Suspendarea executării silite. Speță. Sentința 100/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
Nr. în format vechi 987/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Sentința comercială nr.100
Ședința publică de la 11.06.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ioana Barna Prisacaru
GREFIER - -
Pe rol judecarea cauzei comerciale privind pe reclamanta "" și pe pârâtele REGIA AUTONOMĂ A PROTOCOLULUI DE STAT și SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI IMOBILIAR, având ca obiect - suspendare provizorie a executării sentinței comerciale nr.5166/09.04.2008.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta prin avocat cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.272/02.06.2008 aflată la fila 72, pârâta Regia Autonomă a Protocolului de Stat prin consilier juridic G și pârâta Sucursala pentru Administrarea cu delegație aflată la fila 73 și Întreținerea Fondului Imobiliar prin consilier juridic cu delegație aflată la fila 74.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamanta, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Pârâta Regia Autonomă a Protocolului de Stat, prin consilier juridic, învederează că luat cunoștință de conținutul acțiunii și nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Pârâta Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar, prin consilier juridic, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
În temeiul dispozițiilor prevăzute de art.150 Cod procedură civilă, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de suspendare a executării sentinței comerciale nr.5166/09.04.2008.
Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea cererii de suspendare provizorie a executării sentinței comerciale nr.5166/09.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- până la soluționarea cererii de suspendare a executării acestei sentințe formulată în cadrul cererii de apel. Arată că apreciază îndeplinite condițiile pentru a se dispune suspendarea provizorie a executării sentinței menționate pe cale de ordonanță președințială, respectiv urgența măsurii care se solicită a fi dispusă având în vedere că prin hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată și admisă cererea reconvențională, dispunându-se evacuarea societății reclamante. Astfel, față de faptul că hotărârea judecătorească în materie comercială este executorie iar societatea reclamantă este o societate comercială care comercializează produse alimentare și care în momentul de față își desfășoară această activitate în spațiul din care s-a dispus evacuarea, societatea reclamantă va fi într-o situație dificilă. De asemenea, mai arată că după executarea evacuării se va proceda la o licitație a spațiului și este posibil ca acesta să fie atribuit unei alte persoane în condițiile în care hotărârea nu este definitivă și irevocabilă, astfel hotărârea din apel ar fi ineficientă. Menționează faptul că societatea reclamantă este o societate mică, iar executarea hotărârii ar putea duce la falimentul societății. În ceea ce privește caracterul vremelnic al suspendării, învederează că aceasta este o măsură temporară până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul cererii de apel. Totodată consideră că măsura suspendării provizorii nu prejudecă fondul cauzei pentru motivele arătate în cerere, iar în ceea ce privește motivele de aparență a dreptului, învederează că prin motivele de apel au invocat o serie de motive cu privire la temeinicia sentinței apelate care în opinia sa ar duce la admiterea apelului. Mai arată că sunt buni chiriași, chiria fiind achitată la zi și consideră că prin admiterea cererii pârâtele nu ar fi prejudiciate întrucât societatea reclamantă își îndeplinește în continuare obligațiile către pârâte, solicit nd doar un " ragaz" pana la solutionarea cauzei. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Pârâta Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar, prin consilier juridic, solicită respingerea cererii întrucât consideră că nu este dovedită urgența luării măsurii de suspendare provizorie a executării sentinței menționate. Totodată învederează că în situația în care se va executa hotărârea primei instanțe nu se va putea proceda la o licitație a spațiului care se efectuează numai în anumite condiții. Astfel, dacă spațiul este în litigiu nu se scoate la licitație.
Pârâta Regia Autonomă a Protocolului de Stat, prin consilier juridic, solicită respingerea cererii de suspendare întrucât reclamanta nu a probat prejudiciul care i s-ar aduce prin executarea sentinței instanței de fond. Mai arată că dacă s-ar dispune suspendarea executării hotărârii nu s-ar putea proceda la evacuarea reclamantei ceea ce ar duce la un prejudiciu cert pentru pârâte.
Curtea reține cauza spre soluționarea cererii de suspendare a executării sentinței comerciale nr.5166/09.04.2008.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la 23.05.2008, reclamanta "" a chemat în judecată pe pârâtele REGIA AUTONOMĂ A PROTOCOLULUI DE STAT, SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI IMOBILIAR, solicitând pe cale de ordonanță președințială suspendarea executarii Sentinței comerciale nr.5166/09.04.2008, până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulată în cadrul apelului.
În motivare, reclamanta a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite caracterele ordonanței președințiale: urgența, vremelnicia măsurii și neprejudecarea fondului, precum și aparența dreptului.
Urgența măsurii este determinată de împrejurarea că în spațiul din care s-a dispus evacuarea, reclamanta își desfășoară activitatea, având depozitate produse perisabile. Punerea în executare a sentinței ar perturba grav activitatea societății, fiind posibilă ajungerea societății în încetare de plăți sau ar argumenta o stare de insolvență temporară.
În cazul în care s-ar organiza o licitație publică pentru închiderea spațiului, chiar dacă ulterior apelanta ar fi reintegrată în spațiu, ca urmare a întoarcerii executării, acest lucru nu ar fi posibil fără anularea noului contract.
Vremelnicia măsurii este justificată de faptul că se solicită suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare formulată în apel.
Neprejudecarea fondului este dată de faptul că măsura suspendării nu prejudecă fondul litigiului dintre părți.
Aparența dreptului este justificată de faptul că apelanta deține spațiul în baza unui contract de locațiune valabil, în temeiul contractului nr.282/1998, prelungit succesiv.
Apelanta a solicitat în temeiul Legii nr.133/1999 cumpărarea spațiului închiriat. Prin documentul "Notă" înregistrat la sub nr.9027/10.12.2001 se supune aprobării Secretarului General al Guvernului prelungirea contractului de locațiune în vederea clarificării situației juridice a spațiilor respective.
În consecință, contractul de locațiune a fost prelungit până la data la care vor fi parcurse procedurile de vânzare în temeiul Legii nr.133/1999, deci, până la soluționarea cererii de cumpărare.
Apelanta își îndeplinește la zi obligațiile contractuale, ultima dovadă a acestor plăți fiind cea aferentă lunii decembrie 2007.
Reclamanta apreciază că îndeplinește condițiile cerute de Legea nr.133/1999 privind cumpărarea spațiului, respectiv art.12.
Totodată, reclamanta arată că și în temeiul G nr.19/2002 este îndreptățită să cumpere spațiul în litigiu, invocând prevederile art.31-34 din G nr.19/2002.
Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.280 alin.5 rap. la art.581 pr.civ.
La dosar au fost depuse: certificatul de grefă cu privire la soluționarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr-, sentința comercială nr.5166/09.04.2008, dovada achitării cauțiunii, copia apelului declarat, contractul de locațiune nr.282/1998, actul adițional nr.296/2003, actul adițional nr.299/2004, Nota nr.9027/10.12.2001, corespondență, facturi fiscale, alte înscrisuri.
Pârâtele, legal citate, au solicitat respingerea acțiunii; nu au formulat întâmpinare.
Asupra cererii de suspendare provizorie a executarii sentintei comerciale mentionate:
Conform art.280 alin.5 pr.civ, pana la dezlegarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi incuviiintata vremelnic, prin ordonanta presedintială.
Cererea formulată pe cale de ordonanță președințială trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiții: urgența, vremelnicia, neprejudecarea fondului.
Cât privește urgența, reclamanta invocă prejudiciul pe care l-ar suferi în ipoteza evacuării sale din spațiul în care își desfășoară activitatea.
Pe de altă parte, se reține că Sentința comercială nr.5166/09.04.2008 nu a fost pusă în executare, nefiind demarate formele de executare silită, prin urmare pericolul prejudicierii sale nu este iminent, interpretare ce rezultă din prevederile art.581 alin.1 pr.civ.
Vremelnicia măsurii este justificată în speță prin faptul că se solicită suspendarea a executării până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului, conform art.280 alin.4 și 5.pr.civ.
Neabordarea fondului litigiului reprezintă o altă condiție specifică ordonanței președințiale.
Analiza în concret a incidenței prevederilor Legii nr.133/1994 și ale G nr.19/2002 invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată ar însemna antamarea fondului dreptului dedus judecății, aspect inadmisibil în cadrul procedurii speciale ordonanței președințiale.
Această analiză este rezervată numai instanței de apel investită cu soluționarea căii de atac declarate, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, prin prisma motivelor de apel ce vor fi formulate.
Pe de altă parte, un examen sumar al litigiului este autorizat de lege pentru ca măsura luată să nu fie arbitrară și pentru a aprecia care dintre părțile litigioase are în favoarea sa aparența unei situații juridice legale și justifică un interes legitim pentru a menține o anumită stare de fapt sau de drept.
Din actele și lucrările dosarului, Curtea reține, în cadrul examenului sumar, că instanța de fond a analizat incidența textelor legale invocate în baza cărora reclamanta a formulat acțiunea, înlăturându-le pe considerentul abrogării Legii nr.133/1994 și a prevederilor art.25 - 34 din G nr.19/2002, ce alcătuiau Secțiunea a 4-a, intitulată "Vânzarea imobilelor prin negociere directă", precum și a aplicării Deciziei Curții Constituționale nr.3/2008 prin care s-a constatat că dispozițiile referitoare la "vânzarea prin negociere directă" din art. 13, prevăzut la art. I pct. 3, și dispozițiile cuprinse la art. I pct. 6 referitoare la art. 18^1 din Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 28/2007 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, și pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Protocolului de Stat", sunt neconstituționale.
Măsura evacuării reclamantei din spațiul comercial, dispusă in cadrul soluționării cererii reconvenționale formulate de pârâta Sucursala pentru Administrarea și Întretinerea Fondului imobiliar, a fost întemeiată pe lipsa titlului locativ, având în vedere ultimul act adițional încheiat la contractul de locațiune, nr.299/2004 și conținutul clauzei înscrise la capitolul "Obiectul actului adițional", din care rezulta ca durata contractului de locatiune a expirat, ceea ce creează aparența de legalitate a sentinței pronunțate.
Cât privește apărarea întemeiată pe faptul că reclamanta achită chiria aferentă spațiului, Curtea reține că ultima chitanță depusă cu acest titlu este din decembrie 2007, iar litigiul a fost soluționat la 9.04.2008.
În cadrul concluziilor orale, reclamanta și-a motivat cererea prin acordarea unui "răgaz" pentru tranșarea litigiului în considerarea eventualei organizări a unei licitații publice cu privire la închirierea spațiului. Acest motiv, este, în opinia instanței, un argument de oportunitate, ce nu poate fi reținut în cauză, întrucât măsura ce se solicită a fi luată nu poate fi arbitrară, ci prevederile art.581 pr.civ. impun dovedirea de către reclamantă că aparența de drept se află în favoarea sa.
Masura suspendarii executarii sentintei comerciale este o exceptie de la forta executorie a hotararii pronuntate in materie comerciala conform art. 720indice 8 Cod procedura civila si, prin urmare, poate fi acordata numai in situatii exceptionale, probate de cel ce o solicita.
În consecință pentru motivele reținute, Curtea va constata cererea de suspendare a executării nefondată, urmând a fi respinsă, conform art. 280 alin.5 Cod procedura civila raportat la art. 581 Cod procedura civila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a executării sentinței comerciale nr.5166/09.04.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, formulată de reclamanta "", cu sediul în B,-, etaj 1,.5, sector 2, în contradictoriu cu pârâtele REGIA AUTONOMĂ A PROTOCOLULUI DE STAT, cu sediul în B,--8, sector 1 și SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI IMOBILIAR, cu sediul în B,-, sector 2.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.06.2008.
PREȘEDINTE
- - ---
GREFIER
- -
Red.Jud./13.06.2008
Tehnored.
5 ex.
Președinte:Mihaela Ioana Barna PrisacaruJudecători:Mihaela Ioana Barna Prisacaru








