Superficie. Decizia 457/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 457/
Ședința publică din 4 mai 2009
PREȘEDINTE: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 2: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 3: Cristian
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția generală a Finanțelor Publice T și Consiliul Local al Municipiului T împotriva deciziei civile nr.88/A/09.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect superficie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta intimată avocat, iar pentru pârâtul recurent Consiliul Local al Municipiului T se prezintă consilier juridic, lipsă fiind pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura completă.
Recursurile au fost declarate în termen, recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului este legal timbrat cu suma de 491,63 lei, iar recursul pârâtei T este netimbrat.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, reprezentanta pârâtului recurent, consilier juridic depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 491,63 lei.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta pârâtului recurent Consiliul Local al Municipiului T, consilier juridic, solicită admiterea recursului în principal, casarea hotărârii atacate și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică, iar în subsidiar, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Față de recursul declarat de pârâta T lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia.
Reprezentanta reclamanta intimată avocat, față de recursul declarat de pârâta T solicită anularea acestuia ca netimbrat.
Față de recursul declarat de pârâtul Consiliul Local T solicită respingerea acesteia și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr- la data de 09.05.2007, reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local T, precum și Consiliul Local T în anume propriu, a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate că este titulara unui drept de superficie asupra imobilului înscris în CF nr.4 T, nr.top.8126, constând în casă și curte în suprafață de 184. constând în drept de proprietate asupra construcției prin edificare și folosință asupra terenului; să fie îndreptățită să se înscrie în CF nr.4 T dreptul de superficie astfel recunoscut cu privire la imobilul cu nr.top.8126.
In motivare s-a arătat că imobilul este situat în colonia și a trecut în proprietatea statului cu titlu de expropriere în anul 1930. După anii 1945 imobilul a fost înstrăinat succesiv, pe baza unor înțelegeri ad-hoc, de la un locatar la altul, fiecare construind câte o altă construcție în locul celei vechi. După anul 1990, reclamanta a dobândit imobilul și împreună cu familia sa a edificat o construcție relativ nouă, însă fără autorizații din partea autorităților competente. După edificarea construcției, nu a fost tulburată în vreun fel nu a fost sancționată și nici nu i s-a cerut să sisteze lucrările, așa încât, a considerat că autoritățile au acceptat tacit lucrarea sa.
In drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.492 civ. și art.34 pct.3 din Decretul-Lege nr.115/1938.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 983 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.
In probațiune, reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize specialitatea construcții și audierea martorilor și, instanța, urmare a admiterii acestor probe, procedând la administrarea lor.
Pârâtul Consiliul Local T, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât din extrasul de carte funciară rezultă că proprietar este Statul Român prin Ministerul Agriculturii și Domeniilor; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, întrucât imobilul în litigiu a fost inclus în inventarul domeniului public al Municipiului T aprobat prin nr.166/2003 și atestat prin HG 1016/2005, iar reclamanta nu a dovedit în nici un fel faptul că imobilul construcție situat pe terenul cu nr.top.8126 a fost cea executată de aceasta, în plus, neexistând nici o autorizație de construcție.
Pârâta T, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, din extrasul de carte funciară rezultând că proprietar este Statul Român prin Ministerul Agriculturii și Domeniilor.
Prin încheierea de ședință din data de 10.10.2007, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local T, chemat în judecată în nume propriu și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Ulterior, pârâta Taf ormulat completare la întâmpinare, solicitând, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, întrucât reclamanta nu a dovedit faptul că imobilul a fost executat de ea în urmă cu 50 de ani, așa cum s- apreciat de către expert, neavând nici autorizație pentru construcția începută în perioada 1997-1998; pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr.3136/12.03.2008, pronunțată în dosar nr-, a respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local al Municipiului
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit extrasului de carte funciară nr.4 T, asupra imobilului constând în casă și curte în Colonia,-, în suprafață de 184. proprietar este Statul Român prin Ministerul Agriculturii și Domeniilor, cu titlu de împroprietărire, expropriere.
Potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, reclamanta a refăcut construcția, martorul, arătând că imobilul a fost distrus de către inundațiile puternice, iar martora a declarat că reclamanta a dărâmat pereții imobilului, ridicând alții, din cărămidă. Martorii au mai arătat că reclamanta a ridicat încă o altă, nouă construcție, lângă imobilul deja existent, iar imobilului existent i-au fost aduse noi îmbunătățiri, inclusiv o nouă cameră.
Expertiza efectuată în cauză a reținut că există o clădire veche modernizată în perioada 2000 - 2001, care a încorporat-o pe cea inițială, construită în anii 1960, 1970.
Dreptul de superficie este un drept real pe care îl are o persoană denumită superficiar, asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări care se află pe un teren ce aparține unei alte persoane, precum și în dreptul de folosință al superficiarului asupra acelui teren; astfel, în cazul dreptului de superficie ne aflăm, în prezenta cauză, în prezența a două drepturi de proprietate ce aparțin unor proprietari diferiți; dreptul proprietarului asupra terenului și dreptul de proprietate al superficiarului asupra construcției.
In CF nr.4 T apare evidențiată construcția în discuție ca fiind în proprietatea Statului Român, așa încât nu se poate vorbi despre edificarea unei noi construcții de către reclamantă; faptul că aceasta a înțeles să aducă anumite îmbunătățiri construcției deja existente sau chiar să o refacă, așa cum se susține, nu valorează cu nașterea unui drept de proprietate în favoarea reclamanților asupra acestor construcții, ci poate, eventual, a unui drept de creanță.
Reclamanta nu solicitat să se constate că este constructor de bună - credință pe terenul proprietatea pârâtului, ci să se constate că este titulara unui drept de superficie, constând în dreptul de proprietate asupra construcțiilor și în dreptul de folosință asupra terenului. Pe lângă faptul construirii, reclamanta nu a dovedit existența unei convenții între ea, ca și constructor, și proprietarul terenului, în sensul dobândirii de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra construcțiilor, cu atât mai mult cu cât, nu a existat o autorizație de construcție.
Prima instanță a apreciat că reclamanta nu poate cere să se constate că a dobândit un drept de superficie asupra imobilului în litigiu, motiv pentru care, a respins petitul referitor la constatarea unui drept de superficie, ca nefiind întemeiat, pe cale de consecință respingând și petitul referitor la intabularea în cartea funciară a acestui drept.
Impotriva sentinței civile nr.3136/12.03.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea recursului, reclamanta a arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit probele administrate în dosar, în sensul că din cuprinsul CF nr.4 T, nr.top. 8126, rezultă că Statul Român și-a înscris dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 184. și a construcției existente în anul 1944.
Din raportul de expertiză în construcții întocmit de expertul rezultă că în T,-, există o clădire veche modernizată în perioada 2000-2001 care a încorporat- pe cea inițială construită aproximativ între anii 1960-1970.
Aceste concluzii ale expertului se completează cu declarațiile martorilor conform cărora "imobilul inițial a fost distrus de către inundații puternice, iar reclamanta și familia ei a construit un nou imobil cu pereți din cărămidă, după care, ulterior a adăugat o altă încăpere".
Este evident că această construcție care exista în prezent fiind edificată în anii 1960-1970, este categoric alta decât cea înscrisă în perioada 1920-1944 în cartea funciară ca aparținând statului conform mențiunilor.
Faptul că în cartea funciară nu apare nici o mențiune asupra radierii construcției inițiale în condițiile în care din ansamblul tuturor probelor rezultă că edificiul existent în realitate este edificat recent, nu înseamnă că acel edificiu există efectiv.
Conform art.36 pct.4 din Legea nr.7/1996 este permisă acțiunea în rectificare de carte funciară atunci când înscrierea nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului, adică imobilul înscris în cartea funciară nu mai există.
Pârâții nu au contestat existența construcției și nu au revendicat vreun drept asupra acesteia și recunosc că recurenții sunt constructori și o folosesc, și cu toate acestea nu sunt de acord cu reglementarea situației imobilului.
Argumentul instanței, precum că ar fi trebuit să solicite a se constata că este constructor de bună credință și nu a se constata că este titulara unui drept de superficie îl consideră ca fiind un argument total greșit, întrucât situația bunei sau relei credințe a pe terenul proprietatea altei persoane constituie doar justificarea soluției și nu conținutul dreptului pretins de către reclamant a se constata.
De asemenea, justificarea instanței de fond, precum că nu a dovedit existența unei convenții între recurentă, ca și constructor, și proprietarul terenului, în sensul dobândirii de către recurentă a dreptului de proprietate asupra construcțiilor este lipsită de realitate, întrucât, așa cum a arătat, deși construcția a fost edificată inițial în anii 1960-1970 chiar și fără autorizații, era cunoscută de către autorități existența ei fiind acceptată atât tacit prin abținerea de la efectuarea oricărui act împotriva locatarilor, cât și expres prin acceptarea aducerii tuturor utilităților în imobil la cererea locatarului.
Existența sau inexistența autorizației de construcție nu afectează dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției de către un titular, întrucât lipsa autorizației de construcție atrage doar aplicarea vreunei sancțiuni administrative, ceea ce nu s-a aplicat la vremea respectivă.
De altfel, nici nu putea solicita eliberarea vreunei autorizații în anii 1960-1970, întrucât nu era reglementată situația terenului, nefiind proprietari.
Recurenta consideră că există și un argument al echității sociale atâta vreme cât există vecini care și-au reglementat situația locativă constatându-se în favoarea lor un drept de superficie tot de către instanțele de judecată.
In drept, au fost invocate disp.art.304/1 pr.civilă.
In ședința publică din data de 12.01.2009, instanța, văzând prev.art.282/1 pr.civ. cât și valoarea obiectului litigiului, a recalificat calea de atac exercitată în cauză din recurs în apel.
Prin decizia civilă nr.88/A/9.02.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa admis apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.3136/12.03.2008 a Judecătoriei Timișoara, în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin T și Consiliul Local T, a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a admis acțiunea reclamantei, constatând că aceasta este titulara unui drept de superficie asupra imobilului înscris în CF nr.4 T, nr.top.8126, constând în dreptul de proprietate asupra casei, prin edificare, și de folosință asupra terenului de 184.
A dispus rectificarea CF nr.4 T, nr.top.8126, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român prin Ministerul Agriculturii și Domeniilor Statului și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcției, prin edificare și a unui drept de folosință asupra terenului în suprafață de 184. proprietar Statul Român.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, din raportul de expertiză în construcții întocmit de expert, rezultă că în T,-, există o clădire veche, modernizată în perioada 2000-2001, care a încorporat-o pe cea inițială, construită aproximativ între anii 1960-1970, concluziile expertului completându-se cu probele testimoniale din care rezultă că imobilul inițial a fost distrus de inundații, iar reclamanta și familia sa au construit un nou imobil cu pereți din cărămidă, acesta fiind evident altul decât cel înscris și realizat în perioada 1920-1944 în cartea funciară, ca fiind proprietate a statului, construcția în speță fiind edificată ulterior, în perioada 1960-1970, împrejurări necontestate de către pârâți, care, de altfel, nu revendică vreun drept asupra acestei construcții, fiind în interesul părților litigante reglementarea de fapt și de drept a situației imobilului construcție și teren din litigiu, reclamanta fiind constructor de bună credință, rezolvându-și practic situația locativă în lipsa autorizației de construcție, într-o zonă a în care familii evident paupere au procedat asemănător, astfel cum rezultă din considerentele sentinței civile nr.4426/2003 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr.20733/2001, fără ca statul să se opună edificării noii construcții, prezumându-se astfel că a existat un acord tacit al proprietarului terenului (Statul Român), la edificarea casei realizată de reclamantă în anii 1960.
Astfel fiind, întrucât din probele administrate se constată că reclamanta este proprietara construcției edificate pe terenul Statului Român, care nu s-a opus edificării, tribunalul a apreciat că reclamanta a răsturnat prezumția relativă prevăzută de art.1492 civil.
Impotriva deciziei civile nr.88/A/09 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, au declarat recurs, în termen legal, atât pârâta T, la data de 11.03.2009, cât și pârâtul Consiliul Local al Municipiului T, la data de 17.03.2009.
Recurentul Consiliul Local al Municipiului a solicitat în temeiul dispozițiilor art.304 pct.4, 8 și 9.pr.civ. admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și menținerea hotărârii instanței de fond prin care s-a respins acțiunea reclamantei de constatare a dobândirii unui drept de superficie asupra imobilului înscris în CF nr.4 T, nr.top.8126, casă și curte în suprafață de 184. drept constând în drept de proprietate prin edificare asupra construcției și drept de folosință asupra terenului.
Recurentul a subliniat că, în speța de față, între proprietarul terenului și cel care solicită să se constate că a edificat o construcție nu a existat nici o convenție, practica judiciară în materie statuând că cel care invocă un drept de superficie trebuie să-l dovedească, și întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenței unei convenții cu proprietarul terenului privitor la constituirea unui drept în favoarea sa, nu se poate constata dobândirea unui drept de superficie.
Recurentul a precizat și inadmisibilitatea acțiunii civile întemeiate pe dispozițiile art.111 pr.civ. reclamanta având deschisă calea acțiunii în realizare, acțiunea în constatare având un caracter subsidiar.
In raport cu actele depuse la dosar, pârâtul-recurent a susținut că în mod corect prima instanță a respins acțiunea civilă formulată de reclamantă în condițiile în care în cartea funciară nr.4 T apare evidențiată construcția în litigiu ca fiind proprietatea Statului Român, astfel încât nu se poate vorbi de edificarea unei noi construcții de către reclamantă. Sub acest aspect, s-a subliniat că îmbunătățirile aduse acestei construcții deja existente pe teren, de către reclamantă, nu valorează recunoașterea unui drept de proprietate în favoarea reclamantei asupra acestor construcții, care în fapt a fost edificată fără autorizație de construcție, contrar dispozițiilor Legii nr. nr.50/1991 republicată.
Nu în ultimul rând, s-a invocat și faptul că imobilul în cauză a fost revendicat în baza Legii nr.10/2001 de către numiții și, notificarea acestora fiind înaintată spre competentă soluționare Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.
Pentru aceste considerente, subliniind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de art.36 pct.1 și 4 din Legea nr. 7/1996, raportat la art.1169 civil, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile, în sensul respingerii apelului reclamantei.
In ceea ce privește recursul declarat de pârâta T, în reprezentarea legală a Ministerului Finanțelor Publice, constatând că nu s-a achitat taxa judiciară de timbru de 491,63 lei și 1,5 lei timbru judiciar, deși pârâta a fost legal citată cu această mențiune (fila 10 dosar), cu confirmare de primire, în baza art.20 din Legea nr.146/1997 republicată, Curtea îl va anula ca netimbrat, excepție ce nu permite expunerea și analiza pe fond a motivelor de recurs invocate de această parte.
Intimata nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de pârâtul recurent Consiliul Local al Municipiului T, în raport de actele depuse la dosar, obiectul cauzei și dispozițiile art.299, 304 pct.8 și 9 pr.civ. invocate ca temei de drept în recurs, raportat la art.492 civ. și art.34, 36 din Legea nr.7/1996, Curtea constată că este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă de instanță, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 9 mai 2007, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local al Municipiului T, în baza art.492 civ. și art.34 pct.3 din Decretul-Lege nr.115/1938, constatarea dobândirii unui drept de superficie (compus din drept de proprietate prin edificare asupra construcției și drept de folosință asupra terenului) asupra imobilului înscris în CF nr.4 T, nr.top.8126, compus din casă și curte în suprafață de 184. solicitând totodată înscrierea acestui drept de superficie în cartea funciară conform prezentei hotărâri.
Din cuprinsul cărții funciare aferente imobilului în litigiu, CF nr.4 T, nr.top.8126, depus la fila 3 dosar fond, rezultă că proprietarul acestui imobil este Statul Român prin Ministerul Agriculturii și Domeniilor, cu titlu de împroprietărire și expropriere conform încheierilor nr.2371/1923, nr.9077/1930 și nr.11806/1930.
Dreptul de superficie este reglementat ca un drept real pe care îl are o persoană asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări care se află pe un teren ce aparține unei alte persoane, precum și dreptul de folosință al proprietarului acestor edificii asupra terenului respectiv.
In cazul de speță însă, în condițiile în care în cartea funciară nr.4 T, nr.top.8126 apare înregistrată construcția casă, proprietatea Statului Român, în mod corect instanța de fond a apreciat că reclamanta trebuia să solicite în prealabil să se constate că este constructor de bună-credință pe terenul proprietatea pârâtului, care în fapt nu s-a opus niciodată edificării acestei noi construcții de către reclamantă (în care se regăsește încorporată casa veche, demolată aproape integral în urma inundațiilor existente în zonă), pe calea acțiunii în realizare, pentru a putea invoca dobândirea unui drept de superficie asupra acestuia, compus din dreptul de proprietate prin edificare asupra construcției și dreptul de folosință asupra terenului aferent acesteia.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art.492 civ. în raport cu obiectul acțiunii civile astfel cum a fost formulat în cauză, astfel că în baza art.299, 304 pct.9 și art.312 alin.1 pr.civ. va admite recursul pârâtului Consiliul Local al Municipiului T, va modifica în tot decizia civilă recurată, în sensul că va respinge apelul reclamantei, menținând sentința civilă de la fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta T împotriva deciziei civile nr.88/A/9.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Admite recursul declarat de pârâta Consiliul Local al Municipiului T împotriva deciziei civile nr.88/A/9.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș.
Modifică în tot decizia civilă recurată în sensul că respinge apelul reclamantei și menține ca legală sentința civilă nr.3136/12.03.2008 a Judecătoriei Timișoara.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 mai 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.: /3.06.2009
Dact. /GK./ 2 ex./ 26.05.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.,
Președinte:Maria Petria MartinescuJudecători:Maria Petria Martinescu, Marinela Giurgincă, Cristian
