Superficie. Decizia 254/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 254/
Ședința publică din 18 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Veronica
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, contestația în anulare formulată de și C, împotriva împotriva deciziei civile nr.362/R din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Contestația în anulare este legal timbrată, prin anularea chitanței de plata taxei judiciare în sumă de 10,00 lei și a timbrelor judiciare în valoare de 0,30 lei.
Dezbaterile asupra cererii de față au avut loc în ședința publică din 04 februarie 2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Pronunțarea a fost amânată pentru 11 februarie 2010 și apoi pentru astăzi când, în urma deliberării s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra contestației în anulare de față;
Constată că, prin decizia civilă nr.362/R/12 noiembrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTIa respins recursul formulat de pârâtele și C împotriva deciziei civile nr.373 din data de 13 decembrie 2007 dată de Tribunalul Argeș în contradictoriu cu reclamanta Episcopia și și chemata în garanție prin lichidator Totodată, s-a luat act de renunțarea, la judecata recursului său, făcută de către chemata în garanție, au fost obligate recurentele, la plata către reclamantă, a 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs și a fost debitată, reclamanta,cu suma de 8.335 lei diferențe de taxe de timbru, în fond și în apel.
În motivare, s-a reținut în fapt că recurentele au invocat sprijinirea soluției de către instanța de apel pe motive contradictorii și străine naturii pricinii, pe greșita stabilire a existenței, din partea lor, a acordului de preluare în proprietate a construcțiilor edificate cu rea-credință, ca urmare a lipsei unei solicitări de demolare a acestora, dar și ignorarea cererilor formulate, în mod expres, la două termene, în sensul demolării construcțiilor, greșita fondare a soluției pe expertiza întocmită în fața instanței de fond, care cuprinde valoarea de piață a edificiilor, iar nu costurile edificării acestora, ceea ce echivala cu o nerespectare a dispozițiilor art.494 Cod civil, instanța ajungând să acorde valoarea de piață, iar nu pe cea a manoperei și a materialelor, greșita omisiune de obligare a reclamantei să timbreze capătul de cerere privind despăgubirile, atât pentru fond, cât și pentru apel.
Ca răspuns la aceste critici, s-a pus în vedere achitarea taxei de timbru datorată prin apel și debitarea reclamantei, pentru sumele datorate în fond și în apel.
În ceea ce privește fondarea soluției pe motive contradictorii sau străine de natura cauzei, Curtea arată că, din examinarea considerentelor deciziei, rezultă că instanța de apel a arătat care sunt motivele pe care-și fundamentează soluția, or, în aceste condiții, ele nu pot fi contradictorii sau străine naturii cauzei.
În aceleași considerente, reține Curtea, tribunalul a indicat motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței.
În ceea ce privește modalitatea de interpretare a probelor cauzei, respectiv expertizele, Curtea constată că o asemenea critică vizează netemeinicia deciziei și ea nu poate fi încadrată în motivele de recurs limitativ stabilite de art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă.
Legat de cel de-al doilea motiv de recurs, ce ar consta în greșita aplicare a dispozițiilor art.494 alin.1 și 3 Cod civil, Curtea arată că aceste dispoziții au fost aplicate corect, vânzătoarea către reclamantă fiind de rea-credință la data construirii, chestiune stabilită irevocabil în decizia recurată, întrucât ea este o parte a stării de fapt ce nu poate fi cenzurată în recurs, iar pârâtele nu au formulat pretenții proprii în legătură cu capătul subsidiar de acțiune al reclamantei.
Se mai reține că, numai în situația în care pârâtele ar fi formulat o cerere reconvențională, prin care să solicite obligarea reclamantei de a ridica edificiile, în condițiile art.394 alin.1 Cod civil, se putea, eventual, discuta nelegalitatea dispoziției de obligare a acestora la plata despăgubirilor către reclamantă.
Împotriva deciziei, la data de 11 iunie 2009, au formulat cerere de retractare pentru motive prevăzute de dispozițiile art.318 teza a II-a Cod procedură civilă, pârâtele-recurente.
Prin întâmpinarea sa, reclamanta Episcopia și a solicitat instanței să constate tardivitatea cererii de retractare, motivat de faptul că decizia a fost adusă la cunoștința contestatoarelor la data de 29 august 2008, odată cu întocmirea procesului-verbal de predare a somației de actualizare a cheltuielilor de judecată și a titlului executoriu.
Verificând cu prioritate excepția, Curtea constată că aceasta este nefondată pentru cele ce se vor arăta:
Așa cum rezultă din cererea contestatoarelor, acestea invocă motive de retractare față de decizia pronunțată în recurs în cauza în care a fost comunicat lor, de către executorul judecătoresc, titlul executoriu privind debitul de 318.556,02 lei, reprezentând contravaloarea construcțiilor și a cheltuielilor de judecată, actualizate cu indicii de inflație corespunzători.
Din copia somației, rezultă că titlul comunicat îl reprezintă decizia civilă nr.373/13 decembrie 2007 Tribunalului Argeș, irevocabilă la data de 28 februarie 2008, prin nerecurare (fila 30).
Or, soluția a cărei retractare se cere, nu era pronunțată, la data când s-a făcut comunicarea acestui titlu executoriu, ea constituindu-se în decizia civilă nr.362/R/13 noiembrie 2008 prin care s-a soluționat recursul împotriva hotărârii exhibată ca având puterea de titlu executoriu.
Trecând la examinarea pe fond a contestației, Curtea reține că cererea de retractare a fost formulată inițial în considerarea, pe de o parte a existenței unei greșeli materiale, pe de altă parte a nesoluționării unora din motivele de recurs, cu care recurentele investiseră instanța.
Astfel, în dezvoltare, se arată că, deși instanța a fost investită cu patru motive de recurs, Curtea nu le-a examinat, mărginindu-se la a arăta că existența unei expuneri a argumentelor pentru care instanța de apel a considerat că se impune această soluție, este un argument pentru care aceste motive nu pot fi contradictorii sau străine de natura cauzei.
Or, ceea ce recurentele pretinseseră prin criticile lor, era greșeala făcută de instanță, în sensul că a tras o concluzie referitoare la manifestarea tacită a unei anumite poziții privitoare la păstrarea construcțiilor, acolo unde o astfel de deducție nu era permisă.
Răspuns la această critică, Curtea nu a formulat.
Totodată, instanța nu a răspuns criticilor vizând existența, pe parcursul judecății, a unor cereri privind demolarea construcțiilor.
O altă critică la care nu s-a răspuns, arată contestatoarele, o constituie aceea potrivit căreia, deși expertiza la care instanța s-a oprit arătase că stabilește valoarea construcțiilor edificate cu rea-credință, instanța a acordat această valoare, nesocotind dispozițiile art.494 Cod civil, iar Curtea în examinarea acestei critici, a ignorat să examineze, la rândul său, cerințele acestui text pentru a arăta în ce măsură, ele au fost sau nu, respectate.
Nici în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art.494 Cod civil, instanța nu a răspuns, arătând numai că nu se află în fața unei cereri reconvenționale prin care să se solicite demolarea construcțiilor, fără a se preocupa, însă, da condițiile de aplicare a acestui text în concret, considerând că numai în situația în care ar fi existat o cerere reconvențională de demolare a construcțiilor era posibilă discutarea nelegalității dispoziției de obligare la plata valorii actuale de piață a construcțiilor.
Curtea, examinând decizia prin prisma motivelor invocate, constată fondată contestația în anulare, pentru cele ce se vor arăta:
Recurentele au pretins că soluția dată de către instanța de apel ar avea la bază motive contradictorii și străine de judecata pricinii atunci când le-a obligat la plata unei sume ce reprezintă valoarea de piață a edificiului realizat cu rea-credință de autorul titlului reclamantei.
Într-adevăr, o asemenea critică a fost formulată cu trimitere la considerentele deciziei atacate, Curtea nearătând dacă în aceste considerente s-a stabilit că valoarea acordată este cea de piață sau cea de edificare (manoperă și materiale) a edificiului aflat pe terenul proprietatea pârâtelor.
S-a mai pretins totodată că argumentele instanței de apel ar fi străine naturii cauzei.
Curtea a arătat că asemenea argumente există și întrucât există ele nu pot fi contradictorii și străine.
Lipsa unei analize a pertinenței acestei motivări la obiectul judecății, dincolo de faptul că încalcă dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe efective, conduc la aflarea recurentelor în fața situației de a nu cunoaște pentru care motive, situația juridică este conformă argumentelor și probelor pricinii ca și pentru care rațiuni, cele pe care ele le au în vedere, nu sunt de natură a atrage schimbarea soluției atacate.
O asemenea lipsă de răspuns la critică se constituie într-un motiv de retractare a soluției de recurs, în sensul prevăzut de dispozițiile art.318 Cod procedură civilă.
Și în ceea ce privește lipsa examinării, în concret, a criticii referitoare la raportarea instanței la o expertiză pe care mai întâi a înlăturat-o pentru argumentul că ea a evaluat prețul de piață al bunului, iar nu manopera și materialele înglobate în acesta, contestația este fondată.
Astfel, Curtea examinează numai faptul că între părți s-a stabilit reaua-credință a vânzătoarei către reclamantă, chestiune care însă nu este decât un argument în sprijinul acțiunii formulată de către aceasta împotriva pârâtelor. Nu se analizează însă, consecințele unei asemenea atitudini de rea-credință și în ce măsură ele au fost corect avute sau nu de către instanța apelului, în funcție de probele cauzei.
Lipsa unei astfel de examinări, reprezintă o omisiune de a se răspunde criticii vizând cuprinderea, în suma acordată de către instanță, numai a prețului ridicării edificiului sau a valorii de piață a acestuia, omisiunea fiind de natură a atrage anularea soluției.
Instanța examinează însă o critică ce, în opinia sa, ar privi modul de interpretare a probelor administrate, respectiv cele două expertize, arătând că o asemenea analiză excede celor prevăzute de art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă, fără a arăta dacă din aceste probe rezultă care este valoarea manoperei și a materialelor sau valoarea edificiului rezultat.
Or, aceasta este critica adusă prin recurs căruia nu i s-a răspuns, motiv pentru care, într-adevăr, soluția se cuvine a fi retractată, sens în care se va dispune, în temeiul art.318 Cod procedură civilă, anulându-se hotărârea și acordându-se termen pentru judecarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația în anulare formulată de pârâtele și C, ambele cu domiciliul ales în comuna, nr.51, județul A, împotriva deciziei civile nr.362/R/12 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta EPISCOPIA ȘI, cu sediul în Curtea de A,-, județul
Anulează decizia civilă de mai sus.
Fixează termen pentru judecata recursului la data de 25 martie 2010.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 februarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - --- -
Grefier,
Red.-/23.02.2010
GM/7 ex.
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Corina Pincu Ifrim, Veronica
