Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 876/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(323/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.876
Ședință publică de la 21.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 2: Gabriela Sorina Prepeliță
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant, împotriva deciziei civile nr.286 A din 24.11.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-reclamant, personal, lipsind intimații-pârâți și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul-reclamant solicită în susținerea cererii de recurs proba cu înscrisuri și depune la dosar adeverința nr.1979/2.03.2009, emisă de Primăria comunei.
Curtea, după deliberare, în temeiul art.305 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurentul-reclamant și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 286 din 24 noiembrie 2008, Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în baza art. 296 Cod de procedură civilă a admis apelul declarat de apelantul - pârât, împotriva sentinței civile nr. 2586 din 30 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Călărași, pe care a schimbat-o în parte, numai cu privire la atribuirea loturilor "și în consecință " a atribuit reclamantului lotul nr. 2, compus din suprafața de 1.083 mp. și împrejmuire, conform suplimentului la raportul de expertiză, ce face parte integrantă din prezenta sentință; a atribuit valoarea lotului reclamantului care este în valoare de 5.998 lei; a atribuit pârâtului, lotul nr. 1, compus din casă de locuit, anexă gospodărească, împrejmuire și teren în suprafață de 717 mp.; a atribuit valoarea lotului pârâtului care este în valoare de 13.397 lei; pentru egalizarea valorică a loturilor a obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 6.124 lei; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a pronunța această decizi tribunalul a reținut că, prin cererea introdusă la Judecătoria Călărași, la data de 04 aprilie 2008 și înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată p pârâții și, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se stabilească masa succesorală de pe urma autoarei, decedată la data de 23 aprilie 2006, moștenitorii și cotele acestora; să se dispună ieșirea din indiviziune conform cotelor ce le revin, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2586 din 30 septembrie 2008 s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții și.
A constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctei, decedată la data de 23 aprilie 2006, cu ultim domiciliu în comuna, județul
A constatat că de pe urma acestei defuncte au rămas ca moștenitori reclamantul cât și pârâții în calitate de fiii.
A luat act că pârâtul a renunțat la cota succesorală ce i se cuvine, în favoarea reclamantului, fără a avea vreo pretenție pe viitor.
A constatat că reclamantul are o cotă de 5/8 din masa succesorală, iar pârâtul, are o cotă de 3/8 din masa succesorală.
A constatat că masa succesorală se compune dintr-un imobil casă de locuit, compus din suprafața de teren de 1.800 mp. teren loc de casă, și o construcție din chirpici, acoperită cu țiglă, formată din trei camere, o bucătărie, un hol și anexe gospodărești, totul situat în comun, județul C, între vecinii la - drum comunal, la -, al E - și la -.
A dispus ieșirea din indiviziune a părților.
A atribuit reclamantului lotul nr. 1, compus din casă de locuit, anexă gospodărească, împrejmuire și teren în suprafață de 900 mp. situat în comuna, județul C, conform raportului de expertiză ce face parte integrantă din prezenta sentință.
Valoarea lotului atribuit reclamantului este de 14.410 lei.
A atribuit pârâtului lotul nr. 2, compus din teren în suprafață de 900 mp. și împrejmuire, situat în comuna, județul C, conform raportului de expertiză ce face parte integrantă din prezenta sentință.
Valoarea lotului atribuit pârâtului este de 4.985 lei.
Pentru egalizarea valorică a loturilor, obligă reclamantul către pârâtă la plata sumei de 2.288 lei, cu titlu de sultă.
A compensat cheltuielile de judecată și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 249 lei, cu acest titlu.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere probele dosarului cum și dispozițiile art. 6734Cod de procedură civilă.
Tribunalul analizând apelul declarat, actele dosarului, în raport de criticile formulate, a constatat că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
S-a reținut că reclamantul, în cadrul soluționării capătului de cerere privind ieșirea din indiviziune asupra imobilului, casă de locuit, nu a solicitat atribuirea în lotul său a locuinței atât prin cererea introductivă cât și ulterior, în timpul procesului, dar și cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei când a precizat că solicită atribuirea lotului nr. 2, ce nu include casa de locuit.
Ca atare, motivul de apel constând în faptul că instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut a fost întemeiat, instanța încălcând, în acest mod și principiul disponibilității.
Și cea de-a doua critică a fost întemeiată în sensul că deși instanța omologhează raportul de expertiză cu propunerile expertului privind lotizarea, totuși soluția pronunțată, prin atribuirea lotului nr. 1 reclamantului, contravine concluziilor acestui, raport cât și suplimentului de expertiză.
La fel, și ultimul motiv de apel a fost întemeiat, întrucât, prima instanță nu a ținut seama când a dispus atribuirea locuinței de faptul că apelantul - pârât locuiește în imobil de la data nașterii sale și că a solicitat atribuirea locuinței.
Pentru toate aceste considerente tribunalul a admis apelul declarat, a schimbat în parte sentința atacată, numai cu privire la atribuirea loturilor, a atribuit lotul nr. 2, iar pârâtului lotul nr. 1, care va plăti o sultă către reclamant.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs.
În esență a motivat recursul în sensul că, potrivit art. 304 cpt. 9 Cod de procedură civilă, că greșit s-a dat lotul cu imobilul lui care nu le-a solicitat (nu a formulat nici întâmpinare sau reconvențională), nici în fața instanței nu a formulat o astfel de cerere verbal, nu s-a avut în vedere că apelantul nu are posibilități materiale pentru a plăti sulta, a descoperit acte noi (pe care nu le-a cunoscut când s-a judecat la fond și apel) din care rezultă clar că nu deținea în proprietate decât cota de 3/8 din casa de locuit fără teren (filele 2 - 3 dosar curte).
Recursul este nefondat.
Așa cum este formulat în scris, motivul de recurs în cea mai mare parte se referă la netemeinicia deciziei și nu la legalitatea acesteia.
Totuși față de încadrarea în drept, în art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă se va analiza legalitatea deciziei sub acest aspect.
În analiza legalității se au în vedre cele două ipoteze ale art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă și anume lipsa de temei legal (care nu este invocată de recurent) și darea deciziei cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Or, în această ipoteză se analizează dacă la apel s-a aplicat norma generală în dauna celei speciale, o normă car nu era incidentă în speță, s-a aplicat legea română deși exista un raport juridic de extraneitate și în fine s-a dat o interpretare greșită a textului de lege corespunzător situației de fapt reținut.
Nici-una din aceste situații nu sunt invocate în motivele de recurs, care nu pot fi primite.
Faptul că s-a făcut atribuirea imobilului intimatului (deși nu s-a cerut expres) nu este nelegal, instanțele procedând conform art. 6739și 67310Cod de procedură civilă și art. 741Cod civil, iar înscrisurile (dacă sunt noi) dă posibilitatea formulării unei eventuale cereri de revizuire, dar nu constituie prin ele însele motive de recurs.
În consecință, cum motivele de recurs sunt neîntemeiate, potrivit art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul - reclamant, împotriva deciziei civile nr. 286 din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâții și, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
.
2ex./16.06.2009
C-;
Jud.C-
Președinte:Claudiu Marius TomaJudecători:Claudiu Marius Toma, Gabriela Sorina Prepeliță