Suspendarea executării silite. Speță. Sentința 103/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 2110/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
SENTINȚA COMERCIALĂ NR.103
Ședința publică de la 21.09.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea cererii formulată de petenta SC SRL, prin care a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr.6964/6.05.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petenta prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care,
Curtea, potrivit comunicatului de presă dat de Curtea de APEL BUCUREȘTI, prin care s-a stabilit continuarea protestului magistraților datorită modului de afectare a independenței puterii judecătorești prin proiectul de lege a salarizării, consideră că cererile repartizate președintelui de secție sunt urgente și se impune a fi judecate, motiv pentru care acordă cuvântul petentei pe fondul cauzei.
Petenta prin avocat având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea cererii prin care a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr.6964/6.05.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului. Apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a unei astfel de cereri.
Instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la data de 20.08.2009 pe rolul Curii de APEL BUCUREȘTI -Sectia a Va Comerciala, petenta SC SRL a solicitat instantei să dispună în contradictoriu cu parata SC SRL, suspendarea vremelnica a executării sentinței comerciale nr.6964/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul București, până la soluționarea cererii de suspendare a executării aceleiași sentințe din cadrul apelului.
In motivarea cererii se arata că prin sentinta comerciala a carei executare se solicita a fi suspendata provizoriu, petenta a fost obligată la plata catre SC SRL a sumei de 256.713, 11 lei reprezentand contravaloare marfa livrata si 15.279 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Petenta a formulat cerere reconventionala ce a fost respinsa ca nefondata. Intrucat sentinta astfel pronuntata este executorie conform art. 7208din pr. civ. mai sustine petenta, iar apelul nu suspenda de drept executarea, aceasta a fost nevoita sa formuleze prezenta cerere de suspendare vremelnica a executarii.
In ce priveste situatia de fapt, petenta arata ca între părti s-a incheiat un contract de vanzare-cumparare ( nr. 865/25.10.2007) avand ca obiect livrarea de catre SC SRL catre petenta a unei cantitati de orez ( 2300 tone de orez), iar vanzatoarea nu si-a indeplinit obligatia de a livra la termenele convenite cantitatea de orez, preferand sa livreze orez catre terti, la preturi mai meri. Petenta a inteles sa invoce astfel exceptia de neexecutare a contractului, comunicand acesteia ca este sa plateasca daca vanzatoarea va livra in continuare orezul contractat, ceea ce parata nu a inteles sa efectueze, deoarece aceasta dorea sa livreze orezul la preturi mai mari.
Referitor la necesitatea suspendarii provizorii a executarii, se arata ca prin punerea in executare silita a acestei sentinte activitatea petentei ar fi grav afectata, deoarece prin ingreunarea situatiei financiare, chiar si pentru o perioada limitata de timp, desfasurarea activitatii comerciale curente ar fi impiedicata. Drept consecinta, sustine petenta, aceasta ar suferi pierderea unor clienti importanti, iar raporturile contractuale aflate in desfasurare ar fi prejudiciate.
Se mai sustine ca aparenta dreptului opereaza in favoarea petentei, deoarece in fata instantei aceasta a invocat exceptia de neexecutare, iar nu o cauza exoneratoare de vinovatie, cum gresit a retinut instanta, in ce priveste prezumtia de culpa, se arata ca nu exista o asemenea prezumtie, reclamantul fiind cel care are obligatia de a dovedi culpa acesteia. Nu numai ca nu a facut aceasta dovada, dar a preferat sa vanda unor terti care plateau un pret mai mare cantitatea de orez pe care aveau obligatia de aol ivra catre petenta.
In cauza, se mai arata, este indeplinita si conditia urgentei determinata de prevenirea unei pagube iminente, precum si vremelnicia si neprejudecarea fondului.
Analizand cererea de suspendare provizorie, prin prisma motivelor invocate si a probelor administrate, Curtea apreciaza ca aceasta este intemeiata si urmeaza a fi admisa ca atare, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 280 alin. 1 din pr. civ." Cererea pentru suspendarea executarii vremelnice se va putea face, fie o data cu apelul, fie deosebit in tot cursul instantei de apel."De asemenea, alin. 5 din acelasi text de lege reglementeaza:" la dezlegarea cererii de suspendare aceasta va putea fi incuviintata vremelnic, prin ordonanta presedintiala, chiar inainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerintei prevazute la alin. 4"( depunerea unei cautiuni- )
Or, hotararile date in materie comerciala sunt executorii potrivit art. 7208din pr. civ., astfel ca acestea se bucura de executie vremelnica, ceea ce conduce la concluzia ca cererea petentei este admisibila in conditiile reglementarii de mai sus.
Petenta a facutdovada formularii apeluluideclarat impotriva sentintei a carei executare se solicita a fi suspendata, asa cum rezulta din inscrisul de lafila 15, precum sia solicitarii in cadrul apelului, a suspendarii executarii la solutionarea apelului(fila 16).
De asemenea, petenta a depus la dosardovada achitarii cautiunii in cuantum de 25.671 lei,asa cum rezulta din inscrisul de lafila 42.
Conditiile pentru suspendarea vremelnica a executarii sunt indeplinite.
Astfel,urgenta masuriirezulta din imprejurarea ca suma a carei executare s-ar putea efectua, in conditiile in care aceasta urmeaza a fi cenzurata in doua alte grade de jurisdictie ( apel si recurs) este cu mult mai mare decat veniturile societatii in perioada imediat apropiata momentului la care ne aflam ( fapt ce rezulta din analiza situatiei activelor, datoriilor si capitalurilor proprii depus la dodsar lafilele 33- 34).
Vremelnicia masuriieste pe deplin intrunita deoarece durata masurii suspendarii este limitata doar la solutionarea cererii de suspendare formulate in cadrul apelului.
In fine,neprejudecarea fonduluidecurge din aceea ca instanta de fata nu va cerceta aspecte ce tin de fondul apelului, ci doar aparenta sustinerilor petentei.
Verificand aceasta aparenta, Curtea constata ca in conditiile in care neexecutarea obligatiei de catre parata SC SRL, este justificata de neexecutarea din partea rexclamantei SC SRL ( intervenind astfel unul dintre efectele specifice contractelor sinalagmatice-exceptia de neexecutare- exceptio non adimpleti contractus), conditii in careobligatia cocontractantului din contractul sinalagmatic este suspendata, atunci obligarea sa la plata acestor sume de bani ar putea fi cenzurata de catre instanta de apel, iar sentinta care se bucura de executie vremelnica ar putea fi reformata. Intoarcerea executarii ar putea deveni greoaie, iar prejudiciul creat petentei prin executarea sa silita sau chiar prin declansarea procedurii insolventei, ar putea deveni ireparabil. Mai mult, daca prin suspendarea vremelnica a executarii s-ar crea un prejudiciu pentru creditoarea reclamanta ( intimata in apel ), aceasta s-ar putea indestula din contravaloarea cautiunii consemnata la dispozitia Curtii de Apel tocmai pentru acoperirea eventualului prejudiciu.
De aceea, in conditiile in care situatia de fapt si dispozitiile legale mai sus evocate, au fost retinute astfel de catre instanta, Curtea va admite cererea si va dispune suspendarea provizorie a executarii sentintei apelate la solutionarea cererii de suspendare din cadrul apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta SC SRL reprezentată prin ȘI ASOCIATII cu sediul în B, nr. 104, sector 4 și cu sediul procesual în B. nr. 4-8, clădirea House, de Vest,.8, sector 1, în contradictoriu cu intimata SC SRL, având ca obiect suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr.6964/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-.
Dispune suspendarea a executării sentinței comerciale nr.6964/06.05.2009 pronunțată Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială, până la soluționarea cererii de suspendare a executării acestei sentințe formulată în cadrul cererii de apel.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 21.09.2009.
PREȘEDINTE
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored. Jud.
Ex.4/19.10.2009
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu