Superficie. Decizia 1154/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1083/2009)
Completul 5
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1154
Ședința publică de la 07.07.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriela Sorina Prepeliță
JUDECĂTOR 2: Stere Learciu
JUDECĂTOR 3: Claudiu
GREFIER - I
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenții reclamanți - pârâți G și, împotriva deciziei civile nr. 134 din 30.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât - reclamant.
are ca obiect - superficie.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 18.06.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 25.06.2009, la 02.07.2009 și apoi la 07.07.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, sub nr. 27197/299/31.08.2006, reclamanții pârâți G și au chemat în judecată pe pârâtul reclamant și pârâții, și, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună recunoașterea dreptului de servitute de trecere al acestora pe terenul proprietatea pârâților, situat în B,-, Sector 1, drept dobândit prin convenția părților, asupra unei alei de 4 lățime din spatele curții până la drumul public precum și recunoașterea dreptului de superficie al acestora asupra terenului pe care se află edificate construcțiile proprietatea reclamanților, dobândit prin convenția părților.
În motivarea cererii, reclamanții pârâți au arătat că, în anul 1987, prin chitanța de mână au cumpărat de la, și, imobilul situat în B,-, sector 1, respectiv terenul și construcțiile aferente, urmând ca ulterior ce legea le permitea, să încheie actul de vânzare cumpărare în formă autentică. Ulterior, au formulat acțiune în instanță pentru a se constata că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului și construcțiilor situate în-, sector 1, B; pe parcursul procesului, vânzătoarea decedând, succesoarea acesteia, fiind una dintre pârâte.
Prin decizia civilă nr. 374/13.04.2004 a Curții de APEL BUCUREȘTI, Secția a IV-a Civilă, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat intervenită vânzarea cumpărarea între aceștia și pârâtele de mai sus a cotei de 5/8 din imobilul situat în B,-, sector 1, respectiv, a două camere, antreu, bucătărie, magazie, vânzare intervenită la data de 09.04.1987, respectiva hotărâre ținând loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Au mai arătat că, din conținutul chitanței de mână, rezultă în mod clar că le-au fost înstrăinate aceste construcții, iar cel puțin folosința asupra terenului le-a fost acordată pe toată durata de existență a construcției.
Totodată, au precizat că bucătăria și magazia sunt situate în spatele curții, astfel încât este necesar, pentru a ajunge de la acestea, la casa propriu-zisă și la drumul public, să se străbată terenul proprietatea pârâților.
Astfel, au arătat că, așa cum rezultă din convenția părților din anul 1987, cât și din hotărârea judecătoreasca, aceștia au dobândit atât prin convenția părților cât și prin folosința perpetuă și continuă, dreptul de servitute de trecere prin terenul proprietatea pârâților către casa principală și drumul public de acces.
În acest sens, au solicitat să se dispună recunoașterea unei servituți de trecere pe o alee de 4 lățime de-a lungul terenului situat în-, sector 1, B, pentru a avea acces de la bucătărie la magazie, către drumul public, în prezent pârâții blocându-le accesul.
De asemenea, tot prin convenția părților, din anul 1987, reclamanții pârâți au arătat că a fost stabilit implicit și dreptul de superficie (folosință) asupra terenului pe care sunt situate construcțiile ce au fost înstrăinate către aceștia, drept ce subzistă și se transmite pe toată durata de existență a construcțiilor, indiferent de proprietar.
Prin sentința civilă nr. 8061/12.06.2008, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis, în parte, cererea principală formulată de reclamanții pârâți G și; a constatat existența dreptului de superficie al reclamanților pârâți asupra terenului pe care se află edificate construcțiile proprietatea acestora, prevăzute în decizia civilă nr. 374/13.04.2004 a Curții de APEL BUCUREȘTI, Secția a IV-a Civilă; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect recunoașterea dreptului de servitute de trecere al reclamanților pârâți pe terenul proprietatea pârâtului reclamant; a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere reconvențională, având ca obiect constatarea spatiilor cu destinația de magazie și bucătărie ce au făcut obiectul deciziei nr. 374/13.04.2004 a Curții de Apel - Secția a IV-a Civilă, sunt amplasate în partea din față a construcției, făcând corp comun cu aceasta, fiind modificate de reclamanți și transformate în alte spații și a respins ca inadmisibil acest capăt de cerere; a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant; a obligat reclamanții pârâți să desființeze gardul ce are aliniamentul 2, 13, 7, conform planului de situație anexat la raportului de expertiză topografică efectuat de expertului (anexa nr. 2); a respins, ca neîntemeiate, cererile având ca obiect obligarea reclamanților pârâți să desființeze toate celelalte construcții ce nu fac obiectul deciziei nr. 374/13.04.2004 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, autorizarea pârâtului reclamant la demolarea construcțiilor, pe cheltuiala reclamanților pârâți și evacuarea reclamanților pârâți de pe suprafața de teren proprietatea pârâtului reclamant cu plata de daune cominatorii de 100 lei/fiecare zi de întârziere până la eliberarea efectivă; a obligat reclamanții pârâți să plătească pârâtului reclamant suma de 1663 euro în lei, la cursul BNR de la data plății, reprezentând lipsa de folosință a terenului în suprafață de 72.54. ocupat de construcțiile reclamanților pârâți pentru perioada august 2006 - aprilie 2008, precum și suma de 1211.59 euro în lei, la data plații, reprezentând lipsa de folosință a terenului în suprafață de 49.35. împrejmuire și construcția C2 (chioșc) de către reclamanți; a compensat în parte cheltuielile de judecată și a obligat reclamanții să plătească pârâtului reclamant suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, prin actul de adjudecare, din data de 20.05.2005, întocmit de BEJ, pârâtul reclamant licitator a dobândit imobilul situat în B,-, sector 1, compus din teren în suprafața de 200. și construcția edificată pe acesta, alcătuită din: una cameră de locuit, bucătărie și o magazie, mai puțin cota de 5/8 din acest imobil concretizată în bucătărie și magazie, pentru care s-a reținut dreptul de proprietate al contestatorilor Gh. G și prin decizia civila nr. -.04.2000, a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, astfel cum s-a hotărât prin sentința civilă nr. 1659/24.02.2005, a Judecătoriei Sectorului 1 B, definitivă și irevocabilă prin neapelare.
A mai reținut că, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 5036/17. 08. 2006, de către BNP, numitele și, au vândut lui terenul intravilan în suprafață de 200. (199. conform măsurătorilor cadastrale), situat în B,-, Sector 1, având număr cadastral p 9268/2.
Instanța de fond a reținut, de asemenea, că, prin raportul de expertiză tehnică depus la dosarul nr. 5802/1999, la data de 11.02.2000, de către expertul, dosar privind pe reclamanții G, și pârâtele, și, s-au identificat construcțiile în litigiu, respectiv cele 2 camere, antreu, bucătărie, magazie, cu privire la care s-a precizat ca acestea nu sunt folosite de reclamanți, decât cele notate cu nr. 1, 2, 3, pe planul Anexa nr. 2, respectiv 3 camere, iar încăperile 11, 12, 13, care figurează în chitanță ca plătite de reclamanți sunt folosite de tatăl reclamantei (respectiv 2 camere și o verandă). De asemenea, expertul a precizat că mai există o construcție nouă, (notată cu 4 - cameră, 5 - baie, 6 - hol, 8 - chioșc, 7 - veranda), executate de reclamanți în anul 1996.
Prin raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie, efectuat de expertul, s-a stabilit că reclamanții pârâți au construit pe terenul pârâtului un chioșc C2 și un garaj, conform anexei nr. 1, prin împrejmuire și construcția C2, reclamanții ocupând 49.35. din terenul pârâtului.
În privința cererii având ca obiect recunoașterea dreptului de servitute de trecere al reclamanților pârâți pe terenul proprietatea pârâtului reclamant, asupra unei alei de 4 lățime din spatele curții până la drumul public, instanța de fond a constatat-o neîntemeiată, în raport de dispozițiile art. 616, art. 622 alin. 2 și art. 623 Cod civil, apreciind că din convenția din anul 1987 și decizia civilă nr. 374/13.04.2004, nu se poate reține că părțile au înțeles să constituie în favoarea cumpărătorilor un astfel de dezmembrământ al dreptului de proprietate, iar prin uzucapiune acest dezmembrământ al dreptului de proprietate nu se poate stabili.
Instanța de fond a apreciat că, în condițiile în care reclamanții pârâți au investit instanța doar cu o cerere prin care au solicitat recunoașterea dreptului de servitute de trecere dobândit anterior prin convenția pârtilor, cât și prin folosința perpetuă și continuă, nu impune analiza în speță a întrunirii condițiilor pentru instituirea acestui drept.
În privința cererii având ca obiect constatarea recunoașterii dreptului de superficie al reclamanților pârâți asupra terenului pe care se află edificate construcțiile proprietatea acestora, prevăzute în decizia civilă nr. 374/13.04.2004 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, instanța a, analizat-o prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Bock și Palade contra României) și a apreciat-o întemeiată, reținând că pârâtul reclamant are incontestabil un bun în sensul prevederilor art. I din Protocolul nr. I la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind proprietarul terenului în suprafața de 400. cu privire la care recunoașterea unui drept de superficie poate fi considerată o ingerință, însă a apreciat că această ingerință respectă principiul proporționalității. A reținut, totodată, că existența dreptului de proprietate asupra construcției, plantației sau altor lucrări situate pe terenul proprietatea altei persoane atrage după sine un drept de folosință asupra terenului respectiv, aceste drepturi concretizând dreptul real de superficie.
A mai reținut că, prin acordul de voință al reclamanților pârâți, în calitate de cumpărători și al vânzătoarelor, primii au dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor, fapt constatat și printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă și cunoscut și de către pârâtul reclamant în momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de 200.p din moment ce această împrejurarea fost consemnată în cuprinsul contractului vânzare cumpărare nr. -.08.2006. Dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției a atras după sine un drept de folosință asupra terenului respectiv, drepturi concretizând dreptul real de superficie.
În privința cererii având ca obiect obligarea reclamanților pârâți la plata chiriei lunare pentru suprafața de 72.54. pe care este amplasata construcția formată din doua camere, antreu, bucătărie și magazie, pentru perioada august 2006 - aprilie 2008, în cu antum de 1663 euro (6081,59 lei), instanța de fond a apreciat-o întemeiată, reținând că, prin raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie, efectuat de expertul a, s-a stabilit că reclamanții dețin construcțiile CI, locuință în suprafață de 72.54. și C6, bucătărie și magazie, în suprafața de 14.51.p, iar prin raportul de expertiză, specialitatea construcții, efectuat de expertul, s-a stabilit că suprafața construită la sol a construcției formată din clădirea veche edificată în anul 1935 și extinderea spre stradă, executată în 1990, este de 72.54.
În privința chiriei lunare pentru construcțiile pentru care s-a recunoscut dreptul de superficie, instanța de fond a avut în vedere faptul că dreptul de superficie nu este gratuit; pentru folosința terenului, superficialul putând fi obligat la plata unei indemnizații. Instanța a înlăturat solicitarea reclamanților pârâți privind recunoașterea în mod gratuit a respectivului drept real, întrucât în acest fel ar lipsi de substanță dreptul de proprietate al paratului reclamant, iar ingerința nu ar mai corespunde criteriului proporționalității.
În ceea ce privește obligarea reclamanților la plata chiriei lunare pentru suprafața de teren ocupată i de extinderile efectuate de reclamanți la construcțiile existente,instanța a considerat că și această pretenție a pârâtului reclamant este întemeiată, din moment ce reclamanții pârâți nu au invocat o justificare legală pentru folosirea terenului proprietatea acestuia cu titlu gratuit.
În privința cererii având ca obiect obligarea pârâților reclamanți la plata lipsei de folosință pentru suprafața de 100. teren pe care este amplasat gardul, instanța a constatat că, prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuată de expertul, s-a stabilit că reclamanții pârâți au construit pe terenul pârâtului, un chioșc și un gard, având aliniamentul 2, 13, 7, conform anexei reclamanții ocupând 49.35. din terenul pârâtului, pentru această suprafață, pretențiile pârâtului reclamant fiind întemeiate.
În privința cererii având ca obiect obligarea reclamanților pârâți la desființarea tuturor construcțiilor ridicate pe terenul proprietatea pârâtului reclamant care nu fac obiectul deciziei civile nr. 374/13.04.2004, pronunțată de Curtea de Apel - Secția a IV-a Civilă, instanța de fond a apreciat-o ca neîntemeiată, reținând că acestea au fost edificate cu bună credință. Reaua credință dedusă, de regulă, din împrejurarea că cel care a ridicat construcția nu avea un titlu asupra terenului, este înlăturată de pasivitatea sau acceptarea de către proprietarul terenului a efectuării construcției, prin introducerea acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 494 Cod civil, numai după efectuarea lor. Este situația existentă în prezentul litigiu, când proprietarele terenului, respectiv numitele, și au rămas în pasivitate un timp îndelungat, promovându-se o cerere în condițiile art. 494 Cod civil, după finalizarea construcției, respectiv pe calea unei cereri reconvenționale promovate în dosarul nr. 5802/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 Faptul că ulterior s-a schimbat situația juridică, în sensul că imobilul se află în proprietatea pârâtului reclamant, nu schimbă constatarea că reclamanții pârâți au acționat cu bună credință.
În privința cererii având ca obiect obligarea reclamanților pârâți să desființeze gardul ridicat,instanța a reținut că aceștia au ridicat pe terenul proprietatea pârâtului reclamant și un gard ce are aliniamentul 2, 13, 7, în vederea separării curții corpului CI de terenul folosit de pârât. Prin raportul de expertiză s-a stabilit că gardul astfel identificat împiedică posesia terenului de către pârâtul reclamant, deoarece nu i se permite accesul auto la terenul proprietatea sa, astfel creată având o lățime de 1, sub normele admise, iar proprietatea pârâtului reclamant pierzând aprox. 40% din valoarea sa de piață, devenind practic neconstructibil.
Instanța a constatat că reclamanții pârâți nu justifică un drept de proprietate sau un drept de folosință asupra întregii suprafețe de teren îngrădite, gardul fiind amplasat în fața construcției C2, chioșcul ridicat de reclamanți și îngrădind o suprafață mai mare de teren decât cel asupra căreia i s-a recunoscut un drept de folosință. A apreciat că nu are nici o relevanță în speță susținerea reclamanților că acest gard nu a fost ridicat de ei, întrucât pe de o parte, o asemenea împrejurare nici nu a fost probată, iar, pe de altă parte, simpla poziționare eronată a acestuia de vechii proprietari nu le conferă dreptul de folosința a terenului astfel delimitat și nu limitează dreptul proprietarului efectiv al terenului, pârâtul de a se bucura de toate prerogativele dreptului sau de proprietate.
În ceea ce privește autorizarea pârâtului reclamant de a desființa el însuși gardul, pe cheltuiala reclamanților pârâți, în caz de neexecutare, instanța a avut în vedere prevederile art. 5802Cod de procedură civilă, apreciind că aceasta este condiționată de investirea cu formulă executorie a prezentei sentințe.
în privința cererii de evacuare a reclamanților pârâți de pe suprafața de teren proprietatea pârâtului reclamant cu plata de daune cominatorii de 100 lei/fiecare zi de întârziere până la eliberarea efectivă, instanța a avut în vedere faptul că, în materia acțiunii în evacuare nu se pune în discuție dreptul de proprietatea supra imobilului, ci doar folosința sa, folosință care trebuie justificată legal de către reclamanții pârâți. În speță, instanța a constatat că, pentru terenul aflat sub construcțiile ce au făcut obiectul deciziei civile nr. 374/13.04.2004 a Curții de APEL BUCUREȘTI, Secția a IV-a Civilă, a recunoscut un drept de superficie a reclamanților pârâți, iar în privința celor ridicate ulterior s-a reținut buna credință a acestora în edificarea lor.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 16.06.2008 a formulat apel pârâtul
Reclamant, iar la data de 22.08.2008, au declarat apel reclamanții pârâți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel, pârâtul reclamant a arătat că, în mod greșit a fost soluționată cererea sa reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamanților pârâți să desființeze toate construcțiile edificate pe teren proprietatea sa, care nu fac obiectul deciziei civile nr. 374/3.04.2004. Astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții pârâți au executat construcțiile constând în bucătărie, baie, verandă și chioșc, cu bună credință, deși aceștia au executat construcțiile fără acordul autorilor apelantului pârât reclamant, astfel că prin nedispunerea demolării acestora se creează o ingerință în dreptul de proprietate al pârâtului reclamant cu consecința încălcării dreptului său de proprietate recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
A mai arătat că reclamanții pârâți cunoșteau încă din anul 1998 de la întocmirea chitanței sub semnătură privată care este întinderea drepturilor lor și cu toate acestea au construit pe terenul care nu le aparțineau. In interogatoriul luat în dosarul nr. 5802/1999 aceștia au recunoscut că nu au cerut acordul autorilor pârâtului reclamant întrucât se considerau proprietari, prin urmare nu se poate reține acordul tacit al autorilor pârâtului reclamant. A arătat că aceste construcții neautorizate nu au fost ridicate în 1991 ci după anul 1996, veranda fiind făcută în anul 1997, astfel cum rezultă din adresa nr. 1921/26.04.2001 a Primăriei Municipiului B prin Primarul General - Direcția Generală de Inspecție precum și din materialele din care este tăcută construcția, care sunt moderne și nu existau la epoca la care s-a pretins efectuarea acestor construcții. In același sens sunt și depozițiile martorului care a relatat că veranda a fost efectuată în anul 2007.
Apelantul a mai arătat că în mod greșit a fost respins și capătul de cerere privind evacuarea pârâților reclamanți de pe teren. Astfel, apelantul pârât reclamant a dobândit în proprietate 400. de teren din care nu poate folosi decât aproximativ 200. teren situat în spatele curții, întrucât restul este ocupat abuziv de reclamanții pârâți prin împrejmuirea și chioșcul provizoriu ridicat chiar în mijlocul terenului.
Apelantul pârât reclamant a solicitat instanței de apel ca, în temeiul art. 294 alin. 2 Cod de procedură civilă, să dispună obligarea reclamanților pârâți la plata și în continuare a lipsei de folosință pentru terenul în suprafață de 72,54. ocupat de construcții și pentru teren în suprafață de 49,35. ocupat de împrejmuirea nelegală și de chioșc și în continuare pentru perioada aprilie 2008 la zi.
Prin motivele de apel reclamanții pârâți au arătat, în esență, că în mod greșit a fost respinsă acordarea dreptului de servitute și de superficie în condițiile în care din conținutul chitanței de mână rezultă că le-au fost înstrăinate construcțiile și le-a fost acordată cel puțin folosința terenului pe toată durata existenței construcției precum și dreptul de acces la construcțiile dobândite, recunoscându-li-se deci o servitute de trecere. Cu privire la lățimea drumului de servitute, aceasta se impune a fi de 4 în considerarea faptului că fiul apelanților reclamanți pârâți se deplasează cu un cărucior cu rotile. Apelanții reclamanți pârâți au mai arătat și că a fost admisă în parte cererea reconvențională, întrucât dreptul de desdăunare nu poate lua naștere decât dacă pârâtul demonstrează existența unui prejudiciu ulterior încheierii convenției și nu în situația în care a cumpărat imobilul cunoscând starea de drept și de fapt a acestuia.
Prin încheierea interlocutorie din 31.10.2008, tribunalul a dispus anularea apelului formulat de apelanții reclamanți pârâți ca netimbrat, reținând că aceștia nu au achitat taxa de timbru în cuantum de 382 lei stabilită în sarcina lor, prin rezoluția de înregistrare a apelului și comunicată acestora la 22.10.2008, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 13-14 dosar. A tăcut aplicarea art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997.
Prin decizia civilă nr. 134A/30.01.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de reclamanții G și; a admis apelul formulat de apelantul-pârât-reclamant; a obligat reclamanții-pârâți să desființeze construcția "chioșc", identificată cu C2 pe schițele Anexa 1 ale rapoartelor de expertiză întocmite de experții și, iar, în caz de neexecutare autorizată, pârâtul-reclamant să o desființeze pe cheltuiala reclamanților-pârâți.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
A obligat apelanții-reclamanți-pârâți la 359 euro în echivalent în lei la data plății către apelantul-pârât-reclamant, cu titlu de contravaloare lipsă folosință pentru terenul în suprafață de 72,54. în perioada mai 2008 - ianuarie 2009, inclusiv, și la 488,56 euro în echivalent în lei la data plății către apelantul-pârât-reclamant, cu titlu de contravaloare lipsă folosință pentru terenul în suprafață de 49,35. în perioada mai 2008 - ianuarie 2009, inclusiv și a obligat apelanții-reclamanți-pârâți la 436 lei cheltuieli de judecată către apelantul-pârât-reclamant.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că sunt nefondate susținerile apelantului pârât reclamant privind reaua credință a reclamanților pârâți la edificarea construcției formate din bucătărie, hol și baie, aflate în fața camerelor dobândite prin chitanța sub semnătură privată și prin decizia civilă nr. 374/2004, pentru motivele expuse pe larg în fața instanței de fond, pe care tribunalul le-a menținut. Astfel, atât martora, cât mai ales expertul constructor desemnat în cauză au arătat că acest corp de clădire compus din bucătărie hol și baie a fost edificat în anii 1990-1991 prin urmare argumentele apelantului pârât reclamant în sensul că au fost edificate mult mai târziu, când acesta era deja titular al dreptului de proprietate, nu pot fi reținute, depoziția martorului invocată de apelant necoroborându-se cu alte probe.
În ce privește chioșcul ridicat de reclamanții pârâți, chiar martorul menționat arată că acest chioșc exista la data la care apelantul a cumpărat terenul, iar în ce privește lipsa acordului autorilor apelantului, tribunalul a apreciat că, atitudinea reclamanților pârâți care s-au considerat proprietari și nu au solicitat acordul autorilor pârâtului nu este una de rea credință, în condițiile în care autoarele apelantului au stat în pasivitate la edificarea acestor construcții, manifestându-și dezacordul abia în anul 1999 în cadrul litigiului declanșat de reclamanții pârâți.
De asemenea, din toate probele administrate rezultă că reclamanții pârâți au avut convingerea că odată cu construcțiile dobândesc și terenul, convingere care a subzistat cel puțin până la pronunțarea deciziei civile nr. 374/13.04.2004, astfel că nu se poate reține atitudinea acesteia sugerată de apelant, în sensul că ar fi cunoscut care este întinderea drepturilor lor și cu toate acestea ar fi edificat construcțiile în discuție.
Nici lipsa autorizațiilor de construire nu are relevanță în raporturile dintre părți pentru stabilirea bunei credințe a reclamanților pârâți la edificarea construcțiilor în litigiu, aceasta fiind o cerință administrativă, producătoarele de efecte juridice în raporturile dintre reclamanții pârâți și autoritățile locale.
Tribunalul a apreciat însă întemeiat motivul invocat de apelant, în sensul că, prin menținerea în ființă a chioșcului edificat de reclamanții pârâți, apelantul este vătămat în mod grav în dreptul său de proprietate. Astfel, din schițele anexă nr. I ale rapoartelor de expertiză topografică și construcții întocmite de experți, și (filele 143 și 184 dosar fond), rezultă dimensiunile și amplasamentul acestui chioșc, situat chiar în mijlocul terenului liber de construcții proprietatea apelantului pârât reci amant, teren care are formă dreptunghiul ară cu lățimea de 4,96 și lungimea de 33,77. Amplasarea acestui chioșc este de natură să împiedice folosirea de către apelantul pârât reci amant a întregii părți de la stradă a terenului, redu când dimensiunile acestuia la o lungime de 20,19. Practic deși chioșcul nu ocupă tot terenul din față, suprafața rămasă liberă este practic lipsită de orice utilitate.
Tribunalul a apreciat că, pentru a da eficiență reală dreptului de proprietate al apelantului pârât reclamant în deplină concordanță cu dispozițiile art. 480 cod civil și art. 1 din Protocolul nr. I la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, se impune a i se asigura acestuia și folosința terenului ocupat de chioșc și a terenului făcut nefolositor prin amplasarea acestui chioșc.
Este adevărat că dispozițiile art. 494 alin. 3 teza a II-a Cod civil, se poate constitui în anumite cazuri, cum este și cel de față, într-o ingerință legală în dreptul de proprietate, numai că examinând condițiile pentru ca această ingerință să fie admisibilă în speță, tribunalul a constatat că ea nu este cu adevărat necesară într-o societate democratică și nu respectă principiul proporționalității, întrucât ar fi de natură să încalce un drept existent, recunoscut în favoarea apelantului, fără însă a ocroti un interes legal protejat al reclamanților pârâți. În condițiile în care această construcție nu poate fi considerată ca sporind valoarea fondului pentru motivele arătate, iar reclamanții pârâți nu înțeleg să uzeze de prevederile legale menționate, preferând să plătească contravaloarea lipsei de folosință, apelantul pârât reclamant va fi împiedicat să folosească atât terenul ocupat efectiv de chioșcul menționat cât și terenul lipsit de utilitate din fața chioșcului astfel încât nu se poate aprecia că se realizează un just echilibru între interesele celor două părți aflate în conflict.
În condițiile neîndeplinirii acestei obligații, sunt incidente prevederile art. 1073, art. 1076 și art. 1077 Cod civil, apelantul pârât reclamant urmând a fi autorizat să execute lucrările de desființare pe cheltuiala reclamanților pârâți.
În ce privește motivul invocat de apelanți în sensul că greșit a fost respinsă cerere de evacuare, tribunalul l-a constatat nefondat, reținând că într-adevăr, evacuarea este o sancțiune civilă specifică raporturilor de locațiune și imobilelor construcții, neputând fi dispusă pentru teren.
Tribunalul a constatat întemeiată cererea formulată de apelantul pârât reclamant în temeiul art. 294 alin. 2 Cod de procedură civilă, reținând că reclamanții pârâți datorează lipsă de folosință pentru terenul de 72,54. ocupat de construcțiile constând în baie, bucătărie și hol și pentru terenul în suprafață de 49,35. ocupat de împrejmuire și de chioșc și după pronunțarea hotărârii instanței de fond.
În ce privește cuantumul acestei despăgubiri, tribunalul a reținut din raportul de expertiză întocmit la instanța de fond de expert construcții, ale cărui concluzii au fost însușite de instanța de fond (fila 259 dosar), că valoarea chiriei pe teren în raport de normativul Consiliul General al Municipiului B este de 1,10 euro/
Pentru terenul de 49,35. ocupat de construcții pentru care s-a dispus desființarea, tribunalul a reținut acest cuantum și a constatat că, pentru perioada mai 2008 - ianuarie 2009 inclusiv, apelanții reclamanți pârâți datorează suma de 488,56 euro în echivalent lei la data plății (49,35 x 1, 1,10 x 9).
Pentru terenul în suprafață de 72,54. pentru care instanța de fond a constatat existența dreptului de superficie, tribunalul a apreciat că pentru rațiuni de echitate, ce țin de asigurarea unui echilibru între interesele părților se impune stabilirea echivalentului dreptului de folosință nu în raport de prețul practicat pe piață ci la un cuantum inferior.
Totodată, tribunalul a avut în vedere situația particulară din cauză în care autorii ambelor părți au efectuat acte de înstrăinare fără să clarifice în prealabil situația juridică a terenului și fără a stabili cu certitudine limitele drepturilor transmise, lăsând loc echivocului, astfel că nu se impune ca numai una dintre părți să suporte aceste consecințe. A mai avut în vedere și faptul că apelantul pârât reclamant a înțeles să dobândească terenul în aceste condiții, în care se constatase dreptul de proprietate al reclamanților pârâți asupra construcțiilor potrivit deciziei civile menționate.
Tribunalul a apreciat că se impune obligarea reclamanților pârâți la plata unei despăgubiri stabilită la J din valoarea reținută mai sus pentru terenul 49,35. deci la 359 euro în echivalent lei ((72,54xl,10x9): 2).
Împotriva deciziei civile mai sus menționate, la data de 07.04.2009, au declarat recurs reclamanții-pârâți G și, criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenții-reclamanți-pârâți au arătat că, în mod neîntemeiat, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, au reținut că este inadmisibilă cererea acestora privind constatarea existenței servituții de trecere către construcția proprietatea lor, reprezentată de magazie și bucătărie, amplasate în spatele curții.
Mai arată că, în contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. 81/22.01.1998, s-a instituit în favoarea lui Gos ervitute de trecere (Ia acel moment s-au atribuit lui G, pe lângă alte construcții, și bucătăria și magazia ce fuseseră vândute anterior recurenților-reclamanți-pârâți de către cele trei copartajante:, și ). În urma executării silite, a fost adjudecat în favoarea lui imobilul ce a aparținut lui G, mai puțin bucătăria și magazia, aflate în proprietatea recurenților-reclamanți-pârâți.
De asemenea, în certificatul de moștenitor nr. 123/03.12.2004,se face din nou vorbire de dreptul de servitute constituit în favoarea lui G, acesta fiind transmis de unul dintre contractanți prin moștenire.
În contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5036/17.08.2006, nu se mai face vorbire de existența dreptului de servitute, ce ar fi trebuit transmis mai departe dobânditorului terenului (fondul aservit), deoarece schițele cadastrale ce au stat la baza întocmirii acestuia sunt false, cadastristul menționând că proprietatea recurenților-reclamanți-pârâți constă doar în corpul de clădire din fata, acesta având suprafața de 72,54 mp, când, în mod real, suprafața este de 62,98 mp. Au menționat faptul că au depus plângere penală atât împotriva intimatului, cât și împotriva cadastristului ce a întocmit respectiva documentație cadastrală ( ), aceasta fiind în curs de soluționare.
Recurenții-reclamanți-pârâți au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii instanței de fond și a instanței de apel, în sensul constatării existenței dreptului de servitute încă de la nivelul anului 1998 și până în prezent; constatarea corpului principal de clădire, aflat în fața curții având suprafața de 62,98 mp, și nu 72,54 mp, precum și a se calcula sumele datorate intimatului pentru folosința terenului de sub acesta, proporțional cu această suprafață.
De asemenea, au solicitat reducerea la Jas umei de 1663 euro, reprezentând contravaloarea folosinței terenului de sub corpul de clădire proprietatea lor, pe perioada august 2006-aprilie 2008, la care au fost obligați prin hotărârea instanței de fond, considerând că instanța de apel a apreciat în mod corect reducerea cuantumului chiriei plătite în cazul superficiei, urmând a se calcula suma corespunzătore și suprafeței reale - 62,98 mp.
La data de 10.04.2009, pârâtul-reclamant a declarat recurs împotriva deciziei civile nr.134A/30.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului privind capătul de cerere nr.4 din cererea reconvențională, acordarea, potrivit dispozițiilor 294 alin.(2) Cod procedură civilă a sumei de 1457 euro pentru lipsa de folosință în perioada mai 2008 - ianuarie 2009, atât pentru terenul în suprafață de 72,54. ocupat de construcțiile recurenților-reclamanți-pârâți în cuantum de 284,86 euro, plătibil în lei la cursul BNR din ziua plății, cât și pentru suprafața de 49,35. ocupat prin împrejmuire și construcția C2 (chioșc), de către aceștia, în cuantum de 193,79 euro, plătibil în lei la cursul BNR din ziua plății, iar nu de din sumă; acordarea contravalorii lipsei de folosință în continuare, potrivit dispozițiilor art.294 alin.2 Cod procedură civilă până la zi, precum și acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat omise de instanță.
În motivarea recursului, recurentul-pârât-reclamant critică hotărârea instanței de apel cu privire la respingerea capătului 3 din cererea reconvențională privind evacuarea reclamanților-pârâți de pe terenul proprietatea sa, aceștia având stabilit de prima instanță doar un drept de superficie. Mai arată că aceștia ocupă și terenul în suprafață de 49,35. amplasat în fața casei până la chioșcul C2 și, ca atare, în măsura în care nu vor fi evacuați, recurentului-pârât-reclamant îi va fi îngrădit dreptul de proprietate.
Al doilea motiv de recurs se referă la greșita aplicare a legii cu privire la calculul lipsei de folosința, întrucât instanța a încălcat dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, cenzurându-i solicitarea de acordare în continuare a lipsei de folosință pentru perioada mai 2008 - ianuarie 2009, reducând această lipsa de folosință la din calculul stabilit de instanța fondului.
Prin urmare, instanța nu putea să cenzureze metrul pătrat calculat de expert și însușit de instanța fondului, creându-i o situație mai grea în apel, prin diminuarea valorii lipsei de folosință pentru perioada sus menționată.
C de-al treilea motiv de recurs vizează cheltuielile de judecată, reprezentând onorariul de avocat, neacordate de instanță fără nici un fel de motivare, obligând intimata-apelantă doar la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru, fără onorariu de avocat, astfel, instanța a încălcat dispozițiile procedurale.
Și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.294 alin.2 Cod procedură civilă, art.312, art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea a constatat următoarele:
Curtea va respinge ca neîntemeiate excepția inadmisibilității și, respectiv, excepția nulității recursului declarat de G și, invocate de recurentul, întrucât această cale de atac a fost exercitată potrivit dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă, fiind formulată împotriva hotărârii date în apel și fără a fi încălcate dispozițiile art.306 Cod procedură civilă, dezvoltarea motivelor de recurs făcând posibilă încadrarea lor într-un din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, respectiv cele ale cazului prevăzut la punctul 9, încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Apelul formulat de reclamanții-pârâți G și, așa cum s-a menționat anterior, a fost anulat pentru netimbrare, instanța de apel aplicând această sancțiune procedurală, întrucât a constatat că aceștia nu și-au îndeplinit obligația prevăzută de art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997 republicată.
Prin urmare, constatând că motivele de recurs ale reclamanților-pârâți G și privesc fondul cauzei dedusă judecății și nu soluția pe care instanța de apel a dat-o cererii de apel formulată de aceștia, Curtea nu va analiza aceste critici, deoarece nu au constituit obiect al analizei apelului și cauza trebuie soluționată fără a se încălca principiul omissio medio.
Față de considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul reclamanților-pârâți G și.
În ceea ce privește recursul pârâtului-reclamant, Curtea a constatat că este fondată critica acestuia doar în ceea ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, întrucât instanța de apel, fără a soluționa cauza prin raportare la dispozițiile alin.3 ale articolului sus-menționat, privitoare la posibilitatea instanței de a micșora onorariile avocaților, i-a obligat pe pârâții-reclamanți doar la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru.
Constatând că în cauză este incident, sub aspectele menționate, cazul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recursul pârâtului va fi admis, va fi modificată în parte decizia recurată, în sensul că apelanții-reclamanți pârâți vor fi obligați la 2486 lei cheltuieli de judecată.
Celelalte critici ale recurentului-pârât, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, au fost apreciate de instanța de recurs ca nefondate.
Recurentul-pârât susține nefondat că i-a fost respinsă cererea de evacuare a reclamanților-pârâți de pe terenul proprietatea sa, deoarece aceștia nu au stabilit decât un drept de superficie, întrucât instanța de apel în mod just a apreciat că este neîntemeiată această cerere, deoarece evacuarea nu poate fi dispusă ca sancțiune decât în cazul raporturilor de locațiune și imobilelor construcții, nu și pentru terenuri.
De asemenea, susține nefondat, recurentul-pârât că, prin decizia recurată în propria cale de atac i s-a îngreunat situația, atunci când instanța a stabilit că lipsa de folosință a terenului în suprafață de 72,54. să se calculeze la J din valoarea chiriei rezultată din raportul de expertiză-construcții, ale cărei concluzii au fost însușite de instanța de fond.
Aceasta deoarece apelul pârâtului a fost admis și în favoarea acestuia, față de ceea ce dispusese instanța de fond, cea de apel a apreciat că i se datorează lipsa de folosință pentru cele două terenuri și în perioada ulterioară lunii aprilie 2008, respectiv, mai 2008-ianuarie 2009.
Pe de altă parte, nu este greșit raționamentul instanței de apel care a stabilit că este echitabil, având în vedere natura juridică diferită a dreptului de folosință în raport cu cea a dreptului de superficie, că întinderea despăgubirii pentru terenul în suprafață de 72,54. pentru care s-a constatat existența dreptului de superficie, să fie calculată într-un cuantum inferior echivalentului de piață al folosinței terenului.
Acestea sunt considerentele pentru care, în baza dispozițiilor art.312 alin.3 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat de pârâtul-reclamant și modificată decizia instanței de apel, în raport de cele arătate anterior.
Fiind în culpă procesuală, în baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, recurenții-reclamanți vor fi obligați să plătească recurentului-pârât 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiate, excepția inadmisibilității și excepția nulității recursului declarat de recurenții-reclamanți-pârâți și, invocate de recurentul-pârât.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții-reclamanți-pârâți și, împotriva deciziei civile nr. 134 din 30.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât - reclamant.
Admite recursul formulat de recurentul-pârât-reclamant, împotriva aceleiași decizii.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că:
Obligă apelanții-reclamanți-pârâți la 2486 lei cheltuieli de judecată către apelantul-pârât-reclamant .
Menține restul dispozițiilor deciziei.
Obligă recurenții G și să plătească recurentului, suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
I
Red.
Tehnodact. / 2 ex./24.09.2009
- Secția a V-a Civ. -;
Jud. Sectorului 1. - Civ. -
Președinte:Gabriela Sorina PrepelițăJudecători:Gabriela Sorina Prepeliță, Stere Learciu, Claudiu
