Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 899/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civil, de munc și asigurri sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVIL NR.899/R/2008
Ședința public din 17 aprilie 2008
Instanța constituit din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECTORI: - -
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțrii, recursul declarat de reclamantul precum și recursul declarat de pârâții, împotriva deciziei civile nr. 123 din 13 decembrie 2007 a Tribunalului S laj, pronunțat în dosarul nr-, privind și pe intimatul pârât Prian, având ca obiect succesiune.
dezbaterilor și concluziile orale ale prților au fost consemnate în încheierea de ședinț din 10 aprilie 2008, încheiere ce face parte integrant din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civil nr. 2874/5.2006 pronunțat în dosar nr.3802/2005 al Judec toriei Zal u, fost admis în parte acțiunea reclamantului împotriva pârâților Prian, și, precum și cererea reconvențional a pârâtului, și în consecinț, s- constatat nulitatea absolut a contractului de vânzare-cumprare încheiat în 16.IX.2002, s-a stabilit masa succesoral suplimentar a defunctului senior (trecut din eroare G) ca fiind compus din terenurile cuprinse în titlul de proprietate nr.22665/71209/1997, în suprafaț total de 25.850 mp teren extravilan și 5600 mp intravilan, situate în satul, comuna, precum și cota de parte din casa de locuit cu anexe gospodrești din nr. 236, moștenitori fiind soția supraviețuitoare în cot de 5/20 parte, precum și reclamantul cu pârâții în calitate de fii, în cote de câte 3/20 parte fiecare.
Prin aceeași sentinț s-a stabilit masa succesoral dup defuncta, ca fiind format din cota de 5/20 parte din bunurile susmenționate și cota de ½ parte din aceast cas de locuit cu anexe gospodrești, precum și o serie de bunuri mobile, moștenitorii fiind prțile în cote de 1/5 parte fiecare, s- dispus sistarea strii de indiviziune asupra maselor succesorale astfel:
- s-au atribuit reclamantului bunuri mobile în valoare total de 1.090.000 lei, casa cu anexe gospodrești din nr.236 în valoare de 390.563.000 lei și terenul aferent intravilan de 1400 mp în valoare de 630.000.000 lei;
- pârâtului i s-au atribuit bunuri mobile în valoare total de 2.400.000 lei, suma de 7.000.000 numerar, suprafața de 1400 mp teren intravilan din locurile "" în valoare de 560.000.000 lei;
- pârâtelor și li s-a atribuit în cote prți egale de câte 1/2 parte fiecare, terenul intravilan de 2800 mp în valoare de 840.000.000 lei, iar pârâtului Prian suprafața total de 2 ha. 5850 mp teren extravilan, în valoare de 65.775.000 lei.
Pentru egalizarea loturilor, reclamantul a fost obligat s plteasc suma de 210.845.000 lei, iar pârâtul suma de 140.845.000 lei cu titlu de sult în favoarea pârâtului Prian, iar pârâtul s achite reclamantului cu același titlu pentru bunurile mobile, 800.000 lei și câte 1.800.000 lei pârâților Prian, și, respingându-se restul petitelor.
Pentru a pronunța aceast sentinț, instanța reținut c prțile din litigiu sunt descendenții defunctului decedat la 29.03.1994, c prin certificatul de moștenitor nr.672/1994 s-a stabilit componența masei succesorale, respectiv suprafața de 1000 mp teren și cota de ½ parte din casa de locuit, situat în nr.236, succesorii acesteia fiind, în calitate de soție supraviețuitoare și pârâții, în calitate de descendenți.
Numita, mama pârâților a decedat la 28.12.2005, ulterior decesului acesteia fiind emis pe numele su titlul de proprietate nr.22665/71209/1997 pentru suprafața total de 3 ha 1450 mp. Instanța constatat c moștenitorii acesteia sunt pârâții.
Instanța a apreciat c este corect a se include în masa succesoral dup defunctul cota de ½ parte din casa și anexele gospodrești, având în vedere c aceste lucrri au fost efectuate în perioada în care tatl prților tria.
În ce privește contractul sub semntur privat din 16.09.2002, instanța a reținut c acest act cuprindea atât imobilul reprezentând construcții, cât și terenul aferent, c nu a fost încheiat în form autentic, astfel c nu poate s-l rețin ca un act valabil încheiat și în consecinț constatat nulitatea absolut a acestuia. În ce privește actul intitulat "proces verbal de vânzare-cumprare" încheiat între și prinții si, instanța a reținut c nici acest act care îmbrac forma unui contract de vânzare-cumprare cu clauz de întreținere nu îndeplinește condiția încheierii lui în form autentic.
Apelul pârâților, și a fost admis în parte prin decizia civil nr. 5/8.11.2007 pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului S laj, fiind schimbat în parte sentința atacat, în sensul includerii în masa succesoral suplimentar a defunctului, senior a 40 de acțiuni la Z, s-a dispus partajarea lor și atribuirea unui numr de câte 8 acțiuni fiecrei prți și au fost pstrate restul dispozițiilor sentinței, respingându-se ca nefondat apelul reclamantului.
Pentru a pronunța aceast soluție, instanța de apel a reținut c din adeverința depus în apel, rezult c defunctul figureaz în Registrul Acționarilor din data de 15.IV.2005 la se SA Z, cu 40 de acțiuni, motiv pentru care s-au inclus în masa succesoral suplimentar, fiind apoi partajate și atribuite în natur în mod egal pe seama prților.
Critica privind modalitatea de partaj a terenurilor, în funcție de "dorința prinților", s-a apreciat neîntemeiat, întrucât nu exist nici un act scris în aceast privinț.
Referitor la suprafața de 2800 mp intravilan, solicitat de reclamant a-i fi atribuit, pe motiv c este intabulat deja pe 500 mp și c întreaga suprafaț este proprietatea lui primit de la bunici, greșit fiind inclus în titlul de proprietate, s-a reținut c intabularea invocat nu a fost dovedit, iar pe de alt parte reclamantul nu a cerut s i se constate un drept exclusiv cu privire la acest teren.
Împrejurarea c pârâtul Prian, nu a lucrat niciodat vreun teren, nu constituie criteriu de partajare a acestora, iar atribuirea casei din nr. 236 cu terenul aferent pe seama pârâtului, prevalându-se de contractul de vânzare-cumprare sub semntur privat din 8.1992, nu poate fi admis deoarece contractul cuprinde și suprafața de 2100 mp și trebui a încheiat în form autentic.
Apelul pârâtului a fost apreciat ca nefondat, întrucât la încheierea contractului de vânzare-cumprare din 16.IX.2002, având ca obiect înstrinarea cotei de proprietate stabilite prin certificatul de moștenitor în favoarea soției supraviețuitoare, precum și toate bunurile mobile și imobile moștenite dup prinții ei din locurile "", "" și "În fâneaț", vânztoarea a avut consimtmântul viciat.
Pornind de la adeverințele medicale din 21.1999 și 16.VIII.2005, ce atest c defuncta suferea de depresie paranoid pe fond senil în 1999 și respectiv sindrom demențial pe fond vascular, fcând apoi trimitere la dicționarul de medicin legal privind semnificația diagnosticelor, Tribunalul a concluzionat c afecțiunea inițial a evoluat în timp, ajungând în 2005 la degradarea funcțiilor psihice, predominant a capacitților de orientare temporal și a memoriei, fiindu-i astfel viciat consimțmântul vânztoarei la data încheierii contractului, fapt ce atrage sancțiunea nulitții absolute.
Celelalte critici formulate de reclamant au fost înlturate, întrucât nu a avut obiecțiuni cu privire la valori, obiectul partajului îl constituie terenurile cuprinse în titlul de proprietate, cu întinderile acolo indicate, reclamantul nesolicitând excluderea de la partaj a suprafeței de 2800 mp, atribuit pârâtelor, iar înstrinarea unor terenuri din lotul pârâtului Prian, nu a fost dovedit.
În condițiile în care legal s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumprare sub semntur privat, încheiat de reclamant, pentru lipsa formei autentice, instanța a apreciat corect compunerea lotului atribuit pârâtului.
Prin Decizia civil nr. 1068/R/2007, Curtea de APEL CLUJ admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 5 din 08.02.2007 a Tribunalului S laj pronunțat în dosar nr-, pe care a casat-o în partea privitoare la soluția dat apelului reclamantului și a trimis cauza la Tribunalul S laj, pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantul în contra sentinței civile nr. 2874/05.10.2006 a Judec toriei Zal u, dosar nr-.
Pentru a pronunța aceast decizie, curtea a reținut urmtoarele:
Prin acțiunea introductiv de instanț, cuprinzând mai multe capete de cerere, reclamantul în cadrul penultimului petit formulat, a solicitat în mod expres s se constate c prin contractul de vânzare-cumprare sub semntur privat din 16.IX.2002, defuncta i-a înstrinat cota sa parte din locuinț, precum șibunurile mobile ce i-au aparținut acesteia (1-3 dosar inițial nr.1353/2004 al Judectoriei ). Adevrat c obiect al contractului de vânzare-cumprare intervenit în 16.IX.2002, l-a constituit cota de proprietate stabilit prin certificatul de moștenitor nr.672/1994, precum și toate bunurile mobile și imobile situate în locurile "", "" și "În fânaț", ce au aparținut defunctei, numai c reclamantul prin acțiunea introductiv înțeles s valorifice acest act, exclusiv în privința locuinței și bunurilor mobile care au aparținut defunctei.
Referitor la calificarea juridic a convenției, dac în privința terenurilor acest act sub semntur privat valoreaz neîndoielnic (în virtutea principiului conversiunii actului juridic) o promisiune de vânzare, în temeiul crei a s-a nscut o obligație de a face, aceea de a încheia pe viitor act autentic de vânzare-cumprare de intabulare, aceast obligație fcând parte din pasivul succesoral, se transmite în sarcina moștenitorilor, îns acest aspect este irelevant în speț raportat la obiectul dedus judecții, circumscris prin petitul reprodus mai sus.
Nu același lucru se poate susține îns și în privința bunurilor mobile și a cotei de proprietate din locuinț, pentru care aceeași convenție sub semntur privat, constituie un veritabil act translativ de proprietate, știut fiind c prin nici un text normativ, legiuitorul nu a înțeles s impun pentru astfel de bunuri, forma autentic pentru valabilitatea contractului, operând în privința acestora principiul consensualismului consacrat prin dispozițiile art. 1295 alin. 1 Cod civil.
Fiind un act cu caracter bilateral, cu titlu oneros și sinalagmatic, încheiat între vii și nu unul unilateral întocmit pentru cauz de moarte, calificarea pretins de recurent, conform creia actul în discuție reprezint un testament, este exclus.
Raportat la masa bunurilor mobile ce au aparținut exclusiv vânztoarei, (a crei compunere a fost circumscris în primul ciclu procesual, prin încheierea de admitere în principiu din 8.II.2005), și la certificatul de moștenitor nr.672/1994, prin care s-au stabilit cotele de proprietate cuvenite vânztoarei din casa de locuit situat în nr. 236, de 1/2 parte urmare a sistrii comunitții de bunuri și 5/20 parte în calitate de soție supraviețuitoare, apare cu evidenț faptul c ambele instanțe, nu numai c au calificat greșit actul juridic dedus judecții, considerând forma autentic o condiție add validitatem, dar nici nu s-au pronunțat în limitele investirii lor, prin acțiunea introductiv.
Curtea a mai reținut c reținerile instanței de apel, privind "consimțmântul viciat" al vânztoarei, sunt nelegale în condițiile în care în speț nu s-a ridicat nici un moment problema viciilor de consimțmânt - eroarea, dolul sau violența, care de regul atrag nulitatea relativ.
Dar, din cererea reconvențional formulat de pârâtul, rezult cu claritate faptul c s-a invocat ca motiv de nulitate a contractului de vânzare cumprare, lipsa discernmântului vânztoarei la momentul încheierii convenției, datorit afecțiunilor psihice de care suferea, fapt ce echivaleaz În mod cert cu lipsa total a consimțmântului.
În aceast materie, doctrina de specialitate și practica judiciar au statuat în mod constant c în orice convenție de natur patrimonial, cum este cazul în speț, lipsa discernmântului la data manifestrii voinței de a contracta, deși echivaleaz cu absenta consimțmântului, este sancționat cu nulitatea relativ. Cu toate c în mod normal, lipsa unui element constitutiv al actului juridic, cum este consimțmântul, ar trebui s fie sancționat cu nulitatea absolut și nu cea relativ, din rațiuni de protecție a persoanelor fr discernmânt, s-a considerat c nulitatea absolut ar conduce la consecințe prejudiciabile, tocmai pentru partea fr discernmânt, îngduind celeilalte prți contractante s obțin oricând desființarea convenției.
Prin urmare și în privința calificrii juridice a sancțiunii ce opereaz în speț pentru lipsa de consimțmânt, determinat de lipsa discernmântului, staturile Tribunalului apar în mod vdit ca eronate, acest aspect având repercusiuni importante asupra regimului juridic distinct, ce guverneaz nulitatea relativ.
Mai mult, pentru a se ajunge la concluzia lipsei de discernmânt a vânztoarei, adeverințele la care se face trimitere (din care ultima eliberat în 16.VIII. 2005, dup decesul defunctei ce a avut loc în 29.XII.2003), precum și raționamentul instanței de apel, bazat pe un simplu dicționar de medicin legal (fr nici o raportare la data concret a manifestrii voinței de a contracta), nu sunt suficiente în aceast privinț, necesitând indiscutabil cunoștințe de specialitate, astfel c se impune administrarea probei științifice, respectiv a unei expertize medico-legale psihiatrice, care s stabileasc dac la momentul încheierii contractului de vânzare-cumprare, ce a avut loc în 16.IX.2002, defuncta a avut sau nu discernmântul necesar pentru perfectarea actului de dispoziție și reprezentarea exact a consecințelor ce decurg dintr-un astfel de act.
În vederea efecturii expertizei psihiatrice, instanța va solicita instituțiilor care au eliberat adeverințele, actele medicale originale, constând în foaia de observație a defunctei, precum și fișa medical, specificate în adeverințele respective.
Având în vedere c în cadrul recursului, nu s-au mai adus critici vizând modalitatea de partaj a tuturor terenurilor din intravilanul și extravilanul satului cuprinse în titlul de proprietate și nici privind compunerea masei succesorale rmas dup defunctul senir, soluțiile date acestor capete de cerere au rmas irevocabile.
Ca atare, s-a rejudecat doar compunerea masei succesorale rmase dup defuncta, în privința casei de locuit și bunurilor mobile ținând seama c prin acțiunea introductiv s-a cerut valorificarea contractului de vânzare-cumprare, numai cu privire la aceste bunuri, pentru care convenția nu trebuie s îmbrace forma autentic pentru valabilitatea acesteia.
Concret, instanța urmeaz s rejudece petitul din acțiunea introductiv privind prestația tabular, precum și petitul din cererea reconvențional vizând nulitatea contractului de vânzare-cumprare și în funcție de soarta contractului de vânzare-cumprare (dependent de concluziile raportului de expertiz psihiatric ce se va administra în cauz), instanța va stabili în mod corelativ dac bunurile mobile și cota parte de 3/4 parte din casa de locuit, mai fac parte din masa succesoral a defunctei și implicit dac mai constituie obiectul partajului, calculându-se în mod corespunztor și cuantumul sultelor cuvenite prților.
Prin decizia civil nr. 123 din 13.12.2007 Tribunalul S laja admis apelul declarat de reclamantul contra sentinței civile nr. 2874 din 5 octombrie 2006 Judec toriei Zal u, pe care a schimbat-o în parte, în sensul c a respins cererea reconvențional a pârâtului și în ceea ce privește constatarea nulitții absolute a (ante) contractului încheiat în data de 16 septembrie 2002.
Instanța înlturat din cuprinsul dispozitivului dispozițiile privind constatarea masei succesoral rmas în defunctei decedat la 28.12.2003, cele privind atribuirea bunurilor mobile precum și cele privind obligarea pârâtului la achitarea sumei de 80 lei ctre reclamant și respectiv câte 180 lei ctre pârâții Prian, și, cu titlu contravaloare sult bunuri mobile.
Instanța a constatat c toate bunurile mobile cuprinse în masa succesoral a defunctei sunt proprietate personal a reclamantului, prin cumprare, în anul 2002.
Reclamantul fost obligat la plata sumelor de câte 2967 lei (în loc de câte 7.907 lei) în favoarea celor 4 (patru) pârâți, cu titlu de sult, aferent cotei de 3/40 parte din imobilul situat în nr. 236(cas și anexe)în valoare de 39.563 lei.
Au fost obligate pârâtele și la plata sumei de 803,78 lei iar pe pârâtul Prian la plata sumei de 235,16 lei, cheltuieli de judecat dup compensare, în loc de 793,78 și respectiv 225,16 lei, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a pronunța aceast decizie, tribunalul rejudecând cauza în apel, prin prisma celor statuate de ctre instanța de control judiciar și în limitele în care a fost investit, cum prevd dispozițiile art. 315 Cod procedur civil, a reținut în fapt și în drept urmtoarele:
Studiind actele medicale puse la dispoziție, comisia de medici din cadrul serviciului județean de medicin legal - Z a constatat, prin raport de expertiz medico-legal, c în perioada mai 1999 - 22 decembrie 2003, când a decedat numita a suferit de mai multe boli care nu i-au afectat discernmântul la momentul încheierii contractului de vânzare-cumprare cu clauz de întreținere, din data de 16.09.2002, discernmântul faptic fiind pstrat.
În concret, prin actul mai sus amintit, numita a vândut cumprtorului, reclamantul-apelant, contra sumei de 20.000.000 lei "cota mea parte a crei proprietar sunt în baza certificatului de moștenitor nr. 672/1994 eliberat de fostul notariat de Stat S în dosarul nr. 960/1994, certificat eliberat la data de 31.05.1994, precum și toate bunurile mobile și imobile pe care le dețin ca moștenitor al prinților mei_ ".
Acest act juridic, materializat printr-un înscris sub semntur privat, îndeplinește condiția de fond a consimțmântului din partea prților contractante, dup cum rezult din expertiza ordonat în cauz și de asemenea condiția de form în ce privește înstrinarea bunurilor mobile precum și imobilelor construcții, pentru care legea nu prevede forma autentic - așa cum este cazul terenurilor - problem de drept ce a fost de altfel dezlegat de Curtea de Apel, ca instanț de control judiciar.
Așa fiind, s- constatat c imobilul construcție situat în nr. 236, nu poate intra în masa succesoral rmas dup defuncta, în msura în care acesta fost înstrinat în timpul vieții reclamantului apelant Junior, împreun cu toate bunurile mobile pe care defuncta le deținea a acea dat.
Din certificatul de moștenitor nr. 672/1994 emis de Notariatul de Stat județean S, rezult c la data înstrinrii, defuncta deținea din imobil cota de 11 parte ca bun propriu, prin partajare iar din restul cotei de 11 parte, a dobândit prin moștenire dup defunctul senior cota de 5/20 parte în calitate de soție supraviețuitoare, în timp ce prțile din prezentul proces, au dobândit cote egale de câte 3/20 parte, în calitate de descendenți direcți.
Cu alte cuvinte, la cea epoc defuncta deținea în proprietate cota de 5/8 in întregul imobil, ce a fost înstrinat reclamantului-apelant jr, dup cum s-a artat, împreun cu toate bunurile mobile, în masa succesoral a acesteia intrând doar terenurile intravilane și extravilane, obținute în condițiile legilor fondului funciar, asupra crora prin instanț s-a pronunțat prin sentința civil nr.2874/2006 și care nu face obiectul prezentei rejudecri, în apel.
Cât privește diferența de 3/8 parte din întreaga construcție, aceast cot revine în prți egale, de câte 1/5 parte, descendenților defunctului - senior, conform aceluiași certificat de moștenitor, și care sunt prțile litigante din prezenta cauz:, Prian, și.
Concluzionând, se poate spune c în prezent reclamantul - apelant jr. deține parte din imobilul construcție, evaluat la suma de 39.563 lei cota de 5/8 (25/40) parte prin cumprare, plus cota de 1/5 parte din cota de 3/8 (15/40) parte prin moștenire legal, deci în total cota de 28/40 parte, iar diferența de 12/40 parte revine înc ote egale de câte 3/40 arte pârâților, Prian, și.
Prin urmare raportat la cota de 28/40 parte din întregul imobil, în mod corect prima instanț a atribuit reclamantului imobilul situat în în valoare de 39.563 lei îns raportat la noile împrejurri de fapt și de drept, stabilite de tribunal în apel, suma datorat cu titlu de sult pârâților este de 2967 lei în loc de câte 7.907 lei așa cum s-a stabilit inițial.
O alt consecinț cu privire la hotrârea atacat este aceea c dispozițiile din Sentința civil nr. 2874/2006 a Judec toriei Zal u, privind constatarea masei succesorale dup defuncta, - în care sau indus în mod nejustificat imobilul construcție și bunurile mobile - nu se mai justific, fiind înlturate, împreun cu cele privind atribuirea bunurilor mobile (proprietatea reclamantului, prin cumprare) precum și cele privind obligarea pârâtului la achitarea unor sume cu titlu de sult bunuri mobile, ctre pârâții Prian, și.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal reclamantul și pârâții, și.
Reclamantul solicitat menținerea deciziei atacate cu privire la valabilitatea contractului de vânzare-cumprare, dar casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare cu privire la componența loturilor atribuite și captului de acțiune privind prestația tabular.
În motivarea recursului întemeiat pe prev.art.304 pct.9 Cod proc.civ. reclamantul a artat c în mod legal a reținut Tribunalul S laj valabilitatea antecontractului încheiat de el și mama lui. Instanța de fond anuleaz contractul de vânzare-cumprare dar include în masa succesoral și cota de 5/20 parte din succesiunea rmas dup soț, ½ parte din casa de locuit și bunurile mobile și imobile care au constituit obiect al contractului. Instanța de fond respinge captul de acțiune privind prestația tabular, tot pe considerentul anulrii contractului de vânzare-cumprare încheiat cu mama sa.
Prin urmare, bunurile obiect al contractului de vânzare-cumprare nu mai fac parte din masa succesoral, astfel c se impune admiterea captului de acțiune privind prestația tabular.
Reclamantul vine în nume propriu la moștenire la celelalte bunuri cuprinse în contractul de vânzare-cumprare cu clauz de întreținere, astfel c se impune o alt modalitate de partaj.
Pârâții au solicitat modificarea deciziei civile nr.123 și în consecinț, s se constate nulitatea absolut contractului de vânzare-cumprare încheiat la 16.09.2002 între reclamantul și mama lor.
În motivarea recursului, care nu a fost întemeiat în drept, recurenții au artat c instanța de apel nu a ținut seama de dispozitivul sentința civil nr. 2874/2006 a Judec toriei Zal u prin care s- constatat nulitatea absolut contractului de vânzare-cumprare încheiat la 16.09.2002 între reclamanți și mama lor, pentru lipsa formei autentice.
Aceeași concluzie a rezultat și din dispozitivul deciziei civile nr. 5/2007 pronunțat de Tribunalul S laj. Mai mult, mama lor vândut mai multe bunuri în baza unui certificat de moștenitor, certificat care nu este un act de proprietate și crui anulare l-au solicitat, întrucât în cuprinsul lui erau menționate bunuri care nu aveau la baz nici un act justificativ de proprietate, în titlul de proprietate fiind trecut doar soțul acesteia.
Apoi, s-a reținut greșit și cu înclcarea disp.art.1361 civil c prețul imobilului cumprat a fost achitat în fața martorilor, întrucât, așa cum reiese din declarațiile acestora, acest lucru nu s-a întâmplat, martorul, semnatar al contractului nefiind de faț la data întocmirii acestui contract pe care l-a semnat ulterior, fiind indus în eroare de ctre cumprtor cu privire la conținutul actului.
Prin întâmpinarea depus, aceeași pârâți s-au opus admiterii recursului declarat de reclamantul, solicitând respingerea acestuia ca inadmisibil, cu motivarea c atât instanța de apel, cât și cea de recurs au achiesat la ideea c pentru vânzarea terenurilor legea prevede respectarea formei autentice a contractului de vânzare-cumprare, cerinț neîndeplinit în cauz.
Aceleași instanțe, la atribuirea loturilor nu au ținute seama de faptul c suprafața de 500 mp din locul numit "Grdina bunicii" este intabulat pe numitul ca urmare a donației bunicii sale, conform actelor aflate la dosar și, ca atare aceast suprafaț trebuia scoas din masa succesoral și, cu atât mai puțin, nu trebuia atribuit pârâtelor și, acestora sczându-li-se din sulta ce li se cuvine contravaloarea acestui teren.
Prin întâmpinare pârâții au solicitat instanței de recurs s dispun efectuarea unei contraexpertize, cu motivarea c pe perioada procesului au intervenit modificri în situația de fapt a terenurilor din titlul de proprietate, c prețul unor imobile construcții crescut în ultimii doi ani, c formarea loturilor s-a fcut fr acordul moștenitorilor.
Examinând recursurile declarate, curtea apreciaz c sunt nefondate și în consecinț, în baza art.312 alin.1 Cod proc.civ. urmeaz s le resping, pentru urmtoarele motive:
Cu privire la recursul reclamantului:
Prin decizia civil nr. 1068/R/2007 Curții de APEL CLUJa fost dezlegat problema naturii juridice convenției sub semntur privat, concluzionându-se c pentru aceste bunuri, casa de locuit și bunurile mobile, convenția nu trebuie s îmbrace forma autentic.
În spiritul acestei dezlegri, instanța de apel prin decizia civil nr. 123 din 13.12.2007, dispus înlturarea din cuprinsul dispozitivului sentinței acelor dispoziții privind componența masei succesorale rmas dup defuncta, concluzionând c reclamantul deține din construcție cota de 5/8 parte prin cumprare plus cota de 1/5 parte prin moștenire legal, deci în total cota de 28/40 parte, cot în raport de care s-au stabilit sultele datorate.
Acțiunea promovat de reclamant a avut mai multe capete de cerere, între care și acela prin care solicitat s se constate c prin contractul de vânzare-cumprare încheiat sub semntur privat la 16.09.2002, mama lui i- înstrinat cota sa parte din locuinț, precum și bunurile mobile ce i-au aparținut acesteia.
În ce privește terenurile situate la locurile "", "" și "În ", curtea constat c deși obiect al contractului de vânzare-cumprare l- constituit cota de proprietate stabilit prin certificatul de moștenitor nr.672/1994, precum și toate bunurile mobile și imobile situate la locurile "", "" și "În ", prin acțiunea promovat, reclamantul înțeles s valorifice acest act doar în privința casei de locuit și bunurilor mobile ce au aparținut defunctei.
În ce privește recursul pârâților, și:
Cu privire la forma autentic contractului de vânzare-cumprare cu clauz de întreținere, instanța constat c aceast problem a fost tranșat de Curtea de APEL CLUJ prin decizia civil nr. 1068/R/2007, astfel c raportat la disp.art.315 Cod proc.civ. nu mai poate face obiectul unei noi analize.
Prin cererea reconvențional formulat (194), pârâții au solicitat s se dispun nulitatea absolut a antecontractului de vânzare-cumprare pentru motivul consimțmântului viciat al vânztoarei, datorit bolii de care suferea.
Prin prisma acestui motiv de nulitate, instanța de apel a dispus administrarea probei cu expertiza medico-legal, expertiz care concluzionat c defuncta a suferit de mai multe boli, dar c aceste boli nu i-au afectat discernmântul în momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumprare cu clauz de întreținere din 16 septembrie 2002.
Celelalte motive de nulitate ale contractului de vânzare-cumprare cu clauz de întreținere și certificatului de moștenitor nu au fost invocate de pârâți cu ocazia soluționrii apelului prin decizia civil nr. 5 din 8 februarie 2002, singurul motiv de nulitate invocat fost vicierea consimțmântului vânztoarei datorit bolii de care suferea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul și pârâții, împotriva deciziei civile nr.123 din 13 decembrie 2007 Tribunalului S laj, pronunțat în dosar nr-, pe care o menține.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 17.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECTOR GREFIER
- - - - - - - -
Red. IA dact.GC
2 ex/5.05.2008
Jud. apel:,
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Țuluș