirea inventarului; luarea unei inscripții ipotecare; reînnoirea sau înscrierea unei ipoteci neînscrise de defunct; întreruperea unei prescripții; emiterea unui comandament sau a unei somații pentru o creanță datorată succesiunii; efectuarea unor reparații urgente; încasarea unor sume datorate succesiunii, exercitarea unor acțiuni posesorii cu privire la un bun succesoral etc. Efectuarea de reparații urgente implică reparații de mică anvergură, necesare garantării unui trai liniștit.
Întrucât art. 690. civ. prevede că actele de conservare, de îngrijire și administrare provizorie nu constituie acte de primire a moștenirii, per a contrario se consideră că actele de administrare definitivă au această virtute. Aceste acte exclud ideea provizoratului și angajează viitorul bunurilor succesorale, astfel că ele au echivalența unei acceptări tacite și simple a moștenirii.
In urma analizei actelor si lucrarilor dosarului, a deciziei recurate, prin prisma si a motivelor de recurs invocate, Curtea retine urmatoarele:
Cat priveste exceptia nulitatii recursului declarat de recurentul reclamant., Curtea apreciaza ca aceasta este neintemeiata, urmand sa o respinga, avand in vedere ca cererea cuprinde toate mentiunile necesare, prevazute in cuprinsul dispozitiilor art. 302 ind 1.pr.civila, inclusiv semnatura partilor care au declarat recurs, astfel incat nu poate fi aplicata sanctiunea nulitatii prevazuta la alin 1.
Pe fondul cererii de recurs, Curtea apreciaza ca instanta de apel a facut o corecta interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 689 - 691.civil, rținand ca recurentii reclamanti nu au facut dovada ca autorii lor au acceptat in mod expres sau tacit succesiunea ramasa de pe urma.
Astfel, conform prevederilor art. 689.civil, acceptarea tacita a succesiunii este aceea care rezulta dintr-un act juridic pe care succesibilul nu-l putea face decat in calitatea sa de erede, act care trebuie reprezinte exprimarea neindoielnica a intentiei de a accepta mostenirea.
Dimpotriva, actele de administrare care au caracter urgent si care angajeaza viitorul, actele de folosinta a bunurilor succesorale si mai ales actele de dispozitie implica acceptarea pentru ca succesibilul s-a comportat ca un adevarat proprietar si nu ar fi putut savarsi actele fara a fi avut intentia de a accepta succesiunea.
Prin urmare, in masura in care actul succesibilului poate primi si o alta interpretare, el nu poate avea valoarea unei acceptari, deoarece actele echivoce nu pot constitui o manifestare tacita a vointei de a accepta.
Curtea apreciaza ca lucrarile de reparatie a zidurilor cladirii si acoperisului, precum si lucrarile de zugravire efectuate de autorii reclamantilor nu exced sfera actelor conservatorii, de ingrijire si de administrare provizorie prevazute in cuprinsul dispozitiilor art. 689.civil, efectuarea acestora neputand face dovada intentiei neechioce de acceptare a mostenirii.
Nu va fi primita apararea formulata de recurenti in sensul ca instanta avea obligatia sa analizeze cuantumul valoric al actelor de conservare, avand in vedere ca aprecierea acestor lucrari ca fiind acte de conservare sau de administrare urmeaza a fi facuta dupa natura acestora si nu dupa valoare, iar pe de alta parte recurentii nu au administrat probe cu privire la acest aspect.
Mai mult, acceptarea tacita a succesiunii putea fi invocata de recurenti in termenul general de prescriptie de trei ani de la momentul dezbaterii succesiunii, respectiv de la momentul emiterii certificatului de mostenitor a carui anulare s-a solicitat.
Pentru aceste considerente, in baza dispozitiilor art 312.pr.civila va respinge recursurile, ca nefondate.
In baza dispozitiilor art 274.pr.civila va obliga recurentii la plata cheltuielilor de judecata in favoarea intimatei, in suma de 1500 lei, reprezentand onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului reclamantului recurentului.
Respinge recursurile formulate de recurenții - reclamanți și împotriva deciziei civile nr. 368/06.03.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, intimata - pârâtă și intimata - intervenientă, ca nefondate.
Obligă recurenții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei către intimata-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. SP
Tehnored. AP
2 ex. /
Secția a V-a civilă
Jud. apel: HG,
Președinte:Melania StanciuJudecători:Melania Stanciu, Silvia Pană, Antonela Cătălina
